Tulburările de învățare

Lect. univ.dr. Camelia Voicu

Ce sunt tulburările de invățare?
 Tulburarea de învățare se caracterizează printr-o dificultate în învățarea academică ce
nu poate fi atribuită unei abilități intelectuale scăzute, unei tulburări psihiatrice sau unor
condiții defavorabile învățării. (cf. DSM IV)
 Implică 5 elemente:
1. Individul are dificultăți în învățarea cititului, scrisului, performarea operaților matematice,
raționare sau procesare vizuo-spațială a stimulilor.
2. Aceste dificultăți sunt relaționate cu disfuncții ale proceselor psihologice care stau la
baza acestor aptitudini (procesarea auditivă, memoria, codarea fonetică, coordonarea
vizual-motorie).
3. Cauza principală a tulburărilor de învățare este reprezentată de disfuncții neurologice
minore, determinate în general de anomalii în dezvoltarea neurologică.
4. Dificultățil de învățare reflectă un deficit persistent al abilităților și nu o problemă de
învățare ce se va rezolva în timp.
5. Tulburările de învățare nu sunt cauzate, dar sunt exacerbate de problemele emoționale,
lipsa suportului din mediu sau tehnicile inadecvate de instruire.
 Definitie data in
ORDIN Nr. 3124/2017 din 20 ianuarie 2017 privind aprobarea Metodologiei pentru
asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învăţare

 Art. 5, pct.a): ”tulburările de învățare denumite în continuare tulburări specifice de

învăţare (TSI) - desemnează un grup eterogen de tulburări ce afectează procesul
tipic de achiziţie a abilităţilor şcolare (de citire, exprimare în scris şi matematice):
dislexie, disgrafie (inclusiv disortografia), discalculie. Aceasta nu este o consecinţă
a lipsei oportunităţilor de învăţare sau a lipsei motivaţiei pentru învăţare, nu este
rezultatul unei dizabilităţi intelectuale, a unui intelect liminar, deficit senzorial (de
exemplu, auditiv, vizual, motor), a tulburărilor afective şi emoţionale de natură
psihiatrică, a altor tulburări de (neuro) dezvoltare (de exemplu, TSA - tulburări de
spectru autist, ADHD - tulburarea de deficit de atenţie şi hiperactivitate) şi nu este
cauzată de nicio formă de traumă cerebrală sau maladie de achiziţie. Dislexia,
disgrafia şi discalculia pot apărea izolat sau se pot asocia. Acestea reprezintă o
tulburare de origine biologică, nefiind o consecinţă a absenţei oportunităţilor de
învăţare, a existenţei unor condiţii incapacitante sau a unor condiţii defavorabile
învăţării .”
Efectele in plan psihologic ale
Tulburărilor de învățare
- experiența emoțională de a nu fi capabil sa facă fața provocărilor
legate de învățare;
- impactul negativ asupra relațiilor sociale cheie: cu părinții, cu
profesorii și cu colegii; poate conduce la.
- impactul asupra capacității copilului de a înțelege mediul și de a
interacționa adaptat cu el.
Acestea pot genera:
- anxietate, depresie
- dezvoltarea unor comportamente opoziționiste, comportament
violent etc
- dificultăți de adaptare la mediul școlar
Prevalența:

 între 5 şi 15%, conform Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor

Mentale (DSM V).
 Din nefericire la noi în ţară nu există studii efectuate pe această
problematică şi nu se cunoaşte prevalenţa acestei tulburări în rândul
copiilor de vârsta şcolară, dar, conform unui studiu publicat în Handbook of
Clinical Neurology (Habib şi alţii, 2013), prevalenţa dislexiei în rândul
şcolarilor ar fi de până la 17%.
Etiologie:

 au la bază o disfuncţie neurologică, ce apare în urma interacţiunii dintre

factorii genetici şi de mediu, afectând abilitatea creierului de a percepe şi
procesa informaţiile verbale şi nonverbale într-un mod eficient şi acurat.
Cercetările au scos în evidență factorii asociați cu tulburările de învățare pe
trei nivele:
1. deficitele neuropsihologice care stau la baza învățării;
2. indicatorii neurologici ai disfuncțiilor cerebrale asociate cu tulburările de
învățare;
3. factorii familiali și genetici relaționați cu tulburările de învățare.
 Diagnoză:
 Aceste tulburări pot fi descoperite şi diagnosticate, de regulă, după înscrierea copilului într-
un sistem de educaţie formală, dar pot fi diagnosticate oricând în adolescenţă sau la
vârsta adultă.
 Diagnosticul de dislexie, respectiv diagnosticul de disgrafie se stabilesc, de regulă, în clasa
a II-a, după ce elevul a parcurs învăţarea tuturor literelor. Diagnosticul de discalculie se
stabileşte, de regulă, în clasa a III-a.
 Înainte de şcolarize pot exista semne ale unui posibile TSÎ, si uneori pot fi diagnosticate și în
preșcolaritate:
 Indicatorii sunt reprezentaţi de anumite deficite/disfuncţii la nivelul unor abilităţi considerate
preachiziţii ale citit-scrisului, numeraţiei şi calculului matematic. Indicatorii riscului de
dezvoltare a acestor tulburări pot fi observabili în diferite domenii:
- limbaj (expresiv, la nivel de vocabular, complexitate morfosintactică, pragmatică,
articulare; receptiv, sub aspectul percepţiei sau înţelegerii vorbirii, inclusiv al procesărilor
fonologice; dislalia prelungită, persistentă),
- motor (coordonare, mişcări grosiere şi fine, echilibru, coordonare oculomotorie,
grafomotorie),
- psihomotor (ritm, schemă corporală, orientare spaţiotemporală, inclusiv lateralitate),
- cognitiv (atenţie, percepţie, memorie vizuală sau auditivă, memorie de lucru sau de lungă
durată, învăţare intermodală, operaţii cognitive);
 Diagnoză - continuare
 Evaluarea psihopedagogică în vederea depistării precoce a tulburărilor de învăţare
se realizează de către cadrul didactic de la clasă pe baza instrumentelor
metodologice pentru identificarea elevilor cu risc de a fi diagnosticaţi cu tulburări
specifice de învăţare, conform anexei nr. 1.
 Instrumentele metodologice sunt completate de către cadrul didactic numai pentru
elevii care prezintă dificultăţi de învăţare şi demonstrează întârzieri în achiziţia
abilităţilor şcolare.
 Cadrul didactic semnalează părintelui/tutorelui/reprezentantului legal, profesorului
psiholog, profesorului de sprijin, logopedului, profesorului consilier şcolar întârzierile în
achiziţia abilităţilor şcolare ale elevului împreună cu recomandarea efectuării unei
evaluări complexe, dacă este cazul.
 Evaluarea complexă este efectuată de către specialişti (psihologi/profesori consilieri
şcolari, logopezi, medici etc.) acreditaţi conform legii, în vederea stabilirea
diagnosticului.
 Evaluarea de către cadrul didactic
 sunt utilizate metode, precum: observarea la clasă, observarea performanţelor atipice
ale elevilor, observarea stilurilor de învăţare.
 Observarea la clasă, de către cadrul didactic, are rolul de a recunoaşte potenţialele
tulburări specifice de învăţare, cum ar fi întârzieri şi/sau atipii ale procesului dezvoltării
individuale a elevului.
 Observarea performanţelor atipice se poate face, în prima fază, observând prestaţiile
şcolare ale elevului în diferite arii de învăţare care pot fi afectate de tulburare: citirea,
scrierea, calculul şi raţionamentul matematic. Când un cadru didactic observă
asemenea caracteristici, trebuie să întreprindă activităţi specifice de recuperare şi
dezvoltare. Dacă, chiar şi după asemenea intervenţii, dificultăţile rămân, cadrul
didactic comunică familiei cele constatate şi recomandă consultarea unui specialist
care poate certifica prezenţa a cel puţin unei tulburări specifice de învăţare.
 Observarea stilurilor de învăţare se recomandă în mod special în cazul elevilor cu TSI, în
scopul adaptării strategiilor didactice, în faza formativă, la stilul de învăţare al fiecărui
elev.
 Tulburări de învățare≠ dificultăți de
învățare

 Dificultăţile de învăţare desemnează o categorie de cerinţe

educaţionale speciale (CES) ca urmare a intervenţiei unor factori
extrinseci (şcolari, familiali, sociali), dar şi a unor factori intrinseci
psihoafectivi.
 Dificultăţile de învăţare pot fi remediate şi, de cele mai multe ori, se
exprimă sub forma unor întârzieri şi nu a unor perturbări ale procesului tipic
de achiziţie.
 Dificultăţi de învăţare pot apărea şi secundar unui nivel intelectual liminar,
prezenţei deficienţelor senzoriale, prezenţei ADHD, tulburărilor emoţionale
severe, bilingvism;
Aptitudinea școlară
 După P.E. Vernon:
= un complex de aptitudini ce are:
 un nucleu (format din inteligenţa generală, factori de personalitate şi un factor
verbal-educaţional)
 şi o serie de alţi factori cu o importanţă mai mică (spaţial-mecanic, verbal,
numeric).
 când vorbim despre aptitudinile şcolare, ne referim practic la trei aptitudini
distincte:
 aptitudinea lexică (învăţarea cititului)
 aptitudinea grafică (învăţarea scrisului)
 aptitudinea matematică
 Dislexia (afectarea aptitudinii lexice)
 Tulburarea de dezvoltare a lexiei poartă numele de dislexie (DSM-IV-TR). Ea aduce o
deteriorare în dezvoltarea aptitudinilor de recunoaştere a cuvintelor şi de înţelegere a
lecturii, care nu se explică prin retardare mintală sau prin şcolarizare inadecvată şi care nu
se datoreşte unui defect vizual sau unei tulburări neurologice.
 Dislexicul înţelege primele cuvinte ale frazei, după care celelalte componente îşi pierd
sensul.
 Lectura orală este caracterizată prin omisiuni, distorsiuni şi substituiri de cuvinte şi citit încet,
cu pauze. Sunt evidente următoarele probleme: inversiuni de silabe (ex: ra în loc de ar);
confuzii de litere simetrice (ex: d şi b sau p şi q); confuzii de foneme apropiate (ex: v şi f, c şi
g); omisiuni de sunete şi litere.
 Înţelegerea lecturii este de asemenea afectată.
 Tulburarea devine evidentă la 7 ani (clasa a doua), iar în cazurile severe chiar din clasa
întâi. Poate fi compensată în primele clase elementare dacă este asociată cu un nivel
ridicat al inteligenţei, iar la aceşti copii devine evidentă abia la 9 ani (clasa a cincea).
 Aspectul principal al dislexiei îl constituie faptul că acurateţea, viteza sau
comprehensiunea textului citit coboară substanţial sub ceea ce este expectat, dată fiind
vârsta cronologică a individului, inteligenţa măsurată şi educaţia corespunzătoare vârstei.
 Perturbarea lexiei interferează semnificativ cu performanţa şcolară sau cu activităţile vieţii
cotidiene care necesită aptitudini lexice. (DSM-IV-TR, 2000)
 Semne și simptome; evoluție
 În cazul copiilor dislexici, performanţele în ceea ce priveşte cititul rămân mult sub nivelul
corespunzător copiiilor de aceeaşi vârstă, chiar şi în cazul unor copiii cu o inteligenţă
medie sau superioară şi în ciuda eforturilor pe care aceştia le depun pentru învăţare.
 Copiii dislexici au dificultăţi în ceea ce priveşte citirea unor cuvinte simple cu voce tare
(citesc incorect, lent, fără fluenţă sau ezitant, depunând mult efort comparativ cu
copiii de aceeaşi vârstă) şi înţelegerea textului citit (chiar dacă pot citi corect, au
dificultăţi în ceea ce priveşte înţelegerea succesiunii evenimentelor, a relaţiilor dintre
acestea, în a face deducţii şi a extrage concluzii pe baza textului citit sau în a înţelege
sensul profund al lecturii).
 O dată cu vârsta pot apărea modificări în manifestarea simptomelor.
 Astfel, în rândul preşcolarilor pot fi observate următoarele: manifestă dezinteres pentru
jocurile cu sunete ce presupun repetarea unor cuvinte sau rime, prezintă un limbaj
specific bebeluşilor (cuvinte scurte, pronunţate greşit), au dificultăţi în a-şi aminti
denumirea literelor sau a zilelor săptămânii, pot avea dificultăţi în a recunoaşte literele
folosite pentru scrierea propriului nume, întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte
despărţirea cuvintelor în silabe, în a face legătura dintre sunet şi litera care îi
corespunde, în a recunoaşte cuvintele care încep cu aceeaşi literă (de exemplu, dintr-
un set de cuvinte – cană, picior, masă - nu identifică cuvântul care începe cu acelaşi
sunet ca şi cuvântul “pisică”.
 Semne și simptome; evoluție
 Copiii de vârstă şcolară mică, manifestă dificultăti în ceea ce priveşte realizarea
corespondenţei dintre sunete şi litere şi citirea cursivă. De asemenea, depun un
efort foarte mare atunci când citesc cu voce tare şi, în ciuda efortului depus,
citesc lent şi incorect, având probleme chiar şi în cazul unor cuvinte
monosilabice (de ex.,“pat” sau “bun”).
 Copiii de vârstă şcolară medie pot omite sunete sau silabe atunci când citesc
cuvinte mai lungi (de ex., “conforbil” în loc de “confortabil”, pot inversa poziţia
sunetelor în cadrul cuvintelor (de ex., “aminal” în loc de “animal”), pot confunda
cuvintele (paronimele) şi sunetele/literele care seamănă între ele (de ex., “preţ”-
creţ”, “b”-“d”, “m”-“n”, “f”-“v”), au dificultăţi în a-şi aminti nume şi în a-şi termina
testele sau temele la timp. De asemenea, pot avea dificultăţi în ceea ce priveşte
înţelegerea textelor, chiar şi în absenţa unei citiri greoaie, lente şi incorecte. De
multe ori citesc prima parte a cuvântului şi apoi ghicesc continuarea, adăugând
literele corespunzătoare cuvântului care cred ei că este scris (de ex.,
“permanentă în loc de “perseverenţă”, “porumbel” – “portofel”). Citirea
pronumelor demonstrative (de ex., acela, aceea, aceeaşi, celălalt, cealaltă
etc.) pot crea dificultăţi, de asemenea. Acestor copii le poate fi teamă să
citească cu voce tare sau pot refuza să facă acest lucru.
 Semne și simptome; evoluție

 La vârsta adolescenţei nu se mai observă problemele în decodarea cuvintelor,

dar cititul rămâne lent şi greoi. De asemenea, înţelegerea textelor citite se face
în continuare cu dificultate.
 Pe parcursul adolescenţei şi până la vârsta adultă, persoanele cu dislexie pot
continua să întâmpine dificultăţi în ceea ce priveşte citirea fluentă a unui text
(silabisesc cuvintele) şi înţelegerea a ceea ce citesc (au nevoie să citească de
mai multe ori pentru a înţelege, iar problema incapacităţii de a face deducţii şi
a emite concluzii pe baza textelor citite persistă), de aceea pot evita activităţile
ce presupun acest lucru (cititul de plăcere, cititul unor instrucţiuni, locurile de
muncă ce presupun acest lucru).
 Etiologia dislexiei
 Cauze genetice:
- Există mai multe cazuri de dislexie în familie, care adesea coexistă cu lateralitatea
stângă (mâna stângă dominantă)
- Există și alte cazuri de tulburări de învățare în familie (disgrafie, discalculie)
 Cauze neurologice:
1. Teoria magnocelulară : Calea magnocelulară are ca scop detectarea
direcției și semnificației obiectelor aflate în mișcare, contribuind totodată și la
controlul mișcărilor globilor oculari. Persoanele dislexice prezintă o modificare
funcțională a lobului temporar, la nivelul ariei ce procesează mișcarea vizuală
rapidă.
2. Teoria integrării senzoriale: Dislexia are la bază o modificare patologică a
procesării rapide la nivelul lobilor parietal și temporal – procesarea informației
este defectuoasă, fapt ce determină transmiterea unor informații neclare.
 Cauze neurochimice: Deficit de aport al glucozei; Prezența unei alimentații
bogate în alergogene – zahăr, cupru etc.
Cauze neurologice
 Evaluarea copilului dislexic
 Înainte de evaluarea neuropsihologică pentru dislexie este necesar un examen
oftalmologic, pentru a elimina posibilitatea existenței unei deficiențe de vedere.
 Dacă examenul oftalmologic nu a identificat nicio problemă medicală – copilul
are o abilitate redusă de a înțelege informația scrisă percepută vizual.
 Același copil poate avea o memorie foarte bună a imaginilor – dacă legăm
imaginile de cuvinte copilul poate fi ajutat să-și amintească cuvântul scris.
 Abilități testate de specialist (psiholog/psihopedagog):
- Conștientizarea fonologică
- Decodarea cuvintelor
-Fluența cititului și înțelegerea
-Numirea rapidă
Exemplu de test psihologic utilizat pt.
evaluarea copilului dislexic - NEPSY
 Disgrafia (afectarea aptitudinii lexice)
 Tulburarea de dezvoltare a scrisului expresiv poartă numele de disgrafie (DSM-IVI-TR).
 Elementul esenţial al disgrafiei îl constituie un nivel al aptitudinilor grafice substanţial
sub cele expectate, dată fiind etatea cronologică a individului, inteligenţa măsurată
şi educaţia corespunzătoare vârstei. Perturbarea în expresia grafică interferează
semnificativ cu reuşita şcolară sau cu activităţile vieţii cotidiene care necesită
aptitudini grafice. Dacă este prezent un deficit senzorial, dificultăţile în aptitudinile
grafice sunt în exces în raport cu cele asociate de regulă cu acesta. (DSM-IV-TR,
2000)
 Scrierea copilului apare cu omisiuni de sunete, silabe sau cuvinte, contopiri de
cuvinte, substituiri de grafeme sau deformări, o nesiguranţă a scrierii. Se datorează
de multe ori doar unei contracţii musculare exagerate, legate de tulburări de origine
emoţională. Scrisul devine neciteţ sau incoerent. Deteriorarea în abilitatea de a
compune texte scrise poate fi marcată de erori de ortografie, erori gramaticale sau
de punctuaţie în cadrul propoziţiilor sau de organizarea defectuoasă a paragrafelor.
Art. 5, lit. C) din ordinul Nr. 3124/2017 :
 disgrafia cuprinde toate formele de perturbări ale procesului tipic de achiziţie a
exprimării în scris (erori la nivelul literelor, erori sintactice şi erori de punctuaţie,
organizarea grafică a paragrafelor);
 Forme de disgrafie

1. Propriu-zisă - elevul nu poate să se exprime prin scris deoarece nu se realizează

legătura între sistemul simbolic şi grafemele care reprezintă sunete, cuvinte, textele
devenind astfel lipsite de logică şi sens;
2. Motrică - motricitatea este în mod particular lezată fără ca sistemul simbolic să fie
afectat;
3. De evoluţie, de dezvoltare sau structurală;
4. Temporo-spaţială - este afectată mai ales componenta spaţială.

În cazurile severe tulburarea devine evidentă la 7 ani (clasa a doua), iar în cazurile mai
puţin severe la 10 ani (clasa a cincea) sau chiar mai târziu.
 Abilitățile testate pt. diagnoza disgrafiei
1. Mecanismele scrisului (gramatică, ortografie, punctuație): – se măsoară abilitatea
copilului de a utiliza reguli când scrie o propoziție – reguli de punctuație, ortografie și
gramatică. Când copilul nu-și amintește automat regulile de punctuație, ortografie și
gramatică, procesul de scriere devine mult mai dificil. De asemenea, cel care citește
întâmpină dificultăți în a înțelege ce vrea copilul să exprime.
Se testează:
 Vocabularul: Copilul trebuie să încorporeze un cuvânt ”stimul” dat de evaluator când
scrie o propoziție.
 Ortografia: Copilul scrie o serie de propoziții utlizând cuvinte-stimul date de evaluator.
Se începe cu un cuvânt-stimul ușor, apoi cu fiecare propoziție cuvântul devine mai
greu. Testul se oprește când copilul scrie greșit trei cuvinte la rând.
 Propoziții logice: Copilul editează propoziții care conțin greșeli gramaticale. De
asemenea trebuie să completeze propoziții, astfel încât evaluatorul să poată măsura
cât de bine cunoaște regulile gramaticale.
 Combinarea propozițiilor: Evaluatorul îi cere copilului să combine două propziții simple
într-o frază completă. Spre exemplu ”Mihai conduce atent” și ”Mihai are o mașină roșie”
– ”Mihai conduce atent mașina sa roșie”
 Punctuația: Evaluatorul analizează scrisul copilului din alte părți ale testuli pentru a-i
evalua capacitatea de a utiliza corect semnele de punctuație
2. Utilizarea cuvintelor și abilitatea de a organiza o povestire:
Teste utilizate:
 Test of Written Language–Fourth Edition (TOWL-4) subtests for story composition and contextual
conventions (ages 9 and up)
 Woodcock–Johnson IV Test of Achievement (WJ IV) Writing Sample subtest (school age through
adult);
 Wechsler Individual Achievement Test–Third Edition (WIAT-III) Essay Composition (school age through
adult
3. Abilități motorii fine- Sunt testate:
 Abilitatea copilului de a-și utiliza mușchii mici de la nivelul mânii și coordonarea ochi-mână.
 Dificultățile de motricitate fină pot face dificilă ținerea corectă în mână a unui instrument de scris, iar
scrierea devine lentă și dificilă.
 Copilul poate primi o placa cu multe găuri și un set de pioneze pe care trebuie să le potrivească în
aceste găuri cât mai rapid posibil.
4. Procesarea vizual-spațială:
Evaluează diferite componente ale abilității vizuospațiale - aptitudinea de a percepe cu exactitate
relaţiile şi configuraţiile spaţiale, de a le vedea spaţiul şi forma, de a-şi reaminti forma care poate servi
drept conţinut al diferitelor operaţii mintale.
Exemple de teste psihologice utilizate: Subtestul ”Procesare vizuospațială” din NEPSI (Acest subtest
evaluează integrarea vizuomotorie. Copilul trebuie să copieze pe foaia de răspuns figurile date); Testul
Bender-Santucci
Nepsy – subtest de evaluare a disgrafiei
 Discalculia (afectarea aptitudinii matematice)

 Tulburarea de dezvoltare a calculului aritmetic se numeşte discalculie (DSM-VI-

TR).
 Caracteristica principală a discalculiei este un nivel al capacității matematice
substanţial sub cel expectat raportată la vârsta cronologică a copilului,
inteligenţa măsurată şi educaţia corespunzătoare vârstei.
 Tulburarea de calcul matematic interferează semnificativ cu performanţa
şcolară sau cu activităţile vieţii cotidiene care necesită aptitudini matematice.
 Art. 5, punctul d) din ordinul Nr. 3124/2017 :
”discalculia este o tulburare specifică de învăţare care se exprimă prin perturbări
ale procesului tipic de achiziţie a abilităţilor matematice (simţ numeric, memorarea
tablei adunării şi înmulţirii, calcul corect sau fluent, raţionament matematic acurat)”
 Discalculia implică deterioarea a

 Aptitudinilor “lingvistice”: înţelegerea sau denumirea termenilor matematici,

înţelegerea sau denumirea operaţiilor sau conceptelor matematice, codarea
problemelor scrise în simboluri matematice;
 Aptitudinilor “perceptive”: recunoaşterea sau citirea simbolurilor numerice sau a
semnelor aritmetice şi adunarea obiectelor în grupe);
 Aptitudinilor de “atenţie”: copierea corectă a cifrelor, consemnarea în memorie
pentru a fi adunate a numerelor de “reportat” şi observarea semnelor
operaţionale;
 Aptitudinilor “matematice”: urmărirea secvenţelor calculelor matematice,
numărarea obiectelor şi învăţarea tablei înmulţirii.
 Abilitățile testate pt. evaluarea discalculiei
1. Abilități de calcul:
 Capacitatea copilului de a efectua operații matematice rapid și eficient
 Copilul primește o serie de probleme matematice de bază, pe care trebuie să le rezolve
cu creionul pe hârtie. Testul este cronometrat.
 Se analizează tipul de erori făcute de copil, pentru a identifica conceptele matematice
pe care acesta nu reușește să le înțeleagă.
 Unii copii fac greșeli chiar dacă înțeleg conceptele matematice. Acest fapt poate indica
probleme de atenție.
2. Fluența matematică:
 Capacitatea copilului de a-și aminti rapid date matematice de bază (ex: tabla înmulțirii).
 Copilul va rezolva mult mai greu problemele dacă trebuie mereu să analizeze fiecare
operație de bază. De asemenea, acest fapt poate crea confuzie și copilul se pierde în
rezolvarea problemei.
 Capacitatea de a rezolva rapid probleme are legătură și cu atenția – copilul trebuie să
rămână concentrat pe parcursul rezolvării.
 Copilului i se dau teste scrise cu probleme de calcul matematic. El trebuie să rezolve cât
mai multe probleme într-un timp cât mai scurt.
3. Calcul mintal :
 Capacitatea copilului de a rezolva mental probleme matematice.
 Copilul trebuie să-și amintească informația învățată, să selecteze operațiile de bază și să
efectueze calculele.
 Scorul scăzut poate însemna:
 Nu și-a însușit strategiile matematice de bază
 Are dificultăți la nivelul memoriei de lucru
 Are dificultăți emoționale – anxietate
 Testul poate fi administrat oral sau vizual, pe computer:
 Oral – i se citesc oral calculele pe care trebuie să le facă – ex: 3 plus 6
 Pe computer – apar cifrele pe ecran
 4. Raționament cantitativ: Se referă la abilitatea copilului de a rezolva probleme
matematice. În special, capacitatea lui de a înțelege relațiile cantitative și de a afectua
un calcul pentru a rezolva o problemă exprimată în cuvinte.
 Copilul trebuie să utilizeze raționamentul pentru a rezolva probleme matematice
exprimate verbal. Acest fapt implică capacitatea copilului de a înțelege conceptele
numerice.
 Evaluatorul îi dă copilului o serie de probleme exprimate verbal sau copilul trebuie să
citească problemele. I se pune la dispoziție creion și hârtie pentru a realiza calculele.