UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. Mușata-Dacia BOCOȘ-BINŢINŢAN

Absolvent:

Iulia-Maria PĂCURARI

CLUJ-NAPOCA

2021
1
 UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
Specializarea: Management educațional

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Modalități de eficientizare a parteneriatului școală-familie

pentru creșterea randamentului școlar la nivelul
învățământului primar

Coordonator științific:
Prof. univ. dr. Mușata-Dacia BOCOȘ-BINŢINŢAN

Absolvent:
Iulia-Maria PĂCURARI

CLUJ-NAPOCA

2021
2
 CUPRINS

CAPITOLUL I
IMPLICAREA FAMILIEI ÎN PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT

I.1. Implicarea familiei în sistemul de învățământ …………………………………………….....6

I.2. Familia și școala în conturarea personalității școlarului …………………………………....10
I.3. Elevul în centrul educației, familiei și școlii ………………………………………………..11
I.4. Etape în evoluția relației familie-școală …………………………………………………….13
I.5. Factori în evoluția relației școală-familie …………………………………………………...15
I.6. Roluri și percepții ale implicării parentale ………………………………………………….16
I.7. Modalități de colaborare a școlii cu familia în vederea creșterii randamentului școlar …….18
I.8. Perspective de abordare a relaţiei dintre şcoală și familie …………………………………..20
I.9. Modalităţi de sprijinire a activităţii didactice de către familie ...............................................22

CAPITOLUL II
PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL ȘCOALĂ-FAMILIE
ÎN CICLUL PRIMAR

II.1. Parteneriatul educațional școală-familie. Repere legislative ………………………………23

II.2. Teorii referitoare la funcționarea parteneriatelor educaționale școală-familie …………….25
II.3. Dimensiuni şi particularităţi care definesc parteneriatul educaţional școală-familie ...........26
II.4. Necesitatea unei relaţii parteneriale între şcoală şi familie. Argumente şi premise .............27
II.5. Obiectivele parteneriatului şcoală-familie ............................................................................31
II.6. Strategii de consolidare a parteneriatului educațional școală-familie ..….……....….…......31
II.7. Factorii socio-culturali ai reuşitei/eșecului şcolar …………………………………………33
II.8. Competențe ale cadrului didactic în realizarea parteneriatului școală-familie …………….36
II.9. Dezvoltarea parteneriatului şcoală-familie şi efectele lui asupra rezultatelor elevului ……37
II.10. Blocaje ce pot interveni în relația de parteneriat dintre școală și familie ………………...39

3
 CAPITOLUL III
DESCRIEREA CERCETĂRII EDUCAȚIONALE INTITULATE
IMPLICAREA PĂRINȚILOR ÎN CREȘTEREA
RANDAMENTULUI ȘCOLAR A ELEVILOR CLASEI I B,
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ȘTEFAN CEL MARE”, BISTRIȚA

III.1. Problematica cercetării.........................................................................................................40

III.2. Scopul și obiectivele cercetării ............................................................................................42
III.3. Scopul și obiectivele Programului de activități și consiliere................................................43
III.4. Ipoteza și variabilele cercetării ............................................................................................44
III.5. Eșantioanele cercetării .........................................................................................................44
III.6. Metodele de cercetare utilizate ............................................................................................44
III.7. Descrierea etapelor cercetării ..............................................................................................46
III.8. Etapa preexperimentală .......................................................................................................46
III.9. Etapa experimentală ............................................................................................................47
III.10. Etapa postexperimentală ...................................................................................................61
CAPITOLUL IV
PREZENTAREA ȘI ANALIZA REZULTATELOR OBȚINUTE

IV.1. Analiza și interpretarea rezultatelor în etapa preexperimentală ..........................................63

IV.2. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute în etapa postexperimentală ...........................71
IV.3. Analiza comparativă a rezultatelor obținute în etapa preexperimentală/etapa
postexperimentală .........................................................................................................................76

CAPITOLUL V
CONCLUZII
V.1. Concluziile cercetării ...........................................................................................................79
V.2. Concluzii generale ...............................................................................................................81
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................................83

4
 INTRODUCERE

Educația este influențată de mai mulți factori, cei mai importanți fiind personalitatea
fiecăruia, mediul familial și social în care copilul traiește. Ponderea cu care acești factori
participă la formarea și dezvoltatea personalității indivizilor este adesea imposibil de determinat.
Totuși, un loc important în activitatea educativă, îl deține școala, familia și comunitatea din care
aceștia fac parte, deși în ultimul timp, mass media și internetul au început să ocupe un loc foarte
important în viața elevilor.
Rezultatele şcolare ale elevilor însă, sunt adesea influenţate de mulţi factori externi.
Foarte importante sunt: moştenirea genetică a copilului și gradul de inteligenţă al acestuia și
succesul în plan emoţional şi social, ca factori care influenţează într-o măsură mare rezultatele
şcolare ale elevilor. Aceşti factori sunt la dispoziţia părinţilor, a familiei așadar, mediul în care,
copiii cresc şi se dezvoltă.
Am ales această temă, deoarece sunt de părere că una din cele mai importante condiții
pentru ca eficiența activității educative desfășurate în școli să crească este existența unui
parteneriat între şcoală și familie. Consider că, educația reprezintă unul din cele mai importante
lucruri din viața unui om, care îl ajută în a lua cele mai bune decizii pentru viața sa și că nivelul
de aspirație al fiecărui om este influențat în mod direct de nivelul educațional, de posibilitatea
adaptării în contextul schimbărilor din societate, pe care o influențează, la rândul lui.
Lucrarea de faţă demonstrează rolul şi importanța parteneriatului dintre școală și familie
în educaţia copiilor, prezintă funcţiile școlii, principalii factori în evoluția relației școală-familie,
roluri și percepții ale implicării parentale în vederea creșterii randamentului școlar.

5
 CAPITOLUL I
IMPLICAREA FAMILIEI ÎN PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT

I.1. Implicarea familiei în sistemul de învățământ

Familiile trebuie să fie implicate în îmbunătăţirea învăţării acasă şi în şcoală, putându-se
astfel întări învăţarea acasă, prin implicarea părinților în activitățile şcolilor în care studiază
copiii, încurajându-i pe aceştia să participe la lecţii şi susţinându-le interesul pentru toate
disciplinele școlare.
Ca element educativ în cadrul formării personalității și educației copiilor, familia are un
rol major, căci bazele în activitatea educativă se pun în primii șase ani de viață. Aceasta trebuie
să-și mărească eforturile pentru formarea moralității copiilor. Aș sublinia faptul că, asupra
personalității copiilor acționează permanent exemplul părinților, iar comunicarea ce are loc între
membrii familiei și repetabilitatea zilnică a acțiunilor, modul lor de adresare, afectivitatea,
relaţiile dintre ei conduc nemijlocit la formarea copilului și exercită o infuență puternică asupra
educației lui.
În ceea ce privește formarea bazei morale a copilului, o parte destul de mare este atribuită
calității vieții de familie, aceasta fiind determinată de situația socială și economică a părinților,
de tradițiile și mentalitățile comunității din care fac parte. În familie i se transmit copilului valori
morale, culturale și religioase, se asigură păstrarea identității etnice, se inițiază formarea
conștiinței civice a copilului, se însușesc de către acesta normele de comportament acceptate
social și i se dezvoltă personalitatea, spiritul de inițiativă și de independență.
Părintele influențează dezvoltarea psihică în mod decisiv în primii ani de viață ai
copilului, constituind primul lui contact cu lumea înconjurătoare, fiind, așa cum spuneam, un
model de viaţă şi conduită pentru el. Familia este așadar, responsabilă în mare parte de educarea
copilului, iar rolul părinţilor nu încetează odată cu intrarea copilului în instituţia de învăţământ,
se schimbă doar modalitatea de abordare a copilului, în raport cu noul său statut şi în
corespondență cu ceea ce se întâmplă în mediul educaţional. Părinții au anumite obligații privind
educația copilului și trebuie să conștientizeze importanța atitudinii lor pentru reușita școlară a
acestuia.

6
 În general, implicarea părinţilor începe cu clasa pregătitoare, dar s-a demonstrat în urma
studiilor, că părinţii se pot implica în educaţia copiilor lor şi încă cu rezultate foarte bune, încă de
timpuriu, chiar din perioada grădiniţei. Majoritatea cercetătorilor cred că educaţia timpurie este
influenţată de bagajul cultural al părinţilor şi de felul în care aceştia se implică în educarea
copiilor lor.
Prin urmare, familia este mediul social în care se formează cele mai importante
deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi
atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile încredinţate. Părinţii le spun copiilor ce e
bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente, noţiuni care
îl ajută să se orienteze în evaluarea comportamentului său şi al celor din jur. Tot în sens moral,
familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg şi prieten. Un aspect important al educaţiei
copiilor este aspectul moral religios şi orice părinte ar trebui să se implice cu mare seriozitate în
această latură a educaţiei.
Părinţii trebuie să îşi pregătească copiii pentru a învăţa, prezentându-le şcoala ca fiind
interesantă şi importantă şi precizându-le faptul că se constituie în parteneri valoroşi, discutând
cu profesorii copiilor lor, stabilind o relaţie adecvată cu aceștia, conştientizând faptul că fiecare
are de învăţat de la celălalt. O convorbire telefonică scurtă sau o întâlnire la şcoală îi pot uni pe
amândoi, în scopul de a-l ajuta pe copil.
De asemenea, părinţii trebuie să ofere informaţii utile profesorilor, cum ar fi: schimbarea
condiţiilor familiale, divorţul, boala părinţilor sau chiar moartea unui animal preferat, care pot
determina tulburări de concentrare în învăţare şi este nevoie să ceară sprijinul profesorului în
eforturile sale îndreptate spre educaţia copilului.
Părinţii şi profesorii împreună trebuie să aibă așteptări ridicate şi să-i laude adesea pe
copii, să stabilească obiceiuri bune de învăţare, să-i ajute să-şi planifice activităţile şi să le
dezvolte interesul în diverse domenii, să se angajeze în discuţii unii cu alţii, pentru a rezolva
orice situație dificilă care apare. Din acest motiv, fiecare dintre aceștia trebuie să încerce să ofere
oportunităţi de învăţare și să lucreze ca parteneri.
Profesorii pot ajuta părinţii prin implicarea acestora în viaţa copiilor, determinându-i să
înţeleagă că uşa le este deschisă şi că întotdeauna vor fi bine primiţi, dacă doresc să intre în clasă
şi să-i vadă pe copii la lucru. De asemenea, profesorul trebuie să menţină fluxul comunicaţional

7
pozitiv, să informeze părintele în legătură cu activităţile clasei, să dea „veştile bune” personal sau
să le telefoneze părinţilor de câteva ori pe an, să caute oportunităţi pentru discuţii informale, să
ofere oportunitatea părinţilor de a-i cunoaşte, să participe la evenimentele comunităţii, să înveţe
despre cultura, viaţa, locul de muncă al celor din familii, pentru a realiza impactul tuturor
acestora asupra copiilor, să fie receptivi la alţi membri ai familiei sau prieteni apropiaţi ai
acestora, care sunt interesaţi de educaţia copiilor, să explice clar politica de atribuire a temelor
sau de stabilire a regulilor clasei, să descrie părinţilor modul în care vor fi împlinite obiectivele
educative propuse, să spună fiecărui părinte ceva special despre copilul său, astfel încât acesta să
înţeleagă motivele pentru care profesorul crede că elevul va avea succes.
Consider că orice părinte poate să rupă din timpul său pentru a se implica în activitatea
școlară, câştigând astfel încrederea copilului. Mulţi părinţi consideră că după vârsta de şase până
la şapte ani, când copiii lor calcă pentru prima oară pragul şcolii, rolul lor în educaţia copiilor se
diminuează, dacă nu chiar dispare. În realitate, acum rolul lor se dublează: acasă trebuie să
creeze un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit, iar în relaţia
cu şcoala pot colabora cu alţi membrii ai comunităţii şcolare pentru a dezvolta un climat care să
sprijine învăţarea, atât în şcoală cât şi în afara ei.
Educaţia nu este un proces în care responsabilitatea revine în mod exclusiv doar şcolii sau
doar părinţilor, ci este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele două părţi
implicate. Sunt situaţii în care apar bariere de comunicare între cadrele didactice şi părinţi, fie
din lipsa de experienţă, fie din lipsa spiritului de echipă. Pentru binele copilului este
recomandabil ca, fie prin efortul părinţilor, fie prin cel al cadrelor didactice, astfel de bariere să
fie îndepărtate.
Modul în care părinţii îşi ajută copilul la lecţii poate fi o sursă de stres pentru ambele
părţi. Modalităţile ideale se înscriu în categoria comunicării asertive şi constă în a-l lăsa pe copil
să rezolve aşa cum crede de cuviinţă, pentru că el ştie cum a spus „Doamna” la şcoală, apoi
trebuie găsite părţile bune ale temei şi lăudate, observate greşelile şi explicate, dar tot copilul să
le rezolve mai departe, fără a impune o rezolvare pe care el să nu o interiorizeze, să nu o
înţeleagă. De multe ori e de preferat să plece cu tema greşită, decât să i se ofere o rezolvare a
părinţilor, pentru că la şcoală, în partea de verificare a temelor el îşi va da seama singur de
greşeli.

8
 Iată câteva exemple pentru rezolvarea acestor situaţii:
** Părintele se va interesa de cât de încărcată este tema pe care copilul o are de rezolvat în ziua
respectivă şi va evita suprasolicitarea lui prin cererea de a se ocupa şi de probleme familiale.
** Părintele îl va ajuta pe copil să-şi planifice timpul şi să-şi facă un program oferindu-i diverse
recompense pentru respectarea acestuia (de exemplu, o oră de plimbare etc.).
** Părintele îi va oferi copilului o ambianţă plăcută propice concentrării necesare rezolvării
temelor pentru acasă şi randamentului maxim (un spaţiu de lucru adecvat, linişte etc.).
Majoritatea părinţilor de astăzi consideră ruptura dintre generaţii inevitabilă, şi totuşi, ei
recunosc că temelia pentru o disciplină corespunzătoare şi pentru stabilirea unui sistem de valori
sănătos este o comunicare corespunzătoare. Ei doresc să păstreze canalele de comunicare
deschise sau să le deblocheze pe cele blocate, dar de cele mai multe ori au nevoie de sprijinul
profesorilor pentru a face acest lucru.
Mai întâi de toate, este important ca părinţii să cunoască ce este comunicarea. Adeseori,
copiii se plâng că nimeni nu-i ascultă, că nimeni nu înţelege ceea ce simt, că sunt cicăliţi tot
timpul şi mulţi părinţi joacă rolul unor sergenţi care comandă trupe cu care fac instrucţie. Nu e de
mirare că astfel de părinţi sunt respinşi şi nu pot comunica eficient cu copiii lor.
Majoritatea dintre noi considerăm că, în vederea dezvoltării caracterului copilului nostru,
trebuie să-i spunem ceea ce nu ne place la el. Ne încărcăm discursul cu predici, sfaturi şi porunci,
care transmit neacceptare. Așadar, în multe familii, comunicarea verbală constă doar în critici,
iar critica îl face pe copil să se apere. Pentru a evita şi alte complicaţii, el se retrage într-o lume
tăcută acasă şi comunică doar cu colegii şi prietenii, cu care îi este uşor să vorbească, pentru că
ştie că, între prieteni, orice ar spune, va fi acceptat.
A accepta pe cineva aşa cum este înseamnă un act de iubire, iar a te simţi acceptat
înseamnă a te simţi iubit. Când o persoană se simte cu adevărat acceptată de cineva, atunci se
poate gândi uşor la schimbare, la modul cum doreşte să crească, să fie altfel sau să devină mai
eficientă. Acceptarea o face în stare să conştientizeze capacităţile pe care le are, dar acceptarea
trebuie demonstrată pentru a fi simţită. Părinţii care doresc să deschidă comunicarea cu copiii lor
trebuie să se pregătească să audă unele lucruri destul de alarmante. Copiii simt nevoia să-şi
împărtăşească bucuriile, dar au, de asemenea, nevoie de cineva căruia să-i împărtăşească
problemele, neliniştile, temerile, eşecurile, cineva care să nu spargă şi să nu fărâme, care să nu

9
învinovăţească. Comunicarea este așadar, o şosea cu două sensuri, pe care atât părintele, cât şi
copilul au nevoie să transmită, dar este important ca transmiterea să se facă la momentul potrivit.
Dacă problema nu se rezolvă ascultând, atunci părintele trebuie să discute. Iniţiativa de a reface
comunicarea deteriorată stă în mâinile adultului. Părintele a greşit prin faptul că a permis
realizarea unei rupturi fără să facă nimic să o împiedice și contează prea puţin ce a făcut copilul
de a declanşat furia. Utilă este comunicarea nonverbală, un limbaj al bunătăţii – atingeri pline de
afecţiune prin care copilul să se simtă iubit. Adevărata comunicare există doar dacă se păstrează
legătura cu copilul, mărindu-se capacitatea de a-l accepta ca pe o persoană cu drepturi, nevoi şi
valori proprii.
Nu există vindecări magice pentru momentele în care comunicarea s-a deteriorat, şi chiar
cea mai bună comunicare are nevoie de o alimentare atentă, zilnică, dar când părinţii şi copiii se
tratează cu respect şi îşi pot recunoaşte reciproc sentimentele, atunci peste prăpastia dintre
generaţii va fi construit un pod.

I.2. Familia și școala în conturarea personalității școlarului

Părintele foloseşte exemplele şi modelele pe care i le oferă în primul rând ambianţa
familială şi de aceea, pedagogia familiei nu poate prescrie reguli cu valabilitate generală. Aceasta
nu înseamnă însă că ea se poate lipsi, mai ales în perioada actuală, de metode ştiinţifice sau de
scopuri precise, ci dimpotrivă în contextul social actual, pentru a putea pregăti copilul cât mai
adecvat pentru exigenţele vieţii, acţiunea educativă la nivelul familiei trebuie să devină din
spontană - conştientă, din întâmplătoare - permanentă, din tradiţională - intenţională, din intuitivă
- ştiinţifică.
Vorbind despre funcţiile familiei, scopul direct al educaţiei este deci formarea,
dezvoltarea şi perfecţionarea personalităţii. Acest obiectiv se constituie prin însuşirea oarecum
pasivă de modele culturale, dar mai ales printr-o acţiune deliberată, deci conştient dirijată. Faptul
că individul nu poate fi înţeles în afară de societate, impune de la sine ideea că scopul elementar
al educaţiei nu constă în crearea capacităţii de a realiza performanţe individuale, ci de a realiza o
cât mai reuşită integrare socială.
Școala este locul unde copiii au construit prototipuri pentru toate relaţiile fundamentale,
cum ar fi relaţia de supraordonare sau subordonare, de complementaritate, de reciprocitate, aici

10
se descoperă comportamentele sociale elementare, cum ar fi apărarea drepturilor proprii, cât şi
respectarea drepturilor altora. Familia nu oferă numai premisele socializării, ci oferă copilului şi
posibilităţi de a se defini şi preciza pe sine, folosindu-se de jocul comparaţiilor, al imitaţiilor, al
rivalităţilor, de a-şi însuşi modele la care individualitatea sa în formare se poate referi în mod
constant, având posibilitatea de a-şi descoperi propria poziţie în universul social.
Deşi școala aduce un important aport informaţional copilului şi are un rol esenţial în
educaţia acestuia, pilonul principal în formarea lui rămâne familia. Ideal ar fi să existe o
continuitate între şcoală şi familie, astfel încât cele două, să ofere copilului un mediu echilibrat în
care să se dezvolte.

I.3. Elevul în centrul educației, familiei și școlii

Copilul este o ființă cu însușiri calitative diferite de cele ale adultului și are dreptul de a
ocupa o poziție privilegiată și de a se bucura de un „tratament” specific. Sănătatea, dezvoltarea și
educația copilului trebuie să fie în centrul preocupărilor familiei, așa cum spuneam.
Prin caracterul său stabil și coerent, familia este mediul educogen primar cu valențe
formative esențiale pentru dezvoltarea normală a copilului, iar apartenența acestuia la familie
este condiționată de siguranța afectivă pentru dezvoltarea psihică, îndeosebi în etapele timpurii
ale evoluției acestuia. Din această cauză separarea copilului de familie poate determina
perturbări grave ale echilibrului biopsihic.
Familia este cel mai adecvat mediu de structurare intelectuală, afectivă și volitivă a
personalității copiilor, climatul și atmosfera familială devenind cadrul de ambianță materială și
spirituală în care se vor forma aceștia. De aceea, eventualele carențe materiale ale mediului și
climatului familial, influențează în mod negativ dezvoltarea psihocomportamentală a copiilor.
În prezent, familia ca unitate socială s-a modificat foarte mult atât la nivel structural, cât
și la nivel atitudinal în sensul creșterii ratei divorțurilor, a tensiunilor și a conflictelor
intrafamiliale. Situația existentă pe plan familial se poate răsfrânge negativ asupra maturizării
psihice și sociale a copiilor, lăsând sechele în structura psihică și de personalitate a acestora. În
familiile de astăzi, legăturile sunt mai puțin durabile, pe considerentul că oamenii nu mai acceptă
să conviețuiască dacă nu se înțeleg bine, nici măcar de dragul unui copil, față de care au anumite
responsabilități.

11
 Când vorbim de familie, ne referim în primul rând la părinți, dar un loc foarte important îl
are în viața copilului familia externă, formată în mod tradițional din bunici și rude până la gradul
al IV-lea. Familia extinsă îl ajută pe copil să-și cunoască rădăcinile, să-și întregească experințele
de viață de familie, să dezvolte relații multiple și complexe. În plus, familia extinsă este
principala relație de suport pentru părinți și toți copiii au nevoia și dreptul de a fi îngrijiți și
crescuți de părinții lor într-o manieră competentă.
Indiferent de modul de organizare, mediul familial întemeiat pe un sistem de interacțiuni
afective intense este apt de a reacționa la trebuințele copilului, de a participa și favoriza
elaborarea personalității și a imaginii de sine ale acestuia.
Așadar, familia este cea mai în măsură să răspundă nevoilor copilului, pentru că, aici,
copilul își poate satisface nevoile primare, își poate manifesta frustrările inevitabile temperate de
dragostea părinților. Tot în familie copilul poate să-și investească toate resursele emoționale și să
învețe să și le controleze, pentru că aici ar trebui să fie în mod sigur un mediu afectiv, care
reprezintă garanția pentru dezvoltare lui armonioasă. Dragostea este cheagul familiei și calea cea
mai eficientă a educației, dar numai dacă ea e potrivită și cu măsură.
De asemenea, pentru a fi un bun mediu educativ, familia trebuie să aibă o situație
economică aptă să satisfacă trebuințele membrilor săi. Unii părinți, având concepții învechite,
cred că ei știu cel mai bine să-și educe copilul, neacceptând sfaturi din exterior. Prin urmare,
familia este factorul principal care se ocupă de educația copilului alături de școală, dar există și
alte instituții și organizații sociale, cu influențe educative mai mici.
Dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor sunt însușite tot în cadrul familial, unde
copilul își însușește limbajul, își dezvoltă gândirea, memoria și spiritul de observație, iar
rezultatele obținute de copil la școală sunt reflectate de implicarea părinților în procesul de
învățare.
Putem identifica mai multe tipuri de părinți, în funcție de modul lor de raportare la
cerințele școlii. Unii înțeleg să-și armonizeze activitățile educative cu cele ale școlii, alții
dimpotrivă nu realizează efectele negative ale educației utilizate în familie. Părinții sunt convinși
că rezultatele slabe la învățătură, comportamentele inadecvate sunt determinate de factori străini
familiei. Astfel, întrunirile cu părinții trebuie să fie un prilej de a conștientiza consecințele
imediate și de perspectivă ale strategiilor lor educaționale. Comportamentele educaționale ale

12
părinților pot avea efecte negative asupra copiilor din cauza neadecvării lor la particularitățile de
vârstă și individuale, la situațiile concrete de acțiune.
Severitatea exagerată, manifestată prin interdicții, prin brutalitate și prin privațiuni de tot
felul, își va lăsa amprenta asupra personalității în formare a copilului. Părinții superprotectori
care depun eforturi exagerate pentru a-și proteja copilul, pot constitui piedici în formarea
personalității copilului. Acești părinți consideră că școala are o serie de cerințe care depășesc
posibilitățile copiilor și că aceștia din urmă trebuie menajați.
Părinții și educatorii contribuie, în strânsă colaborare, la ridicarea nivelului educativ al
elevului integrat în colectiv, ceea ce presupune însă o cunoaștere specială a fiecărui copil. El
trebuie urmărit permanent și profund, sub toate aspectele personalității lui. Colaborarea școlii cu
familia se realizează în diferite forme:
 vizitele la domiciliul elevilor;
 consultații individuale sau colective;
 lectorate cu părinții.
Astfel, ședințele și lectoratele cu părinții, organizate periodic, pot fi destinate unui bilanț
al activității elevilor, subliniindu-se contribuția familiei, eventualele deficiențe, precum și
măsurile ce se impun a fi adoptate. Acestea pot constitui și prilejul unor dezbateri pe anumite
teme psiho-pedagogice, unde pot fi aduse în discuție anumite aspecte care vizează diverse
probleme cum ar fi: organizarea regimului de viață al elevilor în familie, orientarea școlară și
profesională, alegerea și dezvoltarea lecturii, în funcție de specificul vârstei. Astfel se asigură
comunicarea unui sistem de informații, metodologii de lucru, forme de activitate, posibil de
folosit în familie.

I.4. Etape în evoluția relației familie-școală

Se pot deosebi trei etape în evoluția relației familie-școală:
 Etapa școlii autosuficiente - Școala este considerată o instituție închisă, care nu
influențează mediul familial și nu se lasă influențată de el, iar caracteristicile etapei sunt:
contactele cu părinții sunt rare, formale, părinții acceptă ideea că nu au nimic de văzut despre
ceea ce se întâmplă în școală, părinții nu participă la ședințele cu părinții, formarea profesorilor
neglijează relația între familie și școală.
13
  Etapa de incertitudine profesională - Profesorii încep să recunoască influența
factorilor
familiali asupra rezultatelor școlare, dar părinții continuă să creadă că școala este autosuficientă.
Caracteristicile etapei sunt: tendința de a crește acuzarea familiei pentru proastele rezultate
școlare, contactele formale, de rutină cu părinții continuă, apar experiențe localizate privind
comunicarea cu părinții, formarea profesorilor abordează relația familie - școală ca o problemă
de importanță secundară.
 Etapa de dezvoltare a încrederii mutuale - Părinții și profesorii descoperă împreună că
neîncrederea este puțin câte puțin înlocuită cu încrederea unora față de alții. Caracteristicile
etapei sunt: relația cu familiile este din ce în ce mai încurajată de școală, consiliul școlar include
reprezentanți ai părinților cu rol decizional în toate problemele educaționale, organizațiile de
părinți sunt acceptate și încurajate în activitatea școlară, profesori specializați (consilieri
educaționali) tratează probleme ale colaborării cu familiile, organizațiile de profesori recunosc
statutul și rolul asociațiilor de părinți, formarea profesorilor abordează problema relației cu
familia ca una din problemele importante.
Astăzi, parteneriatul școală-familie este focalizat pe asigurarea calității învățării și
formării copilului, sub influența metodelor de instruire și educare, promovate de cele două
instituții, în vederea unui progres.
Relația familie-școală apare justificată în măsura în care stabilește încrederea
colectivității în instituția educativă. În aceste condiții, soluțiile care duc la înfăptuirea,
consolidarea și menținerea pe termen cât mai lung a unui parteneriat școală - familie, ar putea fi
următoarele:
 Mai mare implicare a fiecăreia dintre părți - prin asumarea reponsabilităților aferente și
sporirea transparenței, fiind extrem de important, ca părinții să aibă cunoștință de noile strategii
didactice.
 Oferirea de modele de implementare a unor astfel de metodologii care au avut succes și
asigurarea perfecționării unor specialiști care să ghideze procesul.
 Realizarea de parteneriate între școli, pentru schimburi de experiență, precum și de
parteneriate între diferite instituții și școală.
 Organizarea de lectorate cu părinții, pe diferite teme, atât la nivelul comunității, cât și la

14
nivelul școlii.
 Asigurarea unei informări solide și transparente, accesul la informație trebuind să fie facil,
deschis.
Principiul conform căruia oamenii pot fi puternic influențați și transformați de și prin
educație, impune adaptarea curriculei la societatea cunoașterii, la schimbare, impune modele noi
de abordare, care să formeze viitorul om flexibil, deschis, capabil să aplice. În acord cu aceste
direcții se orientează și parteneriatul cu familia.

I.5. Factori în evoluția relației școală-familie

Funcţia centrală a educaţiei este aceea de formare şi dezvoltare permanentă a
personalităţii individului cu scopul integrării sociale optime. Acest proces se realizează de-a
lungul diferitelor etape de viaţă, în cadrul unor forme specifice de activitate socială şi în cadrul
specific al unor instituţii sociale: familia, grădiniţa, şcoala, instituţiile culturale, dar şi împreună
cu întregul sistem al mijloacelor moderne de informare şi influenţare.
Şcoala este o instituţie care oferă o gamǎ mai variatǎ de servicii educaţionale, unde sunt
transmise cunoştinţe, se dezvoltă abilităţi, se formează competenţe, norme, valori recunoscute şi
acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie,
care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi
neguvernamentale, poliţie, biserică și altele.
Intrând în grădiniță și apoi, în școală, copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul
casei” în condiţii de siguranţă. Între semenii lui, relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au
detaşarea unei comunicări sociale, unde copilul poate experimenta o imagine de sine realistă,
unde nu primeazǎ afectivitatea şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze.
Educația copiilor este influențată foarte mult de stilurile parentale întâlnite de-a lungul
copilăriei indivizilor. Acestea nu depind numai de personalitatea părintelui, ci şi de alţi factori
precum: mediul, cultura şi educaţia, tradiţiile, structura familiei, profesiile părinţilor. Aceste
stiluri sunt: stilul exigent, autoritar, permisiv şi neimplicat.
Părinţii care fac parte din categoria celor caracterizați de stilul exigent manifestă
sensibilitate şi ȋsi exprimă afecţiunea faţă de copii, dar ȋn acelaşi timp, impun standarde foarte
ȋnalte de comportament.
15
 Părinții adepți ai stilului autoritar impun un control înalt şi un nivel scăzut al căldurii
părinteşti, cu ameninţări şi pedepse, cu reguli stricte care trebuie respectate. Urmările acestui stil
sunt acelea ale neîncrederii căpătate de către copii ȋn capacitatea lor de a se descurca singuri și de
a lua independent decizii. Aceștia nu își manifestă afecţiunea față de copii, ci dimpotrivă, le
induc frică. Astfel, copiii devin rebeli și ajung la maturitate să comită acte de agresiune.
Stilul permisiv este caracterizat de un nivel ridicat al afecţiunii şi un nivel scăzut al
controlului, copilul este ȋncurajat să-şi exprime punctul de vedere, iar părinţii evită confruntările
directe cu problemele de ordin comportamental ale copiilor. Aceștia intervin numai când
acţiunile copiilor au consecinţe grave, stabilesc puţine reguli şi obișnuiesc să cedeze deseori ȋn
faţa insistenţelor copiilor.
Stilul neimplicat, numit și neglijent, se manifestă prin niveluri scăzute şi din punctul de
vedere al căldurii sufleteşti şi controlului. Copiilor nu li se impun reguli, nu li se acordă deloc
atenţie, ȋncurajare sau sprijin.
Părinții și școala alcătuiesc suportul de care copilul are nevoie pentru a-și forma propria
identitate, iar succesul îndeplinirii acestui țel îl reprezintă modalitatea prin care aceștia știu să
devină parteneri în actul educațional.

I.6. Roluri și percepții ale implicării parentale

În educarea ,,puiului de om”, părinții, educatorii, școala și societatea, în general, sunt
mijloace importante de educație și instrucție. Ca primă verigă a sistemului educativ, familia are
responsabilități clare și diverse pentru îndeplinirea responsabilităților educative, dacă este
pregatită să activeze constant ca un factor educativ. Unele familii nu sunt dispuse să-și
îndeplinească consecvent responsabilitățile educative față de copii, minimalizând rolul de factor
educativ, iar altele, deși doresc să asigure educația corespunzătoare copiilor le lipsește pregătirea
psihopedagogică și experiența.
În activitatea de educație, în familie un rol important îl are ,,climatul” care este rezultatul
raporturilor dintre membrii familiei. Aceste raporturi și caracterul lor, pot forma ,,climatul
pozitiv” (favorabil) sau ,,climatul negativ” (nefavorabil) educației, adică formarea copilului ca
cetățean, ca om. Raporturile dintre părinți și copiii acestora sunt raporturi educative, cu
repercursiuni asupra formării lor, lucru de care ar trebui să fie conștienți toți părinții. Atitudinile,

16
comportamentul nostru, vorbele noastre, ale părinților influențează atitudinile, comportamentul și
modul de a fi al copiilor.
Cele patru roluri ale părinților
1. Participanți la decizie în cadrul școlii - Părinții trebuie să arate copiilor un stil de viață care
este responsabil, iar copiii au nevoie să-și vadă părinții preocupați de lumea în care trăiesc.
2. Voluntari - Participând la activități în cadrul școlii sau al clasei, prin vizite în clase, întâlniri
ale părinților, angajarea în activități de voluntariat.
3. Organizatori - Planificarea și organizarea de workshop-uri, proiecte și evenimente pentru:
activități ale comunității, dezvoltarea de cariere în domeniul sănătății și securității sau activități
de educație și formare.
4. Parteneri - Copiii își pot vedea părinții învățând la fel ca ei, și mai pot vedea faptul că
întreaga lor familie este implicată și interesată în activitățile școlii.
Khellerhals şi Montandon în 1991 prezintă rolurile educative parentale sub trei aspecte:
1. Al reglării directe a comportamentului copilului, unde taţii sunt implicați de două ori mai
puţin decât mamele, iar intervenţia lor este normativă;
2. Al comunicării, unde copiii comunică mai mult cu mamele, iar carenţele în comunicarea cu
tatăl sunt compensate printr-o comunicare mai intensă cu mama;
3. Al cooperării: la activităţile comune din școală și familie, tatăl este mai puţin prezent decât
mama;
E. Millis Duvall evidenţiază două modele de rol matern:
a) Modelul mamei tradiţionale, care se impune prin perseverenţă şi rigiditate, emite aşteptări
legate de comportamentul copiilor în raport cu orientările ei formale în domeniul creşterii şi
educaţie acestora. Mama deţine conducerea gospodăriei, asigură igiena fizică şi psihică a
copilului şi îl introduce pe acesta într-o serie de activităţi bine stabilite.
b) Modelul mamei modern, presupune preocuparea pentru încurajarea şi susţinerea afectivă a
copilului în dezvoltarea sa, aceasta nu exclude rolul menajer, implică o schimbare a ierarhiei
activităţilor, orientarea ei fiind axată pe dezvoltarea personalităţii din punct de vedere instructiv-
educativ, decât pe impunerea unor forme de disciplină constrângătoare.
R.A. Elder (1949) evidenţiază două modele de rol parental:

17
a) Modelul tatălui tradiţional, care asigură securitatea financiară a familiei, disciplinează şi
sfătuieşte copiii prin puterea exemplului personal, are ultimul cuvânt în cadrul grupului familial,
fiind considerat cel mai bun cunoscător şi orientator al copilului.
b) Modelul tatălui modern, care disciplinează cu mai multă flexibilitate copiii, fără prea multe
metode punitive-restrictive, facilitând astfel atingerea propriilor ţeluri. Dacă pentru un tată
tradiţional a fi părinte este mai mult o obligaţie pe care trebuie să o îndeplinească, pentru un tată
modern, paternitatea este un privilegiu de care se bucură şi pe care şi-l asumă din proprie
convingere.
Rose Vincent în „Cunoaşterea copilului” (1972) vizează trei aspecte principale ale rolului
parental:
** Afecţiunea, prezenţa sa alături de familie;
** Protecţia, sprijinul material, deciziile tatălui în momente dificile;
** Iniţierea în viaţa socială devenind un model pentru imitare şi identificare, exercitarea
controlului prin autoritatea sa.
Distribuţia rolurilor parentale se realizează în funcţie de raporturile familiale, identitatea
maternă şi cea paternă nu sunt prestabilite, ci se clădesc în cuplul existent prin interacţiunea celor
doi parteneri. Aceste roluri trebuie să prezinte funcţionalitate şi eficacitate, se armonizează în
funcţie de conjuncturi, de norma socială şi în termenii spectrului mutual dintre parteneri.

I.7. Modalități de colaborare a școlii cu familia în vederea creșterii

randamentului școlar
Reuşita şcolară este ţelul întregului proces de învăţământ, iar analiza acesteia se face în
strânsă legătură cu eşecul şcolar, care este condiţionată de influenţa unor factori cu acţiune
variabilă, ceea ce oferă posibilitatea ca prin potenţarea unora să se atenueze efectul altora, în
scopul ameliorării performanţelor. Câteva aspecte ce favorizează reuşita şcolară:
1. Influenţa caracteristicilor individuale ale elevilor.
2. Factori socio-familiali.
3. Grupul şcolar.
4. Factorii şcolari.

18
 Părinţii și învățătorii se străduiesc împreună să încurajeze sistemele de îmbunătăţire a
educaţiei, pentru a-i ajuta pe copii să se dezvolte. Aşadar, familiile pot întări învăţarea acasă, prin
implicarea lor în şcolile în care studiază copiii, încurajându-i pe aceştia să participe la lecţii,
susţinându-le interesul pentru disciplinele școlare şi lărgindu-şi propriile abilităţi parentale.
În această societate modernă familiile elevilor noştri se confruntă cu solicitări ridicate, cu
o competiţie crescută pentru obţinerea atenţiei din partea copiilor lor, precum şi cu poveri
economice, care forţează tot mai mulţi părinţi să lucreze în afara căminului limitând serios
timpul pe care aceştia îl petrec cu copiii lor. Provocările respective sunt complicate şi de lipsa
comunicării între şcoală şi familie şi de faptul că adesea practicile şcolare eşuează în a veni în
întâmpinarea nevoilor multor familii ale elevilor, care trimit copiii la şcoală, unde speră ca ei să-
şi dobândească instrumentele necesare pentru a reuşi în viaţă.
Parteneriatele şcoală-familie împart responsabilităţi ce vizează copiii, prin suprapunerea
sferelor de influenţă. Imaginea parteneriatului este încadrată într-un model de piaţă, al cărui scop
este să genereze capital, pentru că având acţiuni în parteneriat, suntem responsabili pentru
resursele şi investiţiile noastre. În acest fel, elevii sunt plasaţi în centrul acestui model, fiind
priviţi ca actori principali în activităţile de parteneriat care includ profesori, părinţi şi elevi, care
angajează, ghidează, energizează şi motivează elevii, aşa încât ei obţin singuri succesul.
Așadar, creşterea randamentului şcolar este strâns legată şi de modul în care familia
concepe stimularea elevului. Dezinteresul părinţilor faţă de notele copilului, trecerea pe planul
doi a acestei datorii faţă de copil, nu numai că limitează voinţa copilului, dar îl şi jigneşte. De
cele mai multe ori, randamentul slab al copilului este rezultatul slabei preocupări a părinţilor în
controlul propriilor copii. O condiţie fundamentală a bunelor rezultate este să se stabilească un
acord deplin între cerinţele şcolii şi ale familiei.
Din cele arătate se pot desprinde următoarele concluzii:
 creşterea randamentului şcolar nu poate fi considerată o sarcină de care răspunde numai
şcoala, ci şi familia elevului;
 randamentul şcolar este în strânsă relaţie şi unitate cu randamentul educativ al familiei;
 se recomandă crearea, pe lângă fiecare unitate de învăţământ a unei „şcoli a familiei”, sau a
unui complex de măsuri care să faciliteze propaganda pedagogică în rândul părinţilor;
 trezirea şi stimularea interesului părinţilor prin invitarea lor la acţiunile iniţiate de şcoală;

19
 creşterea prestigiului şcolii îşi are originea şi în modul în care aceasta ştie să-şi apropie
familia în obţinerea unor rezultate remarcabile;
 colaborarea şcolii cu familia nu este un act întâmplător, ci o coordonată majoră a conducerii.

I.8. Perspective de abordare a relaţiei dintre şcoală și familie

Familia, mediul de viaţă şi şcoala sunt factori determinanţi ai dezvoltării complete şi
complexe a copiilor.
Familia are în societate funcţii bine definite:
1. funcţia biologică (de naştere a copiilor);
2. funcţia socială (asigură creşterea copiilor);
3. funcţia economică (produce bunuri materiale);
4. funcţia educativă (asigură educaţia);
5. funcţia culturală (asigură instruirea).
Implicarea părinților în educația copiilor este esențială, iar pentru a fi eficientă însă, între
familie și școală trebuie stabilit un parteneriat solid, care oferă elevilor posibilitatea de a-și
valorifica potențialul, de a se simți în siguranță și sprijiniți, iar părinților, posibilitatea de a fi bine
informați și de a se implica în luarea deciziilor care afectează experiența școlară a copilului lor.
Fiindcă cea mai mică tulburare care apare în echilibrul afectiv al părinţilor provoacă
tulburări în psihicul copiilor, trebuie să acordăm o deosebită importanţă unor situaţii de acest
gen, cum ar fi:
 iubirea tiranică a părinţilor pentru copii - determină dependenţă exagerată şi astfel,
imaturitate ambivalentă afectivă manifestată fie prin:
 acordare neechilibrată a afecțiunii din partea celor doi părinţi;
 neconcordanţa dintre mesaje - double bind (părintele îi spune copilului că-l iubeşte, dar nu o
şi demonstrează);
 indiferenţa afectivă manifestată prin:
 deprivare maternă / paternă prin divorţ;
 absenţa afectivă a părintelui (deşi prezent fizic, părintele nu reprezintă un sprijin afectiv
pentru copil).

20
 În același timp, un parteneriat consolidat presupune recunoașterea de către profesori a
faptului că părinții sunt preocupați de educația copiilor și că astfel, se vor promova atitudini
pozitive față de școală și de învățare. Şcoala poate deveni un loc fertil al proiectării, asimilării şi
dezvoltării unor programe de învăţare şi formare continuă, bazate pe experienţă şi creaţie
individuală sau de grup. În cadrul unor astfel de programe, elevii pot dobândii abilităţi
metacognitive ce nu se regăsesc în procesul de predare-învăţare propriu-zis, acestea fiind
asociate cu latura socială a copilului, cu personalitatea lui și cu formarea unei educaţii
profesionale formative.
Pentru o relaţie optimă a învățătorilor cu părinţii este nevoie de a îmbina variate forme şi
metode de colaborare a şcolii cu familia. Aceste forme de colaborare au nenumărate avantaje:
 Clarifică diverse probleme educative;
 Oferă un nou cadru de dezvoltare a personalităţii elevului;
 Sporesc conştientizarea din partea tuturor actorilor implicaţi în educaţie.
Există o serie de strategii pedagogice de îmbunătăţire a relaţiei şcoală-familie şi de
valorificare a calităţii educaţiei în formarea personalităţii integrale a elevului, şi anume:
 strategia familiarizării părinţilor /familiei cu finalităţile /standardele de eficienţă a învăţării şi
curriculumul şcolar;
 strategia implicării părinţilor în activităţile şcolare ce urmăresc scopul formării competenţelor
de autoeducaţie la elevi;
 strategia axată pe educaţia părinţilor în scopul formării şi dezvoltării competenţelor educative
parentale şi a centrării pe autoeducaţie;
 strategia implicării actorilor comunitari în participarea sistematică la acţiunile educative în
scopul integrării optime a educatului în societate.
În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi,
implicit, succesul în viaţă, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o
echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea
cuvenită. Pentru atingerea unui nivel de calitate ridicat în eficientizarea relaţiei şcoală-elev-
familie, este necesar de abordat un stil empatic de comunicare între părţi, transpus în psihologia
mentală a elevului, astfel încât să se producă o apropiere între părţi şi un echilibru constant şi
permisiv.

21
I.9. Modalităţi de sprijinire a activităţii didactice prin intermediul familiei
La elevii mici, oboseala mintală se manifestă de multe ori, printr-o nevoie crescândă de
mişcare, de instabilitate motrică. Întâlnirile cu părinţii, chiar în prezenţa copiilor, dialogurile
dintre profesor și părinte urmăresc precizarea modului de supraveghere a copilului, urmărirea
metodologiei de învăţare, verificarea frecvenţei la ore a copilului. Trebuie reţinut că este o
condiţie fundamentală a bunelor rezultate să stabilească un acord deplin între cerinţele şcolii şi
ale familiei.
De asemenea, datorită slabei exigenţe manifestată de unele familii privind învăţătura, la
unii elevi randamentul şcolar este tot mai mult stopat de preocupări extraşcolare care, nedirijate
şi necanalizate pe făgaşul normal, pot duce la insuccese la învăţătură. Foarte mulţi copii folosesc
timpul liber în mod haotic, televizorul şi calculatorul se transformă, în prea mare măsură în
divertisment, controlul părinţilor nu este eficace şi în marea majoritate, părinţii sunt nemulţumiţi
pentru notele copiilor, iar rezultatele slabe la învăţătură le pun pe seama şcolii.
Din cele arătate se pot desprinde următoarele concluzii:
 creşterea randamentului şcolar nu poate fi considerată o sarcină de care răspunde numai
şcoala, ci şi familia elevului;
 randamentul şcolar este în strânsă relaţie şi unitate cu randamentul educativ al familiei;
 trezirea şi stimularea interesului părinţilor prin invitarea lor la acţiunile iniţiate de şcoală,
deoarece creşterea prestigiului şcolii îşi are sorgintea şi în modul în care aceasta ştie să-şi apropie
familia pentru obţinerea unor rezultate remarcabile.

22
 CAPITOLUL II
PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL ȘCOALĂ-FAMILIE
ÎN CICLUL PRIMAR

II.1. Parteneriatul educațional școală-familie. Repere legislative

Parteneriatul şcoală-familie-comunitate reprezintă o problemă importantă, reliefată de
diferite documente de politică educaţională la nivel naţional şi internaţional şi de cercetările în
domeniul educaţiei. LEGEA nr. 1/2011 a educației naționale, actualizată (2020) prin: - Legea nr.
221/2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, dă dreptul
părinţilor de a participa activ la conducerea unităţilor de învăţământ, prin prezenţa în Consiliul
de Administraţie al Școlii - a doi sau trei reprezentanţi ai părinţilor, în funcţie de mărimea şcolii
(Articolul 96).
Părinţii sunt implicaţi în elaborarea ofertei educaţionale a unităţii de învăţământ, prin
participarea la organizarea programelor Şcoală după şcoală şi în stabilirea Curriculumului la
Decizia Școlii. Literatura de specialitate (spre exemplu, Epstein, 2009) relevă un rol semnificativ
al implicării părinţilor în colaborarea cu şcoala în ceea ce priveşte dezvoltarea şi educaţia
copiilor, dar şi avantaje pentru părinţi și profesori. Cu toate acestea, în şcolile de masă, dar mai
ales în şcolile din medii dezavantajate existenţa unor bariere culturale, psihologice şi sociale care
blochează nu doar colaborarea dintre şcoală – familie - comunitate (SFC) în interesul copiilor,
dar de multe ori şi o comunicare minimală între aceşti actori. Un rol cheie în procesul de
coagulare a interacţiunilor SFC revine serviciilor de consiliere educaţională prin reţeaua de
centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică.
Adaptarea sistemului românesc de educaţie la noile realităţi economice, politice, socio-
culturale presupune revizuirea sistemului de relaţii care se stabilesc între factorii educaţionali
alături de reconsiderarea şi restructurarea curriculum-ului, introducerea mai multor variante de
abordare a acestuia, înlocuirea terminologiei unor segmente specifice actului educativ,
introducerea unor metode alternative de evaluare. Așadar, se vorbeşte din ce în ce mai mult
despre utilizarea unui sistem de relaţii democratice, bazate pe adoptarea unei noi atitudini faţă de
elev şi pe flexibilitatea relațiilor între actorii educaţiei.
Şcoala şi familia sunt două instituţii care au nevoie una de alta și pot fi considerate ca
reţele de interdependenţă structurate în forme de relaţii sociale specifice, „eşecul” şi „reuşita”
23
şcolară fiind înţelese ca rezultate a unei contradicţii mai mici sau mai mari a formelor de relaţii
sociale ce caracterizează cele două reţele de interdependenţă.
Situațiile de învățare sunt construite premeditat de factorii responsabili din perimetrul
școlii. Conținuturile care se transmit sunt selectate cu grijă, după criterii psihopedagogice,
activitățile educative se cer a fi structurate respectându-se principiile didactice, sunt
dimensionate cele mai pertinente metode de predare-învățare, iar atitudinile și conduitele trebuie
să fie apreciate și evaluate. Cei care realizează procesele formative sunt cadre specializate care
dețin, competențele disciplinare, academice, de ordin psihologic, pedagogic și metodic.
Școala este o organizație care învață și produce învățare (learning organization), iar
specificul ei decurge din faptul că este investită cu funcția de a produce învățare și își
structurează toate celelalte aspecte organizaționale și funcționale în această direcție. Actul
pedagogic nu este doar o simplă reproducere a valorilor morale, științifice, artistice și de norme
pedagogice. Acesta face o selecție, o decantare, o ierarhizare după criterii pedagogice ale unor
seturi de valori.
Acest model concepe organizația școlară dintr-o perspectivă inovatoare care asigură:
a) orientarea instituției spre obiective aflate în concordanță cu cerințele funcționale ale sistemului
de educație/învățământ;
b) valorificarea deplină a resurselor pedagogice în concordanță cu cerințele funcționale ale
proiectării curriculare;
c) îndrumarea metodologică a personalului didactic la niveluri de performanță aflate în
concordanță cu cerințele perfecționării pedagogice;
d) administrarea eficientă a instituției în concordanță cu cerințele învățământului, de adaptare la
condiții de schimbare social rapidă.
Părinţii exercită influenţe educaţionale asupra copiilor prin două modalităţi: direct, prin
acţiuni mai mult sau mai puţin organizate, utilizând metode şi tehnici, şi indirect, prin modele de
conduită şi prin climatul psiho-social existent în familie. Pentru găsirea unor soluţii la
problemele educative ale familiei, părintele este colaborator, un partener care se implică în aceste
forme de intervenţie socio-educaţională. De aceea, pentru eficienţa întâlnirilor dintre părinte şi
dascăl ar trebui să se acorde un timp suficient pentru un dialog real, întâlnirile să aibă loc într-un

24
cadru bine definit, să se obţină tonul şi stilul adecvat astfel încât toate părţile implicate să ştie ce
se aşteaptă de la ele.

II.2. Teorii referitoare la funcționarea parteneriatelor educaționale școală-

familie
Parteneriatele școală-familie presupun ideea de echipă, de grup sau asociație, astfel că un
astfel de parteneriat presupune implicare, efort, scop comun și rezultate valoroase.
Există două teorii importante privind relația școală-familie:
Teoria profesionalismului care consideră ca un element esențial serviciul făcut altora,
fără a gândi la avantaje personale. Criteriile acestei teorii sunt: competența, servirea clienților și
un cod de etică profesională.
Teoria schimbului care consideră acțiunea umană în funcție de un câștig personal.
Astăzi sunt foarte clare avantajele aplicării teoriei profesionalismului în școli, iar o școală
modernă și eficientă nu poate decât să se bazeze pe competența managerului, a profesorilor și a
întregului personal, fiind foarte atentă la satisfacerea clienților săi.
Complexitatea societății actuale a dus la diferențierea factorilor educativi, la
specizalizarea lor, iar efectele generale asupra copilului sunt rezultatul educației din familie, de
la școală și al influenței mediului. Și pentru că fiecare copil este unic și indiferent care sunt
premisele sale ereditare, de mediu și educație, acestea își vor pune amprenta asupra structurii sale
și efectul cumulat al acțiunii acestor factori este esențial.
În jurul elevilor se creează o comunitate de suport, așa cum spuneam, care începe să
funcționeze dacă părinții și elevii se consideră unii pe alții parteneri, iar parteneriatele trebuie
văzute ca o componentă esențială în organizarea școlii și a clasei de elevi.
Așadar, ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoștințele
uzuale, familia este cea care ar trebui să dezvolte, în primii ani de viață, spiritul de observație,
memoria și gândirea copiilor. În contextul unei societăți care tinde să fie europeană părinții sunt
priviți ca primii învățători ai copilului, fiind parte din procesul de învățământ. În comunicarea cu
educatorul în clasă, se nuanțează specificul în dezvoltare al fiecărui copil, se găsesc modalități de
cultivare a unor abilități în familie pentru a completa sau suplimenta procesul educativ. Această
comunicare duce la reducerea presiunilor conflictuale asupra copilului, dându-i o mai mare
25
libertate în dezvoltare. Comunicarea elevului cu adulții devine mai ușoară, el se exprimă mai
liber devenind astfel mai transparent pentru părinți.
Astăzi, în România, reprezentanții părinților în consiliile de administrație școlară sunt
delegați de asociațiile de părinți, ceea ce le dă un statut legal suplimentar de autoritate. Un
minimum esențial al participării democratice la gestiunea școlii constă în instituirea prin lege a
consiliului de administrație școlară, în care părinții sunt reprezentați corespunzător și au nu
numai rol informațional și consultativ, dar și rol decizional și de control.
Un rol deosebit, atât pentru colaborarea familie-școală și participarea la gestiunea școlii,
cât și pentru educația părinților îl au asociațiile de părinți, a căror finalitate este, în principiu,
protecția copilului prin educație. Se pot deosebi asociațiile de părinți și după scopurile lor, astfel:
 ca grup de susținere a școlii, în probleme needucaționale;
 ca grup de cooperare care consideră educația ca un proces comun în care părinții și profesorii
sunt parteneri, care decid împreună viitoarele programe;
 ca grup de apărare a intereselor care consideră că părinții au interese ce trebuie promovate în
raport cu interesele altor grupuri.

II.3. Dimensiuni şi particularităţi care definesc parteneriatul educaţional

școală-familie
Școala și familia își exercită acțiunea educativă asupra copilului în mod diferit. Pentru
familie, educația este doar una dintre numeroasele funcții exercitate asupra copilului,
comunitatea influențează în mod indirect și involuntar activitatea educativă, pe când școala este
organizată pentru educație. Deoarece atât școala, cât și familia urmăresc atingerea unor obiective
comune și a unor valori acceptate de ambele instituții, determină anumite încrucișări ale
educației exercitate de către școală cu educație exercitată de familie.
Relațiile copilului cu familia și școala, constituie axa universului relațional al copilului.
Cele două categorii de relații se completează și se compensează între ele, în cazul unui deficit
relațional existent în una dintre ele.
Parteneriatele dintre şcoli, familii şi comunităţi pot: ajuta profesorii în munca lor,
perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor, îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar,
îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor, oferi servicii şi suport familiilor, crea un mediu
26
mai sigur în şcoli. De asemenea, atunci când există o colaborare deschisă, acestea îşi pot
transmite informaţii despre copii, utile atât familiei, cât și școlii, ajutând la dezvoltarea lor, iar
pentru că este conştientă de importanţa familiei pentru şcoală aceasta, prin reprezentanţii ei –
cadrele didactice, trebuie să facă primul pas şi să genereze situaţii de implicare a părinţilor în
activitatea educativă.

II.4. Necesitatea unei relaţii parteneriale între şcoală şi familie. Argumente şi

premise
Interesul pentru o bună relație dintre școală și familie este de ambele părți, deoarece
aduce beneficii multiple în principal elevilor, îmbunătățește climatul educativ din școală, rezolvă
o parte din problemele comunității. Pentru realizarea acestui lucru sunt necesare eforturi la
nivelul fiecărei instituții școlare, al pregătirii cadrelor didactice, dar și la nivel individual într-un
efort comun al părinților, cadrelor didactice, elevilor.
Multe dintre problemele dificile cu care se confruntă școala pot fi rezolvate cu ajutorul
comunității locale care se bucură de serviciile educative oferite de unitățile de învățământ și de
calitatea educației a indivizilor care fac parte din ea. Școala trebuie să aibă inițiativa
parteneriatelor comunitare, ea având rolul de a forma viitori locuitori ai comunității. Însă, această
inițiativă trebuie să fie bine planificată și proiectată, prin acțiuni în sprijinul acesteia și în
colaborare cu factorii comunitari.
Dacă în trecut aceste parteneriate erau activităţi cu caracter opţional şi ţineau mai mult de
domeniul relaţiilor publice, în prezent ele au un rol esenţial în procesul de educaţie a elevilor,
deoarece îi ajută să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi sociale încă din primii ani ai copilăriei,
pregătindu-i să aibă succes la şcoală şi, mai târziu, în viaţă şi în carieră.
Având în vedere complexitatea relaționării între cele două instituții (școala și familia),
ideea colaborării între acestea capătă noi valențe. Așadar, în relația cu școala, părintele parcurge
șapte pași:
a) părintele „învață” - se informează asupra modului de conducere și organizare a procesului
instructiv-educativ;
b) părintele ajută - sprijină școala în realizarea unor proiecte și activități;

27
c) părintele devine un suport al imaginii pozitive despre școală - înțelege importanța școlii în
formarea copilului său și are o atitudine pozitivă față de școală;
d) părintele devine o sursă de informație complementară - furnizează dirigintelui sau
învățătorului informații despre comportamentul copilului în familie, despre problemele afective
și de sănătate ale acestuia;
e) părintele devine o sursă educațională - contribuie la educația propriului copil, îl ajută și îl
sprijină în activitatea zilnică de acumulare de cunoștințe;
f) părintele ca profesor - oferă cadre de referință pentru raportarea valorică a copiilor săi;
g) părintele - inițiator al schimbărilor din școală - are dreptul și chiar obligația să solicite
adaptarea școlii la cerințele societății actuale - părintele poate să propună unele schimbări care să
contribuie la dezvoltarea individuală sau colectivă a copilului.
Implicarea familiei în activitatea școlară a copiilor se desfășoară pe două coordonate:
A) Relație părinte-copil: prin controlul frecvenței, al rezultatelor școlare, al temelor, ajutor în
îndeplinirea sarcinilor, suport moral și material.
B) Relația familie-școală: prin contactul direct cu învățătorul sau profesorii clasei sub forma unor
reuniuni de informare a părinților cu privire la documentele privind partea de curriculum,
consultarea părinților la stabilirea disciplinei opționale, alcătuirea schemelor orare ale clasei și
programului extrașcolar al elevilor.
Relaţia profesor-părinte în beneficiul individual nu se poate substitui participării
părinţilor la gestiunea şcolii din mai multe motive: fiind responsabili legali ai educaţiei copiilor
lor, părinţii trebuie să aibă posibilitatea de a influenţa natura acestei educaţii, iar modelele
participative pot ajuta la coordonarea eforturilor educative şi la orientarea adaptării şcolii la
schimbările ce survin în societate.
Implicarea părinţilor are efecte primare indirecte asupra imaginii de sine a copilului ca
persoană care învaţă şi întăreşte aşteptările lor. Tipologia beneficiilor implicării include:
• pentru copii: performanţă academică, atitudini pozitive şi comportament dezirabil, prezenţă,
adaptare şi implicare şcolară, rata mai mare a promovabilităţii;
• pentru părinţi: atitudini pozitive faţă de şcoală, relaţii mai bune între copii şi părinţi;
• pentru profesori: motivaţie crescută pentru îmbunătăţirea metodelor educative.

28
 Prin parteneriatul școală–familie se urmărește realizarea unei comunicări eficiente între
cei doi factori și punerea de comun acord a sistemelor de valori şi a cerinţelor de la copil. Mircea
Agabrian consideră că din acest parteneriat, elevii câștigă. Acestea acţionează în următoarele
direcții:
a) ajută profesorii în munca lor;
b) generează și perfecționează competențele şcolare ale elevilor;
c) îmbunătăţesc programele de studiu şi climatul şcolar;
d) dezvoltă abilităţile educaţionale ale părinţilor;
e) creează un mediu de siguranță sporit în şcoli.
Ca parteneri, atât şcoala, cât şi familia au anumite cerinţe una faţă de cealaltă. Prin
urmare, profesorii doresc din partea părinților:
a) să ofere copiilor lor condiţii optime ca aceștia să se dezvolte;
b) să le ofere un mediu sigur, liniştit şi prielnic pentru a învăța;
c) să sugereze copiilor importanţa educaţiei pentru viaţă;
d) să-i îndrume pe copii să realizeze un echilibru între activităţile şcolare şi cele casnice;
e) să comunice des şi deschis cu profesorii;
f) să-i înveţe pe copii auto-disciplina şi respectul faţă de alţii;
g) să-i învețe pe copii cum să reziste influențelor nefaste;
h) să-şi accepte responsabilitatea de părinte fiind un bun exemplu;
i) să susţină acțiunile şcolii.
De asemenea, părinţii au şi ei expectanțe privitoare la activitatea cadrelor didactice:
a) să fie receptivi la nevoile, interesele şi abilitățile copiilor;
b) să comunice des şi deschis cu părinţii;
c) să stabilească cerinţe şcolare nepărtinitoare pentru toţi elevii;
d) să manifeste dăruire în educarea copiilor;
e) să trateze pe toţi elevii corect;
f) să intensifice disciplinarea pozitivă a copiilor;
g) să ofere indicaţii cu privire la modul în care părinţii îi pot ajuta pe copii.
În ultimii ani se pune accent și pe un angajament mutual clar stabilit între părinţi şi
școală, în baza unui contract educațional individual privind educaţia copilului. Scopul

29
contractului are ca principiu asigurarea condițiilor optime de derulare a procesului de învăţământ
prin implicarea şi responsabilizarea părţilor în educaţia beneficiarilor direcți ai educaţiei elevilor.
Astfel:
 Şcoala are responsabilitatea cea mai importantă în procesul instructiv-educativ;
 Părintele este o persoană responsabilă pentru educarea şi comportamentul copilului şi pentru
colaborarea cu şcoala spre beneficiul copilului;
 Elevul este și el responsabil pentru propria educaţie.
Din momentul semnării acestuia, contractul educațional dintre familie şi şcoală se
consideră ca un sistem de îndatoriri reciproce în colaborarea părinţilor cu şcoala pentru a educa
şi forma copilul.
Atunci când părinții și elevii devin și se consideră parteneri în educație, în jurul elevilor
se formează o comunitate de suport care, poate funcționa ca un angrenaj bine pus la punct.
Parteneriatul reprezintă o componentă esențială în organizarea și desfășurarea activității în școală
și în clasele de elevi. Prin urmare, parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare
şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educativ. El presupune o unitate de
cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional
se desfăşoară împreună cu actul educaţional propriu-zis și se referă la proiectarea, decizia,
acţiunea şi colaborarea dintre instituţii, influenţe şi agenţi educaţionali.
De exemplu: o mamă asistent medical poate fi invitată la o oră de educaţie pentru
sănătate, un alt părinte cu abilităţi lingvistice poate fi invitat la o oră de lectură etc. Dacă părinţii
sunt implicaţi în activitatea la clasă, învăţătorii pot observa direct felul în care ei îşi motivează
copiii, în care îi ajută să rezolve problemele. Copiii au ocazia să vadă că adulţii importanţi din
viaţa lor activează împreună spre un scop comun, dobândesc un simţ crescut al siguranţei şi
încrederii şi le face plăcere să simtă legatura dintre familie şi şcoală.
Învățătorii trebuie să creeze o atmosferă deschisă prin implicarea şi încurajarea părinţilor:
să vină la ore, să-şi împărtăşească interesele şi talentele, să pună întrebări. Pentru ca învăţătorii să
fie cu adevărat deschişi părinţilor, ei trebuie să creadă cu adevărat în beneficiile prezenţei şi
implicării celor din urmă.

30
II.5. Obiectivele parteneriatului şcoală-familie
Cele mai frecvente obiective ale asociațiilor naționale de părinți sunt:
 sensibilizarea părinților privind drepturile și îndatoririle lor, influența comportamentului lor
asupra copilului;
 informarea părinților prin publicații, radio și televiziune privind problemele specifice;
 formarea părinților prin cursuri destinate acestora, consultații la sediu, telefonic, prin
publicații, pe probleme de interes, medicale, juridice, psihologice etc.;
 reprezentarea părinților, aceștia find obligați să apere interesele celor pe care îi reprezintă, să
raporteze periodic acestora problemele dezbătute în consiliul de participare școlară.
Prin urmare, rolul familiei actuale, privită separat, dar și în contextul parteneriatului cu
școala constă în:
• asigurarea unui climat sigur, propice dezvoltării fizice și emoționale a copilului;
• oferirea unei baze disciplinare („cei 7 ani de-acasă”);
• asigurarea unei baze de valori solide, pe baza cărora să poată opera și școala;
• extrapolarea în mediul familial a cunoștințelor dobândite la școală;
• modelarea copiilor în spiritul toleranței, a acceptării diferențelor.
Totodată, rolul școlii în societatea secolului XXI se concretizează în:
• oferirea unui cadru stabil, nediscriminatoriu, nonabuziv de învățare;
• stabilirea continuității dintre cunoștințe și aplicarea lor;
• surprinderea problemelor/dificultăților de învățare/adaptare ale elevilor și acordare de sprijin în
soluționarea lor.
II.6. Strategii de consolidare a parteneriatului educațional școală-familie
Părinții și familiile au impactul cel mai direct și durabil asupra învățării și dezvoltării
copiilor. Un mediu educativ stimulativ care încurajează învățarea și implicarea părinților în
activități școlare sunt esențiale pentru dezvoltarea cognitivă, socială și emoțională a copilului.
Crearea de parteneriate de familie și școală și implicarea părinților ca parteneri de învățare
începând cu primii ani este, prin urmare, esențială pentru îmbunătățirea dezvoltării copiilor și
tinerilor. Cercetările arată că o abordare multidisciplinară, cu implicarea părinților, a copiilor, a
profesorilor și a profesioniștilor din comunitatea locală, este esențială pentru rezolvarea
problemelor comportamentale ale copiilor școlari.
31
 Pentru ca parteneriatul să devină eficient, familia trebuie să fie implicată, responsabilizată
în educaţia copiilor, să dețină în permanență o legătură cu activitățile școlare. Cele mai eficiente
eforturi de implicare a părinţilor sunt acelea care oferă acestora o varietate de roluri în contextul
unui proces bine organizat şi pe termen lung. Părinţii vor avea nevoie să poată alege dintr-o serie
de activităţi care se adaptează unor programe, preferinţe şi capacităţi diferite. Ca parte a
procesului de planificare, va fi necesar ca şi cadrele didactice să-şi evalueze propria
disponibilitate faţă de implicarea părinţilor şi să stabilească modul în care doresc să îi implice şi
să facă uz de ajutorul lor.
Activitățile propuse în parteneriat cu familia pot viza: intercunoașterea, socializarea cu
ceilalți părinți, munca în echipă, exersarea unor tehnici de comunicare eficientă, prezentarea unor
experiențe personale referitoare la educație, ateliere creative de lucru, planuri de acțiune pentru
succesul copiilor lor, consilierea în alegerea carierei, campanii de voluntariat, etc. Metode
eficiente în activitățile desfășurate cu părinții sunt: braistormingul, studiul de caz, jocul de rol,
hărțile, analiza produselor activității. Părinții preferă activități ce utilizează metode moderne,
interactive, au nevoie să colaboreze, să obțină produse imediate, prin activități creative, care să
valorifice resursele și experiențele de viață a fiecărui participant.
De exemplu, prin brainstorming putem să solicităm participanților să ofere cât mai
variate și multe răspunsuri pentru ce înseamnă a fi un părinte bun, ce este educația, care sunt
beneficiile ei și cum se pot implica ei în activitățile educaționale, iar toate răspunsurile vor fi
consemnate pe tablă sau vor fi ilustrate prin desene semnificative. La activitățile cu părinții într-
un mediu care conferă încredere, vor avea loc conversații în care aceștia sunt provocați la dialog,
la ascultarea empatică a opiniilor și argumentelor celuilalt, vor fi dispuși să facă o negociere
reală. Într-o atmosferă caldă și prietenoasă, părinții se vor exprima liber și se vor simți acceptați.
Transformarea ședințelor tradiționale sau clasice în întâlniri eficiente cu părinții, prin
crearea unui centru funcțional pentru aceștia, introducerea unui program educațional de formare/
serate informale pentru părinți, ateliere de lucru și de creație alături de copii, caietele de
corespondență, organizarea unor evenimente tematice cum ar fi: „Părinții/ bunicii anului/
semestrului”, „Echipa sportivă / părinte, copil”, întăresc și susțin relația școală-familie.
Obținerea feedback-ului la finalul activităților propuse/realizate și proiectarea cu succes a
activităților/ intervențiilor viitoare, este facilitată de utilizarea unor metode de evaluare cum ar fi:

32
chestionarul de evaluare, portofoliul, jurnalul activităților cu părinții, autoevaluarea/
interevaluarea.
II.7. Factorii socio-culturali ai reuşitei/eșecului şcolar
Reuşita şcolară este determinată în mare măsură de calitatea școlii, a cadrelor didactice, a
felului în care se raportează ele la elevi, dar nu trebuie uitați, în acest context, următorii factori,
de care va depinde reușita sau eșecul copilului și climatul cultural - educativ din familie. Să ne
gândim că orice copil imită ceea ce ce vede în familie. Este vorba atât de comportamente, cât și
de atitudini.
Cel puțin în copilărie, ceea ce doresc și imaginează părinții pentru copilul lor, este lege și
cum copilul este dependent nu doar fizic și material de părinte, dar și afectiv și valoric. El
dorește să-i facă pe plac și de aceea asimilează acele valori pe care părintele, prin
comportamentul său explicit i le înfățișează. Dacă părintele nu vede rostul educației și consideră
acești ani ai învățământului obligatoriu o pierdere de timp, dacă tot ceea ce imaginează pentru
copilul său este să dea cât mai repede o mână de ajutor în gospodărie, nivelul de aspirație al
părintelui nu are cum să fie depășit de copil.
Relaţiile dintre părinţi şi copii se referă în primul rând la nivelul cognitiv și cel afectiv
care se intercondiționează în cadrul personalității și la echilibrul de care avem nevoie pentru a ne
dezvolta, la climatul din familie. Relațiile reci ori abuzive, stilul parental prea rigid, ori
dimpotrivă „laissez-faire” vor avea o influență negativă asupra personalității elevului.
Atitudinea părinţilor faţă de rezultatele obţinute de elevi la învăţătură fac referire la
cele două tendințe egal dăunătoare, situate la poli opuși. Una dintre ele este aceea de a pune o
fantastică presiune asupra copilului, spre a performa. Copilul va încerca să adune diplome,
indiferent de ceea ce-i place sau nu, i se potrivește sau nu, se va teme să greșească, se va teme să
întrebe când nu va înțelege, va asimila mecanic materia, va învăța de frică și numai pentru note.
La celălat pol este părintele care prin atitudinea lui îi spune copilului că școala nu are nici o
importanță, notele fiind doar evaluări subiective ale competențelor. Echilibrul, ca în multe alte
domenii, pare a fi greu de atins.
Demersul privind identificarea factorilor reuşitei şcolare şi evaluarea influenţei acestora
s-a orientat şi asupra caracteristicilor mediului familial. Au fost investigate douăsprezece

33
variabile definitorii, dintre care şapte de natură obiectivă (cele mai multe indicatori socio -
economici) şi cinci subiective.
Acestea sunt următoarele:                                               
 mediul de provenienţă al părinţilor;
 nivelul de instruire;
 profesia părinţilor;
 starea materiala a familiei;
 ocupaţia actuală a părinţilor (încadrat în activitate, şomer, pensionar); 
 venitul familiei (apreciere globală);
 dimensiunea familiei;
 condiţiile de viaţă, de studiu, de odihnă în familie (condiţii de locuit, posibilităţile de lectură
pe care le oferă familia, alimentaţia copilului);
 tipul familiei ( „normală”, „dezorganizată”, „reorganizată”);
 climatul afectiv din familie; 
 interesul şi preocuparea părinţilor pentru instruirea copiilor;
 facilitarea instruirii prin meditaţii particulare, relaţia familie-şcoală;
 interesul manifestat de părinţi pentru formarea copilului în afara şcolii; 
 aspiraţiile părinţilor cu privire la şcolarizarea copiilor lor.
În ultimii ani, familia şi-a pierdut mult din caracterul ei de instituţie socială, cuplul
familial fiind interesat mai mult de satisfacerea propriilor interese şi mai puţin de realizarea
funcţiilor pe care societatea i le-a atribuit. Această perspectivă a favorizat schimbări majore la
nivelul funcţiilor familiale, deoarece perturbările manifestate la nivelul uneia dintre ele au avut
un impact direct şi asupra celorlalte.
De exemplu, funcția de socializare a familiei a fost afectată de schimbările din lumea
contemporană. Sistemul şcolar creeat a înlocuit, în mare măsură, procesul instructiv-educativ al
familiei. Părinții nu mai pot asigura transmiterea de cunoştinţe copiilor lor la standardul
exigenţelor actuale.
Statusul socioeconomic şi cultural sau nivelul de instrucţie şi educaţie al părinţilor are un
rol foarte important în adaptarea/inadaptarea şcolară. Statusul socioprofesional şi nivelul de

34
instrucţie şi educaţie al părinţilor exercită o influenţă majoră asupra stilului educativ al familiei.
Prin interacţiunile membrilor ei, familia sintetizează influenţele pe care diferite instanţe
exterioare, cum ar fi şcoala, mediul informal şi cel profesional, le exercită asupra fiecăruia în
parte.
Încă din primele zile ale existenţei, copilul trăieşte senzaţii şi sentimente variate, pe care
încă nu le poate înţelege şi nu le poate numi. Sarcina mentală şi emoţională a părintelui faţă de
copilul său este complexă şi dificilă, care trebuie să-i prezinte copilului său lumea, să i-o
interpreteze, să-l stimuleze, să numească lucrurile şi să dea un sens manifestărilor vitale ale
copilului. Cu alte cuvinte părintele mediază relaţia copil - lume. În funcţie de nivelul său de
educaţie şi cultură, de experienţa sa de viaţă, părintele va interpreta pentru copil senzaţiile
vizuale, auditive, tactile, olfactive, provenite din spaţiul de existenţă al copilului. 
Legătura dintre inteligenţa mamei şi cea a copilului este mijlocită de mediul afectiv-
educativ pe care îl creează mama pentru copilul ei. Mamele ale căror copii dovedesc o bună
adaptare şcolară practică un stil educativ caracterizat prin orientarea şi ghidarea copiilor în
sarcini de explorare sau rezolvare de probleme, iar mamele copiilor inadaptaţi şcolar dirijează
mai mult copilul, sunt autoritare, anxioase, formulează ele însele soluţii şi nu oferă posibilităţi de
opţiune pentru copil.
În ce priveşte dezvoltarea intelectuală, în cadrul familiei copilul îşi însuşeşte limbajul.
Volumul, precizia vocabularului şi corectitudinea exprimării copilului depind de munca depusă
de părinţi în această direcţie. De asemenea, tot familia dezvoltă spiritul de observaţie, memoria şi
gândirea copiilor. Părinţii încearcă să explice copiilor sensul unor fenomene şi obiecte pentru a le
putea înţelege. În perioada şcolară mică, familia vine în sprijinul şcolii, susţinând "gustul de citit"
al elevilor.
Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în
procesul de învăţare. Părinţii trebuie să-i asigure copilului cele necesare studiului : rechizite
şcolare, cărţi de lectură, manuale şcolare etc., cât şi nişte condiţii bune de muncă : un birou, un
computer şi nu în ultimul rând linişte pentru a se putea concentra. Părinţii trebuie să-şi ajute
copiii la învăţătură, dar ajutorul trebuie limitat la o îndrumare sau sprijin.

35
 În unele familii preocuparea pentru cultura estetică a copilului lipseşte cu desăvârşire, iar
în altele aceasta este exagerată. Dacă copilul nu are aptitudini şi nici plăcere pentru diferite arte
(balet, muzică, teatru etc.), părinţii trebuie să respecte opţiunea copilului. 
Poate cel mai important, educaţia morală a copiilor tot în familie se realizează, formându-
se cele mai importante deprinderi de comportament respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea,
decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile încredinţate. În
realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, pentru că părintele este un
exemplu pentru copil.
II.8. Competențe ale cadrului didactic în realizarea parteneriatului școală-
familie
În relaţia şcoală-familie, profesionalismul cadrului didactic reprezintă un element esenţial
în cadrul serviciului făcut altora, fără a se gândi la avantaje personale, cu alte cuvinte
competenţa, servirea clienţilor, un cod de etică profesională. Şansa reformelor în învăţământ ţine
de calitatea personalului didactic, competenţa şi creativitatea acestuia. Factorul energizant al
oricărui proces de înnoire se concentrează în activitatea personalului didactic.
Cadrul didactic din învăţământul primar este principalul responsabil de formarea şi
educarea elevilor încredinţaţi pe parcursul celor patru ani ai şcolii primare, iar categoriile de
competenţe ale acestuia sunt:
A. Competenţa ştiinţifică
 informaţie ştiinţifică, selectată, veridică, actualizată, precisă;
 abilităţi necesare pentru manipularea cunoştinţelor;
 calităţi de transmitere a cunoştinţelor;
 inteligenţă, dar mai ales înţelepciune;
 experienţă didactică flexibilă;
 competenţa profesională care se obţine prin studiu individual;
 iniţiativă şi obiectivitate în evaluare;
B. Competenţa psihosocială (optimizarea relaţiilor interumane prin şi din activitatea
educativă)
 capacitatea de a stabili, fără dificultate, relaţii adecvate cu elevii;

36
 adaptarea la roluri diverse (îndrumător, prieten, părinte);
 capacitatea de comunicare lejeră, eficientă, atât cu grupul, cât şi cu indivizii separate;
 entuziasm, înţelegere şi prietenie.
C. Competenţa managerială (gestionarea situaţiilor specifice)
 capacitatea de influenţare a clasei, în general, şi a fiecărui elev în particular;
 abilităţi de planificare şi proiectare;
 administrarea corectă a recompensei şi pedepsei;
 suportabilitatea în condiţii de stres.
D. Competenţa psihopedagogică
 capacitatea de determinare a gradului de dificultate a unui conţinut în funcţie de
particularităţile psihice ale elevilor;
 atitudine stimulativă, energică, plină de fantezie;
 minimum de tact pedagogic;
Îndeplinind toate aceste competenţe se poate afirma despre un învăţător că este „bun”, şi
un învăţător bun este ca un „noroc în viaţă”.
II.9. Dezvoltarea parteneriatului şcoală-familie şi efectele lui asupra
rezultatelor elevului
Termenul de „parteneriat școală-familie” este folosit pentru a sublinia faptul cã şcolile şi
familiile împart responsabilitãţile care vizeazã copiii, prin suprapunerea sferelor de influenţã.
Şcoala este un mediu social organizatoric în care universul copilului se extinde, depăşind
constrângerea dependenţei materne. Fiecare om vine pe lume cu o anumită zestre nativă, apoi
graţie climatului afectiv din familie, copilul cunoaşte lumea din jur printr-un permanent dialog cu
cei mari, învaţă şi poate să iubească, comunică, se ghidează după anumite modele, imită diferite
acţiuni până îşi formează propriile valori, propriile principii despre lume despre viaţă. Lecţiile cu
accentuat caracter practic obligă la observaţie, la intervenţie personală, dar şi la cooperare,
descătuşând energiile mintale şi sufleteşti.
Exemple de prezentare a modelelor comportamentale sunt multe, dar, ca dascăl trebuie să
doreşti să creezi acea comuniune familie-şcoală, în primul rând fiind sincer cu tine însuţi şi cu

37
ceilalţi în tot ce faci şi spui, fiind dispus să înveţi mereu. În această relație fiecare factor
interrelaţionează cu ceilalţi.
Un parteneriat familie-şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toți cei ce participă la
acest demers și va fi eficient dacă fiecare parte va ține seama că acelaşi subiect este copilul
nostru şi şcolarul nostru. Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai
repede la succes, ce îl interesează şi-l pasionează, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să-l
susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute.
Colaborarea eficientă şcoală-familie reprezintă o reuşită a procesului educaţional.
Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate, iar
colaborarea este absolut necesară. Şcoala trebuie să colaboreze cu familia :
 în domeniul învăţării elevului;
 în domeniul comportamentului;
 în domeniul dezvoltării fizice;
 în domeniul dezvoltării intelectuale, morale şi estetice;
 în domeniul deprinderilor şi priceperilor de muncă, deprinderilor igienico-sanitare;
 în domeniul activităţilor libere, angajării copilului în diferite domenii de activitate în
afara clasei şi a şcolii.
Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de
vedere: fizic, intelectual, moral, estetic. Parteneriatul școală-familie urmărește să atingă
următoarele obiective:
 realizarea unei comunicări optime între părinţi şi învăţător;
 înlăturarea factorilor perturbatori în cadrul comunicării şcoală-familie;
 creşterea gradului de implicare a părinţilor în toate activităţile şcolare şi extraşcolare;
 schimbarea mentalităţii neadecvate a unor părinţi faţă de şcoală;
 cunoaşterea de către părinţi a posibilităţilor şi nevoilor psiho-fizice ale copiilor;
 învăţarea unor deprinderi şi tehnici de muncă intelectuală sub formă de activităţi comune:
elevi, părinţi, învăţători.
II.10. Blocaje ce pot interveni în relația de parteneriat dintre școală și familie

38
 În colaborarea dintre școală și familie pot interveni fie probleme de ordin material, școala
având prea multe cerințe materiale sau de timp, fie probleme de ordin comportamental întâlnite,
atât între părinţi, cât şi la profesori. În general, problema cea mai des întâlnită este cea de
atitudine, fiind foarte greu de acceptat de ambele părți, că relaţia de colaborare şcoală-familie
este mai mult decât un „drept de opţiune”. Totuși, dificultăţile pot apărea și din păreri contrare
privind impactul mediului familial asupra rezultatelor şcolare ale copilului, responsabilitatea
privind educaţia copiilor, randamentul școlar şi datoria parentală.
Părinții sunt cel mai des criticați în relația cu școala de: relații limitate cu școala, lipsa
responsabilității, neînțelegerea corectă a rolurilor și funcțiilor în educația copilului, preocuparea
exclusivă pentru notele copilului, criticarea excesivă a școlii.
Și în cazul profesorilor, reproșurile care li se aduc, în relația cu familiile elevilor sunt în
mare măsură aceleași, și anume: lipsa unei pregătiri privind modul de abordare a relației cu
părinții, dificultăți de a stabili o relație cu părinții, neimplicarea părinților în deciziile privind
educația copilului, definirea imprecisă a rolului de profesor, nehotărârea între autonomia
tradiţională şi perspectivele noi ale relației cu părinții.
Problemele pot interveni și din partea elevului, care trebuie să înțeleagă că are anumite
responsabilități și obligații atât față de părinții săi, cât și față de profesori. Elevul trebuie să
cunoască și să respecte anumite reguli și norme ale societății, având un comportament
corespunzător și valori sociale şi atitudini morale care să ducă la armonia comunităţii şi la
progresul acesteia.

39
 CAPITOLUL III
DESCRIEREA CERCETĂRII EDUCAȚIONALE INTITULATE
IMPLICAREA PĂRINȚILOR ÎN CREȘTEREA RANDAMENTULUI ȘCOLAR
AL ELEVILOR CLASEI IB,
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,ȘTEFAN CEL MARE”, BISTRIȚA

III.1. Problematica cercetării

Școlile întâlnesc cele mai mari dificultăţi atunci când se confruntă cu bariere pe care le
consideră externe şi cu mult în afara controlului şcolii – condiţiile de acasă şi din familia elevului
care afectează abilitatea acestuia de a fi complet receptiv la oportunităţile educaţionale pe care le
oferă şcoala, motiv pentru care nici performanțele școlare nu sunt pe măsura așteptărilor. .Este
necesar așadar să se realizeze aici un echilibru. Cu siguranţă că şcolile şi profesorii nu pot să
rezolve toate problemele sociale pe care le întâlnesc, însă, cadrele didactice trebuie să combine o
concentrare pe responsabilităţile lor profesionale distincte cu dezvoltarea continuă a unui climat
tolerant şi cald, care ţine seama de nevoile, problemele şi istoria de viaţă a tuturor elevilor.
Comunicarea cu familiile despre programele şcolii şi progresul elevului folosind
comunicări de la şcoala la familie şi de la familie la şcoală este primordială. Acesta este rațiunea
pentru care am propus această cercetare, din convingerea că printr-o comunicare eficientă cu
familia, aceasta ajunge să conştientizeze rolul în educaţie, rolul în integrarea și performanța
școlară a copilului său. Familia trebuie să exercite o influenţă pozitivă asupra copilului, rolul său
fiind foarte important în dezvoltarea acestuia din punct de vedere fizic, intelectual, moral.
Familia este incontestabil, mediul normal în care personalitatea unui copil se dezvoltă armonios
sub toate aspectele.

40
 Copiii au rezultate bune la şcoală, dacă familiile se interesează îndeaproape de educaţia
lor, pentru că părinţii sunt cei care cunosc cel mai bine copilul şi reprezintă o importantă sursă de
sfaturi pentru profesori.
Așadar, parteneriatele școală-familie vin în sprijinul îmbunătăţirii comunicării dintre
părinţi şi profesori, se evidenţiază în activităţi comune, participarea părinţilor la diferite activități
în care se explică acestora ce înseamnă o regulă în familie, ce înseamnă o pedeapsă când nu au
fost respectate regulile şi ce înseamnă o laudă.
În cadrul parteneriatelor se clădesc relaţii între indivizi, acestea fiind caracterizate de
responsabilităţi şi cooperări reciproce. Nu-şi mai au locul idei, din partea profesorilor, de
genul: ,,dacă familia ne sprijină şi noi ne vom putea face datoria” sau din partea familiilor: ,,noi
am crescut acest copil, este treaba voastră să-l educaţi”.
Realizarea parteneriatelor funcţionale presupune un sistem de activităţi cuprinse într-un
plan pe termen scurt şi mediu, cu obiective şi responsabilităţi clare.
Ca şi obiective operaţionale pentru un parteneriat şcoală-familie pot fi enumerate:
 implicarea conştientă a elevilor, părinţilor şi membrilor comunităţii în activităţile propuse
potrivit capacităţilor psiho-fiziologice şi aptitudinilor lor;
 identificarea şi înlăturarea barierelor de comunicare;
 combaterea eşecului și creșterea randamentului școlar;
 consilierea elevilor şi a părinţilor să devină frecventă şi eficientă;
 îmbunătăţirea relaţiilor între şcoală şi părinţi, profesori şi elevi, părinţi-părinţi;
 conştientizarea necesităţii ascultării active, înlăturarea prejudecăţilor şi a discriminărilor
elevilor în funcţie de mediul din care provin sau de statutul părinţilor;
 identificarea caracteristicilor individuale ale elevilor;
 exprimarea liberă a opiniilor;
 dezvoltarea încrederii în sine şi în reuşita acţiunii.
Un parteneriat între cadrele didactice şi familie este posibil numai dacă fiecare dintre cei
implicaţi înţelege rolul pe care îl joacă în viaţa copilului. Părinţii au nevoie de educaţie pentru a
ştii cum să-şi crească copiii, iar prezenţa părinţilor şi profesorilor împreună în activităţi de
dezvoltare şi consiliere, influenţează pozitiv rolul lor în creșterea randamentului școlar.

41
 Prin faptul că preconizează să răspundă la întrebări prin analiza relaţiei dintre variabile,
această cercetare urmărește stabilirea unei corelaţii între cele două variabile. Latura cantitativă
a cercetării a inclus chestionare, al căror scop a fost de a măsura atitudinile părinților față de
școală și gradul de implicare al acestora, date care pot fi măsurate cantitativ(prin calificativele
obținute de copii) și care au fost prelucrate statistic.

III.2. Scopul și obiectivele cercetării:

Scopul prezentei cercetări:
 Eficientizarea relaţiei familie – școală prin sprijinirea părinţilor în vederea înţelegerii
responsabilităţii de a fi părinte printr-un Program de activități de consiliere.
 Dobândirea de către părinţi a unor abilităţi care să sprijine învățarea, motivația pentru
învățare, formarea de comportamente adecvate la elevi pentru a crește performanța școlară la
matematică ale acestora.
 Valorificarea potenţialului formator al familiei ȋn vederea optimizării relaţiei părinte -
copil, școală-familie prin programul propus.
Obiectivele cercetării:
 Conştientizarea necesităţii derulării unui Program de activități de consiliere în clasa I B,
Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Bistrița;
 Informarea corectă a părintelui cu privire la oferta programului propus și sublinierea
aşteptărilor de la părinte: colaborare, cooperare, încredere, sprijin, ajutor reciproc,
confidenţialitate, respect;
 Analiza așteptărilor celor doi beneficiari ai parteneriatului;
 Identificarea relaţiilor dintre părinţi şi copii în cadrul familiei și stabilirea unor reguli
pentru activitatea zilnică a copilului ce vor fi respectate de ambele părţi;
 Evidenţierea influenţei mediului familial şi a relaţiei școală-familie asupra rezultatelor şi
evoluției elevilor;
 Ȋncurajarea şi promovarea implicării părinţilor ca parteneri ȋn educarea copiilor;

42
 Deprinderea părinţilor cu tehnici de consiliere pentru depăşirea anumitor probleme pe care
le ȋntâmpină ȋn relaţia cu copiii;
Dacă implicarea părinţilor în activitățile școlare ale copilului influenţează performanţele
şcolare ale acestuia, această cercetare îşi propune să constate în ce măsură implicarea părinţilor
în viaţa copiilor va influenţa succesul şcolar al acestora, eficientizând învățarea.
Am cercetat așadar, în ce măsură implicarea părinţilor în parteneriatul şcoală-familie
printr-un Program de activități de consiliere, are efecte asupra performanţelor şcolare la
matematică, pentru elevii din clasa I B, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Bistrița.
Prezentarea programului de activități și consiliere
În această cercetare, am ales realizarea unui Program de activități de consiliere în cadrul
parteneriatului între școală și familie, de către învățătoarea clasei, împreună cu consilierul școlar,
adresându-se părinților și elevilor clasei I B, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Bistrița, care
să consolideze şi să modeleze tot ceea ce a acumulat copilul şi să adauge, printr-un sistem
educativ, golurile din procesul instructiv-educativ.
Membrii familiilor acestor elevi pot participa în procesul de formare al şcolarului,
interacționând cu elevii, cu învățătoarea și cu consilierul școlar, prin implicarea în activitățile
școlare și extrașcolare pentru creșterea performanței școlare la matematică.
III.3. Scopul și obiectivele Programului de activități și consiliere:
Scopul programului propus constă în modificarea opticii pe care părinţii o au asupra întâlnirilor
din mediul şcolar, pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre părinte şi copil, părinte şi cadrul didactic
pentru creșterea performanței școlare la disciplina Matematică și explorarea mediului.
Obiectivul fundamental al programului vizează motivarea părinţiilor pentru a deveni
aliaţi ai şcolii pentru îmbunătăţirea rezultatelor şcolare la matematică.
Obiectivele contribuie la o clarificare exactă a ceea ce mi-am propus să realizez prin
intermediul programului și constau în:
 Formarea părinților în spiritul ideii de parteneri egali și responsabili în educația școlarului;
 Consilierea părinților privind problematica sprijinirii copilului în pregătirea lecțiilor la
matematică;
 Identificarea celor mai adecvate strategii de îndrumare a părinților pentru un randament
școlar foarte bun;
43
 Derularea unor activităţi specifice, pregătite, pentru a stimula elevii în activitatea de
învăţare la matematică;
 Rezolvarea unor probleme cu care se confruntă elevii, părinţii, învățătoarea;
 Dobândirea de către părinţi a unor abilităţi care să sprijine formarea de comportamente
adecvate la copii, pentru a îmbunătăţi performanța școlară la matematică.

III.4. Ipoteza și variabilele cercetării:

Ipoteza cercetării:
În cercetarea de faţă am pornit de la ipoteza conform căreia:
Dacă părinţii elevilor clasei I B (Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Bistrița – Step by
Step) sunt implicaţi în Programul de activități de consiliere care promovează comunicarea şi
relaţionarea interpersonală, precum şi comunicarea și relaționarea școală-familie, atunci
performanțele școlare ale elevilor clasei I B la disciplina Matematică și explorarea mediului vor
creşte semnificativ.
Variabila independentă:
 Implicarea părinţilor elevilor clasei I B (Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare”, Bistrița –
Step by Step) în Programului de activități de consiliere care promovează comunicarea și
relaționarea interpersonală, precum şi comunicarea și relaționarea școală-familie.
Variabila dependentă:
 Performanțele școlare ale elevilor clasei I B la disciplina Matematică și explorarea
mediului, operaționalizate prin calificativele obținute.
III.5. Eșantioanele cercetării:
Două clase I, ale Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, Bistrița. Subiecţii asupra cărora a
fost aplicat chestionarul au fost cei 60 de părinţi, câte un părinte pentru fiecare copil din cele
două clase (Clasa I B – clasa experimentală, Clasa I A – clasa de control).
Așadar, cercetarea a vizat un lot de 60 de elevi ai clasei I A (28 de elevi) și I B (32 elevi),
Step by Step, ai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, Bistrița / 60 de părinți ai acestor elevi.

44
III.6. Metodele de cercetare utilizate:
Alegerea metodelor de cercetare a fost făcută în funcţie de: caracteristica procesului
studiat, de abordabilitatea metodelor şi tehnicilor în sistemul Step by Step, de existenţa
instrumentelor de investigaţie potrivite. Aşadar am optat pentru următoarele metode:
 experimentul;
 metoda anchetei pe bază de chestionar;
 observaţia;
 metode statistice de interpretare a rezultatelor.

Experimentul constă în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii Programului

de activități de consiliere și se desfăşoară folosind o singura tehnică: tehnica cu un singur grup pe
care se experimentează un număr de subiecţi egal cu 32 de elevi + 32 de părinți (clasa I B-Step
by Step, ai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, Bistrița.
După măsurare și colectare, datele cercetării le-am prelucrat ȋn vederea interpretării şi
stabilirii unor concluzii practice. Dintre tehnicile statistice pe care le-am utilizat pentru
prezentarea şi prelucrarea datelor, toate aceste demersuri reprezentând indicatori care arată dacă
activităţile au o mare valoare formativă, atât psihică cât şi fizică, ȋn creșterea performanței
școlare la disciplina Matematică și explorarea mediului, contribuind la sudarea relaţiilor părinte-
copil, familie-școală, ȋntrecând aşteptările părinţilor.
Metoda anchetei pe bază de chestionar
Pentru elaborarea cercetării am folosit ca metodă ancheta pe bază de chestionar, aplicată
părinţilor. Pentru o mai bună cunoaştere a profilului copilului şi a mediului din care provine
acesta, precum şi a aşteptărilor părinţilor faţă de mediul educaţional ȋn care va fi integrat, s-a
aplicat la ȋnceputul anului şcolar (septembrie, 2020 – aplicat ambelor eșantioane de părinți), un
chestionar la sfârșitul etapei formative (ianuarie, 2021 - aplicat părinților elevilor clasei
experimentale) și unul în etapa finală (februarie, 2021 - aplicat ambelor eșantioane de părinți).
Pe baza chestionarelor aplicate se prezintă ȋntr-un tabel rezultatele privind influenţa
mediului familial asupra parteneriatului familie-școală. Ȋn formularea întrebărilor au fost alese
cuvinte simple, uşor de înţeles, evitând întrebările care să sugereze sau să implice anumite
răspunsuri. Formularea întrebărilor s-a realizat ȋntr-un mod direct pentru a uşura răspunsurile
45
părinţilor şi pentru a evita anumite interpretări greşite. Chestionarul are o alcătuire dinamică şi o
anumită ordine de dispunere a întrebărilor. Ordinea de dispunere a întrebărilor în chestionare este
foarte importantă, deoarece ea influenţează decizia părinţilor de a participa la desfăşurarea
anchetei şi de a răspunde la toate întrebările.
Observaţia este o metodă care urmăreşte faptele de educaţie aşa cum se desfăşoară ele,
ȋn condiţii obişnuite și oferă observatorului posibilitatea să surprindă diferite aspecte ȋn
desfăşurarea naturală a fenomenului. Este folosită ȋn toate etapele cercetării ȋnsoţind celelalte
metode prin oferirea unor date suplimentare asupra fenomenului investigat.

III.7. Descrierea etapelor cercetării

Etapa preexperimentală o constituie aplicarea testului inițial la Matematică și
explorarea mediului, elevilor celor două clase implicate în experiment (I A și I B), analiza
cantitativă a datelor obţinute reprezentând performanţa școlară și aplicarea chestionarului pentru
părinți , atât eșantionului experimental, clasa I B, Step by Step ai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel
Mare”, Bistrița, cât şi părinților elevilor eșantionului de control, clasa I A, Step by Step, ai
Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, Bistrița, cu scopul identificării practicilor parentale cu
influenţă asupra situaţiei școlare a elevului și a reprezentărilor părinţilor privind performanța
şcolară a copiilor (la matematică).
Etapa experimentală (formativă) propune clasei experimentale (Clasa I B, Step by
step, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Bistrița) un Program de activități de consiliere.
Etapa post-experimentală (finală) - s-a realizat prin aplicarea testului final la
Matematică și explorarea mediului, elevilor celor două clase I ( A și B) participante la cercetare
și a chestionarului aplicat atât părinților elevilor eșantionului experimental, clasa I B, Step by
Step ai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, Bistrița, cât şi părinților elevilor eșantionului de
control, clasa I A, Step by Step, ai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, Bistrița. Apoi s-au
interpretat și s-au analizat comparativ rezultatele cercetării.
III.8. Etapa preexperimentală (inițială - septembrie, 2020 - octombrie, 2020):
Prima etapă: Observarea elevilor participanți la cercetare: clasa I A, Step by Step - (28
elevi) și clasa I B, Step by Step - (32 elevi) (septembrie, 2020) și aplicarea testului inițial la
Matematică și explorarea mediului pentru elevii celor două clase participante la cercetare.

46
S-a aplicat un test inițial prin care s-au evaluat următoarele cunoștințe matematice:
 Recunoaşterea şi scrierea numerelor în concentrul 0-31;
 Compararea numerelor în concentrul 0-31;
 Ordonarea numerelor în concentrul 0-31, folosind poziţionarea pe axa numerelor;
 Efectuarea de adunări şi scăderi în concentrul 0-31, prin adăugarea /extragerea a 1-5
elemente dintr-o mulţime dată;
 Orientarea şi mişcarea în spaţiu în raport cu repere/direcţii precizate, folosind sintagme de
tipul: în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în faţa, în spatele, sus, jos, stânga, dreapta, orizontal,
vertical, oblic;
 Rezolvarea de probleme în care intervin operaţii de adunare sau scădere cu 1-5 unităţi în
concentrul 0-31, cu ajutorul obiectelor;
 Utilizarea unor unităţi de măsură pentru determinarea/ estimarea duratelor unor evenimente
familiare.
În urma evaluării, elevii au fost apreciați prin culori. Ca și culori s-au ales cele trei culori
ale semaforului şi o culoare intermediară, care să reprezinte fiecare un calificativ. Verdele a
reprezentat calificativul ,,foarte bine”, galbenul a reprezentat calificativul ,,bine”, portocaliul a
reprezentat calificativul ,,suficient”, iar roşu a reprezentat calificativul ,,insuficient”.
Reprezentarea tabelară a situației calificativelor obținute la testul inițial, este prezentată în
capitolul III.
A doua etapă: - distribuirea online a chestionarelor pentru părinții eleviilor clasaei
experimentale (Clasa I B), cât și a celor din clasa de control (Clasa I A). (septembrie, 2020).
Itemii primului chestionar se referă la:
 comunicarea părinte-copil despre activitatea școlară;
 identificarea reacțiilor părinților la rezultatele excelente/slabe ale copiilor;
 relația de prietenie dintre părinte-copil;
 stabilirea modalităților de susținere și ajutor oferite copiilor de către adulți;
 aprecierea activităților comune, școală-familie care ar putea conduce la un randament
școlar foarte bun.
A treia etapă: prelucrarea, analizarea colecției de date și organizarea sub formă de
diagrame. (septembrie, octombrie, 2020).
47
III.9. Etapa experimentală (octombrie, 2020-ianuarie, 2021):
Această etapă propune clasei experimentale (Clasa I B, Step by step, Școala Gimnazială
„Ștefan cel Mare”, Bistrița) un Program de activități de consiliere , pentru că, părinții au nevoie
de a-și forma un șir de competențe și abilități, pentru a asigura copilului o educație bună și
corectă. În acest context, pedagogizarea părinților a devenit o necesitate de mare importanță.
Astfel, în această etapă am aplicat ca instrumente de cercetare, activităţile de consiliere şi
orientare privind comunicarea şi relaţionarea interpersonală, comunicarea și relaționarea școală-
familie, numai în cadrul grupului experimental (clasa I B).
Curriculum şcolar pentru clasele CP - IV este acelaşi pentru copilul care învaţă într-o
clasă Step by Step cu cel din învăţământul tradiţional. Diferenţa constă în metoda de formare a
acestora, care derivă din principiile Step by Step:
 fiecare copil este o persoană demnă de respect;
 educaţia este individualizată, predarea făcându-se în funcţie de necesităţile copilului,
 fiecare copil lucrând în stilul şi ritmul propriu, copiii sunt încurajaţi ,,să înveţe a învăţa”;
 învăţarea este organizată pe centre de activitate şi în spaţiul comun de întâlnire;
 părinţii paricipă în mod activ la educaţia copiilor, iar rolul părintelui este simţit în mod
special în cadrul activităţilor tematice, care îl pot transforma pe părinte în personaj principal în
educaţie;
 formarea învăţătorilor, educatorilor şi autorităţilor educative este continuă, iar modelul de
Program Step by Step, presupune implicarea prin:
 didactici potrivite care respectă personalitatea copilului;
 centrarea copilului în întreaga abordare a demersului educaţional bazat pe individualizare;
 sala de clasă amenajată prin centre de activitate;
 instruirea continuă, perfecţionarea cadrelor didactice implicate, susţinerea logistică.
Am propus un Program de activități de consiliere elevilor și părinților participanți la
cercetare, care se va realiza pentru părinții și elevii clasei I B, Step by Step, Școala Gimnazială
„Ștefan cel Mare”, Bistrița, așadar pentru clasa experimentală. Acest program și-a propus să
consolideze, să modeleze şi să adauge, printr-un amplu sistem educativ, golurile din procesul
instructiv-educativ în vederea obținerea performanțelor școlare la matematică.

48
 Programul a presupus implicarea părinților cu scopul de a-i informa, lucru care se poate
realiza prin câteva modalităţi: activ, pasiv, formal și informal.
În același timp, Programul de activități de consiliere propus promovează implicarea
parentală: interacţiunea cu copilul, disponibilitatea şi responsabilitatea pentru copil prin:
 importanţa de a fi un model pozitiv; 
 implicarea împreună cu copiii în activităţile școlare și extrașcolare;
 educaţia ca un mijloc pentru dezvoltarea copiilor.
Scopul programului propus constă în modificarea opticii pe care părinţii o au asupra
întâlnirilor din mediul şcolar pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre părinte şi copil, părinte şi cadrul
didactic, pentru creșterea performanței școlare la disciplina Matematică și explorarea mediului.
Obiectivul fundamental al programului vizează motivarea părinţilor pentru a deveni
aliaţi ai şcolii pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare la matematică.
Obiective specifice:
 Formarea părinților în spiritul ideii de parteneri egali și responsabili în educația micului
școlar;
 Consilierea părinților privind problematica sprijinirii copilului în pregătirea lecțiilor la
matematică;
 Identificarea celor mai adecvate strategii de îndrumare a părinților pentru un randament
școlar foarte bun;
 Derularea unor activităţi specifice, pregătite, pentru a stimula elevii în activitatea de
învăţare la matematică;
 Rezolvarea unor probleme cu care se confruntă elevii, părinţii, învățătoarea;
 Dobândirea de către părinţi a unor abilităţi care să sprijine formarea de comportamente
adecvate la copii, pentru a îmbunătăţi performanța școlară la matematică.
Parteneri implicați:
 învățătoarea clasei I B, Step by Step;
 părinţi şi bunici;
 elevii clasei I B, Step by Step;
 consilierul școlar.

49
Îndatoririle partenerilor:
Învățătoarea și consilierul școlar:
 să participe la fiecare întâlnire cu părinţii pentru a rezolva eventualele probleme apărute la
nivel şcolar;
 să informeze părintele despre performanţele elevului;
 să consilieze problemele care se ivesc în educarea copiilor, probleme personale, familiare;
 să îndrume părinţii în ceea ce priveşte implicarea acestora în activităţile desfăşurate la școală;
 să sfătuiască părinţii în vederea continuării acasă a activităţilor desfăşurate la școală.
Familia
 să participe la activităţile desfăşurate în cadrul acestui parteneriat;
 să susţină copilul atât din punct de vedere financiar, cât şi moral.
Îndatoriri comune:
 pregătirea şi asigurarea materialului de lucru (fişe, chestionare, cărţi etc.);
 implicarea directă în cadrul activităţilor desfăşurate şi găsirea unor soluţii în scopul
rezolvării situaţiilor de natură educaţională.
Durata: 6 luni ( perioada: septembrie, 2020 - februarie, 2021)
Grup țintă:
 părinţi;
 elevi;
 învățătoare;
 consilier școlar.
Locul de desfășurare: Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Bistrița.
Resurse:
Umane: elevi, părinți, învățătoare, consilier școlar;
Materiale: cărţi, materiale informative, prezentări ppt, filmulețe, chestionare;
Financiare: bugetul minim alocat de membrii proiectului.
Modalități de realizare:
 Activităţi desfăşurate împreună cu părinţii;
 Filmulețe/ prezentări online cu lucrările copiilor;

50
 Filmulețe/prezentări online cu serbările realizate în perioada experimentului;
Modalități de evaluare:
Întâlnirile se vor desfăşura bilunar, pe perioada celor șase luni, timp de o oră, moment în
care se vor desfăşura activităţile propuse de învățătoare și consilierul școlar. La sfârşitul fiecărei
întâlniri învățătoarea anunţă tema următoare, iar părinţii vor căuta materialele necesare realizării
temei respective.
Se vor distribui chestionare la sfârșitul activităților şi se vor organiza filmulețe/prezentări
online cu lucrările copiilor.
Acest Program de activități deconsiliere prevede atât activităţi desfăşurate cu ȋntreg
colectivul de părinţi, cât şi şedinţe individuale realizate direct sau telefonic. Ȋn cadrul acestor
activităţi sunt purtate discuţii constructive despre evaluarea progresului fiecărui elev. Ambii
parteneri ȋn educaţie (familia şi școala) au ȋmpărtăşit ȋn cadrul acestor ȋntâlniri experienţe proprii
şi exemple de bune practici.
Calendarul de activități:

Nr. Activităţi Forma Responsabil Parteneri Perioada

1. ,,Părinţii „se întorc” la şcoală”. Activitate Prof. înv. primar: Comitetul de Septembrie
Alcătuirea Comitetului de interactivă online Păcurari Iulia Părinți , 2020
Părinţi Platforma Prof. consilier școlar:
Activitate 1 Microsoft Teams Florean Asineta
,,Familia mea se prezintă”

2. Ce înseamnă să fii un părinte Sedinta cu părinții Prof. înv. primar: Comitetul de Septembrie
bun? online/ Platforma Păcurari Iulia Părinți , 2020
Activitate 1 Microsoft Teams Prof. consilier școlar: Consilierul
,,Familia mea se prezintă” Florean Asineta școlar
Învățător
3. Obligaţiile părinţilor, Dezbatere online, Prof. înv. primar: Octombrie,
obligaţiile şcolii – Masă Platforma Păcurari Iulia 2020
rotundă Microsoft Teams Prof. consilier școlar:
Activitate 2 Florean Asineta
,,Interesul părinților pentru
activitatea școlară”
4. Cum,cât și când îmi ajut Atelier de lucru Prof. înv. primar: Comitetul de Octombrie,
copilul? online Păcurari Iulia Părinți 2020
Activitate 2 Platforma Prof. consilier școlar: Consilier
,,Interesul părinților pentru Microsoft Teams Florean Asineta școlar
activitatea școlară” Învățător

5. Lectorat „Recompensă și Lectorat/ dezbare Prof. înv. primar: Coordonator Noiembrie,

pedeapsă” – prezentare Power online/ Păcurari Iulia proiecte si 2020

51
 Point Platforma Prof. consilier școlar: programe
Activitate 3 Microsoft Teams Florean Asineta
,,Identificăm şi ameliorăm,
rezolvăm problemele
şcolare”.
6. ”Tipuri de părinți. Tipuri de Studii de caz / Prof. înv. primar: Comitetul de Noiembrie,
copii.” Atelier de lucru Păcurari Iulia Părinți 2020
Activitate 3 online/ Platforma Prof. consilier școlar: Consilier
,,Identificăm şi ameliorăm, Microsoft Teams Florean Asineta școlar
rezolvăm problemele Învățător
şcolare”.
7. ”Cunoaşte-ţi copilul cu părţile Lectorat online cu Prof. înv. primar: Comitetul de Decembrie,
lui bune şi rele” părinții Păcurari Iulia Părinți 2020
Activitate nr.4. Platforma Prof. consilier școlar: Consilier
,,Așteptându-l pe Moș Microsoft Teams Florean Asineta școlar
Crăciun” Învățător

8 ”Datini de sărbători - Serbare școlară Prof. înv. primar: Comitetul de Decembrie,

colindătorii online Păcurari Iulia Părinți 2020
Activitate nr.4 Platforma Prof. consilier școlar: Învățător
,,Așteptându-l pe Moș Microsoft Teams Florean Asineta
Crăciun”
9. „Stiluri parentale” Lectorat / Prof. înv. primar: Comitetul de Ianuarie,
Activitate nr.5 dezbatere online Păcurari Iulia Părinți 2021
,,Părinți model” Platforma Prof. consilier școlar: Consilier
Microsoft Teams Florean Asineta școlar
Învățător
10. Strategii de învățare, Atelier interactiv Prof. înv. primar: Comitetul de Ianuarie,
disciplinarea sau online Păcurari Iulia Părinți 2021
managementul Platforma Prof. consilier școlar: Consilier
comportamentelor Microsoft Teams Florean Asineta școlar
problematice ale copilului Învățător
Chestionar
Activitate nr.5
,,Părinți model”
11. Modalitati de prezentare Lectorat/ întâlniri Prof. înv. primar: Comitetul de Februrie,
individualizată și confidențială individuale Păcurari Iulia Părinți 2021
a rezultatelor elevilor. online / Platforma Prof. consilier școlar: Consilier
Activitate 6 Microsoft Teams Florean Asineta școlar
,,Mulțumiți de rezultatele Învățător
noastre?”
12. ”Cum a fost împreună?” Dezbatere online/ Prof. înv. primar: Comitetul de Februarie,
Realizarea feed-back-ului Platforma Păcurari Iulia Părinți 2021
privind eficiența desfășurării Microsoft Teams Prof. consilier școlar: Consilier
programului. Florean Asineta școlar
Activitate 6 Învățător
,,Mulțumiți de rezultatele
noastre?”

Activitate 1 – ,,Familia mea se prezintă”- (septembrie, 2020).

52
 La prima ședință cu părinții (la ȋnceputul anului şcolar), aceștia au fost informaţi despre
Programul de activități și consiliere și au fost invitaţi să se gândească pentru luna septembrie, la
o temă care le-ar caracteriza familia.
Astfel familiile care s-au implicat (26) au ales următoarele teme: „Drumul pâinii”,
„Trecerea timpului ȋn familia mea”, „Familia mea ȋn lumea poveştilor”, „Sunt mândru că
sunt Român”, “Marea şi familia mea”. Astfel, ei au lucrat la proiect pe tot parcursul lunii
septembrie, iar finalizarea şi prezentarea s-au realizat conform unei programări, în două întâlniri:
septembrie – 29.09. – 30.09.2020.
Pregătirea pentru activitate - Unele familii au conceput proiectul ca pe o poveste
prezentată ȋn Powerpoint, alţii cu materiale palpabile, alţii sub formă de album, iar prezentarea
acestora s-a făcut în două întâlniri de seară, pe platforma Teams, conform unei programări pe
care am întocmit-o în funcție de disponibilitatea și preferințele părinților implicați.
Desfăşurarea activităţii: Fiecare familie şi-a prezentat proiectul ȋmpreună cu ceilalţi
elevi şi părinţii acestora. S-a urmărit, astfel, ȋncurajarea şi a celorlalţi părinţi ȋn implicarea lor ȋn
anul şcolar 2020 / 2021, cu un proiect de familie personal. Fiecare familie a pregătit la final o
surpriză pentru copii: pâine caldă, felicitări și surprize dulci. Copiii au fost foarte ȋncântaţi. La fel
şi părinţii şi bunicii lor.
Evaluarea: S-au făcut aprecieri pozitive colective şi individuale și s-au observat
următoarele: - părinţii au fost prezenţi ȋn proporţie de 70% (din 32 de elevi ȋnscrişi, 26 au fost
prezenţi ȋmpreună cu părinţii lor).
Atât părinţii cât şi copiii au manifestat interes şi bună dispoziţie ȋn timpul prezentării
proiectului, au considerat că acest tip de activitate are un caracter constructiv ȋn proporţie de
100% și au manifestat dorinţa de a mai participa şi la alte activităţi de acest gen.

53
Fig. 1.III. Monitorizarea proiectelor din familie

Activitate 2 - ,,Mă numesc….. sunt…. pot să spun…” - (octombrie, 2020)

Această activitate are rolul de a-l face pe părinte să conştientizeze aspectele pozitive ale
copilului său, iar pentru cadrul didactic poate deveni o activitate de descoperire a resurselor
elevilor săi, punctele tari pe care se poate sprijini în construirea unei relaţii cu aceştia.
Desfășurarea activității: - Părinţii sunt rugaţi să se prezinte pe rând, după modelul:
Sunt Maria (numele mic al mamei sau al tatălui participant), sunt mama (tatăl) lui Ionuţ
(numele elevului a cărui părinte este). Despre Ionuţ (numele elevului al cărui părinte este) pot să
spun că este un copil harnic şi cuminte (enumeră 2 calităţi ale elevului).
Evaluarea activității:
Chiar dacă, părinții au fost informați de la începutul activității că, dacă părintele nu
doreşte să participe la joc, poate să o facă data viitoare – toți părinții prezenți (32 - prezenţi ȋn
proporţie de 100 %) au dorit să participe la discuții, dar 6 dintre ei, au insistat să prezinte
aspectele negative ale comportamentului copiilor, recunoscând cele două calități ale propriilor
copii, cu ajutorul învățătoarei.
Am realizat împreună așadar, ”Copăcelul calităților copiilor”, părinții au completat un
scurt chestionar, iar după interpretarea acestora am realizat că această activitate a avut un
puternic impact formativ şi de îmbunătăţire a relaţiilor elev-părinte-cadru didactic. Unii părinți
au înțeles cât de importante sunt aprecierile și încurajarea și cu sprijinul consilierului școlar au
învățat cum și când este eficient să le ofere.
Activitate 3 – ,,Interesul părinților pentru activitatea școlară” - (octombrie, 2020)

54
 Desfășurarea activității: Activitatea s-a bazat pe o informare cu prezentarea în PPT a
problematicii comunicării și relaționării între părinte și copil, bazate pe existența unor obiective
de învățare în contextul educațional intrafamilial. Această activitate reprezintă un prilej de a
conştientiza dificultăţile ivite în calea creşterii şi educării copiilor şi de a găsi împreună soluţii
pentru preîntâmpinarea şi depăşirea lor. S-a continuat cu o dezbatere cu părinții pe tema
practicilor personale și corijarea acestora acolo unde necesită intervenția specializată. La finalul
activității au fost prezentate două filmulețe în care s-au prezentat modele de bună practică
educațională ce pot fi aplicate în familie și în școală. Toți participanții au primit pliante
informative.
Evaluarea activității s-a realizat prin aplicarea unui chestionar de evaluare al activității
și care a vizat inclusiv modul cum părinții se vor implica în continuitatea bunelor practici
dobândite la activitate.
Activitate 4 - ,,Identificăm şi ameliorăm, rezolvăm problemele şcolare”- (noiembrie, 2020)
Pregătirea activității:
Încă din luna septembrie am stabilit pentru această întâlnire care vor fi cei doi părinți care
ne vor citi câte o poveste pentru fiecare din întâlnirile lunii noiembrie și am stabilit care vor fi
acestea: ”Vrei să fii prietenul meu?” de Eric Carle și o resursă foarte valoroasă - cartea ”Tu ești
eroul meu”, carte scrisă împreună cu și pentru copiii din lumea întreagă afectați de pandemia
COVID-19. Cartea este o poveste, cu un design extrem de plăcut și atrăgător despre cum pot
lupta copiii împotriva COVID 19 și va fi citită de un alt părinte la a doua întâlnire a lunii
noiembrie. (sursă: https://www.unicef.org/romania/ro/rapoarte/tue%C8%99ti-eroul-meu).
Specific pentru acest tip de activitate: Povestea este liantul dintre realitate şi ficţiune,
este puntea pe care o traversăm atunci când vrem să visăm. Povestea expusă de către adult
copiilor este o modalitate prin care acesta poate intra în lumea celor mici şi poate crea o
conexiune strânsă cu ei.
Desfășurarea activității: Un părinte în calitate de voluntar a dorit să citească elevilor
clasei o poveste, în manieră proprie. La început voluntarul se prezintă, le spune copiilor de ce şi-
a dorit să le citească, după care le prezintă cartea, autorul şi titlul poveştii. Povestea a fost citită
corect, cursiv şi expresiv, iar voluntarul a intervenit în explicarea unor cuvinte cheie. La finalul

55
poveştii, a existat un moment de dezbatere la care au participat atât elevii, cât și părinții, pe
marginea subiectului poveştii, rolului personajelor întâlnite sau alegerea unui personaj favorit.
Copiii au fost aşezaţi pe scaune în varianta virtuală, iar părintele a expus povestea în
mediul online, astfel că înainte de a începe lectura s-a aşezat într-un loc luminos, în faţa
calculatorului, iar în timpul citirii s-a adresat direct elevilor şi arătând imagini din carte, pe
măsura citirii textului. Copiii așezați pe scaune au pus întrebări și au discutat, la final, despre
firul narativ și despre personaje. Părintele a expus povestea (”Vrei să fii prietenul meu?” de Eric
Carle), iar la final a adresat întrebări pe marginea poveştii pentru a fixa conţinutul şi personajele.
Activitate 5 - ,,Așteptându-l pe Moș Crăciun” - (decembrie, 2020).
Prin serbări şcolare se urmăresc următoarele obiective:
 să interpreteze un cântec respectând linia melodică şi înălţimea sunetelor;
 să execute mişcări sugerate de textul jocurilor;
 să recite poezii, cu respectarea intonaţiei;
 să utilizeze calităţile expresive ale limbajului oral şi al celui corporal;
 să execute mişcări motrice cu grad de complexitate din ce în ce mai mare.
Pregătirea pentru activitate - Părinţii au fost ȋnştiinţaţi, ȋn cadrul primei întâlniri online
cu părinții, din luna decembrie - ”Cunoaşte-ţi copilul cu părţile lui bune şi rele” și au fost
informați despre pregătirea unei serbări şcolare, dedicată sărbătorii Crăciunului. Astfel, părinții
au ales activitatea potrivită pentru copilul lor și am planificat împreună scenariul serbării ce urma
să se desfășoare online, în data de 23.12. 2020 - ”Așteptându-l pe Moș Crăciun”, aceasta
constând dintr-un colaj cu activitățile alese de fiecare în parte. Părinţii s-au implicat activ ȋn
pregătirea costumelor și a decorului pentru ca înregistrarea să fie de cea mai înaltă ținută. Din
înregistrările părinților am realizat un filmuleț pe care l-am prezentat online părinților, bunicilor
și copiilor, la data stabilită.
Desfăşurarea activităţii: Copiii au realizat lucrări originale (desene, colaje), cu tematica
propusă (iarnă, Crăciun, Moș Crăciun), au recitat și interpretat cântece de iarnă și colinde, unii
chiar împreună cu familia. Înregistrările s-au încadrat în tematica și în limita de timp propusă la
prima întâlnire a lunii (03.12.2020). Toate înregistrările au fost deosebite, copiii și părinții au
lucrat cu mult suflet și multă responsabilitate. Ȋn cadrul serbării, copiii împreună cu părinții au
prezentat poezii, scenete, cântecele și colinde.

56
 Evaluarea: Părinţii au fost foarte ȋncântaţi de filmulețul serbării. La sfârşitul activităţii s-
a aplicat un chestionar. Pe baza chestionarului am obținut datele necesare despre reușita acestei
activități a lunii decembrie. Astfel s-au observat următoarele: părinţii au participat ȋn proporţie de
100%, au considerat că acest tip de activitate are un caracter constructiv ȋn proporţie de 100%.
Contribuţia părinţilor a constat ȋn achiziţionarea rechizitelor școlare, a decorului și a costumelor
necesare și au manifestat dorinţa de a mai participa şi la alte activităţi de acest gen. În încheierea
activității, părinții au fost înștiințați despre tema activității din lunii ianuarie.

Fig. 2. III. Monitorizarea activităților artistice

Activitate 6 - ,,Părinți model”- (ianuarie, 2021).

Pregătirea pentru activitate - La sfârșitul lunii decembrie, când părinţii au fost
ȋnştiinţaţi despre tema activităților din luna ianuarie, doritorii s-au ȋnscris pe o listă, apoi s-au
format trei grupe de câte 10 părinţi participanţi, în spațiul virtual al platformei Microsoft Teams.
Scopul acestor activități a fost: ȋnsuşirea acelor abilităţi care sunt folositoare, chiar
indispensabile, pentru educarea copiilor și obținerea performanței școlare. Aceste activități au
ghidat părinții ȋn folosirea unor metode pozitive privind educarea copiilor lor – lauda (lăudarea
copilului pentru orice reuşită realizată indiferent cât de mică ar fi), stabilirea unor limite (ȋnvăţăm
să spunem nu, NU este NU, suntem consecvenţi ȋn decizia luată), pedeapsa și recompensa.
Desfăşurarea activităţii: Părinţii au participat cu interes la cele două activități și au avut
de făcut o temă care a presupus observarea / notarea comportamentelor copilului timp de trei
săptămâni (între cele două întâlniri). De asemenea, ei au trebuit să aplice ceea ce au ȋnvăţat ȋn
cadrul activităților acasă, atunci când a fost cazul. Părinţii au fost foarte ȋncântaţi de fiecare dată
de reuşitele lor, dar şi uimiţi, deoarece nu credeau ca sunt capabili să-şi menţină calmul şi

57
totodată să ȋnvingă pornirile supărătoare ale copilului lor, ajutându-l astfel. Unii au realizat acest
lucru, doar atunci când, copilul s-a întors foarte mulțumit de la școală și când au obținut
calificative mai bune. Metodele au fost de ajutor ȋntregii familii (mamă, tată, bunici, bonă)
deoarece şi ceilalţi membri ai familiei au ȋnvăţat cum să se comporte ȋn preajma copilului.
Evaluarea: Părinţii au fost foarte ȋncântaţi de cele două activități, participând cu interes
la discutarea studiilor de caz prezentate de învățătoare și au relatat propriile situații,
exemplificând modalități de abordare și acordarea de sprijin în învățare: ”Cum și când să-i ofer
mai mult ajutor?”,”Cum pot să-l ajut să citească mai mult?” (sunt întrebări pe care și le-au pus
părinții). Astfel, părinții au avut oportunitatea de a învăța strategii de învățare, ce înseamnă
disciplinarea copilului sau despre cum să managerieze comportamentele problematice ale
copiilor. S-a aplicat un chestionar atât la ȋnceputul cât şi la sfârşitul activităților, pentru a observa
progresul realizat. Astfel s-au observat următoarele:
 părinţii au participat ȋn proporţie de 100%;
 au considerat că acest tip de activitate are un caracter constructiv ȋn proporţie de 100%;
 au manifestat dorinţa de a mai participa şi la alte activităţi de acest gen.

Fig. 3. III. Monitorizarea activităților

Activitate 7 - ,,Lucrăm împreună”- (februarie, 2021).

Pregătirea pentru activitate
Părinţii au primit (1 februarie, 2021), o temă pentru acasă, care a fost lucrată şi finalizată
împreună cu copilul până la următoarea şedinţă cu părinţii (26 februarie, 2021).
Desfăşurarea activităţii: Tema pentru acasă a constat într-un exerciţiu de colaborare
între părinte şi copil. Părintele a fost încurajat să povestească cu copilul despre tema primită şi

58
să-i solicite ajutorul pentru a o finaliza. Tema s-a materializat într-un desen, colaj, pictură sau
orice altceva a dorit părintele şi copilul să realizeze.
Această activitate dezvoltă empatia dintre părinte şi copil prin desfăşurarea unei teme
comune, părintele punându-se pentru scurt timp, în locul copilului, având aceleaşi preocupări şi
colaborând în realizarea ei. Părinţii au fost informaţi că nu contează neapărat calităţile de
desenator sau acurateţea planşelor realizate, cât activitatea în sine realizată împreună cu copilul.
Părinţii au fost încurajaţi ca la şedinţa următoare să prezinte tema împreună cu copilul.
Evaluarea activității: La prezentarea rezultatelor activităţii, fiecare echipă a fost
valorizată pentru rezultatele obţinute. Am acordat fiecărei echipe părinte-copil o diplomă pentru:
”Cea mai frumoasă activitate!”
Activitate permanentă pe parcursul experimentului:
 ”O nouă informație, un pas în relația cu copilul meu” – Consilierea copiilor și a părinților
aflați în dificultate.
 Sărbătorirea zilelor de naștere ale copiilor / întâlniri online pe Platforma Microsoft Teams.
Consilierea părinților, informările periodice privind adaptarea copilului și progresele
acestuia le-am realizat cu ușurință prin intermediul unor întâlniri online sau a înștiințărilor prin
email. De asemenea, comunicarea unor hotărâri, decizii, mesaje de informare, reguli de
distanțare și proceduri proprii au fost transmise și prin intermediul platformelor WhatsApp,
Facebook, email, Microsoft Teams organizate sub forma unor întâlniri de informare, cu un
număr de participanți variabil, în funcție de performanțele aplicațiilor folosite. Astfel, mesajele
au ajuns la părinți, fără să fie nevoie de competențe digitale deosebite din partea acestora.
Părinții au dreptul și obligația de a participa la procesele de învățare ale copiilor lor, iar
această mare provocare rezidă în realizarea angajamentului într-o manieră optimă și într-un
parteneriat solid. În acest sistem copilul învaţă prin reproducerea modelului dat, iar educaţia este
generalizatoare, egalizatoare, după un model, care nu este întotdeauna înţeles de către copil cu
toate că este probat şi acceptat de către adulţi. Performanţa rezultată se evaluează, prin notare.
Astfel calificativul, prin judecată de valoare asociată, devine „vină” sau „merit” a copilului.
De două ori pe lună, pe parcursul celor șase luni de cercetare (septembrie, 2020 -
februarie, 2021), învățătoarea și consilierul școlar s-au întâlnit cu părinții în cadrul unor forumuri
de discuții online referitoare la implicarea parentală, la sprijinul pe care părinții pot să-l ofere

59
pentru creșterea randamentului școlar al copiilor, unde am beneficiat de colaborarea doamnei
profesor - Florean Asineta, consilierul școlar. Scopul acestor forumuri de discuții a fost acela de
a observa dacă expunerea părinților și profesorilor la informații și împărtășirea unor informații cu
aceștia, va influența atitudinile acestora față de implicarea parentală în școală, respectiv asupra
randamentului școlar al elevilor.
Implicarea părinților în activitatea școlară a copiilor s-a realizat pe două dimensiuni
principale:
A. Dimensiunea relației părinte-copil (cunoașterea profesorilor, colegilor, prietenilor copilului,
controlul rezultatelor școlare, controlul și ajutorul la temele școlare);
B. Dimensiunea relației familie-școală (întâlnirile părinților cu reprezentanții școlii - colective
sau individuale, formale sau informale, la ședințele cu părinții, la serbări școlare).
Conștientizând aceste lucruri, strategiile educative ale familiei au apărut ca rezultat al
unor negocieri cu copilul și cu școala ca factor educativ. Educația copilului în familie și reușita
lui școlară apar determinate de:
a) stilurile parentale, caracterizate prin: afecțiune însoțită de exigență; ordine (materială și
morală) domestică; reguli care apar convenite și cu copilul, cu un control însoțit mai mult de
încurajări decât de pedepse; atragerea copilului în luarea hotarârilor în probleme care îl privesc;
acordul între părinți privind problemele legate de copil.
b) raportul dintre stilul familiei și stilul școlii – afecțiune și încredere în potențialul, în
educabilitatea copilului; sprijin și întărirea pozitivă a eforturilor copilului; acordul între părinți și
profesori în ceea ce privește obiectivele educative fundamentale comune – cunoașterea copilului
și dezvoltarea lui psihosocială (aptitudini, motivații, atitudini).
Programul de activități și consiliere propus este de fapt un program de implicare al
părinţilor constă din şedinţe structurate pe o durată de aproximativ 20 de ore, în care se iniţiază
părinţii în consilierea bazată pe realitate şi în practicile educative care decurg din această
orientare. Se utilizează tehnicile de comunicare şi se pune accentul pe: rezolvarea de probleme,
retroacţiune şi dezvoltarea responsabilităţii personale a fiecărui participant, stabilirea unui plan
de acţiune şi a modalităţilor de realizare ale acestuia.
Programul de activități le-a permis părinţilor să identifice nevoile copiilor şi să
conştientizeze importanţa rolului parental. Datorită faptului că, între aceste activități au fost

60
inserate și activități de consiliere care urmăresc prevenirea eşecului şcolar, reducerea tulburărilor
de adaptare la mediul şcolar (în cazul elevilor) sau de dezvoltare a competenţelor parentale, de
soluţionare a problemelor de comunicare (în cazul părinţilor) s-au constatat ameliorări în planul
socializării, dezvoltării limbajului, modalităţilor de comunicare cu copilul, chiar după primele
activități, iar acestea s-au concretizat în calificativele obținute de elevi.
Educaţia nu poate reuşi decât cu condiţia ca familia să o pregătească şi să o susţină, iar
acest program de consiliere s-a dovedit a fi eficient, pentru că s-a impus depăşirea rolului pasiv
al părinţilor în relaţia cu şcoala, implicarea activă a acestora în luarea unor decizii privind
viitorul copiilor şi sprijinirea lor în rezolvarea tuturor dificultăţilor.
Pe parcursul Programului de activități și consiliere, am ascultat activ, permițând părinţilor
să-şi încheie gândurile și încurajându-i în rolul lor. De asemenea, atunci când mesajul unuia
dintre părinți nu era suficient de clar, am ajutat prin întrebări de concretizare. Nu am judecat
comportamentul părintelui, chiar dacă am considerat că acesta nu este cel mai potrivit și nu am
dat sfaturi, încercând să manifest empatie întotdeauna. Așadar, am permis părinţilor să vorbească
despre ceea ce au crezut la acel moment că-i interesează mai mult, în legătură cu copiii lor și i-
am încurajat să participe la discuţie, am ascultat și am încercat să dirijez discuția spre tema
propusă a activității. De asemenea, două dintre activități le-am schimbat din programul propus
inițial, dovedind flexibilitate, ținând seama de necesitățile grupului de părinți, valorificând
experiențele pozitive ale părinților, și creând un mediu favorabil pentru exprimarea acestora.
Comunicarea între școală și familie nu trebuie să fie limitată, iar în discuții au fost
angajaţi şi bunicii, unchii, mătuşile, fraţii, surorile şi prietenii apropiaţi ai familiei. Important a
fost, ca fiecare copil să aibă un adult interesat de progresul său şcolar. Așadar, părinţii au fost
încurajaţi să intre în contact cu învățătorul și consilierul școlar, fie direct prin întâlniri, fie
telefonic. Foarte des, părinţii au comunicat în scris, prin mesaje pe telefon, WhatsApp, etc.
Alte activități:
 „Cutia poştală a părinţilor”.
 „Seara aprecierilor” (certificare pentru cei care s-au implicat în bunul mers al activităților
propuse în experiment).
III.10. Etapa post-experimentală (finală – februarie, 2021):

61
 Etapa post-experimentală (finală) - s-a realizat în februarie, 2021, prin aplicarea
Testului final elevilor celor două clase I ( A și B) participante la cercetare și a chestionarului
aplicat atât părinților elevilor eșantionului experimental, clasa I B, Step by Step ai Școlii
Gimnaziale ”Ștefan cel Mare”, Bistrița, cât şi eșantionului de control, clasa I A, Step by Step,
ai Școlii Gimnaziale ”Ștefan cel Mare”, Bistrița.
Pe parcursul anului şcolar 2020 - 2021 (octombrie, 2020 - februarie, 2021), la disciplina
matematică, elevii au studiat mai multe unităţi de învăţare pentru însuşirea competențelor
specifice clasei I, rezolvarea şi compunerea a cât mai multe tipuri de exerciţii şi probleme. Între
evaluarea iniţială şi cea finală s-au realizat şi evaluări formative (ameliorative) pentru a se
observa creşterea motivaţiei învăţării şi a randamentului şcolar în urma aplicării situaţiilor
problemă, dezvoltarea gândirii logice şi stimularea creativităţii elevilor ca urmare activităţilor de
rezolvare şi compunere a exerciţiilor şi problemelor la disciplina Matematică și explorarea
mediului.
Așadar, Testul final a fost aplicat în luna februarie, odată cu încheierea perioadei
experimentale și a urmărit evoluţia elevilor pe parcursul celor șase luni, atât sub raportul
cunoştinţelor (randamentului școlar), al deprinderilor formate, cât şi al dezvoltării capacităţilor
de aplicare a cunoştinţelor însuşite şi al dezvoltării capacităţilor cognitive și s-a realizat, în mare
parte după aceleaşi criterii ca şi evaluarea iniţială.
TEST FINAL
Clasa: I
Obiectul: Matematica și explorarea mediului.
Capacitatea: Numerele naturale în concentrul 0 – 100.
Obiective de evaluare:
O1 – să scrie crescător numerele de la 0 la 100;
O2 – să identifice numerele impare dintr-un șir;
O3 – să precizeze vecinii numerelor date;
O4 – să compună numere în concentrul 0 -100;
O5 – să compare numere naturale în concentrul 0 – 100;
O6 – să efectueze operații de adunare și scădere în concentrul 0 - 100;
O7 – să afle numărul necunoscut din operațiile date;

62
O8 – să completeze exerciții cu semnele „+” , „-” pentru a obține relații adevărate;
O9 – să rezolve corect probleme cu o singură operație.

CAPITOLUL IV
PREZENTAREA ȘI ANALIZA REZULTATELOR OBȚINUTE

IV.1. Analiza și interpretarea rezutatelor în etapa preexperimentală:

Rezultatele obţinute la testul iniţial au furnizat informaţii despre nivelul la care se află
micii şcolari la începutul clasei I şi cu precădere în orele de Matematică și explorarea mediului.
S-a aplicat un test inițial prin care s-au evaluat următoarele cunoștințe matematice:
 Recunoaşterea şi scrierea numerelor în concentrul 0-31;
 Compararea numerelor în concentrul 0-31;
 Ordonarea numerelor în concentrul 0-31, folosind poziţionarea pe axa numerelor;
 Efectuarea de adunări şi scăderi în concentrul 0-31, prin adăugarea /extragerea a 1-5
elemente dintr-o mulţime dată;
 Orientarea şi mişcarea în spaţiu în raport cu repere/direcţii precizate, folosind sintagme de

63
tipul: în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în faţa, în spatele, sus, jos, stânga, dreapta, orizontal,
vertical, oblic;
 Rezolvarea de probleme în care intervin operaţii de adunare sau scădere cu 1-5 unităţi în
concentrul 0-31, cu ajutorul obiectelor;
 Utilizarea unor unităţi de măsură pentru determinarea/ estimarea duratelor unor evenimente
familiare.
În urma evaluării, elevii au fost apreciați prin culori. Ca şi culori s-au ales cele trei culori
ale semaforului şi o culoare intermediară, care să reprezinte fiecare un calificativ. Verdele a
reprezentat calificativul ,,foarte bine”, galbenul a reprezentatcalificativul ,,bine”, portocaliul a
reprezentatcalificativul ,,suficient”, iar roşu a reprezentat calificativul ,,insuficient”.
Tabel.1.IV. Descriptori de performanță – Test inițial
Item VERDE (FB) GALBEN (B) PORTOCALIU (S)
1. Stabilește corect 3 poziții Stabilește corect 2 poziții Stabileste corect 1 pozitie
spațiale spațiale spațiala
2. Completează corect 3 Completează corect 2 mulțimi Completează corect 1
multimi mulțime
3. Completează corect cele 3 Completează corect 2 zile Completează corect o zi
zile
4. Selectează corect 5-6 Selectează corect 3-4 numere Selectează corect 1-2
numere numere
5. Completează corect 3 șiruri Completează corect 2 șiruri Completează corect 1 șir
6. Calculează corect 10-12 ex 9-6 exerciții 5-3 exerciții
7. Rezolvă corect 3 probleme 2 probleme 1 problemă

Tabel. 2.IV. Realizarea itemilor la clasa experimentală (Clasa I B):

ITEMI I1 I2 I3 I4 I5 I6 I7
FB 19 25 17 20 8 11 14
B 7 2 8 6 19 10 10
Nr. elevi / calificativ
S 5 2 5 3 2 7 5
I 1 3 2 3 3 4 3

64
 CALIFICATIV FOARTE BINE BINE SUFICIENT INSUFICIENT

Nr. Elevi Î: 32 / P:32 14 10 5 3

ITEMI I1 I2 I3 I4 I5 I6 I7

FB 10 10 10 11 10 10 10
B 10 11 10 9 9 8 9
Nr. elevi / calificativ
S 5 4 5 5 5 5 5
I 3 3 3 3 4 5 4
CALIFICATIV FOARTE BINE BINE SUFICIENT INSUFICIENT
Nr. elevi Î: 28 / P:28 10 9 5 4

Tabel 3.IV. Realizarea itemilor la clasa de control – Test inițial (Clasa I A):

Fig.1.IV. Analiza comparativă a rezultatelor obținute la Testul inițial ( Clasa I B, Step by

Step (Clasa experimentală - E) și Clasa I A, Step by Step (Clasa de control - C)
Așadar, calificativele primite de elevi se încadrează într-o scală de la 7 la 10. Astfel, doar
10 elevi, au obţinut calificativul FB, reprezentând 46,9 %, de asemenea, tot 10 elevi au obţinut
calificativul FB, reprezentând 46,9 %, 5 calificativul S, reprezentând 7,6%, iar 3 calificativul I,
reprezentând 3,4%.
Putem observa calificativele obţinute de elevii din ambele clase şi putem compara aceste
rezultate. Numărul de elevi de la ambele clase care au obţinut notele de B, este același (9/10). Se
observă totuşi o mică diferenţă pentru calificativele de B și FB. Diferenţa nu este însă

65
semnificativă, ceea ce înseamnă că gradul de pregătire al elevilor este aproximativ acelaşi.
Aceste observaţii reies foarte clar din rezultatul statistic al comparaţiei dintre clase şi calificative.
Interpretarea chestionarului (C1) aplicat părinților în etapa preexperimentală:
În alcătuirea chestionarului am încercat utilizarea unor întrebări cât mai concrete, care să
nu necesite o capacitate de observație ieșită din comun, să nu fie obositoare sau plictisitoare. De
asemenea, chestionarele au fost anonime, interesul nefiind acela de a face un studiu nominativ, ci
unul care ar putea fi generalizat și care să aducă eficiență actului didactic și
colaborării/comunicării cu familia.
Scopul principal al acestui chestionar a fost determinarea părerii părinților referitor la
actuala implicare a familiei de catre şcoală în educaţia copiilor, precum şi aflarea consecinţelor
ce vor apărea după o implicare activă. Eşantioanele au fost reprezentate, așa cum spuneam, de 60
de părinți ai elevilor din cele două clase I, implicate în experiment.
Un set de întrebări asemănătoare, au fost inserate și în subiectele de discuții ale
forumurilor săptămânale și a vizat dezvăluirea condiţiilor în care se face în momentul actual
colaborarea dintre familie şi şcoală. Răspunsurile date de părinți au relevat faptul că în momentul
de faţă (etapa preexperimentală) nu există o colaborare strânsă între părinţi şi şcoală, fapt care le
permite să aibă o atitudine superficială faţă de sistemul educaţional. Peste 75% dintre cei
intervievaţi au ajuns la concluzia că implicarea şi informarea cât mai bună, eficientă şi periodică
a părinţilor despre situaţia şcolară şi comportamentul elevilor, ar duce la diminuarea problemelor
comportamentale şi o implicare mai activă în procesul de învăţare.
1. Stați de vorbă cu copilul dumneavoastră despre activitatea desfășurată la școală?
Cei chestionaţi au răspuns că stau de vorbă cu copiii lor despre activitatea desfășurată la
școală (99,21%), doi părinți au declarând că, „uneori” comunică cu copilul despre ce face la
școală. Acest fapt denotă interesul crescut al părinților față de activitatea școlară a copiilor; lucru
reliefat și de faptul că, din cei 60 de părinți chestionați, niciunul nu a ales varianta „nu” pentru
această întrebare.

66
Fig.2.IV. Comunicarea părinte – copil

2. Ce vă interesează în mod deosebit în activitatea școlară?

La această întrebare unii dintre subiecți au ales câte două sau mai multe variante de
răspuns. Cea mai mare parte a celor chestionați (52) au răspuns că îi interesează modul în care au
decurs orele (92,12%), însă calificativele obținute îi interesează pe 34 de părinți, un procent
important, după părerea mea. Comportamentul elevilor la ore și în pauze este urmărit de 57
dintre cei chestionați, respectiv dintre ei și doar unul dintre părinți este interesat de alte aspecte
(rezultatele celorlalți colegi).

Fig.3.IV. Interesul părinților pentru activitatea școlară

3. Cum reacționați când copilul primește un calificativ bun?
Reacția părinților față de copiii atunci când aceștia primesc o notă bună este în majoritate
de bucurie, laudă, apreciere – 92,12% au această atitudine. Se regăsesc însă și părinți – 7 la
număr - care nu sunt interesați de calificative, deși se presupune că acestea să oglindesc noțiunile
67
pe care le-au dobândit elevii. Există și părinți, în număr mic, ce-i drept (3), care cad în cealaltă
extremă și oferă copiilor tot ceea ce își doresc, exagerând, după părerea mea, obținerea acestor
rezultate.

Fig.4.IV. Cum reacționați când copilul primește un calificativ bun?

4. Cum reacționați când copilul primește un calificativ slab?
Această întrebare a oferit subiecților posibilitatea de a bifa mai multe variante de răspuns.
Cu toate acestea, doar câțiva respondenți au ales să răspundă prin două variante, iar acestea au
fost „mă supăr, îl cert” și „îl ajut să se pregătescă mai bine pentru lecții”. Interdicția plăcerilor
din timpul liber este reacția 24 (E)/ 20 (C) dintre părinți. 15 (E)/16(C) dintre subiecți au ales
varianta ce exprimă pedeapsa, iar 10 (E) / 9 (E) indiferența. Ori acesta este adevărul, ori subiecții
au exprimat variantele ideale sau cele pe care și le-ar dori să le urmeze.

Fig.5.IV. Cum reacționați când copilul primește un calificativ slab?

5. Considerați că sunteți un prieten al copilului ?

68
 Răspunsurile care s-au primit pentru acesată întrebare arată că 34 respondenți se
consideră prieteni ai copilului(rămâne de văzut dacă această opinie este împărtășită și de elevi).
13 dintre cei chestionați se declară în mică măsură prieteni cu proprii copii, iar 3 susțin că nu
sunt prieteni ai copiilor lor.
Aceste răspunsuri arată că cei mai mulți dintre părinți sunt preocupați de relația de
apropiere/prietenie cu proprii copii, căutând mereu o cale prin care să comunice cu ei, în ciuda
divergențelor de opinii dintre generații. Există însă și părinți care nu consideră această atitudine
de prietenie benefică educației copiilor lor. Întrebarea care se naște, pentru acești părinți ar fi:
„Dacă nu au interesul să fie prietenii copiilor lor, atunci cum reușesc să îi înțeleagă?”

Prieteni ai copiilor...

Fig.6.IV. Considerați că sunteți un prieten al copilului?

6. În ceea privește ajutorul dat de dumneavoastră copilului la lecții, care răspuns vi se
potrivește?
În urma monitorizării răspunsurilor se constată că 41 de subiecți își ajută copiii la lecții,
își fac timp pentru ei și pentru problemele lor, 11 copii sunt ajutați de altcineva (fac meditații în
particular) sau pur și simplu alte persoane se ocupă de ajutor la lecții, 6 elevi beneficiază de
ajutorul fraților/surorilor mai mari, iar 2 dintre părinți nu-și ajută copiii la lecții. Nu a fost detaliat
însă motivul pentru care nu îl ajută pe copil la lecții (nu are timp, nu este suficient de pregătit,
69
copilul nu solicită ajutor). Oricum, 5% dintre părinții chestionați nu demonstrează interes față de
ceea ce învață copilul la școală.
Părinţii consideră că rolul lor principal este asistenţa directă în efectuarea sarcinilor
şcolare, însă conform rezultatelor cantitative această asistenţă directă are efect negativ asupra
riscului de eşec şcolar. Există două explicaţii pentru acest rezultat: părinţii tind să ofere asistenţă
sistematică la teme copiilor lor, atunci când percep deja o problemă, şi asistenţa sistematică
exprimă lipsa de autonomie a elevului în raport cu sarcinile şcolare, care influenţează în mod
negativ rezultatele.
Fig. 7.IV. Ajutorul dat copiilor la lecții

7. Cum vă implicați dumneavoastră în actul educativ al copilului?

Și această întrebare, a oferit posibilitatea subiecților de a alege mai multe variante de
răspuns, ba chiar au precizat și alte activități prin care se implică efectiv în educația copiilor lor.
Este clar că cei mai mulți părinți răspund solicitărilor copiilor și adresează zilnic întrebări
referitoare la activitatea școlară, discutând periodic cu cadrele didactice care predau la clasă.
Surprinzător este numărul mare de părinți care afirmă că verifică săptămânal caietele și
carnetele de note ale copiilor, iar acestea ar trebui să oglindească munca și rezultatele elevilor.
8. Încercați să faceți o corelație între activitatea școlară și celelalte activități ale copilului?
La această întrebare cei mai mulți (49 de respondenți) au răspuns că „adesea” realizează
corelații între activitatea școlară și celelalte activități ale copilului, iar 11 dintre părinți au
precizat că „uneori” doar fac aceste corelații. Este interesant de remarcat faptul că varianta
„niciodată” nu a fost aleasă de nici unul dintre cei chestionați.

70
 Cu siguranță s-ar fi înregistrat alte rezultate, în condițiile oferirii unor variante de răspuns
măsurabile cantitativ și calitativ, însă prin variantele precizate s-a urmărit frecvența cu care se
înregistrează asemenea corelații.

Fig.8.IV. Corelații activitatea școlară și celelalte activități ale copilului

9. Ce activități comune (școală–familie) credeți că ar conduce la obținerea rezultatelor
dorite în ceea ce privește pregătirea copiilor?
Pentru ultima întrebare din chestionar s-a solicitat celor care completează să aleagă care
din activitățile comune școală–familie, ar conduce la obținerea rezultatelor dorite în ceea ce
privește pregătirea copiilor, cu posibilitatea de a bifa variante multiple de răspuns.
Opțiunile respondenților au fost variate și nu s-au limitat la una singură. Cea mai
solicitată activitate (de către 37 de respondenți) a fost cea a lecțiilor interactive de consiliere,
ceea ce arată că părinții doresc astfel de activități. Activitățile comune extracurriculare elevi –
părinți au înregistrat 42 de solicitări, activitățile de voluntariat - 22 de solicitări, iar întâlnirile
individuale ale părinților cu profesorii clasei - 40 de solicitări.
De remarcat ar fi, faptul că 42 dintre părinți au considerat eficiente activitățile de
cunoaștere a copilului în afara mediului familal. Nu s-a precizat însă, dacă aceste activități din
afara mediului familal au legătură sau nu cu școala. Asistența la lecții a fost apreciată de 41 de
subiecți, fapt ce arată că părinții sunt interesați de ceea ce se întâmplă în cadrul orelor.

71
 Fig.9.IV. Activități comune școală – familie
Am încercat mai sus să reprezint prin diagrame aceste date numerice, observând o foarte
mică diferență în ceea ce privește rezultatele școlare și implicarea părinților în activitatea școlară,
în cazul elevilor din grupul experimental și al elevilor din grupul de control, în etapa
preexperimentală.

IV.2. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute în etapa

postexperimentală:
Interpretarea rezultatelor obținute la chestionarul C2, aplicat ambelor clase I – chestionar
ce are legătură cu activitățile desfășurate în etapa experimentală:
Privind afirmațiile utilizate de părinți ca posibile stimulante a unei imagini de sine
pozitive (întrebările 1,3,5,7,9,12), în etapa postexperimentală, în urma aplicării Programului de
activități de consiliere la clasa experimentală, răspunsurile părinților ambelor clase implicate în
cercetare, le-am prezentat în următorul tabel:
Tabel 4.IV. Frecvența afirmațiilor pozitive folosite de către părinți la adresa copiilor, în
Etapa postexperimentală (Eșantionul experimental(E – Clasa I B) și Eșantionul de control
(C – Clasa I A):

Afirmații pozitive Rar Uneori Des

E. C. E. C. E. C.

1. Bravo, mi-ai ajutat mult! 2 4 4 6 5 2

3. Hai să te îmbrățișez! 2 1 3 5 8 4

72
5. Nu ai câștigat concursul, dar nu e vina ta. 1 4 4 7 3 10

7. Ai făcut-o foarte bine! 1 2 2 4 6 3

9. Hai spune-mi ce te necăjește! 1 6 3 4 6 1

12.Îți poți alege tu ce poveste să-mi citești 1 4 2 2 4 3

(oferirea de oportunități)

TOTAL 8 21 18 28 32 23
Putem observa că s-au mărit considerabil diferențele care existau la început între cele
două clase chestionate privind folosirea enunțurilor pozitive în comunicarea cu copilul.
 26 % dintre părinții elevilor eșantionului experimental utilizează Rar în raport cu 64 %
dintre părinții clasei de control. (evident îmbunătățit);
 34 % dintre părinții elevilor eșantionului experimental utilizează Uneori în raport cu 66
% dintre părinții elevilor eșantionului de control. (evident îmbunătățită situația părinților elevilor
eșantionului experimental);
 87 % dintre părinții elevilor eșantionului experimental utilizează Des în raport cu 23 %
dintre părinții eșantionului de control (evident îmbunătățită situația părinților eșantionului
experimental).
Așa cum spuneam, părinții contribuie cel mai mult la formarea identității copilului, care
are loc prin modul în care aceștia se raportează la comportamentele copilului și la rezultatele
școlare. Din datele obținute în etapa finală, putem observa că a crescut semnificativ procentul
părinților care încurajează frecvent copilul, acesta fiind un posibil factor de creștere a imaginii de
sine a copilului.
Ca urmare a rezultatelor obţinute prin chestionarul aplicat părinților celor două clase
constituite dintr-o succesiune organizată de întrebări cu scopul cunoaşterii opiniilor despre
afirmațiile pozitive și negative ale acestora, a favorizat conturarea unei imagini de sine pozitive
fiecăruia dintre copii, într-o măsură mai mare sau mai mică, pentru eșantionul experimental.
Iată explicația faptului că elevii eșantionului experimental au o imagine pozitivă despre
sine, mult îmbunătățită, fapt ce demonstrează că Programul de activități de consiliere a fost
eficient, percepția părinților despre implicarea în educația copiilor și în activitățile școlare s-a

73
schimbat în bine și astfel, elevii eșantionului experimental, nu mai prezintă aceleași semne de
emotivitate ca și în luna septembrie, 2020, când a fost inițiată cercetarea, de aici și imaginea mai
pozitivă despre sine, față de cea avută în etapa preeperimentală. În diagramele de mai jos se pot
observa date privind imaginea de sine a școlarilor eșantioanelor experimental (E – Clasa I B) și
de control (C – Clasa I A ), în etapa postexperimentală:

Fig.10.IV. Frecvența afirmațiilor pozitive folosite de către părinți la adresa copiilor, în

Etapa postexperimentală
Prin compararea rezultatelor din etapa preexperimentală cu cele din etapa
postexperimentală am constatat salturi cantitative, dar mai ales calitative în ceea ce priveşte
acumularea de cunoştinte privitoare la ”sine”, un aspect foarte important pentru obținerea
performanței școlare. S-au observat modificări observabile la elevii cărora li s-au creeat atât la
şcoală, dar mai ales în familie oportunităţi obţinând cu succes rezultate bune, elevii reuşind să fie
mai motivați în învățare și mai ales în pregătirea temelor pentru a doua zi.
Am reaplicat părinților elevilor clase experimentale și clasei de control chestionarul C1
(etapa preexperimentală) și în urma analizei răspunsurilor obținute în etapa postexperimentală,
am identificat modificări în ceea ce privește implicarea părinților clasei experimentale în
activitățile școlare pentru a îmbunătăți performanța școlară a copiilor (la clasa de control
modificările sunt nesemnificative):
 părinţii stau mai mult de vorbă cu copilul despre activitatea desfășurată la școală;
 sunt interesaţi de modul în care s-au desfăşurat orele, de calificative / note – ca modalitate de
evaluare a cunoştinţelor copilului, dar şi de comportamentul elevilor în pauze şi la ore;
 atunci când elevii iau calificative mici, părinţii îi ajută să se pregătească mai bine pentru lecții
și folosesc aprecieri pentru a-i recompensa, însă există un număr destul de mare de părinţi care
își ceartă copiii atunci când aceştia iau calificative mici;

74
 elevii sunt ajutaţi de către părinţi în pregătirea lecţiilor, sunt verificaţi prin întrebări şi li se
explică anumite noţiuni atunci când aceştia solicită ajutorul;
 activitatea comună (școală – familie) pe care părinţii o preferă şi care cred că ar conduce la
obținerea rezultatelor dorite în ceea ce privește pregătirea copiilor este lecția interactivă de
consiliere (dirigenție), dar şi activitățile extracurriculare (spectacole, serbări, activități comune
părinți–elevi cu teme date);
 se constată dorința de implicare a unui număr mare de părinţi în activităţile realizate la
nivelul şcolii (parteneriate, activităţi extracurriculare, consiliere parentală).
Chestionarul aplicat părinţilor a vizat nivelul de cunoaştere al acestora faţă de proprii
copii și de asemenea, în ce măsură cunosc problemele copiilor lor, atât familiale cât şi cele legate
de programul şcolar. Astfel, am deschis calea spre o colaborare considerând că totuşi familia
rămâne instituţia şi cadrul cel mai puternic de influenţare şi formare a copilului pentru viaţă.
Test final
Rezultatele obţinute la testul final au furnizat informaţii despre nivelul la care se află
micii şcolari după primul semestru de școală şi cu precădere în orele de Matematică și explorarea
mediului.
S-a aplicat un test final prin care s-au evaluat următoarele cunoștințe matematice:
 Recunoaşterea şi scrierea numerelor în concentrul 0-100;
 Compararea numerelor în concentrul 0-100;
 Ordonarea numerelor în concentrul 0-100, folosind poziţionarea pe axa numerelor;
 Efectuarea de adunări şi scăderi în concentrul 0-100, prin adăugarea /extragerea a 1-5
elemente dintr-o mulţime dată;
 Orientarea şi mişcarea în spaţiu în raport cu repere/direcţii precizate, folosind sintagme de
tipul: în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în faţa, în spatele, sus, jos, stânga, dreapta, orizontal,
vertical, oblic;
 Rezolvarea de probleme în care intervin operaţii de adunare sau scădere în concentrul 0-100;
Așa cum spuneam, în urma evaluării, elevii au fost apreciați prin culori. S-au ales cele
trei culori ale semaforului şi o culoare intermediară (I), care să reprezinte fiecare un calificativ.
Verdele a reprezentat calificativul ,,Foarte bine”, galbenul a reprezentat

75
 calificativul ,,Bine”, portocaliul a reprezentat calificativul ,,Suficient”, iar roşu a reprezentat
calificativul ,,Insuficient”.
Descriptori de performanţă
Item VERDE (FB) GALBEN (B) PORTOCALIU (S)

I1. Numerotează și colorează Completează doar Completează și

corect toate numerele numerele cerute. colorează cu erori
impare. numerele date.
I2. Precizează corect toți Precizează corect două Precizează corect un
vecinii numerelor. numere. număr.
I3. Compune corect toate Compune două numere Compune un număr.
numerele cerute. cerute.
I4. Colorează toate casetele Colorează 4 -5 numere. Colorează 1 - 2 numere.
cu numere mai mari.
I5. Calculează toate Calculează 4 - 5 exerciții Calculează 1 - 2
exercițiile cu adunări și cu adunări și scăderi. exerciții cu adunări și
scăderi. scăderi.
I6. Identifică toate semnele Identifică 4 – 5 semne Identifică 1 - 2 semne
care lipsesc. care lipsesc. care lipsesc.
I7. Scrie 5 operații de scădere Scrie 3 – 4 operații de Scrie 2 - 3 operații de
a căror rezultat este 6. scădere a căror rezultat scădere a căror rezultat
este 6. este 6.
I8. Completează „+” , „-” cu Completează „+” , „-” 3 - Completează „+” , „-” 1
semnele care lipsesc. 4 operații cu semnele – 2 operații cu semnele
care lipsesc. care lipsesc.
I9. Rezolvă corect problema. Rezolvă problema Rezolvă problema cu
punând doar rezultatul. erori de calcul .
I10. Rezolvă corect problema. Rezolvă problema Rezolvă problema cu
punând doar rezultatul; erori de calcul;
Elevii s-au implicat şi au depus efort pentru a rezolva cu succes situaţiile problematice
propuse, iar atunci când au întâmpinat dificultăţi au apelat la ajutorul învăţătorului.
În următoarea etapă au fost situaţii în care elevii au dorit să rezolve singuri exerciţii şi
probleme pe care le-au propus spre rezolvare clasei. Astfel am urmărit permanent activizarea
elevilor prin strategii creative, formarea unor gândiri critice, stimularea şi dezvoltarea
creativităţii, formarea încrederii în sine şi a curajului de a se implica în rezolvarea oricărei situaţii
şi găsirea soluţiilor corecte, crescând astfel eficiența în învățare.
Tabel.5.IV. Realizarea itemilor la clasa experimentală – Etapa postexperimentală (Clasa I B):
ITEMI I1 I2 I3 I4 I5 I6 I7 I8 I9 I10

76
 FB 20 25 20 20 20 20 20 20 20 20
B 10 7 10 9 10 9 8 10 9 8
Nr. elevi / calificativ
S 2 0 2 3 2 3 4 2 3 4
I 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

CALIFICATIV FOARTE BINE BINE SUFICIENT INSUFICIENT

Nr. elevi Î: 32 / P:32 20 10 2 -

Tabel.6.IV. Realizarea itemilor la clasa de control – Etapa postexperimentală (Clasa I A):
ITEMI I1 I2 I3 I4 I5 I6 I7 I8 I9 I10
FB 13 10 10 11 10 12 10 10 10 10
B 10 8 11 9 10 8 9 10 7 10
Nr. elevi / calificativ
S 2 7 4 5 4 4 5 5 6 3
I 3 3 3 3 4 4 4 3 5 5

CALIFICATIV FOARTE BINE BINE SUFICIENT INSUFICIENT

Nr. elevi Î: 28 / P:28 10 10 5 3

IV.3. Analiza comparativă a rezultatelor obținute în etapa

preexperimentală/etapa postexperimentală:

Fig.11.IV. Analiza comparativă a rezultatelor obținute în Etapa postexperimentală – Clasa

experimentală (I B – E), Clasa de control (Clasa I A – C)
Este evident că, elevii eşantionului experimental au înregistrat la testul final un progres
semnificativ, fapt demonstrat de calificativele obţinute. Acest lucru evidenţiază faptul că elevii
au reuşit să conştientizeze rolul exerciţiilor şi problemelor de aritmetică în stimularea gândirii
critice şi a creativităţii, să utilizeze în diferite contexte noţiunile învăţate.

77
Fig.12.IV. Analiza comparativă a rezultatelor obținute la Clasa experimentală / Etapa
preeperimentală/ Etapa postexperimentală – Test inițial/ Test final
Comparând rezultatele obţinute în etapa preexperimentală şi postexperimentală am
constatat că la nivelul teoretic şi aplicativ, majoritatea elevilor clasei I au înregistrat progrese. De
remarcat este faptul că la clasa experimentală, la evaluările finale la matematică, niciun elev nu a
mai obţinut calificativul Insuficient. Șase elevi care la testul iniţial, au avut calificativul Bine, au
„migrat” spre Foarte bine la testul final, cinci elevi de la Suficient la Bine și trei elevi de la
Insuficient la Suficient. În ceea ce priveşte elevii care au obţinut calificativul Foarte bine la
testarea iniţială, aceştia s-au menţinut la acelaşi nivel de-a lungul celorlalte teste, inclusiv la
testul final.
Cu toate acestea există elevi care au rămas la nivelul iniţial, nereuşind să înregistreze
progrese prea mari. Ţinând însă seama de faptul că gradul de dificultate al testelor a fost din ce în
ce mai mare, cerinţele din ce în ce mai complexe, faptul că aceşti elevi nu au obţinut rezultate
mai slabe, demonstrează că la nivelul achiziţiilor s-a înregistrat totuşi un progres.

78
 CAPITOLUL V.
CONCLUZII

V.1. Concluziile cercetării

În concluzie, rezultatele obţinute de elevii clasei experimentale la proba de evaluare
finală completate cu datele observării curente a comportamentului elevului, cu cele furnizate de
interpretarea chestionarelor aplicate părinților, după terminarea Programului de activități de
consiliere, confirmă ipoteza de lucru a cercetării. Așadar, consider că, eforturile legate de
implicarea părinților la școală au beneficii agreate de profesori: îmbunătățirea calificativelor, a
atitudinii față de școală, a comportamentului, a efectuării temelor și a participării la activitățile
din clasă. S-a confirmat astfel, practic-acţional ipoteza de lucru, faptul că, implicarea părinților
elevilor în activitatea școlii are efecte benefice asupra performanțelor la matematică ale acestora.
Făcând o evaluare a rezultatelor obţinute, se poate spune că Programul de activități de

79
consiliere cu părinții și elevii, implicarea consilierului școlar și folosirea celor mai eficiente
metode de predare-învățare-evaluare/ în activitatea de rezolvare a exerciţiilor şi problemelor, au
antrenat într-o mai mare măsură elevii, i-a determinat să se implice tot mai mult în activitatea de
învăţare. S-a alungat monotonia care se instaurează de multe ori la o oră tradiţională, s-a
dezvoltat motivaţia pentru studiu, iar elevul a fost transformat dintr-un factor pasiv al învăţării,
într-unul activ, aflat într-o continuă căutare şi descoperire a valorilor. Toate aceste aspecte
evidenţiate au condus la înregistrarea progresului şi la creşterea nivelului de aspiraţie al fiecărui
elev și a fiecărui părinte.
Pe baza analizei rezultatelor acestei cercetări pot fi enumerate următoarele concluzii:
1. Există o relaţie semnificativă din punct de vedere statistic între implicarea părinţilor în
educaţia copiilor şi creșterea randamentului şcolar al acestora.
2. Cercetările din acest domeniu sunt susţinute de rezultatele acestei cercetări.
3. Implicarea părinţilor în educaţia copiilor este un imperativ pe care nu putem să nu-l luăm în
seamă.
4. Cadrele didactice împreună cu părinţii pot face echipă în susţinerea demersului educaţional.
Așadar, rezultatele cercetării care precizează o relaţie semnificativă între implicarea
părinţilor în educaţia copiilor şi randamentul şcolar al acestora pot fi făcute câteva recomandări
specifice pentru părinţi:
1. Să creeze acasă un mediu bun care să sprijine învăţarea, prin desfăşurarea de activităţi zilnice
cu copilul, citind împreună, verificându-i tema, limitându-i accesul la TV, la jocurile video sau
pe telefon.
2. Să discute permanent cu copilul despre ce se întâmplă la şcoală, punându-i întrebări specifice,
legate de activitatea din clasă, de profesori şi de alte acţiuni suplimentare.
3. Să îşi pregătească copilul pentru a învăța, prezentându-i şcoala ca fiind interesantă şi
important, precizându-i faptul că se constituie în parteneri valoroşi.
4. Să discute cu profesorii copiilor lor, stabilind o relaţie adecvată cu ei, conştientizând faptul că
fiecare are de învăţat de la celălalt.
5. Să fie pregătiţi să cunoască profesorii, orarul copilului şi regulile din şcoală, să ştie ce tip de
temă i se dă şi în cât timp trebuie să finalizeze.

80
 Principalii factori care contribuie la educația omului sunt familia și școala, factori care
contribuie prin influențele lor specifice, la formarea și integrarea socială a copilului. Familia și
școala urmăresc în mod conștient să contribuie la dezvoltarea fizică a omului, să-i formeze
orizontul cultural, să-l învețe să gândească, să-i formeze deprinderi de muncă și de comportare
corectă în societate, să-l motiveze pentru învățare. Familia și școala urmăresc același scop
educativ. Universul școlii și cel al familiei sunt două dimensiuni ale vieții copiilor care-și pun în
mod decisiv amprenta asupra formării personalității acestora. Educația dată în școală se
dovedește a fi ineficace dacă familia, factorul cu cea mai mare influență educațională în primii
14-15 ani de viață ai copilului, nu se implică în realizarea sarcinilor instructiv-educative.
Este necesar ca părinţii să îşi schimbe optica pe care o au asupra întâlnirilor din mediul
şcolar, aceastea putând deveni un sprijin real în îmbunătăţirea relaţiei dintre părinte şi copil,
părinte şi cadru didactic. Cercetările arată că în programele în care părinţii sunt implicaţi elevii
au performanţe mai mari la şcoală decât aceleaşi programe, dar în care părinţii nu sunt implicaţi.
Gradul de implicare al părinţilor în viaţa şcolară a copiilor lor influenţează şi rezultatele acestora,
în sens pozitiv: cu cât părinţii colaborează mai bine cu şcoala, cu atât calificativele obținute de
către elevi sunt mai mari.
Consider că acest program a avut un impact pozitiv asupra familiei, elevilor și școlii, prin
faptul că părinții au devenit mai receptivi la cerinţele acesteia, mai atenți cu copiii lor,
acordându-le mai mult sprijin. De asemenea, părinţii au devenit din ce în ce mai interesați să se
instruiască şi să se educe alături de copiii lor.
În plus, discuţiile avute în familie despre şcoală au avut un efect puternic asupra creşterii
motivaţiei şi performanţelor elevilor din clasa I B, clasa experimentală. Prin aceste
comportamente părinții implicați au stimulat motivația copiilor pentru școală, iar prin activitățile
desfășurate acasă au contribuit la formarea unor abilități de învățare, autoorganizare ceea ce a
influențat pozitiv reușita școlară la matematică a eleviilor. Este evident că, oportunitatea cea mai
promițătoare pentru rezultatele elevilor apare atunci când familiile și școala lucrează împreună.
Interesant a fost de urmărit modul în care toţi elevii şi-au manifestat personalitatea fiind
puşi să lucreze, să rezolve corect exerciţiile propuse, să compună probleme cât mai frumoase şi
mai atractive. Am descoperit laturi ascunse până acum ale personalităţii lor, care se pun în
valoare atunci când sunt în situaţii inedite. Elevi, care până a avea loc acest experiment erau

81
foarte puţin angrenaţi în activitatea la oră, şi-au schimbat evident atitudinea vis-a-vis de cerinţele
date în cadrul orei, implicându-se foarte mult în realizarea sarcinilor și în obținerea calificativelor
foarte bune.
V.2. Concluzii generale
Cercetarea de faţă a pornit de la ideea că implicarea părinţilor în educaţia copiilor atât în
cadrul familiei, cât şi în relaţia acestora cu şcoală are efecte pozitive asupra performanţelor
şcolare ale copiilor.
De aici am desprins şi ipoteza acestei cercetări: există o relaţie semnificativ statistică
între implicarea părinţilor în educaţia copiilor şi performanța şcolară la matematică a acestora.
Obiectivul acestei cercetări a fost de a descoperi dacă această ipoteză se confirmă sau nu.
Referitor la Programul de activități de consiliere aplicat în etapa experimentală, ca orice
program educativ, acesta a devenit eficient în măsura angajării părţilor componente. Astfel, a
apărut încă de la începutul etapei experimentale unul dintre avantajele activităților în parteneriat
și s-au creat relaţii de colaborare, s-au clarificat diverse probleme educative, activitățile au oferit
un nou cadru de dezvoltare a personalităţii elevului și a dus la creșterea performanței școlare a
elevilor. Astfel, cu cât părinţii s-au implicat mai mult în relaţia cu şcoala, în realizarea educaţiei
copilului în mediul familial, cu atât mai mult performanţele elevilor au fost mai ridicate.
Cercetarea a debutat cu determinarea părerii părinților referitor la implicarea familiei de
către şcoală în educaţia copiilor (chestionare, informări și implicarea în activități bilunare,
întâlniri individuale și de grup) şi s-a finalizat cu aflarea consecinţelor (calificative obținute,
performanțele elevilor la Matematică și explorarea mediului) ce au apărut în urma implicării
active a părinților în programul de activități propus.
Așadar, implicarea părinţilor în educaţia copiilor şi în creșterea randamentul şcolar al
acestora la matematică s-a concretizat în creearea unui mediu bun care să sprijine învăţarea, prin
desfăşurarea de activităţi zilnice cu copilul, citind împreună, verificându-i tema, limitându-i
accesul la TV, la jocurile video sau pe telefon. De asemenea, pregătirea copilul pentru a învăța,
prezentându-i şcoala ca fiind interesantă şi precizându-i faptul că se constituie în parteneri
valoroşi, stabilind o relaţie adecvată cu profesorii, cunoscând orarul copilului, regulile din şcoală
și mai ales, fiind informați despre temele zilnice și de modul corect de realizare al acestora.

82
 Făcând o evaluare a rezultatelor obţinute, se poate concluziona faptul că Programul de
activități de consiliere cu părinții și elevii, implicarea consilierului școlar și folosirea celor mai
eficiente metode de predare-învățare-evaluare/ în activitatea de rezolvare a exerciţiilor şi
problemelor, au antrenat într-o mai mare măsură elevii, i-a determinat să se implice tot mai mult
în activitatea de învăţare.
S-a confirmat astfel, practic-acţional ipoteza de lucru, faptul că, implicarea părinților
elevilor în activitatea școlii are efecte benefice asupra performanțelor la matematică ale acestora.

Finalizarea acestei lucrări cu un conținut pedagogic este dată de concluzii îndreptate spre
importanța parteneriatului școlii cu familia în educația elevului. Orientarea direcţiei implicării
părinţilor în educaţia şcolară spre creșterea motivației pentru învățare, oferind satisfacţii atât
părinţilor cât și elevilor, prin întărirea sentimentului de responsabilitate faţă de îndeplinirea
sarcinilor şcolare. Nu este de neglijat nici aspectul că, în acest fel, implicarea parentală în
educaţie contribuie la dezvoltarea sentimentului de apropiere între părinţi şi copii și mai ales, la
obținerea de rezultate foarte bune la matematică, dar și la celelalte discipline.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
 Agabrian, M., Milea V., (2005) – ,,Parteneriate şcoală-familie-comunitate”, Editura
Institutul European, Iaşi;
 Batrânu, E., (2005) – ,,Educația în familie”, Editura Politică, București;
 Băran- Pescaru, A. (2004) – „Familia azi. O perspectivă sociopedagogică”, Editura Aramis,
Bucureşti;
 Băran-Pescaru, A., (2004) – ,,Parteneriat în educație (familie-școală-comunitate), Editura
Aramis, Bucureşti;
 Bocoș, M., (2007) – ,,Teoria și practica cercetării pedagogice”, Editura Casa Cărții de
Știință, Cluj-Napoca;
 Bonchiș E., (2011) – ,,Familia și rolul ei în educarea copilului”, Editura Polirom, Iași;
 Bunescu, Gheorghe, (1997) – „Educaţia părinţilor. Strategii şi programe”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
83
 Cernea, M., (2000) – ,,Contribuţia activităţilor extracurriculare la optimizarea procesului
de învăţământ”, în “ Învăţământul primar“ nr. 1, Bucureşti, Editura Discipol, 2000;
 Ciohondaru, E., (2004) – ,,Succesul relației dintre părinți și copii acasă și la școală”,
Editura Humanitas, București;
 Clipa , Otilia, (2008) – ,,Autoevaluare și evaluare didactică universitară – demersuri
Investigative”, Editura Didactică şi Pedagogică, București;
 Cristea S., (2010) – ,,Fundamentele pedagogiei”, Editura Polirom, Iași;
 Diaconu, M., (2004) – ,,Sociologia educației”, Editura ASE, București;
 Dumitriu, G., (1998) – „Comunicare şi învăţare”, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti;
 Goraş-Postică, V., Cheianu, D., (2010) – ,,Relaţia şcoală-familie pentru calitatea în
educaţie”, Chişinău, Editura Prodidactica;
 Ionescu, M., Bocoş, M., (2001) – Cercetarea pedagogică şi inovaţia în învăţământ, în
,,Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor”, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca;
 Iucu, R.B., (2006) – ,,Managementul clasei de elevi”, Editura Polirom, Iași;
 Jinga,I., Istrate, E., (2001) – ,,Manual de pedagogie”, Editura ALL Educational, București;
 Jurcău, N. (2006) – ,,Psihologia Educaţiei”, Ediţia a-VI-a. Editura UTPRES, Cluj-Napoca;
 Păun, E., (2001) – ,,Instruire şi învăţare”, Editura Didactică şi Pedagogică, București;
 Popa, G., Popa, M., (2005) – ,,Proiect de Educație Permanentă. Școala părinților" în
Studii de specialitate, Editura AS'S, Botoșani;
 Radu, I., Ionescu, M., (1987) – Cercetarea pedagogică – moment al perfecţionării şi
creativităţii, în ,,Experienţă didactică şi creativitate”, Editura Dacia, Cluj-Napoca;
 Rădulescu, E., Tîrcă, A., (2002) – ,,Școală și comunitate.Ghid pentru professori”, Editura
Humanitas Educațional, București;
 Stăiculescu, C., (2011) – ,,Școala și comunitatea locală”, Editura ASE, București;
 Truță, E., Mardar, S., (2007) – ,,Relația profesor-elevi:blocaje si deblocaje”, Editura
Aramis, București;
 Van Pelt, N., (2002) – „Secretele părintelui deplin”, Editura „ Viaţă şi sănătate”, Bucureşti;

84
 Vrășmas E. A., (2002) – ,,Consilierea și educația părinților”, Editura Aramis, București;
 Vrășmaş, E., (2008) – ,,Intervenţia socio-educaţională ca sprijin pentru părinţi”, Editura
Aramis, București;

85