Factorii dezvoltării personalităţii umane.

Potenţialul uman în educaţie

• Pedagogia studiază problema personalităţii din perspectiva dezvoltării şi a educaţiei,
tema dezvoltării şi educabilităţii fiinţei umane fiind una din temele clasice ale cercetării
pedagogice prin care se urmăreşte identificarea celor mai potrivite modalităţi de
stimulare, formare şi dezvoltare a personalităţii copilului, în special, şi a omului în
general.
 DEZVOLTAREA UMANA

• Dezvoltarea este un proces complex, mixt, bidimensional, de provenienţă externă prin

conţinut şi internă prin premise şi mod de realizare. Este procesul de trecere de la
inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou. Se realizează printr-o
succesiune de etape sau stadii, fiecare reprezentând o unitate funcţională mai mult sau
mai puţin închegată, cu un specific calitativ propriu. Presupune atât acumulări
cantitative, cât şi salturi calitative care marchează trecerea de la o etapă la alta.
 DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

• Dezvoltarea personalităţii include înnoirile pe care le suportă fiinţa umană de-a lungul
vieţii, restructurarea şi perfecţionarea achiziţiilor din perioadele anterioare, precum şi
formarea de noi însuşiri, funcţii, capacităţi, încorporarea de noi conduite şi atitudini
care permit o mai bună integrare în mediul natural şi socio-cultural.

• Procesul de dezvoltare are un caracter ascendent, el presupunând înnoiri continue, dar

şi aparente stagnări şi reveniri.
Dezvoltarea se realizează la mai multe niveluri:

• biologic (procesele de creştere şi maturizare fizică, morfologică, biochimică a

diferitelor componente ale organismului);

• psihic (apariţia, instalarea, perfecţionarea diferitelor procese, funcţii şi însuşiri

psihice);

• social (capacitatea integrării în viaţa socială, prin reglarea conduitei în conformitate cu

normele şi modelele elaborate de colectivitate);
 FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE

• Factorii externi sunt constituiţi din ansamblul acţiunilor şi influenţelor ce se exercită din
exterior asupra individului, contribuind la formarea şi dezvoltarea personalităţii şi includ
mediul şi educaţia.

• Factorii interni includ totalitatea condiţiilor intrinseci ale organismului care favorizeaza
dezvoltarea psihică a individului. În categoria factorilor interni includem ereditatea,
trăsăturile psihosociale ale personalităţii, experienţă personală nemijlocită şi concretă
dobândită de fiinţa umană în cursul evoluţiei sale.
 EREDITATEA

• Ereditatea. Ereditatea este o însuşire biologică generală a organismelor vii, un ansamblu de

însuşiri, caracteristici stabile, elaborate în cursul mai multor generaţii şi transmise de la înaintaşi
(ascendenţi) la urmaşi (descendenţi) prin mecanisme genetice, anatomice şi fiziologice.

• Patrimoniul ereditar al fiecărui individ rezultă din combinarea unităţilor genetice materne şi
paterne. Deoarece există posibilităţi infinite de combinare a celor două categorii de unităţi
genetice în cadrul celulei germinale, probabilitatea apariţiei unor indivizi absolut identici este
practic exclusă. Excepţie o fac gemenii monozigoţi care, provenind din acelaşi ou, sunt identici,
sub aspect ereditar; în acest caz unităţile genetice materne şi paterne sunt repartizate egal.
 EREDITATEA
• Din punct de vedere psihologic, cantitatea de informaţie stocată într-o celulă constituie
mesajul genetic, care în forma sa latentă prealabilă acţiunii factorilor de mediu este
cunoscut sub denumirea de genotip.

• Genotipul, patrimoniul moştenit este dat de totalitatea genelor, factorii constituiţi în ou,
care condiţionează din interior construcţia noului născut, conturarea şi funcţionarea
anumitor caracteristici.

• Din interacţiunea genotipului cu mediul înconjurător apare fenotipul ca o sinteză între

ceea ce este ereditar şi influenţele mediului, ca un răspuns al genotipului la aceste
influenţe şi care se traduce în caracteristicile manifestate efectiv de subiect.
 MEDIUL

• Mediul reprezintă ansamblul condiţiilor materiale şi sociale ce conturează cadrul de existenţă şi dezvoltare a omului.

Putem vorbi de mediul fizic (natural sau primar) şi de mediul social (cultural sau secundar).

• Mediul fizic este format din totalitatea condiţiilor bioclimatice (clima, flora, fauna) în care trăieşte omul. Acţiunea

mediului fizic asupra dezvoltării personalităţii est nesemnificativă. Ea se exercită doar prin mediul social care

direcţionează valorificarea posibilităţilor oferite de mediul fizic şi modifică acţiunea acestuia în concordanţă cu nevoile

organismului. Totuşi o serie de schimbări în mediul fizic cu efecte nocive (poluarea, degradarea echilibrului ecologic

ş.a.) au atras atenţia specialiştilor în educaţie conturând noi problematici educative, de exemplu: „educaţie cu privire la

mediul ambiant” (5.).

• Mediul social este alcătuit din totalitatea condiţiilor economice, politice şi culturale, a relaţiilor şi grupurilor sociale.

Toate exercită influenţe profunde şi permanente asupra formării personalităţii. Presiunea permanentă pe care o exercită

mediul social asupra personalităţii face ca aceasta să-şi însuşească vrând-nevrând din deprinderile, convingerile şi

obiceiurile celor cu care intră în contact.

 EDUCATIA

• Educaţia reprezintă un proces sistematic şi organizat de socializare şi umanizare, de

asimilare şi interiorizare progresivă a elementelor socio-culturale din mediul ambiant.

• Prin intermediul educaţiei, copilul asimilează şi interiorizează modele (de viaţă),

norme, valori, atitudini, cunoştinţe etc., le transformă în comportamente.

• Prin procesul instructiv-educativ desfăşurat în mod organizat se asigură sporirea

experienţei de cunoaştere care devine o condiţie internă a dezvoltării psihice
individuale
 INTERACTIUNEA CELOR TREI FACTORI

• Factorii interni reglează ordinea stadiilor dezvoltării psihice, cei externi confer orientarea,
conţinut şi pot accelera ritmurile dezvoltării.

• De asemenea, factorii interni au o pondere mai mare în achiziţionarea şi dezvoltarea

conduitelor elementare, pe când cei externi, îndeosebi educaţia, au un rol covârşitor în
formarea comportamentelor (intelectuale, motrice, afective, morale etc.) complexe.

• Rolul eredităţii este mai evident în dezvoltarea funcţiilor psihice simple, elementare, pe
când rolul mediului şi educaţiei apare mai pregnant în procesele şi funcţiile psihice
superioare.

• Astfel mersul biped este o funcţie condiţionată ereditar, dar „alergarea de performanţă” este
efectul mai ales al condiţiilor externe, venite din mediul social, realizată prin educaţie.