Grupa- Kinetoterapie 1.

EDUCATIA FIZICA SI SPORTUL, CA FENOMENE SOCIALE

 EDUCATIA FIZICA SI SPORTUL,
ACTIVITATI SOCIALE

1. Originea Educatiei Fizice si Sportului

Educaţia fizică şi sportul ca fenomen social ,distinct a însoţit omenirea

de-a lungul întregii sale existenţe,reprezentând o componentă necesară şi
permanentă a vieţii sociale.În mişcarea sa istorică,fenomenul nu a cunoscut însă
o asemenea amploare ca cea din zilele noastre.”
Pentru înterpretarea corectă a originii şi dezvoltarii educaţiei fizice şi
sportului ,trebuie să se pornească de la stuctura lor deosebit de complexă care
include exerciţii fizice ,aspecte tactice şi organizatorice,discipline
teoretice ,instituţii,mijloace materiale,etc.”(I.Siclovan-“Teoria educaţiei fizice şi
sportului” -1979,pag 29)Astfel, apariţia şi dezvoltarea ei a avut loc în mod
continuu de-a lungul tuturor formaţiunilor sociale,în funcţie de necesitaţile
istorice,de clasa şi de viaţa materială a societaţii, inclusiv şi modul de producţie.
În comuna primitivă ,specificul producţiei reprezentat prin necesitatea
luptei pentru asigurarea hranei şi supravieţuirii a determinat apariţia anumitor
exerciţii fizice ca:înotul ,alergările ,săriturile ,aruncările ,,trasul cu arcul precum
şi dansuri şi jocuri,practicate în scop mistico-eligios sau recreativ.
Însa,dacă în comuna primitivă practicarea exerciţiilor fizice era departe de
ideea dezvoltării fizice armonioase ,în antichitate,când apar raporturi de clasă şi
alte diferenţieri,exerciţiile fizice încep să fie organizate şi practicate în scopul
dezvoltării armonioase a omului.În acest sens,cultura greacă cu marii săi
educatori şi filozofi ce au contribuit la dezvoltarea palestrelor şi au organizat
exerciţiile fizice în sisteme în functie de scopul lor ,este reprezentativă pentru
antichitaete.
De asemenea, alături de educţia fizică organizată în vederea dezvoltării
armonioase a fizicului uman , societatea sclavagistă dezvoltă într-o mare masură
educaţia fizică de tip militar . Devenit fenomen permanent , iar pentru unele
popoare caracteristic – războiul făcea din pregatirea fizică o necesitate socială ,
reorganizând exerciţiile fizice existente sau construind altele precum
măsurile,aruncarea suliţei, trasul cu arcul,lupta corp la corp,acţiunea
sincronizată,etc. Alături de acestea au continuat să existe jocurile şi activităţile
recreative sau distractive la care participau toate clasele sociale .

1
 Mai târziu, jocurile şi întrecerile sportive ocazionale s-au transformat in
manifestări cu o anumită periodicitate care presupuneau reguli speciale şi
implicau ierarhizarea valorilor, ceea ce a determinat o noua realitate socială –
agonistica.
Aceste activitaţi impuneau necesitatea unei pregătiri speciale–
antrenamentul; persoanele care participau la aceste compeţitii nefiinid
consideraţi simpli oameni, ci concurenţi,ei având o activitate deosebită de cea a
oamenilor muncii sau a razboinicilor.
Evoluţia activităţilor competiţionale a determinat intr-o mare măsură
specializarea unui grup de oameni care să conducă procesul de pregatire al
atleţilor.O altă particularitate se referă la faptul că “exerciţiul fizic se manifestă
ca expresie a unei colectivităţi”(F.Georgescu-“Educaţia fizică si sportul-fenomen
social”1971-pag 46)fiind o modalitate specifică prin care o comunitate umană
incearcă sa se afirme prin reprezentanţi săi.
Se observă că educaţia fizică şi sportul devin mai complexe cu trecerea de
la o etapă istorică inferioară la alta superioară.Evoluţia ascendentă a educaţiei
fizice şi sportului este marcată pe de-o parte de apariţia unor elemente de
conţinut precum exerciţiile fizice,jocurile si activitaţile sportive,iar pe de altă
parte ,prin trecerea de la un nivel de organizare şi sistematizare inferior la altul
superior.
Educaţia fizică şi sportul ,este diferită de celelalte fenomene sociale ale
vieţi prin esenţa sa ce urmareşte perfecţionarea dezvoltării fizice si a
capacităţilor de mişcare a oamenilor.Această funcţie socială s-a păstrat de-a
lungul tutror formaţiunilor social-economice,spre deosebire de scopurile şi
obiectivele educaţiei fizice şi sportului care diferă de la o formaţiune social-
economică la alta şi chiar de la un stat la altul.
Educaţia fizică de tip feudal – era orientată spre reprezentanţi clasei
feudale ,trebuind să contribuie la formarea cavalerilor ,a căror activitatese
subordona unui anumit ritual începând cu bunele maniere fată de femei si
terminând cu partidele de vânătoare,însă accentul principal căzând pe pregătirea
de război.Cu timpul,în fazele următoare ale dezvoltării feudalismului, necesitate
pregătirii fizice apare şi pentru celelalte clase şi grupuri sociale ,educaţia fizică
extinzându-se de la clerici şi orăşeni pană la ţărani ,însă nu va cunoaşte
permanenţa încă .
În timpul Renaşterii ,s-a formulat idea potrivit căreia educaţia fizică treuie
să servească in primul rând fiinţa umană.Umanişti au privit educaţia fizcă în
general ca un mijloc necesar în complexul de măsuri care trebuia să ducă la
formarea omului complet.
Apariţia şi dezvoltarea relaţiilor economice specific capitalismului,au
determinat restructurării în natura internă a procesului educativ şi implicit a
2
educaţiei fizice,care avea tendinţa de generalizare,de cuprindere cât mai largă a
tinerei generaţii,indiferent de apartenenţa de clasă.
În forma ei instituţionalizată,educaţia fizică va cunoaşte generalizarea
deplină şi în condiţii relativ egale pentru toţi membrii tinerei generaţii în
socialism.
O dată cu generalizarea educaţiei fizice se asistă la o muncă de
sistematizare,orientare şi dirijare întemeiată pecunoaşterea particularităţilor şi
efectelor exerciţiilor fizice.Mari personalităţi ca;
J.Gutsmuths,Amoros,Clias,Jahn,Ling,Arnold şi alţi,depaşesc modul
abstract de abordare teoretică a exerciţiilor fizice,iniţiind studii care să ducă la
fundamentarea ştiinţifică a abordării lor.
În etapa actuală, fundamentarea ştiinţifică a procesului de practicare a
exerciţiilor fizice şi apriţia Teoriei şi Metodicii Educaţiei Fizice şi Sportului a
dus la teoretizarea idealului funcţiilor şi obiectivelor educaţiei fizice şi sportului.
Idealul educaţiei fizice şi sportului este în concordanţa cu idealul general
educaţional al societaţii , fiind modificat în funcţie de evoluţia social-istorică a
fiecărei societaţi,de succesiunea etapelor de dezvoltare specifice.

Educatia fizica si sportul sunt activitati complexe, complexitatea fiind

determinata de continutul, structura , desfasurarea si organizarea lor.

Aceste activitati sunt componente ale culturii fizice si cuprind in

componenta lor exercitii fizice, aspecte tehnice, organizatorice, discipline teoretice,
institutii , cadre de specialitate, instalatii si materiale. Cele doua au aparut in mod
separat, fiecare avand propria lor istorie.

Cele doua categorii ale domeniului nostru de activitate au ca element

comun exercitiul fizic, aceste fiind mijlocul de baza prin care se realizeaza
obiectivele propuse.

Fenomenul practicarii exercitiilor fizice se regaseste in evolutia istorica a

omenirii, avand originea in procesul muncii. Munca a fost factorul esential care a
dus la evolutia fiintei umane .Nu exista societate umana fara munca, dar aceasta nu
poate exista in afara unui proces de indrumare si control.Munca este un fenomen
istoric, care se amplifica si se adanceste continuu, devenind tot mai complex si
impunand in acest fel existenta unor oameni cu capacitati fizice deosebite si special
pregatiti. Aceasta pregatire speciala s-a realizat intr-un proces special organizat,
denumit in prezent - educatie fizica - aceasta devenind o noua realitate sociala, ne
fiind integrata direct in procesul de productie, dar asigurand perfectionarea celor
direct implicati.

3
 Exercitiul fizic, ca mijloc al educatiei fizice si sportului, vazut in terenul
fertil al muncii, a aparut si s-a perfectionat continuu in concordanta cu comanda
sociala.

Astfel, in comuna primitiva, exercitiul fizic era ca o prelungire a activitatii

productive, avand uneori si caracter religios si ludic, ca apoi in oranduirea
sclavagista, feudala sa apara caracterul de clasa al practicarii exercitiilor fizice.

Conceptul actual de E.F. reprezinta o etapa noua in evolutia notiunii, in

antichitate utilizandu-se termenul de "gimnastica", care astazi are un continut mai
restrans.La noi expresia acestei conceptii de E.F. se reflecta in adoptarea Legii E.F.
si Sportului, conform careia cele doua activitati sunt de interes national.Conceptul
de E.F. trebuie sa sublinieze influentele multiple ale acestei activitati asupra vietii
individului.

1.1.Educatia Fizica trebuie privita ca:

- mod de viata -adresandu-se corpului si persoanei, ea fiind o educatie prin

miscare.

E.F. este un tip de activitate motrica, constituita din actiuni motrice

sistematizate conform unor criterii specifice subiective.

E.F. este o componenta a educatiei integrale, realizata in cadrul procesului

instructiv-educativ.

E.F. se reflecta ca un ansamblu de idei, norme si reguli, reunite intr-o

conceptie unitara de organizare si aplicare la diferite categorii de subiecti.

E.F. se constituie intr-un ansamblu de forme de organizare ,ce valorifica

sistematic exercitiile fizice in scopul realizarii obiectivelor.

E.F. este un sistem de instrumente care actioneaza asupra individului ,

favorizand ameliorarea conditiei fizice, psihice si integrarea sociala.(A. Dragnea)

1.2.Sportul - componenta a domeniului de cercetare a TEORIEI

EDUCATIEI FIZICE SI SPORTULUI este greu de definit datorita complexitatii
sale. Intelesul termenului de "sport" este unul dintre cele mai controversate in
literatura de specialitate atat din punct de vedere al continutului cat si al originii
sale.

4
 Sportul este un fenomen social, un fenomen al lumii moderne, cu caracter
complex, bio-psiho-social. Astfel sportul trebuie privit ca:

 Activitate de intrecere, constituita dintr-un ansamblu de actiuni

motrice, prin care se urmareste perfectionarea posibilitatilor morfo-
functionale si psihice concretizate intr-un record.
 Reuneste toate formele de activitate fizica
 Activitate motrica de loisir sau de intrecere, desfasurata intr-un
cadru institutionalizat sau independent.
 Structura de activitati motrice codificate si institutionalizate (se
desfasoara pe baza de reguli oficiale)
 Mediu propice pentru insusirea atitudinilor, valorilor si
comportamentelor social-personale.

1.3.Finalitatile educatiei

Educatia, ca actiune umana, vizeaza postularea si implinirea unui scop, a

unui proiect de devenire umana. Nu putem educa fara a cunoaste finalitatile
demersului, prototipul de personalitate catre care tindem. Prin finalitati se
contureaza scopul ultim si cel mai inalt al perfectiunii umane.

Finalitatea este caracteristica esentiala a educatiei si se exprima prin:

1.4.Idealul educativ

Obiectivele educatiei

Pe baza idealului educational se fixeaza idealul educatiei fizice, scopurile si

obiectivele E.F.S.

1.4.1.IDEALUL

"IDEALUL este in sine o realitate in devenire " - N. Titulescu -

5
 " Omul intreg isi calauzeste viata prin reprezentari anticipate prin ceea ce
numim - cauze finale - sau mai comun - IDEALURI-" - G.Calinescu -

" E inaltator sa iti alegi un tel si apoi trecand prin foc s-ajungi la el"- H.Ibsen
-

Analizand aceste citate, ajungem la concluzia ca, idealul uman, este un

model prospectiv, care se contureaza paralel cu idealul social, fiind un rezultat al
progreselor realizate de societate. Idealul Educational Si Idealul Social trebuie sa
contribuie impreuna la educarea unui om cu o personalitate complexa, care se
poate adapta la cerintele societatii care l-a format.Idealul nu este un model standard
impus pentru totdeauna ci are caracter dinamic, adaptabil cerintelor sociale,
producandu-se modificari si restructurari continue.

Idealul Educational in societatea democratica trebuie sa conceapa un model

de dezvoltare si manifestare deplina a personalitatii, o personalitate complexa,
integrala, multidimensionala, armonioasa, care sa ofere posibilitatea unei game
largi de calitati de ordin intelectual, moral, profesional, estetic, fizic, care sa se
adapteze la schimbari, mutatii ti creativitate, cerute de progresul social, stiintifico-
tehnic, cultural contemporan.(Bontas, 1995)

Idealul Educational se caracterizeaza prin cele trei dimensiuni:

1. Dimensiunea sociala - fiind in concordanta cu tendintele contemporane

ale dezvoltarii omenirii.

2. Dimensiunea psihologica-sa raspunda nevoilor si posibilitatilor

indivizilor.

Dimensiunea pedagogica-sa permita o transpunere practica in plan

instructiv-educativ.

1.4.2.Idealul Educatiei Fizice se integreaza in idealul educational si

proiecteaza finalitatile actiunilor specifice acestui domeniu de activitate si poate fi
definit ca finalitate de maxima generalitate.

Idealul Educatiei Fizice este o imagine model, o expresie a perfectiunii

umane; el desemneaza" cum trebuie sa arate ", dar si "ce trebuie sa stie sa faca
subiectul", ca sa fie integrat in societate.

Privind retrospectiv modul cum a evoluat idealul, constatam ca:

6
 In Sparta idealul urmarea dezvoltarea fizica si militara a cetatenilor liberi,
era un ideal limitat;

In Atena -idealul urmarea dezvoltarea armonioasa a personalitatii si era

exprimat prin cuvantul Kalokagathia, sau expresia Kalos Kai Agatos (Om Frumos
Si Bun). Era un ideal cea urmarea dezvoltarea personalitatii si pe plan estetic si
moral.

In Roma antica idealul a fost exprimat de poetul latin Juvenal:

Optandum est ut vit mens sana in corpore sano (de dorit ca o minte
sanatoasa sa fie intr-un corp sanatos)

In epoca feudala - idealul a cunoscut doua modele distincte:

 cel al clericilor-bazat pe insusirea celor sapte arte liberale:

gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia, muzica.
 cel al feudalilor laici - bazat pe insusirea celor sapte virtuti
cavaleresti.

Se punea accent mai mult pe dezvoltarea fizica si militara si mai putin pe

latura intelectuala si culturala.

In timpul Renasterii - idealul concepea personalitatea ca un "homo

universalis", revenindu-se treptat la idealul grec.

In concluzie : IDEALUL Educatiei Fizice si Sportului se poate defini

astfel.: om sanatos fizic si psihic, cu o dezvoltare fizica armonioasa, tinuta
corporala corecta, aptitudini motrice dezvoltate multilateral, cunostinte asupra
valorilor de utilizare a exercitiilor fizice cu scop preventiv, corectiv si
recuperator, capabil sa se autoorganizeze in timpul liber si mai tarziu in cadrul
educatiei permanente.

7
 2.1.FUNCTIILE E.F.S.

Functiile sunt destinatii constante ale unui fenomen si deriva din ideal. Prin
functii se realizeaza idealul E.F.S. si se creeaza un echilibru dinamic dintre
aspiratiile individuale si cerintele sociale.

Problematica functiilor E.F.S. a fost abordata de o serie de teoreticieni ai

domeniului: I.Siclovan, E.Firea, Gh.Carstea, Gh. Mitra, A.Mogos, Novicov,
Matveev, fiecare scotand in evidenta sarcinile formative ale acestor activitati.

Functiile E.F.S. realizeaza o corespondenta intre practicarea exercitiilor

fizice sub diferite forme si efectul acestora in viata de zi cu zi.Dupa I.Siclovan
(1979)"prin functiile educatiei fizice si sportului se inteleg acele destinatii (roluri,
influente) ale activitatilor in cauza care au un caracter constant, raspunzand unor
nevoi ale dezvoltarii si vietii omului. Clasifica functiile in doua categorii:

1. Functii specifice:

 Functia de perfectionare a dezvoltarii fizice armonioase;

 Functia de perfectionare a capacitatii motrice;

2. Functii asociate

 Functia igienica;
 Functia educativa;
 Functia recreativa;
 Functia de emulatie;

V.Epuran si M.Epuran(1974) formuleaza trei directii principale in care se

manifesta functiile E.F.S.:

Functia axiologica, de dezvoltare fizica si mentala a omului, exprimata

in dezvoltare fizica armonioasa. ,starea de sanatate, dezvoltare psiho-motrica;

Functia conativa, de satisfacere a tendintelor actionale, a trebuintei de

miscare;

Functia integrativa sociala, ca functie de sinteza

8
 2.2.1. Functia de perfectionare a dezvoltarii fizice armonioase

- reprezinta punctul de plecare al influentelor exercitate prin exercitii fizice

asupra organismului uman.

- are rol deosebit in mentinerea si cresterea capacitatii intelectuale si a

puterii de munca.

- este o cerinta reala, obiectiva.

- educatia fizica scolara si sportul scolar trebuie sa contracareze efectele

sedentarismului si sa contribuie la o dezvoltare constienta a potentialului biopsihic
si fizic al omului.

2.2.2. Functia de perfectionare a capacitatii motrice

- motricitatea reprezinta elementul central pentru temele care vizau

continutul instructiv al oricarui curriculum de E.F.

- aceasta activitate influenteaza conduita in general, in procesul de integrare

a subiectului in mediu.

- prin aceasta functie sunt vizate componentele capacitatii motrice:

priceperile si deprinderile motrice si aptitudinile motrice, prin a caror formare si
dezvoltare se asigura adaptarea tinerilor la situatii mereu schimbatoare.

Functiile mai sus explicate se exercita exclusiv prin intermediul procesului

instructiv-educativ, din cadrul lectiilor de educatie fizica si din cadrul
antrenamentului sportiv.

2.2.3.Functia igienica

E.F. prin actiunile sale amelioreaza activitatea marilor functiuni ale

organismului, asigurandu-se obiectivul de pastrare si intarire a sanatatii acestuia.
- prin practicarea sistematica a exercitiilor fizice se asigura mentinerea unei
stari optime de sanatate.
2.2.4. Functia educativa

- este considerata cea mai complexa din punct de vedere al influentelor

asupra personalitatii.

9
 -E.F.S. isi aduc contributia la transformarea copilului in adult si la integrarea
sa sociala.

- influenteaza atat sfera motrica cat si cea cognitiva si afectiva.

2.2.5. IDEALUL OLIMPIC - expresie sintetica a functiilor E.F.S.

Una din conceptiile cele mai profunde legate de rolul pe care il au exercitiile
fizice in dezvoltarea personalitatii individului, a aparut la inceputul secolului al-
xx-lea si a fost formulat de baronul PIERRE DE COUBERTIN.

Prin Olimpism era preconizata "o educatie sportiva generalizata, accesibila

tuturor dominata de indrazneala virila si spirit cavaleresc amestecata cu manifestari
estetice si literare, servind ca motor al natiunii si camin al vietii civice(P.
Coubertin, 1918).

In viziunea lui Coubertin, Olimpismul putea constitui o alternativa a

educatiei moderne. Olimpismul a adus sportului elementul de echilibru, de
temperare, de destindere de toleranta, dar si de educatie estetica. Pentru intelegerea
Olimpismului este necesara intelegerea simbolisticii acestuia: steag, flacara, imn,
juramant, care sunt purtatoare de educatie si care confera Olimpismului caracterul
de permanenta universala.

Valorile centrale ale Olimpismului sunt: libertate, corectitudine, prietenie,

pace.

3. SCOPUL SI OBIECTIVELE E.F.S.

Idealul determina scopurile educative iar acestea concretizeaza pe diferite

planuri si nivele prescriptiile generale ale idealului.

Scopul E.F.S. poate fi definit din punct de vedere :

practic, prin care se configureaza principalelor actiuni intr-o perioada

istorica definita.strategic, prin care se asigura dezvoltarea domeniului pe termen
lung.

10
 3.1. Scopul E.F.S.

- il constituie dezvoltarea personalitatii individului in concordanta cu

cerintele societatii, de dobandire a autonomiei, eficientei si echilibrului cu mediul
natural si social.

Finalitatile E.F.S. reprezinta materializarea obiectivelor sub toate aspectele:

somatic, functional, fizic-motric, cognitiv, afectiv si social. Scopurile pot fi
concretizate intr-o multitudine de obiective, care vizeaza influentarea personalitatii
in ansamblul ei.

3.2. Obiective

Definitie: "o ipostaza, cea mai concreta a finalitatilor si desemneaza tipul de

schimbari pe care procesul de invatamant sau cel din alt sistem educativ il asteapta
si il realizeaza.(C. Cucos).

-sunt proiectari anticipative, care duc la realizarea idealului.

-sunt prioritati instructiv-educative, verigi intermediare intre scopul general

si activitatea practica.

-enunt cu caracter anticipativ care descrie o schimbare de comportament.

-Taxonomia obiectivelor, initiatori in deceniile 6, 7 ale secolului XX:B.S.

Bloom; D. Krathwol; B. Masia;

11
Fig. 4. Etape progresive in derivarea obiectivelor educationale

(dupa L. Vlasceanu, 1995 pag. 38)

In prezent sunt recunoscute trei mari domenii de incadrare a obiectivelor:

 domeniul cognitiv,
 domeniul psihomotor;
 domeniul afectiv.

Exista cateva modele de formulare si ordonare a obiectivelor si anume:

12
  modelul morfologic (J.P. Guilford);
 modelul clasificarii ierarhice a obiectivelor (B.Bloom);
 modelul taxonomic al lui Landsheere

Modelul morfologic se bazeaza pe o anumita conceptie psihologica despre

inteligenta considerata ca o structura de operatii mentale implicate in rezolvarea de
probleme si obtinerea de performante. Este inspirat din modelul tridimensional al
intelectului uman al lui J.P. Guilford.

Modelul clasificarii ierarhice a obiectivelor (B.Bloom) are doua

dimensiuni: una de continut si una de diferentiere si ordonare. Cele doua
dimensiuni se combina si determina elaborarea de taxonomii sau clasificari
ierarhice ale obiectivelor.

Fig. 5. Modelul clasificarii ierarhice a obiectivelor pedagogice

Modelul taxonomic al lui Landsheere pornind de la modelul lui Bloom

face distinctie intre obiective acestea fiind :

 obiective de "stapanire" a cunostintelor;

 obiective de "transfer" a cunostintelor;
 obiective de "exprimare".

13
 In domeniul nostru de activitate obiectivele se formuleaza din toate cele trei
domenii iar dupa L. Herczeg se pot formula si din domeniul biologic
(morfofunctional), domeniu ce se refera la . dezvoltare fizica armonioasa,
prevenirea si corectarea atitudinilor deficiente, mentinerea unei stari de sanatate
optima, stimularea proceselor de crestere, cresterea rezistentei organismului la
factorii de mediu, obisnuirea organismului cu eforturi intense.

Obiectivele fiind prioritati instructiv-educative ele sunt caracteristice fiecarui

subsistem al sistemului de educatie fizica.

Astfel exista obiective generale ale EF din care deriva obiectivele specifice
educatiei fizice a tinerei generatii, obiective ale educatiei fizice militare, obiective
ale subsistemului educatiei fizice profesionale, obiective in cadrul educatiei
permanente si autoeducatiei.

Acelasi demers exista la nivelul sportului, existand obiective referitoare la

sportul pentru toti, pentru baza de masa a sportului de performanta, pentru sportul
de performanta si mare performanta.

Operationalizarea obiectivelor este actiunea prin care se aleg criteriile

necesare si suficiente pentru a incadra multiplele modificari si transformari
morfofunctionale si in planul personalitatii umane in sfera unor categorii de
performante considerate ca rezultate ale exersarii, invatarii, declansate de actiunea
educationala, Herzeg L, (1995).

Operationalizarea obiectivelor este o actiune prin care se transforma acel

obiectiv dintr-un nivel general sau intermediar, intr-unul concret masurabil. Prin
definirea unui obiectiv operational se urmareste precizarea modificarilor ce e
produc in comportamentul celui educat.

Cerinte in formularea obiectivelor:

 Obiectivul nu descrie activitatea cadrului didactic, ci

schimbarea care se asteapta a se produce la nivelul elevului;
 Obiectivul se formuleaza in termeni comportamentali, expliciti,
prin utilizarea verbelor de actiune
 Obiectivul trebuie sa vizeze o operatie singulara pentru a
facilita masurarea;
 Obiectivul sa fie elaborat in cat mai putine cuvinte;
 Obiectivele sa fie integrabile si derivabile logic.

14
 Formularea obiectivelor se realizeaza utilizand verbele de actiune: capacitate
de a decide, de a efectua, de a realiza, de a recunoaste de a aplica, de a sti, de a
demonstra si care urmaresc realizarea unor competente.

Procedura de formulare a obiectivelor cuprinde 3 componente

dupa R.F.Mager:

1. Descrierea comportamentului final al elevului in termeni de achizitii

masurabile, observabile (prin apelul la verbele de actiune, in conjunctiv).

2. Enuntarea conditiilor in care se va realiza comportamentul;

Stabilirea criteriului performantei acceptabile.

G.De Landsheere introduce 5 componente pentru formularea obiectivelor:

Cine va produce comportamentul dorit - elevul;

Care este comportamentul observabil de achizitionat?

Care este produsul, performanta?

In ce conditii va avea loc comportamentul?

Care este criteriul reusitei?

In concluzie operationalizarea obiectivelor faciliteaza trecerea de la general

la particular, de la finalitati abstracte la unele din ce in ce mai concrete.

15