Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Facultatea: Litere
Specializarea: Romană-Engleză
Anul: I
PERSONALITATEA
ELEVULUI:TEMPERAMENT ŞI
CARACTER
Personalitatea elevului:temperament şi caracter
Uni specialişti afirma că acestor patrui subsisteme ar trebui să li se adauge altele doua:
Această opinie este argumentată prin faptul că aceste ultime doua subsisteme,
încadrate de alti autori în subsistemul instrumental,sunt mai mult decât simple elemente
component ale acestuia.
Aceste etape se aseamană, deşi conținutul lor este trăit intr-o manieră unică de fiecare
dindre noi.Daca acceptăm că prima mare perioada a vieții este copilaria, atunci a doua
mare perioadă din viața omului include trei stadia: pubertate (10-14 ani), adolescentă
(14-18/20 de ani), tinerețe (20-30 de ani).
Adolescența este o subetapă foarte important în viața omulti.Ea era apreciată de unii
ganditori ca o a doua naştere, datorită dobândirii uni nivel mai înalt de înțelegere al
lumii.Adolescentul redescoperă lumea, datorită posibilităților sale de interpretare şi
problematizare.
Sesizăm în mediul şcolar că unii elevi dispun de un surplus de energie, alții de un deficit
de energie, unii se încarcă energetic iar alții se descarcă exploziv, violent, unii tineri îşi
conservă energia, alții din potrivă şi-o risipesc.Toate aceste diferențe comportamentale
sunt în fapt diferențe temperamentale.
Temperamentul este latura cea mai uşor constatabilă, vizibilă, care se exprimă cel mai
pregnant în conduită şi comportament.În fapt urmărim o serie de indicatori
psihocomportamentali pe baza cărora putem identifica tipurile comportamentale:
•impresionalitatea şi impulsivitatea;
Daca însă predomină sângele, deci, irigație bogată, vase dilatate, pulsul amplu, fața
surâzătoare, destinsă, optimist.
Dacă predomină limfa cu funcții încete şi amorțite, fața va fi letargică, apatică iar
persoana va fi una lentă, rabdătoare, pasivă.
Dacă predomină bila balbenă produsă de ficat şi varsată în sânge persoana are o față
rigidă, proieminente fiind oasele frunții, arcadelor şi nasului, comportamental persoanele
sunt impulsive, violente şi pasionale.
Daca extravertiții sunt înclinați către dinamismul vieții practice, către circumnstanțele
externe, fiind de aceea mai socibili, comunicativi şi uşor adaptabili, vioi şi expresivi,
introvertiții se îndepartează de obiecte pentru a se concentra asupra psihicului propriu,
de unde tendința de izolare, de închidere în sine.
Emotivitatea defineşte elevul mişcat, tulburat afectiv, persoana care vibrează în orice
situație şi la orice nimic, mai mult decât media semenilor.Activismul caracterizează
persoana pentru care acțiunea, efortul sunt totul;ea acționează din proprie inițiativă,
spre deosebire de persoana inactivă care acționează împotriva tendințelor sale, împinsă
din afară, care se plânge de efortul depus,se simnte epuizată dupa o activitate.
André Le Gall stabileşte la tipul nervos, de exemplu, următoarele subtipuri: nervosul
melancholic (înclinat spre interiorizări, reflxii, reverie); nervosul frivol (se abandonează
tuturor tentațiilor, nu fixează şi nu este fixat de nimic, avid de nuotăți); nervosul mitoman
(înclinat spre fabulații, spre compensarea decepțiilor şi vidului din viața reală prin
fantezii romantic); nervosul dezaxat (emotivitate, complexitate cognitivă, receptează
fapte de imaginație, este atras de literatura pornografică); nervosul hiperemotiv
(caracterizat prin teama de necunoscut, de excepțional); nervosul isteric (rupe contactul
cu realitatea, se abandonează pulsiunilor afectivității).
Tipologiile psihopatologice
• ele se diferențiază unele de altele nu doar prin natura şi numărul criteriilor folosite, ci şi
prin numarul tipurilor stabilite; recent, în psihologia personalității s-a ajuns la concluzia
că cea mai bună descriere a personalității s-ar putea face prin integrarea factorială a
criteriilor, un număr mare de publicații apelând la descrierea personalității în cinci factori
(aşa numita orientare "big five") care este foarte prolific, dacă nu cea mai profilică în
studiul personalității, printre cei cinci factori multi fiind temperamentli;
• în ciuda diversității lor, chiar a denumirilor diferite folosite, unele tipologii se aseamănă
între ele; astfel, endofomul (viscerotonul) din clasificarea lui Sheldon nu este altceva
decâ picnicul lui Kretschmer; ectomorful (cerebrotonul) primului este leptosomul
celuilalt, fapt care demonstrează validarea cercetărilor;
• pe măsura ridicarii de la biologic către psihologic şi apoi spre psihosocial, tipologiile îşi
pierd oarecum din specificitatea lor temperamentală, apropiindu-se mai mult de
tipologiile caracteriale sau chiar de cele ale personalitații luată în ansamblul ei;
• deşi tipologiile au o mare valoare operațională uşurând cunoaşterea omului, unele
dintre ele dispun şi de o serie de limite: afirmă mai mult decât pot dovedi, sunt mai
degrabă construcții teoretice; deşi au pretenția unor modele atotcuprinzătoare, ele
reprezintă aspecte şi descrieri parțiale ale personalității.
De exemplu, un elev sociabil , crează un anumit mediu în jurul său care, la rândul lui, îl
va determina să reacționeze într-un mod specific la diverse stimulări.
Î n afara celor câtorva probleme generale ale temperamentului la care ne-am referit
mai sus, există înca multe altele cu caracter particular.Iată unele dintre ele: există
temperamente ideale, numai cu îsuşiri a căror funcționalitate să conducă doar la efecte
pozitive?; există temperamente pure?; în ce condiții şi situații se exprimă cel mai bine
temperamentele, în ce limită, dramatice sau în cele obişnuite,curente?; poate fi înlocuti
un temperament cu un altul?; ce rol îdeplinesc temperamentele în existența omului?;
care ar trebui să fie atitudinea educatorului față de trăsăturile temperamentale?; ce
relație există între temperamente şi vârstă, sex, profesie, boală psihică? Multe dintre ele
sunt însă formulate astfel încât sugerează şi raspunsul.
Sensibilitatea senzorială
Elevii cu un tip puterin au o sensibilitate senzorială mai înaltă, iar cei cu un tip slab au
sensibilitatea senzorială mai scăzută.
Percepția
Elevii cu un tip puternic excitativ (colericii) şi cei cu tip puternic inert (flegmaticii) au o
mai mare concentrare a atenției, atenția nu slăbeşte când apar stimuli perturbatori, iar
cei cu tip puternic dar mobil (sangvincii), din cauza mobilității mari a excitației şi a
inhibiției, au o putere de concentrare mai redusă, pot fi uşor distraşi de stimuli noi.Tipul
slab (intensitate mică atât a excitației, cât şi a ihibiției), dar mobil, este agitat motor şi
nu-şi poate concentra atenția.Tipul slab şi inert este pasiv, nu se agită, dar nici nu-şi
concentrează atenția uşor.
Gândirea
Limbajul
Elevul coleric : vorbire rapidă, inegală (când poauze între cuvinte, când accelerări),
intonații inegale cu creşteri şi descreşteri, mimică şi gestică expresive, emoții viu
exprimate în conținut şi ton.
Elevul flegmatic : vorbire lentă, egală, fără gesturi şi mimică expresivă, fără emoții
exprimate.
Afectivitatea
Voința
La tipul inert şi la cel slab, deprinderile se formează lent, dar sunt stabile; de aceea
trebuie făcute de la început corect şi cu răbdare.La tipul mobil, deprinderile se formează
mai rapid.
Aptitudini
O mare problemă psihologică, încă puțin elucidată, este relația dintre temperament şi
caracter.În planul observației superficiale, de multe ori se confundă manifestările dintre
cele două planuri.Perspectiva genetică, a originii caracterului este cea mai
provocatoare.Într-adevăr, educarea caracterului are un puternic şi permanent sprijin în
tipul temperamental.Eşecurile se pot datora în mare parte desconsiderării trăsăturilor
temperamentale în procesul îndelungat al formării personalității : a trata unele trăsături
ca pozitive şi altele ca negative duce la distorsionări.
Caracterul
Dificultatea definirii caracterului provine din latura lui complexă şi mai ales din
multitudinea sensurilor sub care apare termenul respectiv în literatura de
specialitate.Ştefan Zisulescu arată că, până în prezent, s-au conturat cel puţin trei
sensuri ale noţiunii de caracter:
În sens îngust, respectiv caracterul poate fi definit în termini de atitudini şi trăsaturi care
determină o modalitate relative stabilă, constant de orientare şi raportare a subiectului
la cei din jur, la sine însuşi la activitatea desfăsurată, la însăşi societate, ca realitate
socio-umană globală .O asemenea definire implică cu necessitate analiza celor două
component esenţiale ale caracterului.
Acest model ne-a fost sugerat de părerea potrivit-căreia “atitudinile există două câte
două, una opusă alteia…niciodată nu se poate face cu seriozitate afirmaţia că o
persoană oarecare ar dispune numai de două dintre trăsăturile perechi, cea pozitivă sau
cea negative…nu există şi nu pot exista reducţii absolute la termenii
singulari”.Sistematizarea trăsăturilor caracteriale două câte două în perechi de poli
opuşi este atât de larg întâlnită înct nici nu mai trebuie stăruit asupra ei.Mai puţin
plauzibilă, cel puţin la prima vedere, pare a fi afirmaţia că aceste trăsături opuse (bun-
rau) se regăsesc la una şi aceeaşi persoană în proporţii şi amestecuri diferite.Că aşa
stau lucrurile în realitate nu este însă greu de demonstrate.Se ştie, de pildă, că leneşul
poate săvârşi acte de hărnicie, că generosul poate fi egoist în anumite situaţii.Nu există
un om absolut bun, absolut generos, indiferent de condiţii, de solicitări, de persoanele
cu care se stabilesc relaţiile, pentru ca o asemenea bunătate, sau generozitate
nelimitată ar echivala cu…prostia.
La formarea caracteruli unui om contribuie mai mulţi factori, dintre care relevanţii sunt
cei socio-culturali.Modul cum un anumit om îşi manifestă receptivitatea faţă de normele
şi valorile existente la un moment dat în societate marchează premisele în conturarea
caracterului sau.Individul conştient este pe deplin responsabil de caracteru pe care îl
manifestă.
Temperamentul Caracterul
• component dinamico-energetică • componenta relaţional-valorică
a personalităţii; a personalităţii;
pesonalităţii.