UNIVERSITATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

Referat

Analiza culturii fizice adaptive ca fenomen social

Elaborat – UNGUREANU Valeria

Grupa – 113 K

1
Teme dezbătute in referat

 Sistemul stiintelor despre cultura fizica.

 Problema aparatului conceptual .
 Constituirea si devenirea fenomenului de practicare a exerciţiilor
fizice .
 Rolul culturii fizice .

I. SISTEMUL STIINTELOR DESPRE CULTURA FIZICA

Practicarea exerciţiilor fizice intr-o forma sau alta este o permanenta

sociala. La început, fenomenul a existat ca realitate in sine – a luat naştere
oarecum in mod spontan, a coexistat si a interactionat cu celelalte laturi
ale vieţii sociale in limitele determinismului, fara sa constituie o
preocupare speciala pentru cugetare, fara sa devină obiect al acesteia.
Practicarea exerciţiilor fizice in cadrul unui fenomen social determinat
apare ca o realitate deosebit de complexa. In esenţa si mişcarea sa, el
manifesta elemente, momente, particulalitati biologice si sociale,
fiziologice si psihice, practic-obiective si spiritual - teoretice, se
realizează in forme variate, începând de la educaţia copilului mic si
terminând cu exerciţiile fizice practicate de adult, sau de la cultura fizica
medicala pana la antrenamentul sportiv etc. Data fiind aceasta situaţie,
fenomenul de practicare a exerciţiilor fizice nu este obiectul unei singure
stiinte.
Sistemul stiintelor privitoare la educaţia fizica si sport se întinde pe o
gama destul de larga – la o extrema, cercetarea se realizează din planul
stiintei mecanice, pentru ca la polul opus sa pătrundă in perimetrul
generalizărilor largi de ordin filozofic.
Sistemul stiintelor cu privire la educaţia fizica si sport are in centrul
preocupărilor sale omul, atât ca obiect de studiu, cat si ca scop.
Privit ca obiect al cercetării stiintifice, omul prezintă o tripla
ipostaza biologica, psihologica si sociala.
Domeniul sistemului de stiinte care explorează educaţia fizica si
sportul nu are in vedere omul in general, omul privit in mod abstract.
Stiintele respective sunt orientate către practicantul exerciţiilor fizice,

2
urmăresc procesele biomecanice, biofizice sau biochimice structurate ca
efort specific, si anume ca exerciţiu fizic.

Omul nu este numai fiinţa, un organism, care poate fi cercetat exclusiv

ca o realitate biologica, ci o fiinţa cugetătoare, volitiva, frământata de
afecte si emoţii.
Esenţa sa este biologica, dar si psihica. Elevul care executa un exerciţiu
fizic, sportivul care se antrenează in vederea insusirii unui procedeu etc.
nu sunt un pachet de muşchi si nervi, ci subiecţi activi care urmăresc
anumite scopuri, tremura pentru realizarea unei execuţii cat mai
apropiate de perfecţiune, se bucura de rezultate. Manifestările lor in
planul miscarii nu sunt de domeniul dresajului, ci sunt insotite in
permanenta de o gama întreaga de procese psihice.
In consecinţa, mişcarea fizica nu poate fi elucidata in profunzime daca
este analizata numai prin prisma stiintelor trecute in revista. Acestea,
procedând analitic, o sectioneaza in direcţii variate pentru a-I evidenţia
numai unele din particulalitatile caracterizante. Ele fac abstracţie de
elementul ideal, de latura psihologica, subiectiva, prin care mişcarea
fizica se realizează ca activitate specific umana.
Substratul biologic, precum si latura psihologica specifice omului sunt
posibile numai in baza socialului. De aceea, înainte de toate, omul este o
fiinţa sociala. Activitatea specifica pe care o desfasoara este încadrata si
ea in tesatuta ansamblului social, este structurata ca atare si îl determina
pe individ sa reacţioneze ca fiinţa sociala.
Edificiul stiintelor care studiază educaţia fizica nu se va încheia, el
trebuie inaltat prin ansamblul stiintelor sociale.
Atât unele, cat si altele vor interactiona in mod diferenţiat, cu arsenalul
de cunostinte specifice celorlalte niveluri ale sistemului.
Educatia fizica poate fi studiata ca un proces social particular, menire
ce revine sectorului de stiinte sociale trecute in revista mai sus, iar pe de
alta parte, ca realitate sociala integrata in ansamblul vietii sociale, sarcina
care revine sociologiei culturii fizice. Educatul si educatorul, de pilda,
interactioneaza pe dimensiunile educatiei fizice si au statuturi si roluri
corespunzatoare acestor dimensiuni. Dar educatia fizica nu este un proces
artificial, o realitate autonoma fata de ansamblul social determinat,ci este
implantata, integrata si legata prin mii de fire de acest ansamblu. In
consecinţa, educatorul si educatul interactioneaza ca membri ai unor
colectivitati si comunitati umane, reproduc in raporturile lor concrete
legitatile si particulalitatile acestor grupuri. Aceleaşi situaţii prezintă si
sportul de performanta.
Care este valoare exerciţiului fizic sau, daca el reprezintă o valoare, ce
importanta are fenomenul practicării exerciţiilor fizice pentru fiinţa
umana in structura destinului acestuia spre ce ideal trebuie dirijata o

3
asemenea activitate si alte asemenea probleme reprezintă întrebări care
depasesc interesul stiintific propriu-zis, impunând abordarea filozofica.
Sistemul stiintelor trebuie sa includă, aşadar, in structura sa, cercetarea si
meditaţia filozofica.
Practicarea exerciţiilor fizice in etapa contemporana este insotita
dirijata si optimizata in permanenta de cercetarea stiintifica. Dar paralel
cu aparatul conceptual stiintific continua sa fiinteze un intreg cortegiu de
idei de domeniul constiintei comune. Exerciţiul fizic, indiferent de forma
pe care o îmbracă, nu ramane numai in atenţia specialistului, a
cercetătorului. A devenit deja un loc comun ,de pilda, afirmaţia ca “
toata lumea se pricepe la fotbal “.

II. PROBLEMA APARATULUI CONCEPTUAL

Abordarea stiintifica a procesului de practicare a exerciţiilor fizice

implica in mod necesar constituirea treptata si sistematica a limbajului
stiintific.
Construirea limbajului stiintific nu are loc independent si in opoziţie cu
limba naturala ci porneşte de la aceasta si se bazează pe ea. Sesizând
contradicţia dintre valoarea unitatilor lingvistice folosite in limba comuna
si cerinţele pa care le incuba limbajul stiintific, specialiştii au procedat la
abordarea sistematica a termenilor cu care se operează in sistemul
stiintelor privitoare la fenomenul social al exerciţiilor fizice, in vederea
elaborării limbajului stiintific.
La un prim contact cu fenomenul de practicare a exerciţiilor fizice
uimeşte nespus de mult varietatea activitatilor care s-ar încadra in acelaşi
proces social. Ce poate fi mai contradictoriu decât practicarea
exerciţiilor fizice de către un deficient fizic in cadrul culturii fizice
medicale si practicarea exerciţiilor fizice de către performeri in activitatea
sportiv - competiţionala ?
Diversitatea calitativa a elementelor reunite in acelaşi fenomen social a
creat in limba comuna o serie de noţiuni care se întretaie, se suprapun
sau se exclud reciproc. Noţiunile de educaţie fizica, activitati fizice,
sporturi, activitati in cadrul naturii, gimnastica acoperă realitati diverse.

4
 III. CONSTITUIREA SI DEVENIREA
FENOMENULUI DE PRACTICARE A
EXERCITIILOR FIZICE

Nucleul fenomenului de care ne ocupam este exerciţiul fizic, conceput

aici in totalitatea formelor sale de existenta. El se manifesta in toate
planurile – in cultura fizica medicala, gimnastica de producţie, educaţia
fizica desfasurata in cadrul instituţiei şcolare, pregătirea militară,
antrenamentul sportiv, competiţie, activitate recreativa etc.
El reprezintă intr – un anumit sens elementul de legătura, de sudura a
componentelor eterogene ce fac parte din acelaşi fenomen social.
Prezent inca de la originea fenomenului social, exerciţiul fizic se
generalizează, se raspandeste in arii variate de manifestare.
Fenomenul de practicare a exerciţiilor fizice nu este un dat, ci un
proces social, o realitate concreta in devenire, care se constituie treptat in
fiecare formaţiune social – economica. El apare, cu multitudinea laturilor
si a elementelor componente, ca un produs al societatii de-a lungul
întregii sale existente.
In mişcarea sa istorica, fenomenul a cunoscut prefaceri continue,
restructurări profunde, imbogatindu-se cu fiecare noua etapa.

Exerciţiul fizic nu creează o realitate din nou, ci actioneaza asupra unei

realitati existente – structura biologica specific umana, care este rezultatul
unui întreg proces de evoluţie, determinat de condiţiile naturale si sociale.
Transformările pe care le-a suferit corpul omenesc in devenirea sa nu
au avut rolul, in primul rând, ca omul sa fie mai bine adaptat condiţiilor
de mediu, ci de a răspunde mai adecvat cerinţelor procesului de munca,
vieţii sociale in general. Poziţia verticala, restructurarea membrelor si in
special a celor anterioare, conformaţia coloanei vertebrale, evoluţia
aparatului fonator si îndeosebi dezvoltarea sistemului nervos sunt rodul
condiţiilor sociale si, in primul rand, al muncii. Munca – scrie Engels –
“este prima condiţie de baza a vieţii omeneşti in genere, si anume in
asemenea măsura încât, intru-un sens, trebuie sa spunem ca ea l-a creat
chiar pe om insusi”.

5
Organismul omului in ansamblul sau apare, in ultima instanţa, ca un
rezultat al muncii si o condiţie a sa. “ Mana – scrie Engels - nu este
numai organul muncii, ea este totodată si produsul ei”.

Născuta in condiţii determinate, educaţia fizica reprezintă o noua

realitate sociala. Ea exista alături de cealaltă realitate – producţia
materiala.
Dezvoltarea fizica a individului uman apare cercetătorului ca rezultat
in principal a doua forme de activitatemunca si educaţia fizica. Întrucât
cele doua activitati coincid parţial in privinţa “efectului” , unii autori au
procedat la ştergerea oricărei graniţe intre munca productiva si acţiunea
educativa.” La început, inca înainte de construirea comunei primitive
gentilice – se afirma in manualul apărut sub redacţia lui A.D.Novikov si
L.P.Matveev – educaţia fizica se realiza nemijlocit chiar in procesul
muncii”.
Este incontestabil ca intre munca si educaţia fizica exista o tesatura
întreaga de relaţii – educaţia fizica isi are originea in procesul de
producţie si se desfasoara in vederea sporirii eficientei lui, si una si alta
sunt activitati fizice, atât una cat si cealaltă contribuie la dezvoltarea
componentei biologice a fiinţei umane.

Analiza situaţiei economico- sociale a comunitatilor primitive

indreptateste orientarea cercetarii in primul rând spre practicarea
exerciţiului fizic ca modalitate a educaţiei fizice. In aceasta ipostaza, el
apare ca o necesitate cu efecte profunde si variate pentru fiinţa umana.
Comunitatile studiate de etnografi etalează in fata cercetătorului o
gama nesfarsita de jocuri, dansuri, întreceri etc., care nu sunt practicate in
vederea pregătirii pentru munca sau pentru războaie si deci nu fac parte
din domeniul educaţiei fizice.
Practicarea exerciţiilor fizice sub formele amintite nu reprezintă o
necesitate stringenta ca in cazul educaţiei fizice. Existenta lor nu
constituie un inel necesar in sistemul producţiei materiale care ocupa
aproape întreaga sfera de activitate a comunitatilor primitive. Ele apar
pentru primitivi ca un lux pe care si-l permite in anumite momente, când
se simte eliberat de procesul de producţie.

6
 IV. Rolul culturii fizice

Cultura fizica reprezintă o componenta a organismului social, un

fenomen fara de care societatea nu poate fi conceputa. Mase tot mai largi
de oameni sunt atrase in sfera sa de acţiune. Ea intervine tot mai activ, in
forme variate, in viata oamenilor.
Definind fiinţa umana, Marx arata ca “esenţa umana nu este o
abstracţie inerenta individului izolat. In realitatea ei, ea este ansamblul
relaţiilor sociale."
In tesatura constituita de ansamblul proceselor sociale in care isi
desfasoara existenta omul, cultura fizica – parte componenta a
ansamblului – se gaseste in relaţie directa cu latura biologica a
individualitatii umane. Stratul biologic al speciei este un produs istoric,
determinat de condiţiile concrete de existenta sociala. Exerciţiul fizic nu
creează din nou, ci actioneaza asupra unei realitati existente; el creează
prin adăugare, realitatea supusa acţiunii lui se reetajeaza.
Relatiile dintre fenomenul de practicare a exerciţiilor fizice si
componenta biologica a omului sunt deosebit de complexe. Realitatea
nemijlocita prin care fiinteaza aceste relaţii, exerciţiul fizic, îmbracă cele
mai variate forme. El poate fi practicat in cele mai diverse modalitati.
Poate fi structurat ca mijloc pentru dezvoltarea personalitatii sau in
vederea recastigarii sanatatii, poate fi realizat din pura gratuitate sau
pentru obţinerea performantei, pentru pregătirea militară sau pentru
cucerirea spaţiului extraterestru – pregătirea astronauţilor.
Cultura fizica medicala se orientează către cazurile care se abat de la
manifestarea si dezvoltarea normala a organismului. In consecinţa, spre
deosebire de celelalte forme la care prevalează elementul constructiv –
întărirea sanatatii – pe baza căreia se brodează valorile specifice – cultura
fizica medicala trebuie sa reconstruiască, contribuind la recastigarea
sanatatii. Ea uzează de arsenalul de exerciţii fizice speciale pentru a
reduce organismul pe cat posibil in stare normala. Scopul acţiunii de data
aceasta nu este, in principal, de prevenire, ci terapeutic. Cultura fizica
medicala urmareste restabilirea potentelor organismului prin corectarea
deficientelor, insanatosirea organelor si sistemelor bolnave, pentru ca, pe
aceasta baza, sa se treacă la celelalte forme, care sa asigure sarcina
dezvoltării fizice. Dar cultura fizica medicala nu se rezuma numai la
mijloace terapeutice. Sfera sa de activitate este mai larga; intr-un anumit
sens, cultura fizica medicala are in vedere si prevenirea, preîntâmpinarea

7
agravării unor stari de fapt existente, limitând procesul de accentuare a
deficientelor. Ea are sarcina de a veghea la dezvoltarea normala a
organismului in perioade când acesta se gaseste in condiţii speciale, cum
sunt graviditatea, batranetea, practicarea unor profesiuni cu efecte
esentialmente negative pentru organism si de a interveni activ si raţional.
Cultura fizica de masa cunoaşte o varietate nesfarsita de forme si
mijloace de realizare. Este, am putea spune, compartimentul cel mai
diversificat al fenomenului, foarte eterogen in ceea ce priveşte elementele
sale si centrifug prin influenta realizata. Ea are menire de a-I atrage pe
oamenii muncii la manifestările cultural – sportive, de a-I antrena in
practicarea sporturilor, a concursurilor de masa si a altor forme de
exerciţii fizice. Ea participa ca element component in structurarea
timpului liber. Totodată, cultura fizica de masa constituie o modalitate
specifica prin care se tinde spre atingerea măiestriei sportive. Atrăgând
mase tot mai largi in jurul sau, ea este pentru sportul de performanta ceea
ce este activitatea de amatori pentru cultura artistica, am spune, grafiata
cu majuscule  “ sportul de masa formează baza singura a sportului de
performanta “.
Cultura fizica de masa indeplineste cerinţa dezvoltarii calitatilor fizice
sau a castigarii de noi deprinderi motrice. Chiar mai mult  deşi orientata
înspre componenta biologica a individualitatii, acţiunea exercitata de
formele exerciţiului fizic are rezonanta in sferele de influenta ce cad in
seama altor fenomene sociale. Diapazonul efectelor nu se reduce numai la
reacţia organismului; el cuprinde in egala măsura si viata spirituala a
individului. Practicarea exerciţiilor fizice face sa vibreze coarde ce ţin de
domeniul artei sau moralei, implica participarea stiintei.
Formele particulare ale fenomenului răspund unor cerinţe speciale, fapt
pentru care sarcinile lor sunt diferenţiate. Tinand seama de limitele
istorice si neuitand acţiunea negativa a procesului de înstrăinare care
cuprinde intr-o anumita măsura si cultura fizica, putem spune ca
domeniile sale înconjoară fiinţa umana, ocrotind-o si sprijinind-o
asemenea zidurilor, bastioanelor si contraforturilor unei fortarete. Si după
cum construcţia acestora, organizarea lor, poziţia, forma, orientarea sunt
diferite, potrivit naturii cerinţelor, tot aşa fronturile culturii fizice sunt
deosebite  ele sunt structurate in funcţie de ceea ce trebuie sa apere si
mai ales de ceea ce trebuie sa cucerească. Fiinţa care se gaseste la
adăpostul lor este omul, dar nu omul in general, ci copilul sau adultul,
omul muncii sau omul in timpul sau liber, sportivul sau deficientul fizic,
militarul sau cosmonautul.
Funcţia specifica si fundamentala a culturii fizice consta in elaborarea
unui ansamblu de mijloace si condiţii care, puse in acţiune, determina
optimizarea procesului de dezvoltare a fizicului uman. Ca fenomen
cultural, ea interactioneaza cu fiinţa umana prin planul componentei

8
biologice a acesteia, pe care, valorificând-o in modalitati variate, o
perfectioneaza continuu.
Ca fenomen social integrat in sistemul vieţii sociale si in care fiinţa
umana isi desfasoara o parte a existentei si esenţei sale, cultura fizica
implineste si o funcţie comuna, pe care o întâlnim si la alte fenomene –
integrarea sociala a individului.
Funcţia specifica fundamentala a culturii fizice consta, cum am aratat,
in optimizarea dezvoltării biologice a fiinţei umane. Procesul complex de
interacţiune dintre formele concrete ale practicării exerciţiilor fizice si
individualitatea umana in planul existentei acesteia ca specie biologica se
structurează ca realitate sociala si are, in ultima instanţa, efecte cu
implicaţii sociale in privinţa componentei biologice sau nemijlocit sociale
in raport cu celelalte laturi ale personalitatii umane.
Procesul integrării, realizat prin practicarea exerciţiilor fizice, se
manifesta bivalent. Pe de o parte, individul este antrenat pe linia
existentei sale ca o specie biologica in sfera de acţiune a unei realitati
sociale – cultura fizica – si prin aceasta, respectiv pe de alta parte, are loc
integrarea stratului biologic al fiinţei umane in circuitul de ansamblu al
vieţii sociale, valorificarea lui in planul social, deci ridicarea sa la un
nivel superior.
Integrarea realizata prin dezvoltarea fizicului are implicaţii multiple si
pentru latura intelectuala, pentru desfasurarea individualitatii ca fiinţa
spirituala. Cercetările de psihologie, in special cele efectuate de H.
Walon, au demonstrat ca constiinta “ eului “ este legata de dezvoltarea
corpului, ca realitatea concreta a acestuia constituie prima temelie a
personalitatii. Practicând exerciţiul fizic, individul se proiectează in
acesta si are putinţa de a se evalua in permanenta mai mult sau mai puţin
corect. Ilustrativ in aceasta privinţa este faptul ştiut ca infirmii fizici au
numeroase complexe, carenţe ce ţin de domeniul componentei psihice.
Practicarea exerciţiilor fizice de către individ exprima, pe lângă o serie
întreaga de valenţe cu rol integrativ , si o forma specifica prin care acesta
are posibilitatea directa si empirica sa-si autoverifice potentele bio- fizice,
sa procedeze , cu alte cuvinte, la încercarea forţelor proprii, oarecum
experimental, înainte si in afara organismului social din care face parte
sau in care urmează sa se integreze. In forme superioare de organizare a
exerciţiilor fizice, prin fixarea unor scări de valori evidente, comparaţii si
confruntări, individul isi da seama de locul sau in raport cu ceilalţi
semeni, de progresele realizate, de posibilitatile de care dispune, precum
si de aprecierea pe care o fac cei din jur referitor la persoana sa.
“…Sportul devine un instrument si o metoda a comunicaţiilor de masa
care permite fiecăruia sa supună unui examen propria sa identificare cu
colectivitatea prezenta din care face parte, cat si poziţia acestei
colectivitati in lume.”

9
 In cazul acestei forme de activitate , constituirea constiintei de sine se
realizează relativ mai repede si mai aproape de valoarea reala a
individului decât in alte activitatii.
Am putea spune odată cu Durkheim, ca principala regula a practicării
exerciţiilor fizice este “ distinge-te pe tine însuti”.
P. Vialar merge pana la a considera ca “ singura condiţie umana cu
adevărat suportabila este condiţia sportiva”. Astfel, ca fenomen social,
activitatea de educaţie fizica, sport presupune in structura ei o serie de
laturi si momente pe care le vom întâlni pentru orice alta activitate
umana. Practicând exerciţiile fizice, individul desfasoara aceasta
activitate in genere in anumite grupuri( echipa, clasa, prieteni ),
interactioneaza ca fiinţa sociala ( relaţii morale ), si deci este conştient
(relaţii interpsihologice ), capata un anumit statut, joaca un rol determinat
etc. el isi pune in valoare esenţa sa sociala.
Virtual, exerciţiul fizic poate reuni, poate apropia orice indivizi  pe cei
tineri cu adulţi, pe subalterni cu superiori, pe oamenii muncii fizice cu
reprezentanţi ai muncii intelectuale, pe cel de o naţionalitate cu cel de
alta. Potrivit din aceasta perspectiva, el apare mai degrabă ca pretext al
procesului de socializare.
Cultura fizica indeplineste aşadar un rol complex, actionand
convergent spre individ, pe care il realizează ca membru al unei
colectivitati, ca subiect care trebuie sa acţioneze intr-o societate data.
Valorile culturii fizice sunt cuceriri ale geniului uman, produse ale unui
efort istoric prin care omul s-a inaltat pe o anumita direcţie a esentialitatii
sale. Si, totuşi, fenomenul de practicare a exerciţiilor fizice a cunoscut in
evoluţia sa un drum sinuos, pe care nu a pasit necondiţionat si multilateral
ascensional întreaga omenire. Integrat funcţional in mişcarea societatilor,
el a urmat fagasul general al devenirii istorice, cu consecinţele negative
sau pozitive ale acesteia in raport cu fiinţa umana.
Cultura fizica reprezintă o cucerire mareata a geniului uman, o realitate
sociala datorita căreia, alături de alte domenii ale culturii , omul paseste
treapta cu treapta spre perfecţiune.

Bibliografie
Florian Georgescu, Cultura fizica- fenomen social, ed. a II a, editura sport- turism ,
1976.
Teoria educaţiei fizice ( sub redactarea lui A.Novikov ),Ed. U.C.F.P.,p.32
Fr.Engels, Dialectica naturii, ESPLP, 1954, p.168.

10