Teste proiective în evaluarea

clinică

Instrumente ale psihologului

clinician
PROIECȚIA
Ca fenomen psihologic, întâlnim proiecţia la aproape
toate nivelurile comportamentului nostru.
• Leopold Szondi, autorul „teoriei pulsionale a destinului“, afirma
că unele meserii reprezintă un debușeu ideal pentru
manifestarea socializată a unor tendinţe pulsionale ale
individului (Szondi, 1973), fenomen pe care îl denumește
operotropism.
• De exemplu, el menţionează unele activităţi și meserii în care se
pot proiecta dorinţele agresive sau sadice: măcelar, sporturi
agresive (boxul) și, la un nivel mai evoluat, în chirurgie,
stomatologie sau critica de artă. Chiar rolul de profesor poate fi
practicat uneori într-un mod care sugerează o tendinţă
nesatisfăcută de a domina, a pedepsi, sau a te impune agresiv
într-un fel sau altul.
 • Roy Schafer (2003) face chiar un inventar al „speciilor“ de
psihologi care și-au ales această meserie pentru a-și satisface
anumite trebuinţe sau tendinţe. Iată doar câteva exemple:
• psihologul cu un simţ nesigur al identităţii personale caută în
psihologie o modalitate de se regăsi pe sine și a-și rezolva
problemele de identitate
Meseria de • Psihologul voyeur caută cu aviditate în viaţa clientului detalii
intime picante și se folosește de rolul său în acest scop

psiholog – •
utilizând testele.
Psihologul „matern“ dorește să îngrijească, să ocrotească și să

alegere
salveze pacientul, care devine astfel un copil derutat în
mâinile unei mămici terapeutice.
• Psihologul inhibat social se folosește de această profesie
proiectivă pentru a stabili niște contacte inter-umane care îi lipsesc în
viaţa de zi cu zi.
• Psihologul narcisic și „megaloman“, cu sau fără tendinţe
intelectualiste, se identifică cu rolul de prezicător și de „cititor
în teste“ pentru a culege aplauze și aprecieri din partea
celorlalţi, menţinându-și astfel un simţ „gonflat“ al stimei de
sine.
 Testele proiective sunt o categorie de teste psihologice
care prezintă în general următoarele caracteristici (Liebert
& Spiegler, 1990):
1. sunt niște sarcini mai ambigue ca cerinţe sau mai slab
structurate ca natură, permiţând multiple răspunsuri din
partea subiectului („open-ended tasks“). De exemplu:
Ce sunt subiectul este pus să spună ce reprezintă niște pete de
cerneală, să deseneze, să alcătuiască povestiri despre niște
testele imagini, să aranjeze niște culori sau fotografii în ordinea
preferinţelor, să completeze niște fraze etc.
proiective? 2. subiectul nu cunoaște semnificaţia răspunsurilor sale și
de regulă nu i se comunică modul în care răspunsurile lui
vor fi codificate și interpretate.
3. codificarea și/sau interpretarea răspunsurilor conţine în
grade variabile o anumită implicare subiectivă din partea
psihologului.
 • a) limbajul desenelor („proiecţia grafică“): Exemple: testele de desen,
(„Desenează o persoană“,„Testul arborelui“, „Testul familiei“).
• b) limbajul percepţiei („proiecţia structurală“). Exemple: testul
Rorschach, Zulliger, Holtzmann), la care subiectul trebuie să spună ce
vede în niște pete de cerneală ambigue.

Clasificarea • c) limbajul poveștilor („proiecţia tematică“):. Exemple: Testul de

Apercepţie Tematică, Children Apperception Test (C.A.T.), la care

testelor subiectul trebuie să alcătuiască niște povestiri plecând de la anumite

imagini. Tot aici putem încadra și Fabulele Düss pentru copii, unde
subiectul trebuie să completeze niște povestiri neterminate
proiective • d) limbajul culorilor („proiecţia cromatică“): Exemplu: testul Lüscher,
unde subiectul trebuie să selecteze niște culori în ordinea preferinţelor.
• e) limbajul pulsiunilor („proiecţia pulsională“): Exemplu: testul
Szondi, Testul Alegerii Profesiilor (B.B.T.), la care subiectul trebuie să
aleagă din niște fotografii pe cele care îi plac și care îi displac cel mai
mult.
 • f) limbajul cuvintelor („proiecţia asociativă“): Exemplu:
testul de asociere verbală al lui Jung, la care subiectul
trebuie să asocieze cât mai repede la stimulii verbali
prezentaţi de examinator. Tot aici intră și testul Rotter
(testul de completare de fraze), unde subiectul trebuie să
Clasificarea completeze niște propoziţii neterminate.

testelor • g) limbajul frustrării: Exemplu: testul Rosenzweig, unde

subiectul trebuie să răspundă la niște situaţii frustrante
proiective prezentate de test.

• Fiecare tehnică abordează personalitatea dintr-un anumit

unghi și fiecare are propriul ei limbaj, reguli și proceduri
de aplicare, scorare și interpretare
 • 1. dificultatea subiectului de a trișa la ele, având în vedere natura
opacă a sarcinii și/sau a instructajului.
• 2. faptul că pot dezvălui aspecte mai profunde ale personalităţii
subiectului (temeri, dorinţe, conflicte inconștiente).
• 3. faptul că majoritatea tehnicilor proiective pot fi applicate pe
Avantaje ale subiecţi cu aptitudini verbale reduse sau defavorizaţi cultural (copii
„normali“ dar și instituţionalizaţi, persoane cu deficienţe mentale

tehnicilor
moderate, subiecţi cu un nivel redus de instruire), cărora nu li se pot
aplica, de exemplu, chestionare de personalitate.

proiective
• 4. deloc de neglijat, faptul că unele teste proiective (cum ar fi testul
culorilor sau testul pulsiunilor) consumă un timp minim de aplicare și
scorare (câteva minute), oferind rapid informaţii despre eventuale
frustrări sau probleme afective ale subiectului. Oricum, există și
tehnici proiective care reclama un consum mai mare de timp, cum ar
fi Rorschach și Testul de Apercepţie Tematică, deși acest consum este,
în opinianoastră, pe deplin justificat prin informaţiile pe care le oferă
cele două teste.
 • 1. faptul că multe dintre ele sunt mai puţin standardizate,
adică au reguli mai puţin clare de scorare și/sau
interpretare, ceea ce implică un subiectivism mai mare în
codificarea și interpretarea răspunsurilor, ca și un risc
mai mare de eroare. Acest risc scade însă proporţional cu
Dezavantaje nivelul de pregătire al interpretului în tehnica respectivă.
ceea ce implică un subiectivism mai mare în codificarea
ale tehnicilor și interpretarea răspunsurilor, ca și un risc mai mare de
eroare. Acest risc scade însă proporţional cu nivelul de
proiective pregătire al interpretului în tehnica respectivă. De
asemenea, acest risc este mai mic pentru testele proiective
care satisfac pe deplin cerinţele metrologice
• 2. faptul că majoritatea necesită un timp și un efort mai
mare de învăţare, deci o specializare intensivă
 Istoric

• În 1935, Rosenzweig prezintă acest

TESTUL DE Studiu al frustrării prin imagine. Este
cunoscut sub denumirea de PF
FRUSTRARE (”picture frustration” – frustrarea prin
imagine).
ROSENZWEI • Baza teoretică a testului îi aparţine lui
G Saul Rosenzweig, în sensul că
defineşte o teorie generală a
frustrării, 1934, pe care o constituie şi
întemeiază pe psihanaliza
experimentală.
 • Mulţi teoreticieni consideră P.F.-ul la jumătatea
drumului între Testul asociativ-verbal şi T.A.T.
• se aseamănă cu T.A.T.-ul pentru că utilizează
desenele ca stimul şi se deosebeşte de T.A.T.
pentru că desenele au o tematică uniformă şi se
Teorie cer răspunsuri simple ca dimensiune şi conţinut;
Frustrație • asemănarea cu testul asociativ-verbal constă în
faptul că are loc o completare de dialog,
operând o restricţie asupra stimulului care
constă în contextul desenului, ceea ce permite
un grad mai ridicat de obiectivitate în aprecierea
răspunsului).
 Organismul are trei nivele de apărare:
• nivelul celular imunologic, care se sprijină
pe acţiunea fagocitară, pe anticorpi etc. care
TESTUL DE în esenţă apără organismul faţă de agenţii
infecţioşi;
FRUSTRAR • nivelul autonom de urgenţă, experimentat
E de Cannon, care priveşte capacitatea de
ROSENZWE apărare contra agresiunii fizice generale. La
nivel psihologic nivelul autonom este trăit
IG prin reacţiile de teamă, durere, mânie, iar
fiziologic include modificările biologice în
faţa stresului descrise de Selye;
 • nivelul cortical de apărare – ţine de
implicarea Eului faţă de agresiunea
psihologică şi, în sens restrâns, reprezintă
teoria frustrării.
TESTUL DE Rosenzweig consideră că cele trei nivele sunt
FRUSTRAR limitative, ele se întrepătrund în funcţionare şi
indică o serie de stări care corespund celor trei
E nivele:
ROSENZWE • durerea (care corespunde nivelelor 1, 2 şi 3),
IG • teama ( corespunde nivelelor 2 şi 3)
• anxietatea (specifică pentru nivelul 3).
 Frustrarea = apare când organismul întâmpină
un obstacol (chiar abstract) în calea satisfacerii
unei trebuinţe vitale. Stresul este situaţia care
TESTUL constituie acest obstacol.
DE • Frustrarea primară sau privaţiunea – este
tensiunea, insatisfacţia determinată de
FRUSTRA absenţa situaţiei finale necesare satisfacerii
RE trebuinţei active (de ex., foamea, din cauza
uşii de la cămară care este închisă);
ROSENZW • Frustrarea secundară - se instalează când
EIG intervine un obstacol în calea satisfacerii;
este cercetată de P.F. Test (de ex., nu poate
mânca din cauza unui vizitator nedorit).
 • Toleranţa la frustrare propusă de Rosenzweig se
apropie de două dintre principiile psihanalitice:
principiul plăcerii şi principiul realităţii și este
TESTUL implicată aptitudinea de a întârzia satisfacerea
DE dorinţei, deci capacitatea eului de a media între
principiul plăcerii şi principiul realităţii ţinând cont
FRUSTRA de consecinţele posibile.
• De asemenea, în situaţia în care subiectul adoptă
RE reacţii inadecvate de apărare a eului, acestea nu
sunt decât un răspuns la principiul plăcerii ca mijloc
ROSENZW de a se proteja de neplăcerea asociată frustrării. În
EIG măsura în care doar un eu slab are nevoie de a se
apăra prin mijloace inadecvate, conceptul de
slăbiciune a eului este direct implicat în toleranţa la
frustrare.
 Rosenzweig consideră că în toleranţa la frustrare are
ca factori:
• somatici care ţin de diferenţele individuale
TESTUL înnăscute sau dobândite (oboseala, o boală etc.) şi
DE • factori psihogenetici de două feluri:

FRUSTRA - absenţa oricărei frustrări în copilărie mică face

subiectul incapabil să răspundă în mod adecvat unei
RE frustrări.
- frustrarea în exces în această perioadă a primei
ROSENZW copilării poate crea zone de slabă toleranţă în măsura
în care copilul, datorită imaturităţii, este constrâns să
EIG reacţioneze inadecvat prin reacţii de apărare ale eului
care îi inhibă dezvoltarea ulterioară.
 Stresul e situaţia-stimul ce constituie obstacolul.
Starea organismului ce răspunde acestui stres poate fi
concepută ca o creştere a tensiunii.
Tipuri de stres:

TESTUL DE • stres pasiv – constituit de un obstacol interpus,

chiar dacă în sine nu e ameninţător;
FRUSTRARE • stres activ – stresorul este periculos prin el însuşi; el
ROSENZWEI produce în acelaşi timp şi insatisfacţie şi trăirea de
pericol;
G • stres intern – obstacolul este situat în interiorul
subiectului (obstacol inconştient, un anumit precept
moral la nivelul Supraeului, o prejudecată);
• stres extern – un obstacol situat în afara subiectului
 Combinarea acestor 4 tipuri de stres duce la
următoarele forme:
• stres pasiv – extern;
TESTUL
• stres activ – extern;
DE • stres pasiv – intern (ţine de o anumită
FRUSTRA incapacitate a subiectului de a rezolva ceva,
teoria psihanalitică a lui Adler);
RE • stres activ – intern (stă la originea
ROSENZW conflictelor studiate de psihanaliza clasică).
EIG
 Tipuri de reacţii la frustrare şi de manifestare a
TESTUL DE agresivităţii
FRUSTRAR • extrapunitive, în care agresivitatea este
E dirijată spre exterior, mai ales spre individul
care este în cauză;
ROSENZWE • intrapunitive, în care subiectul se
IG autoacuză;
Tipuri de • nonpunitive, când situaţia frustrantă este
reacţii la minimalizată şi responsabilitatea oricui este
negată.
frustrare
TESTUL DE Reacţii de dominare a obstacolului, OD,
FRUSTRAR subiectul insistă pe situaţia frustrantă.
E • Reacţii extrapunitive E îndreptate spre
ROSENZWE exterior
IG • Reacţii intrapunitive I îndreptate spre
interior
Tipuri de • Reacţii nonpunitive M răspunsuri neutre
reacţii la
frustrare
 Reacţii de apărare ale eului ED, subiectul insistă pe ceea
ce simte el:
TESTUL DE • răspunsuri extrapunitive E – atribuirea agresivă a
FRUSTRAR frustraţiei unui obiect exterior; emoţii asociate: furia,
iritaţia; mecanism (la nivel patologic se manifestă în
E proiecţia din în paranoia);
ROSENZWE • răspunsuri intrapunitive I – auto-atribuirea agresivă a
frustraţiei; emoţii asociate: culpabilitate, remuşcare;
IG mecanisme: deplasarea şi izolarea (la nivel patologic se
manifestă în psihastenie şi comportamentul obsesional);
Tipuri de • răspunsuri impunitive M agresiunea nu apare ca forţă
reacţii la generatoare; se încearcă concilierea şi evitarea
reproşurilor; mecanismul de apărare este reprimarea ( la
frustrare nivel patologic se manifestă în isteria de conversie).
 Reacţii de persistenţă a trebuinţei PT –
TESTUL DE accentul se pune pe încercarea de soluţionare
FRUSTRAR pe orice căi. Pot să se manifeste:
E • extrapunitiv e, celuilalt i se cere rezolvarea
trebuinţei;
ROSENZWE • intrapunitiv i, subiectul îşi atribuie
IG rezolvarea problemei;
Tipuri de • nonpunitiv m, trebuinţa se va rezolva de la
reacţii la sine, poate cu ajutorul divin, poate
întâmplarea.
frustrare
 După sinceritatea reacţiilor putem deosebi între:
TESTUL DE • directe – răspuns bine adaptat situaţiei frustrante,
FRUSTRAR continuând pe linia trebuinţei iniţiale;
E • indirecte – răspuns substitutiv în diferite grade (in
extremis simbolic).
ROSENZWE După adecvarea reacţiei – răspunsurile care leagă
IG subiectul de trecut sunt inadecvate, faţă de cele care îl
lasă liber să rezolve noua situaţie.
Tipuri de Raportat la persistenţă:
reacţii la • persistenţă adaptativă – comportament rectiliniu
spre ţel;
frustrare • persistenţă neadaptativă – comportament repetitiv,
stupid.
 • Materialul testului este alcătuit din 24 de desene. Pe
fiecare desen se pot observa două persoane care se află
într-o situaţie sensibil frustrantă, des întâlnită. Persoana
prezentă în stânga spune ceva, care ori critică indiferenţa
TESTUL DE celuilalt, ori are o influenţă indiferentă asupra celeilalte
per-soane prezentate în desen şi prin aceasta generează
FRUSTRARE frustrare. Mimicile şi toate celelalte caracteristici
comportamentale nu sunt luate în considerare.
ROSENZWEI • Testul constă din analiza desenelor unul după altul şi
înscrierea în căsuţa liberă a primului răspuns care îi vine
G în minte subiectului, legat de posibilul răspuns pe care l-
ar putea da persoana din dreapta. Trebuie avut în atenţie
principiul ca materialul să fie prezentat în ordinea dată în
caietul testului, deoarece analiza tendinţelor depinde
foarte mult de acest lucru.
 Testul Rosenzweig se prezintă în trei forme :
• forma pentru copii între 6 şi 14 ani,
• forma pentru adulţi şi
TESTUL DE
• forma standardizată (cu răspunsuri
FRUSTRARE predefinite).
ROSENZWEI Pentru subiecţii cu vârstele cuprinse între 13 şi
G 15 ani se pot folosi toate cele trei forme ale
testului.
Testul, aplicat în grup sau individual, durea-ză
cca. 20 min.
 • Cele 24 de situaţii ale testului se pot împărţi în
două grupe:
• situaţii care blochează sau frustrează eul
• situații care blochează sau frustrează supraeul.
TESTUL DE
Situaţiile de blocare ale eului apar atunci când un
FRUSTRARE obstacol, de ordin personal sau impersonal,
ROSENZWEI intimidează subiectul, îl dezamăgeşte, îl răneşte
psihic sau îl afectează în alt mod
G - Pentru adulți -situaţiile nr. 1, 3, 4, 6, 8, 9, 11, 12,
13, 14, 15, 18, 20, 22, 23, 24
- pentru copii, situaţiile nr. 1, 2, 3, 4, 5, 9, 10, 16,
17, 18, 20, 21, 23, 24)
 Situaţiile de blocare ale supraeului- subiectul
este învinuit, mustrat sau incriminat
- pentru adulți:situaţiile nr. 2, 5, 7, 10, 16, 17,
19, 21 iar la forma
TESTUL DE - pentru copii, situaţiile nr. 6, 7, 8, 12, 13, 14,
FRUSTRARE 19, 22.
ROSENZWEI Situaţiile nr. 11 şi 15 ale formei pentru copii
nu se potrivesc exact acestei grupe. Aceste
G deosebiri nu sunt valabile însă în mod
absolut, pentru că testul poate interpreta o
blocare a supraeului ca situaţie de blocare a
eului (sau invers). În aceste cazuri, aprecierea
trebuie să se adapteze tendinţelor individuale.
 • Fiecare răspuns este apreciat după direcţia
agresiunii care apare prin frustrare precum şi
după felul reacţiei la frustrare. Direcţiile de
agresiune cuprind:
TESTUL DE • perspectiva extrapunitivă (E) în care
agresiunea se direcţionează către mediul
FRUSTRARE înconjurător,
ROSENZWEI • perspectiva intrapunitivă (I), în care
G agresiunea se direcţionează către eul
propriu,
• perspectiva impunitivă (M) în care
agresiunea este evitată şi se încearcă
glosarea frustraţiei.
 Fiecare dintre aceste trei variabile sunt împărţite
după tipul de reacţie care apare în interiorul ei.
Aici apar
• reacţii de tip Obstacle-Dominance (OD – în
TESTUL DE răspunsuri domină bariera frustrantă),
FRUSTRARE • Ego-Defense (ED – su-praevaluarea eului,
protecţia sau referinţa asupra eului) şi
ROSENZWEI • Need-Persistence (NP – accentuarea rezolvării
G situaţiei problematice).
Din combinaţia acestor şase categorii, rezultă
pentru fiecare item (situaţie din test) nouă factori
posibili de evaluare şi două variante ale factorilor
principali: E şi I.
TESTUL DE  
  O–
Tip de reacţie
E– N–
FRUSTRARE Direcţia
D D P

ROSENZWEI agresiunii
E
I
E’
I’
E
I
e
i
G M M’ M m
 Cei 11 factori se definesc după cum urmează:
•E’ = este accentuată existenţa obstacolului
frustrant;
•I’ = obstacolul frustrant este interpretat în
TESTUL DE răspuns în aşa fel încât este prezentat ca nefrustrant
FRUSTRARE sau chiar într-un anumit fel avantajos; în unele
cazuri persoana accentuează jena situaţiei în care a
ROSENZWEI fost atrasă, participând la frustraţia celuilalt;

G •M’ = obstacolul din situaţia frustrantă este astfel

micşorat încât aproape că existenţa lui este negată;
•E = învinuiri, duşmănii etc. se îndreaptă către o
persoană sau lucru din împrejurimi;
 •E = în această variantă, persoana neagă în
mod agresiv faptul de a fi răspunzătoare de ceva
care îi este reproşat;
•I = persoana îşi atribuie ei însăşi învinuiri şi
mustrări;
TESTUL DE •I = o variantă în care persoana îşi recunoaşte
FRUSTRARE vina dar pe care o deviază sau o redirecţionează
ROSENZWEI către situaţii de neevitat, astfel respingând
răspunderea;
G •M = întrebări de vină sau de recunoaştere a
vinei, se supune situaţiei iar situaţia este privită
prin imposibilitatea evitării acesteia şi înainte de
toate persoana frustrantă este dezvinovăţită total;
 •e = o rezolvare a situaţiei frustrante este
aşteptată ca venind de la sau prin participarea
altei persoane;
•i = persoana se străduieşte să-şi rezolve
TESTUL DE un anumit sentiment de culpabilitate, chiar şi
FRUSTRARE cu rezolvarea problemei sale dacă este
posibil;
ROSENZWEI
•m = se manifestă speranţa că timpul sau
G împrejurările favorabile ar rezolva problema.
În acest caz, caracteristice sunt răbdarea şi
acomodarea la situaţie;
 • Majoritatea răspunsurilor se notează cu un
singur factor.
• În general, pentru a se nota cu mai mult de un
singur factor, în răspunsul subiectului trebuie să
TESTUL DE existe două propoziţii clar delimitate între ele.
FRUSTRARE • În cazuri foarte rare există tendinţa de apariţie a
unui al treilea factor, dar se poate, prin
ROSENZWEI experienţă, limita analiza la cei doi factori cei
mai importanţi.
G • Dacă apare problema cu câţi factori ar trebui
notat răspunsul, atunci se va aborda perspectiva
cea mai simplă, a notării cu unul, maxim doi
factori.
 • Pentru alegerea între OD, ED şi NP la notarea
răspunsurilor amă-nunţite, Rosenzweig a pus
la punct unele principii generale, folosite în
TESTUL DE cazul multor situaţii.
FRUSTRARE • 1. În interiorul unui răspuns dat, materialul
poate, după ce blocarea prin obstacol, a
ROSENZWEI frustrării, a fost scoasă la iveală (OD)
G • 2. să învinuiască pe alţii sau pe el însuşi (ED),
• 3. sau poate să se confrunte până la o
rezolvare a situaţiei problematice (NP).
 Paternuri
• Se notează cele 4 sub-profile (1, 2, 3 şi unul
suplimentar referitor la valorile E şi I).
• Paternul 1 exprimă frecvenţa relativă a
TESTUL DE diferitelor direcţii de răspuns indiferent de tipul
de reacţie – se notează răspunsul extrapunitiv,
FRUSTRARE intrapunitiv şi impunitiv cel mai frecvent. De ex.
coloana E – D . Se ordonează după frecvenţe şi
ROSENZWEI obţinem paternul 1: E I M .
G • Paternul 2 exprimă frecvenţa relativă a
diferitelor direcţii de răspuns indiferent de
direcţia agresiunii. Se notează răspunsul cel mai
frecvent din coloana O – D, E – D şi N – P şi se
dispun în ordinea frecvenţei, ca în cazul
anterior.
 • Paternul 3 exprimă frecvenţa relativă a celor
3 factori cei mai frecvenţi indiferent de
TESTUL DE direcţia agresiunii şi tipul de reacţie: E I M.
FRUSTRARE • Paternul suplimentar este o comparaţie a
variantelor E şi I cu ceilalţi factori de cotare
ROSENZWEI pentru evidenţierea rolului răspunsurilor în
G situaţiile de blocaj al supraeului. Se adună
punctele CGR corespunzătoare lui E şi I şi
apoi suma lor.
 Analiza tendinţelor
• Are ca scop evidenţierea unor modificări în
direcţia agresiunii. Tendinţele pozitive, de
creştere se notează cu +, cele negative
TESTUL DE • Formula de calcul a valorii numerice a unei
FRUSTRARE tendinţe este a-b/ a+b; a este valoarea
cantitativă a factorilor din prima jumătate a
ROSENZWEI protocolului, iar b valoarea cantitativă din a
doua jumătate.
G • Tendinţele : către O – D (valoare negativă);
îndepărtându-se de E – D (valoare pozitivă);
îndepărtându-se de N – P (valoare pozitivă).
 Există 5 tipuri de tendinţe:
• Tipul 1 – coloana O – D – vedem, spre
exemplu că factorul E’ poare apare de 2 ori
în a doua jumătate a protocolului şi o dată în
TESTUL DE prima parte. Apare, după formulă (cu note
ponderate) cifra de –1.
FRUSTRARE • Tipul 2 – coloana E – D;
ROSENZWEI • Tipul 3 - coloana N – P;
G • Tipul 4 – distribuţia factorilor extrapunitivi,
indiferent de coloană.
• Tipul 5 – combinat din primele 4.
 Interpretare calitativă
•GCR indiciu de adaptare a individului la grupul social.
Valori T scăzute indică deviaţii patologice (extremele în
psihoze).
•- Cei 6 factori ai direcţiei agresiunii şi tipului de răspuns (în
note T).
TESTUL DE •În patologie: E crescut în paranoia, I crescut în melancolie.
FRUSTRARE •E – D crescut semnifică slăbiciunea eului.
•N – P scăzut indică lipsa aptitudinii de a soluţiona
ROSENZWEI problemele ridicate de situaţiile frustrante.

G •O – D crescut arată tendinţa de a se lăsa dominat de

obstacole.
•- examinarea paternurilor permite aprofundarea
semnificaţiei profilelor.
•- examinarea tendinţelor – cu cât numărul este mai mic, cu
atât adaptarea este mai bună.
 • Tehnica lui Jung consta într-o listă de cuvinte la
care subiectul trebuia să reacţioneze cât mai
repede, cu primul cuvânt care îi venea în minte.
Testul de • Dacă el se bloca la anumite cuvinte, aceasta
însemna că stimulii respectivi au atins o zonă
asociere sensibilă, care producea perturbări emoţionale.
verbală • Atunci când i se prezintă subiectului un cuvânt,
este ca și cum l-ai întreba: „Ce crezi despre
(T.A.V.) asta?“ „Cum ai reacţiona în această situaţie?“
Dacă subiectul răspunde liniștit și sigur, făcând
asocieri logice, înseamnă că stimulii respectivi
nu i-au creat nici o problemă.
 Materialul testului:
Ea conţine 59 de substantive și un verb, acoperind
următoarele categorii traumatice:
Testul de • familie (stimulii 5, 30, 49, 55),
• casă(2, 8, 14, 16, 19, 24, 31, 35, 45),
asociere • oralitate (7, 10, 11, 27, 33, 34, 38, 44, 48, 53, 60),
verbală • analitate (13, 40, 50), agresivitate (21, 32, 41, 44, 47),
• fobie (23, 43)
(T.A.V.) • sexualitate (3, 7, 15, 18, 25, 29, 36, 38, 51, 57, 59).
Semnul (t) în dreptul cuvântului-stimul arată că el este un
stimul traumatic (adică are un presupus conţinut afectogen
mai puternic). Restul stimulilor sunt neutri afectiv.
 Procedura de aplicare
Examinatorul are nevoie de foaia de protocol
(vezi mai jos) și de un cronometru (sau ceas cu
Testul de secundar). Aplicarea se desfășoară în trei faze:
asociere II. Faza de reproducere
verbală După ce examinatorul a terminat de citit și
ultimul cuvânt de pe listă, subiectului i se dă
(T.A.V.) următorul instructaj: „Am terminat testul
propriu-zis. Acum o să vă mai citesc o dată
cuvintele de pe listă și o să vă rog să vă
amintiţi cu ce cuvânt aţi reacţionat la fiecare.“
 • La rubrica „Reproduceri“, examinatorul va pune în
dreptul fiecărui cuvânt semnul „+“ dacă subiectul își
amintește correct răspunsul, semnul „–“ dacă nu și-l
amintește deloc, iar în caz că subiectul oferă alt
Testul de răspuns în locul celui iniţial, va nota acel răspuns,
chiar dacă el diferă numai puţin de cele original (de
asociere exemplu: „scaun- scăunel“).
• Scopul ei este de a descifra acele asociaţii
verbală perturbate (vezi indicatorii de complexe), în sensul
de a descoperi ce se ascunde în spatele acestora.
(T.A.V.) Ancheta se orientează numai asupra acestor perechi
stimul-reacţie, și constă de fapt în întrebarea: „Ce
legătură vedeţi între cuvântul… și răspunsul pe care
l-aţi dat?“ sau „Ce v-a trecut prin minte când aţi
auzit acest cuvânt?“
 • De multe ori, ancheta este o fază delicată a
testării, pentru
că subiectul este cercetat tocmai în punctele lui
sensibile, care
Testul de ascund o problematică intimă și pe care uneori nu
este dispus
asociere s-o dezvăluie psihologului. Tocmai de aceea,
verbală crucial pentru
(T.A.V.) anchetă este ca între psiholog și subiect să existe
o relaţie de
încredere. În caz contrar, individul se poate
ascunde în spatele
afirmaţiei „Nu-mi mai aduc aminte“.
 Indicatorii de complexe
• Este nevoie să știm mai întâi ce înseamnă reacţie
„normală“ la test, pentru că în funcţie de acest etalon
Testul de putem depista indicatorii de complexe. Astfel, este de
așteptat ca asociaţia normală să se afle într-o relaţie
asociere conceptuală logică faţă de stimul (de preferat relaţie de
coordonare, de tipul „scaun–masă“) sau să se plaseze
într-un context comun și ușor de sesizat faţă de stimul
verbală („pălărie–cap“). Răspunsul este de regulă un substantive
neutru emoţional (deci nu atribute, exclamaţii, verbe sau
(T.A.V.) substantive „personalizate“). De asemenea, instructajul
cere să se răspundă printr-un singur cuvânt (în limba
respectivă) și nu prin mai multe, iar timpul de reacţie la
stimulul respective nu trebuie să depășească semnificativ
media timpilor de reacţie din protocol.
 • Orice răspuns care încalcă cel puţin una din
condiţiile de mai sus poate fi considerat o
asociere perturbată. Cei mai importanţi
indicatori ai reacţiilor perturbate sunt:
Testul de • 1) Blocajul asociativ, adică paralizarea
asociere efectivă a răspunsului.
• 2) Un timp de reacţie (TR) prelungit indică,
verbală de asemenea, faptul că subiectul a fost
tulburat în procesul lui de asociere și că i-a
(T.A.V.) trebuit ceva timp să-și revină.
• 3) Reproducerile eronate sau absenţa
reproducerii, adică incapacitatea subiectului
de a-și aminti răspunsurile.
 • 4) Răspunsurile „distante“, adică fără o
legătură aparentă cu cuvântul-stimul. Este
vorba de răspunsurile care nu sunt într-o
Testul de relaţie conceptuală directă cu stimulul
inductor sau într-un context ușor de sesizat.
asociere • 5) Răspunsurile tip „definiţie“. Este vorba de
verbală acele răspunsuri în care subiectul nu face
decât să definească sau să explice stimulul.
(T.A.V.) • 6) Răspunsurile tip „predicat“ sunt
răspunsurile prin care subiectul își exprimă în
mod direct o emoţie sau atitudine faţă de
stimulul respectiv.
 • 7) Răspunsurile egocentrice sunt cele care
implică direct sau implicit referinţe la propria
persoană.
• 8) Perseverarea unui răspuns se referă la
Testul de repetarea aceluiași răspuns la cel puţin trei
stimuli diferiţi (Minulescu, 2000). În opinia lui
asociere Jung, reacţia perseverativă este întotdeauna
verbală relevantă pentru o anumită problemă a
subiectului.
(T.A.V.) • 9) Repetarea cuvântului-stimul este un gen de
reacţie „proximă“ (closed) (Rapaport, Gill &
Schafer, 1974) care exprimă blocarea procesului
asociativ în faza lui iniţială și incapacitatea de a
mai procesa stimulul
 • 10) Răspunsurile în limbi străine, prin mai
multe cuvinte, prin neologisme, prin rime,
prin vulgarităţi, repetarea cuvântului-stimul
Testul de înainte de a răspunde, înţelegerea greșită a
stimulului implică și ele apariţia unor
asociere fenomene perturbatoare.
verbală • 11) Manifestările comportamentale mai
neobișnuite (râs, agitaţie, strâmbături,
(T.A.V.) înroșirea feţei etc.) ne arată că subiectul a
fost „atins“ emoţional de semnificaţia
cuvântului-stimul și își descarcă emoţia la un
nivel motric sau vegetativ.
 • Interpretarea
• Scopul interpretării este de a depista o serie de
tensiuni,
tendinţe și probleme afective ale subiectului.
Testul de Dacă evidenţierea
asociere indicatorilor de complexe nu este o sarcină grea,
nu același
verbală lucru se poate spune despre interpretarea lor.
(T.A.V.) Demersul
interpretativ implică o corelare a mai multor
informaţii punctuale
desprinse din analiza stimulilor și reacţiilor
perturbat.
 • După Anzieu și Chabert (1992) se poate determina cu
ajutorul T.A.V. chiar și tipul temperamental, introverţii
având mai multe asociaţii egocentrice, personale, iar
extraverţii mai multe asociaţii concrete.
Testul de • În clinică, T.A.V. poate fi folosit pentru evaluarea
gradului de slăbire a asociaţiilor în psihoze sau demenţe.
asociere Am văzut că predominanţa reacţiilor distante (asociaţii
bizare sau fără o legătură directă cu stimulul) indică un
verbală astfel de fenomen.
• O utilizare inedită a T.A.V. este în calitate de detector de
(T.A.V.) minciuni. El este de altfel strămoșul poligrafului poli-
inscriptor folosit astăzi în practica judiciară. Principiul de
funcţionare este că vinovatul se trădează involuntar când
reacţioneză la anumiţi stimuli verbali cu o semnificaţie ce
circumscribe cazul juridic în speţă.
 Avantaje și limite
Principalele avantaje ale TAV sunt:
Testul de • a) este greu de trișat de către subiect, având
în vedere că face apel la spontaneitatea
asociere reacţiilor sale
verbală • b) oferă rapid unele informaţii despre
problemele sau tendinţele subiectului
(T.A.V.) • c) poate fi aplicat și pe anumite categorii de
subiecţi defavorizate cultural sau cu abilităţi
intelectuale minime.
 Dezavantajele sale sunt:
• a) faptul că necesită o experienţă destul de
Testul de mare în aplicarea și interpretarea lui
• b) faptul că nu există niște reguli clare de
asociere interpretare, ceea ce poate stimula propriile
verbală proiecţii ale psihologului.
• Din această cauză, T.A.V. își găsește cel mai
(T.A.V.) bine locul în cadrul unei baterii mai largi de
testare, care poate cuprinde atât alte teste
proiective, cât și teste obiective.
TESTUL
MÂINII
TESTUL MÂINII

A fost elaborat de Briclin și Wagner. Este un test proiectiv destinat pentru

prognozarea sau predicția comportamentului agresiv evident, acel comportament prin
care subiectul atrage atenția asupra sa.

Poate fi administrat în contextul școlar educațional, clinic, organizațional.

Testul Mâinii este o tehnică de diagnostic care utilizează imaginile unor mâini drept
stimuli proiectivi. Aceştia sunt reprezentaţi de zece planşe neîncadrate care prezintă
imagini ale mâinii în diferite poziţii. O parte dintre ele sunt intenţionat uşor
distorsionate. A 10 –a este albă.
Testul Mâinii cuprinde categorii de scoruri cantitative şi calitative.
Există patru categorii cantitative combinate subsumând împreună 15
subcategorii.
Au fost identificate 17 categorii calitative.

Testul Mâinii se bazează pe următoarele ipoteze:

(a) comportamentul uman este organizat;
(b) percepţia stimulilor nestructuraţi trebuie să reflecte tendinţe
comportamentale mai organizate;
(c) răspunsurile la mâinile din pozele ambigue indică aceste organizări
ierarhice şi pot fi clasificate într-o schemă psihologică şi diagnostică utilă
Categoriile cantitative de scorare au fost proiectate să reflecte natura şi dispoziţia
pentru un comportament şi constituie abordarea formală a interpretării Testului
Mâinii.

Parametrii „calitativi” extind scorurile cantitative şi/sau informaţiile transmise

despre motivaţia sau scopul din spatele tendinţei de acţiune.
Procedurile de administrare
Examinatorul şi examinatul trebuie să stea faţă în faţă. Planşele trebuie să fie
pe masă cu faţa în jos. Examinatorul începe spunând:
„Am o serie de planşe pe care sunt desenate imagini ale mâinii. Am să îţi
arăt aceste planşe, una câte una şi vreau să îmi spui ce ţi se pare că fac
mîinile.”
Apoi este întoarsă prima planşă şi examinatorul spune :
„De exemplu, ce ar putea face această mână?”
Planşele sunt prezentate întoarse. Adică una peste alta cu faţa în jos.
Examinatul poate întoarce planşa când doreşte după ce este prezentată.
Examinatul este încurajat să ia planşa şi să o examineze
 După ce a răspuns la prima planşă, aceasta se aşează cu faţa în jos pe masă
şi este întoarsă a doua planşă. Această procedură continuă până ce ultima
carte este întoarsă. Examinatorul întoarce ultima planşă (care este albă) şi
spune:
„Această planşă este albă. Aş vrea să îţi imaginezi o mână şi să îmi spui ce
face.

Răspunsurile la teste trebuie să fie fidel înregistrate. Trebuie înregistrat şi

timpul iniţial de răspuns pentru fiecare răspuns; acesta este intervalul care se
scurge din momentul în care planşa este întoarsă până la primul răspuns
scorabil al examinatului.
 Dacă examintul nu poate să ofere un răspuns scorabil la o planşă
(un eşec), nu se înregistrează nici un timp de răspuns iniţial
pentru acea planşă.
Dacă examintul nu refuză să răspundă dar reflectează îndelung la
ea, examinatorul trebuie să întoarcă cu grijă planşa cu faţa în jos
după ce au trecut 100 de secunde, să o înregistreze ca eşec şi să
continue cu cealaltă planşă.
Pauzele lungi între răspunsuri la aceeaşi planşă trebuie de
asemenea înregistrate introducând secundele în paranteze să
indice că s-a scurs destul timp.
Categoriile de scorare (cantitativă)

1.Răspunsuri interpersonale (INT) - se referă la relaţiile cu alte persoane.

Ele reprezintă sensibilitatea la, interesele legate de şi abilitatea de a
interacţiona cu alte persoane. Categoria Interpersonală cuprinde şase
subcategorii, fiecare reflectând o orientare diferită înspre interacţiunea cu
alţii.
Afecţiunea (AFF). Acesta este un răspuns interpersonal implicând o
schimbare sau o răsplată cuprinzând plăcere, afecţiune sau sentimente
prietenoase.

Dependenţa (DEP). Acesta este un răspuns care implică o dependenţă

exprimată sau o nevoie de ajutor sau asistenţă din partea altei persoane.
Comunicare (COM) Un răspuns de acest tip implică o prezentare sau
schimb de informaţii.

Exhibare (EXH) Acest răspuns interpersonal implică exhibarea cu scopul

obţinerii aprobării celorlalţi ori sublinierea unor trăsături semnificative
ale mâinii.

Direcţie (DIR) Acest răspuns implică dominarea, direcţionarea sau

influenţarea activităţilor celorlalţi.

Agresiune (AGG) Acest tip de răspuns implică producerea durerii,

ostilităţii, agresiunii.
2. Răspunsuri de mediu (ENV) - sunt răspunsuri care reflectă
atitudini generalizate faţă de lumea impersonală; adică, reflectă o
pregătire de a răspunde la mediu într-o manieră specifică. Mediul
este definit ca sarcini relativ noninterpersonale, scopuri sau activităţi
pe care individul le consideră importante pentru supravieţuire sau
pentru starea de bine. Aceste răspunsuri pot fi clasificate în trei
subcategorii depinzând de tipul activităţii implicate în răspuns.

Achiziţionare (ACQ). Implică încercarea de a atinge un scop.

Mişcarea se derulează şi totuşi obiectivul nu este atins şi incă
incert. Îndoielile sunt prezente.
Activ (ACT). Acest răspuns de mediu implică o acţiune sau atitudine
menită să manipuleze constructiv, să atingă sau să modifice un
obiect sau scop. Diferă de răspunsul ACQ prin faptul că obiectivul a
fost sau va fi împlinit.

Pasiv (PAS). Acest răspuns implică o atitudine liniştită sau relaxată

în relaţie cu forţa de gravitaţie şi o retragere adecvată a energiei din
mână.
3. Răspunsuri dezadaptative (MAL) - reprezintă dificultatea, de care individul este
parţial conştient, de a desfăşura diferite activităţi datorită unei slăbiciuni interioare sau
interdicţiilor externe. Ele reflectă aprehensiunea şi stresul eşecului de a obţine satisfacţii.
Sunt clasificate în trei subcategorii.

Tensiune (TEN) . Un răspuns în care energia se depune dar nu se realizează nimic. Un

sentiment de anxietate, tensiune sau disconfort este prezent. Include situaţii în care se
depune energie pentru a face faţă gravitaţiei însoţită de o senzaţie de efort şi încordare.

Infirmitate (CRIP). Acest răspuns include o mână infirmă, rănită, moartă, dismorfică sau
cu disabilităţi.

Frică (FEAR). Mâna este ameninţată cu durerea, rănirea, incapacitarea sau moartea sau
când mâna generează durerea, rănirea, incapacitarea sau moartea examinatului sau unei
persoane identificate de examinat.
4. Răspunsuri Retragere reprezintă retragerea din viaţa socială.

Descriere – realizeaza o descriere fără nimic special

Bizar – foloseste comparatii bizare, ex ”un gândac negru”
Eșec –nici un răspuns scorabil
Categorii de scorare (calitativă)

Ambivalent (AMB) – acest tip de răspuns apare atunci când ambivalenţa, ezitarea sau
nesiguranţa sunt exprimate în legatură cu tendinţa de acţiune.

Frazare automată (AUT) – apare de obicei la începutul sau sfârsitul raspunsului la o

serie de cartonaşe. Frazele automate constau în remarci stereotipe sau “alintate”.

Cilindric (CYL) – în acest tip de răspuns, mâna este percepută ca ţinând, manipulând sau
folosind un obiect cilindric destul de mare pentru a ocupa spaţiul dintre palma şi degete.

Negare (DEN) – în negare, perceptul este văzut, verbalizat, apoi negat. Reacţia este mai
puternică decât în cazul răspunsului ambivalent şi este evitată în mod evident de către cel
examinat.
 Emoţie (EMO) – răspunsul este investit emoţional. Cel examinat este foarte
implicat, din punct de vedere afectiv, în acordarea raspunsului. Un răspuns
emoţional trebuie să fie sugestiv în acest sens din punct de vedere verbal şi/sau
comportamental.

Grosolan (GRO) – se întâlneşte de obicei împreună cu un răspuns agresiv.

Denotă un act agresiv primitiv, necontrolat şi complet nesocializat. Asemenea
răspunsuri sunt exprimarea violenţei brute care înseamnă mai mult decât un
comportament agresiv obişnuit.

Ascuns (HID) – în cazul unui răspuns de acest tip, mâna este percepută ca
ascunzând ceva. Este vorba de ascunderea unui obiect de alţii sau/şi de a nu-i lăsa
pe alţii să vadă ce anume face mâna.

Imatur (IM) – în răspunsurile de acest fel mâna este vazută ca având legătura cu
copiii sau cu animalele.
Neputincios (IMP) – un raspuns de acest fel implică imposibilitatea
exprimată de cel examinat de a răspunde sau de a “înţelege” stimulii testului.
 
Neînsufleţit (INA) – nu vede mâna ca aparţinând unei fiinţe umane vii. Mâna
este asociată mai degrabă cu figuri neînsufleţite, cum ar fi o pictura, o statuie
sau o imagine de film.
 
Mişcare (MOV) – un răspuns de acest gen desemnează efectuarea unei
activităţi întâmplătoare, neproductive. Mişcării mâinii îi este asociată o
activitate nebunească, repetată şi fără scop.
 
Oralitate (ORA) – un răspuns care implică sau determină ingerarea de
alimente, lichide sau droguri.
 
Perplexitate (PER) – acest gen de răspuns apare atunci când cel examinat
recunoaşte că stimulii sunt dificili şi că este zăpăcit de acest lucru. Ca şi în
cazul răspunsurilor neputincioase, desenele nu sunt privite ca stimuli asupra
cărora subiectul îşi poate da cu părerea în mod liber, ci mai degrabă ca
sarcini concrete cu “răspunsuri” bine definite greu de găsit.
 
Senzual (SEN) – implică existenţa unui element tactil, senzual. Mâna este
văzută ca provocând plăcere prin pipăirea sau atingerea oamenilor sau
lucrurilor.
 
Sexual (SEX) – mâna este angajată direct în activităţi sexuale.
Original (O) – un răspuns de acest gen trebuie evaluat numai de catre
examinatorii experimentaţi, care au aplicat şi interpretat un numar mare de
teste de acest gen. Un astfel de răspuns se potriveşte desenului respectiv, dar
este în acelaşi timp neobişnuit şi original. El presupune inteligenţă şi
creativitate şi trebuie notat ca original doar după ce examinatorul este sigur
că răspunsul se potriveşte stimulului şi este unic.
 
Repetiţie (RPT) – reprezintă faptul că examinatul dă acelaşi răspuns sau un
răspuns asemănător, la mai multe cartonaşe. De fiecare dată când răspunsul
se repetă, trebuie facută o bifare în coloana aferentă din tabelul de evaluare.
Numărul total de bifări reprezintă scorul final la acest gen de răspuns.
SCORURILE PRINCIPALE

1. Scorurile Răspuns –R
Scorurile – raspuns se refera la numarul total de raspunsuri care au fost date,
excluzand raspunsurile – esec.
Acest scor reprezinta reactivitatea psihologica la stimulii externi. Un numar
prea mic de raspunsuri poate indica o lipsa de atentie la realitate sau o
flexibilitate comportamentala scazuta. Un numar mare de raspunsuri poate
indica o nevoie compulsiva de a structura fiecare aspect al mediului sau un
debit obsesiv de idei pe care subiectul nu le poate controla in mod adecvat.
2. Media experientei - ER
Acest indicator estimeaza in general natura si dispunerea energiilor
psihologice ale unui individ. Este vorba de media scorurilor interpersonale,
ale celor de mediu, inadaptate si de retragere
Protocoalele Testului Mainii trebuie evaluate ca un intreg si nu doar categorie
cu categorie. Scorurile si categoriile Testului sunt interactive.

3. Media extraversiei -AOR

Este unul dintre cei mai importanti indicatori de anticipare ai Testului Mainii.
Aceasta medie este definita ca fiind proportia raspunsurilor interpersonale
dezirabile din punct de vedere social (afectivitate+dependenta+comunicare)
si a celor mai putin dezirabile (conducere+agresivitate). Aceasta medie a fost
folosita pentru a anticipa comportamentul agresiv manifest.
4. Scorul patologic - PATH
 
Scorul patologic este o aproximare convenabila a gradului de psihopatologie existent
la un subiect. Este un scor compus prin adunarea scorului inadaptat cu dublul scorului
retragere.
 
5. Media de timp a răspunsului iniţial AIRT
 
Media de timp a răspunsului iniţial reprezintă o estimare a mediei timpului
necesar examinatului pentru organizarea şi verbalizarea unei percepţii. Când acest scor
este ridicat, poate indica unele dificultăţi în a face faţă situaţiilor cotidiene. Individul
se poate simţi ameninţat de stimulii înconjurători şi de aceea îi trebuie un anumit timp
pentru a-i analiza şi pentru a declanşa un mecanism de apărare pentru neutralizarea
impactului acestora. Un scor foarte scăzut al AIRT poate indica un subiect impulsiv
care nu acordă suficient timp pentru analiza stimulilor şi care oferă un răspuns adecvat
(acceptabil).
 6. Diferenţa dintre scorurile înalte şi scorurile joase (H-L)
Diferenţa dintre scorurile înalte şi scorurile joase (H-L) reflectă intervalul maxim
de timp al răspunsului diferenţiat pe cele 10 planşe. Se consideră că o tulburare
psihologică va putea fi identificată într-o întârziere a răspunsului (de exemplu un „şoc
de timp” la un anumit stimul).
 
7. Categoriile de scorare calitativă
 
Semnificaţia „conţinutului” rezidă din semnele calitative care se situează mai
presus decât inferenţele simple despre tendinţele de acţiune ample derivate din
scorurile cantitative. Scorurile cantitative sunt corelate cu metode de relaţionare la
mediul interpersonal sau impersonal, în timp ce scorurile calitative vizează mai mult
tendinţele personale şi motivele ce se ascund în spatele acestor tendinţe acţionale.