UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

CLASIFICARE, ETIOLOGIE ȘI PRINCIPALELE SINDROAME ÎN CARE SE

ÎNTÂLNEȘTE DIZABILITATEA INELECTUALĂ

ASISTENȚA SOCIALĂ A PERSOANELOR

CU DIZABILITĂȚI

Student:
Rotariu Ionela-Ruxandra
An: III

CONSTANȚA
2022
(Clasificare,etiologie și principalele sindroame în care se întâlnește dizabilitatea intelectuală)

CUPRINS

1. Introducere____________________________________________________________4
2. Clasificarea dizabilităților intelectuale_______________________________________5
3. Etiologia dizabilității intelectuale___________________________________________6
4. Clasificarea și descrierea principalelor sindroame în care se întâlnește
dizabilitatea intelectuală.___________________________________________________7
5. Bibliografie____________________________________________________________9
(Clasificare,etiologie și principalele sindroame în care se întâlnește dizabilitatea intelectuală)

1. Introducere

Dizabilitatea este un termen generic pentru afectăti, limitări ale activiății și restricții în
participare. El denotă aspectele negative ale interacțiunii dintre individ (care are o problemă
de sănătate) și factorii contextuali în care se regăsește (factori de mediu și personali). (CIF-
2004, p. 217)
Dizabilitatea intelectuală se caracterizează prin eficite privind abilitățile mintale
generale, cum ar fi raționamentul, rezolvarea problemelor, planificarea, gândirea abstractă,
judecata, învățarea în mediul școlar și învățarea din experiență. Deficitele determină afectări
ale funcției de adaptare, cum ar fi eșecurile individuale în atingerea standardelor de
independență personală și de rsponsabilitate socială întrun-unul sau maimulte aspecte ale
vieții cotidiene, inclusiv în ceea ce privește comunicarea, prticiparea socială, funcționarea în
mediul școlar și ocupațional și independenșa pesonală acasă sau în cadrul comunității.
Întârzierea generală de dezvoltare după cum sugerează și numele, este diagnosticată
atunci când individul nu atinge pragurile de dezvoltare în diferite arii ale funcționării
intelectuale. Diagnoticul este folosit pentru indivizii care nu pot fi supuși unor evaluări
sistematicaale fucțieiintelectuale, inclusiv pentru copiii care sunt prea mici pentru a participa
la testele standardizate. Dizabilitatea intelectuală poate fi urmareza unei leziuni dobândite în
timpul perioadei de dezvoltare, cum ar fi de exemplu o leziune cerebrală severă. (DSM V-
2016, p. 31)
Incapacitatea amintita este rezultatul faptului că funcţiile psihice, în primul rând, cele
cognitive se dezvoltă într-un ritm încetinit şi rămân la un nivel mai scăzut decât la persoanele
cu o dezvoltare normală.
Persoanele cu o dizabilitate intelectuala gravă, dar mai ales persoanele cu o dizabilitate
intelectuală profundă prezintă o insuficienţă mintală atât de pronunţată, încât anormalitatea
lor este evidentă la cel mai elementar nivel de activitate. În schimb, dizabilitatea intelectuală
ușoară poate trece neobservată în condiţii care nu fac apel la gândirea abstractă, la crea-
tivitatea şi flexibilitatea gândirii sau la alte aspecte ale proceselor cognitive.
"Debilitatea mintală este prima zonă a insuficienţei mintale - insuficienţă relativă la
exigenţele societăţii, exigenţe variabile de la o societate la alta, de la o vârstă la alta -
insuficienţă a cărei factori determinaţi sunt biologici (normali sau patologici) şi cu efectul
ireversibil în stadiul actual al cunoştinţelor" Verza (apud, R. Zazzo, 1979, pag. 33).
(Clasificare,etiologie și principalele sindroame în care se întâlnește dizabilitatea intelectuală)

2. Clasificarea dizabilităților intelectuale

Clasificarea cea mai frecventă a acestei forme de handicap se realizează pe baza

măsurării coeficientului de inteligenţă cu ajutorul testelor, a coeficientului de dezvoltare
psihică, a evaluării posibilităţilor de adaptare şi integrare, de elaborare a comportamentelor
comunicaţionale şi de relaţionare cu cei din jur. (Verza, 2007, p. 18)
Dizabilitatea intelectuală ușoară IQ = 50/55-75:
- La preșcolari este posibil să nu existe diferențe conceptuale oviective; la școlari și
pentru adulți sunt prezente dificultăți de dobândire a achizițiilor școlare care implică
cititul, scrisul, aritmetica, organizarea timpului sau administrareabanilor; la adulți
sunt afectate gândirea abstractă, funcția executivă, memoria pe termen scurt, precum
și utilizarea practică a aptitudinilor dobândite.
- Persoana afectată este imatură în înțelepciunil sociale, poate avea dificultăți în a
percepe aluziile sociale, comunicare, conversația și limbajul sunt mai imature
comparatic cu cei care au o dezvoltare normală.
- Au nevoie de susținere pentru realizare unor sarcini complexe din viața de zi cu zi
precum: efectuarea cumpărăturilor, transportul, organizarea locuinței, prpararea
mesei, serviciile bancarea și managementul banilor.
Dizabilitatea intelectuală moderată - IQ = 35/40-50/55:
- În perioada de dezvoltare, abilitățile conceptuale ale individului rămân semnificativ în
urmă; la preșcolare abilitățile lingvistice și preșcolare se dezvoltă lent; la copii de
vârstă școlară progresele în domeniile cititului, scrisului, matematicii și înțelegerii
timpului sunt mai lente și mai limitate comparativ cu cele ale colegilor; la adulți
dezvoltarea abilităților academice se află la un nivel elementar, aceștia având nevoie
de susținerepentru folosirea lor în viața profesională și în cea personală
- Prezintă diferențe semnificative față de cei de aceeași vârstă în privința
comportamentului social și de comunicare de-a lungul ezvoltării; limbajul vorbit este
un instrument primar pentru comunicarea socială, dar este mult mai puțin complex
decât alpersoanelor de aceeași vârstă
- Au neviue de asistență continuă,zilnic pentru finalizarea sarcinilor conceptuale
uzuale, iar în unele cazuri alte persoane preiau în întregime aceste responsabilități ale
individului.
Dizabilitate intelectuală gravă - IQ = 20-35/40:
- Are o înțelegere redusă a limbajului scris sau aconceptelor ce implicănumerele,
cantitatea, timpul și banii.
- Limbajul vorbit este destul de limitate în termeni de vocabular și de gramatică,
vorbirea poate fi formată din cuvinte și fraze izolate și poate fi îmbunătățită prin
antrenament.
- Individul necesită susținere pentru toate activitățile cotidiene, pentru a se alimenta, a
se îmbrăca, a se spăla și pentru a folosi toaleta, nu poate lua decizii responsabile
privind binele propriu și al altor persoane.
Dizabilitatea intelectuală profundă - IQ = 0-20:
- Ablitățile conceptuale implică mai degrabă lumea fizică decît procesele simbolice,
individul poate flosi obiecte în scopul care le este destinat pentru auto-îngrijire,
muncă și recreere
- Are o înțelegere foarte redusă a comunicării simbolice în vorbire sau în gestică, poate
înțelege unele instrucțiuni sau gesturi simple, îșo exprimă dorințele și emoțiile mia
ales prin cmunicare nonverbală.
- Este dependent dealții în toate aspectele zilnice privind îngrijirea fizică, sănătatea și
siguranța, deși poate fi în stare să participe la unele dintre aceste activități.
(Clasificare,etiologie și principalele sindroame în care se întâlnește dizabilitatea intelectuală)

3. Etiologia dizabilității intelectuale

Etiologia (gr. „aitia" = "cauză", "logos" = "ştiinţă") reprezintă „o disciplină care
studiază cauzele unui fenomen (în speţă, ale unei maladii), dezvăluind originile şi evoluţia
sa" Verza (apud Popescu-Neveanu, 1978, pag. 247). Această definiţie ne atrage atenţia
asupra faptului că aprofundarea cauzelor fenomenului luat în studiu - în cazul la care ne
referim, al deficienţei de intelect - nu trebuie să se rezume doar la depistarea şi evidenţierea
factorilor cauzali, ci, pornind de la aceşti factori, este important să se realizeze o anume
previziune a evoluţiei posibile, sub influenţa factorilor respectivi, a fenomenului abordat.
(Verza, 2011)
1. Cauze prenatale: (Verza, 2007)
a. Factorii progenetici:
- radiaţiile (rontgen, alfa, beta, gama), care determină o lezare primară,
prin iradiaţie determinând moartea celulei sau o lezare secundară, producând tulburări
metabolice. Exemplu: copiii născuţi de către mamele iradiate, în cazul bombardamentelor
atomice de la Hiroşima şi Nagasaki. Ei au înfăţişare caracteristică cu membre lungi, capul
mic, malformaţii şi deficienţă mintală profundă;
- procese involutive la nivelul craniului. Exemplu: copii cu picioare
strâmbe, hidrocefalici, mongoloizi;
- şocurile psihice grave determină modificări la nivelul celulelor
germinative;
- diabetul zaharat duce la o atrofiere a ovarelor şi la o tulburare
funcţională genitală.
b. Factorii embriopatici:
- fizico-chimici (iradierile atomice, razele X, oxidul de carbon, sărurile unor metale
grele: nichel, zinc, cobalt, mercur, plumb);
- medicamente teratogene (citostatice, substanţele psihotrope, neuroleptice,
antidepresive, tranchilizante) duc la distrugerea oului sau la mutaţii genetice;
- boli infecţioase, virotice (rubeola, gripa);
- boli caşectizante ale mamei (tuberculoza pulmonară, febra tifoidă, malaria,
avitaminozele, alimentaţia carenţială);
c. Factori fetopatici:
- intoxicaţii diverse (avitaminoze, carenţe alimentare, boli caşectizante);
- traumatisme fizice.
2. Cauze perinatale:
a. Asfixia este provocată de multiple cauze : strangularea in timpul naşterii
cu cordonul ombilical, aspirarea mucusului. prezenţa lichidului amniotic în plămini,
administrarea unor doze prea puternice de anestezice mamei în timpul naşterii,
existenţa unor reflexe respiratorii slabe, mai ales la copiii prematuri. Asfixia poate
avea loc şi în uter, din cauza modificărilor regresive ale placentei, atunci când
naşterea nu are loc la termen.
b. Traumatismele de natură mecanică (prin acţiunea forcepsului asupra
craniului sau lovirea acestuia de oasele pelviene ale mamei) provoacă dizabilitatea
intelectuală în cazuri mai rare decât s-a crezut în trecut.
3. Cauze postanale:
a. Traumele mecanice: dizabilitatea intelectualp poate fi provocată, la
virstele timpurii, de o cădere, de o lovitură puternică a craniului, care a pro vocat o
fractură a acestuia, sau hemoragii intracraniene. în afară de dizabilitatea
(Clasificare,etiologie și principalele sindroame în care se întâlnește dizabilitatea intelectuală)
intelectuală, la aceşti copii se instalează o stare de iritabilitate, de instabilitate
emotivă, o capacitate redusă de lucru, deficienţe pronunţate ale memoriei.

4. Clasificarea și descrierea principalelor sindroame în

care se întâlnește dizabilitatea intelectuală.
Sindromul Down constituie o formă clinică uşor de diagnosticat, din cauză că
dizabilitatea inteletuală este evidentă şi însoţită de anumite particularităţi
morfologice cu caracter tipic:
- statură mică: copilul are de obicei un ritm de creștere mai lent, iar la vârsta adultă
înălțimea este mai mică decât media;
- craniul copiilor cu sindrom Down este mic și brahicefalic, protuberanța occipitală
puțin conturată, oasele fontanele se închid cu întârziere;
- tonus muscular scăzut (hipotonie): un copil poate avea mai puțină forță
musculară decât alți copii de aceeași vârstă, aceștia pot avea dificultăți în
coordonarea mișcărilor corpului și în mers, obstacole în ceea ce privește realizarea
unor mișcări (trasarea formei literelor, încheierea/ descheierea nasturilor, decupaje)
tonusul scăzut al musculaturii abdominale determină, de asemenea, protruzia
stomacului; în mod normal, la copilul normal musculatura gastrică se tonifiază
progresiv până în jurul vârstei de 2 ani;
- gât scurt, gros cu țesut adipos și piele în exces: de obicei această trăsătură devine
mai puțin evidentă pe măsură ce copilul crește;
- membrele superioare și cele inferioare sunt scurte și contribuie la aspectul
hipertofic al staturii. Mâna are degete scurte, cel mare așezat mult mai jos decât în
mod obișnuit, iar cel mic mult curbat spre interior – clinodactilie. Destul de des se
întâlnesc și cazuri de sindactilie (fuzionare cutanată sau cutanată și osoasă a unor
degete). Palma are și ea un aspect caracteristic, în sensul că fuzionarea plicii
mijlocii și a celei inferioare formează o plică palmară transversală unică – pliul lui
Crookshank;
- membrele inferioare sunt scurte, cu talpa piciorului plată și degete scurte,
contribuind la determinarea aspectului statural, indivizii cu sindrom Down
nedepășind, de obicei, înălțimea de 1,50 m;
Oligofrenia fenilpiruvică. Această anomalie se datoreză absenţei unei enzime,
care în mod normal transformă fenilalanina din proteine în tirozină. Datorită acestui
proces metabolic incomplet în sânge se acumulează fenilalanina, care în concen traţie
(Clasificare,etiologie și principalele sindroame în care se întâlnește dizabilitatea intelectuală)
mărită dobândeşte un caracter toxic. Transformarea fenilalaninei în acid
fenilpiruvic, care poate fi găsit în urina copiilor, permite diag nosticul din primele
săptămîni ale vieţii.
Acest fapt are o deosebită importanţă, deoarece aplicarea extrem de timpurie a unei
diete din care lipseşte în măsura posibilă fenilalanina (prin alimente special produse)
duce la o evoluţie intelectuală mult îmbunătăţită. După o anumită vârsta, dieta poate
fi întreruptă. Deşi deficienţa metabolică se menţine toată viaţa, efectele sale asupra
sistemului nervos nu mai sînt nocive. În lipsa tratamentului amintit, cei mai mulţi
copii cu oligofrenie fenilpiruvică prezintă o dizabilitate gravă.
Tay-Sachs este rar întîlnită, în mod uzual copilul pare normal la naştere, dar
după 3—6 luni devine extrem de apatic. Motricitatea nu se dezvoltă în mod normal,
copilul nu reuşeşte să-şi ţină capul ridicat, să se întoarcă de pe o parte pe alta când
este culcat, nu este capabil să apuce obiectele.
Tulburările fiziologice şi psihice se agravează treptat, apar paralizii şi
convulsii. Atrage atenţia, în special, hipersensibilitatea copilului faţă de lumină şi
faţă de zgomote, care-i provoacă tresăriri puternice. Dizabilitatea intelectuală devine
cu vârsta tot mai evidentă.
Manifestarea specifică ce permite diagnosticul diferenţial o constituie
degradarea progresivă a văzului până la orbirea completă.
După moarte, care survine cam la 2—3 ani după începerea bolii, se constată
acumulării de substanţe lipide în cortex, in ganglionii bazali şi, în măsură mai mică,
în cerebel sau în măduva spinării.
Se presupune că această tulburare a metabohsmului grăsimilor are un caracter
ereditar, ea se întâlneşte la mai mulţi copii dintr-o familie, iar uneori apare la mai
multe generaţii.
Sindromul Hurler-Pfaundler este relativ rar întâlnit. Statura copilului este
subnormală, gâtul, membrele (în special, mâinile) sunt scurte, craniul este deformat,
deosebit de proeminent,gura este mare, cu limba si buzele groase.
Hernia ombilicală şi abdomenul mărit, din cauza ficatului şi splinei mărite,
ajută la diagnosticul gargoilismului.
În general, copiii au o înfăţişare bătrânicioasă. în unele cazuri se formează opa cităţi
pe cornee.
Durata vieţii acestor copii este redusă. După moarte s-au constatat deteriorări
ale cortexului, mai ales în regiunea frontală. Depunerile anormale de
mucopolizaharide în ficat şi splină, precum şi depunerile unor substanţe lipide în
materia cenuşie, fac ca această boală să fie clasificată de unii autori în tulburările de
natură metabolică deşi nu se cunoaşte care enzima este absentă.
(Clasificare,etiologie și principalele sindroame în care se întâlnește dizabilitatea intelectuală)

5. Bibliografie

1. APA- American Psychiatric Association, DSM-V, (2016). Ed. Medicala Callisto.

2. CIF- Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și sănătății, (2004). Ed.
MarLink.
3. Roșca, M. (1967). Psihologia deficienților mintali. București: Ed. Didactica și
pedagogica.
4. Verza, E. (2007). Fundamentele psihopedagogiei speciale. București: Ed. Semne.
5. Verza, E., Verza E.F. (2011). Tratat de psihopedagogie specială. București:
Ed.Universității din București.