EDUCAȚIA TIMPURIE, O COMPONENTĂ ESENȚIALĂ A

EDUCAŢIEI PENTRU TOŢI

Valentina OLĂRESCU,
conf., dr în psihologie, UPSC Ion Creangă

Rezumat
In articol se face trimitere la curriculum in care se dau finalităţile educaţiei – competențe referitoare la
ceea ce va şti copilul, ce va şti să facă şi cum va ști să relaționeze cu ceilalți, raportate la toate domeniile
cognitiv, psihomotor, socio-emoțional, verbal, și cum putem ajuta copilul cu autism pentru ai forma
competențe. Se descrie ce este autismul, importanța diagnosticării timpurii pentru a trasa intervenția complexă.
La final se prezintă câteva mituri despre autism și sursele bibliografice

Conceptul de educație timpurie, în prim sens, se referă la declanșarea educaţiei, lucru ce

vizează pregătirea părinților, altor persoane care îngrijesc copilul mic pentru exercitarea unui rol cât
mai adecvat în creșterea și educaţia lui, fie de intrarea mai devreme în instituția de educație timpurie
(încă de la 2 ani).
Alt sens, mult mai complex şi bogat, exprimă faptul că educaţia copilului este un domeniu
prioritar şi necesar de a fi abordat într-o viziune multiaspectuală, prin utilizarea
termenilor/conceptelor precum: îngrijire, nutriţie, sănătate, protecție, stimulare, dezvoltare.
În contextul educației timpurii, dezvoltarea holistică se axează pe abordarea tuturor nevoilor
copiilor, din punct de vedere a domeniilor de dezvoltare fizic, socio-emoțional, cognitiv, lingvistic,
ce funcționează interdependent în evoluția personalității copilului.
Abordarea holistică a copilului, presupune o succesiune a dezvoltării personalității lui în mediul
familial, comunitar, regional, global pentru ai asigura o stare de bine. Totodată, starea de bine a
dezvoltării copilului este condiționată de calitatea indispensabilă a sănătății, nutriției, educației, a
sprijinului parental, protecției sociale, prevenirea unor riscuri în dezvoltarea copilului. Prin urmare,
starea de bine a dezvoltării copilului este desemnată de necesitatea funcționării eficiente a cadrului
normativ-legal (politici), programe și servicii, mediul familial, începând din primele zile de viață,
care constituie educația timpurie.
Educaţia timpurie, fiind o componentă esențială a educaţiei pentru toţi, construieşte premisele
unei educaţii incluzive. Educația pentru toți promovează accesul tuturor copiilor la educația de bază.
Prin educație incluzivă se înțelege că educația nu trebuie să fie percepută ca un privilegiu pentru
câțiva copii, ci ca un DREPT pentru toți copiii.
Educația timpurie conţine următoarele elemente caracteristice care o reprezintă:
 Identifică startul dezvoltării individuale încă de la naştere;
 Construieşte premisele socializării şi participării sociale;
 Egalizează şansele la dezvoltare, participare şi integrare;
 Responsabilizează educatorii, familia, comunitatea şi societatea pentru
dezvoltarea copiilor.
 Oferă o perspectivă pozitivă, umanistă, holistică asupra educaţiei copilului prin
activităţi de joacă şi învăţare.
 Suntem cadre didactice și activitatea noastră în sistemul educațional e ghidată de curriculum,
care descrie, în primul rând, „ţintele de atins” împreună cu copiii în cadrul procesului educațional,
ceea ce reprezintă finalităţile educaţiei – competențe referitoare la ceea ce va şti copilul, ce va şti să
facă şi cum va ști să relaționeze cu ceilalți, raportate la toate domeniile cognitiv, psihomotor, socio-
emoțional, verbal. Competenţa copilului vizează un sistem integrat de cunoştinţe, abilităţi, atitudini
şi valori, achiziționate, formate şi dezvoltate prin învăţare, a căror mobilizare permite identificarea şi
rezolvarea diferitor probleme în diverse contexte şi situații.
Ca și cadre didactice, observăm că în prezent, desfășurăm activitatea cu copii cu deficiențe
grave, multiple, (autism complicat de PCI, Dawn, ADHD, auditive, vizuale, tulburări de limbaj) -
tulburări foarte complexe, fapt ce creează dificultăți în realizarea obiectivelor curriculum-ului, fiind
nevoiți să recurgem la adaptarea și modificarea lui.
Mecanismele generatoare de deficiențe sunt determinate de perturbări ale diferitor funcții
psihice superioare. În legătură cu acestea, și obiectivele activității se extind, astfel că intervenția este
globală, asupra tuturor deficitelor.
În zilele noastre, în întreaga lume, crește numărul copiilor cu autism. Citându-l pe Florin
Colceag, profesor, doctor în pedagogie, ”…pana în 1925, 50% dintre copii vor dezvolta autism, ca
urmare a substanței glifosat-pesticid, care se introduce în sol”. [5]

Ce este autismul?
Tulburarea care afectează peste 30.000 de copii români. Statisticile internaţionale ne arată că 1
din 68 de copii suferă de autism. [6]
Autismul este tulburarea centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare,
cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor autismului/autiste sau de tulburări pervazive de
dezvoltare.
Autismul este o afecţiune considerată drept una dintre cele mai frecvente tulburări ale
copilăriei, mai frecventă decât cancerul, diabetul şi sindromul Down. Este o tulburare de origine
neurobiologică ce afectează copilul până la vârstă de 3 ani, până la această vârstă deficienţele sunt
evidente şi poate fi stabilit un diagnostic. Autismul implică toate palierele de dezvoltare, cognitiv,
comportamental, motricitate grosieră, motricitate fină, practic sunt afectate toate laturile care privesc
dezvoltarea normală a unui copil.
Autismul nu este o boală, ci o tulburare de comportament, din acest motiv diagnosticul nu
poate fi pus prin analize de sânge, analize ADN sau alte investigaţii clinice. Singurul mod prin care
un medic psihiatru în pediatrie pune diagnosticul de autism este prin analizarea comportamentului
copilului. De aceea, implicarea părintelui este esenţială, pentru că el trebuie să observe primul dacă
apare ceva anormal în dezvoltarea celui mic.
Unii părinți acuză medicii că nu pun un diagnostic concret o perioadă lungă de timp. Sunt
simptome, dar diagnoză – nu! Alții spun că au evaluat autism, însă copilul, nu este autist! Primul
simptom evidențiat de majoritatea părinților (90%), este lipsa limbajului, și aceasta îi neliniștește.
Într-adevăr, limbajul este o funcție psihologică importantă, fără de care este dificil să exiști în
societate, însă , cunoaștem că problemele de vorbire se regăsesc în multe diagnoze. Acesta este
motivul pentru care există dificultăți de diagnosticare. Da, absența sau întârzierea limbajului poate fi
în simptomatica autismului, dar lipsa limbajului are geneză diferită. Cu alte cuvinte, autismul NU
este egal cu a nu vorbi.
Mai apoi, părinții adaugă: ”El nu ne aude, nu-și întoarce capul când îl chemăm”; sau: "Când
copiii merg la plimbare, el doar aleargă cu ei, dar nu se joacă. Îi place să se legene, să învârtă o
roticică sau să privească mașinile în mișcare. Daca analizăm spusele părinților și interpretăm
informația în context lingvistic profesional, deducem, că copilul nu interacționează cu copiii în
timpul jocului, sunt descrise mișcările stereotipice. Cu toate acestea, lipsa interacțiunii cu semenii si
stereotipiile, încă nu înseamnă autism! În autism, observam cum interacționează cu alte persoane,
interacțiunea prin comunicare. Acesta este semnul pe care se bazează toți experții.
Unii copii sunt extrem de sensibili - lumina poate părea prea luminoasă; sunetele obișnuite –
deprimante. Un simptom frecvent este mersul în vârful degetelor, ce poate fi interpretat drept
problemă ortopedică, dar ele au alte cauze. La copiii cu autism, „mersul pe degete” face parte din
problemele senzoriale: copilul ”nu simte” călcâiul sau talpa în întregime. Primul lucru care ar trebui
să alerteze părinții este modul în care copilul interacționează cu alte persoane; al doilea - o serie de
probleme legate de senzații; al treilea – limbajul. Deoarece nu există un cadru fix al cauzelor
specifice autismului, suntem nevoiți să descriem în detaliu diferitele manifestări, să le analizăm și
numai apoi să evaluăm și să etalăm un diagnostic. În întreaga lume, autismul este considerat o
tulburare mentală. În unele țări, este tratat ca boală neurologică, dar, în majoritatea, e în gestionarea
psihiatriei.
Avem variante ale autismului. Există sindroame diametral opuse - sindromul Kanner și
sindromul Asperger. În primul caz - copiii sunt foarte închiși, practic incapabili de
comunicare/interacționare, în al doilea caz, dimpotrivă, copiii vorbesc perfect, dar sunt, ”pe propriul
val”, în zona intereselor proprii. Ei pot petrece ore vorbind despre ceea ce le este cu adevărat
interesant, au un cerc închis de interese.
Există copii cu TSA care nu au probleme de limbaj, dar au dificultăți în a vorbi din cauza
apraxiei - nu poate efectua mișcări sau gesturi, nu poate trece de la o articulație la alta; alții au
reținere/întârziere în tempoul dezvoltării, inclusiv al vorbirii, dar care după câteva ședințe de
reabilitare se trezesc, saltă pe treapta dezvoltării și trec toate etapele dezvoltării, dar în ritmul propriu,
uneori mai lent. La copilul cu autism, apraxia poate fi asociată cu o problemă senzorială. El simte
disconfort în gură: nu simte coardele vocale sau, dimpotrivă, simte durere.[2]
Pe această temă sunt insuficiente cercetări, de aceia, acestea sunt niște declarații. Există cazuri
în care nu există apraxie în vorbire, copiii încep să vorbească dintr-o dată și tot deodată, însă aceasta
nu înseamnă că semnele autismului dispar la fel de brusc.
Diagnosticarea precoce, intervenția timpurie este cheia obținerii unor rezultate optime pentru
copiii cu autism. Avem nevoie de diagnosticul diferențial al tulburărilor de dezvoltare asemănătoare,
și el are pondere mare! Doar diagnosticul corect, reprezintă 70% al succesului intervenției!

Statistica din Republica Moldova privind copiii cu dizabilitate

Biroul Naţional de Statistică din Republica Moldova [4] prezintă informaţia privind situaţia
copiilor în anul 2017. Pe parcursul anului 2017, au fost recunoscuţi cu dizabilitate primară 1,4 mii
copii, 61,5% din copii fiind din mediul rural. Fiecare al treilea copil diagnosticat are vârsta de 0-2
ani, iar fiecare al patrulea este cu vârsta cuprinsă între 3-6 ani. Cauzele predominante ale dizabilităţii
primare rămân a fi malformaţiile congenitale, deformaţiile şi anomaliile cromozomiale (boli genetice
rare) (26,1%), tulburările mentale şi de comportament (24,0%) şi bolile sistemului nervos (10,6%).
De menţionat, că în mediul rural ponderea copiilor cu grad sever de dizabilitate este mai mică
comparativ cu mediul urban (30,2% comparativ cu 42,1%). [4]
 Figura 1. Structura dizabilităţii primare la copii pe grupe de vârstă, în anul 2017
Ponderea elevilor cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități încadrați în instituții de
învăţământ cu destinație generală este în creștere.
Numărul elevilor înscriși în instituțiile de învăţământ special, în anul de studii 2017/18 a
constituit 749 persoane sau cu circa 13,0% mai puțin comparativ cu anul de studii precedent.
Majoritatea elevilor din cadrul acestor instituții (14 unități) sunt cu deficiențe în dezvoltarea
intelectuală – 59,1%.
Tabelul 1. Elevi cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități
după tipul instituției, 2013/14-2017/18
2013/1 2014/1 2015/1 2016/1 2017/1
4 5 6 7 8
1142 1099 1058
Elevi - total 6 302 9 198 6 4 9

În instituții de învăţământ primar și 1039 1013

secundar general 4 495 7 660 3 4 9 840
inclusiv:          
cu CES … … 8 564 8 675 8 415
cu dizabilități … … 1 829 1 459 1 425
În școli pentru copii cu deficiențe în
dezvoltarea intelectuală sau fizică 1 807 1 538 1 033 860 749
Ponderea elevilor cu cerințe
educaționale speciale și cu
dizabilități încadrați în instituții de
învăţământ obișnuite 71,3 83,3 91,0 92,2 92,9

De ce este important să diagnosticăm cât mai curând posibil autismul?

După realizarea diagnosticului, construim traseul intervenției complexe. Este nevoie de
început, cât mai curând posibil, terapia autismului, după setarea diagnozei. Începerea timpurie a
terapiei copilului previne agravarea condiției copilului, îl include într-un regim de activități, ajută
părinții să înțeleagă copilul, preîntâmpină fixarea stereotipiilor. În acest scop, e nevoie de implicarea
specialiștilor, și nu doar psihologi, și nu doar terapeuți de limbaj, ci și celor care cunosc
metode/tehnici speciale de reabilitare a acestor copii.
Oamenii de știință au demonstrat ca perioada maximă de dezvoltare a creierului uman se afla
undeva între vârsta de 0 [1]
 Procesul de reabilitare, traseul intervenției complexe se structurează pe câteva paliere:
- psihologico-pedagogico-logopedic
- tratamentul medical
- terapia nemidicamentoasă.
Însă, consecutivitatea direcțiilor sau palierelor prestabilite, nu întotdeauna înseamnă respectarea
lor. Să vedem care e conținutul lor.
I. Palierul psihologico-pedagogico-logopedic înglobează în sine intervenția complexă. Dacă
comportamentul (conduita) este neadecvată / perturbată, de ex., nu poate sta la masă, nu poate
interacționa, intervine psihologul cu tehnici cognitiv - comportamentale, ludoterapia, pentru
dezvoltarea cognitivului. Deseori e nevoie de intervenție asupra senzorialului pentru integrarea
senzorială.
Cunoaștem că multe instituții au procurat și amenajat cameră senzorială, în care e bine să
activeze un terapeut senzorial! Dar, apare altă inconveniență! Nu toți copiii pot suporta culorile
aprinse, zgomotul, vocea, jucăriile de pluș, ei au supraîncărcare/solicitare - disconfort emoțional! De
aceea, avem nevoie de abordare individuală! De asemenea, se utilizează/ folosește terapia ABA sau
influența neuropsihologică care cuprinde câteva variante: practici neurocognitive, kinezioterapia, ș.a
Copiii neverbali posedă trei modalități de primire / acceptare a informației:văz, auz, tactilitate.
Cel mai păstrat canal analizator este cel tactil – prin analizatorul tactil se poate de compensat celelalte
două, ceea ce este foarte important în apariția sunetelor verbale: vocale, care formează structura, iar
consoanele –sensul, semantica cuvântului: ma-ma.
II. Palierul terapia medicală - a doua direcție, cuprinde examinarea și consultația neurologului
[1]: efectuarea diagnosticului funcțional – EEG – electroencefalografia; USG – ultrasonografia
(potențial evocat); USDG – ultrasonodoplerografia; NSG – neurosonografia și altele, după care
urmează medicația.
Fiecare mamă cunoaște, sau cel puțin trebuie să cunoască, că în primul an de viață se prezintă
la neuropatolog și specialiștii observă, consemnează dezvoltarea patologică, văd simptomele
prevestitoare autismului și altor deficiențe. La 1,5 ani, dacă se intervine în multe situații, poate fi
stopată progrediența patologiei. Specialiștii observă clar simptomatica autismului, e altceva că,
diagnoza se pune la 3-4 ani. De obicei etalează retard verbal, dar acesta nu este diagnoza reală. De
obicei părinții, rămân uimiți, confuzi zicând că lor nimeni nu le-a spus despre acest diagnostic.
Posibil să nu le fi spus, dar sunt foarte multe cazuri când sunt atenționați, însă nu dau credibilitate.
Cunoașterea normativelor de vârstă, a particularităților de vârstă și observarea dinamicii dezvoltării
copilului poate preveni complicațiile multor abateri în dezvoltare.
III. Terapia nemedicamentoasă se direcționează pe:
- coordonarea actelor motorii: se indică masaj terapeutic și logopedic (miogimnastica
articulatorie, fotocromoterapia, electroforeză, stimularea creierașului). Cum stimulăm
creierașul? Folosim leagănele, trambuline, scutere, fotbal, bicicleta – toate îmbunătățesc
tonusul muscular!
- ABA-terapie, integrare senzorială, educație fizică, masaj, stimulare cerebeloasă, exerciții
de echilibru, kinezioterapie, activități de comunicare, diferite tipuri de terapie prin joc,
programe compiuterizate.

Care este scopul final al reabilitării? Ce rezultate pot fi obținute, în funcție de gravitatea
bolii?
 Aici este important să se analizeze severitatea bolii. Există copii cu autizare severă. Ei sunt
închiși în sine, centrați pe interese proprii și limitate, rămân pentru o lungă perioadă de timp
neverbali, și, e puțin probabil, de a fi reabilitați astfel, încât ei să poată socializa, să creeze o familie,
să muncească, etc.; nu va fi ușor! Totuși, 30 la sută trăiesc vieți normale!

Cât de importantă este componenta medicamentoasă în tratarea unui copil cu autism?

În Japonia, dacă starea emoțională a copilului este instabilă și el a început să se comporte
agresiv, specialiștii încearcă imediat să comute atenția copilului, prin descărcare emoțională (exerciții
fizice, banda de alergat), poate ieși pe hol, dar rămâne în câmpul de vedere al specialiștilor. Există un
contact foarte strâns între profesor și copil, ceea ce este foarte important.
Atât în Japonia, cât și în China, oferă o gamă largă de activități: muzică, exerciții de mișcare,
desen. Dacă un copil are o stare psihotică, se administrează un medicament o singură dată, dar acest
lucru nu înseamnă că copilul este acum ”pus” pe medicamente tot timpul.
În America, accentul se pune pe terapia ABA, un program de formare bazat pe tehnologii
comportamentale și metode de învățare.
Medicul principal, care curează un copil cu autism este neurologul și nu psihiatrul. Scopul
general al reabilitării unui copil este integrarea în societate, interacționarea cu lumea exterioară,
dezvoltarea autonomiei începând cu lucruri simple: să se îmbrace și să se alimenteze singur.
Mulți se întreabă, ”Ce să facă să includă un copil cu autism, mai mult sau mai puțin socializat,
într-o grădiniță, școală generală? Răspunsul este afirmativ, cu siguranță merită, pentru că un copil cu
autism trebuie să învețe să imită, să interacționeze, și aceasta se învață doar lângă copii tipici.
Dar, pe de altă parte, este imposibil pur și simplu să aduci un copil ”special” într-un grup de
grădiniță sau o clasă de elevi. Trebuie create condiții necesare - pentru copilul cu autism, pentru
profesori și alți copii. Un specialist fără pregătire specială nu poate face față situației: de exemplu,
tuturor li se spune să se așeze la masă, dar copilul cu autism dorește să stea pe covor; toți desenează,
iar el trage/împinge totul, vrea să se ridice de la masă, deoarece este deja obosit, are nevoie să
schimbe activitatea.
Cum de ajutat un copil cu autism să fie împreună cu copiii obișnuiți și, în același timp, fără a
stânjeni învățarea? Cum se creează condiții speciale? Poate fi o clasă, iar lângă ea o zonă de resurse,
cameră senzorială sau cel puțin un touch pad, un colț în care copil se poate relaxa, liniști, culca,
recapete energia și poate chiar să repete un subiect tematic, trecut de toți copiii în clasă. Pentru toate
acestea e nevoie de un tutore special, cadru didactic de sprijin.

Mituri despre autism

1. Dacă nu vorbește, atunci copilul are autism. Într-adevăr, mulți copii cu autism nu
vorbesc. În realitate, copiii cu autism sunt diferiți. Unii au perturbări senzoriale, apraxie, alții
probleme de comunicare. În fiecare caz, este nevoie de un examen complex calitativ.
2. Nu există diagnoză ”autism”! Există persoane speciale. Totuși în Clasificatorul
internațional al bolilor, se prezintă autismul, ca boală. În autism, obligatoriu, este nevoie de o
monitorizare medicală și o reabilitare psihologică și pedagogică a copilului.
3. Persoanele cu autism sunt agresivi și deci periculoși pentru societate. În realitate: Cel
mai adesea, copiii cu autism, care nu obțin ceea ce doresc vor experimenta crize de auto-agresiune,
adică agresiuni îndreptate spre ei înșiși decât către alți oameni.
4. Există o serie de expresii care se utilizează atunci când oamenii vorbesc despre
persoanele cu autism: ”Privește în ochi - nu este autism”, ”Aceasta este schizofrenie, nu autismul”,
"Geniu, nu autismul”, ”puțin vorbește- e autist”. ”El aleargă cu copiii, înseamnă că nu este autist”. În
realitate, multe dintre cele de mai sus sunt specifice copiilor cu autism, cu excepția diagnosticului de
”schizofrenie”. Această boală are propriile sale simptome, care sunt diferite de cele găsite în autism.
Despre genialitate și autism - copiii cu autism sunt dezechilibrați în dezvoltarea lor. Ei pot rezolva cu
ușurință exerciții de numere de patru cifre și nu pot să se autoservească. [3].

Bibliografie:
1. Богданов О.В., Шелякин А.М., Преображенская И.Г. Способ коррекции нервнопсихических
заболеваний, сопровождающихся двигательными нарушениями. Патент Российской
Федерации № 2122443 от 01.07.97.
2. https://томатис-результат.рф/metod-tomatis-opisanie 20.11.2018
3. https://www.helpautism.ro/tipuri-de-terapie/logopedie/logopedia 20.11.2018
4. http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6017 04.03.2019
5. https://www.youtube.com/watch?v=GjjYvTBlQnA 04.03.2019
6. https://www.helpautism.ro/autism/despre-autism 04.03.2019