Întrebări referitoare la intervenţie

Introducere
Majoritatea tinerilor care doresc să încerce droguri legale, le obţin de la prieteni. Tipul de drog
folosit, într-o zonă dată, depinde de preţ, de modă, localizare geografică şi altele. Unii tineri pot
folosi drogurile pentru a acoperi problemele existente (divorţul părinţilor, abuzuri sau neglijenţă
din partea părinţilor şi a şcolii). Consumul de droguri poate fi un răspuns la singurătate, la
probleme privind neintegrarea în colectivitate sau dispreţul faţă de sine. Există multiple indicii
care pot sugera un eventual consum de droguri, ca de exemplu: schimbarea bruscă a
comportamentului, treceri fără motiv de la veselie la tristeţe, agresivitate neobişnuită, pierderea
apetitului, pierderea interesului faţă de şcoală, muncă şi prieteni, stări de somnolenţă şi apatie
necaracteristice, schimbarea grupului de prieteni, tendinţa de tăinuire a noilor "prieteni". Tinerii
trebuie educaţi în privinţa drogurilor, procesul educării urmând să înceapă devreme şi să fie
continuat de-a lungul copilăriei şi a adolescenţei. Dacă problema drogurilor este discreditată în
mod adecvat, va dispare atracţia şi aura misterioasă ce le învăluie.
1. Ce este intervenţia psihologică?
În general, intervenția psihologică poate fi definită ca o acțiune profesională fundamentală din
punct de vedere științific şi evaluată empiric, care operează cu mijloace şi metode psihologice la
nivelul experienței trăite şi a comportamentului, ivind drept scop dezvoltarea sau reabilitarea
unei persoane, prevenirea sau tratamentul tulburărilor.
Intervenția psihologică își propune atingerea unor obiective. Primul dintre acestea se referă la
dezvoltarea şi promovarea sănătății psihice şi fizice.
În literatura de specialitate este acceptată definirea psihoterapiei ca un demers structurat şi
organizat, uzând de tehnici şi mijloace specifice, realizat de o persoană cu acreditare în domeniu,
care are ca finalitate reducerea şi eliminarea unui simptom sau restructurarea unor trăsături de
personalitate ale pacientului sau clientului.
Particula „psiho“ indică un conținut de natura psihologica, iar termenul „terapie“ - prezenţa unor
simptome sau afecţiuni. Psihoterapia se adresează însă unei arii largi de afecțiuni sau boli
somatice şi psihosomatice, chiar unor afecţiuni de tip nevrotic, ca şi unei plaje întinse din
normalitate. Ideea de restructurare a personalității clientului poate însemna modificarea,
ameliorarea unor structuri de personalitate patologică sau optimizarea unor trăsături ale
personalității indivizilor normale, care urmează programe de optimizare personală (dezvoltare
personală).
Prin urmare, psihoterapia şi consilierea interferează, şi mai mult dacit atât, psihoterapia include
consilierea (care constituie un nivel primar de intervenţie psihologică).
Așadar, psihoterapia se adresează:
- persoanei normale psihic, dar aflată în dificultate;
- persoanei cu dificultăți de relaționare;
- persoanei care prezintă diverse afecțiuni psihice sau somatice (organice);
- persoanei alienate, căreia îi dezvoltă capacitatea de orientare în viaţă şi de resocializare.
Distincția psihoterapie-consiliere nu mai este permanent valabilă (poziția diferitelor şcoli de
terapie şi realitatea concretă din acest domeniu au determinat această situație). În unele cazuri de
psihoterapie, se face, de fapt, consiliere, dar ceea ce trebuie reținut este faptul că psihoterapeuții
pot fi şi consilieri în același timp, pe când psihologii-consilieri nu pot aborda probleme de
manieră psihoterapeutică deoarece nu au pregătirea şi acreditarea necesare.

Factorii de risc contextuali al consumului de droguri în mediul preadolescenților:

- Legile şi normele sociale favorabile comportamentelor de consum şi abuz - împreună cu o
înaltă toleranţă socială cu privire la fiecare substanţă sunt factori contextuali cheie favorabili
consumului şi abuzului de diferite substanţe psihoactive. In cazul drogurilor legale, de exemplu,
este amplu demonstrat că o serie de măsuri cum sunt restrângerea numărului punctelor de
vânzare si a orarelor de vânzare, creşterea preţurilor (prin legislaţie si impozite), legislaţia care
limitează vârsta de vânzare si limitarea locurilor publice de consum etc au un efect important de
limitare a consumului.
- Disponibilitatea - este relaţionată cu aspectele normative si legale, dar poate fi considerata si un
factor independent. De exemplu, faptul ca un drog este sau nu legal determina o mai mare sau
mai mica disponibilitate si consum global. Gradul de disponibilitate (numărul si accesibilitatea
punctelor de vânzare, eficienţa mecanismelor de promovare si distribuţie etc) atât pentru
drogurile legale cât si pentru cele ilegale, constituie un factor de risc independent, odată
evidenţiaţi alţi posibili factori de confuzie, cum ar fi puterea de achiziţie a indivizilor sau alte
caracteristici individuale.
- Extrema deprivare socială - rezultatele studiilor arată că anumiţi indicatori de dezavantaj social,
precum sărăcia, aglomerările umane şi condiţiile de viaţă proaste sunt asociate cu un risc crescut
de comportamente antisociale. O lectura simplista a acestor rezultate a condus la interpretarea ca
sărăcia este un factor per se pentru consumul de droguri. Fără îndoială, acest stereotip nu a fost
confirmat prin cercetările centrate pe studii comparative între clasele sociale. In acelaşi timp,
diverse studii au demonstrat ca educaţia superioară a părinţilor, un loc de munca bun al acestora
sau o mai bună disponibilitate materială pentru cheltuieli personale se pot prezenta asociate cu
un mai mare consum de alcool, tutun sau marihuana printre adolescenţii ce provin din astfel de
medii. În acest cadru, deprivarea socială se poate considera un factor de risc - pentru abuzul de
droguri pe termen lung - în cazul în care exista sărăcie extremă şi, se asociază cu alte tipuri de
probleme personale si familiale.
- Dezorganizarea în mediul social imediat - când o populaţie este confruntată cu schimbări
culturale bruşte, se produce o sensibila deteriorare a abilitaţilor familiei pentru a transmite valori
prosociale copiilor si adolescenţilor. Aceasta deteriorare a rolului socializator al contextului
social apropiat (familie, cartier, reţele sociale de sprijin) pot conduce la probleme legate de
abuzul de alcool.
b) Factori de risc individuali şi interpersonali
Factorii de risc detaliaţi în continuare se evidenţiază ca fiind asociaţi consumului şi abuzului de
droguri.
- Factori psihologici - unele studii semnalează existenţa unei relaţii pozitive între anumite
caracteristici psihologice şi comportamentele de consum şi abuz de droguri, de exemplu,
căutarea de senzaţii noi, un prag scăzut în evitarea durerii - rănirii (capacitate scăzuta de evitare),
incapacitatea de a controla emoţiile, labilitate emoţională sau agresivitate şi ostilitate. Fără
îndoială, analizate împreună, evidenţele disponibile cu privire la importanta acestor factori sunt
încă contradictorii. Împotriva a ceea ce se credea iniţial, nu s-au găsit asocieri pozitive între
consumul de droguri şi simptomatologia de anxietate, depresie sau stima de sine scăzută, în timp
ce alte studii au adus evidenţe asupra faptului că labilitatea emoţională pare a fi mai degrabă o
consecinţă a abuzului de droguri decât o cauză.
- Atitudini şi comportamente familiale permisive cu privire la droguri - consumul de droguri care
se produce în familie influenţează consumul de droguri de către copii şi adolescenţi. Modelarea
exercitată de către părinţi prin propriul lor consum influenţează într-un mod important consumul
de droguri de către copii. Aceasta asociere pozitivă a fost în mod consistent observată atât pentru
drogurile legale cît şi pentru cele ilegale. Diverse studii indică relaţia pozitivă existentă între
apartenenţa la unităţi familiale unde cel puţin unul dintre părinţi este consumator de droguri şi
dezvoltarea pe termen lung a unor probleme de dependenţă de droguri.
- Disfuncţii educative ale familiei/ Stiluri parentale inconsistente - diverse studii arată relaţia
existentă între ineficacitatea sau inconsistenţa în dezvoltarea rolurilor părinteşti şi a funcţiilor
familiei în stabilirea de norme de comportament în familie şi problemele de abuz de droguri, mai
ales la copii care prezintă vreun tip de comportament dezadaptativ (tulburări de atenţie,
iritabilitate şi agresivitate). Nu este clar, însă, că, în general un stil educativ permisiv, precum
atitudini permisive cu privire la consumul de droguri de către copii, influenţează în mod direct
iniţierea şi menţinerea ulterioară a consumului de droguri
- Lipsa unor legături afective familiale - absenţa părinţilor sau unor tutori capabili să ofere suport
emoţional pozitiv copiilor lor, adică, absenţa unor legături afective puternice în mediul familial
poate fi relaţionat cu dezvoltarea unor comportamente de abuz de droguri pe termen lung.
- Eşecul şcolar – randamentul şcolar scăzut a fost identificat ca factor de predispoziţie al
frecvenţei şi intensităţii consumului de droguri. Pe de altă parte nu există nici o evidenţă că un
coeficient intelectual scăzut ar fi un factor predictiv pentru abuzul de droguri.
- Angajament scăzut faţă de scoală – diverse studii indică o relaţie inversă între abuzul de
droguri şi integrarea şcolară şi/sau existenţa expectaţiei de continuare a studiilor secundare.
- Asocierea cu colegi care consumă droguri (anturajul) – consumul de droguri de către grupul de
egali este unul dintre factorii asociat cu consistenţa cea mai mare pentru consumul individual,
fără îndoială însă, evidente recente relevă că relaţia între afilierea la un grup şi consumul de
droguri nu este o relaţie unidirecţională (influenţa grupului asupra individului) ci, în acest sens,
se produce o relaţie biunivocă (indivizii tind să se integreze în grupuri cu aceleaşi afinităţi), şi, în
mod normal, intrarea în grupuri fără norme se produce înaintea iniţierii consumului de droguri.
- Atitudini favorabile consumului de droguri – s-a observat o relaţie pozitivă între debutul
consumului de droguri şi menţinerea atitudinilor şi credinţelor pozitive cu privire la droguri.
Rareori adolescenţii încep să consume droguri fără a porni de la convingerea că beneficiile
potenţiale ale consumului sunt mai mari decât posibilele costuri.
- Debutul timpuriu al consumului de droguri – studiile epidemiologice au oferit informaţii
suficiente pentru a demonstra că intensitatea şi frecvenţa consumului şi consumului problematic
precum şi dezvoltarea problemelor legate de dependenţă va fi mai mare cu cît vârsta de debut
este mai mica.

Factorii de protecţie
Prin factori de protecţie se înţeleg acele circumstanţe moderatoare ale expunerii la factorii de
risc. Factorii de protecţie nu sunt în mod necesar factori opuşi celor de risc, ci mai degrabă este
vorba de două realităţi distincte care interacţionează între ele.
Ipoteza existentei factorilor de protecţie constă în aceea că anumite circumstanţe sau condiţii ce
pot media sau modera efectele expunerii la situaţii de risc şi, în acest fel, pot reduce
vulnerabilitatea indivizilor în faţa problemelor relaţionate cu drogurile.
Factorii de protecţie întăresc rezistenţa persoanelor supuse situaţiilor de risc, acţionând ca
elemente de protecţie faţă de potenţiale răspunsuri problematice.
Conform cercetărilor existente pînă în acest moment, factorii de protecţie identificaţi sunt:
a) Factori de protecţie individuali:
- rezolvarea problemelor - capacitatea individuală a copilului sau adolescentului de a rezolva
probleme şi sentimentul de autoeficienţă.
- interiorizarea normelor - capacitatea individuală de a interioriza norme sociale cu privire la
controlul consumului de droguri.
b) Factori de protecţie familiali:
- legătura emoţională - existenţa unor legături emoţionale puternice între părinţi/tutore şi copii.
- participarea - prezenţa părinţilor/tutorilor în viaţa copiilor: participarea importantă a acestora la
activităţile copiilor.
- norme familiale consistente - existenţa unor norme familiale generale, clare şi stabile.
- supervizare – vizează supervizarea părinteasca asupra vieţii copiilor.
c) Factori de protecţie educativi
- randamentul şcolar - existenţa unui randament şcolar satisfăcător cu aspiraţii şi expectative
rezonabile de a continua studiile.
- o buna legătură cu şcoala - existenta unei legături afective pozitive cu şcoala şi/sau cu
profesorii.
d) Factori de protecţie contextuali:
- promovarea şi întărirea abilităţilor sociale - disponibilitatea unui mediu social de suport şi
întărirea abilitaţilor copilului de a înfrunta succesivele provocări pe care le presupune integrarea
socială (familia, sisteme de suport social exterior). Acesta trebuie să promoveze şi să întărească
abilităţi sociale în timpul copilăriei şi adolescenţei, prin întărirea valorilor pozitive.
- legătura cu instanţele prosociale - existenţa unor legături emoţionale puternice cu instanţele
socializatoare, precum familia, şcoala, biserica sau alte instituţii cu caracter social, şi participarea
activă la activităţile acestor instanţe sociale.
- valorile prosociale - menţinerea unor valori prosociale din partea grupului de egali dar şi
aprecierea pozitivă a grupului de către părinţi sau tutori.
Atât factorii de risc cît şi cei de protecţie se pot prezenta sub diferite nivele de intensitate, ce
merg de la simple asociaţii statistic semnificative cu dezordine psihologică, fizică sau
comportamentală (de ex probleme psihiatrice, boli cardiovasculare sau probleme relaţionate cu
abuzul de droguri), până la propria dezordine sau problemă în sine.
De exemplu, faptul că se ştie că o persoană are mama sau tatăl alcoolic/ă reprezintă un indicator
superficial asupra riscului crescut că această persoană să aibă probleme legate de alcool (de ex
abuz sau dependenţă). Astfel, acest indicator nu implică producerea unei probleme de abuz, nici
nu va explica cum se generează aceasta creştere a riscului. Astfel, creşterea riscului s-ar putea
datora unor mecanisme genetice, pe fondul unei creşteri a sensibilităţii la alcool al receptorilor
neuronali, dar, pe de alta parte, această creştere a riscului poate fi generată de expunerea acestei
persoane pe timpul copilăriei la un model parental de consumator de alcool.
Cercetarea factorilor de risc şi de protecţie în consumul şi abuzul de droguri constituie baza care
în acest moment oferă posibilitatea creării unei ştiinţe preventive bazată pe evidenţe şi, în mod
consecutiv, permite progrese importante pentru cunoaşterea strategiilor eficiente în reducerea
cererii de droguri. Fără îndoială, rămâne încă un drum lung şi anevoios de parcurs. Printre
priorităţile imediate în acest domeniu trebuie subliniate:
- aprofundarea cunoştinţelor asupra factorilor de risc şi de protecţie - pentru o cunoaştere precisă
a naturii, intensităţii şi mecanismelor de acţiune a factorilor cu care se lucrează.
- aprofundarea cunoştinţelor asupra factorilor de risc şi de protecţie în contexte culturale diferite.
- Diversificarea strategiilor şi studierea impactului lor - cunoaşterea factorilor de risc şi de
protecţie contextuali şi individuali sugerează necesitatea studierii eficienţei intervenţiilor ce
cuprind strategii de modificare a contextului, de aplicare de măsuri legislative de protecţie şi
control, de influenţa socială şi individuală şi de dezvoltare de competenţe personale.

2. Care este rolul prieteniei în adolescenţă?

Prietenia are o mare importanţă la vârsta preadolescenței. Prin intermediul prietenilor, tânărul îşi
creează un mediu corespunzător, împreună cu ei descoperă şi împarte bucuriile şi dificultăţile
vieţii, în raport cu ei învaţă să se autodefinească. Prietenia de suflet deţine un loc privilegiat în
lumea adolescenţilor, fiind vorba de o persoană nouă cu care îşi vor împărtăşi secretele.

3. Cum să spun NU, dacă prietenul îmi propune să încerc?

 Informează-te privind consecinţele consumului de substanţe dăunătoare, aceasta te va
ajuta să-ţi motivezi refuzul de a le utiliza.
 Ţine minte că alcoolul şi alte droguri influenţează negativ asupra conştiinţei şi
comunicării tale, iar aceasta scade capacităţile tale de autoprotecţie.
 Ca urmare, poţi deveni mult mai ai grija când iţi faci prieteni;
 poţi avea şi alte păreri decât restul grupului, fără teama că vei fi izolat. Încearcă să judeci
cu capul tău, nu te lua doar după opinia grupului;
 învaţă sa spui ,,NU”, dacă vrei să dovedeşti ca eşti ,, tare”, fă-o susținându-ți punctul de
vedere;
 vorbeşte-le prietenilor despre adevăratele efecte ale consumului de droguri şi fii sigur că
le-ai dat de gândit, chiar dacă pe moment nu vor recunoaşte;
  gândeşte-te de două ori înainte să accepţi diferite propuneri;
 ,, bărbăţia” nu stă în cantitatea de alcool consumată sau în varietatea de droguri
încercate;uşor victima unui abuz fizic sau psihologic.
4. Să-i dau sau să nu-i dau bani în împrumut?

Nici lipsa banilor nu constituie vreo problemă pentru procurarea drogurilor. Cei mai mulţi tineri
fac rost chiar de la părinţi,sau de la prieteni spunându-le că-i folosesc în alte scopuri.

5. Este indicată o retragere temporară din mediul lui?

Ca procese sociale fundamentale, socializarea şi integrarea socială asigură atât omogenizarea

comportamentului (prin capacitatea indivizilor de a face faţă situațiilor sociale cu care vor fi
confruntați şi a juca în mod eficient rolurile învățate) cât şi omogenizarea vieții sociale (prin
desfășurarea ei după modele prestabilite de comportament, în funcție de complementaritatea
diverselor roluri sociale).

6. Cum pot să-l ajut?

Primul pas în acordarea ajutorului unei astfel de persoane este ca ea să vrea cu adevărat să
renunțe la droguri. Persoana care a decis să renunțe la droguri trebuie apoi să apeleze la un
consult psihologic de specialitate şi chiar toxicologic. La un centru antidrog se poate stabili dacă
respectivul consumător are nevoie de dezintoxicare şi unde anume ar trebui să se întâmple asta.
Este nevoie de psihoterapie susținută pentru o perioadă cît mai mare de timp. De asemenea,
pacientul are nevoie de un grup de suport format de cele mai multe ori de familie, de prieteni.

7. Trebuie să semnalez situaţia conducerii instituţiei de învăţământ?

Este de dorit să semnalaţi situaţia conducerii de învățământ cu scopul implicării psihologului şi

al pedagogului social.

8. Trebuie să-i avertizez pe părinţii lui că este consumator de droguri legale?

Familia reprezintă una din cele mai puternice resurse în lupta preadolescentului cu boala sa. Din
păcate însă, drumul de la familia ca resursă pana la angajarea ei într-un mod eficient în această
luptă este presărat cu obstacole. Este binecunoscută importanţa pe care o are familia în a
influenţa decizia persoanei dependente de a intra într-un program de recuperare şi de a-l urma
până la capăt.

9. Este suficientă doar intervenţia mea şi Cine sunt prietenii mei în intervenţie?

În aceeași măsură este important atât pentru părinți dar şi pentru ei să știe că pot primi ajutor
şi că există şanse de remediere, începând de la a sta de vorbă cu un prieten, părinte sau
membru de încredere al familiei, consilierul şcolar, medicul de familie, psihiatrul si nu in
ultimul rund psihoterapeutul.

1. La nivel de terapie
2. La nivel de recuperare medicala si reabilitare psihosociala
3. La nivel de reinserţie,reintegrare familială şi socio-profesionala
 10. Unde trebuie să cer sprijin?
1. Conducerea instituţiei de învăţămînt
2. Familia adolescentului
3. Pedagogul social
4. Psihologul

11. Cine este acest personaj, psihologul?

Psihologul este un specialist, pregătit profesional să te asculte, să te ajute să-ți rezolvi

problemele, să te înțelegi mai bine, să te sprijine emoțional în ceea ce faci. Intervine cu mijloace
specifice psihologice, în scopul de a optimiza, stimula autocunoașterea şi dezvoltarea personală,
a preveni anumite probleme emoționale, cognitive şi de comportament.

12. De ce e atât de important să-i recomand să se adreseze la un psiholog?

Psihologul vă va ajuta în identificarea:

 identificarea problemelor de adaptare şcolară, profesională, socială, relațională;
 identificarea conflictelor personale; problemelor comportamentale şi/sau emoționale;
 identificarea conflictelor familiale;
 identificarea problemelor de identitate, s.a.
 ajută în explorarea şi înlăturarea cauzelor problemelor clientului;
 dezvolta capacitatea de a face schimbări în plan psihologic şi, implicit, în viaţa clientului;
 îmbunătățește capacitatea de a lua decizii, de a face schimbări; resursele personale, s.a.
 dezvoltă abilitatea de a-ţi valorifica potențialul şi resursele personale, s.a.

13. Care sunt psihoterapii clasice în tratarea dependenţei de droguri legale?

TEHNICI DE INTERVENŢIE PSIHOTERAPEUTICĂ

Tehnicile de intervenţie psihoterapeutică vor fi prezentate în cadrul orientării din care fac parte.
Există în practica psihoterapeutică un eclectism la nivel de tehnici (putem folosi tehnici diverse);
acelaşi eclectism nu este însă încurajat la nivel teoretic unde se acceptă acele teorii care au o
susţinere experimentală.
Tehnici dinamic-psihanalitice; individuale şi de grup
Tehnicele dinamic-psihanalitice au ca scop conştientizarea unor conţinuturi informaţionale
inconştiente, considerate răspunzătoare de manifestările psihopatologice şi psihosomatice.
Conştientizarea acestor manifestări şi modificarea semnificaţiei lor duce la remiterea
simptomatologiei.
Tehnica asociaţiilor libere
Clientului i se cere să spună tot ce îi vine în minte atunci când terapeutul va pronunţa numele
temei de interes. Se precizează ca este necesar ca clientul să spună totul fie că este logic fie că nu
este logic, orice îi vine în minte. Tema o stabileşte terapeutul în funcţie de domeniul în care
doreşte să afle mai multe informaţii pe care el le consideră relevante pentru simptomatologie (ex.
relaţia cu mama).
Tehnici cognitiv-comportamentale; individuale şi de grup
Tehnicile cognitiv-comportamentale urmăresc modificare cogniţiilor şi comportamentelor care
susţin simptomatologia subiectului. Tot în această categorie sunt incluse tehnicile de relaxare, de
control al comportamentului respondent (învăţat prin condiţionare clasică) şi de control al
respiraţiei.
Tehnica rezolvării de probleme şi antrenamentul asertiv vizează nu modul de control al
situaţiilor din realitatea externă ci modul de control şi gestionare ale stării de distres.
Exemplu.
(1). comportamentul A: fumează
Acest comportament are următoarele beneficii: elimină anxietatea şi stresul, atrage atenţia şi
stima celorlalţi, etc.
(2). comportamentul A*: nu fumează
Acest comportament este incompatibil cu A, este adaptativ, dar nu are aceleaşi beneficii ca A
(ex. nu îi reduce anxietatea).
(3). comportamentul B: face sport, aleargă
Acest comportament este incompatibil cu A (este greu să alergi şi să fumezi în acelaşi timp), este
adaptativ, are aceleaşi beneficii ca şi A (reduce stresul şi anxietatea, atrage atenţia şi stima
celorlalţi).
Tehnicile de relaxare induc modificări la nivel biologic prin modificarea balanţei
neurovegetative în sensul echilibrării acesteia şi scăderii dominanţei sistemului nervos vegetativ
simpatic. Acest fapt este benefic în sensul că reduce parametrii psihofiziologici ai stresului şi
anxietăţii cu impact pozitiv asupra tratamentului tulburărilor psihosomatice şi recuperării după
stres şi anxietate.
Tehnica expunerii interoceptive
Se cere pacientului să respire adânc şi cu frecvenţă mare pe gură timp de 1-2 minute. Acest
exerciţiu va duce la apariţia hiperventilaţiei şi în consecinţă la declanşarea unor simptome
asemănătoare celor declanşate în crizele anxioase (ex. leşin, ameţeală, ritm cardiac crescut etc.).
Indicaţii: Tehnica este utilă în modificările cognitive din atacul de panică, când pacientul trebuie
convins că, crizele sale sunt declanşate prin mecanismul hiperventilaţiei şi nu se datorează unei
boli grave, incurabile şi incontrolabile.
Tehnica de control al respiraţiei.
Pacientul este învăţat să respire uşor şi lent pe nas (3-4 secunde inspiraţia, 4 secunde expiraţia).
Indicaţii: Tehnica este utilă când dorim să învăţăm pacientul să prevină şi să controleze
hiperventilaţia.
Tehnici ericksoniene; individuale şi de grup.
Tehnicile ericksoniene urmăresc accelerarea răspunsurilor adaptative şi reducerea rezistenţei şi a
răspunsurilor dezadaptative.
Tehnici de accelerare a răspunsurilor adaptative
Tehnica amorsajului. Pentru a facilita un comportament sau o interpretare terapeutul amorsează
anterior reprezentarea mentală a comportamentului sau a informaţiilor utilizate în interpretare.
Exemplu: înainte de a efectua o tehnică de relaxare pacientul este întrebat de momentele plăcute
de relaxare pe care le-a experienţiat anterior.
Tehnica imersiei în scenariu. Pentru a faciliat un anumit comportament, pacientului nu i se cere
doar să facă un anumit comportament dar i se dă şi o justificare plauzibilă pentru acel
comportament.
Tehnica justificării efortului. Pacientul este implicat în sarcini extrem de dificile, mai dificile
decât ar fi nevoie în mod real. Cercetările arată că cu cât efortul angajat în sarcină este mai mare
cu atât subiecţii se simt mai ataşaţi şi mai implicaţi în sarcină.
Tehnici de minimizare a rezistenţei
Tehnica paradoxului. Porneşte de la ideea că dacă se încercă blocarea unui comportament
pozitiv atunci acesta îşi creşte frecvenţa. Daca subiectului care suferă de o depresie uşoară i se
cere să experienţieze o depresie severă atunci este posibil ca acesta să nu mai experienţieze
simptomatologie depresivă.
Tehnici de stimulare a controlului. Pacientul este învăţat cum să-şi exagereze
simptomatologia. Observând că aceasta este sub controlul său înseamnă că o poate controla şi în
sensul reducerii. Desigur aici intervin şi mecanismele descrise în cazul tehnicilor paradoxale.
Tehnica reinterpretării. Orice manifestare în cadrul psihoterapeutic este interpretată ca fiind
favorizantă pentru psihoterapie. Exemplu: dacă pacientul cască în cursul psihoterapiei i se spune
că este pregătit pentru relaxare sau că este relaxat, nu că este plictisit.
Un exemplu de intervenţie în mediul preadolescenţilor
Scopul intervenţiei este acela de a reduce consumul de alcool,tutun şi alte droguri legale de risc
în rândurile adolescenţilor şi de a reduce incidenţa actelor violente datorate consumului de
alcool. Vom prezenta pe scurt în cele ce urmează paşii acestei intervenţii.
Pasul 1. Identificarea problemei. S-a plecat de la observaţia că, în mediul preadolescenţilor,
consumul de droguri legale reprezintă o problemă importantă,. Pentru a rezolva problema,
apelăm la metode de intervenţie tradiţionale, cum ar fi campaniile de educare şi de conştientizare
cu privire la efectele consumului de groguri, dar nu s-au obţinut rezultatele aşteptate.
Pasul 2. Identificarea soluţiei şi formularea ipotezelor de intervenţie. A fost construit un plan de
intervenţie ce reprezintă o aplicaţie a teoriei normei sociale. Esenţial în cadrul acestei teoriei este
rolul central pe care îl joacă normele în viaţa oamenilor, normele reprezentând credinţele
împărtăşite cu privire la comportamentele care sunt şi comportamentele care nu sunt acceptabile
pentru membrii unui grup. Ceea ce este caracteristic pentru teoria normei sociale, este accentul
pus asupra faptului că oamenii percep adesea normele în mod incorect şi că îşi ghidează
comportamentul în funcţie de aceste percepţii. Una dintre erorile cognitive relevante în procesul
de percepere a normelor, este falsul consens, adică tendinţa oamenilor de a crede că şi ceilalţi
sunt/se comportă ca şi ei deşi de fapt nu sunt. O altă modalitate în care poate apărea percepţia
greşită este prin prisma ignoranţei multiple, atunci când majoritatea persoanelor presupun în
mod incorect că ceilalţi se comportă sau gândesc mai diferit decât ei, iar această diferenţă este
văzută ca fiind mai mare decât cea reală. Preadolescenţii care ne interesează aici, ar putea să
creadă că ceilalţi consumă mai mult decât ei, deşi în realitate nu se întâmplă aşa.
Pasul 3. Stabilirea scopurilor şi construirea planului de intervenţie. Scopurile principale ale
intervenţiei sunt:
1) de a reduce nivelul consumului de droguri legale în rândul preadolescenţilor
2) de a reduce nivelul comportamentelor violente legate de consumul de droguri legale. Strâns
legat de aceste scopuri, obiectivul intervenţiei este acela de a modifica percepţiile greşite ale
preadolescenţilor cu privire la nivelul consumului de droguri .
Raţionamentul a fost acela că atingerea acestui obiectiv va duce şi la atingerea scopurilor
principale ale intervenţiei.
Mesajul transmis preadolescenţilor, este elaborat ţinând cont de patru reguli fundamentale:
a) fii cât mai concis
b) spune adevărul
c) fii consecvent
d) evidenţiază norma legată de băutul şi fumatul moderat.
Pasul 4. Implementarea intervenţiei. Campaniile media ce sunt iniţiate în mediul
preadolescenţilor.

14. Ce terapii pot aplica eu, nefiind specialist în psihologie?

- Terapia prin poezie

Terapia prin poezie a fost de fapt practicată în Egiptul antic în forma în care cuvintele erau scrise
pe un papirus şi apoi dizolvate într-o soluţie care era dată pacientului să o bea, astfel încât
cuvintele să-şi facă efectul cât mai repede posibil.
În antichitate şamanii şi vrăjitorii citeau poezie cu scopul de a vindeca. Primul terapeut prin
poezie a fost Soranus, în primul secol al erei noastre, care prescria tragedia pacienţilor maniacali
şi comedia depresivilor.
Nu ne surprinde atunci că Apollo este atât zeul medicinii, cât şi cel al poeziei.
Dar ce se întâmplă când poezia întâlneşte inducţia hipnotică?
Poezia are un efect de inducţie hipnotică în sine, ajutând la reprezentările interne.
Formularea de genul “o cascadă, descărcare continuă de energie”, are un alt impact decât: “şi
simţi cum energia creşte…”
Conceptele poetice ajută la crearea imaginaţiei. Poezia pune cuvintele în orice ordine, creând
structuri gramaticale sau cuvinte, fără a viola expectanţele nimănui.
Ritmul poeziei, ca şi ritmul vorbirii din inducţiile hipnotice participă la crearea transei, împreună
cu construcţiile metaforice.
- Terapia prin râs
- Terapia prin umor

Râsul este unul din cele mai preţioase adjuvante terapeutice în tratamentul majorității bolilor, el
fiind cea mai elementară expresie a bucuriei de viaţă, de a trăi.
Un râs sănătos relaxează musculatura feţei şi a gurii, masează diafragma care este unul din cei
mai importanţi muşchi respiratori ; activează circulaţia sanguină, tonifică corzile vocale, măreşte
tonusul general stimulând activitatea glandelor endocrine. Râsul din plăcere sau din toată inima
este mai sănătos, fiind un elixir de sănătate.
Mulţi psihoterapeuţi îl abordează ca metodă de tratament, învăţându-i pe pacienţi să-l cultive în
mod constant, ca să le aducă astfel relaxare şi sănătate. Terapia prin râs este şi o metodă de
prevenire a bolilor atât psihice cât şi fizice.
Terapia prin ras este o metoda de autovindecare de care pot profita toți, indiferent de vârsta şi de
starea de sănătate. In ultimii 20 ani, programele de terapie prin ras au fost utilizate in diverse
spitale din străinătate, in special pentru copii, in scopul de a-i ajuta sa depășească stresul legat de
boală. De asemenea, unele programe se adresează persoanelor care lucrează în domeniul
medical, pentru a-i ajuta să facă faţă exigenţelor şi responsabilităților muncii lor.
Râsul şi simţul umorului utilizate drept terapii se întâlnesc într-o varietate de contexte, în special
în psihoterapie, pentru a trata afecțiuni precum depresia. In plus, umorul la locul de munca
ameliorează calitatea relațiilor, spiritul de echipa, comunicarea si reduce riscurile de epuizare
profesionala.
În terapia dvs. personală (autotratament prin râs) există mai multe metode de a provoca râsul ; de
aceea este bine să faceţi o listă cu ce credeţi că v-ar amuza sau provoca râsul, de exemplu :
1. Ce amintiri din copilărie sau tinereţe vă făceau să râdeţi mai mult ;
2. Casete cu glume, videocasete cu filme de comedie, desene animate ;
3. Folosiţi-vă imaginaţia fiind creativi : realizaţi fel şi fel de scenarii de rezolvare comică a
unor situaţii neplăcute în care a-ţi fost dvs. sau sunt unii dintre prietenii dvs. ;
4. Puteţi folosi chiar şi gâdilatul, gândindu-vă la zonele mai sensibile care vă fac să râdeţi,
imaginându-vă fel şi fel de scenarii ; sau poate aveţi o soră, un frate, soţul, soţia, un prieten, o
prietenă care vă poate ajuta în acest sens, în orice caz o companie care să vă înveselească şi la
propriu şi la figurat ;
5. Dacă societatea în care trăiţi este prea sobră sau plictisită, căutaţi-vă prieteni noi, sau un alt
grup de persoane vesele şi optimiste ;
6. Învăţaţi să fiţi actor sau actriţă făcând exerciţii de râs articulând cu voce tare : ho, ho, ho,
… apoi hi, hi, hi, hi, … şi ha, ha, ha, …de câteva ori la rând. La început poate că nu este chiar
un râs adevărat, dar apoi veţi râde cu convingere gândindu-vă exact la ceea ce faceţi şi cum
faceţi, adică la comicul situaţiei.
După asemenea exerciţii de râs ( veţi alege din variantele 1,2,3,4,5,6 cele care vă convin mai
bine) veţi fi mai relaxat, mai destins şi un pic mai fericit. Această destindere şi picătură de
fericire se transmite în toate celulele organismului d-voastră dându-le forţă, sănătate şi rezistenţă
la stres şi îmbolnăviri. Cuplurile în care se râde mai mult sunt mai fericite şi au mai puţine
probleme decât altele care sunt mai sobre sau preocupate tot timpul de diverse probleme. La fel
copiii din familiile vesele, unde râsul e prezent în fiecare zi, sunt mai sănătoşi mental şi fizic,
sunt mai încrezători şi cu rezultate mai bune la şcoală. Deci, zâmbiţi cât mai des şi râdeţi măcar
odată pe zi.
Sacroterapia
Sacroterapia este o metodă de tratament fără medicamente, care se rezumă la respectarea unui
anumit regim inspirat din Sfânta Scriptură. Bolnavul va mânca numai legume, fructe, seminţe şi
pâine neagră, va bea apă şi sucuri făcute din fructe proaspete sau legume şi în loc de zahăr va
utiliza miere de albine. Profesorul de religie şi lb. engleză, Aurel Simionescu, crede că orice
boală îşi poate afla leac cu ajutorul Sacroterapiei. Totodată, pentru dobândirea echilibrul
sufletesc și trupesc, de mare importanță este rugăciunea zilnică și care combinată cu o astfel de
dietă, poate duce la rezultate miraculoase în lupta cu cele mai grave afecțiuni.

15. Ce soluţii alternative la consumul de droguri legale îi pot propune?

Iată exemple de activităţi pe care le-ai putea face împreună cu prietenii cînd ai timp liber sau te
plictiseşti:
Organizaţi cu tinerii din localitate petreceri, parade, evenimente anti-alcool, anti-fumat.
Căutaţi căi de a direcţiona creativitatea copiilor spre activităţi non-distructive, cum sunt
concursurile de desen, de invenţii, colecţii etc.
Găzduiţi un grup de elevi dintr-un sat vecin şi apoi mergeţi şi voi la ei în ospeţie.
Organizaţi activităţi (concursuri, întreceri sportive, festivaluri muzicale) împreună cu tineri din
localitatea vecină.
Formaţi echipe pentru a îngriji un sector din centrul localităţii, unde să plantaţi arbori şi fl ori, să
reparaţi urnele de gunoi (cu ajutorul primăriei să le instalaţi acolo unde lipsesc), să supravegheaţi
curăţenia.
Amenajaţi o zonă din localitate astfel ca tuturor tinerilor să le placă să-şi petreacă acolo timpul
liber (teren de joc, teren de sport, piaţă publică, alee, etc.).
Discutaţi şi analizaţi în clasă sau în grupul de prieteni, întîmplări şi situaţii care vă deranjează.
Propuneţi soluţii pentru rezolvarea lor.
Alcătuiţi o listă cu 10 lucruri pe care aţi vrea să le schimbaţi în comunitatea voastră.
Să aleagă viaţă sau moartea !