Sunteți pe pagina 1din 7

Tema: Consilierea părinţilor copiilor cu dificultăţi în învăţare, calea spre

succesul școlar al acestora


Ipoteza: Consilierea părinților copiilor cu dificultăți de învățare conduce la succesul
școlar al copiilor cu dificultăți de învățare;

Obiectivele proiectului:

a) Obiective generale:
Identificarea măsurii în care consilierea părinților cu dificultăți de învățare
influențează succesul școlar al copiilor.
b) Obiective specifice:
 Cunoaşterea opiniilor părinţilor privind educaţia copilului în familie şi şcoală.
 Cunoașterea opiniilor părinților privind dificultățile de învățare întâmpinate de către
copii.
 Cunoaşterea opiniilor profesorilor privind succesul școlar ca rezultat al consilierii
părinților.
 Urmărirea concordanţei dintre opiniile formulate de părinţi şi profesori privind
activitatea şcolară, respectiv reușita şcolară a copiilor cu dificultăți de învățare.
 Determinarea cauzelor obiective şi subiective ale eşecului şcolar atât în ciclul
gimnazial cât şi în cel primar, în vederea combaterii lor.
 Elaborarea, pe baza concluziilor obţinute, a unui program concret de consiliere a
părinților, în vederea obținerii succesului școlar al elevilor cu dificultăți de învățare.

EŞALONAREA PE ETAPE:

1) Studiul şi documentarea psiho-pedagogică privind reușita școlară și metodele prin


care putem ajunge la reușita școlară a elevilor cu dificultăți de învățare.

2) Investigarea opiniilor părinţilor şi profesorilor.

3) Centralizarea opiniilor şi elaborarea concluziilor.

4) Întocmirea şi realizarea programului de acţiune


DESCRIEREA EŞANTIONULUI:

 25 cadre didactice;
 50 părinţi;
 50 elevi.

CALENDARUL CECETĂRII: parcursul unui an şcolar.

INSTRUMENTE DE CERCETARE:

A. Chestionar pentru profesori

1. Care este motivaţia asumării rolului de dascăl pe care îl aveţi?


2. Există în clasa dumneavoastră elevi cu dificultăți de învățare? Câte cazuri?
3. Ce numiţi dumneavoastră ,,succes școlar”?
4. Care sunt, după părerea dumneavoastră factorii care conduc înspre succesul şcolar la
elevii cu dificultăți de învățare?
5. Cum vă explicaţi faptul că, deşi inteligenţi, există elevi care au dificultăți de învățare?
6. Ce raporturi sunt între dumneavoastră şi elevii cu dificultăți de învățare din clasa
dumneavoastră?
7. Aţi observat în clasa dumneavoastră pe lăngă dificultățile de învățare și stări afective
de anxietate? Care este cauza lor?
8. Ce subiecte abordați, în ceea ce privește elevii cu dificultăți de învățare, cu profesorii
care predau la clasa dumneavoastră?
9. După părerea dumneavoastră, trebuie să existe în şcoală un program de consiliere a
părinților care au copii cu dificultăți de învățare?
10. Apreciaţi cu obiectivitate elevii cu dificultăți de învățare? Care sunt efectele sub /
supra aprecierii elevilor?
11. Cum procedaţi când un elev cu dif. de învățare este nemulţumit de nota acordată?
12. Întâmpinați situații în care părinții copiilor cu dif. de învățare va abordează, fiind
nemulțumiți de rezultatele copiilor?
13. Ce dificultăţi întâmpină elevii în pregătirea temelor pentru acasă la disciplina
dumneavoastră?
14. Care sunt mijloacele de stimulare sau de pedepsire pe care le utilizaţi şi ce efecte au
asupra elevilor cu dificultăți?
15. Ce credeţi despre eficienţa consultaţiilor pedagogice acordate părinţilor?
16. Ce soluţii puteţi denumi pentru preîntâmpinarea şi / sau diminuarea insuccesului
şcolar?

B. Chestionar pentru părinţi


1. Ce părere aveţi despre activitatea didactică a copilului dumneavoastră?
2. Cine se ocupă mai mult în familia dumneavoastră de controlul copiilor şi cum?
3. Ce raporturi există între dumneavoastră şi copii?
4. Aveţi obiceiul să discutaţi în familie despre educaţia copilului?
5. Ce climat domină în familia dumneavoastră?
6. De ce condiţii materiale dispune familia dumneavoastră?
7. În ce măsură vă implicați în activitatea copilului dumneavoastră?
8. La ce obiect învaţă mai uşor copilul dumneavoastră şi la care întâmpină dificultăţi mai
mari? Cum explicaţi?
9. Cum apreciaţi starea sănătăţii copilului dumneavoastră?
10. Care sunt ocupaţiile preferate ale copilului dumneavoastră?
11. Cât de des luaţi legătura cu dirigintele / învăţătorul?
12. Reușiți să va impuneți de fiecare dată în fața copilului?
13. Sunt momente în care simțiți nevoia unor sfaturi din partea unei persoane avizate?
14. Considerați că participarea dumneavoastră la ședințe de consiliere s-ar reflecta în
rezultatele școlare obținute de copilul dumneavoastră? În ce mod?
15. Sexul dumneavoastră: F M
16. Sexul copilului: F M
PREZENTAREA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

a) asupra chestionarelor adresate profesorilor

În realizarea chestionarelor au fost implicați un număr de 25 profesori ai şcolii. În chestionar


au fost formulate un număr de 16 întrebări prin care am încercat să descopăr opinia profesorilor
în ceea ce privește relația dintre implicarea părinților a căror copii au dificultăți de învățare, și
succesul școlar al elevilor cu astfel de probleme.

Conform răspunsurilor, 80% din cadrele didactice chestionate au cel puțin un caz de elev
care prezintă dificultăți de învățare. Dintre acestea, 20% din cadrele didactice au răspuns că
elevii din clasele lor se confruntă cu probleme de dislexie, 30% discalculie, 20% disgrafie, 10%
tulburări asociate.

Printre factorii care conduc către succesul școlar al copiilor cu dificultăți, cadrele
didactice au menționat munca constantă asistată de părinți după terminarea orelor de curs,
insoțirea elevilor (în cazurile mai grave) în timpul orelor, frecventarea ședințelor de terapie,
intocmirea unui program de învățare de către profesor în colaborare cu părinții.

Dintre profesori care au în clase copii cu dif. De învățare, 60% au răspuns ca raporturile
profesor elev sunt armonioase în general, cu excepții atunci când elevul începe să își manifeste
dificultatea. Restul de 20% susțin că și în restul timpului elevii tind să deranjeze orele și colegii.
De asemenea, jumătate dintre cadrele didactice au observat și stări de anxietate în răndul copiilor
cu deficiențe.

În ceea ce privește relația cu părinții, profesorii spun că întâmpină frecvent probleme


precum: numulțumirea legată de activitatea și rezultatele școlare a copiilor, probleme pe care
aceștia le întâmpină acasă, cerând ajutorul profesorului, probleme în societate copiii fiind
marginalizați sau uneori victime ale bullyngului. Printre altele se numără în unele cazuri și
dezinteresul părinților, lipsa acestora de informare, sau chiar dezinformarea, lipsa unui plan de
acțiune etc.

Profesorii au răspuns în procent de 100% că ședințele de consiliere a părinților ar ajuta în


mod semnificativ la succesul școlar al copiilor cu dificultăți de învățare și ar ajuta și la ridicarea
moralului atât al copiilor, cât și al părinților.
b) Asupra chestionarelor adresate părinților.

În ceea ce privește activitatea didactică a copilului 70% dintre părinți au răspuns că există
loc de îmbunătățire în ceea ce privește situația școlară a copiilor lor. 30% au spus că sunt
mulțumiți.

În majoritatea cazurilor există un climat social favorabil, raporturi normale cu copiii, de


preocupare pentru îndrumarea şi controlul acestora. Cea mai mare parte a familiilor au o
situaţie materială bună, ceea ce contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor. Părinţii sunt
interesaţi de situaţia şcolară a copiilor şi sunt interesaţi de viitorul lor, discută frecvent cu
diriginţii şi cu ceilalţi profesori, însă nu se implică neapărat fizic, delegând sarcinile fie pe
umerii partenerului, fie dascălului.

Dintre dificultățile cu care se confrunta copiii lor, părinți au răspuns astfel: 30% dislexie,
30% discalculie, 20% disgrafie, 20% dif. asociate.

30% dintre părinți iau legătura cu dascălul odata pe lună, 50 % de 2 ori, 20% mai mult de
3 ori.

În ceea ce privește relația părinte-copil, majoritatea spun că de obicei dețin controlul însă
sunt situații în care acest lucru nu se întâmplă. 60% consideră că în unele situații ar avea
nevoie de sfaturi din partea unei persoane avizate, iar 40% spun ca ar fi dispuși să participe,
dar nu e neapărat necesar. 70% spun că participarea la ședințe de consiliere ar influența
rezultatele școlare ale copilului, iar 30% susțin că acest lucru nu influențează succesul școlar.

PROGRAM DE INTERVENŢIE

Conform chestionarelor aplicate,în acord cu răspunsurile obținute, propun un program de


consiliere a părinților copiilor cu dificultăți de învățare. Acest program își propune să vină în
întâmpinarea nevoilor atât a părinților cât și a copiilor și profesorilor
În acest scop se propune:

Pentru părinţi:

Obiective:

– Sensibilizarea familiei în privinţa relaţiei cu şcoala;

– Ridicarea standardului de civism al familiei din circumscripţia şcolară.

– Instruirea părinților în munca extrașcolară cu copiii

Acţiuni:

– Iniţierea unui curs de educaţie a părinţilor cu copii-problemă (trimestrial);

– Oferirea unui plus de competenţă psiho-pedagogică prin consiliere permanentă în


cadrul Cabinetului interşcolar de asistenţă psiho-pedagogică (permanent);

– Întâlniri cu medici şi psihiatri pe tema: „Modificări fizice şi psihice în viaţa copilului”


(trimestrial);

– Dezbateri în colectivele de părinţi pe clase cu tema „Familia – o instituţie cu rol


fundamental în viaţa copilului”.

Pentru profesori:

Obiective:

-Instruirea în colaborarea cu părinții

Acţiuni:

– Modalităţi de cunoaştere a copilului în cadrul familiei. Program de colaborare cu


părinții.

– Schimb de experienţă între cadrele didactice și părinții implicați pe tema „Empatia şi


relaţia profesor – elev-părinte”;

– Dezbateri pe marginea cercetării privind modalitățile de obținere a reușitei școlare.


Evaluarea programului - se va realiza în două modalităţi:

– O evaluare informală, continuă – ca parte integrantă a acţiunilor din program (discuţii,


aprecieri, sugestii);

– O evaluare formală – chestionar aplicat celor 2 categorii de subiecţi ( părinţi, profesori)


conţinând întrebări explicite privitoare la eficienţa programului oferit. Această evaluare
are drept scop o eventuală reluare a programului pentru anul şcolar următor, în condiţii
îmbunătăţite.

S-ar putea să vă placă și