Dislexia

Ce este dislexia?
Dislexia reprezintă o tulburare de învăţare care constă în dificultatea de a citi corect şi
fluent. Deşi este o afecţiune comună, numărul real al copiilor şi adulţilor care se
confruntă cu ea nu este momentan cunoscut. Unii experţi consideră că aproximativ
17% din adulţi şi copii prezintă semne ale dislexiei. Pe lângă dificultatea de a citi,
persoanele dislexice pot avea probleme cu scrisul sau rezolvarea problemelor la
matematică, precum şi dificultăţi de înţelegere a unui text.
Dislexia nu este o tulburare vizuală, aşa cum multă lume crede, iar persoanele
diagnosticate cu această problemă nu sunt mai puţin inteligente decât cele normale.
Există numeroşi actori, antreprenori şi politicieni diagnosticaţi cu dislexie care nu au
lăsat această problemă să stea în calea succesului lor.
Dislexia = tulburare de invatare

Dislexia este o tulburare de învăţare care are la

bază o disfuncţie neurologică ce împiedică
dezvoltarea capacităţii de a citi.
Se manifestă prin tulburări la nivelul percepţiei
auditive, optice şi kinstezice. Această dificultate nu
se datorează unei inteligenţe scazute, unui deficit de
vedere sau de auz sau altor condiţii fizice. 
 Persoanele ce sufera de dislexie pot intampina dificultati
de separare a sunetelor ce alcatuiesc cuvintele vorbite,
caracteristici importante in procesul deslusirii cititului.
Abilitatile timpurii de citire ale unui copil se bazeaza pe
recunoasterea cuvintelor si implica capacitatea de
separare a  sunetelor din cuvinte si potrivirea acestora cu
litere sau grupuri de litere.

Simptomele dislexiei pot fi greu de remarcat in perioada premergatoare

inscrierii copilului la scoala, dar unele indicii timpurii pot indica problema.
De obicei, cand copilul ajunge la varsta scolarizarii, primele semnalmente
sunt observate de catre invatator, in special cand copilul incearca sa invete
sa citeasca.
Simptome in perioada
prescolarizarii:
- întârzierea vorbirii,
- învăţarea cuvintelor noi se face cu dificultate, lent,
- inversarea anumitor litere din cuvinte,
- deformarea cuvintelor sau înlocuirea acestora cu altele care sună la
fel, dar au sensuri diferite,
- probleme cu pronunţia sau amintirea unor litere, numere ori culori
etc.
 Simptome in perioada scolarizarii:
- cititul cu voce tare se face cu dificultate,
- probleme cu înţelegerea textului scris sau vorbit,
- dificultăţi în găsirea cuvintelor sau a răspunsurilor potrivite la anumite întrebări,
- tulburări în ceea ce priveşte depistarea asemănărilor şi diferenţelor dintre
cuvinte,
- incapacitatea de a pronunţa corect un cuvânt nou învăţat,
- timp îndelungat petrecut cu rezolvarea temelor care presupun scris sau citit,
evitarea activităţilor care presupun cititul.
 
Simptome in randul
adolescentilor si adultilor:
- dificultăţi de citire în gând sau cu voce tare,
- scrisul şi cititul presupun un efort mai mare şi se fac lent,
- tulburări de pronunţie,
- evitarea vorbitului în public, mai ales dacă implică cititul de pe o foaie,
- pronunţarea incorectă a unor cuvinte,
- lipsa de înţelegere a unor glume sau expresii,
- dificultate la formularea unei concluzii,
- învăţarea unei limbi străine se face cu dificultate,
- problemele la matematică sunt greu de rezolvat,
- memoria de scurtă durată este slabă,
- numele persoanelor şi mesajele nu sunt reţinute.
Deşi cauza precisă a dislexiei nu este cunoscută, specialiştii cred că de
vină poate fi o tulburare la nivel cerebral care determină disfuncţii în
zone ale creierului care se ocupă de procesarea limbajului şi cititul. De
asemenea, s-a observat că afecţiunea se găseşte la mai mulţi membri
ai aceleiaşi familii, motiv pentru care există suspiciunea că ar putea fi o
tulburare genetică.

Dacă dislexia se manifestă pentru prima dată la vârsta adultă, cauza poate fi
reprezentată de o leziune cerebrală traumatică, un accident vascular sau
demenţă. S-a observat că dislexia apare la aproximativ 40% dintre persoanele cu
tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD), aşa că şi acesta poate fi
considerat un factor de risc.
Alţi factori de risc în apariţia dislexiei sunt: greutatea mică la naştere sau naşterea
prematură, consumul de droguri, alcool sau tutun în timpul sarcinii.
 Diagnostic
Diagnosticul de dislexie se stabileşte pe baza unor examene complexe, realizate de echipe multidiscipinare
de medici (psiholog, neuropsiholog, logoped, psihopedagog, psihomotrician, terapeut ocupaţional etc.).
Aceştia vor efectua diverse teste pentru excluderea altor tulburări care prezintă simptome similare,
precum autism, ADHD, anxietate, depresie, epilepsie etc. În funcţie de rezultatele acestor evaluări –
Weschler Intelligence Scale for Children, Woodcock-Johnson Psychoeducational Battery-Revised, Kaufman
Assesment Battery for Children – se va stabili diagnosticul diferenţial.
De asemenea, specialiştii vor realiza o serie de explorări în vederea stabilirii diagnosticului de dislexie:
determinarea capacităţii de învăţare a copilului, de asimilare a informaţiilor furnizate pe cale auditivă,
vizuală sau kinestezică (practică), evaluarea performanţelor copilului când trebuie să reproducă oral o
informaţie etc.
Testele special pentru copii:
• Dintre testele speciale pentru acesti copii, amintim:
- Wechsler Intelligence Scale for Children, Third Edition (WISC-III),
care evalueaza inteligenta pe cale verbala, fara a fi nevoie sa citeasca
sau sa scrie;
- Woodcock-Johnson Psychoeducational Battery-Revised, pentru
capacitatile cognitive;
- Kaufman Assessment Battery for Children (K-ABC), care masoara
inteligenta si capacitatea de citire.
Tratamentul dislexiei
Simptomele dislexiei pot fi ameliorate atât la copii, cât şi la vârsta adultă, cu ajutor din
partea specialiştilor.
Un profesor particular sau/şi un logoped va şti să adapteze metoda de învăţare – care
implică auzul, văzul, vorbitul şi lucratul în paralel (Metoda Orton–Gillingham/ Metoda
Slingerland) – la nevoile speciale ale copilului cu dislexie. De asemenea, un psiholog îl
poate ajuta să îşi depăşească anxietatea de a vorbi în public, dar şi să îşi recapete
încrederea în sine.
Foarte important este şi sprijinul părinţilor, care trebuie să îl încurajeze pe copil şi să îi
aprecieze progresele.

De asemenea, utilizarea computerului este indicata in cazul acestor copii;

In procesul de invatare, se recomanda pauzele dese;
• Fiecare persoana dislexica este diferita, astfel ca strategia de abordare
si planul de tratament difera de la caz la caz. Rolul psihologului este
important in diagnosticarea tulburarii si in stabilirea, impreuna cu
profesorii, a unui plan educational individual.
• Desi , nu exista nu tratament specific pentru dislexie, ceea ce se
poate face, este sa imbunatatim calitatea vietii acestor copii.
Dislexia este ereditara?

• Numeroase studii facute in SUA au concluzionat ca dislexia este

ereditara. Prin scanarea activitatii creierului, cercetatorii au
descoperit ca la dislexici, informatia este procesata cu prioritate de
emisfera dreapta a creierului lor - si nu de emisfera stanga ca in cazul
celor care nu au dislexie.
Tipuri de dislexie

Se poate vorbi despre:

- dislexia vizuala = confundarea literelor cu cifrele si imposibiltiatea de a le scrie

intr-o ordine corecta;

- dislexia auditiva = dificultatea de perceptie a unor sunete sau grupuri de sunete;

- disgrafia = dificultatea in a manevra obiectul de scris. Disgrafia” se referă la

dificultatea copilului care deține controlul unui creion, astfel încât sa faca
marcajele corecte pe har
De asemenea, exista:
• “Dislexia trauma” apare de obicei după o anumite formă de trauma
cerebrala sau leziuni in zona creierului care controleaza citirea și scrierea.
• Un al doilea tip de dislexie este menționată ca “dislexie primara”. Acest tip
de dislexie este o disfunctie in partea stanga a creierului (cortexul cerebral)
si nu se modifica cu varsta. Dislexia primara este ereditara. Este mai
frecvent intalnita la baieti decat la fete.
• Un al treilea tip de dislexie este menționată ca “secundara” sau “dislexie
de dezvoltare” și este considerata a fi cauzata de dezvoltarea hormonala în
timpul primelor etape ale dezvoltarii fetale. Dislexia de dezvoltare se
diminuează pe măsură ce copilul ajunge la maturitate. De asemenea, este
mai frecventa la baieti.
Dislexia nu depinde de nivelul de
inteligenta!!!
• Chiar şi un copil cu un nivel de inteligenţă ridicat poate avea tulburări
de învăţare.
• Tulburările pot apărea la nivelul dezvoltării slabe a motricităţii,
echilibrului şi orientării în spaţiu, la nivelul schemei corporale, la
nivelul percepţiei vizuale, auditive şi tactile, la nivelul memoriei
precum şi din pricina deficienţei în prelucrarea secvenţială a
informaţiei.
• Nu există doi copii dislexici cu simptome identice, deoarece
tulburările capacităţilor parţiale apar în combinaţii variate şi grade de
dezvoltare diferite.
Terapia logopedica
• În cadrul acestei terapii putem discuta despre:
- prevenire (în cazul copiilor predispuşi spre dislexie) şi
- recuperare (în cazul copiilor cu tulburări de învăţare).
Punctul de pornire în ambele cazuri este o examinare logopedică
complexă care cuprinde ariile limbajului, percepţiei, atenţiei, memoriei,
motricităţii, schemei corporale, orientării în spaţiu şi timp, capacităţilor
intelectuale, personalitatea şi comportamentul copilului.
În cazul copiilor cu tulburări de învăţare, examinarea logopedică se
completează cu examinarea activitatilor de citire, scriere, a capacităţii de
calcul, a motivaţiei şi a strategiilor de învăţare ale copilului.
• Această terapie cuprinde jocuri şi exerciţii pentru dezvoltarea
capacităţilor deficitare, terapie în care sub îndrumarea logopedului,
părintele poate deveni partener în terapie, continuând dezvoltarea
copilului şi acasă. Terapia logopedică de prevenire este foarte utilă, în
majoritatea cazurilor uşoare asigură succesul şcolar al copilului.
• În cazul copiilor dislexici (copii din clasa a II-a sau mai mari) terapia
logopedică recuperatorie constă în intervenţii care uşurează însuşirea
scrisului, cititului sau a operaţiunilor matematice şi asigură totodată
dezvoltarea acelor capacităţi deficitare care cauzează instalarea
dislexiei. Terapia în general este de lungă durată, copilul dislexic
necesitând terapie logopedică ani de zile.
Metode speciale de terapie
• Dislexia este o tulburare de prelucrare a informaţiilor care nu se
rezolvă odată cu creşterea copilului, unele caracteristici rămânând
prezente pe parcursul întregii vieţi a celui în cauză.
• Există însă metode speciale de terapie pentru dislexie (de ex. metoda
Meixner, metoda Sindelar, metoda Ayres, metoda Delacato, metoda
Gosy, metoda Frostig etc.), cu ajutorul cărora simptomele pot fi
ameliorate şi se pot preveni tulburările în dezvoltarea personalităţii.
• Succesul terapiei este influenţat, în mare măsură, de recunoaşterea
timpurie a problemei şi începerea unei terapii adecvate cât mai
devreme.
Metoda Meixner

• Această metodă a fost experimentată de logoped-psihologul ungar Dr.

Meixner Ildikó şi are drept scop prevenirea dislexiei şi reeducarea
citit-scrisului.
• Metoda Meixner este o metodă complexă fonetico-analitico-sintetică-
logopedică  în care se pune accent pe emiterea, analiza şi sinteza
sunetelor.
• Această metoda vine în sprijinul copilului dislexic prin folosirea
metodelor psihologice şi prin faptul că se adaptează la ritmul şi
nevoile lui, prevenind posibilitatea de a greşi.
Principiile care stau la baza metodei Meixner sunt:

• Principiului pedagogic al gradaţiei, adică învăţarea se face în  paşi mici.

• Principiul asociaţiei triple în însuşirea citit – scrisului. Asociaţia formei acustice a sunetului (fonemul) cu
forma vizuală a literei (grafemul) se leagă cu engrama motrică a articulării sunetului, conştientizând
poziţia buzelor, poziţia limbii, mişcarea corzilor vocale.
• Principiul prevenirii inhibiţiei omogene. Metoda Meixner în procesul învăţării alfabetului previne apariţia
inhibiţiei omogene prin faptul că literele, sunetele asemănătoare ca: m-n, b-d- se predau la o distanţă
mare într-o ordine aparte. Procesul psihic denumit „inhibiţie omogenă” a fost descoperit de Dr.
Ranschburg.
• Principiul prevenirii şi evitării rigidităţii gândirii. Din cauza disfuncţionalităţii cerebrale, sistemul nervos şi
procesele psihice ale copilului dislexic nu funcţionează flexibil. Pentru prevenirea acestui lucru trebuie să
ştim că numai exersarea multiplă în formă de joc didactic, cu multiple exerciţii, cu ilustraţii manevrabile şi
corectarea imediată a greşelilor asigură rezultatul dorit.
• Principiul asigurării atmosferei agreabile, plăcute a activităţilor cu elevii dislexici. Orele şi toate activităţile
elevilor dislexici trebuie în aşa fel organizate, încât să se asigure un climat plăcut, în care copilul să se
simtă bine. Motivaţia pozitivă continuă, recompensa imediată a tuturor eforturilor îl fac pe copilul emotiv
şi care oboseşte repede să depună efort în realizarea rezultatelor dorite, învingând emoţia şi stresul
inhibitor caracteristic copilului dislexic.
Rezultate metodei Meixner
• Prin intermediul metodei de prevenţie meixneriană se dezvoltă ariile
care contribuie la evitarea apariţiei şi tratarea adecvată a dislexiei şi a
disgrafiei: vocabularul pasiv şi activ, percepţia vorbirii, înţelegerea
vorbirii, atenţia, memoria auditivă, memoria vizuală, diferenţierea
auditivă fond-formă, discriminarea auditivă, diferenţierea vizuală
fond-formă, discriminarea vizuală, coordonarea vizuo-motrică,
motricitatea, echilibrul, motricitatea fină, schema corporală,
orientarea spaţială, orientarea temporală, serialitatea.
Metoda Sindelar
• Programul de dezvoltare cognitivă Sindelar este o metodă de prevenţie şi de terapie,
destinată copiilor predispuşi spre dislexie (5-7 ani) şi copiilor dislexici (7-15 ani).
Metoda elaborată de către psihologul austriac Brigitte Sindelar vizează identificarea şi
dezvoltarea acelor capacităţi cognitive a căror disfuncţionalitate cauzează apariţia
tulburărilor de învăţare.
• Aplicarea programului presupune o examinare cu testul Sindelar în baza căruia se
elaborează un plan de intervenţie individualizat. În concepţia lui Sindelar terapia
trebuie începută de la „rădăcini”, acolo unde capacităţile cognitive încă funcţionează
bine.
• Programul terapeutic Sindelar cuprinde o serie de exerciţii de dezvoltare cognitivă care
vizează diferenţierea vizuală, diferenţierea vizuală fond-formă, diferenţierea auditivă,
diferenţierea auditivă fond-formă, memoria vizuală, memoria auditivă,
intermodalitatea, serialitatea şi orientarea în spaţiu.
• Terapia necesită exersarea zilnică, timp de 10 minute, a unei capacităţi
cognitive disfuncţionale, ceea ce presupune o colaborare activă între
părinţi şi specialiştii formaţi cu metoda Sindelar. Primele rezultate
pozitive apar după 3 luni de terapie, dar terapia este de lungă durată.
• După aplicarea corespunzătoare a programului Sindelar, capacităţile
cognitive încep să se  dezvolte, fapt ce asigură o bază mai solidă în
formarea deprinderilor de scris-citit. Exerciţiile programului se pot
combina şi cu alte proceduri de dezvoltare cum ar fi terapia
logopedică. Nu există încă adaptarea în limba română a acestei
terapii.
Metoda Ayres

• Disfuncţia de integrare senzorială este o tulburare neurologică provenită din incapacitatea creierului de a integra anumite
informaţii primite de la cele cinci sisteme senzoriale principale ale corpului. Aceste sisteme senzoriale sunt responsabile pentru
detectarea semnalelor vizuale, a sunetelor, mirosurilor, gusturilor, temperaturilor, durerii, poziţiei şi mişcării corpului.
• Integrarea senzorială oferă un fundament important pentru învăţarea complexă şi comportamentul adecvat. Procesul integrării
senzoriale se petrece automat şi fără eforturi pentru majoritatea copiilor, dar la unii nu funcţionează în mod normal.
• Metoda Ayres, elaborată de către Anna Jean Ayres, cercetătoare şi psiholog din California, încearcă să amelioreze disfuncţia de
integrare senzorială prin diferite stimulări ale copiilor. Prin impulsuri senzoriale variate se dezvoltă sistemul de echilibru, reflexele
primitive dispar, mişcările ochilor devin normale, se organizează mai bine integrarea celor două părţi ale corpului, adică se
maturizează sistemul nervos. Această terapie este folosită şi pentru tratarea tulburărilor de învăţare.
• Atmosfera orelor este agreabilă, copiii sunt atraşi de instrumentele de lucru folosite, dezvoltarea copiilor se face într-un cadru
plăcut, prin jocuri atrăgătoare. Terapeutul are o atitudine nondirectivă, lăsând copilul dislexic să aleagă acele jocuri care
reprezintă o provocare pentru el şi îi oferă succesul. De obicei, aceste jocuri asigură exersarea unei capacităţi nedezvoltate în
totalitate la copil. După un timp, copilul va alege un alt joc, puţin mai greu, care va reprezenta o nouă provocare pentru el. În
acest mod natural, prin autoasigurarea succesului, copilul se va dezvolta treptat printr-un proces de autovindecare.
• Terapia necesită o examinare prealabilă, care identifică capacităţile deficitare ale copiilor. Astfel, cunoscând nivelul de dezvoltare,
terapeutul va şti ce set de jocuri trebuie să ofere copilului.
• Instrumentele de lucru specifice, folosite în acestă terapie sunt: diverse leagăne din diferite materiale, mingi uriaşe, cercuri
hulahoop, spaliere, oglinzi mari, plase suspendate, disc rulant, etc.
Kinetoterapia
• La majoritatea copiilor predispuşi spre dislexie sau copii dislexici se poate observa o rămânere în urmă în
coordonarea mişcărilor, în dezvoltarea echilibrului, tulburări în schema corporală şi în orientarea în spaţiu,
o dominanţă nedezvoltată sau încrucişată. Dislexia poate fi cauzată de tulburările în dezvoltarea mişcărilor
în perioada copilăriei mici.
• Mai mulţi autori subliniază că dezvoltarea mişcărilor are un rol hotărâtor în dezvoltarea sistemului nervos.
Kinetoterapia ajută la formarea capacităţilor de învăţare prin dezvoltarea şi formarea mişcărilor
elementare, prin formarea echilibrului static şi dinamic, prin cunoaşterea organizării schemei corporale,
prin exersarea şi formarea dominanţei laterale, prin dezvoltarea capacităţii de orientare spaţio-temporală.
De asemenea, contribuie şi prin dezvoltarea percepţiei auditive, vizuale şi tactile, dezvoltarea memoriei
auditive, vizuale şi a serialităţii, precum şi prin dezvoltarea coordonării mişcărilor fine ale mâinilor.
• Kinetoterapia contribuie la funcţionarea armonioasă a sistemului nervos. Prin kinetoterapia începută în
grădiniţă se pot dezvolta aptitudinile necesare în procesul educaţional ca: atenţia distributivă,
concentrarea, perseverenţa în muncă, aptitudinile de diferenţiere, gândirea logică.
• Este foarte important ca în terapia copilului dislexic să fie prevăzut şi un program de kinetoterapie
intensivă zilnică pe toată durata anilor de şcolarizare.
Psihoterapia

• Terapia copiilor dislexici nu se rezumă doar la dezvoltarea abilităţilor de scris-citit sau la dezvoltarea capacităţilor cognitive
deficitare. Ei necesită consiliere psihologică sau în unele cazuri psihoterapie.
• Pe parcursul anilor şcolari copiii dislexici se confruntă cu tulburări emoţionale şi de dezvoltare a personalităţii, din ce în ce
mai grave. Eşecul şcolar poate cauza o stimă de sine scăzută, complex de inferioritate, sentimentul inutilităţii, anxietate,
tulburări psihosomatice, nevrotice sau tulburări de comportament. Integrarea în colectivul clasei de multe ori devine
deficitară. Ei au nevoie de un sprijin psihologic permanent pentru a face faţă mai uşor problemelor cu care se confruntă.
• În activităţile terapeutice individuale sau de grup este preferabilă abordarea pozitivă, valorizarea şi încurajarea copilului.
Scopul intervenţiilor psihologice este dezvoltarea unei imagini de sine reale, autoacceptarea, creşterea încrederii de sine,
creşterea motivaţiei faţă de învăţătură, prelucrarea frustrărilor, creşterea rezilienţei, reducerea problemelor emoţionale
sau de comportament ale copilului, îmbunătăţirea adaptării la şcoală, dezvoltarea capacităţii de a se integra în colectiv,
formarea unui reţele de sprijin în jurul copiilor, alcătuită din colegi şi adulţi.
• Se folosesc mai multe metode: metoda jocurilor structurate, psihodramă pentru copii, psihoterapia experienţială,
artterapia, metoda VIT, terapia cognitiv-comportamentală, etc. Au un efect benefic şi diferitele activităţi şi programe cu
scopul integrării copiilor dislexici în societate.
• Mai mulţi autori subliniează importanţa educării mediului social în care trăieşte copilul dislexic. Consilierea parentală şi
consilierea/supervizarea pedagogilor va contribui la diminuarea problemelor emoţionale, pe care le întâmpină copiii şi
astfel se va ajunge la dezvoltarea unei personalităţi armonioase.
 Avantajul.. de a fi dislexic

Totodata, dislexia are si o serie de avantaje: acesti oameni de obicei sunt mai
creativi decat altii, sunt inventivi, gasesc cu usurinta niste rezolvari aparte la diferite
probleme, abordeaza problemele in ansamblu si gasesc solutii rapide, negandite de
altii,au o gandire vizuala.
Unii dintre ei sunt talentati inarte plastice sau in muzica, altii au o gandire in spatiu
foarte buna.
Printre artisti, scriitori, oameni politici, inventatori, oameni de stiinta, actori sau
oameni de afaceri se reagasesc foarte multi dislexici.
Încercaţi să nu deveniţi un om
de succes, ci mai degrabă unul
de valoare.
Dislexici celebri
(Albert Einstein)
Ca dovada ca dislexia nu este un deficit de inteligenta ci dimpotriva, iata o serie de personalitati care
au/avut dislexie:

Inventatorul Thomas Edison, pictorul Leonardo Da Vinci, Pablo Picasso, Alexander Graham Bell, Albert
Einstein, George Washington, Thomas Jefferson, Winston Churchill, Steve Jobs sunt doar o parte dintre
geniile care au suferit de dislexie şi pe care aceasta boala nu i-a împiedicat să rămână în istorie.

Printre dislexicii ajunşi foarte bogaţi se numără Ted Turner, fondatorul CNN, Richard Branson,
fondatorul Virgin Group, sau Henry Ford, cel care a pus pe picioare grupul auto cu acelaşi nume. De
dislexie au suferit şi scriitorii Hans Christian Andersen, Agatha Christie, Jules Verne şi Gustave Flaubert.

Actori cunoscuţi precum Dustin Hoffmann, Jack Nickolson, Cher Tom Cruise, Whoopi Goldberg, Keanu
Reeves sau Robin Williams.
• Avramescu, Monica Delicia (2014), Defectologie si logopedie, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
• Soescu, Sorina (2011), Dislexia - Cum sa ajutam copiii cu dificultati de
invatare, Ed. Eikon, Bucuresti