DISCIPLINA: PEDAGOGIE I. INTRODUCERE ÎN PEDAGOGIE.

TEORIA ŞI METODOLOGIA
CURRICULMULUI

CONȚINUTURI – CURS II. FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE: EREDITATEA, MEDIUL ȘI

EDUCAȚIA. ROLUL EDUCAȚIEI ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII.

PROFESOR: LECTOR UNIV. DR. CĂLIN IULIANA

FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE: EREDITATEA, MEDIUL ȘI EDUCAȚIA.

ROLUL EDUCAȚIEI ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII

Pedagogia studiază problema personalității din perspectiva dezvoltării și a educației.

În accepțiunea majorității specialiștilor contemporani, personalitatea este rezultatul

interacțiunii tuturor proceselor psihice și se referă la organizarea dinamică a unor aspecte
de natură cognitivă, afectiv-motivațională și comportamentală într-o structură bio-psiho-
socio-culturală de o înaltă complexitate, organizare și specificitate, structură dotată cu
capacitate de autoreglaj.

Dezvoltarea personalității include înnoirile pe care le suportă ființa umană de-a lungul
vieții, restructurarea și perfecționarea achizițiilor din perioadele anterioare, precum și formarea
de noi însușiri, funcții, capacități, încorporarea de noi conduite și atitudini, care permit o mai
bună integrare în mediul natural și socio-cultural.

Dezvoltarea reprezintă un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la

simplu la organizat, printr-o succesiune de etape, stadii, fiecare etapă având propriile
caracteristici.

Formarea proceselor psihice are loc sub acțiunea influențelor interne și externe, naturale
sau sociale, directe sau indirecte, influențe subsumate categoriilor de ereditate, mediu, educație.

Ereditatea este acea însușire fundamentală a materiei vii, care se referă la transmiterea
de la o generație la alta, sub forma codului genetic, a mesajelor de specificitate ale speciei,
grupului și individului.

Din punct de vedere psihologic, cantitatea de informație stocată într-o celulă constituie
mesajul genetic, csare în forma sa latentă prealabilă acțiunii factorilor de mediu este cunoscut
sub denumirea de genotop. Genotopul, patrimoniul moștenit este dat de totalitatea genelor,
factorii constituiți în ou, care condiționează din interior construcția noului născut, conturarea și
funcționarea anumitor caracteristici.
 Din interacțiunea genotopului cu mediul înconjurător apare fenotopul ca o sinteză între
ceea ce este ereditar și influențele mediului, ca un răspuns al genotopului la aceste influențe și
care se traduce în caracteristicile manifestate efectiv de subiect.

Moștenirea ereditară apare ca un complex de predispoziții și potenționalități și nu ca o

transmitere a trăsăturilor antecesorilor.

Ceea ce este ereditar nu coincide întotdeauna cu ceea ce este congenital (sau înnăscut)
unde sunt cuprinse și elementele dobândite în urma influențelor dinaintea nașterii, ceea ce ține de
ereditate se poate exprima în diverse momente de vârstă sau poate rămâne în stare de latență pe
tot parcursul vieții, în absența unui factor activizator. Ereditatea conferă unicitatea biologică, ca
premisă a unicității psihice.

Ereditatea creează premisele unor momente de optimă intervenție din partea mediului
educativ, în așa - numitele perioade sensibile sau critice. Ex.: achiziția mersului, citit-scrisului,
achiziția limbajului, dezvoltarea operațiilor gândirii etc.

Potențialul de formare include abilitățile de gândire, capacitățile de asimilare de modele

și strategii de lucru, achiziționare de limbaje de specialitate ș.a. și o dimensiune particulară,
personalizată, configurată de propriile trăsături de personalitate și de propria subiectivitate.

În concluzie, ereditatea este o premisă naturală a dezvoltării psihice cu acțiune aleatorie,

probabilistică, oferind fie o ereditate normală, ce trebuie valorificată, fie o ereditate dizarmonică,
ce poate fi parțial compensată prin intermediul unor strategii adecvate de influențare formativă a
individului.

Mediul reprezintă cadrul în care se naște, trăiește și se dezvoltă individul și se referă la

totalitatea elementelor externe cu care individul interacționează direct sau indirect, stabilește
interrelații pe parcursul dezvoltării sale. Organismul se integrează în mediul său înconjurător și îi
folosește resursele și energiile în propriul său avantaj. Interacțiunea dintre organism și mediu se
desfășoară la diferite nivele: fizico-chimic, psiho-fizic și socio-cultural.

Factorii de mediu ce influențează omul pot fi grupați în:

-factori de mediu interni (factori naturali, biologici);

-factori de mediu externi (condiții climatice, geografice, mediul socio-economic, soco-

comunicativ, socio-afectiv, socio-profesional, socio-cultural).
 Educația este un mecanism de creștere a controlului asupra dezvoltării ontogenetice
(dezvoltarea individuală a organismelor care cuprinde totalitatea transformărilor organismului de
la stadiul de embrion până la sfârșitul existenței) elaborat de societate.

Educația este o formă deliberată, organizată, sistematică și continuă de formare și

modelare a personalității umane, conferindu-i omului o a doua natură cea axiologică. Prin
intermediul naturii axiologice, individul își extinde existența dincolo de limitele biologice,
devenind personalitate.

Educația este ghidată de o serie de politici educaționale, de modele, de strategii, metode

și procedee, ea acționând convergent ca o activitate anticipată, coerentă și specializată, realizată
în conformitate cu finalități bine delimitate. Scopul educației este acela de a forma și modela
personaități umane în concordanță cu idealul societății promovat într-o perioadă istorică.

Spre deosebire de ereditate, care este o dimensiune implicită a dezvoltării, și spre

deosebire de mediu, care constituie sursa obiectivă din care se extrage subsatnța dezvoltării,
educația își propune intenționat să aleagă argumentat și să configureze cu precizie perspectiva
impusă dezvoltării.

Fiecare dintre cei trei factori are rolul său specific, dezvoltarea nefiind posibilă fără
acțiunea unuia sau altuia: ereditatea este premisa, „temelia” edificiului, mediul este cadrul, iar
educația este liantul care corelează acțiunile celorlalți doi factori, deținând rolul conducător în
formarea personalității umane.

Așadar, educația are rolul conducător în dezvoltarea psihică a individului, a elevului

prin intermediul procesului de învățământ, cu mijloace necesare, rol de restructurare a
proceselor și însușirilor psihice, trecerea acestora de la un stadiu inferior la unul superior, la
dezvoltarea elevului atât pe plan mintal cât și pe plan comportamental, rol de dirijare,
organizare și modificare a acțiunii factorilor de mediu, rol ameliorator și compensator, în
anumite limite, ale eredității.

O aceeași trăsătură psihică poate fi, la două persoane diferite, rodul unor factori diferiți
(pentru o anumită persoană, hotărâtoare poate fi ereditatea, în timp ce pentru altă persoană
mediul sau educația au contribuit decisiv).

Teorii privind puterea factorilor dezvoltării personalității

Istoria pedagogiei, ca și a altor stiințe socio-umane, înregistrează și ne prezintă o dispută

ideatică deosebită cu privire la puterea factorilor dezvoltării personalității.
 În această dispută ideatică și-au făcut prezența mai multe teorii, printre cele mai
importante fiind:

a) teoriile ereditariste care susțin rolul determinant al ereditățiiîin evoluția ființei Umane
(Platon, Confucius, Schopenhauer, Lombroso, Herbert Spencer s.a.);

b) teoriile ambientaliste care susțin rolul determinant al mediului, îndeosebi socio-cultural, în

care este inclusă și educația (Locke, Rousseau, Helvetius, Watson s.a.);

c) teoriile triplei determinari care susțin rolul eredității, mediului, cel social îndeosebi și
educatiei. Aceasta din urmă având un rol precumpănitor în dezvoltarea personalității (Democrit,
Diderot, Herzen, Alex. Rosea s.a.).

Ereditatea este un faclor al dezvoltării ființei umane. Dar teoriile ereditariste exagerează
rolul eredității, înlăturand rolul modelator al celorlalți factori: mediul social și educația. Sunt
teorii pesimiste, în opoziție cu concepția educabilității, fapt ce diminuează (înlătură) rolul real și
demonstrat al educației și mediului social.

Teoriile ambientaliste, care susțin îndeosebi puterea educației, reprezintă poziții

pedagogice constructiviste, ce au contribuit la dezvoltarea educației și a învățământului. Ele sunt
însă unilaterale, deoarece neglijează într-o măsura mai mare, mai mică sau totală mediul social și
mai ales ereditatea, care sunt factori reali ai dezvoltării personalității.

Teoriile triplei determinări sau ale interacțiunii factorilor dezvoltării personalității susțin
că dimensiunile (calitățile) personalității care s-au dezvoltat în decursul vieții individuale a
omului sunt rezultatul interferenței (interacțiunii) posibilităților și influențelor celor trei factori:
ereditate, mediu social și educație.

Teoria triplei determinari evidentiază adevărul că personalitatea este o unitate bio-

psiho-socială, rezultat al interacțiunii celor trei factori - ereditate, mediu și educație. Ea
constituie conceptia pedagogică științifică optimistă despre dezvoltarea personalității, care a
contribuit și va contribui la dezvoltarea și perfecționarea educației și învățământului.