Capacitatea de a invata, atat a omului cat si a

animalului este una dintre cele mai

remarcabile acte naturale, alaturi de
reproducere si ereditate
(Woodwoth, Marquis,1965).
Tot ceea ce nu este innascut se invata, ia nastere prin experienta, prin interactiunea
persoanei cu mediul social si natural, deoarece abilitatea individului de a invata este atat de
dezvoltata, incat cele mai multe din activitatile cotidiene sunt fie in intregime invatate, fie
influentate de invatare.
Invatarea este activitatea cu un inalt grad de complexitate si care s-a bucurat de un
interes deosebit mai ales din partea psihologilor. Progresul in cunoasterea tipurilor de
transformari prin care se produce evolutia fiintei vii in mediu, la toate nivelurile (de la cel
bazal, al reflexului conditionat la complexele procese cognitive ale omului) a contribuit la
precizarea semnificatiei notiunii de invatare. Omul invata cunostinte si priceperi, obisnuinte
(bune sau rele), atitudini fata de oameni sau lucruri, valori, interese, gusturi, sentimente,
modalitati de aplicarea a cunostintelor si modalitati de rezolvare de probleme, isi invata
coordonatele imaginii de sine si diferite rapoarte intre dimensiunile personalitatii, se invata ca
om.
Daca behavioristii erau interesati doar de cercetarea relatiei dintre stimul si raspuns,
orientarea cognitiva isi propune sa cerceteze ceea ce se intampla intre stimul si raspuns,
respectiv intre input-ul senzorial si output-ul efectelor.( PALOS, Ramona, Teorii ale
invatarii si implicatiile lor educationale, Editura Universitatii de Vest, Timisoara, 2012, p.
60). Aceasta orientare isi focalizeaza atentia asupra proceselor cognitive si consecintelor lor
comportamentale. Cognitivistii critica behaviorismul cu preocuparea lui pentru evenimente si
actiuni singulare si considera invatarea ca fiind un proces intern ce nu poate fi observat direct
si care trece dincolo de conditionare in domeniul memoriei, gandirii, rezolvarii de probleme
sau limbajului,. Fiecare persoana invata intr-un anumit mod, invatarea fiind rezultatul
incercarilor de a da sens lumii* ( Reed si Bergemann, 1992, p.355).

Totodata, diferentiem cognitivismul de constructivism prin conceptia despre natura

adevarului. Cognitivismul admite existenta unui adevar obiectiv, care vine din exterior si care
ne poate fi facut accesibil. Constructivismul admite existenta unui adevar contextual, care este
valabil pe anumite coordonate, de aceea el este descoperit de catre individ. n cognitivism
cunostintele sunt receptate, chiar daca aceasta receptare are semnificatie personala sau se
produce activ, pe cnd n constructivism cunostintele sunt construite activ, prin actiune, prin
interactiune sociala, prin valorificarea experientei personale si prin luarea n calcul a
alternativelor. Cognitivismul se afla n relatie cu configurationismul si structuralismul, iar
constructivismul se afla n relatie cu postmodernismul.
Explicatiile referitoare la cum se realizeaza procesul de invatare sau la schimbarile ce
au loc la nivelul sistemului nervos, sunt cuprinse in ceea ce numim teorii ale invatarii.
Necesitatea dezvoltarii acestora, a fost determinata tocmai de dorinta psihologiilor de a
intelege comportamentul si schimbarile lui, de a descoperi regularitati si lucruri predictibile.
O teorie stiintifica cuprinde un ansamblu de afirmatii a caror principala functie este
aceea de a sumariza si de a explica observatiile legate de un anumit proces sau fenomen.
Asadar, principalii reprezentanti ai cognitivismului au ajuns la un ansamblu de informatii cu
privire la cognitivism ce au dus la nasterea unor anumite teorii si anume:

W.Kohler- nvarea prin intuiiei;

E. Tolman- nvarea latent;

J. Piaget- Teoria psihogenezei cunotinelor i a operaiilor intelectuale;

J. Bruner- Teoria genetic-cognitiv i structural;

D. Ausubel- Teoria organizatorilor cognitivi i anticipativi de progres.

Teoria dezvoltarii cognitive propusa de J. Piaget accentueaza modul in care se

dezvolta reprezentarile mentale, dar este interesata si de procesele in urma carora individul
dobandeste o intelegere progresiva a mediului sau si a propriei persoane.
Piaget sustine ca inteligenta reprezinta o componenta a adaptarii biologice a
individului. Prin procesul asimilarii si acomodarii, isi modifica structurile cognitive,

dobandind noi structuri. Aceste structuri cognitive organizeaza experientele celor care invata
si le fac intelese.
Totodata, teoria lui Piaget asupra inteligentei a avut un impact deosebit asupra
domeniului educatiei. Care sunt elementele prin care teoria lui Piaget devine importanta
pentru cadrele didactice si pentru procesul educational? In primul rand este o teorie care
descrie modul de dezvoltare a gandirii, din momentul nasterii pana la maturitate. Profesorul
interactioneaza cu elevi aflati in diferite stadii de dezvoltare, iar multe din schimbarile pe care
le parcurg acestia se

produc rapid, ca atare e importanta cunoasterea caracteristicilor

cognitive a elevilor de catre

profesor, pentru a-si adapta metodele de predare acestor

caracteristici. In al doilea rand, teoria lui Piaget a atins majoritatea aspectelor functionarii
intelectuale umane (imitatia, limbajul, logica, memoria, judecata, rationarea si jocul). In al
treilea rand, Piaget a fost preocupat de procesul de educatie astfel incat multe dintre lucrarile
sale si alte sute de publicatii
ale descendentei piagetiene au relationat teoria lui Piaget cu
NTELEGEREA REALITII n funcie de
structurile
cognitive
existente (ASIMILARE),
se stadiala, precum si
practica educativa. In cele
ce urmeaza
ne propunem
sa evidentiemcare
natura
schimb continuu pentru a se adapta la noile
caracteristici ale mediului. (ACOMODAREA)

principiile de baza ale teoriei lui Piaget, corelandu-le cu alte perspective asupra cognitiei
umane si desigur evidentiind cateva din aplicatiile educationale ale teoriei.

*** Aadar, asimilarea i acomodarea sunt cei doi poli ai interaciunii organism-mediu a
cror echilibrare este fundamental pentru orice dezvoltare uman. (PALOS, Ramona,
Teorii ale invatarii si implicatiile lor educationale, Editura Universitatii de Vest,
Timisoara, 2012, p. 63). Cu alte cuvinte, adaptarea se realizeaz prin dou procese
complementare: asimilarea i acomodarea. Asimilarea nseamn ncorporarea

noilor

informaii n schemele mintale existente, in timp ce acomodarea nseamn restructurarea

schemelor sub efectul noilor informaii. Cele dou procese sunt guvernate de principiul
echilibrului care reprezint n esen nvare

ESTE din

DOCUMENT ILEANA

ACOMODARE = Schimbarea
sistemului intelectual n contact
cu noile experiene la care
trebuie s fac fat.

ADAPTARE
La mediu

ASIMILARE = Tendina de a se
modifica aspecte ale mediului pentru a
se armoniza schemele curente de
ntelegere a realitii.

Fig.nr.1. Procesul de adaptare

Autorul vorbeste despre trei tipuri de scheme ( Good si Brophy 1980): scheme
senzorio motorii sau comportamentale, care se refera la deprinderi sau cunostinte
comportamentale ( mersul deschiderea unei cutii etc); scheme cognitive- acestea sunt
reprezentate de concept, imagini, idei, rationamente ( discriminarea intre plante si animale,
rationamentul cauza-efect etc.); scheme verbale- acestea fac referire la abilitatea de
comunicare si de intelegerea semnificatiei cuvantului ( asocierea numelui cu aspectul fizic,
stapanirea regulilor gramaticale etc.)
Piaget, priveste cunoasterea ca fiind o constructie continua, inventata de copil pe
masura ce acesta se dezvolta si interactioneaza cu lumea din jurul sau distingand trei tipuri de
cunoastere:

Cunoastere fizica/ empirica este donadita de copil prin contactul direct cu obiectele
fizice si prin perceptia caracteristicilor fizice ale acestora ( culoare, dimensiuni, gust

etc.)
Cunoastere logico-matematica este abstracta si este surprinsa in urma actiunii asupra

obiectelor, actiuni care insa difera de cele ce furnizeaza- cunoasterea empirica.

Cunoastere social-arbitrara are un specific cultural si poate fi achizitionata in urma
interactiunii cu ceilalti, in diverse contexte culturale, cum ar fi invatarea limbajului, a
normelor morale, a valorilor etc. ( Driscoll, 1994).
Piaget este de parere ca dezvoltarea structurilor cognitive se datoreaza maturizarii

sistemului nervos, interactiunii individului cu mediul, dar si a numeroaselor experiente la

care acesta este supus. Acesta, prin modelul sau a oferit informatii cu privire la modul de
dezvoltare a gandirii la diferite varste, identificand astfel existenta a patru stadii majore in
dezvoltarea cognitiva. Aceste stadii de dezvoltare au o succesiune universala, dar ritmul
acestora de dezvoltare si forma pe care o iau schemele cognitive pot depinde de gradul de
maturizare al copilului, de experientele traite de acesta si de transmiterea sociala. PALOS,
Ramona, Teorii ale invatarii si implicatiile lor educationale, Editura Universitatii de Vest,
Timisoara, 2012, p. 65).

PLUS CE A SCRIS ILEANA !!!

CONCLUZII
In concluzie, planificarea oricarei actiuni se realizeaza mai intai la nivel mintal, ceea
ce implica procesarea de informatii cu grade diferite de ambiguitate si incertitudine, aplicarea
de reguli, vizualizarea de posibile scenarii si consecintele lor, revizuirea anumitor
rationamente, reactualizarea diversilor factori cuprinsi in acestea, rolul gandirii fiind acela de

a ajuta persoana sa faca predictii asupra evenimentelor si sa dezvolte modalitati de a controla

acesti factori.
Asadar,

daca in behaviorism invatarea necesita stapanirea unor elemente

comportamentale secventiale, cunostintele si deprinderile complexe fiind segmentatate in

unitati mici de continut, succesul fiecarei etape conditionand progresul etapelor ulterioare, in
cognitivism invatarea este conceputa in termeni de procesare si interpretare a informatiei, de
reorganizare a cunoasterii de catre cei care invata. In acest caz, contextul sau situatia este
parte intrinseca a activitatii de invatare, care devine activa, constructiva, cumulativa si
orientata spre scop.
Scopul educatiei devine acela de a dezvolta capacitati si deprinderi pentru a invata
mai bine ( dezvoltarea inteligentei, a strategiilor cognitive, a memoriei, care sa conduca la
eficientizarea invatarii).
Profesorul are un rol important in structurarea continutului experientelor de invatare,
in stimularea interesului pentru cunoastere, a motivatiei, a atitudinilor pozitive, angajand
elevii in acele activitati care presupun explorare, chestionare, generalizare, verificare sau
aplicare.

Bibliografie