CENTRUL UNIVERSITAR BAIA MARE

SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

ÎNDRUMĂTOR STIINȚIFIC

Lect.Univ.Dr.Ioan Stefan Tohan

ABSOLVENT
ORHA ANDRADA RALUCA

BAIA -MARE

2021

1
 CENTRUL UNIVERSITAR BAIA MARE
SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ SOCIALĂ

OPTIMIZAREA PROCESULUI DE
SOCIALIZARE A COPIILOR CU DEFICIENŢĂ
MINTALĂ

ÎNDRUMĂTOR STIINȚIFIC

Lect.Univ.Dr.Ioan Stefan Tohan

ABSOLVENT
ORHA ANDRADA RALUCA

„”

BAIA -MARE

2021

2
CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. DEFICIENŢE MINTALE

1.1. Conceptul deficientei mintale

1.2. Cauzele deficientei mintale

1.3. Trăsături de specificitate ale deficienţilor mintali

CAPITOLUL II. SOCIALIZAREA COPILULUI CU DEFICIENŢE MINTALE

2.1. Socializarea generalităţi

2.2.Socializarea în familie

2.3. Socializarea în copilărie

2.4. Optimizarea integrarii copiilor cu deficiențe mintale

CAPITOLUL III.INTEGRAREA COPILULUI CU DEFICIENŢE MINTALE

3.1.Integrarea copilului cu deficiente mintale in familie

3.2. Integrarea copilului cu deficiente mintale in societate

CAPITOLUL IV. ASISTENŢA COPILULUI CU DEFICIENŢE MINTALE

4.1.Rolul asistentului social in asistenta copilului cu deficiente

4.2.Activitatea asistentului social

STUDIU DE CAZ

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

3
ARGUMENT

Omul, fiind o ființă socială, se bazează pe ceilalți. Această

dependență denotă cu adevărat o nevoie de asistență, la fel și posibilitatea de a
vorbi și de a coopera. Acest lucru creează un sentiment de apartenență și
solidaritate umană, precum și un sentiment de securitate în individ.Din păcate,
societatea de astăzi se confruntă cu probleme de socializare și integrare pentru
toți copiii, inclusiv, în special, copiii cu tulburări mintale, care au o gamă largă
de nevoi unice și semne persistente de inadaptare la cerințele școlare și ale
societății. Aceste inadaptari sunt puternic influențate și de percepția lor socială,
care nu este întotdeauna consecventă; diferă în funcție de societate, oferind
semnificații variate bazate pe cultura și valorile susținute. Mulți oameni ezită să
facă acest lucru pentru că au un stereotip despre ei, care se bazează istoric pe
faptul că de cele mai multe ori acești oameni au jucat rolul de cerșetori sau
lăutari, ignorând complet faptul că sunt același produs ca oricine altcineva. . a
moștenirii lor și a mediului și sunt indivizi.

Scopul acestei cercetări este de a oferi o abordare a caracteristicilor

retardului mintal al copiilor și, implicit, a modului în care asistentul social care
lucrează în școlile auxiliare poate maximiza socializarea acestora.
Obiectivul urmărit prin această lucrare a fost de a înţelege mai bine
efectele pe care le are retardului mintal al copiilor , impactul fizic, psihic şi
moral asupra acestora in vederea crearii unui suport emoţional cât mai bun
pentru aceştia în perioada imediat următoare a internarii spre a putea trece peste
toate.
În realizarea acestei lucrări am căutat să analizez socializare a copiilor cu
deficiențe mintale si impactul asupra oamenilor folosind ca metode de cercetare
- documentarea prin studierea îndeosebi a bibliografiei cu specific.

4
 - observaţia;
- interviul, prin convorbiri faţă în faţă .
- ancheta socială.
- referitor la studiul de caz, prin această metodă am abordat persoane, şi
am studiat realitatea socială, din perspectiva celor trăite de ele.
Lucrarea este structurată în trei mari capitole, care abordează o problemă
cu care astăzi ne confruntăm şi anume vârstnicii şi calitatea vieţii lor în
institutii.
În primul capitol am vorbit despre fenomenul de deficienţă mintală
analizind conceptul deficientei mintale,cauzele deficientei mintale precum şi
trăsături de specificitate ale deficienţilor mintali

Al doilea capitol analizează integrarea copilui cu deficiente mintale

atât în societate cît si in familie.

Capitolul trei abordează asistenţa copilului cu deficiente mintale punind

accent pe rolul asistentului social in asistenta copilului cu deficient precum si
activitatea acestuia.

Ultima parte a lucărrii constituie partea practică printr-un studiu de caz

Din punct de vedere deontologic, ajutorul social nu presupune a face

bine cu orice preț sau într-o manieră coercitivă. Optimizarea procesului de
socializare a copiilor cu deficiențe mintale implică anumite aspecte nuanțate, în
sensul că ceea ce poate părea excelent sau util unui asistent social neinstruit
poate părea copilului ajutat ca fiind rău, nedrept sau lipsit de sens. Este esențial
să ne amintim că, din punct de vedere social, o comunitate este definită, printre
altele, de valoarea și socializarea ființei umane. Faptul că acești copii cu
dizabilități nu au devenit cunoscuți publicului larg decât după decembrie 1989
nu susține ideea că nu a existat dizabilitate în perioada comunistă. Schimbări în
abordarea acestei probleme s-au produs doar în ceea ce privește respectul față

5
de ființa umană, nu în ceea ce privește îmbunătățirea modului de lucru cu acești
tineri, în aproape zece ani.
În epoca comunistă, au fost înființate instituții rezidențiale de mare
capacitate pentru copiii cu tulburări mintale, deoarece se vedea că aceștia nu au
nicio șansă de a fi educați, socializați sau instruiți în vreun fel. Aceste spitalizări
de lungă durată, în care implicarea familiei a fost ignorată, au avut ca rezultat
comportamente unice care au exacerbat sănătatea copilului, manifestându-se ca
apatie, inhibiție și dependență de instituție.... Discrepanța dintre perspectivele
sociale și științifice ale insuficienței mintale. , după Van Gennep (1993),
provine din dihotomia ideilor sociale și științifice. Categoria concepțiilor sociale
poate fi gestionată utilizând strategii ample de intervenție, cum ar fi sprijinirea
familiilor cu copii bolnavi mintal sau formarea comunităților pentru a promova
atitudini pozitive cu privire la acești indivizi. Folosirea de metode și instrumente
specializate pentru a rezolva dificultățile copiilor cu tulburări mintale este solidă
din punct de vedere științific.
Conform unei definiții larg recunoscute, un asistent social este
cineva care lucrează cu persoane care nu sunt de acord cu una sau mai multe
politici sau convenții specifice companiei. Acești oameni care sunt ajutați nu
sunt adesea conștienți că încalcă standardele sociale. Efortul de integrare a
copiilor cu tulburări psihice este îngreunat de faptul că și cea mai mică lipsă de
atenție din partea profesionistului provoacă un conflict emoțional în interiorul
copilului, îngreunând sarcina. De aceea am ales ca subiect al lucrării mele
„OPTIMIZAREA PROCESULUI DE SOCIALIZARE A COPIILOR CU
DEFICIENŢĂ MINTALĂ”.
Conform unei definiții larg recunoscute, un asistent social este cineva
care lucrează cu persoane care nu sunt de acord cu una sau mai multe politici
sau convenții specifice companiei. Acești oameni care sunt ajutați nu sunt
adesea conștienți că încalcă standardele sociale. Efortul de integrare a copiilor
cu tulburări mintale este îngreunat de faptul că și cea mai mică lipsă de atenție

6
din partea profesionistului provoacă un conflict emoțional în interiorul
copilului, îngreunând sarcina.

7
CAPITOLUL I. DEFICIENŢE MINTALE

1.1. Conceptul deficientei mintale

„ Deficienţa constă în pierderea, anomalia cu caracter definitiv sau

temporar a unei structuri fiziologice, anatomice, psihologice, desemnând o
stare patologică,funcţională stabilă sau de lungă durată, inevitabilă sub
acţiunea terapeutică şi care afectează capacitatea persoanei de a duce o viaţă
considerată a fi normală”1.

Beirne-Smith, Ittenbach și Patton (2002) descriu deficiența mintală în

următorii termeni:

„Deficiența mintală este un tip de dizabilitate de dezvoltare și se referă în

general la limitări substanțiale la nivelurile de funcționare. Aceste limitări se
manifestă prin întârzieri de dezvoltare la nivel intelectual, reacții imature sau
nepotrivite la influențele mediului înconjurător și performanțe sub medie în
domeniile academic, psihologic, lingvistic și social. Aceste limitări creează
dificultăți pentru individ în comparație cu cei de aceeași vârstă sau cu un
background cultural și social asemănător.”2

A. Gherguţ consideră că „Deficienţa mintală este înţeleasă ca o

deficienţă globală care influenţează semnificativ adaptarea socioprofesională,
gradul de competenţă şi autonomie personală şi socială, afectând întreaga
personalitate: structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă,
psihomotrice, adaptiv-comportamentală“3.

1
Gheruţ, A., Problematica asistenţei persoanelor cu handicap, cerinţe speciale, în Neamţu,G., Tratat de
asistenţă socială, Iaşi, Editura Polirom, 2000
2
Beirne-Smith, M., Patton, N. R., & Ittenbach, R. (2001). Mental retardation (6th ed.). Upper Saddle River, NJ:
Prentice Hall
3
Gherguţ, A. (2006). Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Strategii diferenţiate şi incluzive în
educaţie, Iaşi, Polirom.

8
 „ American Association on Intellectual and Developmental Disabilities
(AAIDD) “ definește deficiența mintală astfel (2016): „dizabilitate intelectuală
este dizabilitatea caracterizată de limitarea semnificativă a funcţionării
capacităţii de elaborare a comportamentului adaptativ la nivel conceptual,
social şi al deprinderilor practice. Dizabilitatea se manifestă începând cu
vârste mai mici de 18 ani. ”

Conform , Dictionarului explicative ala limbi romane deficient

reprezinta” scăderea ,lipsă,greşeală;rămânere în urmă”.Originea termenul o
gasim în limba latină – deficenţia .

Una dintre disfuncțiile psihologice fundamentale, deficiența mintală,

este un concept care nu a fost încă complet definit, cuprinzând multe aspecte de
caracter medical, psihologic, pedagogic, sociologic și chiar juridic. Datorită
diversității etiologice, diferențelor de severitate și deficitelor suplimentare care
o însoțesc, dificultatea este definită de clasificarea acestei disfuncții psihice într-
un grup incredibil de eterogen. În general, deficiența mintală se referă la o
reducere semnificativă a abilităților mintale care are ca rezultat citeva
disfuncționalități ale reacțiilor individului și a capacitatilor de adaptare la
condițiile aflate într-o continuă schimbare a mediului și standardelor de
conviețuire socială dintr-o anumită zonă culturală, plasarea persoanei într-o
poziție de incapacitate și inferioritate, care se manifestă ca un handicap în
comparație cu ceilalți membri ai grupului din care face parte. Deficiența mintală
este definită ca o ineficiență globală care are un impact major asupra adaptării
socio-profesionale, competenței și autonomiei personale și sociale, o amprenta
pe întreaga personalitate: structură, organizare, dezvoltare intelectuală,
funcționare afectivă, psihomotorie și adaptiv-comportamentală.

O incapacitate de a funcționa sub standardul de normalitate al societății

este ceea ce înțelegem prin deficiență și, în cele din urmă, duce la handicap

9
pentru persoana care o are. „ Când un copil este redus la handicapul pe care îl
are, acesta nu mai poate interacţiona cu ceilalţi şi nu se poate juca aşa cum o
fac majoritatea celor de vârsta sa, crezând că este pedepsit pentru un motiv
anume.Acest lucru poate fi pus pe seama unor factori precum: cultura,
transferul de informaţii, tipurile de relaţii sociale, educaţia4”.

„Orice abatere de la starea de normalitate în creşterea şi dezvoltarea

fiinţei umane, reprezintă o stare care impune intervenţia specialiştilor şi a
societăţii,pentru a diminua sau înlătura efectele privind inadaptarea”5

Literatura de specialitate utilizează o serie de termeni sinonimi pentru a

desemna deficienţa mentală,dintrea care cei mai frecvenţi sunt: „ întîrziere
mintală, înapoiere mintală, oligifrenie, arierare mintală,insuficienţă mintală,
subnormalitate mintală, retard intelectual, handicap mintal, amenţie, alterarea
comportamentului adaptativ alterări ale abilităţii/maturităţii de învăţare şi
socializare etc. 6”, cei mai a sunt utilmulti fiind utilizaţi mai ales în domeniul
psihiatric. Tot mai des termenii din domeniul medical nu mai sunt utilizaţi
domeniul pshihopedagogiei speciale datorita efectelor induse de eticheta
nosologică în planul psihic şi al reprezentărilor negative socilae cu privire la
această categorie de persoane .

Termenul de deficiență mintală – „ este înțeles ca o deficiență globală

care influențează semnificativ adaptarea socioprofesională, gradul de
competență și autonomie personală și socială, afectînd întreaga personalitate:
structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă, psihomotrice, adaptiv-
comportamentală”7. Statisticile OMS demonstrează că aproximativ 3-4 % din

4
Vasilescu, D., Oameni asemenea. Persoanele cu handicap din România, Bucureşti, Editura Compania, 2001.
5
Moţet, D., Psihopedagogia recuperării handicapurilor neuromotorii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001.
6
PAUNESCU C, MUSU I., Psihopedagogie speciala integrata -Handicap mintal. Handicap de intelect, Ed.
ProHumanitate, Sibiu, 1997
7
Livius Manea Protecţia Socială a persoanelor cu handicap. Bucureşti 2000

10
populația tinara, are diferite grade de intensitate și variate forme de manifestare
clinică.

Datorită variabilităţii criteriilor de abordare (medical şi pedagogic) s-au

utilizat în literatura de specialitate termeni sinonimi8 cu deficienţa mintală :

 „ arieraţie mintală( înapoiere,întârziere mintală) introdus de Seguin în

1846 şi se referă la formele grave ale deficienţei delimitându-se de cele
uşoare;
 debilitate – forme uşoare;
 amentie – absenţa inteligenţei ( Tredgold subliniază diferenţierea între
întârzierea mintală ca stare ne progresivă şi demenţă;
 oligofrenie – folosit în U.R.S.S.
 întârziere mintală (Mariana Rosca) – inlocuieşte termenii mai
traumatizanţi şinpentru ca în cazuri mai puţin grave se poate reliza
progress;
 handicap de intelect –pune în evidenţă deficienţa primară ”.

Există 4 nivele ale dizabilității mintale9:

- „deficiență mintală ușoară (IQ 52 - 66) – pot asimila educația școlară de

bază, iar adulții pot duce o viață independentă în societate;

- deficiență mintală moderată (IQ 36 - 51) – sunt capabili să însușească și

să practice anumite meserii, pot dobîndi o oarecare autonomie, pot
comunica eficient cu ceilalți, pot asimila anumite reguli sociale și tehnici
simple, dar nivelul lor școlar este scăzut;

- deficiență mintală gravă (IQ 20 - 35) – necesită o supraveghere continuă

și strictă, dar sub această rezervă ei sunt capabili de oarecare
autonomie, putînd îndeplini sarcini simple de autodeservire;
8
https://www.dictionarroman.ro/ consultat la data de 11.04.2022
9
http://anpd.gov.ro/ consultat la data de 11.04.2022

11
 - deficiență mintală profundă (IQ sub 19) – necesită o îngrijire și
supraveghere continuă și strictă, deși unii dintre ei sunt capabili să
execute acțiuni elementare ale vieții cotidiene. ”

1.2. Cauzele deficientei mintale

Deficienta mintală este cauzată de o gamă largă de factori.

Dupa C. Păunescu și I. Mușu există o serie de sistematizări ale

elementelor - cauză în clasificarea cauzelor deficienței mintale, ținând cont de
criterii medicale, psihologice și epidemiologice. Cea mai populară clasificare
împarte sursele de insuficiență în endogene și externe, în funcție de faptul dacă
agentul patogen se găsește în interiorul sau în exteriorul individului10.

Conform cercetarilor din domeniu factorii cei mai încriminaţi în

etiopatogenia deficienţei mintale se clasifica astfel :

1. Factori ereditari – genetici (endogeni)

 factori genetici nespecifici –

Din punct de vedere clinic sau genetic, factorii genetici nespecifici nu

pot fi individualizați. Majoritatea dizabilităților mintale ușoare și moderate se
încadrează în categoria situațiilor „aclinice” sau endogene (slăbiciune
subculturală endogenă sau familială). Acest grup de caracteristici subliniază
legătura dintre conținutul de inteligență al deficitului și cel al rudelor sau
gemenilor într-o cercetare comparativă.

Este dificil de separat contribuția factorilor ereditari de cea a

influențelor mediului în studiile privind funcția eredității în scăderea deficitului
mental. Mai departe explică faptul că ereditatea nu transmite defectele mentale
în sine, ci mai degrabă caracteristici anatomo-fiziologice care influențează

10
PAUNESCU C, MUSU I., Psihopedagogie speciala integrata -Handicap mintal. Handicap de intelect, Ed.
ProHumanitate, Sibiu, 1997

12
relația unui individ cu mediul. Ca urmare, din cauza unui mediu social,
economic sau cultural deficitar, un copil cu dizabilități ar avea o dezvoltare
mentală mult mai scăzută dacă ar fi hrănit într-un mediu ideal.

 factori genetici specifici

Variabilele genetice specifice care provoacă o gamă largă de boli sunt

mai puțin frecvente, dar influențele genetice asupra dezvoltării mentale sunt
uneori mai directe. „Cazul anomaliilor craniene familiare care determină
sindromul Apert, microcefalia, hidrocefalia, maladia Cronzon; a aberaţiilor
cromozomiale care pot fi gonozomale care determină sindromul Turner,
sindromul Klinefelter”11.

Alteori, ereditatea determină apariţia handicapului mintal într-un mod

mai indirect prin transmiterea unor deficienţe metabolice sau endocrine. În
cazul deficienţelor metabolice putem întîlni: „dizlipoidoze care determină
idioţia amaurotică Tay-Sachs, maladia Niemann Pick, boala Gaucher, maladia
Hurley; disproteidoze care determină fenilcetonuria, degenerescenţa hepato-
lenticulară, sindromul Hartnup maladia siropului de arţar; dizmetaboliile
hidraţilor de carbon care determină galactosemia, hipoglicemia idiopatică”12.

Din grupa tulburărilor endocrine sau disendocriniile putem aminti

hipotiroidismul, hipoparotiroidismul, diabetul insipid nefrogen şi cretinismul cu
guşă familială.

2. Factori extrinseci (exogeni)

 „ prenatali :

11
https://lwvworc.org/ro consultat la data de 20.06.2022
12
https://lwvworc.org/ro consultat la data de 20.06.2022

13
  factori infecţioşi şi parazitari (rubeolă, sifilis, toxoplasmă provocată de
un parazit care depăşeşte bariera fetoplocentară, gripe repetate);
 factori umorali (incompatibilitate sanguină a factorului Rh între mamă
şi copil);
 factori toxici – de natură exogenă (substanţe chimice administrate
mamei, intoxicaţii alimentare, cu alcool,intoxicaţii profesionale acute
sau cronice, utilizarea de medicamente cu acţiune teratogenă);
 iradierea fătului;
 icterul nuclear;
 lezarea sistemului nervos central al fătului ca urmare a unor
traumatisme cranio-cerebrale contactate (cauzate de traumatismele
fizice ale gravidei);
 factorii stresanţi şi oboseala exagerată a gravidei;
 factori de natură socio-economică (prin neasigurarea alimentaţiei
suficiente şi adecvate, provocând carenţe alimentare, malnutriţii etc.);
 hemoragiile gravidei (mai ales în primele două luni de sarcină);
 tentativele de avort ”13.
 „perinatali
 traumatisme cerebrale ale fătului (prin intervenţii obstretice
neadecvate, agresive – forceps);
 asfixia fătului prin strangulare cu cordonul ombilical
(asfixia albă şi asfixia albastră), când se produce fenomenul
de hipoxie;
 prematuritatea nou-născutului (născut înainte de termen –
sub 9 luni sau subponderal – sub 2,5 kilograme);
 hemoragiile puternice;
 hipoglicemiile;
 îngrijirea perinatală deficitară a nou-născutului”;
13
Roşca M. (1967), „Psihologia deficienţilor mintal”, E.D.P., Bucureşti, p.21-22

14
  „postnatali care acţionează în primii ani de viaţă ai copilului (mai ales
în primii 3 ani) sunt:
 bolile infecţioase grave de tipul meningitei sau encefalitei;
 bolile primei copilării (netratate corespunzător sau la timp – rujeola,
rubeola etc.);
 infecţiile nutritive ale copilului;
 traumatismele cranio-cerebrale postnatale cauzate de accidente
(lovituri, căderi);
 intoxicaţiile (cu plumb, CO, alcool);
 vaccinurile nefăcute la timp sau nefăcute deloc14”;

3. Factori psihogei(psihosociali)

 „un mediu familial nefavorabil (ostil, agresiv sau indiferent-pasiv);

 carenţe educative şi afective accentuate (copilul fiind privat mai
ales din punct de vedere afectiv, fapt ce afectează dezvoltarea sa
psihică ulterioară);
 tipul mediului de apartenenţă (există studii care arată că incidenţa
fenomenului deficienţei mintale este mai mare în mediul rural
decât în cel urban);
 mărimea familiei (existând o mare probabilitate să apară cazuri de
deficienţă mintală în familiile cu mulţi copii);
 „condiţiile socio-economice defavorabile. 15”

1.3. Trăsături de specificitate ale deficienţilor mintali

Vocabularul psihopedagogic a fost îmbogățit de lucrările lui R. Zazzo

despre caracteristicile persoanelor bolnave mintal, în special heterocronia lor de
dezvoltare.
14
R Roşca M. (1967), „Psihologia deficienţilor mintal”, E.D.P., Bucureşti, p.21-22oşca M. (1967), „Psihologia
deficienţilor mintal”, E.D.P., Bucureşti, p.21-22
15
Roşca M. (1967), „Psihologia deficienţilor mintal”, E.D.P., Bucureşti, p.21-22

15
 Trăsăturile specifice ale retardului mintal sunt caracteristicile care
disting în esență copiii cu dizabilități mintale de cei cu caracteristici intelectuale
și dezvoltare mentală normală.

Pe măsură ce deficiența mintală progresează și subiectul se

maturizează, trăsăturile specifice deficienței mintale devin mai pronunțate și
mai accentuate; ele nu dispar prin instruire sau educaţie ci pot dobândi un
caracter de mascare, fiind accentuate atunci când persoana se angajează în
activităţi intelectuale sau se află în situaţii provocatoare.

Rigiditatea (Kounin) – este rezistenţa la schimbare incluzând ideea de fixare,

de aici ificultăţile înadaptare la situaţiile noi;

 „la subiecţii normali apare o dată cu înaintarea în vârstă;

 la adult există mai multe regiuni psihologice, dar graniţele sunt mai
rigide odată cu înaintarea în vârstă; regiunile psihologice – reflectarea
structurii şi funcţionalităţii creierului, legături de asociaţie între
diferitele regiuni ale creierului;
 la deficienţii mintali aceste regiuni sunt rigide şi schimbul nu se
realizează conform vârstei cronologice,deficientul mintal neputând
aplica cele învăţate într-o formă nouă, are un ritm de dezvoltare lent,
curba de perfecţionare este plafonată având loc blocaje psihice
 rigiditatea reacţiilor adaptative şi comportamentale (Luria – inerţie
oligofrenă. Această inerţie oligofrenă este insuficienta adecvare a
reacţiilor adaptative şi comportamentale la schimbările din mediu,
fenomen concretizat în puternica lipsă de mobilitate a reacţiilor,
încetineală în gândire, apatie în reacţiile comportamentale sau reacţii
precipitate din cauza stocării peste limitele normale a unor focare de
excitaţie). Repetare continuă a unei activităţi şi după ce stimulul ce a
declanşat-o a dispărut, prin menţinerea unor gesturi chiar când nu mai

16
 este necesar. Este o consecinţă a dereglării mobilităţii proceselor
nervoase fundamentale stând la originea sindromului central oligofrenic
= diminuarea capacităţii de abstractizare, generalizare. ”
Pevzner găseşte două subcategorii ale deficienţilor mintali în funcţie de
particularităţile activării zonei corticale :
 „cei care pe fondul predominanţei stării inhibitorii manifestă o stare de
apatie generală,încetineală în reacţii, lipsă de interes;
 cei care pe fondul excitaţiei manifestă o impulsivitate accentuată lipsită
de autocontrol, precipitare în reacţii”.
Vâscozitatea genetică.

Reprezentând unul dintre principalele fenomene amintite ca trăsături

despecificitate a deficienţei mintale, „vâscozitatea genetică se referă la
incapacitateaacestui deficient de a se desprinde rapid şi definitiv - aşa cum se
petrec lucrurile lacopilul normal - de stadiile iniţiale ale dezvoltării
raţionamentului. De asemenea, sereferă la încetinirea şi chiar la stagnarea pe
parcurs a acestei dezvoltări, înainte castadiile sale superioare să fi fost
atinse”16.

După cum se ştie, această noţiune a fost introdusă în psihopedagogia

deficienţilor mintal de către B. 1nhelder care, pornind de la concepţia lui
J. Piaget asupra genezei inteligenţei, a urmărit particularităţile procesului
respectiv la debilul mintal şi a ajuns la concluzia că, „în timp ce la copilul
normal, dezvoltarea se caracterizează prin fluenţă, dinamism şi atingerea
accelerată a maturităţii mintale, la debil această dezvoltare este anevoioasă,
fluctuantă şi neterminată”17.

Slăbiciunea mintală, după B. Inhelder, este definită printr-o construcție

operațională incompletă care se oprește la nivelul operațiilor concrete, spre

16
Roşca M. (1967), „Psihologia deficienţilor mintal”, E.D.P., Bucureşti, p.26-28
17
J.Piaget, Psihologia copilului,Ed. Cartier,2005,Bucuresti

17
deosebire de imbecilitate și idioție, adică cazuri severe și profunde de deficiență
mintală, în care această construcție nu există, și normalitatea, în care construcția
este finalizată la nivelul operațiunilor formale, mai devreme sau mai târziu. De
asemenea, autorul mai subliniază că raționamentul retardaților mintal, care nu
progresează niciodată către etapele superioare ale operațiunii propoziției,
regresează frecvent la reacții tipice stadiilor anterioare, mai ales în situații noi și
în stări de tensiune emoțională, provocând numeroase dificultăți în procesele
gândirii. . În special în ceea ce privește trecerea de la concret la abstract, de la
specific la general, execuția operațiilor de comparare și clasificare,
exemplificarea și concretizarea cunoștințelor de memorie verbală, aplicarea în
practică a diverselor norme de învățare etc. Fenomenele au o semnificație
semnificativă în procesul de învățare, necesitând o atenție deosebită în
selectarea tehnicilor de lucru cu elevii cu deficiențe mintale.

Heterocronia dezvoltării este trăsătura ” cea mai extinsă în toate palierele

dezvoltării psihice a deficienţei de intelect”18.

 ”deficienţii mintali au o dezvoltare dizarmonică, se manifestă inegal la

diferite paliere. Aceste diferenţe între ritmurile de dezvoltare a diferitelor
elemente ce intră în componenţa profilului psihologic se pot observa şi la
copiii cu intelect normal însă în cazul celor deficienţi ele sunt
generatoare de dizarmonie; în timp ce la copilul normal există o
concordanţă între viteză şi calitatea execuţiei, la cel deficient există un
decalaj foarte mare ( în executarea unei sarcini un deficient de 14 ani are
viteza unui copil de 12 ani şi calitatea execuţiei a unuia de 6,7 ani):
 este o consecinţă a interacţiunii celorlalte trăsături de specificitate
rezultând o abordare diferenţiată a deficienţilor în procesul compensator
atât în raport cu ceilalţi, cât şi faţă de propria persoană (el se dezvoltă
discordant în raport cu sine însuşi19) ”.
18
Verza, E., Păun, E. (coord.), 1998, Educaţia integrată a copiilor cu handicap, Iaşi, Editura Polirom ,pag 61
19
Verza, E., Păun, E. (coord.), 1998, Educaţia integrată a copiilor cu handicap, Iaşi, Editura Polirom ,pag 62

18
Inerţia oligofrenică sau patologică – expresie a distorsionării dinamicii
corticale

Acest fenomen se concretizează in ”rigiditatea reactiilor adaptative si

comportamentale, in insuficienta adecvare a acestor reactii la schimbarile
permanente ce se produc in mediul inconjurator”20.

Fata de inerția corticală normală, care este importantă pentru creșterea

mentală adecvată, inerția oligofrenă este o boală patologică care provoacă o
lipsă severă a mobilității de reacție, ceea ce are implicații nefavorabile asupra
procesului de adaptare la diverse condiții de mediu. Încetinirea gândirii și a
activității, indiferența în stările emoționale și comportamentul, reacțiile
întârziate și insuficient adaptate (diferențiate) la stimulii primiți din mediul
înconjurător sunt toate semne ale insuficiențelor mentale.

Perseverența motrică, care se întâlnește frecvent la deficienții mintali,

în special în activitatea manuală, este un exemplu de inerție patologică la
nivelul proceselor de excitare și ruperea rezultată a echilibrului cu procesele
inhibitoare, îngreunând antrenamentul în muncă bazată pe muncă. pe miscari
constiente, variate, cu legatura si fluenta intre ele. Astfel de incidente fac ca
participarea tinerilor la jocuri fiind foarte grea deoarece necesită mișcări
coordonate în autoservire și exerciții practice pentru a se pregăti pentru munca
manuală.

Fragilitatea construcţiei personalităţii

 ”se manifestă atunci când solicitările depăşesc posibilitatea de răspuns;

 se înregistrează infantilismul în comportament, operaţiile logice de nivel
scăzut nefacilitând construirea raporturilor sociale stabile;
 poate fi:

20
Verza, E., Păun, E. (coord.), 1998, Educaţia integrată a copiilor cu handicap, Iaşi, Editura Polirom ,pag 63

19
  disociată – cu manifestări de impulsivitate, duritate, lipsă de control în
condiţii de mediu nesecurizat;

mascată – la cei care trăiesc într-un mediu securizat”21;

Fragilitatea şi labilitatea conduitei verbale22

 ”neputinţa de exprimare logico-gramaticală a conţinuturilor, situaţiilor,

imposibilitatea de a-şi menţine conduita verbală la un progres continuu,
de a o adapta la diverse situaţii;
 se manifestă prin retard în limbaj sau tulburări frecvente ale limbajului”.

CAPITOLUL II. SOCIALIZAREA COPILULUI CU DEFICIENŢE

MINTALE

Fiecare dintre noi trebuie să acordam o atenție deosebită grupului

social din care facem parte, deoarece nu putem trăi fără el. Viața unei persoane
este împărțită în doar câteva etape: naștere, creștere, educație, viață de zi cu zi,
muncă și așa mai departe.
21
Verza, E., Păun, E. (coord.), 1998, Educaţia integrată a copiilor cu handicap, Iaşi, Editura Polirom ,pag 63
22
Verza, E., Păun, E. (coord.), 1998, Educaţia integrată a copiilor cu handicap, Iaşi, Editura Polirom

20
 Cu toate acestea, pentru ca un individ (sugar, adult sau bătrân) să
trăiască într-un cadru social, el trebuie să adere la anumite standarde și reguli
societale. Sociologia pune accent pe socializare, deoarece normele care
ghidează un individ în viața socială au, de asemenea, un caracter social.

Deoarece fiecare om se angajează în viața socială, vrând sau fără voie,

și trebuie să se adapteze continuu la schimbările societății, ei sunt în mod
constant supuși așteptărilor și obstacolelor sociale.

Un copil cu dizabilități ar trebui considerat un membru al societății. Nu-

l putem ține ascuns; el nu are nevoie de compasiunea noastră, ci mai degrabă de
sprijunul nostru pentru a-i permite să trăiască cu alți copii și să facă parte din
comunitate.

2.1 SOCIALIZAREA GENERALITĂŢI

Socializarea conform dicţionarului de sociologie este „ procesul

psihosocial de transmitere - asimilare a atitudinilor, valorilor, concepţiilor sau
modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunităţi în vederea
formării, adaptării şi integrării sociale a unei persoane. În acest sens,
socializarea este un proces interactiv de comunicare, presupunând dubla
considerare a dezvoltării individuale şi a influenţelor sociale, respectiv modul
personal de receptare şi interpretare a mesajelor sociale şi dinamica variabila
a intensităţii şi conţinutului influenţelor sociale23”.

Potrivit lui Traian Rotariu și Petru Iluț, „socializarea este procesul prin
care un individ dobândește abilități, informații, valori, norme, atitudini și
comportamente prin interacțiunea cu semenii săi. Creșterea fizică, intelectuală și
emoțională, precum și acțiunile sociale din ce în ce mai complicate, nu se
întâmplă întâmplător; ele trebuie invatate. Alături de influența socială, învățarea
socială este una dintre cele mai de bază strategii de socializare. Bagajul cultural
23
Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti,1993

21
existent este transmis generațiilor viitoare printr-o serie de mecanisme și agenți
(familie, școală, mass-media etc.) de către societate, ceea ce solicită o anumită
conduită considerată tipică în cultura relevantă. În același timp, socializarea este
cel mai important factor în dezvoltarea personalității și a sentimentului de
sine24”.

Socializarea este un cuvânt larg, deoarece include dobândirea de

conținut axiologic și comportamental de către membrii unui grup sau cultură pe
care grupul sau cultura nu dorește să-l transmită. Astfel realitatea e că
cunoștințele, valorile și comportamentele pot fi dobândite prin socializare chiar
dacă oamenii de la care sunt învățați nu sunt conștienți că sunt o sursă de
instruire. Deși educația este cel mai comun mijloc de socializare, ea include și
procese de învățare mai difuze, cum ar fi imitația și contagiune.

Umanizarea este un alt termen pentru socializare. O persoană

biologică devine nu doar o ființă socială a unei culturi, dobândind un limbaj,
obiceiuri, valori și convenții specifice, ci și o ființă umană în general, prin
socializare. Socializarea se referă în primul rând la dezvoltarea abilităților,
valorilor și convențiilor de bază în timpul copilăriei și adolescenței. „Căile de
viață ale indivizilor, în special în comunitățile complexe și dinamice, implică
schimbări de statut și roluri, necesitând reorganizarea cunoștințelor și a
comportamentelor. Ca urmare, socializarea are loc pe tot parcursul vieții.
Resocializarea este procesul de trecere într-o nouă poziție și rol social. Ea este,
de regulă, precedată sau acompaniată de desocializare, adică de ieşirea dintr-un
anumit status şi rol şi în consecinţă de renunţarea la normele şi conduitele
ataşate acelui statut şi rol”.25

2.2.Socializarea în familie

24
Rotariu, T., Iluţ, P., 1996 - Sociologie, Editura Mesagerul, Cluj Napoca.
25
Rotariu, T., Iluţ, P., 1996 - Sociologie, Editura Mesagerul, Cluj Napoca. pag. 109

22
 Familia este cel mai important aspect în formarea și socializarea unui
copil în orice societate, deoarece este cadrul fundamental în care sunt
îndeplinite cerințele sale psihologice sau este urmat ciclul de creștere și
dezvoltare. Este primul său punct de contact cu societatea, precum și matricea
prin care se imprimă primul și cel mai important caracter și calități morale.
Familia, ca habitat „natural” și grup major, are cele mai răspândite și de durată
influențe asupra vieții unui copil, oferindu-i siguranță, afecțiune și modele
adecvate de socializare și integrare socială.

Primele repere colective care permit copilului să înțeleagă funcționarea

universului social și responsabilitățile vieții adulte sunt valorile familiei,
practicarea rolurilor familiale și rețeaua de interacțiuni interpersonale din cadrul
grupului familial. În măsura în care familia este un sistem social în sine, se
poate presupune că copilul participă deja la fenomene sociale, învățând să
prețuiască apartenența la un grup de protecție reciprocă, ierarhia autorității și
relația dintre autoritate și responsabilitate. Recompense și pedepse, necesitatea
de a sacrifica preferințele personale în numele idealurilor de grup și așa mai
departe. Aceste elemente fac parte din obiectivele procesului de socializare, care
includ predarea copilului primelor sale experiențe de viață colectivă și
pregătirea lui să se comporte în conformitate cu standardele sociale și normele
universal acceptate, precum și răspunsul adecvat la diversele situații sociale în
care va a fi implicat. Mai întâi trebuie să socializeze pentru a se integra în
societate.

Socializarea poate fi definită ca un mecanism de educație fundamentală

prin care are loc transmiterea experiențelor de viață, cunoștințelor, normelor și
valorilor sociale de la o generație la alta și în care formatul este modelat de
relațiile și interacțiunile copilului cu diverse medii sociale de viață (familie,
școală, grup de cartier, grup de prieteni etc.).

23
 Deoarece funcția de socializare a familiei se desfășoară pe o perioadă
lungă de timp, familia rămâne agentul educațional primar în perioada
adolescenței, transmițând tinerilor ideile, valorile și conceptele fundamentale ale
societății, în special prin rolurile jucate de părinți în grupul familial. .
Socializarea în familie, ca proces psihosociologic complex care modelează și
formează personalitatea adolescentului, stimulează în el „anumite tendințe
morale, intelectuale și afective și le conferă o formă și o substanță definite”.

Deoarece fiecare copil sau adolescent își dezvoltă o „identitate culturală

determinată”26 în timpul procesului de socializare, revine familiei să integreze
sistemul valoric-normativ și cultural al societății în conștiința și
comportamentul fiecărui adolescent. Cu alte cuvinte, familia este responsabilă
pentru ceea ce este cunoscut sub numele de socializare primară. Cu un accent
tot mai mare pe rolul socializării familiei, acum se crede că educația morală a
adolescentului în casă se bazează pe modelul relațiilor părinte-copil și pe
modelul relațiilor părinte-copil. Ca urmare, succesul sau eșecul procesului de
socializare este puternic influențat de structura și coerența cuplului familial,
precum și de relațiile afective dintre părinți și copii și de metoda educațională a
părinților.

2.3. Socializarea în copilărie

Deoarece procesul de socializare nu este liniar și uniform, abordarea

tradițională a științelor socio-umane îl împarte în două faze: socializarea
primară și secundară.

Socializarea primară se referă la socializarea reală care are loc în timpul

copilăriei și prin care o persoană născută doar cu potențial de viață socială
devine un participant activ la aceasta, o ființă umană. Lumea socială este în

26
D. Banciu, 1987, pag. 100-101 ).

24
același timp interiorizată, iar tabloul subiectiv al realității socio-umane obiective
se cristalizează.

Copilul învață în cele din urmă idei, atitudini și comportamente largi în

timpul socializării primare. Dacă mama are întotdeauna o atitudine proastă față
de copil, cum ar fi atunci când se murdărește după masă și dacă alți indivizi
majori (tatăl, bunica, sora mai mare) au această atitudine, problema se va
răspândi la subiectivitatea copilului. Când află că toți cei din mediul său se
opune a ceea ce face, face pasul decisiv. Există acum o trecere de la reacții la
responsabilitățile și atitudinile specifice ale oamenilor (importante) și către
reacții mai generalizate.

Diviziunea socială a muncii și distribuția socială a cunoștințelor sunt

ambele legate de socializarea secundară. Internalizarea cerințelor, cunoștințelor,
normelor și valorilor susținute de numeroase instituții specializate face parte din
acest proces (formal sau informal). Spre deosebire de socializarea inițială, în
care individul asimilează „realitatea socială de bază”, socializarea secundară îi
permite individului să dobândească realități parțiale „sublime”. În același timp,
socializarea secundară se referă la schimbarea conditiilor „de acasă” a copilăriei
cu o altele mai diverse mai interesante.. Cu alte cuvinte, trecerea de la copilărie
la pubertate și adolescență, și astfel la condițiile statutului social, școlar și
eventual profesional, ar coincide în general cu intrarea în socializarea
secundară. Noi faze de dezvoltare intelectuală s-ar suprapune. Există o trecere
de la gândirea tangibilă la cea abstractă în special.

Pentru tânărul în curs de maturizare, legitimitatea sistemului de valori

sugerat este din ce în ce mai vitală, pe măsură ce gândirea sa devine mai critică,
dubioasă și cerând justificări raționale pentru diferite practici, norme, atitudini și
comportamente.

25
 Fără a se reduce la un proces de bază de educație sau de transmitere a
valorilor parentale către copii, socializarea cuprinde o gamă largă de elemente și
efecte sociale care se exercită constant asupra copilului în afara climatului
afectiv al familiei. Extern contextului familial, majoritatea acestor ocazii de
socializare se caracterizează printr-o atmosferă de neutralitate emoțională, care
conferă procesului un sens și un scop diferit de cele obținute în cadrul familiei.
În măsura în care fiecare societate aspiră să-și pregătească membrii să participe
la viața socială și să îndeplinească diferite roluri sociale, școala își asumă
responsabilitatea principală pentru formarea abilităților necesare viitorului adult
pentru a-și îndeplini rolul social. Școala, împreună cu familia, este cea mai
puternică influență de socializare, deoarece este prima instanță de cerere socială
și punctul de intrare pentru dobândirea și învățarea sistematică a standardelor,
valorilor și regulilor de comportament dorite.

In baza principiilor promovate în materie de educatie de catre

organismele internationale şi a prevederilor incluse în Declaraţia drepturilor
persoanelor cu dizabilităţi, se mentionează că „persoanele/elevii cu diferite
tipuri de deficiente au aceleaşi drepturi fundamentale ca şi ceilalti cetateni de
aceeaşi vârstă fara discriminare pe motive de sex,limbă vorbita,religie,opinii
politice,origine national sau sociala,stare financiară sau orice altă
caracteristică a persoanei în cauză sau a familiei sale.De asemenea aceste
persoane au dreptul la tratamen medical,psihologic şi functional,la recuperare
medical şi socială la şcolarizare,pregatire şi educare/reeducare profesională la
servicii de consiliere, la asistentă pentru încadrare în muncă precum şi la alte
servicii care să le permită dezvoltarea şi manifestarea aptitudinilor şi
capacitatilor de care aceştia dispun şi să le faciliteze procesul de
integrare/reintegrare sociala”27.

27
Conferinţa de la Salamanca (Spania) 1994 a fost organizată de UNESCO şi de Ministerul Educaţiei din Spania
şi este considerată un moment efectiv de lansare a viziunii educaţiei incluzive in lume

26
 În Declaratia de la Salamanca 1994 se spune că „şcoala obişnuită cu o
orientare incluzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a
atitudinilor de discriminare, un mijloc care creează comunităţi primitoare,
construiesc o societate incluzivă şi oferă educaţie pentru toţi; mai mult, ele
asigură o educaţie eficientă pentru majoritatea copiilor şi îmbunătăţesc
eficienţa şi chiar rentabilitatea întregului sistem de învăţământ”28.

2.4. Optimizarea integrarii copiilor cu deficiențe mintale

Problemele de comportament afectează majoritatea tinerilor cu tulburări

mintale. Acest lucru se datorează în primul rând abilităților slabe de înțelegere
și comunicare. Este esențial ca un copil cu deficiențe mintale să obțină asistență
cât mai curând posibil. Dacă primește asistență de la o vârstă fragedă,
capacitatea sa de învățare va fi îmbunătățită.

Provocările cu care se confruntă un copil cu deficiențe mintale sunt

numeroase și complexe. Are probleme să stea, să meargă, să alerge, să prindă și
să arunce; de asemenea, are dificultăți în a stăpâni activitățile fundamentale
precum îmbrăcat, spălat și hrănire. Mai târziu, există provocări legate de
comunicare, învățare și socializare.

Pentru că un copil cu deficiențe mintale învață într-un ritm mai lent,

implicarea cu el necesită stabilirea unor mici obiective. De asemenea, este o
idee bună să treceți peste etapele pe care le-ați parcurs deja în procesul de
învățare. Lucrul cu acești copii necesită perseverență și răbdare; învățarea este
grea pentru ei și au nevoie de toată încurajarea pe care o pot primi.

Deoarece slăbiciunea mintală nu poate fi vindecată, situația copilului

afectat nu se va îmbunătăți niciodată. Un copil cu deficiențe mintale, pe de altă
parte, poate învăța noi abilități și astfel „starea copilului se va îmbunătăți”.
Pentru copii cu deficiențe mintale, aceasta este o adevărată sursă de speranță.
28
Conferinţa de la Salamanca (Spania)

27
 Succesele si realizările copilului cu deficienţă mintală depind de măsura
în care îi este afectată abilitatea de a învăţa. După cum s-a spus anterior, unii
copii au dizabilități severe de învățare, iar realizările lor școlare sunt sever
limitate. Alții au mai puține probleme cu acest lucru și sunt capabili să dețină
mai mult.

Abilitatea de a comunica într-un fel este esențială pentru copiii cu

dizabilități mintale, astfel încât aceștia să poată învăța abilități de bază precum
îmbrăcarea, spălatul și hrănirea, avand astfel posibilitatea de a fi integrați în
societate cu alți copii și adulți.

Pentru a ajuta un copil cu nevoi speciale să trăiască cât mai normal și

pe deplin posibil, ar trebui luate în considerare programele de reabilitare,
măsurile individuale și colective care promovează autonomia personală și
independența economică, precum și măsurile care să asigure integrarea socială
deplină. Aceasta include dreptul de a trăi o viață unică.

Există multe măsuri, prevederi și servicii de facilitare fundamentale și

complementare care trebuie luate pentru a se asigura că pacientul are acces atât
la confort fizic, cât și psihic. Adaptarea mobilierului de exterior și a
urbanismului, accesul la clădiri, facilități sportive, transport și comunicații,
activități culturale, de agrement și de vacanță, toate contribuie la obiectivele de
reabilitare. Pe cât posibil, copiii cu dizabilități mintale și organizațiile care îi
reprezintă ar trebui să fie implicați în proiectarea și implementarea acestor
politici.

28
CAPITOLUL III. INTEGRAREA COPILULUI CU DEFICIENŢE
MINTALE

In sensul cel mai larg, integrarea, este definită de UNESCO ca„ un

ansamblu de măsuri care se aplică diverselor categorii de populaţie şi
urmăreşte înlăturarea segregării sub toate formele”.

Înțelegerea actuală a acestui fenomen complex consideră școala pe

linga un mediu de instruire și educație, și o formă de integrare socială.
Integrarea socială, conform teoriei și cercetării moderne, face corp comun cu

29
integrarea școlară; nu este și nu poate fi post-școlar. Integrarea are loc in timp ,
copilul crește și se dezvoltă într-o ființă umană - (individ social) - școala fiind,
din această perspectivă, un mediu și un factor fundamental în
copilărie.Diversele forme și semnificații ale integrării țin cont atât de școlarizare
și profesionalizare, cât și de adaptarea generală la viața socială.

Umanizarea este un alt termen pentru socializare. O ființă biologică

devine o ființă socială a unei culturi, dobândind un anumit limbaj, obiceiuri,
valori și norme prin socializare, dar devine și o ființă umană în general.
Socializarea se referă în primul rând la copilărie și adolescență și la dobândirea
de abilități, valori și norme fundamentale. Cu toate acestea, mai ales în
societățile complexe și dinamice, traiectoria de viață a unui individ implică o
schimbare a statutului și rolului, necesitând necesitatea restructurării
cunoștințelor și comportamentelor. Ca urmare, socializarea continuă pe tot
parcursul vieții. Resocializarea se referă la procesul de tranziție către o nouă
poziție și rol social. De obicei este precedată sau însoțită de desocializare, adică
părăsirea unui anumit statut și rol și, ca urmare, renunțarea la regulile și
comportamentul asociat cu acel statut și rol29.

3.1. Integrarea copilului cu deficienţe mintale în familie

Deoarece copilul diferit are dificultăți în a se adapta la relațiile

interumane, părinții trebuie să acționeze ca un tampon, acționând ca un
mediator între copil și străini. Părinții pot supradramatiza uneori reacțiile
nepotrivite ale străinilor, detectând o intenție falsă într-un gest neutru.

În alte cazuri, ei neagă tot ce observă copilul despre propria

deficiență, insistă asupra răutății și ipocriziei celor din jur și îi insuflă copilului
credința că lumea în care trăiește este rea.

29
T Rotariu, T., Iluţ, P., - Sociologie, Editura Mesagerul, Cluj Napoca, 1996, pag. 109

30
 Avind in vedere rolul de mediator, reacțiile părinților la un copil cu
dizabilități devin mai importante. Supraprotecția, acceptarea, negarea sau
respingerea sunt toate modalități prin care părinții pot răspunde si datorita ei
sunt clasificati astfel :

 parinti echilibrati,
 parinti indiferenti,
 parinti exagerati,
 parinti autoritari (rigizi),
 parinti inconsecventi.

Parintii echilibrati :

Aceste familii privesc situația cu foarte mult realism ajung repede la

stadiul de acceptare, se maturizează și incep sa ia măsuri. Când află adevărul
despre situația copilului, își organizează viața într-un mod care să le permită să
dedice timp și atenție copilului. Părinții ar putea avea nevoie să solicite ajutorul
altor membri ai familiei sau să acționeze singuri, în funcție de diagnostic și
prognostic.

Părinții unui copil cu nevoi speciale sunt conștienți de următoarele: „de

ce este nevoie”, „când și cum se oferă” și „ce, cum și cât” pot fi solicitate.
Comportamentul unui copil poate fi influențat prin respectarea acestor
reguli. Este, teoretic, același lucru pentru părinții copiilor cu dizabilități și copiii
sănătoși. În primul rând, trebuie să fie părinți. În cazul unui copil paralizat, surd,
nu se poate face nimic pentru părinții lui. Părinții care sunt bine echilibrați au
mai multe șanse să aibă această mentalitate. Interacțiunile copiilor cu lumea
exterioară sunt mediate în mare parte de părinții lor. Toleranța și egalitatea sunt
promovate în casă și în societate de către acești indivizi.
Comportamentul firesc al unui copil cu dizabilități poate fi
problematic chiar și atunci când este susținut. Ca mediator sau tampon între cele

31
două părți, părinții joacă acest rol. Rușinea și tensiunile care pot apărea în
relațiile interumane pot fi atenuate prin această intervenție. Părinții echilibrați
care abordează totul cu calm pot juca cu ușurință rolul de mediator.
Acești părinți joacă un rol important în medierea relației copilului cu
lumea exterioară. Ele promovează un climat de toleranță și egalitate în cadrul
familiei și în întreaga societate.
Chiar dacă sunt sprijiniți, un copil cu dizabilități se luptă cu un
comportament natural în fața unui străin. În acest caz, părinții servesc ca tampon
sau mediator între doi indivizi. Această intervenție te va ajuta să depășești orice
jenă sau tensiuni care pot apărea în relațiile interpersonale. Părinții echilibrați
care abordează totul cu calm pot ocupa cu ușurință rolul de mediator.
Într-o familie echilibrată, copilul cu dizabilități are drepturi și obligații
egale. Pentru a se simți „ca toți ceilalți”, trebuie să aibă relații reciproce și egale
cu frații și surorile lui. Se va simți egal în societate dacă se simte egal în familia
lui. În esență, pentru a ajuta un copil cu dizabilități să se adapteze la noul său
mediu, familia servește drept teren de testare.

Copilul cu dizabilități trebuie să fie la același nivel emoțional ca și

frații săi. Chiar dacă are nevoie de o atenție și grijă suplimentară, nu trebuie să
monopolizeze dragostea părinților săi. Acest copil este egal cu frații săi în
familii echilibrate, dar este și îngrijit corespunzător. În acest cadru, copilul
crește în armonie cu cei din jur care îi acceptă dificultățile.
Parintii indiferenti :
Hipoprotecția, nepăsarea și lipsa de interes sunt câteva dintre reacțiile
acestor părinți. Lipsa de afecțiune, suprasolicitarea copilului și respingerea pot
duce la această situație.

Când părinții nu reușesc să ia în considerare adevăratele capacități ale

copilului lor, el devine suprasolicitat. Părinții unui copil cu dizabilități au o
reacție negativă la probleme. Ei consideră copilul „la fel ca toți ceilalți” și se

32
așteaptă la rezultate comparabile cu cele ale fraților sănătoși. Există o
supraîncărcare în acest caz, care are ca rezultat eșecuri demoralizante.
Când un copil eșuează, părinții lui răspund cu mustrări și chiar pedepse
repetate, ceea ce creează un sentiment de neputință, incapacitate și inutilitate a
efortului.
O altă metodă de hipoprotecție este respingerea. Copilul cu dizabilități
este constant comparat cu frații sănătoși și batjocoriți.
Părinții sunt detașați emoțional de copiii lor cu dizabilități, dar le oferă
îngrijire adecvată.
Respingerea ia forma negării oricărei calități sau valori a copilului care
este constant ignorată și minimizată, iar această respingere este mai mult sau
mai puțin deschisă.

Aceste situații apar atunci când copilul este nedorit. Părinții cred că nu
datorează nimic copilului lor. Chiar și în fața legii, ea refuză să-și asume
responsabilitatea. Părinții copiilor cu dizabilități sunt distanțați emoțional de ei,
dar totuși le oferă îngrijire adecvată. Valoarea și valoarea copilului sunt în mod
constant ignorate și minimizate, iar atitudinea de respingere a copilului este mai
mult sau mai puțin deschisă.

Parintii exagerati :
Supraprotecția, o sursă de dependență, este cel mai frecvent răspuns, în
special din partea mamelor.Acest comportament inhibă dezvoltarea
autocontrolului, independenței, inițiativei și stimei de sine la copil, este un
factor negativ care creează negativitate atât la părinți, cât și la copii. Părinții
vinovați devin excesiv de atenți, transformându-și copilul într-un membru
dependent și exigent al familiei.
Această solicitare constantă va provoca nemulțumire și ostilitate din
partea părinților, făcându-l pe copil să se simtă nesigur.

33
 Această situație este deosebit de dificilă pentru copiii cu dizabilități,
care nu beneficiază de o dietă care să includă stimularea și antrenamentul în
activități casnice.
În ciuda faptului că nu vor putea să-și exprime personalitățile unice,
acești părinți vor avea succes în „marea lor performanță” de a crește un copil
singuratic. Vor fi provocări în viața copilului, dar el va fi incapabil să le facă
față pentru că nu are resursele pentru a acționa și a se apăra. Oricât de limitată
ar fi capacitatea lor de a-și exprima propriile personalități unice, acești părinți
vor avea succes în „marea lor performanță” de a crește un copil izolat. Pentru că
îi lipsește capacitatea de a acționa și de a se apăra, copilul se va confrunta cu
provocări pe tot parcursul vieții.

Parintii autoritari :
Acest tip de reacție este și o manifestare a hiperprotecției părinților cu o vointa
puternica care au un control dictatorial asupra copiilor lor. Ele stabilesc reguli
de bază care trebuie respectate fără îndoială.
Altfel spus, copilul devine o marionetă și nu poate face decât ce, cât și
când i se spune. Nu are voie să-și asume nicio responsabilitate și nicio inițiativă.
Capacitatea copilului de a lua propriile decizii și de a acționa este îngreunată de
acest tip de comportament parental.

În relația dintre părinți și adolescenți se ivește un tip specific de

atitudine autoritară. Părinții continuă să-și considere copiii ca fiind sugari,
incapabili să accepte conceptul de maturizare. Le neagă libertatea în acest
context, încercând să mențină o atitudine de gardian pentru nu gresi. Reacția
copilului este din pacate una violentă, ducând la ruperea legăturilor emoționale
cu familia.
Parintii inconsecventi : variaza de la indiferenta la tutelă. De cele mai multe
ori, este rezultatul unor părinți instabili care sunt nesiguri și incapabili să se
angajeze într-o anumită atitudine.

34
 Atunci când un copil este „transmis” la diferiți membri ai familiei, el sau
ea este supus unei varietăți de metode educaționale, adesea contradictorii.
Când un copil este crescut într-un mediu instabil, fără metode
consistente, el sau ea devine nesigur și ușor influențat de oameni rău
intenționați.

3.2. Integrarea copilului cu deficienţe mintale în societate

Persoanele cu nevoi speciale constituie o categorie aparte a societăţii

umane , care au nevoie mai mare de iubire, înţelegere şi ajutor. Ele au existat şi
vor exista atâta timp cât va fi omenirea de aceea trebuie ţinut cont de faptul că
acest lucru implică o condiţie de viaţă de unde şi necesitatea pregătiri societăţi.

Integrarea sociala reprezinta „ procesul de interactiune dintre individ

sau grup si mediul social prin intermediul caruia se realizeaza un echilibru
functional al partilor si presupune acceptarea şi participarea copilului la
diversele forme de viaţă comunitară, cu asumarea de roluri şi stabilirea de
relaţii sociale (spontan sau permanent), în grupul social în care
trăieşte30”.Integrarea are în vedere includerea copilului în toate activităţile
comune din viaţa de zi cu zi si apare atunci când un copil se simte inclus și își
asumă un rol activ în comunitatea sa.

. Multă vreme, educația persoanelor cu dizabilități s-a făcut în săli de

clasă separate, ca educație specială care nu făcea parte din programa generală.
În ceea ce privește asigurarea educației speciale pentru copiii cu diverse
dizabilități, se consideră că doar în unitățile de învățământ special pot fi
satisfăcute aceste nevoi (din punct de vedere material și de pregătire a
personalului).B. Nirje afirmă că “integrarea înseamnă să ţi se permită să fi

30
Albu Adriana, Albu Constantin, Asistenta psihopedagogica si medicala a copilului deficient fizic si mental,
Editura Polirom, Iasi, 2000

35
capabil să fi tu însuţi printre ceilalţi”31. Cu alte cuvinte, când vorbim despre
integrare, ne referim la relația care s-a stabilit între un individ și societate.Astfel
vorbim despre:

- integritate fizica, permite persoanelor cu nevoi speciale să-și satisfacă

nevoile de bază, cum ar fi locuirea în zone rezidențiale, organizarea de
cursuri și grupuri în școli obișnuite, profesionalizarea în diverse domenii
și angajarea (sistem protejat);
- integrarea funcţională, tine cont de capacitatea persoanelor cu nevoi
speciale de a utiliza toate facilitățile și serviciile oferite de mediul
social/comunitate pentru a asigura un minim de confort (de exemplu,
utilizarea transportului public, facilități pe stradă, sau în diverse instituţii
publice);
- integrarea sociala, vorbim de rețeaua de relații formată între persoanele
cu dizabilități și restul societății.
- integrarea personala, este asociată cu dezvoltarea relațiilor cu persoane
care sunt semnificative în diferite etape ale vieții. În funcție de vârsta
subiectului, aceasta include diverse categorii de relații: relații cu părinții,
rudele și prietenii pentru un copil; relațiile cu soțul/soția, prietenii, copiii
și rudele pentru un adult și așa mai departe. Cu alte cuvinte, integrarea
efectivă impune anumite condiții, precum existența unui copil a unor
relații cât mai apropiate de familie, și existența unui adult a unei existențe
demne, cu relații diverse în cadrul grupurilor sociale din comunitate;
- integrarea in societate, se referă in primul rind la discriminare la
asigurarea de drepturi egale şi respectarea autodeterminării persoanei cu
cerinţe speciale.

31
Albu Adriana, Albu Constantin, Asistenta psihopedagogica si medicala a copilului deficient fizic si mental,
Editura Polirom, Iasi, 2000;

36
 Persoanele cu handicap,indiferent de nartura sa, au aceleași drepturi
fundamentale ca și ceilalți cetățeni de aceeași vârstă, in baza principiilor
promovate în domeniul educației de organismele internaționale, precum și
prevederilor cuprinse în Declarația drepturilor persoanelor cu handicap.
Dizabilități: motive pentru sexul unei persoane, preferința de limbă, religia,
opiniile politice, etnia, statutul socio-economic sau orice altă caracteristică a
unei persoane sau a unui membru al familiei sale O gamă largă de servicii sunt
disponibile pentru a ajuta aceste persoane în recuperarea lor, cum ar fi cele
medicale. și tratament de recuperare socială; programe educaționale; reeducare;
servicii de consiliere; ajutor pentru angajare; și alte servicii care îi avantajează.
Capacitatea de a-și etala abilitățile, precum și de a ajuta la integrarea lor înapoi
în societate

“Dizabilitatea este unul dintre mijloacele semnificative de diferenţiere

socială în societăţile moderne, marcat substanţial de influenţa unor ideologii.
Modul in care o societate exclude anumite grupuri sau indivizi implică procese
de încadrare în categorii, punându-se accentul pe apariţia şi identificarea unor
incapacităţi, pe aspectele inferioare şi inacceptabile ale unei persoane”32.

Cele mai frecvente atitudini față de acest grup de copii sunt dominate
de stereotipuri cu conotații negative, subestimare și, în mare măsură, eșec din
cauza lipsei de abilități și abilități de învățare. Aceștia sunt etichetați drept
„copii cu probleme”, acest raționament nu face altceva decât să individualizeze
acele probleme, în ciuda faptului că, în majoritatea cazurilor, ele sunt generate
mai degrabă la nivel de școală decât la nivel individual.

In conformitate cu noile curente ideologice legislația trebuie adaptata

astfel incit să țină cont de drepturile persoanelor cu dizabilități și, în cea mai
mare măsură posibilă, să încurajeze participarea acestora la viața civilă. Dacă
persoanele cu dizabilități nu își pot exercita pe deplin drepturile ca cetățeni,
32
Gyongyike Lakatos, Mihaela Moldovan, O dovadă că se poate, Biblioteca Revistei Familia

37
acestea ar trebui să fie asistate în a participa la viața civilă cât mai mult posibil,
oferind asistență adecvată și luând măsurile necesare.

Capacitatea de a accesa informații este esențială pentru a trăi o viață

autonomă. În plus, profesioniștii trebuie să fie bine informați cu privire la toate
aspectele vieții, iar persoanele cu dizabilități trebuie să poată obține aceste
informații pe cont propriu.

În cazul în care starea persoanei cu dizabilității reconversia sa

personală, ocupațiile sociale sau culturale trebuie să fie asigurate, Oricare ar fi
aacestea.

Trebuie luate măsuri adecvate pentru a se asigura că persoanele cu

dizabilități, în special cele cu dizabilități mintale, au un mediu de viață care să
permită o dezvoltare mentală normală (inclusiv sexuală).

CAPITOLUL IV. ASISTENŢA COPILULUI CU DEFICIENŢE

MINTALE

Trebuie să existe un program amplu de protecție socială pentru copiii

cu dizabilități. Setul de măsuri luate de societate pentru prevenirea, reducerea
sau eliminarea efectelor evenimentelor considerate „riscuri sociale” pentru
nivelul de trai al populației este cunoscut sub denumirea de protecție socială.

În România, statul este responsabil de politicile de protecție socială.

Această soluție, promovată în toate țările dezvoltate, se bazează pe ideea că
protecția socială este o chestiune de importanță națională care trebuie tratată
uniform și echitabil pentru a evita prejudicierea intereselor sau revendicărilor

38
anumitor grupuri de cetățeni în raport cu ceilalți. Statul trebuie să evalueze cu
acuratețe situația cetățenilor săi cei mai vulnerabili pentru a se identifica cu
aceștia și a-și asuma componentele majore ale integrării lor socio-umane.

Persoanele cu handicap beneficiază de protecţie socială specială

statului revenindu-i sarcina de a sigura „o politică naţională de prevenire, de
readaptare, de învătământ de instruire şi de integrare socială a handicapaţilor
respectând drepturile ce revin părinţilor şi tutorilor.33 ”

„Conceptul de asistenţă socială are canotaţii multiple şi acoperă o

gamă largă de activităţi”34.

4.1.Rolul asistentului social în asistenţa copilului cu deficienţă mintală

„Obligaţiile personalului care activează în domeniul asistenţei sociale”:

 să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare;

 să asigure confidenţialitatea informaţiilor obţinute în exercitarea
profesiei;
 să respecte intimitatea beneficiarilor;
 să respecte libertatea beneficiarului de a alege serviciile sociale şi
furnizorii de servicii sociale;
 să respecte etica profesională;
 să implice activ beneficiarii de servicii sociale şi, după caz, familiile
acestora în procesul decizional şi de acordare a serviciilor sociale;
 să respecte demnitatea şi unicitatea persoanei”.35

„Codul deontologic al profesiei, precizează principiile generale

profesionale, respectiv reiterează obligaţia exercitării profesiei în acord cu
legislaţia în vigoare, inclusiv potrivit normelor profesionale specifice din

33
Constituţia României cap. II, art 46
34
Ceobanu Ciprian Aspecte ale asistenţei sociale a persoanei cu deficienţă mintală. Iaşi 1996.
35
Conform cu art 124 din Legea nr.292/2011  privind asistența socială, cu modificările și completările ulterioare

39
domeniul asistenţei sociale, obligaţia de a promova şi respecta valorile
profesiei, metodologia exercitării profesiei, ghidurile de bună practică în
domeniu şi obligaţia perfecţionării continue a asistentului social36”.

Asistentul social este preocupat în primul rând de recuperarea și

(re)integrarea persoanelor psiho-sociale și profesionale care au nevoi speciale,
cum ar fi deficiențe mentale și/sau fizice, comportament antisocial (delincvență)
și diverse probleme sociale. Se angajează într-o gamă largă de activități,
inclusiv:
 analiza impactului factorilor sociali asupra sănătății mintale și
comportamentului uman,
 oferirea de consultări cu privire la drepturile și obligațiile celor
asistați,
 colaborarea cu instituții sau organizații cu obiective similare,
 participarea în dezvoltarea metodelor și tehnicilor de lucru și
 propunerea de măsuri pentru asistarea sau recuperarea.
Sarcina unui asistent social este de a ajuta oamenii în rezolvarea
problemelor din viața lor socială sau personală. Colegiul Asistenților Sociali din
România a aprobat, iar Ministerul Muncii și Protecției Sociale a autorizat
practica asistenților sociali. Asistentul social îndeplinește o misiune socială
bazată pe valorile și principiile fundamentale ale profesiei: dreptatea socială,
demnitatea și unicitatea individului, integritatea individului, autodeterminarea,
confidențialitatea, importanța relațiilor interpersonale și asigurarea de
competențe. și servicii benefice clienților.
Drept urmare, persoanele cu dizabilități mintale sunt limitate la
limitele instituțiilor lor, iar capacitatea lor de a participa în societate este sever
limitată. Reforma sistemului de asistență socială nu presupune o revizuire totală
a sistemului actual, ci mai degrabă o ajustare în lumina realităților economice
actuale și a normelor internaționale.
36
Art. 5-6, C.deontologic al profesiei de asistent social

40
 „Rolul asistentului social în cazurile copiilor cu nevoi speciale este
vital şi asistenţa socială intervine exact în acele cazuri în care celelalte servicii
ale societăţii stabilesc faptul că nu sunt eligibile în acordarea sprijinului. De
aceea asistenţa socială este vitală într-o societate care se vrea modernă,
prosperă şi liberă.37 ”
Asistenții sociali lucrează de obicei cu persoane care au fost refuzate
de alte sisteme și au nevoi speciale, prin urmare munca pe care o desfășoară în
acest domeniu este extinsă, cu obligații semnificative și cerințe ridicate.
Asistentul social are foarte multe indatorii, dar printre acestea, în
cazurile copiilor cu dizabilităţi se numără:
 furnizarea de informații familiei și conectarea acestora cu resursele
existente;
 negocieri în numele persoanei asistate cu furnizori de servicii;
 stabilirea unei strânse relaţii cu familia şi asistatul;
 programarea serviciilor de aşa manieră să ajute asistatul;
 găsirea de soluţii fiabile în rezolvarea problemelor ce pot apărea;
 menținerea unui sistem care oferă pacienților și îngrijitorilor acces la
resursele de care au nevoie;
 cunoașterea asistatului pentru a colabora cu acesta în cel mai eficient mod
posibil.
„ Asistenţa socială a persoanelor cu handicap mintal presupune două
direcţii mari de abordare.

Pe de o parte, utilizînd metode generale de intervenţie a asistenţei

sociale, pot fi rezolvate cazuri urgente, de criză, în care pot fi implicate
persoane cu handicap mintal. Prin aceasta se au în vedere aspecte cum ar fi
asistarea familiilor ce au în componenţa astfel de persoane sau educarea
comunităţilor în sensul formării unor atitudini pozitive faţă de aceste persoane.

37
Anderson, D., Social work and mental handicap, London, Editura Macmillan Education Ltd., [1982] 1989

41
 Pe de altă parte, utilizînd căi şi mijloace specifice se poate interveni
pt. rezolvarea a problemelor specifice ale indivizilor cu handicap mintal38. ”

Toate aceste elemente specifice trebuie să înceapă cu o serie de

precondiții care sunt esențiale pentru o intervenție de succes.

„ Asistentul social se pliază pe nevoile asistatului şi nu invers, copilul

trebuie să primească exact acel sprijin de care are nevoie, construirea unui
plan individual de intervenţie pentru fiecare caz în parte. Treptat, copilul
trebuie să dobândească şi o anumită independenţă, dar acest lucru se
construieşte într-un timp relativ lung. Această independenţă îl va ajuta în viitor,
când va deveni adult. Intervenţia personalizată presupune depăşirea unei stări
critice şi se bazează pe39 ::

 identificarea tuturor vulnerabilităţilor şi nevoilor;

 negocierea contractului cu responsabilităţile şi drepturile ce decurg de
aici.
 încurajarea părinţilor de a-şi clarifica şi analiza toate problemele şi
urmărirea rezolvării acestora;
 efectuarea unei evaluări realiste a resurselor disponibile ale familiei,
dar şi ale sistemului de întrajutorare; "

Dreptul clienților de a lua o decizie în cunoștință de cauză trebuie să

fie echilibrat cu alte imperative valorice atunci când munca asistentului social
este încheiată. De exemplu: Dorințele subiective ale persoanei asistate pot intra
în conflict cu cele ale nevoilor obiective ale unui asistent social, care se bazează
pe o perspectivă externă asupra serviciilor umane și, prin urmare, nu poate și nu
trebuie să renunțe la valoarea generală. ființele umane sunt fundamentul tuturor
activităților care au loc. Prejudecățile și stereotipurile abundă, ceea ce face

38
Ceobanu Ciprian Conotaţii psihosociale ale deficienţei mintale. Iaşi 1996
39
Cojocaru, Ş., Metode apreciative în asistenţa socială. Ancheta, supravegherea şimanagementul de caz, Iaşi,
Editura Polirom, 2005

42
dificilă înțelegerea gamei largi de simptome care se încadrează sub termenul
umbrelă „dizabilitate mintală”.

4.2.Activitatea asistentului social

Luând în considerare nevoile specifice ale fiecărui individ, există

câteva valori importante ale asistenței sociale care pot fi extrase din sistemul
mai larg de principii generale-umane:

 recunoașterea statutului special acordat persoanelor cu dizabilități,

 încurajarea și facilitarea tendinței naturale a fiecărei persoane spre
autodeterminare și
 acordarea de atenție personalizată fiecărui client.

Un ideal, ferm, dar flexibil și deschis către o nouă integrare a acestor

principii și valori ar putea fi o premisă semnificativă în stabilirea unui cod de
etică pentru asistenții sociali.

O persoană cu handicap mintal, indiferent de grad, ar trebui tratată

ca o persoană unică, care se deosebește de ceilalți din același grup.
Categorizarea acestor oameni, care reflectă o atitudine simplistă, le poate face
un rău moral. Fiecare dintre ele are propriul său set de probleme și resurse. Din
păcate, cu cât afectarea funcției mentale este mai gravă, cu atât este mai dificil
să comunici, să detectezi distincțiile și nevoile și, ca urmare, să ajuți.

În încercarea de a se particulariza, idealurile de bază ale asistenței

sociale pot fi transpuse în valori relevante pentru activitatea de ajutorare a
persoanelor cu tulburări mintale în condițiile specifice ale societății actuale.

Valori precum respectarea propriilor dorințe, a avea propria cameră

și a avea propriile proprietăți sunt toate exemple ale acestor drepturi. A avea
prieteni și a menține relații cu aceștia sunt, de asemenea, exemple ale acestor
drepturi.

43
 Acesta este doar o mică mostră din numeroasele valori care pot fi
urmărite într-un cadru axiologic care ar trebui să fie fundamentul asistenței
sociale.

Asistentului social trebuie să fie : terapeut, mediator, mobilizator de

resurse, căutător de resurse, avocat, coordonator, profesor şi prieten.

Asistența socială este un domeniu extrem de dificil care necesită o

abordare unică. Oamenii au cerințe de bază pe care societatea încearcă să le
îndeplinească prin instituții specializate. Persoanele care au nevoie de asistență
socială au o varietate de cerințe, inclusiv hrană, adăpost, îngrijire și educație.
Asistența socială, pe de altă parte, se concentrează mai degrabă pe un număr
relativ mic de oameni decât pe cerințele întregii populații. Din punctul de
vedere al asistenței sociale, capacitățile în fiecare domeniu al nevoii umane nu
sunt la fel de profunde precum sunt în serviciile specializate pentru a răspunde
acestor nevoi. Acordarea asistenței sociale necesită frecvent improvizații, dar
necesită și construirea de relații, mobilizarea resurselor și aplicarea
cunoștințelor de înaltă specializare.

Insuficiența mintală este legată de o normă. Este un standard definit

social care ar putea fi exprimat ca normalitate sau devianță. Această diviziune
este deosebit de ineficientă pentru că stigmatizează un număr mare de oameni.
Faptul că aceste principii nu sunt fixe, ci mai degrabă rezultatul unei anumite
interpretări demonstrează relativitatea lor. De asemenea, afectează persoanele
care au boli mintale. Deficiența este o frază relativă care este stabilită de
condițiile unui anumit moment și loc.

Pe baza acestor considerații, se poate concluziona doar că

persoanele cu tulburări mintale, familiile lor sau susținătorii lor au nevoie de
asistență din punct de vedere al asistenței sociale. Prietenii, rudele și
cunoștințele pot oferi o mulțime de asistență. Cu toate acestea, problema

44
inadecvării nu este doar de natură personală și individuală. Aceasta este, de
asemenea, o problemă de societate, avand in vedere modul în care abordează
provocarea semnificativă a insuficienței.

Se poate susține că există trei principii largi ale sprijinului social

pentru persoanele cu tulburări mintale, bazate pe scopurile generale ale
asistenței sociale și pe considerentele precedente. Ele sunt, în general, parti ale
unui sistem național de protecție care se bazeaza pe o politică de ajutor național.
Ca urmare, aplicarea acestor concepte începe la cele mai înalte niveluri de luare
a deciziilor și progresează la nivelurile zonale și locale, unde are loc o activitate
socială autentică.

În principal discutam despre recunoașterea și întelegerea acestor

consumatori pentru a oferi o soluție adaptată cerințelor lor unice. Documentele
medicale, fișele educaționale și evidențele organizațiilor neguvernamentale care
se ocupă de îngrijirea acestor persoane pot fi folosite toate pentru a identifica
persoanele cu tulburări mintale din zona de responsabilitate. Persoanele cu
dizabilități mintale trebuie să fie bine-cunoscute din toate punctele de vedere
odată ce au fost identificate. Informații suplimentare despre ele pot fi obținute
prin intermediul familiei, cunoscuților și prietenilor. Ajutorul social poate oferi
un răspuns personalizat care nu este întotdeauna concentrat în mod explicit pe
persoana cu dizabilități mintale. Este cazul serviciilor de sprijin familial, care
prin natura lor vizeaza îmbunătățirea situațiilor generale de viață ale unei
persoane din cauza unei boli mintale. Persoana cu dizabilități mintale trebuie
tratată ca un participant activ la lucrările de ajutorare, indiferent de cunoștințele
sau serviciile oferite.

Astfel, toate facilitățile, mijloacele și serviciile necesare trebuie să fie

puse la dispoziție acestor oameni.

45
 După identificarea cazurilor, se face o evaluare generală și se
stabilesc nevoile de asistență. Se referă la furnizarea de informații, servicii de
asistență, resurse materiale sau financiare, soluții de rezolvare a problemelor,
monitorizarea cazurilor și așa mai departe.

În fine, dezvoltarea unor metode de diversificare a serviciilor de

asistență socială, înmpreuna cu persoanele cu tulburări mintale, precum și cu
familiile acestora, trebuie inclusă în activitatea de asistență socială. Această
noțiune necesită nu doar un nivel ridicat de ingeniozitate din partea asistentului
social, ci și o înțelegere aprofundată a serviciilor sociale disponibile.

Aceste principii generale au condus la o serie de reguli pentru

activitatea de asistare a persoanelor cu dizabilități mintale:

 copiii cu dizabilități mintale ar trebui să locuiască în familiile lor;

 orice adult cu dizabilități mintale care dorește să părăsească casa
părinților ar trebui să poată;
 orice alternativă rezidențială oferită unei astfel de persoane ar trebui să le
permită, dacă doresc, să locuiască cu alte persoane fără dizabilități
mintale;

Toate aceste principii de sprijin social pentru persoanele cu dizabilități

mintale iau în considerare cerințele acestora, precum și o varietate de așteptări
sociale.

Totalitatea acestor deziderate de care activitatea de asistenţă socială ar

trebui să ţină seama sunt numite cu un termen generic normalizare.

„ În condiţiile actuale ale sistemului de asistenţă socială a persoanelor

cu handicap mintal, normalizarea va trebui să înceapă cu deinstituţionalizarea
acestor persoane. Ştiind că o mare parte a indivizilor cu handicap mintal sunt
plasaţi în instituţii mari de ocrotire. Timp de zeci şi zeci de ani marea

46
majoritate a persoanelor cu handicap mintal a fost plasată în aşezăminte
speciale40".

STUDIU DE CAZ

PLAN DE INTERVENTIE PERSONALIZAT

I Identificarea, evaluarea si preluarea cazului

Numele si prenumele copilului: I.M.

Varsta: 9 ani

Sex: masculin

Domiciliul legal: Com. Rus, Jud. Salaj

Scolarizare: clasa a II a

Diagnostic psihologic: deficienta mintala usoara spre medie

40
Ceobanu Ciprian Instituţionalizare sau deinstituţionalizare. Iaşi 1997.

47
II Istoricul social al copilului
Copilul I.M. este al doilea copil nascut din cei trei ai sotilor C.M. SI S.V..
A fost crescut de parinti pana la varsta de 7 ani, nu a frecventat gradinita, a
ramas repetent in clasa a I a si evaluarea a fost realizata de catre Serviciul de
Evaluare Complexa.

III Starea de sanatate

Copilul sufera de deficienta mintala usoara, aceasta a fost descoperita

tarziu,abia in momentul cand acesta a intrat in scoala unde s-a observat o
oarecare intarziere mintala. Astfel,acest fapt a facut ca copilul sa intampine
dificultati in a trece de pragul clasei a -II-a.

IV Relatiile in familie si comunitate

Relatii in familie: copilul are o relatie buna cu mama sa, nu refuza sa stea cu
dansa, dimpotriva, atunci cand merge acasa, cu greu doreste sa se mai intoarca
la scoala pentru continuarea activitatilor pe care acesta le face.

Relatii comunitare: copilul relationeaza cu colegii suficient de bine, in limitele

puterii sale de a relationa si vointei sale. De asemenea si lagatura dintre
invatatoare si elev este una buna.

V Evaluarea cazului

 Pentru a optimiza situatia copilului se recomanda:

- reevaluarea de catre Serviciul de Evaluare Complexa si
testarea posibilitatilor mentinerii copilului in invatamantul de masa cu
professor de sprijin. - referirea cazului unui
O.N.G., in scopul sprijinirii mamei si ameliorarea conditiilor de viata.
- urmarirea
evolutiei copiluilui in familia de origine prin vizite periodice la domiciliu,

48
 convorbiri cu apartinatorii si prin mentinerea legaturii cu institutia de
invatamant.

ACTIVITATI IN CLASA

Clasa: a II-a

Obiectul: Limba şi literatura română

Subiectul lecţiei: Semne de punctuatie: Punctul(.). Semnul

întrebării(?)

Obiective operaţionale:

O1: să grupeze, la tablă şi pe fişe, propoziţiile unui text, ţinând cont de semnul
de punctuaţie de la sfârşitul lor;

O2: să alcătuiască, individual, pe caiete, două propoziţii despre anotimpul

iarna, după imagini şi alte două cu cuvântul sanie care să exprime: o
comunicare şi o întrebare;

Consider ca obiectivul “O1” este prea dificil pentru copilul cu deficienta

mintala, din punct de vedere al completarii fisei, cu propozitiile unui text, tinand
cont de semnul de punctuatie de la sfarsitul lor. Astfel, il modific in sensul
urmator: O1* Sa grupeze pe
fise, propozitiile unui text, tinand cont de semnul de punctuatie de la sfarsitul
lor, in grupe de cate 3 sau 4 elevi.

Consider de asemeni ca obiectivul “O2” este prea dificil pentru copilul cu

deficienta mintala, iar elementele care i-ar putrea creea dificultati sunt legate de
numarul de propozitii pe care trebuie sa le formuleeze. Astfel, il modific in
sensul urmator:

49
 O2* Sa alcatuiasca, individual, pe caiete, o propozitie despre anotimpul
iarna, dupa imagini, si inca o propozitie cu cuvantul sanie. Una dintre propozitii
sa exprime comunicare, iar cealalta o intrebare. Timpul de lucru sa fie mai
indelungat cu 3 minute, adica 6 in total, in comparatie cu ai sau colegi.

Fisa de lucru

1. ( O1 ) Cititi textul :

- Cand te duci la magazin?

- Maine dimineata.
- Pot sa te rog ceva?
- Poti sa ma rogi ceva.
- Te rog, imi cumperi 2 pere?
- De care mere?
- Nu sunt pretentios, insa sunt mai bune cele galbene.

Grupati propozitiile in tabelul de mai jos:

. ?

- Maine dimineata. - Cand te duci la piata?

- Poti sa ma rogi ceva. - Pot sa te rog ceva?
- Nu sunt pretentios, insa sunt - Te rog, imi cumperi 2 pere?
mai bune cele galbene. - De care mere?

50
 2. ( O2 )

3.Puneti semnul corect:

a) Ana invata pentru test

b) Unde mergi

c) Crina culege flori

4.Alegeti varianta corecta (puneti A (adevarat) sau F(fals)) :

a) Cu ce mergi maine la scoala?

b) Ai fost la aniversarea Mariei.

c) Astazi imi scriu temele.

d) Ce prajitura a facut mama ta?

5.Pornind de la cuvintele de mai jos, faceti propozitii: una cu semnul intrebarii

si una cu punct. ( pot utiliza un cuvant de mai multe ori, atata timp cat are sens
propozitia )

Biserica sora parc mihai tata

mearga acasa plimba

51
CONCLUZII

În cultura actuală, preocuparea pentru persoanele cu dizabilități

mintale poate fi găsită într-o gamă largă de domenii și este studiată dintr-un
număr tot mai mare de unghiuri. Mai mulți specialiști, cum ar fi medici,
psihologi, asistenți sociali, instructori de educație generală și specială, mulți
părinți și alții, sunt plasați în mod obișnuit în fața unei persoane cu handicap
mintal, fiecare având propriul set de probleme de rezolvat. Orice persoană cu
dizabilități trebuie să știe că există persoane grijulii alături de ei și că acestea
evoluează, își stabilesc capacitatea de a-și asigura independența, își revigorează
puterea fizică și mentală și își perfecționează abilitățile de a face față
provocărilor vieții. Doar în astfel de circumstanțe o persoană cu dizabilități
mintale poate fi capabilă să se integreze fără efort în societate și să se simtă ca
un membru complet.

În ceea ce privește viața psihică, insuficiența mintală este definită de

un set de caracteristici generale: vâscozitate ereditară, heterocronie, rigiditate
mentală, rigiditate a conduitei, deficite de comunicare, eterogenitate și
heterodezvoltare intelectuală.
52
 Toate funcțiile și procesele mentale sunt afectate într-un fel de
prezența unei dizabilități mintale. Ca urmare, analiza senzorio-perceptivă este
complicată, ceea ce face dificilă observarea componentelor individuale ale unui
articol sau a imaginii acestuia. Incapacitatea unei deficiențe mintale de a modela
un câmp de reprezentare bazat pe simboluri arată funcționalitatea slabă a
structurii semiotice și absența aproape completă a limbajului interior în ceea ce
privește strategia de reprezentare. Boala psihică se caracterizează prin
următoarele caracteristici: gândire concretă, situațională, bazată pe clișee
verbale, imitație mecanică a acțiunilor și limbajului celorlalți, lacune majore în
dobândirea conceptelor abstracte, și o slabă capacitate de discernământ,
tulburări intelectuale etc. Imaginația sau nu, toate formele de subdezvoltare
cognitivă sunt ineficiente și neproductive, gradul de dizabilitate fiind invers
legat de severitatea dizabilității, până când acesta dispare complet.

Tulburările imaginației, cum ar fi minciuna și conspirația, sunt comune

în toate formele de boli mintale. În majoritatea cazurilor (cu excepția
insuficiențelor severe, severe), nivelul de memorie al deficienței mintale nu este
afectat semnificativ. Se crede că memoria joacă o funcție compensatorie în
formele ușoare și moderate de retard mintal, înlocuind dezvoltarea deficitară a
funcțiilor cognitive superioare. Atenția bolnavilor mintal diferă de cea a
oamenilor normali nu atât în ceea ce privește performanța, cât și în modul în
care este structurată. Calitățile concretismului, rigidității și inerției specifice
nivelului de gândire sunt imprimate în limbajul persoanelor cu dizabilități
mintale. Dislalia, disgrafia și dislexia sunt semnele cele mai răspândite ale
tulburărilor de limbaj cauzate de boli mintale. Tiparele unice ale deficienței
mintale sunt specifice psihopatologiei marginale din punct de vedere al
afectivității, cu experiențe emoționale ușor de detectat.

În cultura actuală, preocuparea pentru persoanele cu dizabilități

mintale poate fi găsită într-o gamă largă de domenii și este studiată dintr-un

53
număr tot mai mare de unghiuri. Mai mulți specialiști, cum ar fi medici,
psihologi, asistenți sociali, instructori de educație generală și specială, mulți
părinți și alții, sunt plasați în mod obișnuit în fața unei persoane cu handicap
mintal, fiecare având propriul set de probleme de rezolvat. Orice persoană cu
dizabilități trebuie să știe că sunt alături de ei persoane grijulii și că acestea
evoluează, își stabilesc capacitatea de a-și asigura independența, își revigorează
puterea fizică și mentală și își perfecționează abilitățile de a face față
provocărilor vieții. Doar în astfel de circumstanțe o persoană cu dizabilități
mintale poate fi capabilă să se integreze fără efort în societate și să se simtă ca
un membru complet.

Copiii cu dizabilităţi nu sunt handicapaţi prin definiţie, sunt doar copiii

cu nevoi speciale, care trebuie înțeleși, nu catalogaţi.

54
BIBLIOGRAFIE

1. Albu Adriana, Albu Constantin, Asistenta psihopedagogica si medicala a

copilului deficient fizic si mental, Editura Polirom, Iasi, 2000;
2. Arcan Petru, Ciumageanu Dumitru, Copilul deficient mintal, Editura
Facla, Timisoara, 1980
3. Buzducea, D., Sisteme moderne de asistenţă socială. Tendinţe globale şi
practice locale,Iaşi, Editura Polirom, 2009.
4. Ceobanu Ciprian Aspecte ale asistenţei sociale a persoanei cu deficienţă
mintală. Iaşi 1996
5. Chelemen Ioan, Abordări teoretice – persoane cu handicap, editura
Universitatea din Oradea, 2007, Oradea
6. Ciobanu, C., Diac ,G., Hriţuleac, A., 1996 - Conotaţii psihosociale ale
deficienţei mentale, Editura A 92, Iaşi
7. Clasificarea Internațională a Funcționarii, Dizabilității și Sănătății (2004),
București, Editura MarLink
8. Cretu Verginia, 2006, Incluziunea sociala si scolara a persoanei cu
handicap. Strategii si metode de cercetare, București, Editura Printech

55
9. Druţu Ioan Psihologia deficienţilor mintali .Cluj-Napoca, Universitatea
Babes -Balyai 1995
10.Gabriela Irimescu, Tehnici specifice in asistenta sociala, Ed. Univ. Al. I.
Cuza, Iasi, 2002,
11.Livius Manea Protecţia Socială a persoanelor cu handicap. Bucureşti
2000
12.Gherguţ, Alois – Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale.
Strategii de educaţie integrată. - Editura POLIROM, Iaşi, 2001
13.Gheruţ, A., Problematica asistenţei persoanelor cu handicap, cerinţe
speciale, în Neamţu,G., Tratat de asistenţă socială, Iaşi, Editura Polirom,
2000
14.Livius Manea ,Protecţia Socială a persoanelor cu handicap,Bucureşti,
2000
15.LUNGU NICOLAE S., Program de recuperare complexa a
copilului handicapat mintal, Institutul National pentru Recuperarea si
Educatia Speciala a Persoanelor Handicapate, 1992
16.Manea, L., Protecţia socială a persoanelor cu handicap, Bucureşti,
Editura Şansa, 2000.
17.Mihăilescu, O., Teodorescu, L., Stoenescu, C., Sistemul de protecţie
socială a persoanelor cu handicap din România, Bucureşti, Editura All
Beck, 2003.
18.Moţet, D., Psihopedagogia recuperării handicapurilor neuromotorii,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2001
19.PAUNESCU C, MUSU I., Psihopedagogie speciala integrata -Handicap
mintal. Handicap de intelect, Ed. ProHumanitate, Sibiu, 1997
20.Paun, E si Verza E (coord.) Educaţia integrată a copiilor cu handicap,
Bucuresti,1998
21.Popovici D.V,Elemente de psihopedagogia integrării,Pro
Humanitate,Bucureşti1999

56
 22.Popescu, G., Plesa, O. (coord.), „Handicap, readaptare, integrare”,
Bucuresti, Pro Humanitate, 1998
23.Predescu M. ,Psihopedagogia specială. Deficienţa mintală, Timişoara,
1994
24.RADU GHE., Psihopedagogia scolarilor cu handicap
mintal, Ed. ProHumanitate, Sibiu, 2000.
25.Roşca M. (1967), „Psihologia deficienţilor mintal”, E.D.P., Bucureşti
26.T Rotariu, T., Iluţ, P., - Sociologie, Editura Mesagerul, Cluj Napoca,
1996
27.Rusu Constantin, Deficienta, Incapacitate, Handicap, Editura Pro
Humanitate, Bucuresti, 1997
28.Vasilescu, D., Oameni asemenea. Persoanele cu handicap din România,
Bucureşti, Editura Compania, 2001.

WEBB.

www.revistacalitateavieţii.ro

www.cotidianul.ro

http://www.romedic.ro/retard-mental

https://www.sfatulmedicului.ro

https://www.nevoispeciale.ro/

http://www.webclinic.ro/

57
58