“Strategii didactice în abordarea copiilor cu CES în

învățământul preuniversitar”

Dr. Diana Dana FERICEL

Medic specialist Medicină de Urgență
NUTRIȚIE ȘI DIETETICĂ
Psihologie cognitivă și comportamentală
 COPIII CU CES - dificultăţi de învăţare 
[ Copiii cu Cerinţe Educative Speciale ]

Conceptul de "cerințe educaționale speciale" reprezintă o

categorie, care include în sine toate dificultățile de invățare .

Dificultăţile de învăţare reprezintă o tulburare a unuia sau a mai multor

procese psihice de bază implicate în înţelegerea sau folosirea limbii vorbite
sau scrise care se manifestă într-o abilitate imperfectă de a asculta, gândi,
vorbi, scrie, pronunţa sau de a face calcule matematice.

"Diversitatea" elevilor aflați într-o situație de "handicap" sau

"cerințe educaționale speciale" nu implică nici o judecată asupra lor
sau a abilităților lor, nici în sfera școală, nici in alte sectoare.
Deşi au aptitudini pentru anumite domenii, aceşti elevi au randament inegal
şi deseori nu pot fi încadrati în clase obişnuite.
 COPIII CU CES - dificultăţi de învăţare 
[ Copiii cu Cerinţe Educative Speciale ]

Pentru anumite aspecte ale vieții școlare, el ,copilul cu CES poate

avea nevoie de ajutor din partea profesorilor sau colegilor , pentru
alte aspecte pot contribui la realizarea unui proiect comun.

De aceea angajamentul fiecărui profesor trebuie să fie acela de a

identifica abilitățile mai mult sau mai puțin latente ale fiecărui elev
pentru a crea spații de predare suplimente care pot exploata pe
deplin potențialul lor și pot spori rezultatele pozitive și progresele,
acolo unde este posibil.
 Metode utilizate şi aplicabilitate

În prezența elevilor cu nevoi educaționale speciale, trebuiesc îndeplinite anumite

proceduri pentru implementarea intervențiilor menite să favorizeze integrarea acestora
Domeniul de intervenție, la nivel de reglementare, se extinde la intreaga zonă care include:

Elevii cu dizabilități

Elevii cu tulburări de învățare specifice și / sau tulburări de dezvoltare specifice

Elevii cu dezavantaje sociale și culturale;

Elevii dezavantajați de lipsa de cunoaștere a limbii romane.

 Metode utilizate şi aplicabilitate

Pentru specificaţii individuale a fiecărui elev, școala este chemată să răspundă

cu intervenții versificate și abilități didactice și pedagogice și, în același timp,
bine integrate una cu cealaltă.
Pentru ca diversitatea să fie efectiv "dezintegrată", este necesar să se facă alegeri
organizaționale care implică intregul context școlar și familiile.
Parcursurile individualizate și personalizate, ținând cont de
nevoile reale ale elevului, trebuie să favorizeze procesele de integrare și includere a
acestora în cadrul clasei și realizarea obiectivelor educaționale.
 Metode utilizate şi aplicabilitate

Observarea pedagogică este responsabilitatea tuturor cadrelor didactice ale consiliului

profesoral din școală care predă la clase unde există și copii cu CES și a operatorilor care îi
asistă pe elevi.

Scopul observării este de a aduna informații despre aspectele cognitive,

emoțional-comportamentale și relaționale ale elevului.
Aceleași informații trebuie să se refere imediat la funcția instrumentală care va fi activată
prin acțiuni care vizează verificarea posibilelor nevoi ale elevului.
  Comportamente deficitare sau dezaptative ale
elevului/copilului integrat
O dificultate de învăţare se referă la o întârziere, o tulburare,
o dezvoltare încetinită în plan emoţional sau comportamental.
Se manifestă prin dificultăţi semnificative în achiziţionarea şi
utilizarea receptării şi înţelegerii limbajului, a vorbirii, scrierii,
citirii (literizării, silabisirii), a raţionamentului şi abilităţilor
matematice, ca şi unor abilităţi sociale.
 Depistarea dificultăţilor de învăţare

Există două criterii principale pentru depistarea dificultăţilor de învăţare.

Primul este criteriul excluziunii . Cu ajutorul lui se determină dacă un elev are o
anumită dificultate de învăţare sau daca dificultăţile sunt asociate altor afecţiuni.
Dificultăţile de învăţare nu au întotdeauna cauze bine determinate.

O caracteristică comună a elevilor cu dificultăţi de învăţare este DIFERENȚA ce există între

aptitudini şi realizările lor.
-De exemplu, un elev poate avea aptitudini superioare la nivelul limbajului vorbit, dar să
prezinte grave deficienţe în limbajul scris. DIFERENȚA aceasta este reprezentată de al
doilea criteriu tradiţional de depistare a dificultătilor de învăţare.În general, se ia în
considerare această abatare pentru stabilirea profilului elevului, cum sunt diferenţele cele
mai importante dintre elevii ce prezintă dificultăţi de învăţare şi cei care au alte
probleme.
 Depistarea dificultăţilor de învăţare

De exemplu, elevii cu deficienţe mintale au în general aptitudini scăzute în toate

domeniile; în schimb, cei cu dificultăţi de învăţare nu au dificultăţi decât în anumite
domenii.

Dacă un elev corespunde acestor două criterii generale, profesorului îi revine sarcina de a
studia mai profund dificultăţile de învăţare şi de a determina modificările programului
elevului, pentru ca acesta să corespundă cerinţelor sale.
Se consideră că un copil/elev are dificultăţi de învăţare dacă:
există o diferenţă semnificativă între capacităţile sale şi performanţa şcolară atinsă; progresul
realizat de el în procesul de învăţare este minim sau zero, pe o perioadă mai mare de timp;

are o dizabilitate/incapacitate care-l împiedică să utilizeze facilităţile educaţionale care sunt puse
la dispoziţia copiilor de aceeaşi vârstă cu el;

lucrează în plan şcolar la un nivel inferior copiilor de aceeaşi vârstă;

are dificultăţi persistente în învăţarea citit-scrisului şi a calculului matematic;

are dificultăţi emoţionale şi de comportament care împiedică frecvent şi la un nivel considerabil

procesul de învăţare a copilului sau chiar a întregii clase;

are deficienţe senzoriale şi psihice care necesită un echipament sau servicii specializate
suplimentare;

are dificultăţi continue de comunicare şi interacţiune care-l împiedică în dezvoltarea unor

relaţii sociale echilibrate şi formează obstacole în procesul învăţării .
Caracteristicile individului cu dificultăţi de învăţare
Dintre caracteristicile specifice copiilor cu dificultăţi de învăţare amintim :
caracteristicile generale ce pot indica o dificultate de învăţare:
-hiperactivitate;
-slabă capacitate de a fi atent;
-orientare confuză în spaţiu şi timp;
-incapacitate de a urmări indicaţiile orale;
-poftă necontrolată de dulce;
-hipoglicemie;
-inversează literele sau cuvintele;
-face constant greşeli ortografice; prinde greu o minge şi o loveşte greu cu piciorul; nu poate sări
coarda; dificultăţi la închiderea nasturilor; dificultăţi la legarea şireturilor; mod defectuos de a ţine
creionul în mână; caligrafie mediocră; mers dificil; incapacitate de a sări; stângăcie; eşecuri
frecvente; dificultăţi de a sta într-un picior; dificultăţi în a merge cu bicicleta sau de-a lungul unei
linii.
-caracteristici ce pot indica dificultăţi vizuale la elevi: capul foarte aplecat; simptome de tensiune
vizuală (de exemplu: strabism, clipeşte des, îşi freacă des ochii, îi fug ochii), sare cuvinte sau rânduri
când citeşte, îşi apropie foarte mult capul de pagină când scrie sau citeşte etc.;
Caracteristicile individului cu dificultăţi de învăţare
Dintre caracteristicile specifice copiilor cu dificultăţi de învăţare amintim :

simptome ce indică tulburări afective sau de comportament: imagine

greşită despre sine; accese colerice sau de ostilitate; impulsivitate excesivă;
închidere în sine sau dezorientare;

dificultăţi ce pot fi asociate cu unele de ordin social: tendinţa de a se juca

cu copii mult mai mici decât el; dificultatea de a stabili raporturi cu colegii;
evitarea situaţiilor sociale noi;

factorii implicaţi în dificultăţile de învăţare.

 ADHD

ADHD este o tulburare de comportament, iar un copil diagnosticat astfel

manifesta o deficienta de concentrare si este extrem de activ. Cei mai multi
dintre copiii normali au multa energie, fiind hiperactivi. Cum se face oare
distinctia dintre un copil agitat si unul care sufera de ADHD? Raspunsul poate
fi dificil.
 ADHD-ul
Copiii cu ADHD (Tulburarea Hiperkinetică cu Deficit de Atenție) sunt adesea
marginalizați pentru că profesorii nu ştiu cum să reacţioneze, spun
organizaţiile neguvernamentale.
Mai mult, nu se ştie câţi copii din România suferă de afecţiunea care poate
fi tratată dacă este depistată la timp. Autorităţile numără 5.000, dar ONG-urile
vorbesc despre 200.000.
ADHD este frecvent întâlnită în rândul copiilor şi al adolescenţilor. Cifrele de la Ministerul
Sănătăţii nu fac decât să confirme acest lucru: cei mai mulţi copii diagnosticaţi astăzi în
România au între 5 şi 14 ani. Sunt 3.744 de copii. Dacă vorbim de adolescenţii de peste 15
ani, numărul celor diagnosticaţi se apropie de 700.
Sindromul deficitului de atenţie şi al hiperactivităţii e întâlnit şi la copiii sub 4 ani. Sunt
aproape 600 cazuri în evidenţa oficială.
În prevenţie, un rol important îl joacă tot Ministerul Sănătăţii. Coordonează două proiecte,
unul destinat părinţilor, iniţiat în 2013, și altul destinat consilierilor școlari. Tocmai pentru
a fi pregătiţi să depisteze din timp tulburararea dar şi să intervină.
Cifrele spun însă cu totul altceva. 61% sunt copiii care termină liceul, iar 38,2% sunt cei care
nu termină liceul, pentru că au probleme de învăţare, iar ei trebuie ajutaţi în momentul în
care intră în şcoală. În România nu există un program guvernamental care să identifice
din timp copiii cu ADHD, singurul lucru care există este tratamentul medicamentos,
decontat de CAS, dar terapie nu există. 
Cheia pentru o mai bună integrare este diagnosticarea la o vârstă cât mai fragedă. Astfel,
părinţii vor şti cum să îşi ajute copiii.
În total, în România, sunt aproape 200.000 de copii care suferă de acest deficit de
atenţie şi hiperactivitate, o tulburare de comportament supranumită ADHD. Dintre
aceştia, doar 8.000 se regăsesc în evidenţele specialiştilor şi urmează un tratament.
 Personalităţi suspectate de ADHD sau dizabilităţi de învăţare
Albert Einstein Mozart
Galileo
Leonardo Da Vinci Jules Verne Stephen Hawking John Lennon
Walt Disney Thomas Edison Beethoven Sylvester Stallone „Magic”
Johnson
Alexander Graham Bell Louis Pasteur
Agatha Christie Whoopi Goldberg
Carl Lewis
Henry Ford
John F. Kennedy Winston Churchill Prince Charles Robin Williams Tom
Cruise
 Manifestari ale tulburării
Ca orice alta tulburare si ADHD-UL este o afectiune care se poate manifesta sub forme usoare,
moderate sau grave.
Nu exista teste care sa ateste depistarea ADHD-ului, asa ca singurul diagnostic care se poate
pune este in baza comportamentului.
Simptome de baza sunt: hiperactivitatea, comportamentul impulsiv si deficitul de atentie. Copiii care
sufera de ADHD pot manifesta un mix de simptome (tipul combinat), iar altii pot avea doar un singur
simptom (“tipul predominant impulsiv” sau “tipul predominant neatent”).
Conform studiilor, ADHD-ul presupune o tulburare in chimia si anatomia creierului, cu o
importanta determinare genetica, fiind putenic influentata educational.
Tulburarea este caracterizata printr-o serie de factori comuni varstei, in ceea ce priveste concentrarea
atentiei, activitatea motorie si impusivitatea.
Toate acestea se manifesta in orice situatie cu care se confrunta copilul: acasa, la scoala si in special
intre ceilalti copii.
Pentru a intruni criteriile standard de diagnosticare, o parte din simptomele ADHD ar trebui sa apara
pana la varsta de 6 ani si sa cauzeze probleme.
 Impulsivitate si agresivitate fata de ceilalți
Copiii cu ADHD sunt foarte impulsivi, lucru observabil si in modul de a conversa. Ei se vor grăbi sa
răspundă înainte ca întrebarea sa fie adresata, nu își așteaptă rândul când se vorbește și întrerup
frecvent discuțiile celorlalți
Deseori vor manifesta un comportament agresiv fata de ceilalți Ei relaționează greu cu cei din
jur, vor fi frustrați dacă pierd un joc si se irita foarte ușor
Desi cei mai multi dintre copii par netemători în fata unor posibile pericole, aceasta trăsătura este
mult exacerbată la copiii cu ADHD.
Ei traversează în grabă strada fară sa se asigure, nu ascultă sfaturile părinților si câteodată se
comportă contrar rugăminților părinților, pot pune în pericol siguranța casei etc.
 Imaturitatea emotionala si intelectuala
Copiii cu deficit de atentie sunt mai putin dezvoltati din punct de vedere emotional decat ceilalti
copii de aceeasi varsta. Insa, acest simptom este greu de recunoscut de vreme ce copiii se dezvolta in
mod diferit.
La scoala, in schimb, copiii hiperactivi vor fi mult in spatele colegilor din cauza ca nu se pot
concentra.
Nediagnosticat si netratat in copilarie, copilul cu ADHD poate dezvolta in adolescenta anumite
tulburari de conduita precum: furt, minciuna, relatii sexuale precoce, consum de substante, alcool,
tutun, droguri, tulburare afectiva.
 Exemple de chestionare pentru comportament şi teste de evaluare
Testul de evaluare Conner (de la 3 la 17 ani);
Testul de evaluare pentru părinţi (focalizat pe simptomele aferente im- pulsivităţii şi
neatenţiei);
Testul de evaluare pentru profesori (focalizat pe simptomele aferente impulsivităţii şi
neatenţiei);
Testul de evaluare a autocontrolului (focalizat pe autocontrolul copilului);
Testele Sda şi Sdag (Cornoldi 1996) completate de părinţi şi profesori.
Deoarece neatenţia şi hiperactivitatea se regăsesc într-o serie de diagnos- tice, tulburări şi
sindromuri, acestea trebuie verificate în etapele de dezvol- tare timpurie în cazul:
Dezvoltării limbajului adecvat vârstei;
Controlului vezicii şi al intestinelor adecvat vârstei (mersul la toaletă); Dezvoltării adecvate
a echilibrului şi a capacităţii motorii conducând la prac- tica mersului.
 Diagnosticul ADHD
Pentru ca diagnosticul de ADHD sa fie  indeplinit este nevoie in primul rand ca astfel de reactii sa
apara cu o intensitate si o frecventa crescuta comparativ cu copiii cu acelasi nivel de dezvoltare.
Simptomele trebuie sa fie prezente inainte de varsta de 6-7 ani si sa se desfasoare pe o perioada
suficient de mare de timp.
Astfel de reactii de regula apar in cel putin doua domenii de activitate ale copilului (acasa, scoala,
parc, petrecerile cu alti copii, afterschool etc.).
Manifestarile ii produc copilului o afectare semnificativa a functionarii sociale (relatii cu cei de-o
varsta, progrese la scoala, relatii in familie).
 Pot fi tratate simptomele?
Privita din anumite puncte de vedere, tulburarea ADHD poate avea si aspecte pozitive. Acesti copii
sunt energici si capabili de efort intens (in special in activitatile sportive) si au rapiditate in reactii.
Pentru ca efectul simptomelor sa fie minimizat trebuie sa existe o buna colaborare intre
parinti, psiholog, profesorii de la clasa, dar si ceilalti copii.
Psihologul poate oferi recomandari profesorilor, iar acestia la randul lor pot stabili impreuna cu
ceilalti copii din clasa anumite reguli sau chiar un plan de evolutie pentru a fi evitate cat mai mult
conflictele si posibilele reactii negative.
Cand copilul a fost diagnosticat cu aceasta tulburare, toti cei din jurul lui trebuie sa-l inteleaga si sa-l
sprijine.
 Suport psihologic pentru părinți
Parintii acestor copii trebuie sa se informeze in detaliu despre aceasta tulburare, sa solicite la
randul lor sprijin psihologic pentru a inlatura frustrarile care pot interveni pe parcurs.
In momentele in care comportamentul copilului devine imposibil de controlat, este crucial
autocontrolul.
Crizele nervoase si iesirile agresive ale parintilor nu rezolva situatiile problematice, ci le agraveaza.
Cea mai buna strategie este mentinerea calmului si oferirea unui exemplu demn de urmat.
Cand un parinte se comporta corect, copilul va avea tendinta sa imite conduita si sa o
transforme in obisnuinta.
Odata ce incepe lupta cu ADHD-ul, parintii se asteapta ca micutul lor sa reactioneze imediat 
medicamentelor, psihoterapiei si strategiilor lor de a-i corecta comportamentul.
 Asteptarile nerealiste nu pot starni, din nefericire, decat dezamagire. Increderea in progres este
importanta, insa evolutia trebuie sa se desfasoare gradual, deci rabdarea este esentiala.
Un stil de viata simplu, rezumat strict la nevoile copilului si la cele proprii, ajuta parintii sa obtina
mai rapid rezultatele la care viseaza cu cel mic.
Copiii au nevoie de liniste, rutina, atentie de la cei mari, afectiune si intelegere, mai ales daca
prezinta simptomele ADHD-ului.
In concluzie, desi munca parintilor in educatia copiilor cu ADHD se amplifica si necesita multa
rabdare, dar si sprijin psihologic, realitatea este ca si acesti copii pot invata, pot avea rezultate bune
la scoala si in timp pot ajunge la performanta de a se autocontrola.
 NEVOI GENERALE ALE PĂRINŢILOR DE COPII DIAGNOSTICAŢI CU ADHD

1. SĂ CUNOASCĂ MAI BINE TULBURĂRILE ADHD (SĂ AIBĂ AŞTEPTĂRI REALIS- TE);
2. SĂ CUNOASCĂ INFORMAŢII MEDICALE DESPRE ADHD (TRATAMENTE MEDI- CALE
EXISTENTE ŞI EFECTELE ACESTORA);
3. SĂ CUNOASCĂ RESURSELE LOCALE ŞI SĂ LE ACCESEZE;
4. SĂ CUNOASCĂ STRATEGII EDUCAŢIONALE, SOCIALE, INTERPERSONALE ŞI
COMPORTAMENTALE, PRECUM ŞI DEPRINDERI DE NEGOCIERE PENTRU A PU-
TEA FACE FAŢĂ TULBURĂRILOR ADHD;
5. SĂ PARTICIPE LA ÎNTÂLNIRI CU ALŢI PĂRINŢI DE COPII CU ADHD PENTRU SU-
PORT PRACTIC ŞI EMOŢIONAL;
6. SĂ ÎNVEŢE BUNE PRACTICI DE COMUNICARE CU ŞCOALA;
7. SĂ ÎNVEŢE CUM POT COMUNICA MAI BINE CU PERSOANE ŞI INSTITUŢII RE-
LEVANTE.
 Didactica și ADHD ul
NEVOI GENERALE ALE PROFESORILOR CARE LUCREAZĂ CU COPII DIAGNOSTICAŢI
CU ADHD
1) SĂ ŞTIE MAI MULTE DESPRE ADHD;
2) SĂ CUNOASCĂ ELEMENTE DE DIAGNOSTICARE;
3) SĂ UTILIZEZE PLANUL DE ACŢIUNE;
4) SĂ CUNOASCĂ METODE ŞI STRATEGII;
5) SĂ CUNOASCĂ METODE DE ÎNVĂŢARE ACTIVĂ;
6) SĂ PARTICIPE LA CURSURI PRACTICE;
7) SĂ PARTICIPE LA PROIECTE PRIVIND ADHD;
8) SĂ CREASCĂ INTERESUL PENTRU ADHD;
9) SĂ TRATEZE REZISTENŢA LA SCHIMBARE A PROFESORILOR;
10) SĂ ÎNVEŢE STRATEGII DE MANAGEMENT AL CLASEI, AL COMPORTAMENTULUI ŞI AL
STIMEI DE SINE;
11) SĂ FACĂ FAŢĂ AGRESIUNII ŞI FRUSTRĂRII;
12) SĂ CUNOASCĂ RESURSELE ŞI MODUL DE UTILIZARE A ACESTORA ÎN CAZURI DE
ADHD;
13) SĂ CUNOASCĂ STRATEGII DE BUNĂ COMUNICARE CU PĂRINŢII.
 Caracteristici pozitive ale ADHD
Majoritatea descrierilor ADHD se axează pe aspectele negative şi neglijea-
ză avantajele de a avea ADHD. Atributele pozitive includ:
Creativitatea
Energia intensă
Intuitivitatea
Inventivitatea
Tenacitatea
Căldura sufetească
 Atitudinea încrezătoare (uneori prea mult)
 Atitudinea iertătoare (uneori prea mult)
Flexibilitatea
Sensibilitatea
 Abilitatea de a risca (uneori prea mult)
Loialitatea
Bun simţ al umorului
 Colaborarea școlii cu familia
Părinţii şi profesorii au cea mai importantă influenţă în viaţa
oricărui copil. Ei reprezintă sistemele primare, contextul
ecologic care asigură cadrul în care apare evoluţia. Astfel,
devine de înţeles că o dezvoltare sănătoasă apare când se
transmit mesaje congruente şi consecvente în contexte şi
relaţii constructive (Sheridan, Warrels & Dowd, 2004)
 Bariere pentru părinți
• Sentimentul de inadecvare
• Experienţă rea ca foşti elevi
• Cunoştinţe limitate despre politicile şi procedurile şcolare sau
des-
pre modul în care pot ajuta în activitatea şcolară
• Constrângeri economice (de ex. transport, bonă)
• Constrângeri emoţionale (de ex. supravieţuirea de pe o zi pe
alta)
 Bariere pentru educatori
Lipsa de convingere a educatorului că părintele trebuie implicat
• Convingerea că problemele de familie sunt cauza tuturor
problemelor copilului
• Comunicarea negativă cu părinţii
• Stereotipul părintelui needucat şi disfuncţional
• Lipsa instruirii despre modul de a lucra în parteneriat cu familia
 Bariere pentru parteneriat
Timp limitat pentru comunicare
• Frecvenţa contactului ritualizat (de ex. conferinţa
părinte–profesor)
• Diferenţele de percepţie între părinţi şi educatori
• Lipsa clarităţii privind rolul şi responsabilităţile
părinţilor şi profesorilor.
 Nouă principii ale parteneriatului şcoală–familie, subliniind importanţa
participării
angajate a educatorilor

1.Toate aspectele clădirii şi climatul general al şcolii să fie deschise, utile şi
prietenoase pentru părinţi;
2.Comunicarea cu părinţii – fie că este vorba despre politicile şi pro- gramele
şcolii, fie despre copiii acestora – să aibă loc frecvent, cu claritate şi bidirecţional;
3) Părinţii să fie trataţi de profesori ca nişte colaboratori în procesul educativ;
cunoştinţele, experienţa şi resursele părinţilor să fie re- cunoscute drept esenţiale
pentru reuşita şcolară a copiilor lor;
4) Şcoala să-şi recunoască responsabilitatea de modelator al parte- neriatului cu
toate familiile din şcoală, nu numai cu cele cu care e uşor de relaţionat;
5) Directorul şcolii şi restul personalului administrativ să exprime
prin cuvinte şi fapte filozofia parteneriatului cu toate familiile;
6) Şcoala să încurajeze sprijinul voluntar şi ajutorul oferit de toţi
părinţii, printr-o gamă largă de opţiuni, inclusiv sprijin de tipul
celui ce poate fi realizat de acasă şi în afara orelor de serviciu;
7) Şcoala să asigure oportunităţi pentru satisfacerea nevoii de
informare, consiliere şi colaborare;
 8) Opinia părinţilor să fie consultată când se elaborează
politici şi se rezolvă problemele generale ale şcolii; în unele
şcoli părinţilor li se dau responsabilităţi de luare a unor
decizii importante la nivel de politică şcolară;
9) Şcoala să recunoască faptul că este cea mai bună sursă de
sprijin pentru crearea acasă a unui mediu propice învăţăturii,
asigurând accesul părinţilor la servicii–suport.
 CREATIVITATE, INOVAŢIE PENTRU EXCELENŢA COPIILOR/ ELEVILOR /
TINERILOR CU POTENŢIAL APTITUDINAL RIDICAT
În functie de predominanta unor aptitudini, se poate avansa o tipologie a copiilor supra­dotati.
Se vor distinge, astfel, următoarele tipuri de indivizi :

a. copii cu „aptitudini academice" sau şcolare, caracterizati prin succesul în

activitatea de invătare, prin uşurinta operării cu notiunile abstracte şi a
formulării
generalizărilor, prin rapiditatea însuşirii cunoştintelor, în special teoretice.
b. copii cu „aptitudini creatoare", caracterizati prin capacitatea de a produce ceva
nou fată de stadiul lor de cunoştinte.
c. copii cu „aptitudini ştiintifice", caracterizati prin capacitatea de observare, prin
rationament logic şi prin uşurinta cu care folosesc calculele şi simbolurile, prin
ingeniozitatea asocierii cunoştintelor.
d. copii cu „aptitudini artistice", caracterizati prin capacitatea creatoare de a
imagina şi organiza simboluri, forme, modele, culori şi sunete, de a crea prin
aceste mijloace o impresie estetică.
 CREATIVITATE, INOVAŢIE PENTRU EXCELENŢA COPIILOR/ ELEVILOR /
TINERILOR CU POTENŢIAL APTITUDINAL RIDICAT
În functie de predominanta unor aptitudini, se poate avansa o tipologie a copiilor supra­dotati.
Se vor distinge, astfel, următoarele tipuri de indivizi :

e. copii cu „aptitudini tehnice", caracterizati prin capacitatea deosebită de folosire şi

de inventie a unor obiecte tehnice; prin aptitudinea de a intelege mecanica la un
nivel teoretic, nu numai practic, de a rezolva probleme tehnice, de a sesiza relatiile
spatiale.
f. copii cu „aptitudini de conducere", caracterizati prin capacitatea de a-i călăuzi
şi îndruma pe altii, de a-i convinge şi antrena, prin însuşiri de personalitate
precum tactul, curajul, puterea de abstractie, ca şi printr-o evidentă inteligentă
combinativă.
g. copii cu „aptitudini sociale" (altele decât cele de conducere), caracterizati prin
capacitatea de formare a relatiilor umane, prin competentă socială, prin facilitate
psihomotorie.
 
 Personalităţi celebre cu dezabilităţi
Nicholas James Vujicic este predicator şi speaker motivaţional.
S-a născut cu tetramelia, o afecţiune caracterizată prin lipsa tuturor
celor 4 membre. A avut o copilărie destul de grea din cauza
handicapului său, însă asta nu l-a impiedicat să continue. La numai
17 ani
şi-a făcut propria organizaţie non-profit – Life without limbs (Viaţa
fără membre).  Crede cu tărie că prin determinare şi voinţă orice
necaz poate fi depăşit şi că nicio provocare nu este de neînvins.
“Felul în care îţi vezi viaţa e prima cheie. Lumea se uită la mine şi
se gândeşte că un om fără membre are potenţialul limitat şi nu poate
avea succesul de care se bucură alţii. Doar fiindcă nu am mâini şi
picioare nu înseamnă că nu pot face afaceri sau că nu pot învăţa
contabilitate.”
Stephen Hawking este un fizician englez, teoretician  al originii
universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani. În 1963, la
vârsta
de 21 de ani, în urma unui examen medical, se constată o boală progresivă,
afecţiune cunoscută sub numele de Scleroză laterală amiotrofică. I se dau
maximum 3 ani de trăit. Hawking nu cedează, continuă să lucreze, în ciuda
agravării continue a invalidităţii. Paralizia progresează şi, cu timpul, devine
complet imobilizat, işi pierde vocea şi este constrâns să comunice cu
ajutorul unui computer sofisticat.Infirmitatea nu îl poate impiedica să îşi
continue activitatea didacticî şi mai ales pe cea ştiinţifica.
Personalităţi celebre cu dezabilităţi

Carol Eduard Novak viccecampion paralimpic este un exemplu de

voinţă, determinare şi dorinţa de a învinge în viaţă. Originar din
Miercurea Ciuc a iubit sportul şi a reuşit să doboare record după record.
A cucerit de 10 ori titlul naţional
şi, în scurt timp,  a devenit unul din cele mai mari talente mondiale.
Acest vis nu a durat foarte mult deoarece, din cauza unui grav accident
rutier suferit la vârsta de 20 de ani, a rămas cu handicap locomotor
(laba piciorului drept i-a fost amputata) şi a fost nevoit să renunţe la
cariera de patinator. Dupa o perioadă de pauză în care a urmat
facultatea de drept în Bucureşti urmând să devină jurist, Carol şi-a dat
seama că viaţa lui este sportul şi s-a reprofilat pe ciclism. Încă o dată,
Carol a dovedit că este un învingător, devenind vicecampion
paralimpic.Carol Novak, pe lângă o carieră extraordinară în sport, este şi 
un foarte
bun manager. Deţine fabrica de proteze şi echipamente medicale
MedExpert şi coordonează clubul de ciclism Tusnad Cycling Team.
În ciuda dizabilităţii sale, repezintă exemplul perfect de determinare şi
ambitie, dar mai ales un exemplu de lider demn de urmat.
 Tipologia CES cea mai întalnita la noi în scoala

Cele mai întâlnite tipologii la noi în şcoală sunt:

 Noi metode de predare- învăţare în sistemul de învăţământ preuniversitar

Deşi învăţarea nu este un fenomen exclusiv uman, la nivelul oamenilor ea

suportă o modelare socio-culturală, devenind o trăsătură definitorie a fiinţelor
umane.
În sens larg, învăţarea poate fi definită ca „un proces evolutiv, de esenţă
formativ-informativă, constând în dobândirea (recepționarea, stocarea şi valorificarea
internă) de către fiinţa vie, într-o manieră activă, explorativă a experieţei proprii de
viăţă şi, pe această bază, în modificarea selectivă şi sistematică a conduitei, în
ameliorarea şi perfecționarea controlată şi continuă sub influența acţiunilor variabile
ale mediului ambiant”
 Noi metode de predare- învăţare în sistemul de învăţământ preuniversitar

Mai mulţi teoreticieni (Ausubel, Robinson, Gagń, Giordan) au subliniat că

învăţarea are loc tocmai plecând de la ceea ce ştiu elevii despre subiectul
respectiv la un moment dat, elementele noi întegându-se activ în structurile
anterioare.

Calitatea acestei experien̆te anterioare este o premisă importantă a unei învăţări

eficiente şi, de aceea, educatorii trebuie să facă un efort de a o cunoaşte şi valorifica în
procesul de predare- învăţare. Giordan ne sugerează că o parte a experienței anterioare
trebuie ignorată pentru că:

reprezentările nu sunt cunoscute;

nu sunt decât structuri artificiale sau accidentale ale fenomenului;
nu servesc la nimic in clasă;
 Noi metode de predare -învăţare în sistemul de învăţământ preuniversitar

Evitate pentru că:

este preferabilă inducerea situațiilor adecvate;
ele riscă să se înrădăcineze;

O altă parte trebuie să fie cunoscută pentru că:

furnizează o informare asupra publicului;
permit pregătirea cursului;
permit o îmbunătățire continuă a cursului.
 Noi metode de predare- învăţare în sistemul de învăţământ preuniversitar

Experienţele anterioare:
trebuie să fie folosite;
scoase la suprafaţă;
opuse;
reorganizate;
să fie contrazise
să fie modificate
să fie transferate prin interferări

O astfel de pedagogie îi dezvoltă elevului curiozitatea, încrederea în forţele

proprii,capacitatea de comunicare, îi dă o libertate mai mare în alegerea
obiectivelor ţinând cont de interesele sale.
 Consilierea psihopedagogică şi procesul instructiv educativ

Dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului, ameliorarea şi înlăturarea aspectelor

atitudinale şi psihocomportamentale negative ce pot apărea în cazul acestui proces fac necesară o
activitate sistematică de consiliere şi de asistenţă psihopedagogică atât la nivelul individului, cât
şi la cel al grupurilor şcolare. Din perspectiva elementelor fundamentale ale instruirii (elevul,
sarcinile de lucru, strategiile de învăţare), cunoaşterea elevilor nu reprezintă un scop în sine, ci o
premisă a desfăşurării eficiente a activităţii diferenţiate de instruireeducare. Particularităţile
individuale ale elevilor determină diferenţieri în: modalităţile de acţiune, cerinţele şi rezultatele
obţinute.
 Consilierea psihopedagogică şi procesul instructiv educativ

Principiile cunoaşterii psihopedagogice a elevilor sunt:

educatorul cunoaşte elevul educându-l, îl educă cunoscându-l;
cunoaşterea elevului are ca finalitate o corectă orientare şcolară şi
profesională ca indicator al împlinirii personale;
activitatea de cunoaştere este un continuum pe tot parcursul vieţii
şcolare a elevului.

Ea presupune două etape:

1. etapa de observare, de documentare şi explorare;
2. etapa de discriminare a informaţiilor culese, de interpretare, de comparare.
 Consilierea psihopedagogică şi procesul instructiv educativ

Asistenţa psihologică se acordă atunci când se ridică probleme ce ţin de

caracteristicile de personalitate, de prevenire sau de rezolvare a unor situaţii
presante şi înlăturarea consecinţelor acestora, de înţelegere a structurii
psihologice a individului, de deciziile ce trebuie luate în funcţie de fondul
aptitudinal sau de anumite dominante ale personalităţii.

Asistenţa pedagogică se acordă în cazul problemelor ce ţin de instruire de educaţie,

de regimul educativ, şi de tratarea diferenţiată a unor cazuri date, de stabilirea
nivelului de pregătire al elevilor, de formarea deprinderilor şi obişnuinţelor, de
posibilităţile de recuperare a lacunelor în procesul de dezvoltare a personalităţii.
 Educaţia elevilor cu nevoi speciale
 
Procesul de integrare a copiilor în dificultate presupune din partea
profesioniştilor antrenaţi nu doar interes, cunoştinţe şi competente –ci
şi o capacitate reală de a lucra în echipă. O echipă constituită atât în
cadrul şcolii, dar şi o echipă la nivel interinstituţional, care să-i includă
pe toți profesioniştii care răspund de copil: educator sau asistent
maternal, asistent social, profesor diriginte, director de şcoală şi alţii.
Şcoala publică devenită şcoala incluzivă va dispune de:
dotări tehnico-materiale: săli specializate (de kinetoterapie,
logopedie)aparate pentru diferite tipuri de deficienţe, mijloace de
învăţământ adaptate;
asigurarea cu resurse umane corespunzătoare (specialiști în domeniu
psihopedagogic si cadre didactice itinerante);
adaptări funcționale la nivelul clădirilor (modificări ale clădirilor,
rampe de acces, scări
 Educația elevilor cu nevoi speciale
 Profesorul din școala integrativă va avea o serie de obiective de
perfecționare şi autoperfecționare profesională, cum ar fi :
Să fie capabil să remarce punctele forte şi interesele fiecărui copil şi
să le utilizeze pentru motivarea interioară în procesul de educație
Să știe să stabilească obiective ambiţioase dar diferenţiate, adecvate
elevului respectiv, ceea ce impune evaluare diferenţiată.
Să formuleze aşteptări adecvate pentru FIECARE elev, oricare ar fi
capacităţile acestuia. Această abilitate a cadrului didactic permite
tuturor elevilor să devină membri ai clasei şi ai școlii
Să ştie să utilizeze un stil de predare bazat mai mult pe activități decât
pe intervenţia de la catedră.
Să ştie să ofere zilnic condiţii pentru ca fiecare elev să aibă un succes
 D
D
Vă Mulţumesc!