ESEU

Psihopedagogia adolescenţilor, tinerilor şi

adulţilor

Student: Puică Aurelian Radu

“Îți vei aminti adolescența ca perioada cu cele mai intense emoții și cele mai reale experiențe.
Un adolescent se aruncă cu fiecare celulă din corpul său în ceea ce face, doar pentru că este
prima dată.” (Stephen Littleword)

Prin caracteristicile sale de natură biologică, psihică și socială, adolescența este etapa de vârstă
ce implică cele mai profunde schimbări în evoluția personalității. Majoritatea cercetătorilor care
au studiat această perioadă ,concluzioneaza că dinamica, atât de accentuata și spectaculoasă, se
datorează în principal stărilor de criză care însoțesc procesul de creștere și maturizare. Seria
dezechilibrelor fiziologice și emoționale, a dificultăților volitive, a tulburărilor de conduită și
comportament ,reflecta cel mai bine personalitatea tânărului care-și neagă propria copilărie,
revendicativ în raport cu o nouă identitate care să-l plaseze în lumea adultului, dar pentru care nu
este pregătit. Unii autori vorbesc despre o ”prelungire a minoratului social al tinerilor, datorate
prelungirii duratei de școlarizare, continuării dependenței economice față de părinți și absenței
unui statut social bine definit, ceea ce face ca adolescentul să nu mai aparțină lumii copilăriei,
dar nici universului adulților.” (Sorin Rădulescu, Sociologia vârstelor, Editura Hiperion XXI,
Bucureşti). În acest context, sentimentele de ostilitate față de adulți și încercările de a-și dobândi
independența în raport cu tutela acestora, interesul pentru grupul de prieteni și tendințele de
emancipare în acord cu stilul lor ,sunt justificate în măsura în care percep manifestările
caracteristice tranziției.
Adolescența propriu-zisă sau marea adolescență (16/18 ani – 20 de ani) ,este al doilea stadiu al
adolescenței, după preadolescență (14 ani – 16 ani) . Conform analizei celor două perioade: ”De
la o formă de evaluare impulsivă critică se trece la forme de evaluare în care caută să se exprime
originalitatea. Gustul personal are mai mare pregnanță și se poate susține și demonstra. Intensă
este și socializarea aspirațiilor, aspectele vocaționale, profesionalizarea ce se conturează treptat,
cuprinzând în esență și elemente importante ale concepției despre lume și viață.
În contextual tuturor acestor aspecte există un dinamism deosebit ce vizează transformarea
(revoluționarea vieții și a lumii).” (Ursula Șchiopu ; Emil Verza, Psihologia Vârstelor – Ciclurile
vieții).
În sprijinul acestor considerente, teoriile structuraliste evidențiază modalitățile prin care, pe
parcursul vieții și în funcție de stadiul de dezvoltare în care se află, ființa umană reușește să-și
organizeze conținutul învățării. Corelându-și teoriile dezvoltării cognitive și teoriile dezvoltării
morale,

2
 J. Piaget considera că există o legătură între nivelul raționamentului cognitiv al unui copil și
simțul său etic. Cu alte cuvinte, începând cu 12 ani, stadiului operațiilor formale, ca nivel maxim
de maturizare a gândirii și inteligenței umane, cum îl consideră autorul, îi corespunde etapei
autonome în care moralitatea este un produs al propriului său raționament.
La rândul său, L. Kohlberg aprofundează teoria dezvoltării moralității bazându-se chiar pe
corelațiile lui Piaget, luând însă în calcul factorii determinanți socio-familiali și ai anturajului.
Vorbind în termenii cei mai generali despre ceea ce înseamnă adolescența și care sunt
caracteristicile esențiale ale acestei perioade, ne punem întrebarea: Sunt adolescenții din ziua de
azi diferiți sau se încadrează în aceleași tipare din punct de vedere evolutiv?
Ritmul de viață este din ce în ce mai rapid prin prisma dinamicii transformărilor tehnologice și
științifice, deschiderii și accesului către informație, comunicare și socializare. De mici, copiii
sunt prinși în vâltoarea acestor schimbări spectaculoase și cresc odată cu ele. Deschiderea lor
către nou este atât de mare, iar percepția lor despre lume, atât de diferită, încât prăpastia
intergenerațională se adâncește și ea, îngreunând totodată înțelegerea și acceptarea diferențelor.
În ultimele decenii elevii au fost încurajați să accepte diversitatea culturală și perspectivele
diferite a celor ce provin din medii diferite, să evite formarea și instalarea prejudecăților cu
privire la deciziile, mentalitatea, comportamentul altora și chiar în raport cu ceea ce este adevărat
sau bine. Ei știu acum că informațiile din manuale nu sunt absolut valabile și nici pentru
totdeauna, provin din anumite surse, fiind predate de profesori care au o manieră personală în
abordare, context care poate foarte ușor să bulverseze o minte în curs de dezvoltare și care
încearcă o formulare simplă, fixată de societate. Evaluarea și sortarea conținuturilor, pe care în
copilărie le considerau indiscutabile, se antrenează individual, odată cu antrenarea gândirii
flexibile, critice și mai ales complexe. Având în vedere rezistența lor la interferența adulților,
tinerii ar avea șansa dezvoltății independenței în gândire și voință, rigurozității și acurateții
intelectuale pe fondul reflecției și angajamentului constructiv. Dacă școala a devenit o
suprapunere de voci care definește lumea noastră suprasaturată informațional și cultural, tot
școala ar putea furniza instrumente de lucru în dezvoltarea capacității de a transcende către noi
planuri ale realității.
În ultimii ani, s-a remarcat o creștere a numărului de comportamente antisociale în rândul
adolescenților și chiar a copiilor. Într-o lume atât de complexă, incoerențele din planul moralității
sunt inevitabile. Mesajele sunt amestecate, contradictorii și nu ar trebui să ne mai surprindă

3
faptul că mulți tineri se maturizează fără să știe sau fără să fie siguri de ceea ce este bine și ce
este rău.
Din punct de vedere psihic, evoluţia adolescentului se situează la nivelul gândirii formale,
logice, abstracte, capabile de operaţii complexe, efectuate cu ajutorul unor conţinuturi abstracte
(aspect relevant mai ales pentru finalul perioadei pe care o analizăm). Devin operante
raţionamentele inductive, deductive, gândirea se caracterizează printr-o flexibilitate sporită, ca şi
operaţiile superioare ale gândirii. Elevii sunt capabili de generalizări, abstractizări, comparaţii,
serieri de formulare de argumente/contraargumente, de reflecţii personale. ( Ionescu, Radu,
2001). Reuşesc sǎ surprindǎ uşor esenţialul, necesarul, sǎ rezolve situaţii problematice.
Dezvoltarea cognitivǎ este susţinutǎ şi de o dezvoltare metacognitivǎ. Percepţiile şi
reprezentǎrile cunosc, de asemenea, o dezvoltare, maturizare, concretizatǎ în afirmarea
capacitǎţii de receptare şi prelucrare a informaţiilor, în dezvoltarea spiritului de observaţie, a
sensibilitǎţii vizuale, auditive. Limbajul înregistreazǎ salturi atât calitative, prin îmbogǎtirea
vocabularului activ, cât, mai ales, calitative, datoritǎ preocupǎrii adolescenţilor pentru
exprimarea plasticǎ, expresivǎ, pentru nuanţarea şi personalizarea ideilor, conceptelor abstracte.
Memoria şi imaginaţia cunosc, de asemenea, evoluţii evidente, memoria verbal-logicǎ fiind cea
care se dezvoltǎ mai mult în aceastǎ perioadǎ, iar, în ceea ce priveşte imaginaţia, putem spune cǎ
este etapa de elan creator, romantic, optimist. Din punct de vedere al dezvoltării socio-morale,
adolescenţii se situează la nivelul moralităţii cooperării (conform stadialităţii propuse de
Kohlberg), caracterizat printr-o tendinţă crescută în a interpreta contextual, circumstanţial
normele, regulile morale. Adolescenţii sunt într-o continuă căutare şi încercare de clarificare şi
clasificare a valorilor. Este vârsta la care se pun bazele unui sistem axiologic propriu. Datorită
faptului că acest sistem nu este încă definitivat, stabilizat, că adolescenţii manifestă dificultăţi în
aprecierea valorilor, de multe ori aderarea la o valoare sau alta se realizează graţie fenomenului
de imitare şi de solidarizare cu anumite persoane, mai ales cu liderii grupului din care fac parte.
Se poate spune cǎ adolescenţii nu au o gândire moralǎ consistentǎ, dar nici nu sunt confuzi din
punct de vedere moral, ci ei emit judecǎţi morale autonome în anumite situaţii, concentrându-se
asupra obiectivelor personale în alte situaţii. Dezvoltarea moralǎ a adolescentului trebuie, astfel,
discutatǎ în contextul mai larg, mai general al dezvoltǎrii cunoştinţelor sale sociale (Smetana,
Turiel, 2009). Din punct de vedere relaţional, este perioada relaţiilor de colegialitate, prietenie,
dragoste. Asistăm chiar la o schimbare a sistemului de referinţă. Astfel, tânărul nu se va mai

4
raporta la părerea familiei, a părinţilor, a profesorilor, ci la cea a grupului din care face parte.
Nevoia de a se remarca, de a fi acceptat de grup îl determină uneori la acte de bravură. Se
realizează o anumită detaşare a tânărului de familie, o „fugă” de sub tutela acesteia, ca urmare a
creşterii nevoii de independenţă (Rousselet, 1969; Radu, 1998; Iacob, 1999), a dorinţei de a fi cât
mai repede adult şi de a fi tratat ca adult. Formarea personalitǎţii se realizeazǎ, astfel, printr -un
proces discontinuu, cu salturi spectaculoase. Cele mai multe modificǎri au loc, în aceastǎ
perioadǎ, în plan afectiv. Este o perioadă marcată de tensiuni, nelinişti, furtuni afective,
instabilitate, pasiuni, romantism. Potrivit lui J. Rousselet, această perioadă este caracterizată prin
trei elemente dominante ale conduitei: conduita revoltei, caracterizată prin refuzul de a se supune
normelor, prin comiterea unor acte neobişnuite, conduita închiderii în sine, manifestată prin
fenomenul închiderii în sine, prin izolare, prin meditaţii asupra propriei persoane, cu scopul de a
se descoperi pe sine şi conduita exaltării şi afirmării, care marchează dorinţa adolescentului de a
se face cunoscut, de a-i impresiona pe cei din jur cu realizările sale (Rousselet, apud Nicola,
2000, p. 114). Caracteristic acestei perioade îi este şi fenomenul de cristalizare afectivă, definit
de V. Pavelcu, „fenomenul de transfigurare a obiectelor, persoanelor, situaţiilor sub influenţa
sentimentului sau a pasiunii” (Pavelcu, 1969, p. 76). Instabilitatea emoţională, trăirile
contrastante, implicarea totală, pasională, în toate acţiunile întreprinse determină, în cazul unor
eşecuri, reacţii afective puternice ale tinerilor, mergând până la stări depresive. Viaţa afectivă a
adolescenţilor poate fi caracterizată, deci, drept tumultuoasă. Un aspect important, esenţial al
acestei perioade îl reprezintă definirea identităţii. Această perioadă este una a căutărilor, a
descoperirilor făcute în legătură cu propria persoană. Tinerii manifestă tot mai mult dorinţa de a
şti cine sunt, de a se cunoaşte pe sine, de a-şi stabili locul în cadrul colectivului, al grupului din
care fac parte. Îşi ajustează permanent imaginea despre sine, prin raportare la cea despre alţii sau
a altora despre ei. Se intensifică, deci, preocupările pentru autocunoaştere, autoevaluare,
autoeducaţie.
In concluzie, datorita mai ales autocunoaşterii, se realizează şi orientarea lor profesională
(spre sfârşitul adolescenţei). Important este ca tinerii să realizeze aceste acţiuni în mod corect,
adecvat. Intervine aici responsabilitatea cadrului didactic în asigurarea unei autocunoaşteri şi a
unei autoevaluări corecte a elevilor. Tot în aceastǎ perioadǎ, pot apǎrea şi tulburǎri în dezvoltare,
precum descoperi pe sine şi conduita exaltării şi afirmării, care marchează dorinţa adolescentului
de a se face cunoscut, de a-i impresiona pe cei din jur cu realizările sale (Rousselet, apud Nicola,

5
2000, p. 114). Caracteristic acestei perioade îi este şi fenomenul de cristalizare afectivă, definit
de V. Pavelcu, „fenomenul de transfigurare a obiectelor, persoanelor, situaţiilor sub influenţa
sentimentului sau a pasiunii” (Pavelcu, 1969, p. 76). Instabilitatea emoţională, trăirile
contrastante, implicarea totală, pasională, în toate acţiunile întreprinse determină, în cazul unor
eşecuri, reacţii afective puternice ale tinerilor, mergând până la stări depresive. Viaţa afectivă a
adolescenţilor poate fi caracterizată, deci, drept tumultuoasă. Un aspect important, esenţial al
acestei perioade îl reprezintă definirea identităţii.

Profilul bio-psiho socio-cultural al unui adolescent

Perioada adolescenţe începe în primă fază cu pubertatea care are ca interval de vârstă 10-13
ani (10-11 fete, 12-13 băieţi). Aceste intervale sunt orientative doarece schimbările produse
în mediul social modifică şi corporalitatea şi psihicul puberilor. Dacă în trecut pubertatea apărea
mult mai târziu, în jur de 12-14 ani, astăzi ea apare mai repede: între 10-12 ani datorită
alimentaţiei defectuoase, plină de E-uri, stress, poluare, expunere la surse media. Dacă am
considera că debutul pubertăţii coincide cu apariţia primei menstruaţii la fete, atunci intervalele
propuse teoretic sunt doar orientative, întrucât există astăzi fetiţe care au menstruaţie la
vârsta de 8 ani. Marcelli şi Braconnier (2006) consideră că există deci astăzi variaţii cronologice
în ceea ce priveşte apariţia pubertăţii şi ulterior a adolescenţei, datorită influenţelor de mediu:
sănătate, alimentaţie, exerciţii fizice, nivel socio-economic. Studiile realizate în diverse state
din Europa relevăfaptul că data la care apare menarha a scăzut în mai puţin de un secol de la 17
ani la 13 ani în Norvegia şi Franţa. În ţările asemănătoare din punct de vedere cultural,
diferenţele nu sunt mari; astfel în 1976 vârsta medie la care apărea menstruaţia era 12,5 ani în
Germania; 12,8 ani în Franţa; 13 ani în Marea Britanie şi 13,4 în Elveţia. Astăzi vârsta
primelor menstruaţii este mult mai precoce, în timp ce vârsta medie de intrare în viaţa
profesională a crescut considerabil, se poate spune că evoluţia fiziologică se petrece în
contrapunct cu evoluţia socială, ceea ce sfârşeşte prin a prelungi la extreme perioada
adolescenţei. Adolescenţa este un mod de raportare a celor „mari” şi a celor „mici” la un interval
de timp cuprins între 11/12 şi 17/18 ani, existând variaţii în interiorul fiecărei culturi. În acest
sens, Piaget considera adolescenţa între 15 şi 18 ani, Gesell între 10 şi 16 ani, Claus şi Hiebsch

6
include în tinereţe două vârste distincte: pubertatea (14-15, 16-17) şi adolescenţa (17-20).
Flaherty împarte adolescenţa în 3 stadii: pubertatea, adolescenţatimpurie şi târzie (Radu, 1995).
Şchiopu (2008) consideră că există trei stadii vizibile: Stadiul pubertăţii (10-14 ani) cu
modificările biologice aferente prezentate mai jos; Stadiul adolescenţei propriu-zise (14-
18/20) dominate de adap-tarea la starea de adult, câştigare a identităţii, dezvoltarea gândirii
abstracte; Stadiul adolescenţei prelungite (18/20 şi 24/25) – bazată pe independenţă
financiară prin integrarea în muncă (astăzi din ce în ce mai greu de câştigat), opţiune maritală
prin angajare sau nu matrimonială; Astăzi tinerii îşi prelungesc perioada de adolescenţă,
netrecând propriu-zis în maturitate datorită prelungirii vârstei de stat în şcoală(anterior, în
perioada comunistă aceasta se încheia în jurul vârstei de 18-20 de ani); astăzi se transformă în
adolescenţa târzie, tânărul stând pânăla 25 de ani în şcoală – facultate şi master,
denumităadolescenţă târzie sau maturitate timpurie. După Bruner apud Marcelli (2006)
adolescenţa este în societăţile occidentale pasajul necesar între lumea copiilor şi cea a
adulţilor, ea „propune stiluri noi de viaţă mai adaptate la ceea ce este perceput ca nou şi în
schimbare”. Adolescenţa reprezintă „un model social şi cultural atât pentru copii, cât şi pentru
adulţi”, Pentru ca” Adolescenta este timpul in care luam universul prea in serios.”-Mihai Ralea

7
 Bibliografie

- Allport G.W., (1981), Structura si dezvoltarea personalităţii, Bucuresti: EDP.

Baban

- Petrovai D., Lemeni G. (2002). Consiliere si orientare. Bucuresti: Humanitas

- Psihologie generală, Iasi: Editura Polirom. Creţu, T. (2009)

- Psihologia vârstelor. Ed.a III-a, Iasi: Polirom Enachescu

- Formarea pedagogică a profesorului. Bucuresti: EDP Jigău,M.