Dezvoltarea psihică și educația – delimitări conceptuale

dezvoltare psihică, educabilitate, învățare, instruire

Dezvoltarea reprezintă procesul complex de trecere de la vechi la nou și de la inferior

la superior trecând printre o succesiune de stadii, fiecare stadiu reprezentând o unitate
funcțională cu un specific propriu. Trecerea de la un stat de la altul implică atât acumulări
cantitativ cât și calitative. Toate transformările de ordin cantitativ și calitativ pe care omul le
suportă de a lungul vieții poartă denumirea de dezvoltare.
Dezvoltarea psihică este procesul continuu cu sens ascendent, progresiv, de formare a
unor seturi de funcții și procese psihice, aflat într-o continuă devenire prin valorificarea
experienței social-istorice în scopul planificării posibilităților adaptative ale organismului.
Dezvoltarea psihică cuprinde toate modificările funcțiilor și proceselor psihice.
Factorii care determină dezvoltarea umană pot fi factori interni (ereditatea) și factori
externi (mediul și educația).
Raportul între înnăscut și dobândit, dintre predispozițiile native și influența mediului
reprezintă o problemă fundamentală a psihologiei dezvoltării.  Rădăcinile acestei dispute sunt
vechi, putând fi regăsite și în filosofie, dar și în teoriile biologice ale tradiei intelectuale
occidentale. Deosebim în principal trei categorii ale teoriilor privind contribuția factorilor
dezvoltării psihice.

Teorii ereditariste
Susțin în esență rolul factorilor ereditari în evoluția și dezvoltarea omului ( atât în plan
filogenetic adică evoluția speciei cât și un plan ontogenetic, adică evoluția ființei de la naștere
până la sfârșitul dezvoltării psihice). Autorii teoriilor ereditariste susțin faptul că factorii
ereditari restabilesc evoluția omului. Includem aici teoria preformationista, teoria criminalului
înnăscut, teoria impulsului, teoria instinctelor moștenite, teoriile rasiste, etc.

Teoriile ambientaliste 
Susțin și absolutizeaza rolul factorilor socio educationali în dezvoltarea psiho
individuală. Se circumscriu acestui areal cognitiv teoriile behavioriste. De asemenea, unii
reprezentanți ai psihologiei dezvoltării din perspectivă conexionistă susțineau că mintea unui
copil este produsul regularităților existente în mediu.
 Teoriile dublei determinari :
Caută soluția unei interdependențe între cele două interpretări unilaterale, încercând o
interacțiune a lor în dezvoltarea personalității individului.
Ca rezultat al cercetărilor biologice, filozofice, și ale unor concepte psihologice, s-a
conturat ideea că atât ereditatea, mediul cât și educația contribuie la dezvoltarea personalității
individului.

Dezvoltarea psihică se sprijină pe terenul eredității, își extrage conținuturile din datele
furnizate de mediul social-cultural și este ghidat de educație. Fiecare dintre cei trei factori ai
dezvoltării psihice joacă un rol complex în dezvoltarea personalității umane. Cu alte cuvinte,
aceasta este de fapt atitudinea pedagogică realistă asupra dezvoltării psihice.

Procesul de instruire reprezintă o relație între activitățile fundamentale desfășurate în

orice unitate școlară respectiv predarea și învățarea. Procesul de instruire se prezintă ca un
autentic act creator, generator de noi comportamente, locul  unor ample transformări atât la
nivel individual, cât și de grup. Rolul procesului de instruire este acela de a angaja elevul în
experiențe noi, organizate pedagogic, astfel încât acestea să genereze învățarea.

Învățarea în general, reprezintă achiziția de noi cunoștințe, acestea având o valoare

adaptativă, deoarece îi conferă individului capacitatea de adaptare la cerințele mediului
existențial și al societății din care face parte. 
Învățarea școlară reprezintă o modificare stabilă în comportamentul individului, ca
urmare a organizării pedagogice a experiențelor de cunoaștere, de acțiune și de trăire în care
este implicat acesta. Așadar, învățarea școlară  este supusă controlului sistematic al cadrului
didactic, deci ea nu poate să apară decât ca un rezultat al predării.