1.1.

Educatia fizica si sportul de la origini pana in prezent

Educatia fizica, prin obiectivele si continutul sau, a constituit
intotdeauna o activitate sociala cu un suport biologic, contribuind la ameliorarea
insusirilor indivizilor. Acest caracter este de domeniul constatarii curente, se
manifesta cotidian si constituie una din trasaturile sale definitorii. insa specificam
ca sarcinile sale, in toate etapele dezvoltarii omului si a societatii, au fost orientate
si spre indeplinirea finalitatilor educatiei. Ca urmare, fara adiminua importanta
caracterului amintit, educatia fizica nu poate fi inteleasa ca indeplinind numai functii
de ordin biologic, ci, dimpotriva, ca activitate indeplinind importante functii sociale,
cultural-educative, contribuind la formarea omului sub toate aspectele.
In dezvoltarea lor, comunitatile umane semnaleaza folosirea exercitiilor fizice in
viata sociala a acestora. Desi in anumite momente ale evolutiei societatii utilizarea
exercitiului fizic si implicit a educatiei fizice a avut un caracter mai restrans, aceasta
a fost intotdeauna legata de ideea perfectionari omului din punct de vedere fizic,
reprezentand o componenta importanta a sanatatii si pregatirii individului pentru a
raspunde adecvat exigentelor vietii cotidiene.
Parcursul istoric al societatii a influentat, firesc, caracte 858f57i rul si
forma exercitiilor fizice. O data cu insusirea si aplicarea de catre individ a acestora, s-
au creat si premisele transmiterii lor catre generatiile viitoare. Ca atare, se poate
sustine ca originea istorica a educatiei fizice nu poate fi legata numai de perioadele
de inceput ale dezvoltarii societatii umane, ci dimpotriva, prin evolutia mijloacelor
sale, aceasta s-a imbogatit continuu, pe baza necesitatilor create prin evenimentele
istorice concrete. Astfel, daca in preistorie efectuarea exercitiului fizic era departe
de ideea dezvoltarii armonioase a organismului, oranduirile sociale care au urmat au
conturat progresiv importanta educatiei fizice din acest punct de vedere. Astfel, a
fost creat cadrul teoretic, de principiu, necesar selectionarii deliberate aexercitiilor
fizice. In aceasta ordine de idei sunt edificatoare preocuparile pentru pregatirea fizica
a tinerilor spartani, crearea sistemului de educatie fizica la greci si romani sau
scopurile si continuturile educatiei fizice in feudalism, unde una din cele sapte virtuti
ale educatiei era reprezentata de perfectionarea capacitatii motrice.
Este cunoscut ca in urma studiilor efectuate de diferiti specialisti din alte domenii ale
cunoasterii umane (istorie, sociologie, pedagogie, arte frumoase, filozofie etc),
majoritatea culturilor au utilizat, de-a lungul dezvoltarii lor, mijloace specifice
realizarii educatiei corporale cum sunt mersul, alergarea, catararea, apucarea-
prinderea, tararea, echilibrul etc, pe care astazi domeniul le defineste ca deprinderi
motrice de baza si utilitar-aplicative.
Alaturi de exercitiile amintite, au aparut si altele complementare, independente, care
prin natura lor au ajutat la dezvoltarea capacitatilor fizice ale omului intr-o masura
particularizata si la cresterea randamentului social. Totodata, au aparut exercitii fizice
menite sa usureze procurarea hranei (trasul cu arcul, calaritul etc.) sau pentru
pregatirea de lupta, de pilda, aanumitor membri in ce priveste apararea militara a
unui teritoriu.
Pe de alta parte, au fost create exercitii fizice utilizate in scopuri distractive si
recreative, acestea fiind la inceput accesibile numai claselor privilegiate, ulterior
capatand un caracter public.
Ascendenta educatiei fizice si sportului spre complexitate rezulta si din corelatia
acestora cu cuceririle tehnologiei moderne. Acest lucru a favorizat aparitia unor noi
forme de practicare a exercitiilor fizice, cum ar fi ciclismul, motociclismul,
automobilismul etc, ca si a unor anumite mijloace specializate care in timp au devenit
componente de baza ale procesului de pregatire, organizare si desfasurare a
activitatilor de educatie fizica si sport. Pe plan educativ ideea foloseste la
aprofundarea deprinderii indivizilor, cu norme si comportament social, a
obisnuintelor de a actiona creativ, cu raspundere, in planul exercitarii unor trasaturi
de baza ale personalitatii umane.
Abordate astfel, rezulta ca educatia fizica si sportul au avut si au valente nuantate la
nivel socio-cultural, indeplinind cerinte si scopuri in concordanta cu evolutia
generala a societatii.
Sintetizand cele prezentate, rezulta ca educatia fizica si sportul, de-a lungul evolutiei
tipurilor de organizare socio-statala, si-au schimbat in multe privinte scopurile si
obiectivele specifice, dar prin elementele lor de continut au condus intotdeauna catre
perfectionarea dezvoltarii fizice si capacitatii motrice a omului si implicit a
fructificarii timpului liber avut de fiecare individ in parte.
Devenirea educatiei fizice si sportului ca preocupare cotidiana a omului si
aprecierea pozitiva de care aceasta s-a bucurat de-a lungul timpului s-a datorat
tocmai continutului complex a carui realizare a fost marcata, pe parcursul istoriei,
de particularitatile diferitelor culturi si civilizatii.
O data cu evolutiile inregistrate in planul practicarii exercitiului fizic s-au conturat si
dezvoltat si unele conceptii, moduri de intelegere a rolului acestui fenomen social in
viata omului si a societatii
1.2. Educatia fizica si sportul in Romania
Izvoarele care atesta inceputurile practicarii educatiei fizice in tara noastra sunt
putine si cu un continut relativ restrans. Dovezile arheologice, cronicile si
documentele istorice ne ofera o imagine fragmentata in ceea ce priveste aparitia,
evolutia si dezvoltarea educatiei fizice pe teritoriul locuite de populatia romaneasca.
Izvoare populare precum poeziile si baladele oglindesc in continutul lor acte de
vitejie ale tinerilor care infruntau prin robustete, forta, rezistenta, iscusinta,
pricepere, agerime, greutatile vietii si primejdiile de tot felul.
In acelasi timp, alte elemente folclorice cum sunt dansurile jocurile populare,
precum si diferite intreceri ce se organizau intre tineri si chiar adulti, constituie de
asemenea izvoare importante in conturare; continutului orientarilor educatiei fizice
in acest spatiu geografic. Clasele dominante din perioada istorica precapitalista au
cultivat exercitiile fizice dupa modelul grecesc si roman. Astfel, in Dacia romana
se construiesc amfiteatre pentru spectacole publice, pentru practicarea unor exerciti
destinate dezvoltarii fortei si indemanarii, rezistentei, precum si perntru. practicarea
diverselor jocuri cu teme din mitologia greaca. Sunt marturii la Sarmisegetuza,
Tornis sau Histria au functionat gimnazii si palestricj precum si terme, destinate
igienizarii si fortificarii trupului.
Perioada de consolidare a statelor romane, in special dupa sec: XIV, este marcata
de preocupari privind educatia fizica militara a trupelor pedestre formate din tarani
iobagi si liberi, ca si pentru copiii claselor dominante, sub influenta educatiei
cavalerilor occidentali.
In ceea ce priveste educatia institutionalizala, gimnastica intalneste foarte rar
in programul scolilor infiintate pe teritoriul tarii noastre in secolele al XV-lea, al XVI-
lea si al XVII-lea, si aceasta datorita influentei religiei in scoala si societate.
Istoria aparitiei educatiei fizice la noi este foarte strans legata gimnastica. De altfel,
principalele sisteme aparute la inceputul secolului XlX-lea, respectiv suedez,
german, francez, purtau denumirea de "sistem de gimnastica', desi, pentru acele
timpuri, ele constituiau veritabile sisteme de educatie fizica. Este necesar de
mentionat ca ponderea o avea acea gimnastica (pe langa jocuri, atletism, natatie,
scrima, lupte etc). Aceasta stare de fapt explica echivalarea termenului
de gimnastica cu acela de educatie fizica.
.

Desi numai in stare de conceptie, aparitia exercitiilor fizice a avut Ioc in proiectul
privind reorganizarea Scolii domnesti de la "Sf. Sava', in anul 1776, ceea ce a
constituit un fenomen deosebit de important si, in acelasi timp, surprinzator, daca
este raportat la nivelul de organizare a educatiei fizice in Europa, la acea data.
Interesul pentru educatie, in general, si pentru educatia scolara in special creste o
data cu dezvoltarea burgheziei, catre sfarsitul secolului al XVIII-lea. In cadrul
procesului de organizare a invatamantului se constata si o preocupare pentru
introducerea educatiei fizice in scoli. O asemenea actiune este mentionata intr-un
hrisov al lui Alexandru Ipsilanti, domn al Munteniei, datand din 1776, in care se fac
referiri la modul de organizare a continutului invatamantului din acea vreme.
Desfasurarea organizata a educatiei fizice s-a realizat si la Scoala domneasca de la 'Sf.
Sava' din Bucuresti, pentru o perioada scurta de timp. Despre existenta gimnasticii in
activitatea copiilor din aceasta scoala aminteste medicul I. Felix: 'Printre intaiele
inceputuri ale invatamantului gimnasticii in scolile noastre gasim () ca aceasta se
preda in Scoaladomneasca de la 'Sf. Sava' din Bucuresti, in anul 1776. Propunerea
aceasta in cadrul materiilor scoalei de pe vremuri nu a fost insa de lunga durata'.
Regulamentul organic din acea perioada facea referiri destul de modeste la locul si
rolul educatiei fizice in scoala. Asa se explica faptul ca, in primele scoli romanesti
din prima jumatate a secolului al XlX-lea, regulamentele scolare aveau inserate in
continutul lor indicatii privind modul de realizare a educatiei fizice, ca de exemplu:
'in timpul recreatiei se vor da scolarilor mijloace de a executa exercitii gimnastice
care au posibilitatea de a intari corpul si de a-i face mai indrazneti, urmarindu-se
ca acestia sa nu alerge' etc. Consideram ca ambiguitatea sau chiar
caracterul contradictoriu al textului isi are explicatia in distinctia ce se intentiona sa
se faca intre miscarea fizica organizata, divizata, si alergarea simpla, libera,proprie
varstei copilariei.
In aceasta perioada, din studiul documentelor vremii se constata actiuni novatoare
in ce priveste rolul educatiei fizice si introducerea acesteia in circuitul invatamantului.
Astfel, la Academia din Iasi a fost numit, in anul 1841, un profesor de gimnastica, pe
nume Luzzato, care avea ca atribut organizarea lectiilor, duminica, dupa Liturghie, si
joia dupa-amiaza, timp de trei ore, pe timp de iarna in sala academiei, iar vara in aer
liber. Se mai mentioneaza, de asemenea, ca pentru buna organizare si
desfasurare activitatilor s-au facut investitii in aparate de gimnastica in valoare de 5
3 de lei.
Este de remarcat faptul ca in aceasta perioada si in continuare, este promovata o
viziune in care predomina aspecte. igienico-
sanitare. Toti cei care au contribuit la infiintarea sistem-
romanesc de educatie fizica, au vorbit nu numai
de miscare, de exercitiul corporal, ci si despre importanta factorilor,
naturali fortificarea organismului - aer, hrana, ca mijloace de formare a unui
om sanatos. De asemenea, este de remarcat faptul ca nu numai pedagogii medicii s-
au ocupat de problemele educatiei fizice.
In acest timp apar si primele lucrari de pedagogie. De asemenea, in presa apar
articole despre necesitatea introducerea gimnasticii in scoala, despre scopul si
importanta educatiei fizice formarea tinerilor. le de introducere a gimnasticii in
programul scolar, totusi, in comparatie cu educatia intelectuala si morala, educatia
era mai putin abordata, deoarece in aceasta etapa in invatamantul romanesc, aflat
in plin progres, erau acute problemele de organizare scolara si a tineretului in spiritul
educatiei morale erau dominante. Desi presa pedagogica a dezbatut problema
includerii gimnasticii in planul scolar, intelegand rolul important pe care il are
educatia fizica in dezvoltarea armonioasa a tineretului, nu a reusit sa trezeasca un
interes larg, pentru educatia fizica.
In consecinta, educatia fizica si educatia igienico-sanitara a copiilor a ramas, de
cele mai multe ori, pe seama familiei sau s-au realizat, in unele scoli care
dispuneau de conditii.
Gimnastica a fost introdusa in scoala, ca disciplina de invatamant, in a doua
jumatate a secolului al XlX-lea, mai intai in scolile rulare, fara a avea un caracter
obligatoriu.
Astfel, incercand sa defineasca dietetica pedagogica, autorii au considerat ca
educatia fizica constituie 'acel mijloc prin care se urmareste a se promova si
indrepta dezvoltarea corpului, conservandu-se sanatatea si dandu -i-se abilitatea si
dexteritatile si fortele necesare pentru a putea corespunde destinatiunei sale ca organ
al spiritului' si cuprinde: 'sanatate din punct de vedere pedagogic, nutrirea corpului,
inlaturarea influentelor externe stricacioase sanatatii corpului, abilitatea corpului si a
partilor lui'.

Istoria educatiei fizice consemneaza aparitia primelor sisteme constituite, pe tari, la
inceputul secolului al XIX-lea. Acestea au cuprins ansamblul de idei, metode si mijloace
structurate dupa principii unitare, in vederea realizarii unor obiective politice, sociale si
biologice ale educatiei fizice in scopul perfectionarii dezvoltarii fizice si a capacitatii
motrice.
Sistemele de educatie fizica care au influentat cel mai puternic conceperea, continutul si
organizarea educatiei fizice au fost create de :
Francesco Amoros (1770-1848), in Franta;
Frederik Ludwig John (1778-1852), in Germania;
Per Henrik Lind (1776-1839), in Suedia si
Thomas Arnold (1795-1842), in Anglia.
Sistemele concepute de acesti promotori ai miscarii de educatie fizica si sport au inviorat
practicarea exercitiilor fizice, au pus in evidenta valentele lor educative si formative, au
stimulat aparitia de noi forme de organizare specifice fiecarei tari, fundamentate pe
traditie, pe cunostinte biologice, fiziologice si pedagogice.
Sistemul national de educatie fizica si sport in Romania are ca origine, in primul rand, o
serie de activitati cu caracter de intrecere, de participare organizata sau independenta la
astfel de activitati. Diversele forme de promovare a exercitiilor fizice s-au extins in
decursul timpului, fiind insotite de preocuparea de a gasi noi forme de organizare, de
amenajare a spatiilor si a altor mijloace materiale, ca si de aparitia unor lucrari de
specialitate si chiar a unor acte legislative prin care se statua necesitatea practicarii
exercitiului fizic pentru sanatatea, ameliorarea conditiei fizice si pentru educatia
tineretului, si nu numai. Toate acestea s-au perfectionat in timp si au dus la formarea,
"pas cu pas', a ceea ce numim azi "Sistemul nationale de educatie fizica si sport'.
Prin notiunea de "sistem' se intelege, in mod general, un ansamblu de elemente care sunt
in interdependenta, alcatuind un tot, un intreg organizat. In domeniul nostru de referinta,
sistemul poate fi definit ca: un ansamblu de elemente organizatorice, teoretice si practice,
metode si mijloace structurate dupa principii unitare, in vederea realizarii unor finalitati si
obiective cu privire la practicarea exercitiilor fizice si a sportului de catre toti oamenii -
tineri si varstnici, femei si barbati -, in scopul mentinerii unei stari optime de sanatate si a
indeplinirii unor obiective specifice de catre acele persoane care urmaresc
asemenea obiective si se pregatesc pentru realizarea lor.
Deci notiunea de "sistem national' cuprinde intreaga problematica organizatorica,
teoretica si practica, specifica domeniului si situata in interiorul unui stat, indiferent de
oranduirea sa politica.
in Romania, in prezent, educatia fizica si sportul inglobeaza totalitatea formelor de
activitate care, in decursul timpului, au aparut, s-au dezvoltat si perfectionat ca elemente
constitutive ale sistemului la care ne raportam.
Aparitia primelor sisteme de educatie fizica a marcat depasirea etapei initiale, de cautari
si experimentari predominant empirice.
Succintele referinte istorice atesta faptul ca formarea sistemului de educatie fizica si
sportiva in Romania a fost si este un fenomen amplu, cu o baza filozofica, stiintifica si
metodologica proprie, cu puternice rezonante politico-ideologice, cu implicatii
organizatorice, economice,cu finalitati formative, sociale tot mai precis conturate.
Educatia fizica a urmat, in tara noastra, procesul general de dezvoltare a culturii
romanesti. Sistemul educatiei fizice se realizeaza concomitent cu procesul de organizare a
invatamantului, cand se manifesta preocuparea pentru introducerea educatiei fizice in
scoli,inceputul este marcat de influentele sistemelor straine, ca apoi, treptat, aceasta
activitate sa se axeze pe traditiile nationale.
In prezent, in tara noastra, pe baza Legii educatiei fizice si sportului, este reglementata
organizarea si functionarea sistemului national de educatie fizica si sport.
2.2. Organizarea sistemului national de educatie fizica si sport in Romania
Legea Educatiei Fizice si Sportului aparuta in anul 2000 (69 din 28 aprilie 2000 ) si in
sensul prezentei legi prin educatie fizica si sport se intelege: toate formele de activitate
fizica menite, printr-o participare organizata sau independenta, sa exprime sau sa
amelioreze conditia fizica si confortul spiritual, sa stabileasca relatii sociale civilizate si
sa conduca la obtinerea de rezultate in competitii de orice nivel.
La titlul I - Articolul II, spune:
1. Educatia fizica si sportul sunt activitati de interes national sprijinite de stat.
2. Statul recunoaste si stimuleaza actiunile organizatorice si de promovare a educatiei
fizice si sportului, desfasurate de autoritatile administratiei publice si, dupa caz, de
organismele neguvernamentale de profil in invatamant, in structuri ale apararii nationale,
ordinii publice, sigurantei nationale, in sanatate, in societati comerciale, precum si in alte
sectoare ale vietii sociale, potrivit reglementarilor legale.
3. Educatia fizica si sportul cuprind urmatoarele activitati: educatia fizica, sportul
scolar si universitar, sportul pentru toti, sportul de performanta, exercitiile fizice
practicate cu scop de intretinere, profilactic sau terapeutic.
4. Statul garanteaza exercitarea functiilor sectorului public si ale sectorului particular
in domeniile educatiei fizice si sportului, in conformitate cu principiile colaborarii
responsabile dintre toti factorii interesati.
5. Practicarea educatiei fizice si sportului este un drept al persoanei, fara nici o
discriminare, garantat de stat. Exercitarea acestui drept este libera si voluntara si se
realizeaza independent sau in cadrul structurilor sportive asociative.
6. Statul recunoaste si garanteaza persoanei fizice si juridice dreptul la libera asociere
in scopul constituirii structurilor sportive.
2.3. Obiectivele generale ale educatiei fizice si sportului in invatamant.
Educatia fizica - latura importanta a procesului instructiv educativ al tineretului, are o
contributie majora in realizarea unor obiective de maxima importanta sociala.
Se adreseaza in primul rand copiilor si tinerilor (acestia se afla intr-o etapa optima pentru
influentare fizica si psihica) prin:
@ formarea de cunostinte, priceperi si deprinderi de practicare a exercitiilor fizice;
@ formarea de obisnuinte cu scopul realizarii principiilor educatiei permanente;
@ modelarea personalitatii;
@ socializarea copiilor si tinerilor.
Educatia fizica este o stiinta deoarece:
A dispune de un obiect de studiu;
A dispune de metode si mijloace proprii, specifice, de investigare;
A dispune de un domeniu de aplicare;
A se sprijina pe datele furnizate de alte ramuri ale stiintei.
Obiectivele generale ale educatiei fizice si sportului :
Educatia fizica, disciplina de invatamant, este prezenta la toate nivelele acestuia,
aducandu-si contributia, alaturi de celelalte discipline din Planul de invatamant, la
instruirea si educarea elevilor corespunzator exigentelor sociale actuale.
Educatia fizica isi manifesta bogatele resurse instructiv-educative valorificand, prin
intermediul metodologiei proprii, potentialul formativ al continutului, in sprijinul
realizarii modelului prospectiv al elevului. Beneficiaza de obiective proprii, determinate
de rolul si functiile sale in formarea elevilor, de idealul general al educatiei fizice.
Este necesara realizarea unei concordante perfecte intre ideal -functii -obiective ale
educatiei fizice si caracteristicile socio-politice si economice ale etapei actuale parcurse
de societatea noastra.
In aceste conditii, avand in vedere evolutia sistemului de cunostinte, perfectionarea
tehnicii si tehnologiei, crearea noilor relatii de productie si inter-umane intr-o societate in
plin proces de democratizare, impune procesului didactic exigente sporite privind laturile
informative si formative, precum si caracterul metodologic al acestuia.
Educatia fizica trebuie sa-si aduca aportul la formarea unui tineret sanatos, dinamic, cu
spiril practic intreprinzator, capabil de activitati creative individuale sau de grup,
posesorul unor cunostinte, priceperi si deprinderi cu aplicativitate practica.
Varsta scolara (incluzand si varsta prescolara alaturi de cea universitara), reprezinta etapa
optima pentru influentarea principalelor coordonate fizice. Obiectivele pe care si le
stabileste educatia fizica scolara, din punct de vedere calitativ, au caracter general
dar diferentiate din punct de vedere cantitativ.
Ele sunt directionate in sens optimal, corespunzator particularitatilor de varsta, sex, tip si
grad de invatamant.
v OBIECTIVE CU FUNCTII SOCIALE
- Stimularea interesului elevilor si formarea capacitatii de practicare independenta si
sistematica a exercitiilor fizice.
Educatia fizica scolara trebuie sa acorde importanta cuvenita activitatii de atragere a
elevilor, in practicarea sistematica a exercitiilor fizice, in primul rand prin organizarea
unor actiuni interesante, atractive, care stimuleaza interesul acestora.
Participarea elevilor ca subiecti ai procesului didactic - sporind astfel caracterul
metodologic al acestuia - este stimulativa, pune elevii in posesia unor cunostinte si
deprinderi cu aplicativitate in practica independenta a exercitiilor fizice cu scopuri
diverse, functie de fundamentul motivational.
Educatia fizica ramane (sau trebuie sa fie) si o activitate cu caracter recreativ, prin
schimbarea dominantei activitatii intelectuale in favoarea celei cu caracter fizic, prin
oferirea unei alternative utile, agreabile, muncii specifice elevului.
- Largirea orizontului de cunoastere, prin insusirea
unui sistem de valori si norme necesare practicarii
educatiei fizice si sportului.
Sistemul de cunostinte al elevului se imbogateste prin insusirea notiunilor de baza ale
educatiei fizice. Aceste notiuni fac din elev un practicant, constient al anumitor exercitii
fizice adecvate, in conditiile cunoasterii Sistemului de norme specifice, de legitati si
reguli care le delimiteaza din punct de vedere didactic, moral, etic. estetic, in corelatie cu
cunostintele capatate la alte discipline scolare, cu care educatia fizica are tangenta,
practica exercitiilor fizice poate beneficia de un fundament teoretic valoros si durabil.
Notiunile asimilate in procesul educatiei fizice scolare aduc o contributie la largirea
orizontului cultural al elevilor, la o varsta la care fenomenul sportiv prezinta interes
deosebit.
Obiectivul capata consistenta deosebita in conditiile intelectualizarii procesului didactic
specific.
- Crearea motivatiei durabile pentru practicarea
exercitiilor fizice, (mijloace ale educatiei fizice sau
sporturi)
Ideile expuse mai sus, contin germenii formarii motivatiei pentru practicarea exercitiilor
fizice, prin cunoasterea valentelor acestora si prin actiuni cu caracter metodologic,
organizat in cadrul formelor de practicare. Motivatia pentru practicarea miscarii poate sa
difere de la individ la individ, aceasta avand suport diferentiat. Este de preferat ca
profesorul sa influenteze formarea unor motivatii de factura intrinseca, pe baza obtinerii
unor satisfactii, mai mult sau mai putin profunde dar reconfortante, prin practicarea
exercitiilor fizice (si sporturilor). Pentru alte categorii de elevi, motivatia se poate baza pe
dorinte sau trebuinte de a combate unele deficiente fizice, de a obtine un profil muscular
proeminent, de mentinere a greutatii optime sau de realizare a performantei sportive.
in situatia cunoasterii de catre elevi a unor tehnologii de actionare adecvate, pe baza
motivatiei personale, practicarea independenta a exercitiilor fizice poate deveni o forma
auxiliara celor organizate dar cu efecte formative deosebite.
Obiectivele sunt grupate pe cele trei functii dupa dominanta efectelor pe care urmaresc a
le realiza. in realitate, ele se intrepatrund, efectele fiecaruia fiind complexe.
Se constata ca exercitiile fizice incadrate intr-un sistem metodologic eficient pot aduce
contributii importante la realizarea unui mare numar de obiective de larga utilitate si
deosebita valoare.
v OBIECTIVE CU FUNCTII INSTRUCTIV EDUCATIVE
Sunt acele obiective care determina cerintele fiecarei etape de instruire, continutul
lectiilor, al modelelor de instruire, tehnologiilor didactice etc. Sunt diferentiate calitativ si
cantitativ de varsta, sex, nivel de posibilitati, tip de scoala, grad de invatamant.
- Dezvoltarea calitatilor motrice de baza (forta, viteza, rezistenta, indemanare si
mobilitate-suplete).
Dezvoltarea calitatilor motrice bazata pe exersarea functiilor sistemelor si aparatelor
organismului constituie fundamentul motricitatii generale a elevului. Nu poate exista
miscare (act motric) in afara prezentei la un anumit nivel de dezvoltare a calitatilor
motrice. Pe de alta parte, multitudinea actiunilor motrice folosite in practica educatiei
fizice, aduc o contributie la dezvoltarea calitatilor motrice (in masura in care reprezinta
excitanti de o anumita valoare).
Nivelul de dezvoltare al calitatilor motrice este in concordanta cu particularitatile
individuale (varsta biologica) de sex.
In acest sens, educatia fizica dispune de mijloacele necesare pentru dezvoltarea calitatilor
motrice, in beneficiul realizarii celorlalte obiective. Efectele acestor tipuri de exercitii, ale
metodelor specifice, se resimt la nivel fizic dar si psihic sau comportamental; pentru acest
motiv, activitatea de amplificare a nivelului calitatilor motrice se numeste "dezvoltare'
sau "educare' functie de ponderea componentei educative in cadrul procesului.
Consideram ca procesul de dezvoltare a calitatilor motrice implica in proportii variabile
componente de factura fizica si psihica, astfel incat conduce in mod necesar la realizarea
unor efecte formative complexe.
- Formarea si perfectionarea deprinderilor motrice de baza si aplicative, dezvoltarea
capacitatii de a le valorifica in activitati practice si sociale (Capacitate de generalizare si
aplicare, formarea priceperilor).
Acest obiectiv se refera la necesitatea insusirii de catre elev a unui complex
de actiuni cu caracter de deprinderi "naturale' ("de baza') care fac parte din sfera
motricitatii specifice omului (in concordanta cu particularitatile sale morfo - functionale)
si o serie de deprinderi aplicative sau "utilitare'. Acestea din urma bazandu-se pe actiuni
construite dupa anumite reguli si utilizate in situatii deosebite: in general in scopul
invingerii unor obstacole prin mijloace proprii (naturale).
Toate. aceste actiuni nu pot fi concepute in absenta calitatilor motrice; la randul lor, pot
constitui mijloace pentru dezvoltarea calitatilor motrice, in mod deosebit la scolarii mici.
- Initiere in practicarea unor ramuri si probe sportive.
Pentru folosirea efectelor benefice exercitate de miscari cu structura originala,
atractive (prin definitie) si care pun elevii in situatii inedite, s-a constituit ca
obiectiv, insusirea continutului unor ramuri sportive cu accesibilitate in scoala. Aceste
ramuri sportive dispun de tehnologii foarte variate, complexe, eficiente si alaturi de
celelalte mijloace de influentare a organismului copiilor,
aduc o contributie importanta la modelarea fizica si psihica a acestora. Ele pun
bazele practicarii sporturilor (prin continutul lor tehnic si de pregatire fizica) ca
atletism, gimnastica, jocuri sportive si altele, in concordanta cu conditiile
materiale existente in scoala.
Insusirea acestor mijloace creeaza posibilitatea practicarii independente a sportului
preferat, chiar si dupa incetarea influentelor sistemului institutionalizat de instruire si
educare.
- Educarea trasaturilor pozitive de caracter si comportament social, a calitatilor
morale si de vointa(insusiri ale personalitatii).
Efectele practicarii exercitiilor fizice, in conditiile unui proces organizat, condus de un
cadru didactic specializat, se manifesta pregnant in sfera cognitiva, formativa dar tot atat
de important in sfera educationala.
Practicarea exercitiilor fizice in perspectiva unui obiectiv important, conduce la formarea
unor deprinderi comportamentale, unor calitati morale si volitive, multiple insusiri ale
personalitatii. Aceste efecte sunt, desigur, diferentiate din mai multe puncte de vedere (nu
le putem dezvolta aici).
Ca deziderate perfect realizabile prin practicarea exercitiilor fizice, consideram formarea
comportamentului social, practicarea conceptului fair-play (onestitate, respectarea
adversarului, atasament fata de echipa, subordonarea intereselor personale etc),
respingerea a tot ce este strain activitatii cinstite, corecte, izvorate din constienta propriei
valori, din demnitate umana.
In procesul pregatirii, care este de multe ori dur. indelungat, complicat, se formeaza
trasaturi de caracter, calitati si rezistenta psihica, motivatii.
v OBIECTIVE CU FUNCTII FIZIOLOGICE
(permanente si generale)
- intarirea starii de sanatate a elevilor, cresterea rezistentei organismului la influentele
factorilor de mediu prin calire, sporirea capacitatii motrice si intelectuale.
Educatia fizica scolara isi propune, ca prin efectele determinate de practicarea exercitiilor
fizice, in anumite conditii, sa aduca o contributie importanta la obtinerea B conservarea
starii de sanatate a organismului. Acest lucru este posibil prin antrenarea la un nivel de
solicitare rationala a marilor functiuni (respiratia si circulatia sanguina), prin mobilizarea
aparatelor si sistemelor organismului intr-un regim dinamic, tonic. Activitatile fizice
desfasurate in conditii igienice (atat in ceea ce priveste spatiul in care se manifesta cat si
practica rationala a relatiei efort - odihna) exercita influente benefice asupra organismului
in ansamblu contribuind la echilibrarea functiilor fizice si psihice, la adoptarea unei
atitudini optimiste fata de dificultati, bazata pe constienta posibilitatilor individuale.
Practicarea exercitiilor fizice in conditii de mediu si clima variate conduce la realizarea
efectului de "calire' a organismului, de crestere a rezistentei acestuia fata de factorii de
imbolnavire. Conditia este ca folosirea factorilor naturali sa inceapa de la o varsta cat mai
redusa, in mod gradat si continuu, pentru formarea obisnuintei.
Educatia fizica scolara realizeaza aceste deziderate Iu ajutorul exercitiului fizic ca mijloc
de baza si care prezinta o varietate infinita de forme. Ca urmare a exersarii, capacitatea
motrica a individului creste (sporeste "valoarea' sa biologica) asigurand premize optime
pentru o activitate intelectuala de un nivel sporit. Intre starea de sanatate fizica si psihica
a omului si capacitatea sa intelectuala exista o relatie stransa, de conditionare in sensul:
sanatate - capacitate intelectuala.
- Influentarea cresterii normale si dezvoltarii fizice corecte si armonioase. (Perfectionarea
indicilor somato-functionali si a prevenirii instalarii atitudinilor fizice deficiente,
formarea si mentinerea atitudinii corecte a
corpului).
Procesul cresterii si dezvoltarii organismului uman poate fi influentat in sens benefic prin
practicarea exercitiilor fizice. Acestea aduc un aport deosebit in realizarea indicilor
somatici optimi, prin exersarea - in principal - a sistemului musculo - ligamentar,
asigurand functionalitatea aparatului locomotor, tonusul optim al musculaturii, tinuta
fizica armonioasa.
Practicarea exercitiilor fizice analitice, poate corecta anumite abateri fata de ceea ce
intelegem prin "dezvoltare fizica corecta si armonioasa', in sensul dirijarii corecte a
proceselor de crestere si dezvoltare, prevenirii instalarii unor deficiente posibile, sau
corectarii unor deficiente aparute in procesul cresterii naturale a copilului. Prin
"deficiente' intelegem atat cele somatice, propriu-zise, cat si cele functionale (datorate
particularitatilor de varsta sau individuale), acestea aflandu-se intr-o relatie de
interdependenta (organismul, structural si functional, reprezinta o unitate indivizibila).
- Educarea esteticii corporale si expresivitatii
miscarilor.
Realizarea acestui deziderat care nu reprezinta un apanaj al sexului feminin, implica o
multitudine de aspecte, inclusiv cele expuse mai sus.
Modelarea corpului uman reprezinta de fapt un Obiectiv esential al educatiei fizice, cu
efecte deosebite pe plan fizic, intelectual, psihic, estetic. in acceptiunea multora, aspectul
fizic reprezinta o problema superficiala, lipsa de consistenta a acestei conceptii este
dovedita de faptul ca preocuparea pentru modelarea aspectului exterior al corpului
implica exersarea tuturor sistemelor, aparatelor si functiilor organismului. Modelarea pro-
filului muscular, a tinutei corecte a corpului, asigurarea greutatii optime a corpului se
realizeaza prin exercitiu fizic si prin aportul factorilor asociati care exercita influente
profunde asupra functiilor organismului in ansamblu (fiziologice, psihice,
comportamentale).
Pana se ajunge la nivelul superior, posibil de altfel, al expresivitatii artistice a miscarilor,
omul obisnuit trebuie sa deprinda miscarea supla, eleganta, in concordanta cu contextul,
executata economic si dezinvolt pe baza exersarii unui complex de functii (de la calitati
motrice la ureche muzicala, ritm, concordanta miscarii cu muzica).
De o mare importanta in acest sens este cunoasterea "schemei corporale': pozitia fiecarui
segment al corpului in cadrul ansamblului, profilul acestuia, posibilitatile de miscare
separata si in corelatie.