TEMA 11

EDUCAŢIA ELEVILOR CU NEVOI SPECIALE

DIFICULTĂŢILE ÎN ÎNVĂŢARE.
FACTORI, TIPURI ŞI MODURI DE MANIFESTARE CERINŢELE
EDUCATIVE SPECIALE

ŞCOALA INCLUZIVĂ ŞI INSTRUIREA DIFERENŢIATĂ. MODELE ŞI

FORME DE INTEGRARE ŞCOLARĂ
A COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE

CREATIVITATE, INOVAŢIE ŞI EDUCAŢIE PENTRU

EXCELENŢĂ A COPIILOR/ELEVILOR/TINERILOR CU
POTENŢIAL APTITUDINAL RIDICAT
 DIFICULTĂŢILE DE ÎNVĂŢARE
 termenul cu aria cea mai largă de cuprindere
 porneşte de la simplele oscilaţii ale procesului de învăţare până
la tulburările grave sau severe.
1. Dificultăţi de învăţare care au la bază deficite de organizare sau
lipsa unor instrumente de cunoaştere care asigură învăţarea.
Acestea prezintă o oarecare constanţă, nefiind permanente.
2. Dificultăţi de învăţare determinate de existenţa anumitor
deficienţe permanente care afectează capacitatea şi calitatea
procesului de adaptare şi integrare şcolară (şi socio-
profesională ulterior).
 FACTORII DIFICULTĂŢILOR ÎN ÎNVĂŢAREA ŞCOLARĂ

Dificultăţile în învăţarea şcolară sunt cauzate de mai mulţi factori:

primari, şcolari, familiali, sociali:
1. Factorii primari: factorii personali ce ţin de rata dezvoltării individuale
(înălţime, greutate, forţă de strângere, vârstă mentală, vârsta lecturii,
vârsta educaţională, vârsta pentru matematică, nivelul maturităţii
sociale, nivelul maturităţii emoţionale):
•determinări anatomo-fiziologice, malformaţii corporale sau deficienţe
senzoriale;
•factori psihologici individuali de origine endogenă cum ar fi: nivelul
redus al inteligenţei individuale, autismul infantil, hiperexcitabilitatea;
•factorii psihologici individuali de origine exogenă pun elevul în situaţii
severe de conflict şi frustrare.
 FACTORII DIFICULTĂŢILOR ÎN ÎNVĂŢAREA ŞCOLARĂ

2. Factorii şcolari se referă la anumite carenţe în desfăşurarea procesului instructiv-

educativ:
•volumul sarcinilor şcolare (dimensionarea/subdimensionarea lor accentuată);
•lipsa de obiectivitate în apreciere;
•timpul afectat altor preocupări obligatorii;
•sprijinul insuficient acordat pentru îmbunătăţirea studiului individual;
•rigiditatea ritmurilor de învăţare, copiii cu ritmuri lente întâmpinând dificultăţi în
învăţare;
•diferenţele semnificative existente între profesori şi chiar şcoli în ceea ce priveşte nivelul
exigenţelor cognitive manifestate faţă de elevi;
•abordările educative de tip exclusiv frontal;
•mărimea clasei de elevi: numărul mare de elevi frânează obţinerea participării elevilor la
procesul predării;
•diferenţe privind resursele şcolare şi managementul general al învăţământului.
 
 B. FACTORII DIFICULTĂŢILOR ÎN ÎNVĂŢAREA ŞCOLARĂ
3. Factorii familiali favorizează/defavorizează copilul prin:
•climatul din familie,
•relaţiile dintre părinţi
•relaţiile copilului care învaţă cu ceilalţi membri ai familiei
•atitudinea acestora faţă de activitatea lui, dar şi faţă de problemele lui
personale
•stilul de educaţie şi situaţiile şi evenimentele ce se ivesc în familie.
•starea de alertă şi hiperprotecţie din partea unuia sau altuia dintre
părinţi
•situaţii de genul îmbolnăviri sau decese care produc frământări de durată
în familia copilului.
4. Factorii sociali atrag atenţia asupra rolului contextului social în care se
face educaţia, respectiv asupra valorii şi importanţei pe care statul şi
diferite alte instituţii o acordă învăţământului în ceea ce priveşte
integrarea, succesul profesional şi social al elevilor.
 PRINCIPALELE CATEGORII DE DEFICIENŢE

1. Deficienţa mintală
2. Deficienţele senzoriale
3. Deficienţele fizice (neuromotorii)
4. Tulburările de limbaj
5. Tulburările de comunicare şi relaţionare
6. Tulburările de atenţie şi hiperactivitate
 DEFICIENŢA MINTALĂ
- presupune reducerea semnificativă a capacităţilor intelectuale şi psihice, conducând la
imposibilitatea adaptării individului la condiţiile în permanentă schimbare ale mediului
înconjurător.
- în funcţie de valoarea coeficientului de inteligenţă, deficienţa mintală poate fi:
1. deficienţă mintală profundă sau gravă (IQ = 0-20);
2. deficienţă severă sau mijlocie (IQ = 20-25);
3. deficienţă moderată (IQ = 50-65);
4. deficienţă uşoară (IQ = 65-75);
5. intelect de limită sau liminar (IQ = 75-85).
- în raport cu factorul cauzal, se pot identifica următoarele tipuri de deficienţă mintală:
1. deficienţă mintală de natură ereditară;
2. deficienţă mintală de natură organică;
3. deficienţă mintală cauzată de carenţe educative, afective, socioculturale;
4. deficienţă mintală polimorfă, cu o mare varietate tipologică.
 DEFICIENŢELE SENZORIALE
• sunt determinate de unele disfuncţii sau tulburări la nivelul principalilor
analizatori (vizual şi auditiv), cu implicaţii majore asupra desfăşurării
normale a vieţii;
• pot fi clasificate în:
1. deficienţele auditive:
- hipoacuzie (pierdere parţială a sensibilităţii auditive);
- anacuzie (pierdere totală a sensibilităţii auditive);
2. deficienţele vizuale:
- ambliopie (pierdere parţială a sensibilităţii vizuale);
- cecitate (pierdere totală a sensibilităţii vizuale).
 
 DEFICIENŢELE FIZICE
• reprezintă categoria tulburărilor care afectează în special componentele
motrice ale persoanei, având o serie de consecinţe în planul imaginii de sine
şi în modalităţile de relaţionare cu factorii de mediu şi cu alte persoane.
• pot fi:
1. uşoare: deficienţa cifotică, gâtul înclinat lateral sau înainte, umerii aduşi
înainte sau asimetrici;
2. de grad mediu: lordoze (curburi ale coloanei vertebrale în regiunea
lombară, care apare în rahitism, malformații), deformaţii ale abdomenului,
toracelui etc.;
3. accentuate: malformaţiile apara­tului locomotor sau ca urmare a unor
paralizii, traumatisme osoase şi articulare, a unor infecţii ale oaselor,
muşchilor, articulaţiilor sau ale vaselor de sânge.
 TULBURĂRILE DE LIMBAJ
• reprezintă rezultatul disfuncţiilor intervenite în recepţionarea, înţelegerea, elaborarea şi
realizarea comunicării orale şi scrise, din cauza unor afecţiuni organice, funcţionale,
psihologice sau educaţionale, care acţionează asupra copilului mic în perioada apariţiei şi
dezvoltării limbajului.
• sunt clasificate în:
1. tulburări de pronunţie: dislalia (greutatea de a articula cuvintele), rinolalia (modificarea rezonanței
cavităților nazale), disartria (articularea defectuoasă a cuvintelor);
2. tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii: bâlbâiala (pronunțare neclară), tahilalia (vorbire precipitată, cu
debit mare de cuvinte);
3. tulburări de voce: afonia (imposibilitate de a vorbi ca urmare a lezării laringelui sau a nervilor
acestuia), disfonia (modificare temporară sau permanentă a timbrului și intensității vocii);
4. tulburări ale limbajului scris-citit: dislexia (tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin
greșeli de lectură ), disgrafia (perturbare patologică a scrisului, care devine neciteţ);
5. tulburări polimorfe: afazia (pierdere totală sau parțială a facultății de a vorbi și de a înțelege limbajul
articulat);
6. tulburări de dezvoltare a limbajului: mutism psihogen (lipsa capacității de a vorbi), întârziere în
dezvoltarea generală a vorbirii;
7. tulburări ale limbajului, bazate pe disfuncţii psihice: dislogia (vorbire incoerentă), ecolalia (repetarea ca
un ecou a cuvintelor interlocutorului).
 TULBURĂRILE DE COMUNICARE ŞI
RELAŢIONARE
• se referă la autism, un sindrom patologic apărut în copilărie, caracterizat
printr-o stare de înstrăinare/retragere, o lipsă de răspuns social şi interes
faţă de ei din jur, dificultăţi de comunicare sau de limbaj, imposibilitatea de
a dezvolta un ataşament normal şi existenţa unor căi bizare de a răspunde la
stimulii din mediul înconjurător.
• caracteristicile copilului autist:
- nu stabileşte contact vizual, nu acceptă să fie luat în braţe;
- absenţa contactelor afective (inclusiv cu mama);
- preferinţă pentru stimulii tactili şi olfactivi decât pentru cei vizuali şi auditivi;
- stereotipii, deficienţe în vorbire etc.
 TULBURĂRILE DE ATENŢIE ŞI HIPERACTIVITATE
• includ Sindromul atenţiei deficitare şi hiperactivitate – ADHD, una dintre cele
mai frecvente afecţiuni comportamentale întâlnite la copii şi adolescenţi, care
debutează în copilărie şi poate persista până la vârsta adultă. Studiile arată
că 5 % dintre copiii de vârstă şcolară prezintă simptome de ADHD (1-2 copii
dintr-o clasă de 25-30).
• copilul cu ADHD:
- ignoră detaliile, greşeşte din neglijenţă, nu se concentrează ;
- pare să nu asculte când cineva i se adresează direct ;
- nu respectă instrucţiunile, nu termină ceea ce a început ;
- este într-o permanentă mişcare, vorbeşte excesiv ;
- evită activităţile care necesită efort intelectual susţinut etc.
 MODELE ŞI FORME DE INTEGRARE ŞCOLARĂ A
COPIILOR CU CES

A. Modelul cooperării şcolii de masă cu şcoala specială

B. Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale în
şcoala de masă
C. Modelul bazat pe amenajarea în şcoala de masă a
unui cabinet de resurse pentru elevii cu CES.
D. Modelul itinerant
E. Modelul comun
 MODELUL COOPERĂRII ŞCOLII DE MASĂ CU
ŞCOALA SPECIALĂ

• Şcoala obişnuită coordonează procesul integrării şi

stabileşte un parteneriat activ între cadrele didactice
din cele două şcoli:
- vor concepe modul de desfăşurare a activităţilor
didactice,
- vor pregăti împreună conţinutul activităţilor şcolare
- vor adapta metodele şi mijloacele de instruire,
- vor oferi un cadru confortabil tuturor elevilor din
clasă.
 MODELUL BAZAT PE ORGANIZAREA UNEI CLASE SPECIALE ÎN
ŞCOALA DE MASĂ
• presupune integrarea copiilor deficienţi în şcoli de masă unde să intre în
relaţie cu elevii normali, facilitându-se, cu sprijinul cadrelor didactice şi al
specialiştilor din şcoală, o mai bună intercunoaştere şi relaţionare între cele
două categorii de copii.
• practica a demonstrat dificultatea aplicării unui program de integrare după
acest model:
- discrepanţa dintre clasele obişnuite şi clasa specială se accentuează (timpul
efectiv în care elevii normali şi cei cu cerinţe speciale relaţionează direct se
reduce la durata pauzelor dintre activităţile şcolare;
- apar conflicte sau atitudini ce pot accentua discriminarea faţă de elevii
deficienţi din clasa specială, obţinându-se tocmai efectul opus integrării.
 MODELUL BAZAT PE AMENAJAREA ÎN ŞCOALA OBIŞNUITĂ, A UNUI SPAŢIU
SAU A UNEI SĂLI DE INSTRUIRE ŞI RESURSE PENTRU COPIII DEFICIENŢI

– amenajarea unui cabinet de resurse pentru copiii cu cerinţe educative

speciale, integraţi individual în clasele obişnuite din şcoala respectivă.

• Persoana specializată în activităţile educative şi recuperatorii adresate

copiilor cu cerinţe speciale în educaţie este profesorul de sprijin/suport.
- desfăşoară activităţi cu aceşti copii, atât în spaţiul special amenajat
(cabinetul de resurse pentru copii cu cerinţe educative speciale), cât şi la
orele de clasă, împreună cu profesorul şcolii de masă.
 
 MODELUL ITINERANT ŞI MODELUL COMUN
• Modelul itinerant favorizează integrarea într-o şcoală de masă a unui număr
mic de copii cu cerinţe speciale (1-3 elevi), domiciliaţi la mică distanţă de
şcoală, care, sprijiniţi de un profesor itinerant (specializat în activităţile
educativ-recuperatorii cu elevii care au un anumit tip de deficienţă), pot
astfel participa la activităţile şcolii respective.
• Modelul comun este relativ asemănător cu modelul precedent, cu deosebirea
că în acest caz profesorul itinerant este responsabil de toţi copiii cu
deficienţe dintr-un anumit areal.
- oferă servicii de sprijinire a copilului şi familiei,
- ajută părinţii la alcătuirea programelor de învăţare, urmăreşte evoluţia
şcolară a copilului,
- colaborează cu profesorii şcolii de masă în care este integrat copilul,
- intervine atunci când apar probleme de învăţare sau de adaptare a copiilor
la anumite cerinţe şcolare.
 SOLUŢII SPECIFICE DE INTEGRARE A ŞCOLARĂ PENTRU
PRINCIPALELE CATEGORII DE COPII CU CES
• Integrarea şcolară a copiilor cu dizabilităţi mintale/intelectuale, tulburări de învăţare şi
dificultăţi cognitive: organizarea clasei pe centre de interes, promovarea interacţiunilor sociale,
gruparea diferenţiată, facilitarea dezvoltării sociale şi emoţionale etc.
• Integrarea şcolară a copiilor cu dizabilităţi de vedere: aşezarea elevului cât mai aproape de tablă,
scrierea clară a notiţelor, însoţită de lectura simultană cu voce tare, folosirea unor materiale grafice în
relief sau asociate cu semnale sonore etc.
• Integrarea şcolară a copiilor cu dizabilităţi de auz: organizarea clasei în aşa fel încât fiecare copil
să-l poată atât vedea pe profesor, cât şi pe ceilalţi copii, evitarea comunicării atunci când profesorul se
află cu spatele la elevi; împărţirea frazelor în propoziţii mai scurte etc.
• Integrarea şcolară a copiilor cu dizabilităţi fizice/locomotorii: planificarea de timp suplimentar de
realizare a sarcinilor pentru elevii cu dizabilităţi, înmânarea materialelor necesare desfăşurării
activităţii, facilitarea accesului la activităţi a elevilor aflaţi în scaune rulante etc.
• Integrarea şcolară a copiilor cu tulburări de comportament: identificarea punctelor tari pe care le
deţin, observaţii şi avertismente verbale clare, exprimate individual, includerea în gupele de lucru etc.
 ŞCOALA INCLUZIVĂ ŞI INSTRUIREA DIFERENŢIATĂ
• CERINŢELE/NEVOILE EDUCAŢIONALE SPECIALE (CES) se referă
la cerinţele în plan educativ ale unor categorii de elevi, ca urmare a unor
disfuncţii sau deficienţe de natură intelectuală, senzorială, psihomotrică,
fiziologică sau ca urmare a unor condiţii psihoafective, socioeconomice
sau de altă natură.
• ŞCOALA INCLUZIVĂ este instituţia şcolară din învăţământul public de
masă, unde au acces toţi copiii unei comunităţi, indiferent de mediul de
provenienţă, în care sunt integraţi într-o formă sau alta şi copii cu cerinţe
speciale în educaţie.
• INSTRUIREA DIFERENŢIATĂ semnifică personalizarea sau
individualizarea demersului instructiv-educativ în raport cu cerinţele
individuale (specifice fiecărui copil), constituind un mijloc de ameliorare
a educaţiei în general.
 INSTRUIREA DIFERENŢIATĂ
• Diferenţierea în raport cu structura învăţământului: prin realizarea
instruirii diferenţiate în cadrul unor şcoli unice, în care elevii proveniţi
din mediii sociale diferite, cu experienţe, calităţi şi interese diferite,
interacţionează, se joacă, se acceptă şi se valorizează reciproc (problemă
de politică educaţională).
• Diferenţierea privind conţinutul învăţământului (C. diferenţiat şi adaptat)
- respectarea dreptului fiecărui copil la educație, pe măsura potențialului
și capacităților sale;
- adaptarea și integrarea socială a elevului cu CES alături de copiii
normali;
- dezvoltarea capacității de rezolvare independentă a diferitelor probleme
adaptare și integrare.
 INSTRUIREA DIFERENŢIATĂ
• Diferențierea prin organizarea grupurilor/claselor școlare și activităților
didactice: posibilitatea fiecărui copil de a evolua în raport cu posibilitățile
și cerințele sale educaționale (caracter segregaționist):
- grupe de nivel: gruparea elevilor de aceeași vârstă în raport de aptitudini
- grupe de nivel pe discipline în cadrul claselor omogene;
- instruirea pe grupe constituite temporar;
- grupe pentru elevi cu aptitudini deosebite în diferite domenii;
- grupe de sprijinire a elevilor lenți.
• Diferențierea prin metodologia didactică şi relaţia pedagogică dintre educator
şi educat: diferențierea activității de învățare prin resurse/prin sarcini/prin
sprijin/prin răspuns. 
 CREATIVITATE, INOVAŢIE ŞI EDUCAŢIE PENTRU EXCELENŢĂ A
COPIILOR/ELEVILOR/TINERILOR CU POTENŢIAL APTITUDINAL RIDICAT

• Elevul supradotat este acel subiect cu o capacitate intelectuală superioară

mediei (la nivel psihometric, peste 130), observându-se diferenţe cognitive atât
la nivel cantitativ, cât şi calitativ, o maturitate mai mare (percepţie şi memorie
vizualǎ), dezvoltarea capacităţii metacognitive la o vârstă timpurie
(aproximativ 6 ani) şi intuiţie în rezolvarea problemelor, creativitate şi
motivaţie pentru învăţare, precocitate şi talent.
• Caracteristici psihocomportamentale ale indivizilor cu aptitudini intelectuale
înalte:
1. caracteristici cognitive: fluiditatea/fluenţa gândirii, flexibilitatea, originalitatea,
elaborarea, evaluarea şi simplificarea complexităţii, stilul cognitiv
2. caracteristici noncognitive: atitudinile creative, caracteristicile motivaţional-
dinamice, caracteristicile emoţional-afective, atitudinile sociomorale şi volitive.
 CURRICULUMULUI DIFERENŢIAT
A. Gruparea elevilor în vederea desfăşurării activităţilor
instructiv-educative
B. Accelerarea studiilor
C. Programe curriculare îmbogăţite, parcurse în grupe omogene
 GRUPAREA ELEVILOR ÎN VEDEREA DESFĂŞURĂRII
ACTIVITĂŢILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE

 gruparea (segregarea) elevilor în şcoli omogene

aptitudinal;
 gruparea elevilor în clase omogene aptitudinal;
 gruparea elevilor în grupe omogene aptitudinal în
cadrul aceleiaşi clase.
 ACCELERAREA STUDIILOR
 admiterea timpurie în sistemul de învăţământ;
 sărirea claselor (integral, pe arii curriculare sau pe discipline);
 progresul continuu pe discipline (sistemul creditelor);
 accelerarea studiilor la o singură disciplină;
 accelerarea prin parcurgerea unui traseu curricular individual (schemă de
orar individualizat);
 accelerarea parcurgerii ciclurilor şcolare (în mai puţini ani) prin efectuarea
unor ore suplimentare, pe parcursul anului şcolar sau în vacanţe;
 accelerare prin sistemul de tutoriat;
 accelerare prin sistemul de educaţie la distanţă; accelerare prin stagii de elev
invitat la o universitate.
 PROGRAME CURRICULARE ÎMBOGĂŢITE,
PARCURSE ÎN GRUPE OMOGENE
 reducerea la minimum a programelor obligatorii (un nucleu de cunoştinţe),
în favoarea disciplinelor ce corespund intereselor particulare;
 scutirea de anumite cursuri, în vederea intensificării eforturilor în direcţia
compatibilă înclinaţiilor speciale;
 organizarea de ateliere sau cercuri pe discipline;
 iniţierea unor proiecte de cercetare;
 audierea de conferinţe;
 studiul individual dirijat;
 tabere, academii, şcoli de vară organizate în vacanţe etc.
 DELIMITĂRI CONCEPTUALE
• Educaţia integrată/integrarea şcolară reprezintă participarea
copiilor evaluaţi sau diagnosticaţi ca având cerinţe educative
speciale sau orice altă formă de dizabilitate la programul şcolilor
de masă/claselor obişnuite sau al şcolilor/serviciilor speciale de
învăţământ (la activităţile educative formale şi nonformale).
• Şcoala incluzivă este denumirea instituţiei şcolare din
învăţământul public de masă, unde au acces toţi copiii unei
comunităţi, indiferent de mediul de provenienţă, în care sunt
integraţi într-o formă sau alta şi copii cu cerinţe speciale în
educaţie.
 DELIMITĂRI CONCEPTUALE
• Deficienţa înseamnă pierderea, anomalia, perturbarea definitivă sau temporară
de natură senzorială, mintală, fizică, locomotorie, neuropsihică sau de limbaj
(stabilită prin evaluări clinice sau paraclinice, folosite de serviciile medicale),
care afectează capacitatea şi calitatea procesului de adaptare şi integrare şcolară
şi socio-profesională.
• Deficienţa poate genera o incapacitate (pierdere, diminuare totală sau parţială a
posibilităţilor fizice, locomotorii, mintale, senzoriale, neuropsihice etc.,
consecinţe ale unor deficienţe), care la rândul ei antrenează o stare de handicap
(consecinţa deficienţei şi incapacităţii în context social: inadaptare propriu-zisă,
marginalizare, inegalitate, segregare, excludere). Dizabilitatea este termenul
utilizat în legislaţia şi practica românească curentă alături/în locul celui de
handicap.
 EDUCAŢIA PENTRU DIVERSITATE

• acces la educaţie şi la calitatea acesteia pentru toţi copiii, misiunea fiind aceea de a le oferi tuturor
posibilitatea de a învăţa în funcţie de ritmul, capacităţile şi nevoile proprii şi de a se exprima conform
trăsăturilor individuale de personalitate.
Viziune:
- toţi copiii (şi cei cu dizabilităţi ori alţi copii marginalizaţi sau cu risc de excludere) sunt acceptaţi
de drept, în mod natural, în şcoli;
- orientarea spre şcoala obişnuită, bazată pe teza educabilităţii universale: toţi copiii pot învăţa în
şcoli.
Calităţi ale personalului didactic şi de specialitate:
- dorinţa de perfecţionare a capacităţilor de lucru în condiţiile educaţiei integrate şi ale şcolii
incluzive;
- atitudine constructivă, în sprijinul includerii copiilor cu cerinţe educative speciale în clasele unde
îşi desfăşoară activitatea;
- implicare totală în procesul didactic, astfel încât să satisfacă într-o măsură cât mai mare
cerinţele educaţionale ale elevilor din clasă.