MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE

SPECIALIZAREA: PSIHOPEDAGOGIA EDUCAȚIEI TIMPURII ȘI A

ȘCOLARITĂȚII MICI

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR: LECT.UNIV.DR. PETROVAN RAMONA

ABSOLVENT: GRECEAN BIANCA GEORGIANA

ALBA IULIA

2021
 MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE

SPECIALIZAREA: PSIHOPEDAGOGIA EDUCAȚIEI TIMPURII ȘI A

ȘCOLARITĂȚII MICI

VALOAREA FORMATIVĂ A
PARTENERIATELOR EDUCAȚIONALE LA
NIVELUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR

COORDONATOR: LECT.UNIV.DR. PETROVAN RAMONA

ABSOLVENT: GRECEAN BIANCA GEORGIANA

ALBA IULIA

2021
 Introducere

Reforma învățământului a adus o schimbare semnificativă în ceea ce privește relația

cadrului didactic cu ceilalți factori implicați în educația elevilor, îndeosebi cu familia.Poziția
familiei este aceea de partener într-un proces de dezvoltare, de conturare a drumului, a rolului
social pe care îl va alege copilul.
De asemenea, este mare nevoie de colaborare între partenerii educativi din
comunitate- Biserica, Poliția, Primăria, Biblioteca-pentru a aborda educația din perspectiva
afectivității, a cunoașterii și a reglării trebuințelor, atitudinilor, valorilor și motivației care
stau la baza unei conviețuiri democratice și integrării în societate.
Am ales această temă deoarece una din cele mai importante condiții pentru ca
eficiența activității educative desfășurate în școli să crească este existența unui parteneriat a
tuturor factorilor educativi: şcoala, familia, comunitatea. Pentru mine, educația reprezintă
unul din cele mai importante lucruri din viața unui om, care il ajută în a lua cele mai bune
decizii pentru viața sa. De asemenea, nivelul de aspirație al fiecarui om este influențat în mod
direct de nivelul educațional, de posibilitatea adaptării în contextul schimbărilor din societate,
pe care o influențează, la rândul lui.
Prezenta lucrare de diserație intitulată „Valoarea formativă a parteneriatelor
educaționale la nivelul învățământului primar” cuprinde 3 capitole cu titluri semnificative,
precum: 1.Parteneriatul educațional.Abordări teoretice; 2.Școala și partenerii săi; 3.Cercetare
pedagogică.
Primul capitol este împărțit la rândul lui în 4 subcapitole: Conceptul de parteneriat
educațional; Condițiile ale eficienței parteneriatului educațional;Participații prezenți la
parteneriatul educațional; Structura și condițiile programelor de parteneriat.Capitolul
cuprinde definirea conceptului important și anume de parteneriat educațional, cele mai
importante condiții prin care un parteneriat poate fi eficient, atractiv asupra copilului
preșcolar.De asemenea, include o ierarhizare a partenerilor implicați în educație, dar și o
stuctură prin care poate fi elaborat corect un parteneriat educațional, ținându-se cont de toate
etapele.
Al doilea capitol tratează strict principalele valori formative care pot fi exstrase din
fiecare parteneriat educațional care se pot desfășura la nivelul învățământului primar.Într-o
manieră ludică, cunoștințele din cadrul fiecărui parteneriat educațional sunt transmise
elevilor.Acest capitol este structurat în 2 subcapitole, iar ultimul având la rândul lui încă o
serie de paragrafe: Parteneriate eficiente cu: Biserica, Poliția, Unitățile sanitare, Autoritățile
locale, Alte forme de parteneriat.
Ultimul capitol este focalizat pe partea de cercetare a acestei lucrări.Cercetarea a
fost desfășurată la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir, la clasa I Step-by-Step, unde îmi desfășor
activitatea în acest an, ca profesor pentru învățământul primar.Pe lângă faptul că elevii au
avut un rol important în realizarea acestei cercetări, subiecții la care am apelat de asemenea
au fost și părinții acestora, dar și unui număr de 29 de învățătoare din județul Alba.
Prin intermediul acestei lucrări îmi propun să aflu cât de importantă este pentru
părinți desfășurarea parteneriatelor educaționale pentru copiii lor, dacă cadrele didactice se
implică cu multă dragoste în activitățile desfășurate, cât și modul prin care îi captivează pe
copii.Totodată, îmi doresc să aflu opinia cadrelor didactice în ceea ce privește importanța
parteneriatelor, cât și valorile formative pe care le au acestea.
Noi, învățătorii, trebuie să fim deschiși spre trebuința de a afla, de a cunoaște,
pentru a le cultiva elevilor atașamentul față de școală, dragostea și interesul pentru
cunoaștere.
„Educația este un proces al vieții și nu o pregătire pentru viață. Cred că, școala
trebuie să reprezinte viața actuală, viață tot atât de reală și de vitală pentru copil ca aceea
pe care el o duce în familia sa, cu vecinii săi, pe locurile lui de joacă.” ( John Dewey)
 CAPITOLUL I
PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL - ABORDĂRI
TEORETICE

1.1. CONCEPTUL DE PARTENERIAT EDUCAȚIONAL

Direcțiile actuale ale educației timpurii conduc spre realizarea unor parteneriate
eficiente și constructive între școală, familie și alți factori educaționali, cu scopul de a
socializa și pregăti copilul pentru viața socială.
„În noua perspectivă asupra funcționării învățământului românesc un loc prioritar îl
ocupă parteneriatul educațional venit ca o soluție reală a marilor probleme ale
învățământului.De asemenea, parteneriatul educațional reprezintă o prioritate a strategiilor
orientate către dezvoltarea educației românești.” (Ramona Ștefana Petrovan, Parteneriatele
educaționale de la teorie la practică, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2011, pp. 7-9)
În literatura de specialitate nu se regăsește o definiție unanim acceptată a termenului
de parteneriat, acesta fiind utilizat alături de alți termeni și sintagme precum: colaborare,
coordonare, integrare a serviciilor, rețea de servicii, lucru în echipă, activitate comună între
organizații.Unele definiții întâlnite atribuie parteneriatului sensul de înțelegere prin care două
sau mai multe persoane sau grupuri lucrează împreună pentru atingerea unor scopuri comune.
Parteneriatul educațional este o formă de comunicare, cooperare, colaborare care vine
în sprijinul elevilor.Acesta se realizează împreună cu actul educațional propriu-
zis.Parteneriatul educațional cuprinde un set complex de activități în funcție de tipul de
parteneriat, programate în conformitate cu un plan de activități, în scopul realizării unor
obiective, într-un interval de timp, cu ajutorul unor resurse umane, tehnice și financiare,
identificate în momentul propunerii de proiect.
„În concepția majorității cadrelor didactice, parteneriatul educațional reprezintă o
direcție educativă imperios necesară dezvoltării actuale a școlii românești.Se pornește de la
premisa că succesul copilului este condiționat de influneța mai multor factori, nu doar la
școală, ca mediul instituționalizat, nefiind răspunzătoare de acesta.Posibilitatea angajării
factorilor responsabili din mediile formal, informal și nonformal determină gradul de succes
al elevului sau, mai bine spus, valoarea acordată fiecărui copil.Familia și comunitatea sunt
două componente care au sarcina de a sprijini învățământul primar pentru valorificarea
potențialului fiecărui copil.De regulă, această îndatorire se realizează pe baza unor
parteneriate, mereu actualizate în funcție de obiectivele urmărite sau de contextul socio-
politic-economic care poate opera modificări majore de formă și conținut.Astfel,
învățământul românesc trebuie să-și asume o nouă reprezentare: parteneriatul educațional ca
prioritate a strategiilor educaționale centrate pe termen lung și rezolvarea de probleme”
(Constantin Cucoș, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice,
Ediția aIII-a,Editura Polirom, Iași, 2009, p.727)
„Parteneriatul educaţional este una dintre cerinţele-cheie ale pedagogiei
contemporane, este un concept şi o atitudine. Acesta presupune:
- egalizarea şanselor de participare la o acţiune educativă comună;
- interacţiuni acceptate de toţi partenerii;
- comunicare eficientă între participanţi;
- colaborare (acţiune comună în care fiecare are rolul său diferit);
- cooperare (acţiune comună cu interrelaţii şi roluri comune).
Parteneriatul se bazează pe premisa că părţile interesate au un fundament comun de
acţiune şi un spirit de reciprocitate care le permite să se unească. Pe învățători şi pe părinţi îi
uneşte dorinţa de a-i susţine pe copii în dezvoltarea lor. De aceea, instituirea spiritului de
reciprocitate, astfel încât eforturile depuse să aibă semnificaţie pentru toţi cei implicaţi, este
percepută de ei drept o provocare. Cunoscându-se, partenerii se identifică cu nevoile şi
aspiraţiile copilului, pentru a-l sprijini, cu tact, înţelegere şi dragoste, în a atinge un scop cu
finalitate pozitivă”.

1.2. CONDIȚII ALE EFICIENȚEI PARTENERIATULUI

EDUCAȚIONAL

„Eficiența sau succesul unui parteneriat educațional sunt dificil de definit și de

măsurat.În general, eficiența parteneriatului educațional este definită prin raportare mai
curând la procesele subiacente decât la rezultatele acestora”. (H. Sullivan, C. Skelcher,
Woeking Across Boundaries.Collaboration in Public Services, Basingstoke: Palgrave, 2002,
p.176)
 Dezvoltarea unui program de parteneriat necesită timp, organizare și efort.În prezent
este necesar parteneriatul educațional între instituții bine determinate ale societății: familia,
școala și comunitatea în favoarea unei educații eficiente pentru individ și societate.Cadrul
didactic alături de partenerul educațional trebuie să pună în valoare parteneriatul pe care îl
inițiază, în așa fel încât să fie cât mai atractive activitățile pe care le desfășoară împreună cu
școlarii, să le capteze atenția, să acumuleze diferite cunoștințe în funcție de tipul
parteneriatului, să socializeze și nu în ultimul rând să îl pregătească pentru viața socială.
Cercetările arată că pentru cei care realizează un plan bine gândit și întocmit, șansa
succesului de dublează.Același lucru se poate spune și în legătură cu parteneriatele școală-
familie-comunitate.Dacă cadrele didactice nu își întocmesc un plan eficient de parteneriate
este posibil ca eforturile lor, chiar bine intenționate, să conducă spre rezultate nedorite și
neașteptate.
„În problematica parteneriatului educațional, cantitatea nu garantează calitatea - un
concept multifațetat prin care putem înțelege: achizițiile copilului, adecvarea ofertei
educaționale, raportul numeric cadre didactice-copii.Din perspectiva părinților, calitatea
serviciilor educaționale este asigurată prin adecvarea lor la așteptările și la valorile
părinților.Calitatea parteneriatului educațional poate fi influențată de șase categorii de
factori:
 Mediul parteneriatului-tradiția cooperării sau colaborării în comunitate, un climat
sociopolitic favorabil, grupul colaborativ privit ca lider ligitim;
 Caracteristicile membrilor-respect reciproc, înțelegere și încredere, membrii consideră
colaborarea ca fiind în propriul interes, abilitatea de a ajunge la compromis,
apropierea dintre membri din categorii diferite;
 Procesele desfășurate-membrii consideră mize importante atât procesele, cât și
rezultatele, există mai multe niveluri de implicare în organizație, flexibilitate,
dezvoltarea unor roluri clare, ritm de realizare adecvat, adaptabilitate;
 Comunicarea între membri- deschisă și frecventă, stabilirea unor relații și legături de
comunicare informale;
 Scopuri-obiective concrete și realizabile, viziune împărășită, scop unic;
 Resurse- fonduri, personal, materiale, timp suficient, leadership și facilitare eficiente.”
(Liliana Stan, Educația timpurie.Probleme și soluții, Editura Polirom, Iași, 2016, p.p
105-106)
 „Hurdy și colaboratorii săi descriu șase principii a căror respectare duce la
construirea unor parteneriate eficiente, de succes-recunoașterea și acceptarea nevoii de
parteneriat, construirea unui scop clar și realist, asigurarea angajării și implicării; dezvoltarea
menținerii încrederii, crearea unei înțelegeri clare și robuste; asigurarea monitorizării
evaluării și învățării.Succesul parteneriatului educațional se obține și prin: comunicarea
eficientă, viziune comună, cunoștințe, încredere reciprocă între organizațiile partenere,
structura de conducere adecvată și flexibilă, implicare susținută a managerilor, finanțare
sigură, timp adecvat, forță de muncă și asistența tehnică.
Parteneriatul eficient cere o bună colaborare între factorii implicați.În special la
vârstele mici, educația de calitate necesită implicarea nemijlocită și susținută a familiei.În
atribuțiile unui bun părinte intră implicarea în educația copiilor, colaborarea cu instituțiile de
învățământ, însă îndeplinirea acestora nu este lipsită de tensiuni și incertitudini.” (Liliana
Stan, Op.cit, p.106)

1.3. PARTICIPANȚII PREZENȚI LA PARTENERIATUL

EDUCAȚIONAL

„Parteneriatul reprezintă procesul de colaborare dintre două sau mai multe părți care
acționează împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri comune.Această scurtă
definiție aduce câteva aspecte importante privind parteneriatul:
 Existența a două sau mai multe părți
 Interesul comun- liantul dintre părți; dacă cineva nu este interesat de un anumit proces
sau de o anumită problemă, nu se poate miza pe o implicare totală în soluționarea
respectivei probleme;
 Scopul final-stabilirea scopului final al acțiunii realizate în parteneriat este unul dintre
indicatorii de succes; de obicei, scopul este negociat și presupune implicarea fiecărei
părți;

 Relaționare și colaborare-întreaga durată a parteneriatului trebuie să cuprindă

cooperare și relaționarea dintre părți.” (Luciana-Simona Velea, Nicolae Toderaș,
Mihaela ionescu, Participarea elevilor în școală și în comunitate.Ghid pentru
profesori și elevi, Editura Agata-publicată de TEHNE,București, 2006, p. 59)
 „Parteneriatul educaţional se referă la cerinţa ca proiectarea, decizia, acţiunea şi
evaluarea în procesul de educaţie să fie realizate în cooperarea şi colaborarea dintre instituţii,
influenţe şi agenţi educaţionali.Astfel, se pot identifica în educaţie următorii parteneri:
 instituţiile educaţiei: familia, şcoala şi comunitatea;
 agenţii educaţionali: copil, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme
educaţionale (psihologi, consilieri psihopedagogi, terapeuţi etc.);
 membrii comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului
(medici, factori de decizie, reprezentanţi ai bisericii, poliţiei etc.);
 tipuri diferite de influenţe educative exercitate în anumite momente asupra copilului;
 modele de programe de creştere, îngrijire şi educare a copilului;
 formele educaţiei în aceeaşi perioadă sau în perioade diferite.” (Ecaterina Vrăsmaș,
Dimensiuni şi particularităţi care definesc parteneriatul educaţional, Revista Inclusiv
Eu, nr.4, 2008, p.9.)

„Pentru a se realiza un parteneriat trebuie să se modifice valori, atitudini și

comportamente ale tuturor celor implicați în sistemul de învățământ, părinți/ susținători
legali, elevi, preșcolari, organizații nonguvernamentale, asociațiile părinților și ale elevilor,
angajații cultelor religioase, agenții economici, structurile sindicale, etc” (Constantin Cucoș,
Op.cit., p.727.)
„Ca atitudine, parteneriatul presupune:
-acceptarea diferențelor și tolerarea opțiunilor diferite;
-egalizarea șanselor de participare la o acțiune educativă comună
-interacțiuni acceptate de toți partenerii;
-comunicarea eficientă între participanți;
-colaborare (acțiune comună în care fiecare are rolul său diferit);
-cooperare (acțiune comună în care se petrec interrelații și roluri comune).” (Ramona Ștefana
Petrovan, Op.cit., p.9.)
Cunoscându-se, partenerii se identifică cu nevoile şi aspiraţiile copilului, pentru a-l
sprijini, cu tact, înţelegere şi dragoste, în a atinge un scop cu finalitate pozitivă.
„Coordonatorii parteneriatului stabilesc împreună tipul parteneriatului ce urmează a fi
derulat.În multe cazuri se porneşte de la un coordonator care îşi caută parteneri de
colaborare.În acest caz persoana respectivă trebuie să aibă anumite competenţe organizatorice
pentru că, în funcţie de modul de elaborare şi prezentare a proiectului, potenţialii parteneri
vor solicita sau nu colaborarea.
 Coordonatorii trebuie :
► să aleagă o temă de interes general,interesantă şi atractivă , pentru alte cadre didactice,
potenţiali parteneri ai comunităţii locale şi copiii implcaţi;
► să întocmească programul de parteneriat ținând cont de tematica aleasă,să stabilească
scopul şi obiectivele generale ;
► să evalueze corect toate segmentele proiectului,adică resursele umane şi materiale,
acţiunile comune ce urmează a se derula, activităţile de informare, metodele de evaluare;
► să asigure strategii de lucru pentru fiecare etapă ce urmează a fi derulată.
Buna desfăşurare a parteneriatului presupune existenţa unor competenţe din partea
coordonatorului sau dobândirea unora noi ,prin experienţă proprie pe parcursul activităţilor.
Reuşita parteneriatului nu se datorează în exclusivitate coordonatorilor sau numai
participanţilor, ci este rezultatul muncii fiecărei părţi, rezultatul muncii partenerilor care
comunică permanent şi învaţă unul de la celălat.Într-un parteneriat, membrii participanţi au
personalităţi diferite, studii diferite, competenţe şi experienţe diferite .Este foarte important ca
pentru reuşita desfăşurării parteneriatului toţi să se concentreze asupra scopului propus,să
manifeste solidaritate şi camaraderie.Partenerii trebuie să înţeleagă că randamentul şi
calitatea muncii fiecăruia influenţează rezultatul final.

1.4. STRUCTURA ȘI CONDIȚIILE PROGRAMELOR DE

PARTENERIAT

Timpul pe care îl petrecem pentru a ne pregăti viitorul parteneriat este o investiţie care
sigur va da roade mai târziu. Trebuie să se acorde o deosebită atenţie acestei etape pentru că
multe din problemele apărute în timpul existenţei unui parteneriat îşi au rădăcinile într-o
pregătire superficială.
„Dat fiind faptul că una dintre disfuncționalitățile cel mai frecvent menționate în
practica parteneriatelor este comunicarea și mai ales cea interpersonală se impune ca
personalul instituției școalare să fie instruit periodic pe direcția comunicării și relaționării
interpersonale.Există câteva principii de bună practică ale parteneriatului:
 Toți partenerii trebuie să contribuie la realizarea activităților și să înțeleagă care va fi rolul lor
în cadrul proiectului.
  Părțile trebuie să se consulte în mod regulat și să se informeze asupra tuturor
aspectelor privind evoluția proiectului.
 Toți partenerii trebuie să contribuie la realizarea rapoartelor de evaluare narativă a
activităților.
 Partenerii trebuie să colaboreze la realizarea decontului aferent proiectului finanțat
(acolo unde este cazul).” (Constantin Cucoș, Op.cit., p.p.736-737.)
În cadrul acestor parteneriate se pot parcurge următoarele conţinuturi: transmiterea
unor informaţii, dobândirea unor cunoştinţe din domenii diferite în funcție de tipul
parteneriatului, educarea unor comportamente şi conduite civilizate, îmbogăţirea
vocabularului activ cu cuvinte din diferite domenii, cultivarea unor atitudini de investigare,
cercetare etc .

„Etapele de parcurgere în formarea unui parteneriat educațional sunt următoarele:

Explorare – evaluare – planificare – formare – iniţiere – realizare – verificare –
reglementare – consolidare – acţionare – implementare – evaluare” ( Constantin Cucoș,
Op.cit, p.730.)
Pentru realizarea unui parteneriat educațional trebuie să se țină cont de următoare
structură:
 Titlul proiectului: fiind denumit in funcție de tipul de parteneriat,de domeniul din care face
parte;
 Argumentul: care cuprinde motivele pentru care s-a inițiat parteneriatul;
 Scopul: reprezintă finalitatea, rezolvarea problemei identificate, schimbarea pe care dorim să
o facem.Trebuie să fie clar, simplu, fiind formulat într-o singură frază;
 Obiectivele specifice: reprezintă rezultatele la care se poate ajunge pentru atingerea scopului;
 Grupul țintă: reprezintă categoriile de persoane care sunt direct implicate în proiect;
 Durata desfășurării parteneriatului;
 Resurse umane, materiale, informare, financiare;
 Echipa de proiect: este cea care implementează proiectul
 Beneficiarii: sunt persoanele care nu participă direct la proiect.
 Locul de desfășurare;
 Modalități de evaluare;
 Activitățile desfășurate pe perioada în care se derulează parteneriatul.Acestea trebuie selectate
sau proiectate astfel încât să maximizeze șansele de a atinge obiectivele propuse. Trebuie să
fie cât mai atractive pentru copii, să îi motiveze să participe la actul învățării, să socializeze,să
 fie benefice, etc.Activitățile se planifică pentru fiecare obiectiv în parte.Pentru fiecare
activitate se stabilește durata, resursele și modalitatea de realizare;
 Rezultatele așteptate în urma parteneriatului: sunt produsele finale ale acestuia.Sunt stabilite
pe obiective, reies din detalierea activităților.
 Diseminarea rezultatelor
 Finalizarea proiectului –va exista un moment special în care se va sărbători reuşita copiilor şi
se vor analiza alte nevoi care să conducă la un nou proiect;

Protocol de colaborare
Vezi anexa 1 – Model de parteneriat educațional: Parteneriat Școală-Poliție

CAPITOLUL II
ȘCOALA ȘI PARTENERII SĂI

2.1. PARTENERIATUL CU FAMILIA

„Cea dintâia școală a omului a fost și rămâne familia.Ea dă temelia pe care se clădește
edificiul personalității, iar trăinicia edificiului depinde de calitatea temeliei.Familia este cea
care răspunde de trebuințele elementare ale copilului și de protecția acestuia, exercitând o
influneță atât de adâncă, încât ei rămân, uneori, întipărite pentru toată viața în profilul moral-
spiritual al acestuia.” (Niculina Ionica Vișan, Colaborarea dintre familie și școală – potențial
și limite-, 2018, p.1.)
Copilul este obiectul acțiunii educative exercitată de școală și familie. Relațiile
interpersonale între cadre didactice și părinți au un caracter social. Ele se definesc în funcție
de statutul și rolul pe care-l au pedagogii și părinții în cadrul activității educative. Profesorul
este acela care imprimă un mod sau altul de manifestare a acestei relații. El trebuie să
mediteze asupra problemelor pe care să le discute cu părinții elevilor, asupra tonului discuției,
atmosferei în care se desfășoară ea.
"O eroare de tact care se petrece în relația cadru didactic – părinte constă în adoptarea
de către cadrul didactic a unei atitudini de comunicare și de reproș în unele cazuri. Părintele
este invitat la școală, i se comunică pe un ton grav rezultatele la învățătură ale copilului și i se
dau informații asupra conduitei. Părintele ascultă fără a fi convins. Conduita de comunicare a
cadrului didactic duce la îndepărtarea de școală a părinților și a elevilor și constituie câteodată
o barieră în calea funcționării normale a relației școală – familie." (Popeangă, V.,Școala și
colectivitatea socială, Editura Didactică și pedagogică, București, 1970).
Relația învățători-părinți nu trebuie să ducă la un schimb de opinii în sens unic, de la
învățători la părinți, așa cum se întâmplă când învățătorul adoptă o atitudine de comunicare
unidirecțională. O modalitate eficientă pentru educația copilului în procesul colaborării dintre
învățători și părinți este aceea a unui schimb de opinii, de informații despre copil. Promovând
cu părinții un dialog despre copil, cadrul didactic atașează mult mai ușor pe părinți de școală
și de activitatea desfășurată în cadrul ei. Cadrul didactic va folosi dialogul, pentru a urmări să
obțină de la părinți informații despre copil, să le cunoască opiniile despre comportarea lui. La
rândul său, el va informa pe părinți despre conduita școlară a copilului și despre rezultatele la
învățătură. Luând forma unui dialog, relația cadre didactice – părinți dobândește resurse
educative pentru elevi. O dificultate ce trebuie învinsă de cadrele didactice în relațiile sale cu
părinții elevilor constă în subiectivismul părinților. Dacă învățătorul expune cu un ton grav,
moralizator, opinii care sunt în contradicție cu aprecierile părintelui, în plen, unii dintre
aceștia se vor izola, se vor îndepărta. Cadrul didactic trebuie să se apropie cu tact de părinții
care nu sunt obiectivi în aprecierile făcute asupra copilului. El va trebui să-i asculte pe părinți
și să le solicite informații despre copil. Primele date pe care el le va comunica părintelui
trebuie să-l bucure pe acesta, să se refere la acțiunile pozitive ale copilului, la posibilitățile lui
de dezvoltare. După aceea, pe un ton adecvat, îi va comunica, între patru ochi, dacă este
cazul, informații despre unele insuccese ale copilului sau despre abaterile pe care le-a
săvârșit. Pe părinți îi interesează viitorul copilului și ei sunt sensibili la tot ce se referă la
posibilitățile de dezvoltare a elevului. Prezentând părinților aceste posibilități, precum și
mijloacele de realizare, apropiem pe părinți de școală.
Dialogul cadre didactice – părinți are valoare și pentru activitatea de predare.
Cunoașterea de către profesori a cauzelor familiale care determină eșecul școlar al elevului, a
dificultăților pe care el le întâmpină în pregătirea unor lecții va ușura activitatea școlii în
utilizarea mijloacelor adecvate pentru educarea copiilor. Relația de interdependență și
interacțiune școală – familie se manifestă într-o formă instituționalizată: comitetul de părinți.
Funcțiile pe care le îndeplinește comitetul de părinți în viața școlii amplifică relația școală –
colectivitate socială. Comitetul de părinți, ales de părinți în prima adunare generală de la
începutul anului școlar îndeplinește următoarele funcții:
  Organizarea activității părinților. În colaborare cu diriginții și conducerea școlii,
comitetul de părinți participă la organizarea unor activități mai ample: expoziții
școlare, excursii, etc.
 Inițierea pedagogică a părinților. Comitetul de părinți compus din cetățeni cu un nivel
cultural – pedagogic mai ridicat și cu o conduită familială și cetățenească exemplară,
ia parte la acțiunea de întărire a capacității educative a unor familii. Participarea unor
membri ai comitetului de părinți la convorbirile organizate de diriginți cu părinții, la
vizitele făcute de diriginți în familie și expunerea unor probleme educative de către
părinți în fața celorlalți părinți constituie un act de inițiere pedagogică a părinților.
 Funcție de informare a conducerii școlii despre comportarea extrașcolară a elevilor și
despre modul de petrecere a timpului liber de către copii;
 Funcție educativă, care constă în ajutorul acordat școlii pentru școlarizarea
contingentelor de copii, participarea la manifestările extrașcolare ale elevilor,
supravegherea conduitei lor extrașcolare, expuneri în fața elevilor cu prilejul unor zile
festive, dezbaterea problemelor pedagogice ivite într-o clasă sau într-o școală, etc.
Prin aceste funcții, colectivitatea socială participă la acțiunea educativă organizată de școală.
În multe școli însă, activitatea comitetului de părinți este restrânsă la planul organizatoric –
administrativ.
Funcționarea normală a relației școală-familie este o condiție a randamentului școlar
al copiilor. Atunci când această relație nu funcționează, unitatea procesului educativ nu este
asigurată și cooperarea școlii cu familia suferă pe diverse planuri ale activității școlare.
Dificultățile și barierele care apr în mecanismul cooperării școlii cu familia împiedică buna
desfășurare a relațiilor dintre cei doi factori, influențând în sens negativ activitatea școlară a
copiilor. Dintre factorii care blochează relația școală – familie pot fi amintiți: subiectivismul
părinților, nivelul pedagogic scăzut al unor familii, o concepție personală despre educație, etc.
În relațiile lor cu părinții elevilor, profesorii au de învins subiectivismul părinților în
aprecierile pe care aceștia le fac asupra copiilor. Înțelegând greșit aprecierile care se fac
asupra copiilor lor, unii părinți se îndepărtează de școală, creând o atmosferă de neîncredere
și suspiciune în jurul profesorilor. Pentru a evita astfel de situații este necesar ca profesorii să
abordeze cu mult tact discuția cu părinții. Din cauza nivelului pedagogic scăzut și a
diminuării funcției educative a familiilor, acestea nu răspund invitațiilor de a vizita școala și
privesc cu indiferență acțiunea formativă a școlii.
 Sunt școli care întâmpină dificultăți din partea unor părinți datorită înțelegerii greșite
a rolului pe care-l are școala în formarea viitorului cetățean. Pentru unii părinți școala devine
un scop în sine, nu un mijloc de formare a personalității copilului. Frecventarea școlii
înseamnă și realizarea scopului în concepția acestor părți și urmarea este că ei nu se mai
interesează de situația școlară a copilului. Alți părinți limitează rolul educativ al școlii la
pregătirea pentru o profesiune. Acordând școlii o valoare instrumentală, acești părinți încep
să-i restrângă sarcinile la activitatea intelectuală. Ei urmăresc, în special, pregătirea copilului
la obiectele ce i se vor cere pentru admiterea în cursul școlar superior aceluia pe care-l
urmează la un moment dat. Unele dificultăți care pot bloca funcționarea normală a relației
școală – familie izvorăsc și din conduita greșită a unor învățători și profesori. Didacticismul
exagerat și tonul moralizator în discuțiile educatorilor cu părinții îi îndepărtează pe aceștia de
școală. Cadrele didactice nu trebuie să piardă din vedere că în relațiile lor cu părinții calitatea
de părinte se păstrează și atunci când tatăl sau mama unui elev a venit la școală să se
intereseze de situația școlară a copilului lor. În discuțiile cu părinții conduita educatorilor
trebuie să fie alta decât în relațiile cu elevii.
Dificultățile ivite în mecanismul relației școală – familie pot fi învinse printr-o
susținută muncă de ridicare a nivelului cultural al familiei și de inițiere pedagogică a
părinților. Aceasta va atrage după sine și schimbarea atitudinii părinților față de școală. Ei vor
înțelege rolul școlii în lărgirea orizontului cultural al tinerei generații și în pregătirea ei pentru
viață. Însă inițierea pedagogică a familiei nu poate fi restrânsă la prezentarea în fața părinților
a sarcinilor școlare ale elevilor și a atribuțiilor școlii ci poate fi realizată cu mai mult
randament dacă părinților li se fac expuneri referitoare la unele aspecte ale educației în
familie. Conținutul și metodica expunerilor au un rol hotărâtor în dezvoltarea interesului
părinților pentru probleme pedagogice și în atragerea lor spre școală. Expunerile adecvate
nivelului cultural al părinților, în care normele pedagogice să se desprindă din analiza faptelor
copiilor, a conduitei lor, interesează pe părinți. Luând în considerare particularitățile de vârstă
ale copiilor este recomandabil ca expunerile să se facă separat pentru părinții elevilor din
clasele ciclului primar și al celui gimnazial.
Cooperarea școlii cu familia nu trebuie restrânsă la activitățile gospodărești și la
îmbunătățirea condițiilor materiale din școală. Principalul obiectiv al acestui proces de
cooperare rămâne întărirea funcției educative a familiei și asigurarea unității de acțiune în
educația copilului. Întărirea funcției educative a familiei nu poate fi realizată numai prin
activitatea școlii pentru inițierea pedagogică a părinților. Școala trebuie să asocieze acestei
activități acțiunile educative pentru părinți organizate de societate. Conjugarea eforturilor
depuse de școală pentru întărirea capacității pedagogice a familiei cu acțiunile întreprinse în
același sens de radio, televiziune, presă și așezăminte culturale devine un mijloc de eliminare
a eventualelor carențe educative din familie și de întărire a funcției ei educative.

2.2. PARTENERIATUL CU COMUNITATEA

Delimitările conceptuale referitoare la comunitate sunt diferite și definițiile variază

firesc o dată cu schimbările societății și a tipurilor de relații care se instituie la nivelul
grupurilor umane.

Societatea românească se apreciază ca fiind destul de neomogenă ca dezvoltare

socială și caracterizându-se prin coexistența diferitelor tipuri de realități și relații între
indivizi, astfel există mai multe abordări ale ideii de comunitate care pot fi necesare și utile.
Din perspectiva sociologiei clasice, care face distincția între comunitate – reprezentată prin
sat și societate – exprimată prin oraș, o comunitate se bazează pe cultură și o morală
provenită din obiceiuri și credințe. Între membrii comunității există raporturi naturale,
legături vii și apropiate. Forma ideală de organizare este satul, din această perspectivă, orașul,
de cele mai multe ori, nu poate cunoaște comunități adevărate, deoarece aici se produce
fenomenul de dispersie socială, indivizii eterogeni fiind reuniți în mod arbitrar, între ei
neexistând un liant afectiv provenit din legături firești bazate pe valori comune. Din
perspectiva relațiilor între grupurile umane care o formează, o comunitate este cea în care
există relații și legături economice, politice, sociale și culturale bazate pe încredere, sprijin
reciproc și participare la viața comunității. În zonele sărace asistăm la erodarea și distrugerea
comunității. Aici indivizii caută să supraviețuiască și acest lucru se face în dauna persoanelor
cu care conviețuiesc.

Sintetizând diversele abordări putem extrage câteva caracteristici ale comunităţii:

- comunitatea reprezintă o entitate socială globală în care legăturile dintre membri sunt foarte
strânse, iar sentimentul de în grup este foarte puternic şi are rădăcini în tradiţii profunde;
- comunitatea este: depozitara unui bine comun, este element de referinţă morală pentru
individ, promovează valori de bază (prin legile şi tradiţiile sale) şi de referinţă pentru individ.
(Mircea Agabrian, Școala, Familia, Comunitatea, Ed. Institutul European, Iași, 2006, p.18).
În realizarea misiunii sale educative, şcoala are ca parteneri atât familia cât şi comunitatea.
Şcoala conştientizează faptul că viaţa comunitară presupune angajare publică, simţ al
relaţiilor, simţul responsabilităţii, şi, în consecinţă, îşi afirmă dispoziţia de a angaja
parteneriate. Această deschidere a şcolii este condiţia pentru adaptarea ei la o societate în
continuă schimbare. Parteneriatul poate fi o soluţie pentru alocarea şi folosirea resurselor
locale la nivel comunitar, pentru atragerea altor resurse externe pentru rezolvarea problemelor
comunitare.

"Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe principiul
complementarităţii serviciilor sociale oferite de către diversele organizaţii care activează în
comunitate". (Mircea Agabrian, Școala, Familia, Comunitatea, Ed. Institutul European, Iași,
2006, p.37). Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică aptitudini
specifice, strategii şi cunoştinţe pe care părţile implicate trebuie să le cunoască şi să le
folosească.

În devenirea personalităţii elevului, colaborarea factorilor educaţionali reprezintă o

prioritate, aceasta materializându-se în avantaje oferite de diferite instituţii în formarea
acestuia în spiritul valorilor societăţii în care trăieşte. Rolul şcolii este şi acela de a crea
viitori cetăţeni şi acest lucru nu este suficient a se învăţa doar în cadrul orelor de
educaţie/cultură civică. Este nevoie de participare la activităţi extracurriculare, la viaţa
comunităţii. Astfel, procesul educaţional din şcoală se extinde şi asupra comunităţii. Copilul
are astfel posibilitatea de a recunoaşte problemele acesteia, de a fi mai atent la ceea ce se
întâmplă în jurul lui, de a căuta o rezolvare pentru diferite probleme, de a-şi dezvolta spiritul
de iniţiativă.

Implicarea comunităţii în activităţile desfăşurate de şcoală poate avea un impact

pozitiv asupra rezultatelor la învăţătură ale elevilor, asupra frecvenţei şi a comportamentului
acestora. Aceasta s-ar putea datora faptului că şcoala ar înceta să fie privită doar ca locul
unde elevii îşi însuşesc cunoştinţe, ci şi ca un sprijin pentru comunitate în întregul ei.
Comunitatea poate fi folosită şi ca resursă care contribuie la dezvoltarea curriculum-ului.
Şcoala poate colabora cu Consiliul Local, în vederea dezvoltării unor teme de curriculum la
decizia şcolii, bazate pe aspecte ale vieţii de zi cu zi a comunităţii. De asemenea, colaborarea
cu bibliotecile, cu cluburile elevilor ar putea sprijini şcoala în realizarea unor activităţi
extracurriculare: „Ziua Pământului", Ziua cărţii", serbări şcolare.
 Școala este o organizaţie importantă în toate comunităţile, iar în comunităţile rurale
este adesea cea mai puternică. Ea este punct de întâlnire, un centru ce simbolizează
comunitatea şi o resursă care o poate uni. "Comunităţile au nevoie de şcoli pentru înnoirea
lor, pentru revitalizarea economică, pentru definirea şi asumarea identităţii, pentru menţinerea
continuităţii. Nici unul dintre aceste scopuri nu poate fi îndeplinit fără oameni. Dacă o
comunitate nu e un loc cu care membrii ei se identifică, tinerii vor creşte şi vor pleca, Pur şi
simplu, dacă tinerii nu învaţă să recunoască locurile în care au trăit ca unice şi nu consideră
că merită grija şi efortul lor, dacă nu se pregătesc să participe la crearea oportunităţilor de
locuri de muncă pe plan local, ei vor pleca sau vor dori să plece. Dacă o generaţie pleacă sau
îşi doreşte să plece, comunitatea are puţine şanse să-şi continue dezvoltarea." (Mircea
Agabrian, Millea Vlad, Parteneriate școală-familie-comunitate, Ed. Institutul European,
Iași,2005, p. 13)

"Şcolile trebuie să construiască parteneriate cu comunităţile într-un efort comun de

îndeplinire a tuturor cerinţelor impuse de procesul educativ. În cadrul comunităţilor sunt
multe instituţii-biserici, biblioteci, muzee-care pot fi dirijate spre sprijinirea achiziţiei de
cunoştinţe şi deprinderi de către elevi." (Mircea Agabrian, Analiza de conținut, Ed. Polirom,
Iași, 2006, p.56)

Relaţiile din cadrul parteneriatelor şcoală-comunitate pot fi reciproce, furnizând astfel

multe beneficii pentru comunitate. Clădirea şcolii poate deveni loc de desfăşurare a
întâlnirilor reprezentanţilor comunităţii, spaţiu pentru diverse cursuri de educare a adulţilor,
reprezentaţii ale teatrului local, programe de promovare a sănătăţii, evenimente sportive sau
recreative. Elevii pot juca un rol activ în cadrul comunităţii, implicându-se în proiecte de
servicii comunitare sau voluntariat. în sens invers, implicarea şcolilor în parteneriat va
conduce la sporirea interesului pentru sistemul public de educaţie în rândul membrilor
activităţii.

2.3. PARTENERIATUL CU BISERICA

„Educaţia religioasă trebuie să fie realizată pentru copii de la o vârstă timpurie,

conform celor mai recente studii şi cercetări în domeniul psihologiei şi pedagogiei, care arată
faptul că, deşi sunt mici, ecoul şi reverberaţiile pe care le are întâlnirea cu Dumnezeu în
sufletul copiilor, rămân adânc înrădăcinate în fiinţa lor şi rodesc frumos, cu roade morale:
bunătate, hărnicie, onestitate, respect, altruism, iubire faţă de dreptate şi adevăr.”
Una dintre instituţiile cu un mare rol comunitar este biserica. Şcoala şi biserica au fost
partenere încă din cele mai vechi timpuri. Biserica a fost cea care a inițiat primele şcoli.
„Colaborarea cu biserica face ca această sa promoveze valorile moral-religioase care sunt un
punct de reper important în educația morală și comunitară a copilului.”
„La nivel comunitar biserica îndeplineste multiple roluri cu specific și influențe
asupra
educației și a bunei funcționări a comunității”.Există diverse oportunități de întâlnire între
cele două medii educaționale precum:
 Organizarea de manifestări cultural-artistice cu ocazia diferitelor sărbători creștine
precum: Crăciun, Paști, Ziua Eroilor Neamurilor, Florii;
 Participarea la slujbă, Împărtășirea copiilor;
 Organizarea de excursii, vizite, pelerinaje la biserici, mănăstiri, schituri;
 „Participarea reprezentaților bisericii la manifestări organizate de către școală
deschiderea/închiderea anului școlar, sfințirea lăcașului școlii, lectorate cu părinții,
întâlniri ale reprezentanților bisericii cu copiii”;
 Activități destinate ajutorării familiilor nevoiașe;
 Diverse activități precum: pictarea unei icoane, memorizarea unei poezii sau
rugăciuni, ascultarea unor povești religioase, activități de convorbire, observare,
lectură după imagini, activități practice de tipul –Confecționarea bisericii, crucii,
îngerașul, etc.-, jocuri educative;
 Întâlniri între învățătoare, preot sau reprezentat al bisericii și familia în vederea
discutării anumitor subiecte.

„Activităţile de educaţie religioasă începând cu grupa mică la grădiniţă trebuie să se

realizeze, ţinând cont de necesitatea şi de importanţa pe care o are Dumnezeu în viaţa
copiilor, dar şi de frumoasa, bogata şi valoroasa tradiţie spirituală a poporului român”.
„În jurul vârstei de 3 ani apar şi se conturează primele trăiri religioase, sfera de
cuprindere spirituală se lărgeşte, conştiinţa de sine se dezvoltă, copilul manifestă o atracţie
faţă de misterul existenţei unei Puteri Supranaturale, astfel de timpuriu întâlnim un candidat
la credinţă şi viaţă religioasă”
Prin intermediul acestui parteneriat copiii sunt familiarizați cu noțiunea de biserica, cu
evenimentele importante religioase, se formează atitudinii de respect față de locul de
rugăciune, biserică, față de preoții bisericii; se formareză și stimulează trăsăturile de caracter,
prietenie, respect, politețe, ajutor reciproc, omenie, dărnicie; se formează deprinderea de a-și
face cruce, se roagă; educarea dragostei față de Dumnezeu și biserică.
„În concluzie, parteneriatul dintre școală și biserică promovează valorile moral-
religioase, fiind un punct de reper important în educația morală și comunitară a copilului”.
„Cooperarea activă a școlii cu ceilalţi factori educaţionali – familia, Biserica – trebuie să
conducă la realizarea unor parteneriate viabile, de natură să permită o abordare pozitivă a
problemelor diverse ale tinerilor. Școala trebuie să găsească formele optime prin care cei
implicaţi în acest proces de educare să poată gestiona resursele umane, să aibă cunoştinţe de
psihologie şi pedagogie, să se poată adapta rapid la managementul schimbărilor din societatea
actuală”.

2.4. PARTENERIATUL CU POLIȚIA

„În comunitate, poliția reprezintă o instituție de referință pentru locuitorii săi.Rolurile

poliției în domeniul educațional pot fi împărțite în două mari categorii: preventive și de
intervenție în situații speciale”. Prin intermediul parteneriatului Școală-Poliție se pot
concretiza activitați de informarea a copiilor asupra unor reguli care trebuie respectate astfel
încât viața și siguranța lor să nu fie pusă în pericol.
„Prin acţiunile desfăşurate în acest sens, copiii îşi însuşesc concepte cheie: libertate,
justiţie, egalitate, solidaritate, cunosc modul de funcţionare a instituţiilor democratice, înţeleg
rolul drepturilor omului în viaţa cotidiană, sunt puşi în diferite situaţii de a-i respecta pe cei
de lângă ei, îşi formează deprinderi de a-şi proteja propria persoană şi pe ceilalţi.
Poliţistul de proximitate şi cel de la circulaţia rutieră pot fi parteneri activi în proiectele
grădiniţei . Parteneriatele cu Poliţia, în mod deosebit cu Poliţia rutieră, familiarizează copiii
cu regulile de circulaţie pentru pietoni, necesare unei autonomii relative pe stradă, cu
aplicarea zilnică a celor însuşite pe parcursul derulării acestor proiecte educaţionale.
Educaţia rutieră reprezintă unul dintre elementele esenţiale ale civilizaţiei moderne. Pornind
de la adevărul că, în circulaţia rutieră e de ajuns să greşeşti o singură dată, în abordarea
parteneriatelor se încearcă intensificarea activităţii de sprijinire a copiilor în dobândirea de
noi cunoştinţe şi capacităţi”.
„Domeniile în care întâlnim parteneriatul grădiniță-poliție sunt următoarele:
asigurarea integrității personale a copiilor, cadrelor didactice, locuitorilor, comunității în
general; prevenirea delicvenței juvenile; violența în familie, stradală, în cadrul grădiniței;
educație rutieră; promovarea unui comportament civilizat în societate”.

2.5. PARTENERIATUL CU UNITĂȚILE SANITARE

Unitățile sanitare au rolul în asigurarea sănătății populației.Responsabilitățile acestora

difera în funcție de tipul unității sanitare.
„Colaborarea cu instituții sanitare constituie un partener necesar în creșterea și
dezvoltarea tuturor membrilor comunității și la care familia face cel mai des apel.Școlile pot
desfășura parteneriate împreună cu acestea în vederea asigurării sănătății mentale și fizice a
copiilor și famiilor acestora.Cel mai important rol educativ îl au medicii de familie și
cabinetele medicale școlare.”
Medicul de familie este cel care îi cunoaște tot istoricul medical al copilului, cunoaște
familia, problemele genetice, evoluția fizică și psihică a celui mic.Medicul are rolul în a
anunța unitatea școlară în cazul în care constată la copil o boală contagioasă care ar punea
pune în pericol sănătatatea celorlalți angajați sau copii din unitatea școlară.
Activităţile educative şi de prevenţie pot fi desfăşurate în unităţile sanitare, în
cabinetele medicale, dar şi în şcoli sau în alte medii nonformale.În toate informaţiile şi
serviciile oferite copiilor trebuie să se ţină seama de vârsta copiilor, de nivelul acestora de
înţelegere, de nivelul cunoştinţelor acestora.
Temele care pot fi abordate în programele educative multiple pot fi: igiena personală,
a locuinței, a spațiului , a mediului încănjurător; acordarea de prim ajutor în caz de urgență;
educația pentru practicarea sporturilor; educație pentru consum aliementar sănătos; educația
pentru prevenirea îmbolnăvirilor și a accidentelor; educația pentru organizarea timpului liber.

2.6. AUTORITĂȚILE LOCALE

„La nivel local funcționează organele administrației publice locale, respectiv consiliile
comunale, consiliile orășenesti și consiliile județene, care sunt compuse din consilieri aleși
prin
vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de lege” (Proiect
cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013, Op.cit, P.15.)
 Autorităţile locale au în administrare şi trebuie să stabilească legături cu mai multe
școli. Ele prezintă nevoi diferite, sunt frecventate de populaţie şcolară diferită, din medii
sociale diferite, cu nevoi sociale diferite. Iniţiativa parteneriatului, deschiderea unor canale de
comunicare între reprezentanţii școlii şi ai autorităţilor locale sunt de cele mai multe ori
abordate de către unitatea școlară. Se constată o situaţie bună în unitățile care şi-au formulat
direcţii clare de dezvoltare, ai căror reprezentanţi (directori, cadre didactice) au luat iniţiative
de comunicare, de iniţiere de parteneriate.
“Prin natura parteneriatelor, comunitatea spijină concret desfășurarea lor, prin fonduri,
resurse materiale, donații, resurse financiare, alocare de spații, terenuri în folosința școlii etc.,
dar și în cadrul relațiilor dintre unitățile școlare și autoritățile locale, se înregistreză de multe
ori disfuncții generate de unele carențe legislative, lacune și blocaje în comunicare, vicii ale
sistemului de informare, precum și lipsa resurselor financiare și matariale.” (Ramona Ștefana
Petrovan, Op.cit., P.13.)
Aceasta instituție se poate implica în activități didactice și de distracție pentru copii
cum ar fi: înotul sau gimnastica; întreținerea și reparația localurilor de învățământ; dotarea
unităților de învățământ cu mobilier și alte materiale necesare, echipament informatic;
finanțarea unor acțiuni colective: concursuri cu prilejul zilei de 1 Iunie, cu ocazia sărbătorilor
de iarnă; realizarea de demersuri pentru participarea copiilor la învățământul preșcolar și
obligatoriu; dezvoltarea unor programe de educație pentru părinții tineri; organizarea și
dezvoltarea unor posibilități adecvate de petrecere a timpului liber și odihnă.” (Ramona
Ștefana Petrovan, Op.cit., P.117.)

2.3.5. ALTE FORME DE PARTENERIAT

Pe lângă toți acești parteneri menționați anteriori, școala mai poate face apel și la alți
parteneri educaționali, având roluri formative și educative.Aceste parteneriate mai pot fi și cu
următorii parteneri, precum:
 Colaborarea cu asociațiile nonguvernamentale - ca formă de participare la viața
societății și de promovare a voluntariatului și a activității în favoarea rezolvării
problemelor sociale.
 Colaborarea cu parteneri privați - care pot sprijini material unităților de învățământ și
anumiți copii (ajutoare).Trebuie încurajate acțiunile de voluntariat, ținându-se seama
de corespondența dintre competențele personale și activitățile prestate; orice
 contribuție va fi negociată și contractualizată prin precizarea rolului, a limitelor de
competență, precum și a obligațiilor celor două părți.
 Colaborarea cu mass-media - ca sprijin al programelor educative, promovare a ideilor
noi, inovațiilor și reformei, dar și a unor percepții, imagini și idei în sensul valorilor
educației.
 Colaborarea cu cabinetele de asistență psihopedagogică - consilierea are la bază
unitatea triadică familie-grădiniță-copil, urmărind o educație eficientă și o dezvoltare
optimă a personalității copilului prin armonizarea celor trei termeni ai relației triadice.
În procesul de consiliere se încearcă provocarea unei schimbări voluntare în
atitudinile și comportamentul celui consiliat.Strategiile utilizate în acest sens depind
atât de scopurile clientului, cât și de orientarea teoretică a consilierului.Scopul
fundamental al consilerii școlare este spijinul clientului pentru ca acesta să fie capabil
să se ajute singur, să se înțeleagă atât pe sine însuși, cât și realitatea înconjurătoare.
 Muzee, biblioteci - care pot fi dirijate spre spiinirea achiziției de cunoștințe și
deprinderi ale copiilor.
În concluzie, orice tip de parteneriat educațional este benefic și întărește
învățarea, sporește eficența copiilor, dezvoltă personalitatea, socializarea, spiritul de
observație, sprijină copilul pe parcursul său școlar.