Pedagogia diferenţiată exprimă trecerea de la o şcoală
pentru toţi la o şcoală pentru fiecare. Diferenţierea în învăţământ se realizează pe următoarele căi: instituţional: profiluri, filiere de studiu specializări, alternativele instituţionale etc.; schimbări la nivelul structurilor clasei şi şcolii (clase si grupe de nivel, clase speciale, educaţia integrată a unor copii cu nevoi educative speciale etc.); diversificarea conţinuturilor procesului educaţional (dezvoltarea predării artelor şi meseriilor poate fi o metodă bună pentru a spori atractivitatea şcolii); diversificarea tipurilor şi căilor prin care se realizează educaţia (folosirea mijloacelor de informare, apelul la educaţie de tip informal, parteneriate educaţionale); diversificarea metodelor şi a spaţiilor de învăţare, mai ales pentru activităţile practice (stabilirea duratei şcolarizării, învăţarea la locul de muncă, cursurile mixte). la nivel personal prin alegerile elevilor (discipline şi cursuri opţionale). diferenţierea la nivelul clasei de elevi. Exemplu: Pentru învăţământul liceal, planurile-cadru cuprind următoarele componente: - trunchi comun şi curriculum diferenţiat, ca ofertă curriculară obligatorie pentru fiecare filieră, profil, specializare, şi - curriculum la decizia şcolii, pentru filierele teoretică şi vocaţională, respectiv curriculum în dezvoltare locală, pentru filiera tehnologică – componente care cuprind orele alocate pentru dezvoltarea ofertei curriculare proprii fiecărei unităţi de învăţământ Există clase de grupare ori clase speciale care se constituie atât pentru elevii capabili de performanţă superioară cât şi pentru cei cu ritm lent de asimilare ori cu nevoi speciale.
Repere ale diferenţierii la nivelul clasei de elevi
respectarea individualităţii elevilor şi a principiului accesibilităţii prin sarcini de instruire diferenţiată, diferenţierea timpului de studiu şi a mecanismelor de întărire utilizate în învăţare. respectarea particularităţile intelectuale - diferenţele de dotare intelectuală, de ritm şi de stil de învăţare, de volum al cunoştinţelor şi de profunzime a înţelegerii. Adaptarea procesului de instruire la posibilităţile aptitudinale, la nivelul intereselor cognitive, la ritmul şi la stilul de învăţare al elevului. din perspectiva profesorului diferenţierea poate avea loc la nivelul obiectivelor şi conţinuturilor instruirii, la nivelul resurselor materiale, al metodelor de predare şi de evaluare, standardelor de evaluare şi la nivelul produselor învăţării. Diferenţierea curriculară se poate realiza pentru unul sau mai mulţi elevi şi presupune mai întâi o evaluare a distanţei elevului respectiv fata de obiectivele din programă. Realizarea propriu-zisa poate presupune programe de recuperare - pentru cei ce ating nivelul de cunoştinţe cerut de programa, dar şi programe speciale, de îmbogăţire sau aprofundare pentru elevii care depăşesc nivelul general al unui grup şcolar.