METODE DE

CUNOAŞTERE
A ELEVILOR
 Necesitatea si dificultăţile
cunoaşterii psihologice a elevilor
 Strategii didactice identice > rezultate diferite, în
fct. de:- caracteristicile individuale,
- vârstă,
- nivelul intelectual,
- structura aptitudinală,
- opţiunile profesionale,
- atitudinile şi convingerile proprii
 cunoaşterea capacităţilor, intereselor şi atitudinilor
elevilor, reprezentărilor şi sentimentelor acestora la
vârste diferite, folosind mijloace eficiente de influenţă
şi formare.
• Potenţialităţile fiecărui copil trebuie să fie puse în valoare şi
educate prin formarea deprinderilor şi oferirea de informaţii,
conținuturi.

 Concordanţa dintre caracteristicile persoanei şi obiectivele

procesului formativ.

 Cunoaşterea individualităţii elevilor.

 Educatorul - printr-un procedeu de diagnosticare > să
determine caracteristicile specifice fiecărei individualităţi >
ulterior să poată proiecta condiţiile cele mai potrivite de
desfăşurare a activităţilor didactice, să selecteze cele mai
adecvate acţiuni de asistenţă şi intervenţie.

• Fiecare profesor trebuie să-şi pună câteva întrebări:

> a) cum poate să dobândească cunoştinţele despre

capacităţile fiecărui elev?
> b) care sunt cunoştinţele de acest fel de care are
nevoie?
> c) ce fel de decizii cu privire la procesul instructiv poate
lua dacă dispune de asemenea cunoştinţe?
 Educatorul tb. să identifice precis dificultăţile de învăţare.

 Diagnosticul orientat spre elevii cu eşecuri la învăţătură

> explicație: elevul nu a dobândit comportamentele
prealabile necesare îndeplinirii sarcinii date.

 Diagnosticarea elevilor cu succese şcolare

 Plasarea optimă şi cât mai timpurie a elevilor în cadrul
activităţilor instructive.
> profesorul va trebui să situeze fiecare elev la locul potrivit în
cadrul activităţilor de instruire, > stabilirea unui diagnostic şi a
unei prescripţii pedagogice.

 Realizarea diagramei instruirii - se vor specifica capacităţile pe

care trebuie să şi le însuşească elevul pentru atingerea obiectivelor
pedagogice propuse şi să descrie succesiunea însuşirii lor.

• Pentru a cunoaşte capacităţile fiecărui elev, profesorul va construi mai

multe probe pentru testarea fiecărei sarcini dintr-o „ierarhie a
procesului de învăţare", iar rezultatele vor indica ce sarcini pot sau nu
pot fi îndeplinite de fiecare elev în parte.
 În cunoaşterea psihologică se pune problema semnificaţiei
informaţiei obţinute, dacă aceasta reprezintă esenţialul, care
poate permite identificarea caracteristicilor fundamentale şi
diferenţierea acestora.

 Cunoaşterea elevului - urmărindu-se atât evoluţia sa în timp

(longitudinal)
- prezența caracteristicilor sale la un
moment dat cunoașterea structurii
psihologice (transversal)
 METODE DE CUNOAŞTERE

 psihologia este o ştiinţă probabilistă

 prin cunoaşterea psihologică nu se ajunge la certitudine

 cunoaştere probabilistică

 în domeniul psihologic nu vom putea stabili un diagnostic

definitiv, ci doar un pronostic (previziune), care va trebui să
fie elaborat pe termen scurt, pentru a evita erorile predictive
datorate evoluţiei în timp a subiecţilor.
Metode de cunoaștere a elevilor:

 metode clinice (observaţia, convorbirea, metoda biografică)

 metode psihometrice sau experimentale (experimentul,

testul şi chestionarul).

Diferenţa fundamentală dintre cele două categorii de metode apare în

funcţie de scopul urmărit, de gradul de precizie şi obiectivitate în
cunoaştere.
 METODA OBSERVAŢIEI

Constă în urmărirea atentă şi sistematică a cpt-ului unei

persoane cu scopul de a sesiza aspectele sale
caracteristice.

• Profesorii au posibilitatea realizării unor observaţii spontane,

sesizând calitatea prestaţiilor, greşelile cele mai frecvente care
apar în rezolvarea unor probleme, manifestările de neatenţie
sau indisciplină.

• A) Orice observaţie sistematică debutează cu stabilirea cât mai

exactă a scopului propus
b) Contactul prelungit cu elevii oferă profesorului posibilitatea
realizării unor observaţii numeroase în condiţii cât mai variate.

c) În orice observaţie trebuie să notăm cât mai exact faptele şi să

le separăm de eventualele interpretări.

 Observaţia nu se încheie după înregistrarea datelor, ci

continuă cu interpretarea acestora pentru a diferenţia
aspectele caracteristice de cele aparente, neesenţiale -
tabele de analiză a comportamentului.
 CONVORBIREA

 Este o conversaţie între două persoane, desfăşurată după

anumite reguli metodologice, prin care se urmăreşte obţinerea
unor informaţii cu privire la o persoană, în legătură cu o temă
fixată anterior.

 trebuie să fie premeditată, să aibă un scop bine precizat care

să vizeze obiective psihologice şi să respecte anumite reguli.
 Pentru a ne asigura de veridicitatea şi autenticitatea datelor
obţinute, este importantă:
- câştigarea încrederii elevilor;
- menţinerea permanentă a interesului în timpul convorbirii;
- preocupare permanentă pentru stabilirea sincerităţii
răspunsurilor;

 Pentru menţinerea unui climat destins, de încredere

reciprocă și pentru a evita instalarea emotivităţii:
- se va evita adresarea unor întrebări sugestive;
- se vor observa atitudinile şi expresiile subiectului;
 CHESTIONARUL

 este un set de întrebări, bine organizate şi structurate

pentru a obţine date cât mai exacte cu privire la o
persoană sau un grup de persoane, şi ale căror răspunsuri
sunt consemnate în scris.

• se bazează, pe auto-raportările subiecţilor la propriile lor

percepţii, atitudini sau comportamente
• Marele avantaj al chestionarului este că valorizează
introspecţia şi prin aceasta investigatorul măsoară percepţii,
atitudini şi emoţii subiective.

• Principalul dezavantaj este că nu suntem siguri dacă

persoanele dau raportări ale propriilor simţăminte – tendința
de fațadă.
 METODA BIOGRAFICĂ SAU ANAMNEZĂ

 Constă în analiza datelor privind trecutul unei persoane şi

a modului ei actual de existenţă.

• Radiografie a dezvoltării psihice a copilului, în care sunt

evidenţiate cele mai importante momente din viaţa acestuia,
aspecte care îşi pun amprenta asupra evoluţiei sale.

• Biografia pune în valoare specificul unei persoane, orientările

sale, sensurile particulare pe care la capătă diversele
momente ale existenţei (Cosmovici, A., 1977).
• Procedee specifice metodei biografice:

- analiza unor documente (documente şcolare, fişe

medicale etc.),

- analiza produselor activităţii (caiete de teme, desene,

produse realizate în cadrul activităţilor practice etc),

- analiza cursului vieţii (povestirea de către subiect a

întregii sale vieţi)

- analiza unor microunităţi biografice (descrierea activităţilor

unei zile de muncă, a unei zile libere sau a unei zile de
vacanţă).
• Problema centrală a metodei biografice - interpretarea datelor.
- Teoria psihanalitică - explicaţii numai prin prisma unor
conflicte de natură sexuală

- H. Thomae - schiţează 29 de categorii care pot fi

utilizate în analiza materialului biografic:

• categorii formale (referitoare la forma exterioară a cpt-ului),

• categorii cognitive (care se referă la modul de percepere a
lumii),
• tematici ale existenţei (care se referă la direcţiile orientării
persoanei),
• tehnici ale existenţei (moduri de reacţie la solicitările
ambianţei).
 TESTUL PSIHOLOGIC

 Testul reprezintă o probă standardizată din punctul de

vedere al sarcinii propuse spre rezolvare, al condiţiilor de
aplicare şi instrucţiunilor date, precum şi al modalităţilor
de cotare şi interpretare a rezultatelor obţinute.

• Funcţia principală a testelor psihologice este de a măsura

diferenţele dintre indivizi sau dintre reacţiile aceluiaşi individ
în diferite situaţii.

• Cu ajutorul testelor putem obţine, într-un timp relativ scurt,

informaţii destul de precise, cuantificabile şi obiective despre
caracteristicile psihologice ale subiectului testat cu ajutorul
cărora se poate formula un pronostic.
 Trei aspecte sunt importante în legătură cu utilizarea testelor în şcoală:
1. Diagnosticul şi tratamentul dificultăţilor educaţionale
- Diagnosticul presupune identificarea surselor care generează diferite
probleme (copii care NU învaţă bine din motive necunoscute
profesorului sau copii care manifestă comportamente neadecvate,
întrerup ora, deranjează pe ceilalţi).

-Măsurarea aptitudinilor principale (inteligența), a factorilor de

personalitate şi motivaţionali.
-Testarea este doar unul din aspectele diagnozei. După ce problemele
au fost identificate > alegerea nivelului adecvat de educaţie (şcoli
speciale) rezolvarea problemelor prin consiliere psihologică (probleme
sexuale, familiale etc.).
• Obiecţii aduse testelor psihologice:
- Testarea psihologică presupune etichetarea unui individ.
- Testele psihologice nu sunt suficient de valide pentru a fi folosite
în luarea unor decizii individuale - se referă la grupuri de
oameni sau indivizi tipici.

2. Testele îşi găsesc cel mai bine aplicaţia în selecţia nivelului

educaţional şi sunt mult mai bune decât interviurile sau
recomandările profesorului.
3. Testele pot să aducă o contribuţie importantă la identificarea
factorilor ce conduc la succes sau eşec școlar.

• De exemplu: testul EPI (Eysenck Personality Inventory) poate fi pus

în relaţie cu performanţa academică.
• Introversiunea şi instabilitatea emoţională corelează foarte puţin cu
performanţa;
• Extravertiţii, mereu în căutare de stimulare, sunt plictisiţi de sarcinile
şcolare, iar indivizilor puternic stabili emoţional nu le pasă prea mult
de eşecurile academice, astfel încât să depună efortul necesar corectării
lor.
Bibliografie
Cosmovici, A. (2005). Psihologie Generală, Ed. Polirom, Iași.
Cosmovici, A., Iacob, L. (1999). Psihologie Școlară, Ed. Polirom, Iași.