UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ŞI SPORT

PSIHOPEDAGOGIA ÎN EDUCAȚIE FIZICĂ ŞI SPORT

FACTORII DEZVOLTĂRII UMANE

NUMELE :SIGHEARTĂU
PRENUMELE :CĂTĂLIN ADRIAN
SPECIALIZAREA :EDUCAȚIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ
GRUPA . . . . . . . . . . . .
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: I.F.R.
LOCALITATEA :CLUJ NAPOCA

2016
 Factorii dezvoltării umane

1.Ereditatea

Ereditatea poate fi definitǎ ca însuşirea fundamental a materiei vii de a transmite de la o

generaţie la alta, sub forma codului genetic mesajele de specificitate ale specie, grupului şi
individului.
Ereditatea este primul factor care influenţează dezvoltarea umană, care cuprinde un
complex virtual de dispoziţii sau scheme funcţionale ce se transmit la succesori prin intermediul
mecanismelor genetice. Patrimoniul ereditar al fiecărui individ rezultă din combinarea unităţilor
genetice materne şi paterne.Deoarece există posibilităţi infinite de combinare a celor două
categorii de unităţi genetice în cadrul celulei germinale, probabilitatea apariţiei unor indivizi
identici este practic 1 la 70 de trilioane. Excepţie de la această diversitate o fac gemenii
monozigoţi care, provenind din acelaşi ou, sunt identici din punct de vedere ereditar, unităţile
genetice materne şi paterne fiind repartizate egal. În zestrea ereditară cu care fiecare copil vine
pe lume sunt structurate trei categorii de “caractere”:
-  genotipul general – conţine elemente “preformate”, comune întregii specii şi care se transmit
pe cale genetica (de ex.: conformaţia corporala, bipedismul, alte caracteristici anatomo-
fiziologice); 

- genotipul individual – conţine elemente de variabilitate intra-specifică; nu s-au născut

niciodată doi indivizi umani identici (culoarea ochilor, a părului, timbrul vocal,elemente de
conformaţie facială sunt elemente care diferenţiază infinit indivizii între ei, în ciuda
caracteristicilor comune ca specie;

-  potentialul de formare sau epigenetic – este preponderent de natura psihică.

Conform cercetǎrilor, ereditaţii i se datoreazǎ:

 Însuşirile fizice generale umane şi cele

particulare:statura,formele,proporţiile,culoarea,funcţionarea organismului.Aici se include
si particularitǎţile sistemului nervos, însuşirile sistemului nervos central, însuşirile
activitǎţii nervoase superioare,însuşirile analizatorilor;
 Instinctele,tipare de comportamentce aparţin tuturor indivizilor specie umane, au deci
caracter universal şi funcţionalitate adaptivǎ primarǎ, servind supravieţuirii individului şi
a speciei;
 Unele abilitǎţi intelectuale, de exemplu abilitǎţile verbale, memoria, inteligenţa
spaţialǎ,inteligenţa general.Se considerǎ, în general, cǎ procesele şi însuşirile psihice
aparţin fenotipului(produs al interacţiunii ereditǎţii (genotip) şi mediului), cǎ influenţele
ereditǎţii sunt mai puternice la procesele simple;
 Unele deficienţe mentale;
 Unele tulburǎri psihice.

(Neculau,Chelcea,&Mitrofan,2004)

Concluzionând, putem spune cǎ factorul genetic este o premisǎ naturalǎ a dezvoltǎrii, cu

acţiune probabilisticǎ, oferind fie o ereditate normalǎ ce trebuie valorificatǎ, fie o ereditate
necorespunzǎtoare pentru societate ce poate fi compensatǎ în diverse grade.
 2.Mediul

Mediul este constituit din totalitatea elementelor externe cu care individul

interacţioneazǎ, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltǎrii sale.
Acţiunea familiei asupra individului este influenţatã de mediul din care acesta face parte.
Etimologic cuvântul provine din latinescul medium care semnificã ceea ce este comun. „Mediul
se prelungeşte în educaţie” (Golu, 1985, apud Cristea 2003, 101) şi este analizat din perspectiva
celor douã componente ale sale: mediul natural si mediul social.

Mediul natural cuprinde condiţiile de climã, relief, vegetaţie şi faunã. Atunci când

condiţiile de mediu sunt favorabile, individul se dezvoltã normal. „Condiţiile de mediu pot
influenţa într-o oarecare mãsurã caracteristicile psihice şi comportamentul indivizilor”. (Bontas,
1994, 42) De exemplu: Cineva care provine din mediul mediteraneean este mai calm, mai
apropiat, iar altcineva venit din mediul nordic se caracterizeazã prin rãcealã şi distanţã.

Mediul social influenţeazã viaţa şi evoluţia individului. „Relaţia dintre om şi muncã, ca

o componentã a mediului social, are o finalitate beneficã.” (Bontas, 1994, 44) 

Pantelimon Golu (1985, apud Panturu, coord., 2008, 60) susţine cã „dacã ereditatea este
leagãnul în care copilul primeşte foaia de drum, mediul este cel care oferã lanţul de situaţii prin
care se va circula cu aceastã foaie, completatã, întreruptã, vizatã, corectatã dupã împrejurãri”.

Mediul, prin elementele sale (zonã geograficã, climã, relief, climatul cultural-spiritual,
etc.) sculpteazã psihicul şi personalitatea fiecãruia. Fiecare laturã a personalitãţii individului cere
participarea mediului.      
 Primul factor care contribuie la formarea personalitãţii umane în perspectivã
multidirecţionalã este familia. Aceasta îl familiarizeazã cu valorile şi normele grupului de
referinţã.

 Familia, vãzutã ca un mediu educaţional si socializator, este consideratã ca o „unitate

socialã constituitã din adulţi şi copii, între care existã relaţii de filiaţie naturalã sau socialã”.
(Stãnciulescu, 2002, 26)

          Dupã cum susţinea Stan Panturu (2008, 96) „mediul familial ocupã un loc aparte în
ansamblul mediilor educative. Cronologic vorbind, el este primul mediu educaţional pentru fiinţa
umanã, extinzându-se pe tot traseul vieţii”.

Cei şapte ani de acasã îşi pun amprenta pe evoluţia comportamentalã si psihicã a
fiecãruia. Colaborând cu copilul, implicându-l în activitãţile zilnice, învãţându-l normele de
convieţuire socialã, respectându-l ca om, acesta va fi un partener în educaţie atât în familie cât şi
în societate. „Pãrintele bun este încrezãtor în copilul sãu şi competent în mãsurile pedagogice pe
care le ia în diferite situaţii”. (Pãun, Potolea, 2002, 24)

          Prin reconstruirea universului relaţiilor sociale de la nivelul familiei îmbunãtãţim functiile
de crestere, îngrijire si educaţie a tinerei generaţii. Ca sã dezvoltãm familia trebuie sã gãsim
„echilibrul dintre impunere şi libertatea de alegere, între sprijin şi presiune, între protejare şi
independenţã, între drepturi şi responsabilitãţi”. (Pãun, Potolea, 2002, 226)

Condiţiile materiale economice influenţeazǎ şansele de manifestare şi afirmare ale

copilului,constituindu-se ca premise favorabile, dacǎ au un nivel suficient de mare, sau pedici,
chiar in procesul de şcolarizare obligatoriu.

O altǎ componentǎ a mediului social o constituie modelele profesionale sau ocupaţionale

cu care vine copilul în contact în cadrul socializǎrii sau pe care mediul sǎu de viaţǎ i le poate
etala.
 De asemenea, nivelul de civilizaţie şi nivelul cultural, modelele de conduitǎ cotidiene, de
utilizare a obiectelor şi de practicare a unor norme, consumurile cultural influenţeazǎ devenirea
pe tot parcursul sǎu.

În toate structurile, subiectul intrǎ, inevitabil, în interacţiuni cu ceilalţi.El nu este un

simplu spectator al desfǎşurarii activitǎţii, ci se aflǎ în interiorul grupului unde are o anumitǎ
poziţie, desfǎşoarǎ anumite acţiuni, primeşte şi emite mesaje, este acceptat şi simpatizat sau
marginalizat sau respins.El va percepe modul în care îl vǎd ceilalţi dintr-o mulţime de indici
comportamentali pe care îi poate identifica şi interpreta, îşi va ajusta propria imagine şi propriul
comportament,se va schimba şi în plan psihic.

(Neculau,Chelcea,&Mitrofan, 2004)

Concluzionând, putem spune cǎ acţiunea factorilor de mediu, la fel ca cea a ereditǎţii este
şi ea una de facturǎ aleatorie, probabilistic, putând fi în egalǎ mǎsurǎ o şansǎ a dezvoltǎrii sau un
blocaj al acesteia.
 3.Educaţia

" Educaţia înseamnă îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas. "  (Socrate)
" Singurul scop al educaţiei este să transforme oglinzile în ferestre. "  (Sydney Harris)
" Scopul educaţiei este acela de a schimba o minte goală cu una deschisă. " (Malcolm
Forbes)

" În fãurirea omului este important mai întâi nu a-l instrui, ceea ce este ceva zadarnic
dacã ajunge doar o carte care merge; este nevoie sã fie crescut, educat, pentru a-l aduce la
înãlţimea unde nu mai sunt lucruri, ci chipurile nãscute din nodul divin care leagã lucrurile. Cãci
nu este nimic de aşteptat de la lucruri dacã ele nu rãsunã unele în altele, aceasta fiind singura
muzicã pentru inimã. "

(Antoine de Saint -Exupéry)

Educaţia este concepută ca o investiţie în om,  compusă din mai multe elemente, organizate
în sistem, aflate în strânse relaţii, şi care fac ca o modificare produsă in unul dintre ele să se
resimtă şi în celelalte, astfel încât, fiecare element al acţiunii educative poate fi cauza şi efectul
altuia. Ea reprezintă o preocupare a întregii societăţi prin valorificarea optimă a resurselor sale
materiale şi umane. La realizarea educaţiei contribuie familia, mediul social, şcoala, instituţiile
culturale, mass-media şi structurile asociative. În constelaţia acestor factori de educare a tinerei
generaţii, şcolii îi revine locul central, ea fiind „principala instituţie socialã specializatã în
pregãtirea oamenilor pentru muncã şi viaţã”.

Şcoala
 În cadrul societãtii, şcoala devine un factor important al educaţiei sistematice şi continue.
Şcoala semnificã principalul cadru şi mediu educaţional, infuzat permanent de noi cunoştinte,
metode, mijloace, valori, orientat de finalitãţi, susţinut de o asistenţã psihopedagogicã
profesionistã şi conceput ca o „activitate de educare a generaţiei tinere”, ca un „sistem complex
de influenţe organizate şi exercitate sistematic asupra copiilor şi tinerilor”. (Radu, 1981, apud
Panturu, coord., 2008, 98)

         Fiind o instituţie în care educaţia este programatã şi planificatã, conţinuturile care se
transmit „sunt selectate cu grijã dupã criterii psihopedagogice şi principii didactice clare”.
Dincolo de conţinuturile concrete care se transmit în activitatea didacticã, importante sunt şi
relatiile dintre cadrul didactic şi elevi. „Profesorul, fãrã a relativiza valoarea cunoştintelor,
trebuie sã procedeze în aşa fel încât sã respecte convingerile elevilor”. (Cucos, 2006, 49) Scoala
obisnuieşte elevii sã se supunã autoritãţii profesorului, ceea ce implicã o familiarizare a lor cu
normele şi regulile. Elevul îşi însuseste valorile elementare ale vietii morale prin experienţele
oferite de şcoalã. (Doltrens, 1970) În cadrul şcolii se oferã copiilor o „situatie socialã de înalt
nivel calitativ, astfel ca din relatiile umane sã ia tot ce este mai avantajos pentru educaţia lor”.
(Bartolomeis, 1981, apud Stefan, 2003, 52)

        Profesorul trebuie sã ţinã cont în orice moment de elevii sãi, trebuie sã-i ajute sã gãseascã
solutii la problemele lor şi sã-i orienteze pe drumul cel bun, stimulându-i sã se autodepãşeascã.

„A spune cã o plantã creste nu însemneazã cã are libertatea de a se plimba unde îi place, ci

de a trãi ascultând de legile naturale ale dezvoltãrii ei. De fapt, libertatea acordatã elevului
înseamnã eliberarea lui progresivã de instinctele şi înclinãrile sale. Ea constã într-un dozaj
individual de permisiuni şi interdictii, de liber-arbitru şi disciplinã, de autoritate bazatã pe
constrângeri şi de autoritate bazatã pe îndrumare. Ea este o pregãtire permanentã spre echilibrul
interior, spre satisfacţie, spre dezvoltarea personalitãţii”. (Doltrens, 1970, 18)

„Calitatea şcolii şi calitatea dezvoltãrii sociale sunt aspecte solidare, puternic corelate”
pentru cã şcoala mobilizeazã energiile umane ale unei societăţi. Şcoala este consideratã axul
„esenţial al dezvoltãrii sociale”. (Pãun, 1999, 5) Pentru a se obţine „rezultate educative
superioare”, şcoala trebuie sã actioneze într-o societate în care membrii ei contribuie la propria
sa perfecţionare. (Stanciu, 1995, 342) Şcoala trebuie sã ofere individului cunostinţele şi
capacitãţile care sã-i permitã integrarea cu succes în societate şi continua adaptare la schimbãrile
ce apar în cadrul acesteia.

Instituţiile culturale

         Ca un factor complex al educaţiei, instituţiile culturale, reprezentate prin muzee, teatre şi
case de culturã, îşi aduc aportul pe linia dezvoltãrii personalitãţii umane. În cadrul acestora se
organizeazã programe eficiente de îmbogãţire a culturii generale si de petrecere a timpului liber.

Mass-media

Amplificarea, continuarea şi diversificarea experienţelor cognitive sunt realizate prin

mass-media. Cu spirit critic, cu circumspecţie interpretativã şi competentã valorizatoare se
selecteazã doar ceea este benefic pentru dezvoltarea personalitãţii. Impactul mass-mediei asupra
fiecãruia dintre noi este puternic, ceea ce implicã o bunã cunoaştere a efectelor acesteia asupra
felului nostru de a fi şi de acţiona.

„Educaţia se dovedeşte de neînlocuit în ceea ce priveşte dezvoltarea capacitãţii de

discernãmânt. Ea face posibilã întelegerea evenimentelor, care depãşeşte imaginea distorsionatã
şi simplificatã redatã uneori de mass-media”. (Delors, 2000, 49, apud Panturu, coord., 2008, 102)

Corelând acţiunile şi functiile educative ale mass-mediei contribuim la o „informare

spiritualã autenticã a omului şi a comunitãţii”. (Delors, 2000, 50) 

Educaţiei îi revine rolul conducǎtor în formarea şi dezvoltarea personalitǎţii deoarece:

 Educaţia organizeazǎ de o manierǎ optimǎ influenţele factorilor de mediu;

  Educaţia depisteazǎ predispoziţiile ereditare, le diferenţiazǎ şi le grǎbeşte intrarea
în funcţiune suplimentându-le forţa;
 Educaţia creeazǎ premisele interne favorabile acţiunii prielnice anumitor factori
externi;
 Formarea personalitǎţii este atât efect al acţiunii educative cât şi premisǎ pentru
derularea acesteia.

(Glava,2009)

3.Concluzie

Sa reliefăm faptul ca toţi aceşti factori acţionează simultan, corelat, prin împletirea
funcţiilor lor, şi nu independent, izolat. Important este ca între aceste instanţe ale educaţiei să se
instaureze relaţii de mutualitate şi coerenţă acţională, şi nu raporturi de concurentă sau
inconsecvenţă valorică. Numai printr-o îngemânare a acţiunilor şi funcţiilor educative se poate
spera la o reformare spiritual autentică a omului şi a comunităţii.

  

Bibliografie

1. Constantin Cucos, Pedagogie, editia a II-a revazuta si adaugita, Editura Polirom, 2002

2. Noveanu Eugen, Dan Potolea, Stiintele educatiei, Dictionar enciclopedic, Editura Sigma,
Bucuresti, volumul I, II, 2007,2008

3. Antonesei Liviu, Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei, Polirom, 1996

4. http://citate.unica.ro/2011/03/15/citate-despre-educatie/

5. https://pascuadriana92.wordpress.com/