Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
la preșcolari
Educarea copilului în vederea dezvoltării sale armonioase și înfloritoare reprezintă
misiunea principală pe care adulții (părinți, bunici, educatori, profesori) o au încă din primii
ani de viață ai acestuia.
Dezvoltarea copilului este un proces complex, care a fost definit în diverse moduri
de-a lungul timpului. În cuvinte simple, dezvoltarea preșcolarului se referă la un ansamblu
de transformări, care, cu fiecare etapă parcursă, conduc copilul spre o treaptă superioară
a evoluției sale.
Pentru a fi mai ușor de analizat și de urmărit, evoluția sau dezvoltarea copilului
preșcolar poate fi abordată din mai multe direcții:
• Dezvoltarea fizică;
• Dezvoltarea socio-emoțională;
• Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii;
• Dezvoltarea limbajului, a comunicării și premisele citirii și scrierii.
Întârzieri/probleme în dezvoltarea
fizică a copiilor
Fiecare copil este unic și se dezvoltă în ritmul său. Totuși, absența manifestării
unor comportamente la o anumită vârstă poate indica anumite întârzieri în dezvoltare.
De obicei, în cazul dezvoltării fizice, acestea sunt sesizabile în cazul bebelușilor, până în
jurul vârstei de 1 an. Câteva exemple ar fi: lipsa menținerii capului, a urmăririi oculare,
reținerea apariției jocurilor cu mâinile, asimetrie certă în funcționalitatea motrică, absența
unor reacții de protecție, reacții excesive la stimuli și altele.
Totuși, și în cazul preșcolarilor pot apărea indicatori ai unor posibile probleme,
precum deficiențe de vedere, deficiențe în percepția culorilor sau deficiențe de auz.
Acestea pot fi observate în cursul activităților zilnice sau pot fi chiar semnalate de către
preșcolar, în limbaj propriu.
Iată câteva exemple de întârzieri/deficiențe apărute în dezvoltarea fizică
a preșcolarilor:
Se consideră că un copil are statură mică dacă este mai scund decât
97% dintre copiii de aceeași vârstă și sex. O mare parte dintre acești copii
fie au o statură mică datorită bagajului genetic moștenit, fie au o întârziere
constituțională a creșterii, ceea ce înseamnă că au o creștere încetinită în
primii ani de viață, pubertatea se instalează mai târziu în cazul lor, dar la
vârstă adultă vor avea o înălțime normală. Doar o mică parte din copiii cu
hipostaturalitate au o afecțiune medicală ce necesită tratament, precum
sindromul Cushing.
Poți suspecta o deficiență severă a auzului dacă copilul nu răspunde la sunete sau
dacă are dificultăți de vorbire sau vorbire întârziată.
Deficiența auditivă mai puțin severă poate fi mai subtilă și poate duce la comportamente
precum ignorarea oamenilor care vorbesc cu el, dar nu tot timpul, doar uneori sau
faptul că cel mic se dezvoltă bine într-un cadru, dar întâmpină dificultăți sociale, de
comportament, de limbaj sau de învățare într-un cadru diferit.
Cu cât un posibil diagnostic în urma unei examinări este pus mai precoce, cu atât
recuperarea auzului și integrarea copilului se va realiza mai devreme, fără a-i fi afectate
performanțele cognitive și lingvistice.
• Defecte de vedere
Dacă unele defecte de vedere apar în timp, preșcolarul ți-ar putea descrie anumite
afecțiuni. Însă, dacă este o problemă cu care copilul s-a obișnuit, s-ar putea ca el să nu
realizeze că nu vede bine. Pe lângă aceasta, tulburările de vedere nu determină durere și
de cele mai multe ori este greu să fie depistate.
1 din 20 de copii preșcolari pot suferi de tulburări vizuale care pot duce la modificări
permanente ale vederii. Dar, dacă acestea sunt depistate și tratate din timp, în special
până la vârsta de 5 ani, ele pot fi corectate. Așadar, prevenția este deosebit de importantă
și se realizează prin controale regulate.
• Anxietatea
Anxietatea este un sentiment normal, dar care poate deveni uneori copleșitor. Ea poate
lua diverse forme chiar și în rândul preșcolarilor. Câteva dintre acestea ar fi: anxietatea
de separare, care atinge un apogeu la vârsta de 1 an și scade semnificativ în jurul vârstei
de 2 ani, anxietatea socială, care îi provoacă pe copii să evite activitățile care implică alți
oameni și să refuze să se exprime în public, fobii specifice copilăriei, precum teama de
anumite animale sau de întuneric și alte tulburări anxioase.
În etapele normale ale dezvoltării sale, copilul poate întâmpina perioade de anxietate
față de anumite persoane sau situații. Acestea nu sunt motiv de îngrijorare dacă durează
mai puțin de câteva luni și nu limitează funcționarea și dezvoltarea micuțului. Anxietățile
normale nu sunt intense sau cedează după un timp, după expuneri repetate și reasigurări
din partea părinților.
• Depresia
Depresia este una dintre cele mai frecvente tulburări psihice. Nu este o stare trecătoare,
ci se prelungește pentru o perioadă mai lungă de timp. Însă, odată diagnosticată, poate
fi tratată.
Depresia este rezultatul mai multor factori, iar cauzele pot fi foarte diferite de la un
copil la altul. Unele dintre acestea ar putea fi separarea părinților, decesul unui membru
al familiei, boala cronică a unui părinte, mutarea locuinței sau plecarea unui prieten.
În perioada preșcolarității unele manifestări ar putea include tristețe, iritabilitate,
dureri, refuzul de a merge la grădiniță sau de a se juca, subponderalitate. Există totuși
măsuri ce pot fi aplicate pentru reducerea depresiei, iar sprijinul părinților este vital în
această privință.
Declinare a răspunderii