CURRICULUM DIFERENŢIAT ŞI PERSONALIZAT

Pedagogia diferenţiată exprimă trecerea de la o şcoală

pentru toţi la o şcoală pentru fiecare.
Diferenţierea în învăţământ se realizează pe
următoarele căi:
 instituţional: profiluri, filiere de studiu specializări,
alternativele instituţionale etc.;
 schimbări la nivelul structurilor clasei şi şcolii (clase
si grupe de nivel, clase speciale, educaţia integrată a
unor copii cu nevoi educative speciale etc.);
 diversificarea conţinuturilor procesului educaţional
(dezvoltarea predării artelor şi meseriilor poate fi o
metodă bună pentru a spori atractivitatea şcolii);
 diversificarea tipurilor şi căilor prin care se realizează
educaţia (folosirea mijloacelor de informare, apelul la
educaţie de tip informal, parteneriate educaţionale);
 diversificarea metodelor şi a spaţiilor de învăţare, mai
ales pentru activităţile practice (stabilirea duratei
şcolarizării, învăţarea la locul de muncă, cursurile
mixte).
 la nivel personal prin alegerile elevilor (discipline şi
cursuri opţionale).
 diferenţierea la nivelul clasei de elevi.
Exemplu:
 Pentru învăţământul liceal, planurile-cadru
cuprind următoarele componente:
- trunchi comun şi curriculum diferenţiat, ca
ofertă curriculară obligatorie pentru fiecare
filieră, profil, specializare, şi
- curriculum la decizia şcolii, pentru filierele
teoretică şi vocaţională, respectiv curriculum în
dezvoltare locală, pentru filiera tehnologică –
componente care cuprind orele alocate pentru
 dezvoltarea ofertei curriculare proprii fiecărei
unităţi de învăţământ
 Există clase de grupare ori clase speciale care se
constituie atât pentru elevii capabili de
performanţă superioară cât şi pentru cei cu ritm
lent de asimilare ori cu nevoi speciale.

Repere ale diferenţierii la nivelul clasei de elevi

 respectarea individualităţii elevilor şi a principiului
accesibilităţii prin sarcini de instruire diferenţiată,
 diferenţierea timpului de studiu şi a mecanismelor de
întărire utilizate în învăţare.
 respectarea particularităţile intelectuale - diferenţele
de dotare intelectuală, de ritm şi de stil de învăţare, de
volum al cunoştinţelor şi de profunzime a înţelegerii.
Adaptarea procesului de instruire la posibilităţile
aptitudinale, la nivelul intereselor cognitive, la ritmul
şi la stilul de învăţare al elevului.
 din perspectiva profesorului diferenţierea poate avea
loc la nivelul obiectivelor şi conţinuturilor instruirii, la
nivelul resurselor materiale, al metodelor de predare şi
de evaluare, standardelor de evaluare şi la nivelul
produselor învăţării.
 Diferenţierea curriculară se poate realiza pentru unul
sau mai mulţi elevi şi presupune mai întâi o evaluare a
distanţei elevului respectiv fata de obiectivele din
programă. Realizarea propriu-zisa poate presupune
programe de recuperare - pentru cei ce ating nivelul de
cunoştinţe cerut de programa, dar şi programe
speciale, de îmbogăţire sau aprofundare pentru elevii
care depăşesc nivelul general al unui grup şcolar.