Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Specializarea Asistență Socială I ID, Grupa 2

Explicați în maxim 400 cuvinte de ce

credeți că societăți diferite împart altfel
etapele dezvoltării

Student:
SĂPUNARU CLEOPATRA

Iași
2022
1
 Dezvoltarea umană urmărește simultan evoluția biologica, psihologică, sociologică și
culturală a individului pentru a înțelege procesul de adaptare al sistemelor comportamentale și
biologice la cel fizic și social.
Psihologia dezvoltării umane (cu alți termeni: dezvoltare umană, sau psihologia vârstelor)
este o ramură a psihologiei care studiază particularitățile psihice ale fiecărei etape de vârstă, în
relație cu factorii biologici şi sociali care le influențează.
Această disciplină are două obiective principale:
- de a descrie modul în care se dezvoltă din punct de vedere psihologic indivizii umani, cum
se schimbă ei pe parcursul vieții;
- de a explica dezvoltarea punând în evidență factorii biologici și sociali care determină
aceste schimbări. (după Seamon şi Kenrick, 1992, p. 378).1
Dacă predispozițiile ereditare sunt absolut indispensabile, reprezentând temelia,
fundamentul pe care se construiește personalitatea, mediul este implicat şi el profund în devenirea
psihicului. Mediul reprezintă cadrul în care se naște, trăiește și se dezvoltă individul și se referă la
totalitatea elementelor externe cu care individul interacționează direct sau indirect .
Acțiunea mediului în procesul dezvoltării personalității poate fi directă, de pildă în cazul
climei sau indirectă prin factorii sociali - structura socială a statului și condițiile pe care le creează pentru
dezvoltarea copiilor, sistemul de sănătate, sistemul de învățământ, nivelul de trai, precum și factorii
culturali - cultura, tradițiile, obiceiurile poporului. Există însă și o abordare restrânsă a înțelegerii mediului și
a influenței acestuia asupra formării personalității unei persoane. Conform acestei abordări, mediul este
mediul imediat al subiectului .
Influențele factorilor de mediu sunt resimțite în cadrul activităților desfășurate de ființa
umană, fie în sens pozitiv, dezirabil, favorizant, stimulator, fie în sens negativ, inhibitor, în calea
dezvoltării personalității.
Harkeness (1986) a introdus termenul de nișă de dezvoltare, desemnând totalitatea
elementelor cu care copilul intră în relație, la o anumita vârsta. Structura unei nișe de dezvoltare
vizează:
- obiectele și lucrurile accesibile copilului, la diferite vârste;
- răspunsurile și relațiile anturajului față de copil;
- cerințele adultului vizând competențele copilului, astfel încât acesta să fie încurajat
permanent, prin solicitarea unor nivele de performante gradat;

1
Bócsa Éva, Dezvoltare umană şi mediul social, Note de curs, p.4
2
 - activitățile impuse, propuse copilului sau acceptate de acesta.2
Societăți diferite folosesc nișe de dezvoltare diferite, chiar pentru aceeași vârstă, ceea ce si
explica diferențele de dezvoltare bio-psiho-sociala. Witkin face o paralela între nișa de dezvoltare de
tip occidental și cea tradițională africana, indicând următoarele diferențe:
 copilul occidental are jucării ca obiecte specifice și locul său, special amenajat – în
casa; de regula, prezenta lui este exclusa din locurile și activitățile adulților; nu este implicat de
timpuriu în sarcini casnice sau sarcini specifice adulților.
 copilul african are ca obiecte de joaca lucruri din casă, locul său special, ca spațiu
fizic distinct, nu există; el este cel mai adesea apropiat de mama, atașat chiar de trupul acesteia;
acest statut de „copil la purtător” îl face prezent, extrem de timpuriu, în mai toate activitățile și
locurile comunității din care face parte (munca, petreceri, reuniuni).
Astfel, rezulta ca stimularea occidentala, ca factor al dezvoltării, este mai redusă pentru
copilul occidental, ceea ce și explica ritmul mai lent al dezvoltării acestuia în primii 2-3 ani de viată,
fata de copilul din culturile tradiționale. După aceasta perioada, raportul ritmului de dezvoltare se
inversează, deoarece nișa de dezvoltare a copilului occidental se diversifică (creșa, grădiniță, mass-
media etc.), în timp ce nișa de dezvoltare tradițională vine cu o oferta mai săraca și mult mai aspră,
introducând de timpuriu (3 ani) munca – ca forma de activitate pentru copil.
Este de subliniat impactul reprezentărilor sociale despre copil și copilărie în structura
conținutului nișei de dezvoltare. Faptul poate explica, alături de alți factori, de ce o aceeași realitate
infantilă (de exemplu copilul intre 4 si 9 ani), în culturi diferite, prezintă sub aspectul utilizări
bugetului de timp, alte dominante de activitate: copilul american acordă cel mai mult timp studiului,
cel din Japonia – jocului, cel din Kenia – muncii, iar cel din India – interacțiunilor sociale. (Bril,
Lehalle)
În țările dezvoltate, statul și comunitatea se implică activ în asigurarea politicilor de
stimulare a dezvoltării umane, asigurând un nivel decent al veniturilor, servicii sociale, medicale și
de învățământ de calitate și la îndemâna oricui . În plus tehnologia este accesibilă tuturor.
Majoritatea familiilor din țările mai putin dezvoltate dispun de venituri foarte mici  și
trebuie să-și direcționeze veniturile integral spre consum. Drept consecință, în aceste țări economiile
și investițiile naționale sunt minime. Stagnarea economica nu permite schimbarea sociala. 
Copiii din țările cele mai puțin dezvoltate nu au unde să se ducă la școala; și dacă le au nu
sunt stimulați să se ducă . Educația publică nu ajunge în toate zonele țărilor mai puțin dezvoltate și

2
Conf. Andronic Ioan, Lect. Florina Nechita, Psihologia dezvoltării , Craiova, 2011, p. 4
3
de multe ori se limitează la o formare elementară, potrivit pentru reducerea indicilor de
analfabetism.
Insuficienta formare profesională va avea un impact negativ asupra productivității muncii și
reduselor venituri obținute de-a lungul vieții lor. Altă consecință a lipsei de informare a tinerilor, în
special a femeilor, este efectul sau menținând înalte ratele de natalitate.
Pe de alta parte, absența unui sistem de securitate socială face ca părinții să facă mulți
copii care sa le asigure îngrijirea la bătrânețe. Fiii nu sunt priviți ca ceva "costisitor", ci "rentabil",
fiindcă încă de mici ajută la muncile câmpului și la câștigarea traiului. 
Dacă cultura sociala a țărilor mai puțin dezvoltate acționează de multe ori ca o barieră în
fața dezvoltării, ar trebui să acceptăm ajutorul cultural din exterior. Neînțelegerea teoretică a
problemelor subdezvoltării permite ca mesajele care ajung la țările inapoiate să fie contradictorii și
inclusiv să acționeze forțând legăturile ce împiedica desprinderea. 

4
 BIBLIOGRAFIE :

 Şoitu C.T. Dezvoltarea copilului si adolescentului. O perspectivă pentru asistenţii

sociali, Ed. Universității ”Alexandru Ioan Cuza 2014,
 Mihaela Găişteanu, Psihologia copilului,
 Bócsa Éva, Dezvoltare umană şi mediul social, Note de curs,
 Conf. Andronic Ioan, Lect. Florina Nechita, Psihologia dezvoltării , Craiova, 2011
 Suport de curs- U1. Teorii ale dezvoltării
 https://www.eumed.net