fi

desa
varsi
te,ar
ta si
mes
tesu
gul
med
icinii
treb
uie
sa
izvor
asca
din
drag
oste
”
MOTTO

(Paracelsu-medic,celebru
alchimist,fizician)
 CAPITOLUL I

I.1.ANATOMIA ARTICULATIEI COXO-FEMURALE

Aparatul locomotor este constitutit din sistemul osos si sistemul muscular,
ambele asigurand si deplasarea corpului. Organele de legatura dintre capetele
osoase se numescarticulatii, forma si structura lor fiind adaptate rolului pe care-1
indeplinesc in organism:
- de a participa la miscarile diferitelor segmente ale corpului;
- de a oferi rezistenta la presiune si tractiune.
Una dintre cele mai importante articulatii este articulatia coxo-femurala. Este
o articulatie mobila si solida,o diartroza, realizata intre doua suprafete articulare:
una sferoida, reprezentata de capul femurului, si cavitatea articulara, reprezentata
de acetabulul coxalului.
 Articulatia soldului la om indeplineste functii complexe de suport a greutatii
corporale,permitand in acelasi timp deplasarea corpului.
In formarea articulatiei soldului iau parte douaoase:coxalul (care impreuna cu
sacrul formeaza bazinul) si femurul (osul coapsei ).
Ele alcatuiesc articulatia soldului sau coxofemurala.
Aceasta articulatie de tip sinovial prezinta suprafete articulare, capsula,
ligamente,sinovie, burelet marginal. In osul coxal exista o cavitate denumita
cotiloida in care patrunde capul femurului.Extremitatea superioara a femurului
prezinta un cap, capul femural si gatul sau colul, care leaga capul femural de corpul
osului. Intre capul si corpul femurului se formeaza un unghi deschis care in mod
normal masoara 126-130 grade. Orice modificare in deschiderea acestui unghi
mareste solicitarea cartilajelor favorizand astfel dezvoltarea artrozei.

I.2. SISTEM OSOS

Cavitate cotiloida (acetabulum) priveste inainte, in afara si in jos. Ea este
limitata de unrebod ascutit, spranceana cotiloida care prezinta trei scobituri.
Aceste scobituri corespund punctelor de jonctiune ale celor trei piese osoase care
constituie osul coxal: ilionul, pubisul si ischionul.
Scobitura anterioara ilio-pubiana si cea posterioara ilio-ischio-pubiana este la
rga si profunda.La extremitatea anterioara a spancenei colitoide, in vecinatatea
suprafetei articulare se afla o mica ridicatura numita tubercul precotiloidian de care
se fixeaza fasciculele bandeleteisuprapubiene (VALLOIS).
Cavitatea cotiloida prezinta doua parti distincte: una centrala de forma patrul
atera(deprimata), rugoasa, nearticulara numita fundul cavitatii cotiloide si care se
continua in jos cu scobitura ischio-pubiana, orificiu ovalar la barbati,
neregulat, triunghiular la femei.Osul coxal este un os plat, format din doua lame de
tesut compact care acopera un strat de tesut spongios de grosime variabila.
Extremitatea superioara a femurului este formata de un cap articular, un gat,
o mare si o mica tuberozitate.
 Capul femural (capot femoris)este o suprafata neteda ce reprezinta doua
treimi de sferade raza de 20-25 milimetri, priveste in sus inauntru si putin inainte.
El este circumscris de o linie sinuoasa, compusa din mai multe curbe din care se
disting mai bine una superioara si alta inferioara, a caror concavitate se dirijeaza in
afara pentru a reuni anterior si posterior, formand un unghi ascutit deschis in afara.
Acestea fac ca suprafata sa se intinda inspre col mai mult inainte si inapoi decat in
sus si jos.
Gatul femural
Uneste capul cu cele doua tuberozitati. Axa lunga a gatului este inclinata
fata deaxa lunga a diafizei femurale cu 125°- 135°, iar unghiul format de ele
se numeste unghi de inclinatie.
Marea tuberozitate sau marele trohanter de forma patruletara, aplatizat
dinapoi inauntru se gasesc situate in prelungirea diafizei femurului. Fata externa a
marelui trohanter, convexa, este strabatuta de sus in jos si inainte de o escavatie
rugoasa in forma de virgule, foseta digitala undese insera muschiul obturator
extern.
Micul trohanter este o apofiza conica situate la unirea colului cu fata interna
a corpului femurului. Ea da insertie muschiului psoas iliac.
 Suprafete articulare
Acestea sunt de o parte femural, iar de cealalta cavitate cotiloida a osului coxal
marita de un fibrocartilaj numit bureletul cotiloidian .
Capul femural este acoperit de un fibrocartilaj mai ingrosat in jumatatea
superioara decat in cea inferioara si mai mult in centru decat la periferie. Foseta
ligamentului rotund nu prezinta cartilaj de acoperire.
Cavitatea cotiloida prezinta doua parti distincte: una articulara in forma de
semiluna, ale carei extremitati anterioara si posterioara limiteaza scobitura ischio-
pubiana.
Bureletul cotiloidal este un fibro cartilaj ce inconjoara cavitatea cotiloida.
El are insectiune forma de prisma triunghiulara si prezinta o suprafata aderenta sau
bazala prin care se insera de marginea acetabulului.
O suprafata interna,concava,articulara,in continuitate cu suprafata articulara
a cavitatii cotiloide si o fata externa convexa care da insertie capsulei articulare.
MIJLOACE DE UNIRE
Suprafetele articulare sunt mentinute in contact prin sinoviala, capsula
articulara intaritade ligamente si musculatura periarticulara.
Sinoviala
Imbraca fata profunda a capsulei articulare si reflecta la insertiile coxale si
femurale ale capsulei inconjurand suprafetele articulare. Ea se insera de partea
cotiloidinala pe fata externa a bureletului, iar de partea femurala, pe portiunea
intrarticulara a colului intre insertia capsulei si suprafata cartilaginoasa a capului
femural.
Capsula articulara
Insertia iliaca a mansonului capsular se face pe spranceana cotiloida si fata externa
a bureletului cotiloidian, iar la nivelul scobiturii ischiopubiene pe fata externa a liga
mentului transvers al acetabulului- capsula este constituita din doua feluri de fibre:
- fibre longitudinale de la coxal la femur, mai bine evidentiate anterior
- fibre circulare si anulare care abunda mai ales in partea posterioara
-inferioara si instraturile profunde ale capsulei.
Ligamente
Capsula articulara este intarita inainte, inauntru si inapoi prin trei benzi
ligamentare cunoscute sub numele de: ligamentul ilio-femural, pubo-femural;
ischio- femural.
Ligamentul ilio-fenmural sau ligamentul BERTIN, are forma de evantai
care acopera fata anterioara a capsulei articulare si se insera la nivelu1 osului coxal
putin dedesubtul spinei iliaceantero inferioare.
Iar de partea femurala pe linia interohanteriana, prin doua portiuni bine dinstincte:
fasciculul superior ilio-trohanterian si fasciculul inferior ilio-trohanterian.
Ligamentul pubo-femural - situate pe fata inferioara a capsulei se insereaza
in sus pe eminenta ilio-pectime si pe marginea anterioara a santului subpubian de
unde fibrele sale merg in jos, in afara si putin posterior fixandu-se pe partea
anterioara a depresiunii pretrohanteriene.
Ligamentul ischio-femural,situat pe fata posterioara a capsulei articulare,
porneste de la nivelul guterei subcotiloidiene de unde se indreapta in sus si in afara,
oblic, pe fata posterioara acolului si se insera inainte a fosetei digitale a marelui
trohanter.
Ligamentul rotund,considerat ca vestij otogenic al muschilor ambieni,
ligamentul rotund se prezinta ca o lama fibroasa lunga de aproximativ 3 cm care se
intinde de la foseta capului femural la scobitura ischio-pubiana a osului coxal.

I.3. TESUTURILE PERIARTICULARE-Muschii soldului

Descriptia anatomica a muschilor ce vin in raport cu articulatia coxo-femurala si
careactioneaza asupra ei.
Fata anterioara
Fata anterioara a articulatiei coxofemurale este in raport cu muschiul psoas iliac(ili
opsoas) de care este separata prin una sau doua burse seroase, care adesea
comunica cu sinoviala articulara.Alcatuit in partea superioara din doua portiuni
muschiul psoas, inserat pe fata laterala a ultimei vertebre toracale si a primelor
patru vertebre lombare si muschiul iliac inserat in fosa iliaca pe care o captuseste;
Cele doua portiuni se unesc si formeaza un corp muscular comun, care trece
succesiv prin regiunea lombara si pelviana, iese din bazin prin lacuna musculara si
ajunge la coapsa unde se insera printr-un tendon comun pe micul trohanter.
Actiune: Desi muschi pluriarticular, actiunea principala o are asupra
articulatiei coxo-femurale. Este cel mai important flexor al coapsei pe bazin.Pe
langa actiunea principala de flexor, iliopsoasul mai are o actiune secundara de
rotatie externa a coapsei.
Inervatie: Iliopsoasul primeste mai multe ramuri scurte din plexul lombar si
cateva ramuri din nervul femural L2, L3, L4.
Muschiul drept anterior (Rectus femoris).
Are insertia superioara prin tendonul direct lanivelul spinei iliace antero
inferioare,iar prin tendonul reflectat pe spranceana cotiloida in partea
supero interna. Distal formeaza tendonul cvadricepsului impreuna cu vastul intern
(vastusinternus) vastul extern (vastus externus) si cruralul (vastus intermedius).
Actiune: Flexor al coapsei pe bazin.
Inervatie: Ramura cvadricepsului din nervul crucal.
Muschiul croitor (Sartotius).
Insertia superioara este la nivelul spinei iliace anterosuperioare de unde merge oblic
in jos si inauntru pentru a se insera in jos pe fata interna a extremitatii superioare a
tibiei (pes anserinus).
Actiune: Flexor al gambei pe coapsa si flexor abductor si rotator in afara al
coapsei pe bazin.
Inervatie: Inervat de ramuri ale nervului femural.
Fata superioara
Fata superioara a articulatiei coxo femurale este in raport cu muschiul fesier mic
(Gluteusminimus). El se insera sub campul osos al fosei iliace externe, situate
inaintea liniei semicirculare anterioare: de acolo fibrele converg spre un tendon
puternic care se insera pe marginea anterioaraa marelui trohanter. Intre acest
muschi si trohanter se afla o bursa seroasa.
Actiune: Micul fesier este abductor al coapsei. Contractia izolata a fasciculului
anterior produce rotatia interna a coapsei.Contractia fasciculului posterior
determina rotatia externa a coapsei
Inervatie: Ramura a fesierului inferior.
Muschiul fesier mijlociu(Gluteus medius)se insera pe portiunea fosei iliace
externa cuprinsa intre cele doua linii semicirculare. De aici fibrele sale converg
catre marele trohanter unde printr-un tendon, larg si plat se insera pe creasta oblica
a fetei externe a marelui trohanter. O bursa seroasa separa fesierul mijlociu de mare
trohanter.
Actiune: E1 este un puternic abductor si rotator inauntru. Este stabilizator
lateral al soldului. Cand isi ia punct fix pe femur, el ridica bazinu1. Are o mare
importanta in mers.
Fata posterioara
Fata posterioaraa articulatiei coxo-femurale este acoperita de muschii rotatori
externicare de sus in jos sunt:
Muschiul piramidal (Piriformis).
Muschi alungit, de forma triunghiulara cu baza in bazin,iar varful la marele
trohanter.
 El se insera in interiorul bazinului, pe fata anterioara a sacrului, in
vecinatatea gaurilor sacrate (a 2-a, a 3-a si a 4-a), fasciculele musculare merg in
afara, ies din bazin prin marea scobitura sciatica si se termina printr-un tendon
pe marginea superioara amarelui trohanter.
Actiune: Ca si ceilalti muschi, pelvi-trohanterieni, roteste coapsa afara. Daca
coapsa este flectata, este un abductor al acesteia. Ca si abductorul intern este un
stabilizator al soldului.
Inervatie: Nervul piramidal din plexul sacrat.
Gemenii pelvieni (Muschii Gemelli spinalis si tuberalis)sunt muschi subtiri,
de forma patrulatera care insotesc portiunea extra pelvina a obturatorului intern.
Dupa situatia lor fata deacest tendon unul este superior si altul inferior.
Gemenul superior numit spinal,fiindca se insera pe spina sciatica iar cel
inferior numit si tuberal fiindca se iasera pe tuberozitatea ischionului.
Actiune: Sunt rotatori in afara.
Inervatie: Ramuri din plexul sacrat.
Muschiul obturator intern
Se insera pe fata interna a membranei obturatoare si pe periferia osoasa a gaurii
obturatoare.
Actiune: Este un puternic rotator in afara al coapsei.
Inervatie: E inervat de nervul obturator intern, ramura dia plexul sacrat.
Muschiul obturator extern-se prinde pe fata externa a cadrului osos al gaurii
obturatoare, trece pe sub colul femural spre fata posterioara a articulatiei si se
termina printr-un tendon in fundul cavitatii digitale a marelui trohanter.
Actiune: Este ca si precedentii tot un rotator in afara dar datorita pozitiei sale sub
colul femural este un veritabil coaptor articular, fiind principalul stabilizator
inferior al soldului.
Muschiul patratul crural (Quadratus femoris)pleaca de la tuberozitatea
ischiatica,merge pe partea posterioara a articulatiei coxofemurale si se insera in
afara pe creasta intertrohanteriana.
Actiune: Un puternic rotator in afara al coapsei.
Inervatie: Este inervat de o ramura din plexul sacrat. Acesti muschi sunt acoperiti
demuschiu1 mare fesier.
Fata inferioara a articulatiei coxo-femurale este in raport cu muschiul
pectineu (Pectineus) care se insera in sus pe creasta pectineala si pe ligamentul lui
COOPER de unde fibrele lui merg in jos in afara si putin inapoi si se termina pe
creasta pectineala a femurului.
 Actiune: Este aductor al coapsei, flexor si rotator in afara.
Inervatie: E inervat de ramuri din nervul crural. Dedesuptul acestui muschi se
etajeaza micul adductor, adductorul mijlociu si adductorul mare
Insertiile lor superioare sunt pe ramura ischio-pubiana de unde coboara pe
fata interna a diafizei femurale.
Actiune: Sunt adductori ai coapsei si foarte slabi rotitori in afara.
Inervatie: Toti adductorii primesc ramuri din nervul obturator (plexul lombar).
Fata externa
Fata externa a soldului este acoperita de expansiunea aponevrotica a fasciei lata
denumita si bandelata lui MAISSIAT, care porneste de la creasta iliaca, acopera
fesierul mijlociusi marele trohanter si coboara pe fata externa a coapsei, spre
gamba. in partea anterioara a acestei lame aponevrotice intr-o dedublare a sa se afla
muschiul tensor al fasciei lata care se insera sus pe spina iliaca antero-superioara,
iar in jos fibrele sale se confunda cu cele ale fasciei lata.
Actiune: Este abductor si flexor al coapsei. Prin conexiunile pe care le are cu
fesierul mare , ajuta la mentinerea pozitiei verticale la tendinta de cadere
inainte. Preia presiunea exercitata asupra trohanterului impinge capul femural in
articulatie devenind stabilizator external soldului.
Inervatie: Primeste ramuri din gluterul superior.

I.4.BIOMECANICA

Articulaţia coxofemurală este o enartroză şi are trei grade de libertate

permiţând mişcări de flexie-extensie, abducţie-adducţie, rotaţie internă-externă şi
prin combinarea acestora mişcarea de circumducţie.Prin centrul geometric al
capului femural trec trei axe de miscare, foarte importante in locomotive:
 un ax transversal (frontal) in jurul caruia se efectueaza flexia-extensia;

 un ax sagital, care permite abductia-adductia;

 un ax vertical, care permite miscarile de rotatie interna si externa.

Lungimea colului femural şi unghiul col-diafiză fac ca mişcările de flexie, extensie,

abducţie şi adducţie să se asocieze cu rotaţie.

ARTICULATIA Amplitudi- Muschii care executa Formatiuni care

COXO- nea miscarea se opun miscrii
FEMURALA
Tipul miscarii
FLEXIE 90°/125° Iliopsoaps,Tensorul fasciei Intinderea
lata,Pectineu,Dreptul ischiogambierilor
anterior,Croitor
EXTENSIE 30° Marele fesier,Fesier Ligamentul
mijlociu,Ischiogambier iliofemural
ABDUCTIE 60° Fesier mic & Tensorul adductor,
mijlociu,Tensorul fasciei Ligamentul
lata,Croitor iliofemural
ADDUCTIE 30° Adductor(3),Drept Ligament
intern,Pectineu,Semi- iliofemural,Ligam
membranos,Semi-tendinos ent Rotund
ROTATIE 35°/40° Fesier mic& mijlociu,Drept Ligamentul
INTERNA intern,semi- ischiofemural
membranos,Semi-tendinos
ROTATIE 15° Fesier mare& Ligamentul
EXTERNA mijlociu,Gemenii,Obturatori iliofemural,Ligam
,Patrat entul rotund
femoral,Pectineu,Iliopsoaps

II.AFECTIUNEA SOLUDULUI-COXARTROZA

Coxartroza denumita si artroza soldului este o artropatie cronica,

caracterizata din punct de vedere morfologic prin alterari degenerative ale
cartilajului articular, asociate cu leziuni proliferative ale tesutului osos
subiacent.Considerata multa vreme ca o boala legata de imbaranire, de unde si
vechea denumire de morbus coxae senilis, astazi, gratie lucrarilor experimentale si
histologice ale lui Rutishauser si ale scolii sale ca si lucrarilor lui Pauwels,se
admite ca in coxartroza leziunile sunt expresi aadaptarii tesutului osos la factorii de
presiune excesiva pe care ii suporta in unele imprejurari articulatia.Aceasta este
intr-atat de adevarat incat, daca se suprima aceste conditii defavorabile seconstata
revenirea osului la starea normal.

Coxartroza este una dintre cele mai frecvente artroze si in acelasi timp, una
dintre cele mai grave deoarece afectarea sa duce la deficiente serioase in stabilitatea
si mobilitatea bolnavului.Se intalneste de obicei la varsta de 50-60 de ani sau chiar
la tineri, in caz de malformatie a articulatiei coxofemurale.In afara denumirii de
artroza mai este folosit si termenul de reumatism degenerativ si cel de osteoartrita
localizat la articulatia soldului.

Etiologie

Coxartroza constituie o boala plurietiologica, dar monopatogenica, expresie a

degradarii anatomo -functionale a soldului. Afectiunea este intalnita la persoane
care depasesc varsta de 40ani iar frecventa ei creste odata cu varsta.
Ea intereseaza in mod egal ambele sexe, cu o usoara predominanta la sexul
feminin.Aproape toate clasificarile etiologice ale coxartrozei fac dinstinctia intre
formele primare sau idiopatice si forme secundare.

Coxartrozele primare

Constituie aproximativ jumatate din numarul total si ele debuteaza catre

varsta de 60 ani; adesea ele sunt bilaterale, se insotesc de artroze ale
altor articulatii, iar radiologic sunt artroze de tip central.Ele par sa fie cauzate de
factori generali, inca putin cunoscuti, care altereaza cartilajul articular, producand
leziuni de uzura precoce la nivelul articulatiilor supuse la eforturi maxime.

Coxartrozele secundare

Sunt acelea la care factorii locali pot sa fie incriminati drept cauze
declansatoareale afectiunii.Dintre coxartrozele secundare cele mai frecvente sunt
acelea consecutive alterarilor mecanicii articulare prin tulburari de statica articulara
care pot fi datorate:

- malformatiilor congenitale coxofemurale - ex. displazia sau luxatia congeni

talade sold, coxa vara sau valga, protruzia acetabulara juvenila.

- deformatiilor coxofemurale castigate - ex. sechelele traumatice ale capului

femural sau cotilului dupa fracturi, luxatii, decolare epifizara.

O alta categorie de coxartroze secundare sunt acele care, fara sa fie datorate
malformatiilor sau tulburarilor de statica articulara, recunosc totusi cauze locale
care au alterat sinoviala sau cartilajul articular, elemente pe care se va dezvolta
ulterior artroza. Astfel sunt coxartrozele secundare unei coxite infectioase sau
reumatismale , condromatozei soldului, sinovitei traumatice.

Patogenie

Functionalitatea normala a unei articulatii depinde de integritatea

morfofunctionala a componentelor sale si de prezenta cantitativ normala a
lichidului sinovial care asigura nutritia cartilajului si ungerea articulara.
Nutritia cartilajului este in mod normal foarte precara depinzand,
printre altele, de o serie de factori mecanici de frecare si presiune care favorizeaza
patrunderea lichidului sinovial in porozitatile cartilajului.
Nutritia cartilajului poate deveni deficitara in imobilizarile articulare, precum si in
tulburarile de secretie a lichidului sinovial, in particular a acidului hialuronic,de
catre celulele sinoviale in porozitatile cartilajului.

Perturbarea echilibrului articular in coxartroza poate fi determinata de factori

biologici sau mecanici.Primele modificari decelabile in coxartroza se situeaza la
nivelul cartilajului care acopera capul femural si acetabulul.Procesul de
degenerescenta a cartilajului, in zona in care nu suporta greutatea
corpului, provoaca o proliferare activa a vaselor subiacente stratului calcifial al
cartilajului, pe care il invadeaza si il transforma in tesut osos.

Astfel, in zona neportanta a capului femural si a cotilului au loc procese

osteogenetice cu formare de osteofiti. In zona care suporta greutatea
corpului,cartilajul degenerat se subtiaza pana la disparitie.Suprafata osoasa
neprotejata de cartilaj si supusa unei presiuni enorme se eburnifica, iar sub aceasta
zona in grosimea tesutului spongios al capului, apare o densificare osoasa.

La acest nivel exista o reactie vasculara accentuata care este responsabila de

densificarea si ingrosarea travelor osoase dar care lipseste pe linia de transmitere
maxima a presiunii, unde tesutul osos este resorbit si inlocuit cu focare de fibroza si
pseudochiste. De aceea, coxartroza apare ca o tulburare vasculara care modifica
natura tesuturilor articulare, in special a cartilajului si a osului si se
insoteste de dureri si de deformari mari. Zona de condensare osoasa este in mod
special responsabila de producerea stimulilor durerosi.

Simptomatologie-Semnele clinice ale coxartrozei sunt durerea la mers, limitarea

miscarilor si atitudinea vicioasa a coapsei.

Durerea la mers este simptomul principal. Ea apare dupa o distanta variabila si

obliga bolnavul sa se opreasca pentru cateva minute, dupa care reluarea mersului
este mai mult sau mai putin usurata. Durerea dispare la repaus.

Din cauza durerii mersul este schiopatat, iar mersul pe teren accidentat,
urcarea sau coborarea scarilor sunt deosebit de penibile. La scularea din pat sau
dupa o perioada mai indelungata de stat pe scaun, primii pasi sunt foarte durerosi,
iar dupa ce s-a facut incalzirea articulatiei, durerile scad sau inceteaza total.
Sediul durerii variaza : uneori ea este situata la radacina coapsei, pe fata anterioara
si se poate sa se intinda pana la genunchi; alteori durerea se gaseste pe fata interna
a coapsei in regiunea muschilor adductori.

Durerea articulara se explica prin faptul ca suprafetele osoase se preseaza

si ,,se freaca’’ una de alta, cartilajul distrugandu-se astfel se produce o iritatie
mecanica ce determina si o inflamatie locala care explica cauza durerii in miscare.
Celelalte semne subiective intalnite in coxartroza sunt inconstante. Astfel bolnavii
pot sa perceapa uneori , in cursul unor anumite miscari cracmente
in articulatia soldului, iar alteori prezenta unor episoade bruste dar pasagere de
blocaj al articulatiei soldului.
Atitudinea vicioasa apare tarziu in evolutia coxartrozei si este datorata ,la
inceputul contracturii musculare datorata incongruentei articulare. Atitudinea
vicioasa a soldului este inflexie, adductie si rotatie externa. Astfel flexia coapsei
este compensata printr-o hiperlordoza lombara, adductia coapsei printr-o ridicare a
bazinului de partea bolnava iar rotatia externa printr-o rotatie cu antepulsia
bazinului de partea bolnava. Numai dupa corectarea acestor atitudini de
decompensare se v-a aprecia exact amplitudinea atitudinii vicioase a soldului
bolnav.

Limitarea miscarilor se manifesta prin jena accentuata pe care o resimte bolnavul

cand vrea sa-si incruciseze genunchii sau prin imposibilitatea de a se incalta
de partea bolnava,,semnul pantofului’’; bolnavul se incalta pe la spate prin
flectarea genunchiului.Limitarea miscarilor pasive este constanta in coxartroza si
poate sa fie apreciata prin masurarea unghiurilor.
Flexia coapsei poate sa fie limitata pana la 90° sau chiar mai putin , abductia este
considerabil limitata si destul de precoce in raport cu flexia. Rotatia interna si mai
putin cea externa, sunt limitate, in comparatie cu acelea ale soldului sanatos.Dupa
un oarecare timp de evolutie a coxartrozei se intalneste in mod constant o
hipertrofiea musculaturii coapsei si a fesei care se datoreaza faptului ca suprafetele
articulare nu se mai adapteaza perfect una cu cealalta datorate deformarilor
extremitatilor osoase prin hipertrofie siosteofitoza.

Pe lângă examenul clinic, radiologie şi de laborator este necesar şi un bilanţ analitic

şi funcţional care aduce elemente suplimentare utile pentru precizarea
diagnosticului pozitiv, a formei clinice, aprecieri evolutive şi stabilirea atitudinii
terapeutice adecvate cazului. Refacerea acestui bilanţ se impune periodic pentru a
urmări eficienţa tratamentului urmat şi a alege soluţiile optime în continuare.
Datele anamnestice trebuie să lămurească, în primul rând durerea, precizând
caracterul ei, modul de derulare, care factori o agravează şi care o ameliorează, ce
impact funcţional are. Prin bilanţ articular se vor măsura amplitudinile tuturor
mişcărilor elementare posibile din articulaţia şoldului (flexie-extensie, abducţie-
adducţie, rotaţie internă- externă). Cu această ocazie se vor explora prin palpare
eventualele contracturi musculare ale adductorilor, psoas-ului, tensorul fasciei lata,
pelvitrohanterienii) şi punctele trigger localizate la nivelul muşchilor enumeraţi mai
sus, fie la locul inserţiei, fie la nivelul corpului muscular, inghinal, peritrohanterian
sau fesier. Se vor evolua în acelaşi fel şi articulaţiile vecine şoldului afectat
(genunchi, coloana vertebrală lombo-sacrată şi şoldul opus). Testarea musculară se
face global, pe grupe de muşchi, în funcţie de acţiunea lor sinergică. în cazurile în
care este nevoie de o elucidare mai profundă a deficitului de forţă musculară,
bilanţul global se completează cu un testing muscular analitic. Pentru urmărirea
evoluţiei şi a eficienţei tratamentului instituit, scorurile propuse de Merle d
'Aubigne şi Lequesne, utilizate frecvent de ortopezi, pot fi utile şi pentru fizio-
kinetoterapeuţi. Durere Mobilitate Mers 0 - durere intensă, permanentă anchiloză
postură vicioasă imposibil 1 - durere intensă exacerbală nocturn 2 - durere intensă
în timpul mersului ce împiedică orice activitate 3 - durere intensă dar suportabilă
anchiloză clinic cu uşoară alterare posturală flexie cea 40 grade abducţie 0° uşoară
alterare posturală flexie 40-60 grade abducţie 0° cu 2 cârje axilars»»»*»», cu 2
bastoane y ţ limitat sub 1 orăgpjj 1 baston *"' •"**• 4 - durere care
cedează în repaus flexie 80-90 grade abducţie cea 20 grade limitat sau
posibj&rtSP**s, 1 baston, şchioapată jf~ J 5 - dureri uşoare, intermitente, activitate
normală flexie 80-90 grade abducţie 25 grade şi peste fără baston ctKuţojţă,
şchiopătate de obosiră _ 6 - indolor flexie 90 de grade abducţie peste 40 de grade
normal

l'cntru aprecieri pe termen lung privind eficienţa tratameţJi'Wi conservator se 1 1

1 /cază scala cu 20 de puncte repartizate astfel: *v-' l nirere: 0 - durere permanentă;
0 - durere importantă; 0 - durere frecventă ce jenează funcţia; 0 - durere
intermitentă ce nu jenează funcţia; 0 - nici o durere. Mobilitate: 0 - atitudine
vicioasă importantă, jenă funcţională majoră; 0 - atitudine vicioasă evidentă,
mobilitate articulară redusă; 0 - limitarea mobilităţii în mai multe sensuri de
mişcare, debutul atitudinii vicioase; 0 - limitarea amplitudinii pentru un sens de
mişcare, fără atitudini vicioase; 0 - mobilitate normală, flexie peste 90 de grade.
Siiibilitate: 0 - deficit muscular şi dureri severe; 0 - deficit muscular şi dureri
importante; 0 - deficit muscular rea! sau antalgic; 0 - controlul mersului imperfect;
0 - sprijin unipodal posibil fără durere. l'orţâ musculară: 0 - nici un control
muscular; 0 - deficit major la mai multe grupe musculare; 0 - deficit important; 0 -
deficit moderat, global, sau numai pe unele grupe musculare 0 - forţă musculară
normală. l uncţie: 0 - impotenţă funcţională totală; 0 - utilizarea a 2 cârje axilare; 0
- utilizează o cârjă axilară; 0 - utilizează un baston simplu; 0 - mers, urcat-coborât
scările, normal. Scorul obţinut la diferite intervale de timp permite aprecieri asupra
eficienţei MI ineficientei tratamentului urmat.

II.TRATAMENTUL ARTROZEI SOLDULUI

Evaluarea şoldului
Nu de puţine ori, atunci când este vorba de articulaţia şoldului, în faţa
recuperatorului apar două capcane pe care le va evita doar dacă ştie că: o
suferinţă a articulaţiei coxo-femurale se poate exprima clinic prin durere
localizată în genunchi şi că o durere lombosacrată poate avea sediul la nivelul
şoldului. Observarea atentă a bolnavului permite stabilirea unei suferinţe
reale a articulaţiei coxo-femurale:

mersul antalgic - bolnavul păstrează pentru un timp foarte scurt sprijinul pe

şoldul bolnav;

hipotrofia musculaturii fesiere şi a coapsei;

— o asimetrie aparentă a lungimii membrelor inferioare ce poate fi datorată

contracturilor musculare ale abductorilor sau adductorilor.

Palparea zonei permite evaluări asupra temperaturii locale şi asupra

punctelor dureroase. Durerea reală, ce naşte din articulaţia coxo-femurală,
este percepută în regiunea inghinală cu iradiere în fesă. Dacă durerea este
atipică, pentru clarificarea sursei generatoare de durere se caută, din poziţie
de decubit dorsal; o hipersensibilitate cutanată localizată medial de spina
iliacă antero- superioară şi care este însoţită de hipoestezie cutanată a regiunii
laterale a şoldului şi a coapsei (sugerează o meralgie parestezică); examinarea
orificiilor herniare permite eliminarea unor eventuale hernii încarcerate;
creşterea sensibilităţii localizată la nivelul inserţiilor tendinoase indică o
entezită sau o întindere a tendonului. Plasând bolnavul în poziţie de decubit
lateral, se pot face următoarele observaţii: - creşterea sensibilităţii dureroase
în regiunea laterală a şoldului poate indica prezenţa unei bursite
trohanteriene; — creşterea sensibilităţii în regiunea tuberozităţii ischiatice este
tipică pentru o bursită ischiatică. în orice suferinţă a şoldului, un element
obligatoriu de evaluare îl reprezintă măsurarea lungimii aparente şi reale a
membrelor inferioare. Lungimea aparentă se măsoară de la apendicele xifoid
până la vârful maleolei interne. O scurtare a membrului inferior afectat poate
fi datorată contracturii adductorilor şoldului. 16

Lungimea reală se r^-soară de la spina iliacă antero-superioară până la vârful

maleolei interne. Orice o, jlrtare măsurată în acest fel este datorată unei
anomalii osoase. Mişcările şoldului efectuate cu genunchiul flectat sunt mai
ample cu 20-30 de grade decât acelea efectuate cu genunchiul extins. De
asemenea, la şold, diferenţele dintre mişcările active şi cele pasive sunt mai
mari decât la celelalte articulaţii. Din aceste motive, valorile înregistrate vor fi
însoţite de precizările respective. Flexia este de 90 de grade cu genunchiul
extins şi ajunge la 125 de grade cu genunchiul flectat. Pasiv poate atinge 150
de grade. Muşchiul principal este psoasili- acul, ajutat de croitor, tensor al
fasciei lata, fesier mijlociu (L2, L3, L4). Extensia cu genunchiul întins este de
15-20 de grade, iar cu genunchiul flectat nu depăşeşte 10 grade. Muşchii
principali sunt fesierul mare şi ischiogambierii inervaţi de ramuri din L4, L5,
SI. Abducţia are valori variabile în funcţie de poziţia de testare. Amplitudinea
medie este de 45 de grade şi este asigurată, în principal de muşchiul fesier
mijlociu şi tensorul fasciei lata (L4, L5). Adducţia este imposibilă din poziţie
anatomică zero cu membrele pelviene aliniate unul lângă altul. Pentru
aprecierea acestei mişcări, membrul inferior trebuie abdus. Valoarea
amplitudinii medii este de 30 de grade şi este asigurată de muşchii adductori ai
coapsei şi dreptul intern (L2, L3, L4). Rotaţia internă are o amplitudine de 35
—45 de grade şi este realizată de muşchii semimembranos, semitendinos,
popliteu, tensorul fasciei lata şi fesierul mic (L4, L5, SI). Rotaţia externă a
coapsei are cam aceeaşi amplitudine de 45 de grade şi este realizată de muşchii
pelvitrohanterieni ajutaţi de croitor şi adductori (L3, L4). Se folosesc uneori
teste speciale care permit aprecieri globale asupra unor grupe musculare. De
exemplu, insuficienţa abductorilor poate fi pusă rapid în evidenţă prin semnul
Trendelenburg care constă din înclinarea trunchiului în sprijin unipodal
(pentru a restabili echilibrul pierdut prin insuficienţa forţei musculare a
adductorilor şi deplasarea centrului de greutate). Pentru a evidenţia o
deformaţie în flexie a şoldului se utilizează testul Tho- mas. Bolnavul, fiind în
decubit dorsal, se elimină lordoza lombară prin flexia şoldului sănătos. Dacă,
în acest timp, şoldul controlateral — presupus bolnav - se ridică de pe planul
patului, se poate considera că este vorba de un flexum de şold organizat,
proces ireductibil prin mijloace conservatoare

1.ORTOPEDICO- CHIRURGICAL

In chirurgia ortopedica se utilizeaza mai multe tipuri de proteze ce pot inlocui total
sau partial articulatia soldulului, in functie de locul si gradul de afectare/ degradare
a acesteia. Prin evitarea suprasolicitarii ce poate apare in cadrul activitatilor
sportive sau tinerea sub control a greutatii corporale, puteti prelungi durata de
utilizare chiar si cu 10 ani.
PROTEZA TOTALA

Proteza de sold totala difera de proteza

partiala prin faptul ca ambele
componente ale articulatiei sunt inlocuite,
cea femurala cu o tija prevazuta intr-un
cap cu o bila, iar cea acetabulara cu o
cupa.
Astfel, articulatia artificiala rezultata din
cele doua componente combinate
reproduce o articulatie naturala (vezi
poza alaturata).
Cele doua componentele sunt realizate din
diverse materiale si variaza in functie de
producator. Spre exemplu, tija
femurala poate avea in compozitia sa
metale precum titanul, otelul inoxidabil,
cobaltul, cromul sau aluminiumul, in timp
ce cotilul poate fi fabricat din ceramica,
metal sau polietilena.
 PROTEZA DE SOLD CIMENTATA

Utilizata in majoritatea cazurilor in randul

pacientilor varstnici, proteza de sold cimentata se
fixeaza la la os cu un ciment chirugical (rasina
sintetica).

Acest material care joaca rolul de amortizor si ofera

o repartitie armonioasa a fortelor dintre implant si
os. Un avantaj major al protezei cimentate este
usurinta cu care materialele protetice pot fi extrase
in cazul in care articulatia creata va necesita in
timp o schimbare (inlocuire). Fixarea prin metoda
cimentata este foarte durabila, insa, ca in cazul
oricarei proteze de sold, trebuiesc evitate
traumatismele post-artroplastie. De asemenea,
recuperarea in cazul acestui tip de proteza este mai
rapida, sprijinul total pe picior putand fi realizat
dupa 2 saptamani de la operatie.
PROTEZA PARTIALA DE SOLD
PROTEZA DE SOLD NECIMENTATA
Protezele de sold partiale se utilizeaza
de obiceisiin
Dupa cum sugereaza cazul fracturii
numele, col
proteza de sold
necimentata se femural,
monteaza artritei sau degenerarii
fara ciment, direct la
osoase si se
femur si are avantajul de deosebesc
a permite deosului sa
cele totale
creasca la suprafata prin faptul ca inlocuiesc
de contact.Protezele
necimentate sedoar jumatate
utilizeaza cel din
maiarticulatie,
des in cazul
respectiv capul
copiilor, adolescentilor femural.Aceasta
si pacientilor cu varsta de
pana in 50 de modalitate de inlocuire
ani si au o durata partiala
de utilizare se
mai
poate alege,
mare decat protezele deoarece in majoritatea
cimentate.
cazurilor
In cazul copiilor, cotilul
datorita ramane
faptului intact nu
ca acestia in au
inca crestereaurma traumatismului
incheiata, si nu
osul creste la necesita
suprafata
Pana sa ajungem la inlocuire.Mai
poroasa metalica, realizandu-seexact, aceste biologica.
o fixare proteze
tratamentul Dezavantajul partiale pundeinproteza
acestui tip in contact
estedirect tija
ca sprijinul
ortopedico- total pe piciorfemurala si bila
se poate face metalica
dupa cu cartilajul
aproximativ 2-3
chirurgical vom cotilului.
luni de la interventie.
folosi urmatoarele
tratamente:
1. Tratamentul profilactic.
Prevenirea artrozei are la bază cunoaşterea factorilor de risc şi favorizanţi. Este
necesară instituirea cât mai devreme a măsurilor de educaţie, de modificarea
stilului de viaţă.
Exerciţiile fizice ameliorează mobilitatea articulară şi previne atrofia prin
inactivitate a musculaturii periarticulare.

2. Tratamentul igieno-dietetic.
Se impune de la început repausul articular pentru a preveni o solicitare prea mare
a articulaţiei ce prezintă deja modificări degenerative. Regimul alimentar trebuie să
fie hiposodat atubci cînd bolnavul utilizează medicaţie antiinflamatoare nesteroidă
(pentru a evita retenţia hidro – sodată ce se manifestă clinic prin hipertensiune
arterială şi edeme).

3. Tratamentul medicamentos.
Are următoarele obiective:
 Îndepărtarea durerii
 Creşterea mobilităţii în articulaţia suferindă
 Împiedicarea progresiei bolii (atrofii musculare, deformări articulare)
Combaterea durerii se face cu analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene
administrate pe cale generală sau în aplicaţii locale.
Cele mai utilizate astfel de medicamente sunt: aspirina, indometacinul,
diclofanec, fenilbutazona.
Ele trebuiesc administrate cu precauţie datorită efectelor secundare defavorabile
pe care le au (iritabilitatea gastrică, retenţia hidrosodată). De asemenea, trebuie
evitată administrarea prelungită a acestor medicamente.
Corticosteroizii se folosesc rar, mai mult aplicaţi local, rareori pe cale sistemică
sau intraarticulară (datorită reacţiilor lor adverse). Ei sunt indicaţi atunci cînd există
un proces inflamator important, cu lichid sinovial abundent. Administrările repetate
pot produce deteriorări ale cartilajului -miorelaxante (diazepam, clorzoxazonă),
care combat spasmele şi contracturile musculare.

4.TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE.

Hidroterapia – prin hidroterapie se înţelege aplicarea în scop profilactic şi curativ

unui număr variat de proceduri, care au la bază apă la diferite temperaturi şi sub
diferite stări de agregare, ca şi unele tehnici strâns legate de aceasta.

Duşul cu aburi.
Este proiectarea vaporilor supraâncălziţi asupra unor regiuni limitate.
 Tehnicianul trebuie să fie atent ca nu cumva să stropească bolnavului cu picături
de apă fierbinte, provenite din condensarea vaporilor pe furtun şi pe porţiunea
metalică a duşului.
Este nevoie ca instalaţia pentru duşul cu aburi să fie prevăzută cu dispozitive de
separare a apei de condensare şi cu supraâncălzitoare pentru aburi.
Înainte de a aplica jetul de vapori asupra bolnavului, tehnicianul şi-l proectează
pe palmă pentru a se asigura de lipsa picăturilor de apă fierbinte.
Durata este de 3-6 min. Poate fi o procedură de sine stătătoare, poate să preceadă
o baie generală sau se poate asocia cu masaj.
La sfârşit se aplică o procedură de răcire, spălare, sau un duş la temp. de 18-20 0
C.
Mod de acţiune: acţiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie şi rezorbţie
locală.

Duşul masaj.
Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 38-40 0 C,
concomitent aplicându-se cu masaj, conform tehnicii obişnuite.
Pentru aplicarea lui există instalaţii speciale cu 4-6 duşuri verticale, în rozetă,
situate unul lângă altul, care se pun simultan sau separat. În lipsa unei instalaţii
speciale, se poate efectua şi cu un duş mobil, la capătul căruia se aplică o rozetă.
Durata masajului este de 8-15 min. Bolnavul este culcat, dezbrăcat complet pe
un pat special din lemn. Se deschid duşurile, în timp ce apa curge pe corp,
tehnicianul execută masajul conform tehnici cunoscute.
Modul de acţiune:
 Duşul masaj provoacă o hiperemie importantă, mai ales în regiunea tratată;
 Are un important efect rezorbtiv şi tonifiant.

Baia kinetoterapeutică.
Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului.
Se efectuează într-o cadă mai mare ca cele obişnuite, care se umple trei
sferturi cu apă la temperatura de 36-37 0 C mai rar 38 0 C. Bolnavul este invitat
să intre în cadă şi este lăsat 5 minute liniştit după care tehnicianul execută sub apă,
toate mişcările posibile la fiecare articulaţie.

Tehnicianul stă în partea dreaptă a bolnavului. După care pacientul este lăsat
puţin în repaus după care este invitat să repete singur mişcările arătate de tehnician.
Durata băi este de 20-30 min. după care bolnavul este şters şi lăsat să se
odihnească.
Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă datorită relaxării musculare ce se
produce sub influenţa apei calde şi a reducerii greutăţii corpului, conform legii lui
Arhimede.
Termoterapia:

Compresele cu aburi.
Avem nevoie de : două bucăţi de flanelă, o bucată de pânză simplă sau un
prosop, o pânză impermeabilă, o găleată cu apă la temperatura de 60-700C.
Pe regiunea interesată se plasează o flanelă uscată, peste care se aplică o bucată
de pânză sau prosopul muiat în apă fierbinte şi bine stors, iar peste aceasta se aplică
cealaltă flanelă. Totul se acoperă cu o bluză impermeabilă sau se aplică un
termofor.
Durata totală a proceduri este de minim 20 de minute şi maxim 60 de minute.
Modul de acţiune - are o importantă acţiune vasodilatatoare şi rezorbtivă pe lângă
efectul analgezic şi antispasmotic.

Împachetarea cu parafină.
Se ia o cantitate potrivită de parafină (≈ 150-200g) şi se topeşte într-un vas la
temperatura de 65-700, în aşa fel incât să mai rămână câteva bucăţi netopite, în
scopul evitării supraâncălzirii.
Cu ajutorul unei pensule late (8 cm) se pensulează repede regiunea interesată.
Grosimea stratului de parafină este de 0,5-1. Peste stratul de parfină se aplică bucăţi
de vată sau flanelă şi apoi se acoperă regiunea cu pătura.
Durata este de 20-25 min. Înlăturarea parafinei se face cu uşurinţă din cauza
transpiraţiei care are loc sub stratul de parafină. Procedura se termină cu o spălare
la 20-220C.
Împachetarea cu parafina are o acţiune locală şi provoacă o încălzire profundă şi
uniformă a ţesuturilor,
În timpul procedurii, suprafaţa pielii se încălzeşte până la 38-40 0C. La locul de
aplicare se produce o hiperemie puternică şi o transpiraţie locală abundentă.

Ungerile cu nămol.
Bolnavul complet dezbrăcat stă câteva minute la soare până i se încălzeşte pielea,
apoi se unge cu nămol proaspăt complet sau parţial. Se expune din nou la soare
timp de 20-60 minute, până când nămolul începe să se usuce. În acest interval de
timp va purta o compresă rece pe frunte iar capul îi va fi apărat de soare cu o
pălărie sau umbrelă.
După aceasta se va face o scurtă bai în lac sau în mare, se va şterge, se va
îmbrăca şi se va odihni la umbră sau într-o cameră, aproximativ o oră.
Modul de acţiune - ungerile cu nămol îşi bazează acţiunea pe elementul termic
alternant, rece la început, apoi cald, datorită încălzirii nămolului la soare şi din nou
rece, datorită băi din lac şi reacţiei vasculare la aceasta; al doilea element este
reprezentat de acţiunea specifică a substanţelor resorbite în organiasm.
5.TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE

Electroterapia este acea parte care studiază utilizarea, acţiuni diverselor forme de
energie electrică asupra organismului uman, cu scop curativ sau profilactic.

Ultrasunetele.
Ultrasunetele terapeutice au o frecvenţă cuprinsă între 800-1000KHz.
Tehnica de aplicare – vom urmări manipularea câmpului emiţător şi manevrarea
aparatului. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub
forma unui fascicul perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului.
Pentru ca transmiterea undelor la bolnavi să fie continuă este nevoie de un
contact perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-
se un strat de gel, ulei sau apă.
Şedinţele au o durată variabilă cuprinsă între 15-30 minute şi se recomandă
zilnic sau la 2 zile.
Efecte:
 Antiinflamatorii;
 Termice locale;
 Fibrolitice.

Undele scurte.
A căror tehnică de aplicare constă în:
Aplicarea în câmp condensator - introducerea bolnavului direct în câmpul
rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului.
Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc
constituind de fapt electrozi.
Aceşti electrozi sunt formaţi dintr-un disc metalic de 1mm, grosime şi cu mărimi
diferite în diametru fiind variabili. Electrozi se fizează la nişte braţe sau suporturi
ce le oferă posibilitatea aplicări lor la distanţă de tegument (circa 3 cm).
Aplicarea în câmp inductor-foloseşte electrozi flexibili. Pot avea aspectul unei
plase şi cordon flexibil constituit din sârme de cupru. Şedinţele au o durată de 10-
15 minute, se aplică zilnic sau la 2 zile, se recomandă maximum 10 şedinţe.
Efectele undelor scurte:
 Termic, reprezintă prncipalul factor terapeutic;
 Vasodilatator şi metabolic;
 Antialgic.
Aici trebuie să ţinem seama de deficitul endocrin şi tulburării vegetative, atunci
când este cazul.
Razele infraroşii
Se pot aplica prin două metode: lămpile de tip Solux şi băile de lumină.
 În afară de lumina solară, care este deosebit de bogată în radiaţii inflaroşii şi care
este utilizată în terapeutia sub forma aşa –numitei helioterapii.
Aplicaţiile de radiaţii inflaroşii în terapeutia se pot face în două moduri: în
spaţiul închis, sub forma aşa-numitelor băi de lumina proceduri intense
termoterapice sau în spaţiu deschis, în aer liber, sub forma aşa-nummitelor aplicaţii
de sollux.
În băile de lumina se realizează o încălzirea aerului până la temperaturi ridicate
(60-70-80°C).
În funcţie de scopul urmarit, bolnavul va sta în baia de lumina între 5-20 minute.
După expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire
parţială.
Efectul principal al acestor raze se bazează pe căldura pe care o produc. Ele
străbat pînă la cîţiva centimetri în profunzime, acţionînd atît asupra ţesutului
conjunctiv, cît şi asupra glandelor şi metabolismului general. Ele provoacă totodată
şi o vasodialataţie la nivelul plexului venos.

Curentul diadinamic
Se prescrie în aplicaţii transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4
minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă
10---14 şedinţe.

Diatermia acţionează asupra ţesuturilor în profunzime, prin căldura pe care o

produc curenţii de înaltă frecvenţă, ca urmare a rezistenţei pe care o opun ţesuturile
la trecerea energiei electrice. Căldura astfel produsă are un efect analgetic.

6. TRATAMENTUL PRIN MASAJ

 Efectele fiziologice ale masajului.

Acţiunile masajului sunt împărţite în 2 grupuri:

1. Locale:
 Masajul are acţiune sedativă asupra durerilor de tip nevralgic, muscular sau
articular;
 Acţiunea hiperemiantă a regiuni masate. Se produce o vasodilataţie a vaselor
capilare din tegument cu acţiunea circulaţiei sângelui. Odată cu hiperemia apare şi
încălzirea tegumentului;
 Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale cu accelerarea proceselor de
rezorbţie în regiunea masată.
2. Generale:
 Odată cu activarea circulaţiei locale prin masaj se activează şi circulaţia
generală a sângelui şi odată cu ea se stimulează şi funcţiile aparatului respirator.
 Are acţiune favorabilă asupra stări generale a pacientului, îmbunătăţirea
somnului şi cu îndepărtarea oboseli musculare.
 Are acţiune reflexogenă asupra organelor interne în suferinţă care este
explicată prin mecanismul reflex. Prin execuţia manevrelor de masaj se produce
nişte stimuli ai exteroceptorilor dn tegument şi proprioceptorilor din: muşchii,
tendoane, ligamente care sunt de diferite intensităţi şi pornesc pe calea neuronilor
către SNC care de acolo transmit reflex către organele în suferinţă. Pe tegumentul
fiecărui organ intern, corespunde un punct reflexogen (puncte metamerice sau
zone Head). Cele mai multe puncte reflexogene sunt în talpă şi palmă.
 Masajul are acţiune mecanică care rezultă din execuţia manevrelor de
frământat, în special cipitul şi contratimpul care duc la formarea în centrul
metabolismului a unor substanţe metabolice ce trec în circulaţia generală a
sângelui (Hde tipul histaminei) care stimulează peristaltismul vaselor şi duce la
resorbţia substanţei nocivedin lichidele interstiţiale care sunt în exces în fibrele
ţesutuluiconjunctiv de unde se duce la organele excretoare.
Masajul se mai face şi în scop igienic, de iniţiere şi se foloseşte şi la sportivi (are
un avantaj al antrenamentului zilnic).
TEHNICA MASAJULUI

Obiectivele masajului terapeutic sunt: diminuarea durerilor, decontracturarea

musculară, prevenirea hipotrofiei musculaturii din vecinătate. Masajul este util si în
pregătirea bolnavului pentru kinetoterapie. Masajul trebuie să fie calmant si
miorelaxant, executând manevrele usor si lent.

Netezirea se face cu palmele pe regiunea fesieră, alunecând lateral spre

regiunea trohanteriană si în jos, spre coapsă. Apoi, se execută fricţiuni si frământări
cu intensitate adaptată sensibilităţii locale. Cu scop miorelaxant, se efectuează
vibraţii cu palmele.

Pentru prevenirea hipotoniei si a hipotrofiei musculaturii învecinate se aplică

manevre mai energice: fricţiuni cu rădăcina mâinii, tapotament sub formă de tocat
si bătătorit, cernut si rulat.

Efecte mai bune analgezice si decontracturante se obţin prin efectuarea

masajului după o procedură de termoterapie (baie parţială de lumină sau Solux).

Hidromasajul poate realiza în profunzime o îmbunătăţire a circulaţiei

sanguine si a troficităţii locale si o relaxare musculară mai bună, având în vedere
faptul că, articulaţia coxofemurală este acoperită de un strat voluminos muscular si
celuloadipos.

Masajul regiunii fesiere: Constă în neteziri executate cu ambele mâini, alunecând

în sus spre regiunea lombară, în jos spre coapse şi lateral spre şolduri; se folosesc
tehnici puternice, cu partea dorsală a mâinilor, cu nodozităţile degetelor, cu
marginea cubitală a mâinilor sau pumnilor, cu rădăcina mâinii, cu pumnii închişi,
mână peste mână. Mişcările se execută simultan sau alternativ, pe ambele părţi sau
numai pe o parte. Urmează fricţiunile, executate energic, cu palmele sau cu
pumnii, putându-se folosi şi tehnica "mână peste mână". Frământatul se execută cu
ambele mâini cuprinzând simetric cele două părţi ale regiunii sau fiecare în parte;
se foloseşte tehnica de stoarcere şi presare cu pumnii, sau se poate combina
frământatul cu fricţiunea. Tapotamentul se execută cu marginea cubitală a
mâinilor, cu pumnul închis sau semiînchis, la care poate participa uneori şi un
segment de antebraţ. Netezirea de încheiere se poate combina cu vibraţia.

Masajul coapsei pe partea posterioară: Efleurajul se începe cu ambele mâini care

se aplică în cerc în jurul segmentului. După o serie de alunecări lungi şi lente,
executate simultan şi alternativ, urmează alunecările scurte şi pătrunzătoare, care
accelerează ritmul mişcărilor; se folosesc tehnicile de execuţie cu palmele, cu
rădăcina mâinii, cu partea cubitală, cu pumnul închis, cu nodozităţile degetelor, sau
tehnica "în pieptene". Fricţiunea se execută cu palma, rădăcina mâinii, pumnul, sau
"mână peste mână". Frământatul este procedeul de bază şi se aplică "în cerc",
şerpuit şi, mai ales, în cută. Tocatul, plescăitul cu palmele şi bătătoritul se execută
cu vigoare, tehnicile putându-se efectua pe rând sau combinate între ele; se evită
aplicarea tapotamentului pe partea internă a coapsei şi în spaţiul popliteu. Cernutul
şi rulatul coapsei se execută energic. Efleurajul de încheiere se execută lung şi lent,
cu efect liniştitor.

7. TERAPIA OCUPATIONALA
Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind
diverse activităţi adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop
recreativ şi terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi
indemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de boală, contribuind astfel la
readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.
  Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale
sunt:
 Mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;
 Dezvoltarea forţei musculare;
 Restabilirea echilibrului psihic.
Bolnavul poate executa unele exerciţii cum ar fi:
 Pedalat la maşina de cusut;
 Roata olarului;
 Săritul cu coarda;
 Mersul pe plan ascendent;
 Mers pe bandă sau pe scară rulantă.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea
raţională a ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare funcţională.

8.TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale, nămoluri).

Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:

 Încetinirea procesului degenerativ
 Combaterea manifestărilor ce actualizează sau reactivează artroza
 Îmbunătăţirea circulaţiei locale si generale
 Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare
periarticulare.

Tipuri de ape:
 Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
 Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
 Ape sărate iodurate (Bazna)
 Ape sulfuroase sărate (Călimăneşti, Govora)
 Ape sulfuroase termale (Herculane)
Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic)
şi chimic. Staţiunile indicate sunt:
 Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;
 Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
 Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
 Govora (nămol silicos şi iodat);
 Geoagiu (nămoluri feruginoase)

9.TRATAMENTUL PRIN KINETOTERAPIE

Kinetologia profilactică are ca obiectiv menţinerea condiţiilor fiziologice ale
sistemului uman. Când aceste condiţii sunt alterate ele devin obiectul de activitate
al kinetoterapiei şi/sau al recuperării funcţionale. Cunoaşterea şi inţelegerea
modificărilor fiziopatologice care stau la baza suferinţei unui pacient permit
efectuarea unei prescripţii adecvate, motiv pentru care mecanismele fiziopatologice
pot influenţate prin kinetoterapie.

Recomandari pentru programul de exercitii:

•Fiecare program de exercitii va incepe cu un un set de exercitii usoare pentru a

incalzii articulatiile invecinate apoi coxofemurala afectata

•Se va avea in vedere ca exercitiile sa nu atinga maximum de amplitudine inspecial

pentru abductii si rotatii

•Se vor evita pe cat posibil exercitiile de rotatie externa si adductie mai ales
dindecubit sau asezat

•Repausul in decubit lateral sau efectuarea exercitiilor din aceasta pozitie, se

vapermite doar cu pozitionarea intre membrele inferioare a unei perne lungi

•Se prefera exercitiile din decubit ventral

•Se va evita sa se stea pe scaune joase

•Se considera ca dupa 3 luni se poate merge si fara sprijin in baston

•In general programul de recuperare trebuie urmat 2-4 luni postoperator

•Pentru restul vietii, se continua programul de mentinere a fotei musculare,

curespectarea regulilor de igiena ortopedica a soldului.

Un exercitiu care intareste forta musculara si stabilizeaza articulatia:

1. Din decubit dorsal, se flecteaza genunchiul sanatos si se ridica piciorul

operat perfect intins la 10 cm de la orizontala. Acest exercitiu este foarte
bun pentru tonifierea cvadricepsului femural.Se mentine 5 secunde apoi se
coboara membrul inferior incet.Se repeta de 10 ori
2. . Din ortostatism cu mainile sprijinite de o sipca la scara fixa sau de spatarul
unui scaun, se ridica usor genunchiul spre piept, flectand coapsa. La inceput
trebuie evitata ridicarea genunchiul peste nivelul soldului. Se va mentine
coapsa flectata cateva secunde, apoi se revine in pozitia initiala. (15 serii de
2-3 ori pe zi.

3. Se ridica membrul inferior operat in extensie la spate, tinand genunchiul

intins. Este necesara mentinerea trunchiul drept, fara a-l apleca inainte ,
pentru ca articulatia solicitata sa fie cea a soldului si nu coloana vertebtala.
Se efecueaza serii de 15 repetari.

4. Din ortostatism cu mainile tinandu-se de o sipca la scara fixa sau de spatarul

unui scaun se ridica membrul inferior operat spre lateral in abductie,
departandu-l de cel sanatos. se va mentine genunchiul perfect intins si nu se
va inclina trunchiul, la fel ca la exercitiul precedent. De asemenea e
important sa nu se roteasca membrul spre exterior, iar degetele sa fie mereu
orientate in fata. Se repeta exercitiul de 15 ori.

5. Din ortostatism, lateral la scara fixa, cu mainile prinzand cu o mana sipca la

nivelul umarului, se vor face balansari (pendular) in fata si in spate (flexii si
extensi), pana la limita durerii, fara sa se forteze amplitudinea de miscare.

6. Din decubit dorsal - se flecteaza soldul cu si fara flexie de genunchi, eventual

cu ajutorul mainilor se trage usor spre piept genunchiul (fara a se forta)

7. Din decubit dorsal - se ridica trunchiul cu aplecarea acestuia deasupra

coapselor

8. Din patrupedie- se apleaca inainte trunchiul, mobilizand

articulatia coxofemurala.

9. Din decubit ventral (pe pat sau pe o masa cu bazinul la marginea mesei) se
executa extensii din sold cu si fara genunchiul flectat la 90 grade (cu ajutorul
kinetoterapeutului, de preferat).

10.Din decubit lateral pe partea sanatoasa, cu o perna lunga intre membrele

inferioare, se executa flexii si extensii ale soldului operat.

11.Din decubit dorsal, incercand sa se mobilizeze bazinul, se executa abductii

ample ale soldului cu membrul inferior intins sau cu genunchiul flectat.
 12.Din decubit lateral pe partea sanatoasa, cu o perna sau rulou intre membrele
inferioare, se ridica cat mai sus (abductii ale membrul inferior operat.

13. Din ortostatism executa rotatii externe cu membrul operat (cercuri cat
mai ample).

14.Din decubit ventral, genunchiul omolog soldului operat va fi flectat la

90grade.Se roteste intern, apoi extern . De preferat ca aceste miscari sa fie
executate lent si sa fie ajutatede kinetoterapeut'.

15.In decubit lateral pe partea sanatoasa, cu o perna lunga sau rulou intre
membree se face extensia coapsei operate in timp ce kinetoterapeutul
impinge inainte bazinul.

16.In decubit dorsal, pacientul isi tine cu mainile coapsa sanatoasa flectata
la piept:knetoterapeutul face o priza in 1/3 distala a coapsei, la nivelul
condililor femurali si executa rotatia interna si abductia.

17.Pedalarea pe bicicleta daca nu este posibil se executa bicicleta din

decubit dorsal.

Contraindicaţii:
-Ridicarea greutatilor mai mari de 3 kg
-Rasucirea pe loc a trunchiului.
Stretchingul reprezintă tehnica (ridicată la rangul de metodă) de bază în
kinetoterapia de recuperare a deficitului de mobilitate articulară determinată de
scurtările adaptative ale tesutului moale şi constă în întinderea (elongarea) acestuia
şi mentinerea acestei întinderi o perioadă de timp.

Stretchingul propriu-zis începe doar după ce s-a ajuns la punctul de

limitare a amplitudinii de mişcare. Stretchingul tesutului moale necontractil este
pasiv, mecanic, de lungă durată (20-30 min)

Stretchingul dinamic. Constă în arcuiri ce se realizează prin mişcări

voluntare lente ale segmentului încercând să se treacă blând peste punctul maxim al
amplitudinii posibile de mişcare. Se creşte gradat amplitudinea şi viteza. Se fac 8 –
10 repetitii.

Indicatiile generale în ceea ce priveşte executia corectă a stretchingului ar fi

următoarele:
- tehnici de relaxare generală, efectuate înaintea stretchingului;

- masaj (de tip profund) executat după aplicarea de căldură, dar înainte de
stretching;

- pozitia initială şi cea în care se va executa stretchingul propriu zis să fie stabilă,
relaxată şi comodă;

- să fie executate exercitiile între orele l4.30 şi l6.30, deoarece atunci se

înregistrează maximul capacitătii de mobiliate articulară;

- încălzirea generală a organismului, printr-un efort aerob de minim 5 min;

- stretchingul să fie precedat de mişcări active

- respiratia să fie uniformă şi liniştită;

- nu se fac aprecieri asupra gradului şi duratei întinderii

- în cazul ambelor directii de mişcare limitată, după stretchingul unei grupe

musculare se aplică stretchingul şi pe muşchii antagonişti (se începe cu musculatura
cea mai contractată);

- nu se face stretching pe două grupe musculare simultan;

- stretchingul se poate combina cu tractiunea în ax a articulatiei respective;

- după şedinta (şedintele) de tratament ce a avut în program stretchingul, nu trebuie

să apară spasm muscular, să scadă forta musculară sau să apară oboseala
musculară.

Tehnici FNP generale Inversarea lentă şi inversarea lentă cu opunere (IL şi ILO)

IL = reprezintă contractii concentrice ritmice ale tuturor agoniştilor şi

antagoniştilor dintr-o schemă de mişcare, pe toată amplitudinea, fără pauză între
inversări; rezistenta aplicată mişcărilor este maximală (cel mai mare nivel al
rezistentei ce lasă ca mişcarea să se poată executa). Prima mişcare (primul timp) se
face în sensul actiunii musculaturii puternice (contractie concentrică a
antagoniştilor muşchilor hipotoni), determinându-se în acest fel un efect facilitator
pe agoniştii slabi.
 ILO = este o variantă a tehnicii IL, în care se introduce contractia izometrică la
sfârşitul amplitudinii fiecărei mişcări (atât pe agonist cât şi pe antagonist).
Contractiile repetate (CR) - se aplică în 3 situatii diferite:

- când muşchii schemei de mişcare sunt de forta 0 sau 1: segmentul se pozitionează

în pozitie de eliminare a actiunii gravitatiei, iar musculatura să fie în zona alungită
şi se fac întinderi rapide, scurte ale agonistului; ultima întindere este însotită de o
comandă verbală fermă de contractie a muşchiului respectiv; mişcării voluntare
apărute i se opune o rezistentă maximală.

Este foarte importantă sincronizarea comenzii care trebuie făcută înainte de a

efectua ultima întindere astfel încât contractia voluntară să se sumeze cu efectul
reflexului miotatic.

- când muşchii sunt de forta 2 sau 3 (Fortă 2 = muşchiul poate realiza mişcarea pe
toată amplitudinea dar nu are suficientă fortă pentru a învinge gravitatia;

Fortă 3 = muşchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea şi are fortă

suficientă doar pentru învingerea gravitatiei): contractie izotonică cu rezistentă pe
toată amplitudinea de mişcare, iar din loc în loc se aplică întinderi rapide, scurte.

- când muşchii sunt de fortă 4 – 5, dar fără să aibă o fortă egală peste tot (fortă 4 =
muşchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea şi împotriva unei forte mai
mari decât gravitatia): contractie izotonică până la nivelul golului de fortă unde se
face izometrie, urmată de relaxare; se fac apoi întinderi rapide, scurte ale
agonistului, după care se reia contractia izotonică cu rezistentă maximală, trecându-
se de zona “golului” de fortă.

Înainte de a începe CR este bine să se realizeze contractii izotonice pe musculatura

antagonistă normală (sau aproape), pentru a facilita musculatura agonistă, slabă,
prin inductie succesivă.

Tehnici pentru promovarea stabilitătii

Contractie izometrică în zona scurtată (CIS). Se execută contractii izometrice

repetate, cu pauză între repetări, la nivelul de scurtare a musculaturii. Se execută,
pe rând, pentru musculatura tuturor directiilor de mişcare articulară. În vederea
câştigării cocontractiei în pozitia neîncărcată, în cazul în care pacientul nu este
capabil să execute direct tehnica CIS se execută următoarea succesiune: IL - ILO –
CIS. Izometrie alternantă (IzA) reprezintă executarea de contractii izometrice
scurte, alternative, pe agonişti şi pe antagonişti, fără să se schimbe pozitia
segmentului (articulatiei) şi fără pauză între contractii.

Se realizează (pe rând) în toate punctele arcului de mişcare şi pe toate directiile de

mişcare articulară (pe rând).

În cazul în care pacientul nu poate trece direct de la CIS la IZA se va face ILO cu
scăderea amplitudinii de mişcare, în aşa fel încât izometria de la sfârşitul ILO-ului
să nu se mai facă la capătul amplitudinii de mişcare articulară, ci progresiv să ne
apropiem şi să ajungem la punctul dorit pentru efectuarea IzA.

Stabilizarea ritmică (SR) este utilizată şi pentru refacerea stabilitătii (tehnica

utilizată pentru testarea unei articulatii în ceea ce priveşte stabilitatea acesteia). Se
realizează în toate punctele arcului de mişcare, pe toate directiile de mişcare
articulară. Tehnica este descrisă la tehnici pentru refacerea mobilitătii.

Odată rezolvată cocontractia din postura neîncărcată - se trece la pozitia de

încărcare (de sprijinire pe articulatia respectivă; Ex: “patrupedia” – bună pentru
încărcarea articulatiei şoldului) şi se repetă succesiunea tehnicilor (CIS-SR).

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ

Nume si prenume: Piticas Elena

Varsta si sexul: 43 ani,feminin

Domiciliul: Loc.Husi, jud.Iasi

Ocupatia: Croitoreasa

Greutatea: 80 Kg

Inaltimea: 1,79 m

Stare civila: Casatorita

Motivele internarii: Impotenta functionala ,tulburari de mers,tuse cu expectoratie

muco-purulenta,dispnee expiratorie.
Istoricul bolii: Pacienta in varsta de 43 ani,cunoscuta cu APP mentionate mai
sus, ,se prezinta cu impotenta functionala urmare a coxartrozei bilaterale,dureri
poliarticulare si dispnee respiratorie.Se interneaza pentru evaluare si tratament
recuperator.

Antecedente heredo-colaterale: Sora decedata neoplasm de colon

Antecedente personale,fiziologice si patologice:

-Coxartroza bilaterala

-Gonartroza bilaterala

-Gibozitate stanga toracala

-Artroze glezne bilaterale

-HTA st II

-Astm Bronsic

Conditii de viata si munca: Locuieste intr-o casa de 2 camere,cu sotul si 2 copii in

conditii decente. Munceste 8 ore/zi ca si croitoreasa.

CELE 14 NEVOI FUNDAMENTALE

NR NEVOIA MANIFESTARI DE SURSA DE

CRT FUNDAMENTALA DEPEMNDENTA DIFICULTATE
1. Nevoia de a respira Dispnee respiratorie, Hiperologie,edemul
mucoasei bronşice,
si a avea o buna circulatie secreţie
mucopurulentă hipersecreţie de mucus
2. Nevoia de a se alimenta si Inapetenţă Intoleranţă pentru
hidrata alimente condimentate
3. Nevoia de a elimina Hipersecretie bronsica, Dispnee expiratorie,
rinoree
edemul mucoasei
respiratorii
4. Nevoia de a se misca si a Dificultate în Anxietate, scăderea
 avea o buna postura adoptarea unei poziţii capacităţii de expansiune
comode pulmonară
5. Nevoia de a dormi si a se Insomnii,somn agitat Hipoxie
odihni şi treziri frecvente cerebrală,dispnee
expiratorie,anxietate
6. Nevoia de a se imbraca si Dificultate în a se Durerea
dezbraca
îmbrăca şi dezbrăca
7. Nevoia de a-si mentine Tegumente cianotice Boala
tegumentele curate si
integre
8. Nevoia de a păstra Tegumente reci Boala

temperature corpului
9. Nevoia de a evita Anxietate,iritabilitate Frica de moarteiminentă
pericolele
10. Nevoia de a comunica Pacientul acceptă cu Perceperea bolii ca pe o
greu boala,izolare pedeapsă
11. Nevoia de a se realiza Dificultate în a-şi înde Anxietate, durere
plinirolul social
12. Nevoia de a se recrea Incapacitate în Starea depresivă
efectuarea activităţilor
recreative
13. Nevoia de a invata Diminuarea Lipsa de informare;

Concentrării anturaj necunoscut

14. Nevoia de a actiona Dezinteres faţă de Spitalizare
conform propriilor nevoile sale spirituale
credinte

STUDIU DE CAZ

Nume si prenume: D.A.

Varsta si sexul: 21 ani,masculin

Domiciliul: Jud.Alba

Ocupatia: Miner

Greutatea: 90 Kg

Inaltimea: 1,79 m

Stare civila: Casatorit

Motivele internarii:

- dispnee, insotita de wheezing

-cianoza moderata

-tahicardie,cresterea T.A.

-tuse cu expectoratie vascoasa

Istoricul bolii: Pacientul D.A. in varsta de 21 ani, cu antecedente tabagice

cunoscut cu afectiune respiratorie prezintă următoarele simptome: dispnee
expiratorie cu expir prelungit cu wheezing, bradipnee, tuse urmată de expectoraţie
mucoasă, filantă şi eliberatoare, facies crispat (spaimă).

Antecedente personale,fiziologice si patologice:

-Astm Bronsic in criza

Conditii de viata si munca: Locuieste in conditii decente. Munceste 8 ore/zi ca si

miner.

Recomandari:

- interzicerea consumului de tigari

- evitarea expuneri la frig si variatiilor bruste de temperatura

- evitarea contactului cu alergeni

- evitarea expunerii la factorii ce cresc ventilatia bronsica
NR. NEVOIA MANIFESTARI DE SURSA DE
CRT FUNDAMENTALA DEPEMNDENTA DIFICULTATE
1. Nevoia de a respire Dispnee respiratorie, Hiperologie,edem
si a avea o buna circulatie ul mucoasei
secreţie
bronşice,
mucopurulentă
hipersecreţie de
mucus
2. Nevoia de a se alimenta si Inapetenţă Intoleranţă pentr
hidrata u alimente
condimentate
3. Nevoia de a elimina Hipersecretie Dispnee
bronsica, rinoree expiratorie,

edemul mucoasei
respiratorii
4. Nevoia de a se misca si a Dificultate în Anxietate,
avea o buna postura adoptarea unei poziţii scăderea
comode
capacităţii de
expansiune
pulmonară
5. Nevoia de a dormi si a se Insomnii,somn agitat Hipoxie
odihni şi treziri frecvente cerebrală,dispnee
expiratorie,anxiet
ate
6. Nevoia de a se imbraca si Dificultate în a se Durere
dezbraca
îmbrăca şi dezbrăca
7. Nevoia de a-si mentine Tegumente cianotice Boala
tegumentele curate si
integre
8. Nevoia de a păstra Tegumente reci Boala
temperature corpului
9. Nevoia de a evita pericolele Anxietate,iritabilitate Frica de
moarteiminentă
10. Nevoia de a comunica Pacientul acceptă cu Perceperea bolii
greu boala,izolare ca pe o pedeapsă
11. Nevoia de a se realiza Dificultate în a-şi înde Anxietate, durere
plinirolul social
12. Nevoia de a se recreea Incapacitate în Starea depresivă
efectuarea
activităţilor
recreative
13. Nevoia de a invata Diminuarea Lipsa de
informare;
Concentrării
anturaj
necunoscut
14. Nevoia de a actiona Dezinteres faţă de Spitalizare
conform propriilor credinte nevoile sale spirituale