Diagnoza în psihopedagogia specială

Lect. univ.dr. Camelia Voicu

Specificul diagnozei in defectologie
Concepte cheie:
-Diagnoză; -Evaluare ; -Screening; -Evaluare formativă; -Prognoză ; - Tipuri de teste; Ce este o diagnoză
Def.DEX:
”DIAGNÓZĂs.f.1.diagnostic(1).2.identificarea unui fenomen pe baza descrierii stării sale prezente.3.descriere
sumară a unei plante,care o deosebește de altele.
4.(cib.)examen destinat a detecta erorile într-un program,în datele sau în circuitele unei mașini.
(<fr.diagnose)”(DEX,2010)
”DIAGNOZĂ~ef.med.Identificarea unei boli după simptome sau după rezultatele examenului de
laborator;diagnostic.[Sil.di-ag-]/<fr.diagnose”sursa: NODEX (2002)
In defectologie,diagnoza presupune:
-Aplicarea unor tehnici și instrumente de cunoașterea caracteristicilor specific funcționării psiho-
comportamentale a persoanelor cu dizabilități;
-Identificarea problemei de dezvoltare (diagnostic) pe baza analizei respectivelor caracteristici și prin
raportarea la standarde (DSM5⃰)
-Identificarea etiologiei dizabilităţii (acauzelor sau factorilor etiologici–pot fi biologici,psihici,sociali/familiali)
-Evaluarea limitărilor de activitate și restricțiilor de participare–stabilirea gravității dizabilității
-Evaluarea prognostică–a șanselor de recuperare-corectare-compensare
*Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale,a cincea ediție,abreviat ca DSM-5 , reprezintă un
instrument de diagnosticare al Asociației Americane de Psihiatrie (APA);ultima revizuire,a cincea,în anul2013.În
Statele Unite DSM servește ca o autoritate universal recunoscută pentru diagnosticul psihiatric și psihologic.
Diagnoza dizabilității
Include:
Diagnoza organică prin :
-Evaluare medicală generală (medicul de familie) și evaluare medicală de specialitate in funcție de
structura/funcția fizică (medic oftalmolog/ORL-ist/ psihiatru/ ortoped etc.)
Diagnoza funcționalității psihice și a potențialului de învățare prin
-Evaluare psihologică, mai ales pentru deficiențe/tulburări din sfera psihică (cognitiv și limbaj, emoțional,
volitiv, însușiri de personalitate), și
-Evaluare educațională –pentru copiii cuprinși într-o formă de învățământ
Diagnoza socială –pt. stabilirea restricțiilor de participare și a limitărilor de activitate
Psihodiagnoza
PavelPopescu-Neveanu defineşte psihodiagnozaca fiind„o formă de examinare psihologică în care
se urmăreşte stabilirea cât mai precisă a caracteristicilor individuale ale unui subiect astfel încât să fie
posibilă o intervenţie pertinentă favorabilă în viaţa şi activitatea pe care o desfăşoară”(P.Popescu-
Neveanu,2000,p.10).
Se realizează prin evaluarea individuală a persoanei cu deficiență,
de către psihologul sau de fectologul acreditat C.P.R.
prin aplicarea unor teste psihometrice sau non psihometrice,și unor tehnici de evaluare
psihologică;
Se finalizează printr-un raport de evaluare psihologică,care cuprinde date despre particularitățile
dezvoltării funcțiilor și proceselor psihice evaluate,și/sau ale personalități isubiectului evaluat(însușiri
temperamentale,aptitudinale,atitudinale,structuri relaționale,mecanism edeapărareetc.)
Specificuldiagnozeipsihiceinpsihopedagogiaspecială
este dat de(după C.Buică, 2004):

Importanța examinării urgente (impusă de principiul intervenţiei precoce);

Specificul multidimensionat al investigaţiilor(datorat necesităţii cunoaşterii aprofundate a
cazului, in scopul personalizării intervenţiei psihopedagogice);
Caracterul formativ al utilizării testelor (determinat de cerinţele metodologice ale strategiilor
terapeutice ulterioare).
Procesele, funcțiile și stările psihice la persoanele cu deficiențe se manifestă , de regulă, diferit
(compensarea intra-și intersistemică pot masca amploarea deficitului funcțional).
Perioadele de stagnare și regres în dezvoltarea psihică sunt frecvente.
Varietatea formelor clinice îngreunează încadrarea taxonomică exactă a deficienței; –importanța
diagnosticului diferențial!
Persoanele cu dizabilități au în general o labilitatea mai mare a conduitei în timpul testării, apărând
riscul unor evalurăieronate/invalide.

Cerinţele care trebuie indeplinite in desfăşurarea actului psihodiagnostic(VerzaE.,1987):

-asigurarea increderii in examinator;
-inlăturarea stării de anxietate,care se manifesta accentuat in timpul examinării,mai ales la deficienții
senzoriali;
-asigurarea unor condiţii de confort pe timpul examinării si eliminarea influenţelor negative din
exterior.
In defectologie accentul trebuie pus pe evaluarea formativă!
In evaluarea copiilor avem în vedere 2 categorii de repere:
a)Repere psihogenetice–în raport cu dimensiunile dezvoltării sunt stabilite caracteristici specifice
fiecărui stadiu de dezvoltare/vârste;au rol orientativ
b)Repere psihodinamice–au în vedere procesul de dezvoltare,cum ajunge copilul să achiziționeze și
să manifeste o abilitate/competență.
Tipuri de evaluări
Evaluarea de tip screening = evaluarea pentru depistarea unor abateri de la dezvoltarea
normală/tipică, cu scopul identificării copiilor cu riscuri în dezvoltarea psihocomportamentală, sau cu
deficiențe;
Este necesară pentru inițierea programelor de intervenție timpurie;
Oferă o imagine la momentul evaluării a nivelului de dezvoltare, pe mai multe dimensiuni/paliere
ale dezvoltării; un fel de ”fotografie la minut”(Mitrofan N, 1997, p.19)
Exemple:
-testul Denver II -pt. copii 0-6 ani,
-Inventarul de dezvoltare Battelle(BDI), pt. copii 0-8 ani,
-Testul Brigance(are 3 variante -pentru preșcolaritatea timpurie (2-3 ani), pentru preșcolari (3-5 ani),
pentru preșcolari mari și clasa I);
-Profileale trierii timpurii(Earlyscreening profiles-ESP) –pentru copii 2-6 ani si 11 luni
Evaluarea continuă/formativă –evidențiază ce poate acum copilul și ce potențial are; de regulă se
realizează prin probe/teste concepute de evaluator (pot fi probe practice, fise de observație,
inventare de comportamente, etc.); informațiile din probe sunt completate cu informații obținute de
la părinți sau alți adulți care interacționează cu copilul respectiv
De ce evaluare formativă ?
curentul modern al psihodiagnozei formativei şi are originea in teoriile psihologice,elaborate de
J.PIAGET, L.S.VIGOTSKI, FEURENSTEIN, E.VERZA, MARIA ROTHSZAMOSKOZI,ŞTEFAN
SZAMOSKOZI,GH.RADU, IOANA MANOLACHE.
psihodiagnoza se transformă dintr-o activitate constatativa,intr-un demers investigativ-ameliorativ.
Conform teoriei zonelor dezvoltării(L.S.Vigotski),in aprecierea nivelului de moment şi a potențialului
copilului,trebuie avute in vedere,concomitent,două zone ale dezvoltării oricărui copil investigat-zona
actuală a dezvoltării,la nivelul căruia copilul poate acţiona eficient,cu forţe proprii,fără a avea nevoie
de ajutorul unei alte persoane şi o zonă proximă a dezvoltării,la nivelul căruia el poate acţiona
eficient,numai dacă este ajutat şi dirijat,dacă beneficiază de sprijin din exterior,din partea adultului
sau a altui elev.
„Experimentele formative, desfăşurateintr-oatmosferă clinică, par să fie cele mai adecvate probe de
psihodiagnoză şcolară, intrucâtele indică dinamica reală a dezvoltării psihice.”(Emil Verza-1978)
!!!Pentru a fi eficientă in sens formativ,este important ca invăţarea să fie proiectată astfel incat să
acţioneze in zona proximei dezvoltări,adică să-l solicite pe copil peste capacităţile lui de invăţare
spontană.In această perspectivă invăţarea are un caracter intensiv stimulativ şi urmăreşte mai
ales,antrenarea capacităţii reale de care dispune copilul,accelerarea dezvoltării sale,cu alte
cuvinte,transformarea continuă a zonei proximei dezvoltări in zona dezvoltării actuale.
Evaluarea formativă este centrată pe proces;ca atare,ea devine dinamică,oferă o evaluare a
potenţialului de dezvoltare cognitivă.
Intr-un proces de psihodiagnoza formativă,cel investigat este ajutat să-şi depăşească dificultăţile,să
inveţe operaţiile urmărite in testare şi să-şi imbunătăţească treptat performanţele,in conformitate cu
capacităţile reale.Astfel se poate opera mai bine distincţia dintre adevăratul deficient şi copilul cu
nevoi specialel imitate (pseudodeficienţi mintal şi copii cu intarzieri in dezvoltare şi invăţare datorate
carenţelor de stimulare).
Psihodiagnosticul formativ poate fi asemuit cu o suită de imagini in mişcare,pe baza cărora se poate
întrevedea şi,mai ales,se poate influenţa activ dezvoltarea ulterioară
Prognoza în defectologie
Prognoza se referă la dezvoltarea probabilă a cazului şi este cu atat mai validă cu cat este mai
corect diagnosticul diferenţial şi etiologic.
Poate fi de scurtă durată si de lungă durată
Pe baza psihodiagnozei şi prognozei de scurtă durată se constituie programe recuperativ-
compensatorii şi se adoptă o metodologie adecvată procesului instructiv–educativ-terapeutic.
Prognoza de scurtă durată se referă la primele 10-12luni (la copiii fără deficienţe o astfel de
prognoză se face pentru o perioadă de peste un an şi jumătate).Estimarea se nuanţează in funcție de
caracterul favorizant sau lipsa acestuia din mediul general de dezvoltare.Reperele compensatorii de
care dispunesubiectul constituie punctul central şi forte al prognozei de scurtă durată.
Prognoza de lungă durată implică organizarea treptată a status-rolurilor sociale posibil de atins
pentru fiecare persoană cu deficiențe.
Intre cele două tipuri de prognoză există o stransă legătură şi nu trebuie concepute separat nici
teoretic şi cu atat mai mult practic. Cele două forme de prognoză constituie impreună părți
componente ale tratării şi recuperării individuale.
Strategiile prognozei de lungă durată se obiectivează in datele generale incluse in procesele de
recuperare şi in programele speciale suplimentare ale acestora şi constituie schema in care se inscrie
complexul de factori şi condiţii ce pot face ca recuperarea să fie cat mai eficientă
Recuperarea prin programe specifice
E.Verza(1985)-prin recuperare se urmăreşte,pe deoparte,să se valorifice la maximum posibilităţile
persoanei cu deficiențe,iar pe de altă parte,funcţiile psiho-fizice neafectate trebuie astfel antrenate
incat să poată suplini activitatea funcţiilor deficiente pentru a se ajunge la formarea unor abilităţi ce ii
permit persoanei o integrare activ-eficientă in viaţa profesională şi socială.
Forme de programe de recuperare (pentru maximum de eficiență trebuie corelate si armonizate
intr-un program de intervenție individualizat!!):
-programe de învățare
-forme specifice de psihoterapie(ex.psihoterapia comportamentală de tip ABA pt.copiii cu TSA)
-terapie ocupațională
-meloterapie,ludoterapie,kinetoterapieetc.
Exemple de teste utilizate în evaluarea copiilor cu dizabilităţi:
-in evaluarea de tip screening:testul DenverII
-in evaluarea unor abilități psihomotrice necesare in depistarea tulburărilor de invățare : testul
Bender -Santuci
Testul Denver II (DDST IIDenver Developmental Screening Test)
https://www.youtube.com/watch?v=oBAE5XJtM1U
https://www.youtube.com/watch?v=4YL0i0wKro4&feature=youtu.be
https://www.youtube.com/watch?v=eO-cBMMzBus&feature=youtu.be
Folosit in evaluarea de tip screening –pt. depistarea unor abateri de la dezvoltarea normală, in
scopul identificării unor potențiale probleme de dezvoltare ale copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 6
ani
Cuprinde 4 dimensiuni:
-Personal-Social: interacţiunea cu alte persoane şi capacitatea de a avea grijă de propriile nevoi (25
itemi);
-Motor Fin-Adaptativ: coordonare ochi-mână, manipularea obiectelor mici şi rezolvarea de probleme
(29 itemi);
-Limbaj: auzul, înţelegerea şi utilizarea limbajului (39 itemi);
-Motor Grosier: statul jos, mersul, săritul şiîn general mişcărilecare implică muşchiimari ai corpului
(32 itemi).
Testul Bender-Gestalt(BG)
 A fost elaborat de către LaurettaBender în 1938, care a selectat 9 desene dintr-o lungă serie
originală folosită de Wertheimerpentru demonstrarea principiilor gestaltiste.
 Este evaluată funcţiaperceptiv motrică =abilitatea copilului de a percepe, recunoaşte
şidiscrimina între o serie de semne şide a le reda apoi corect într-o formă graficăadecvată; este
considerată ca fiind o componentă principală învăţareacompetențelor de citit-scris.
 Constă în copierea unor figuri geometrice care sunt îmbinate în diferite modele
 Din cele 9 modele folosite de Bender, autorii preiau doar 5 considerate ca fiind cele mai
discriminative.
 Sunt luate în considerare trei aspecte fundamentale: construcţia unghiurilor, orientarea figurilor
sau a elementelor lor şi poziţia relativă a figurilor între ele sau a anumitor elemente ale acestora.
 Aceşti3 indici par să distingă în mod semnificativ rezultatele normalilor de cele ale dislexicilor, la o
populaţie şcolară între 6-14 ani.
Proba Santucci
BG-ul a patruns în literatura de specialitate sub denumirea de testul Bender-Santucci,destinat mai
ales copiilor intre6-14ani.
Pornind de la cerinţele practice ale diagnosticării gradului de maturitate şcolară–încă de la vârsta
preşcolară–Santucci elaborează în 1960 o nouă probă, proba Santucci,destinată de această dată
preşcolarilor între4-6ani.
Inspirată din proba Bender,testul Santucci este alcătuit din 10 figuri geometrice.
Atât proba Bender-Santucci cât şi testul Santucci se aplică cu bune rezultate în psihodiagnoza
şcolară .

Exemple de Punctaj Criteriide reuşită Nu se va ţine seamade:

cotare a
probe iItem
1 1 punct intersecţiatrebuie -orientare -liniile pot avea altă orientare
să (oblică de exemplu)
fie netă -plasarea punctului de
intersecţie(acesta
poate forma segmente inegale) -
-eventualitatea unui traseu discontinuu
-modul de execuţie: de o deformare
datorată unui mod de execuţie parţial-
4 3 1. intersecţiacelor -imperfecţiuea realizării grafice a
puncte două cercuri; cercurilor, ele pot să nu fie perfect
2. respectarea rotunde
orientării -inegalitatea celor două cercuri
modelului.