Universitatea “Transilvania” Brasov

Psihologia Vârstelor şi Stadialitatea

Antrenamentului Sportiv

Masterand : Seiesan Marius

Facultatea : Educatie Fizica si Sporturi Montane

Specializarea : PSMS

An : I

Brasov 2023

Psihologia Varstei 16-18 ani

 Adolescenta este subiectul privilegiat si controversat al psihopedagogilor, generator de
opinii si discutii contradictorii. Unii o considera ,,vârsta ingrata", altii, dimpotriva, ,,vârsta de
aur"; pentru unii ea este ,,vârsta crizelor, anxietatii, nesigurantei, insatisfactiei", în timp ce
pentru altii este ,,vârsta marilor elanuri"; este ,,vârsta contestatiei, marginalitatii si
subculturii", dar si ,,vârsta integrarii sociale"; este ,,vârsta dramei, cu tot ce are ea ca
stralucire, dar si ca artificiu" - decreteaza unii. Altii riposteaza ca este ,,vârsta participarii la
progresul social"; cei mai multi o considera ca fiind în totalitate o ,,problema moral-
psihologica", dar sunt si unii care cred ca este aproape în exclusivitate o ,,problema sociala".

Diversitatea opiniilor referitoare la adolescenta deriva din complexitatea în sine

a acestei etape din viata omului, cu o dinamica exceptionala în timp, cu multideterminari si
multiconditionari, dar si din pozitia oarecum incerta pe care o ocupa adolescentul în sistemul
perioadelor evolutive ale vietii. Locul lui în sistemul relatiilor sociale este mai bine conturat si
precizat decât cel al puberului. Totusi adolescentul oscileaza din punct de vedere al
comportamentului între copilarie si maturitate, fiind însa întors mai mult cu fata spre adult.

La iesirea din copilarie si începutul adolescentei, ca si în tot decursul acestei perioade,

avem în fata noastra dezvoltarea impetuoasa a unei personalitati cu trasaturi în plina
formare. Adolescenta propriu-zisa se caracterizeaza printr-o echilibrare puternica, intima a
conceptiei despre lume si viata, prin clarificarea si intensificarea elaborarii idealurilor omului,
printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive, afective si volitionale a personalitatii.

● Adolescenta cuprinde trei perioade distincte:

- Preadolescenta (14-16 ani) :

▪ stabilizarea maturizarii biologice;

▪ dezvoltarea constiintei de sine;

▪ viata psihica este intensa, plina de conflicte interioare exprimate prin stari de agitatie,
impulsivitate, anxietate;

▪ domina dorinta de afirmare personala, care focalizeaza interesele catre activitatile care îi
reprezinta;
 - Adolescenta propriu-zisa (16-18 ani)

▪ din punct de vedere biologic se constata o anumita fragilitate, atât nervoasa, cât si somatica;

▪ intelectualizare intensa;

▪ atitudini de independenta;

▪ accepta responsabilitati multiple;

▪ tânarul trece printr-un proces intens de socializare a aspiratiilor, manifestarilor vocationale

si profesionale;

- Adolescenta prelungita (tineretea)(18-20/25 de ani)

▪ tânarul îsi câstiga total independenta;

▪ predomina activitatile intelectuale;

▪ se dezvolta stilul personal si conduita definitorie personalitatii;

▪ tânarul lupta pentru statutul profesional, dar si pentru cel social (el fiind capabil în aceasta
perioada sa îsi întemeieze o familie) .

Particularitatiile varstei 16-18 ani

● Dezvoltarea psihica

Planul psihic suporta la vârsta adolescentei prefaceri profunde. Este vorba de acele
transformari care vor conduce treptat la cristalizarea si stabilizarea celor mai multe dintre
structurile psihice ale adolescentului.

Desi traseele pe care evolueaza acest proces sunt sinuoase, complicate, presarate cu
numeroase bariere si dificultati, desi procesul ca atare poate fi mai calm sau mai navalnic,
cu devansari spectaculoase, dar si cu întârzieri descurajante, la sfârsitul acestui proces ne
vom afla în fata prezentei unor structuri psihice bine închegate si cu un grad mare de
mobilitate. Acum au loc dramaticele confruntari dintre comportamentele împreunate de
atitudinile copilaresti si cele solicitate de noile cadre sociale în care actioneaza adolescentul
si carora el trebuie sa le faca fata, dintre aspiratiile sale marete si posibilitatile înca limitate
de care dispune pentru traducerea lor în fapt, din ceea ce doreste societatea de la el si ceea
ce da el sau poate sa dea, dintre ceea ce cere el de la viata si ceea ce îi poate oferi viata.
Totodata prefacerile psihice la care este supus sunt generate de nevoile si trebuintele pe care
el le resimte, atât de nevoile aparute înca în pubertate, dar convertite acum sub alte forme,
cât si de noile nevoi aparute la acest nivel al dezvoltarii. Nevoia de a sti a scolarului mic,
converita în nevoia de creatie a puberului, devine si mai acuta la adolescent, luând forma
creatiei cu valoare sociala, nu doar subiectivã.

Dezvoltarea psihica, a intelectului îl maturizeaza îndeosebi sub raport social si

cultural, îl face sa devina avid de cunoastere si de participare cu responsabilitate, în deplina
cunostinta de cauza, la activitati cu caracter social, se antreneaza în elaborarea de lucrari
originale în literatura, arta, stiinta, tehnica.

Adolescentul este un nonconformist si un luptator activ pentru îndeplinirea dorintelor

sale, un original în adaptarea la lumea înconjuratoare.

J. Rousselt, în lucrarea sa, ,,Adolescentul, acest necunoscut", releva trei forme mai
importante de conduita ce se produc prin prisma dorintei adolescentului de a fi unic:

1. conduita revoltei - adolescentul refuza sistematic si ostentativ ceea ce a învatat sau

a fost obligat sa învete; el adopta atitudini negativiste, contrazice fara temei, ironizeaza,
utilizeaza un limbaj iesit din comun, de multe ori agresiv;

2. conduita închiderii în sine - se interiorizeaza, se izoleaza, aspecte care determina

îndepartarea de societate;

3. conduita exaltarii si a afirmarii - adolescentul cauta confruntarea cu altii pentru a-

si verifica calitatile fizice si intelectuale, adopta atitudini extreme fata de tot ceea ce
dispretuieste sau concorda cu atitudinile sale.
►Sensibilitatea

Activitatea senzoriala creste, ceea ce determina modificari ale pragurilor minimal, maximal si
diferential ale analizatorilor, facându-se posibila reflectarea mai fina si mai analitica a
obiectelor si fenomenelor realitatii.

Senzatiile vizuale. În perioada pubertatii acuitatea vizuala creste simtitor, convergenta ochilor
are o mare capacitate de acomodare. Se constata o crestere a sensibilitatii si finetii cromatice.
Se câstiga experienta denumirii tuturor culorilor si a nuantelor acestora.

Senzatiile auditive. Se dezvolta în directia capacitatii de diferentiere si reproducere a sunetelor

muzicale, auzul tehnic, auzul fonematic - pe linia întelegerii celor mai neînsemnate nuante si
semnificatii din vorbire, ca si pe linia identificarii obiectelor, fiintelor, dupa anumite însusiri
perceptive si auditive.

Senzatiile gustative si olfactive. Capacitatea de a diferentia, clasifica si denumi substantele

dupa miros creste foarte mult.

Datorita cresterii experientei generale de viata, ca si datorita maturizarii, în adolescenta are

loc procesul de erotizare a sensibilitatii.

►Perceptiile si spiritul de observatie devin foarte vii, capata o mare adâncime. Preadolescenta

si adolescenta sunt perioade ale observatiei analitice. Perceptiile sunt incluse într-o
problematica mai larga, sunt supuse sarcinilor gândirii. Preadolescentii si adolescentii observa
pentru a verifica, pentru a întelege, pentru a surprinde ceea ce-i intereseaza.

► Atentia. În aceasta etapa se dezvolta atentia voluntara, iar cea involuntara si cea
postvoluntara devin mai eficiente. Functiile intensive ale atentiei sunt deplin dezvoltate, creste
capacitatea de concentrare. Dezvoltarea cunostintelor diverse dezvolta spiritul de observatie si
a diferitelor interese gnosice, organizeaza noi particularitati ale atentiei: natura începe sa fie
privita cu ochi de ,,naturalist", cu ochi de ,,fizician"etc.

► Memoria. Continutul memorial la adolescent reflecta în mare masura interesele lui. Astfel

el retine usor si cu placere acele date si fapte care se leaga de orientarea sa generala îndreptata
spre stiintele realiste sau cele umaniste, adesea aceasta selectie facându-se în detrimentul
celorlalte preocupari.
 Memoria ajunge la performante foarte mari în aceasta perioada; ea este una din laturile
cele mai solicitate ale activitatii intelectuale. Daca în pubertate memoria de scurta durata este
foarte activa, în adolescenta memoria de lunga durata se organizeaza prin acumulari si stocari
de informatii cu ajutorul algoritmilor de organizare ce contribuie la sistematizarea, codificarea
si decodificarea factorilor cu care se opereaza.

Dezvoltarea memoriei, a capacitatilor intelectuale faciliteaza desfasurarea activitatii

scolare. Adolescentul descopera faptul ca învatarea este de câteva ori mai eficienta decât pâna
atunci. Totusi, el simte nevoia de a restructura materialul de informatie pe care trebuie sa-l
fixeze. Astfel, procesul învatarii si al memorarii capata unele însusiri noi.

Conditiile fixarii, pastrarii si reproducerii devin de mare randament. Ele vadesc nu

numai cresterea capacitatilor de stocaj, dar si construirea, la adolescenti, a clasificarilor
spontane interne în cadrul stocurilor de cunostinte. Exista o evidenta tensiune, un interes si
extensiune a activitatii intelectuale.

Prelucrarea adânca a informatiei începe în însusi momentul mnemic

al fixarii (învatarii). Adolescentul restructureaza materialul de memorat, ca sa-l faca mai
sistematic si mai inteligibil. Pastrarea se sistematizeaza mult în continuare, ceea ce reprezinta
o alta prelucrare a materialului. Recunoasterea reconstituie materialul în aspecte analitice
detaliate prin coordonatele lui logice. Reproducerea cuprinde numeroase momente de
originalitate, deoarece adolescentul include în relatarile sale verbale numeroase elemente de
explicatie, sublinieri, asociatii, comparatii, ceea ce face ca în genere reproducerea sa fie
evident deosebita de materialul de memorat. De data aceasta, originalitatea se obtine prin
mijloace personale, nu prin imitare, cum se întâmpla de obicei la puberi.

Referindu-se la varietatea formelor de învatare specifice adolescentilor, Gagné le

mentioneaza pe urmatoarele: învatarea prin ghidaj emotional, învatarea cu ajutorul stimulilor
relevanti, învatare de algoritmi aplicativi, învatarea cu algoritmi ce contin paradigmele
domeniului, învatarea de cunostinte, prin intermediul potentialului verbal evocator de
experienta, învatarea prin discriminare multipla, învatarea sistemelor de rezolvare si a
determinantelor incluse într-o astfel de activitate.

Strategiile rafinate ale învatarii, întâlnite la adolescenti, presupun aspiratii si interese

variate, cu stimulari complexe ale potentialului intelectual facilitate de întreaga dezvoltare
psihica. Întregul proces este înlesnit de limbaj ca sistem hipercomplex de autoreglare si
autoperfectionare a întregii activitati psihice si comportamentale.

► Gândirea. În procesul dobândirii diverselor cunostinte are loc asimilarea bazelor stiintei.
Elevul trebuie sa învete sa sistematizeze, sa lege între ele diversele cunostinte, sa-si
însuseasca diverse procedee de activitate mintala. Aceasta înseamna ca se creeaza conditiile
de a proceda amplu, inductiv, apoi deductiv, adica de a rationa logic. De aceea în procesul
însusirii notiunilor se constituie si se întaresc sisteme de a rationa într-un mod interogativ mai
larg, se dezvolta deci capacitati operative intelectuale generale, cu exigente fata de exactitatea
si succesiunea logica în expunere; se dezvolta, treptat, formele abstracte ale gândirii, gândirea
propozitionala.

Specific pentru aceasta perioada este procesul de constituire a unor moduri mai
complicate de a utiliza analogia, ca mijloc de comparatie între fenomene din domenii relativ
diferite, fapt ce atesta o simtitoare crestere a folosirii criteriilor logice analitice în scheme de
sinteza. Sub influenta solicitarii scolare, are loc dezvoltarea criteriilor logice ale clasificarii.
Dezvoltarea si întarirea proceselor gândirii logice se exprima în favoarea deprinderilor de a
gândi cauzal, logic, dialectic.

Pentru adolescenti, o mare însemnatate capata ideile si discutia de idei. Gândirea se

straduieste sa desprinda adevarul, în conditiile unei puternice placeri pentru discutii
controversate si pentru sofisme. Rolul teoriei creste foarte mult. Adolescenta se exprima ca o
faza a câstigarii capacitatii de a filozofa, de a cauta raspunsuri explicite la diferite probleme.

Astfel, în perioada adolescentei, structura generala a solicitarilor intelectuale tot mai

largi, mai complexe si multilaterale duce la modificari profunde ale gândirii si la dezvoltarea
gândirii diferentiate: gândire matematica, gândire gramaticala, gândire fizica etc. Studiul
diferitelor obiecte de învatamânt îl apropie tot mai mult de însusirea unei conceptii proprii
despre lume si viata, întelege legaturile obiective ale dezvoltarii naturii si societatii, stabileste
relatia cauzala si de finalitate a producerii diferitelor fenomene.

În procesul însusirii cunostintelor se constituie deprinderi specifice de a gândi, se

întaresc sisteme de a observa, se dezvolta, deci, capacitati operative, intelectuale. Se
generalizeaza algoritmi în cadrul aceleiasi discipline, treptat apar transferari de operatii între
discipline. Pe aceasta baza se dezvolta formele operationale abstracte ale gândirii, se dezvolta
posibilitatile determinarii logice a relatiilor dintre fenomene în cadrul unui sistem deductiv si
inductiv, se dezvolta posibilitatea urmaririi logice a trasaturilor si diferentieri între clase si
fenomene, se determina criteriile logice ale clasificarii. Se dezvolta spiritul critic al gândirii,
ca urmare a logicii si adâncirii acesteia , a dezvoltarii posibilitatii de a analiza determinarea
inclusa în fenomene, precizia gândirii.

Trecerea catre formele extensive, verbale ale gândirii logice face necesara preluarea în
termeni personali a cunostintelor. Stilul muncii intelectuale constituie o aderare constienta,
logica la cerintele sistematizarii, ca si ale largirii intereselor teoretice si practice si este dictat
de volumul si calitatea cerintelor activitatii scolare.

Adolescenta este vârsta cresterii deosebite a posibilitatilor intelectuale si a abstractiei,

vârsta în care se învata arta gândirii si a discutiei, dezvoltându-se strategiile euristice.

Activitatea cognitiva reflecta aviditatea pentru achizitionarea de cunostinte si

disponibilitatea pentru confruntarea de idei.

Se evidentieaza gândirea discursiva si se constituie conceptia despre lume si viata.

Inteligenta se maturizeaza, astfel încât la 16-18 ani atinge un nivel maxim de operativitate.
Operatiile formale prezente în gândirea puberului spre 13-14 ani se dezvolta în continuare.
Specifice acestei vârste sunt jocurile de perspicacitate, de istetime, adolescentii cautând
situatii care le stimuleaza capacitatea cognitiva.

Adolescentul gândeste din ce în ce mai logic si mai sistematic, reusind astfel sa

raspunda solicitarilor scolare din ce în ce mai complexe. Performantele intelectuale sunt
influentate de potentialul cognitiv al adolescentului, dar si de talentele, preferintele lui, de
atitudinea fata de viata si învatatura.

Cu toate ca în aceasta perioada dezvoltarea cognitiva este evidenta, adolescentul are

dificultati în a gândi rational în legatura cu experientele lui imediate. Aceasta trasatura a
cognitiei adolescentine defineste egocentrismul specific vârstei (Elkind 1978).
Adolescentii considera, de exemplu, ca problemele prin care trec ei, sentimentele pe care le
au, experientele pe care ei le traverseaza sunt unice. Adolescentul, în acelasi context al
gândirii egocentrice, îsi creeaza un auditoriu imaginar (de exemplu îsi poate vorbi în oglinda
ore în sir imaginându-si cum ar vorbi ceilalti despre el). Tot de egocentrismul cognitiv tine si
explicarea tendintei de a transforma imposibilul în posibil (multi tineri îsi imagineaza ca sunt
imuni fata de regulile morale ale societatii si astfel pot sa îsi asume riscuri nebanuite). Tot în
acest sens adolescentul îsi imagineaza ca viata lui personala este una deosebita, asemenea
eroilor din cartile sau filmele preferate.

Afectivitatea Maturizarea organismului se manifesta de obicei cu o evidenta

maturizare intelectuala si afectiva a copilului. Viata afectiva se complica si se diversifica,
preadolescentul si mai ales adolescentul admira, iubeste, simte, aspira, stie sa doreasca, are
idealuri afective, îi întelege pe cei din jur cu intentiile, reactiile acestora. Intensitatea ,
amploarea si valoarea emotiilor sunt dependente de însemnatatea pe care o au pentru
adolescent diverse fenomene, obiecte, persoane.

Nevoia de a fi afectuos se amplifica, luând la început forma unui nou egocentrism

afectiv, pentru ca pe parcurs, acesta sa lase locul unei ,,reciprocitati" afective; are loc o
senzualizare a individului, reapare agitatia instinctualã, se instituie nevoia de a i se
împartasi sentimentele. Nevoia de grupare se ,,sparge", se destrama pentru a lasa loc nevoii
de prietenii efective, nevoia unui cerc intim de prieteni. Relatiile dintre sexe sunt foarte
strânse, mai mult platonice, romantice, cu mare încarcatura de reverie si fantezie; au loc
furtuni afective, ,,ruperi" spectaculoase si dramatice de prietenie.

În dezvoltarea generala a vietii afective, trei directii apar mai importante. În primul
rând, dezvoltarea sensibilitatii si a conceptiei sale morale. În al doilea rând, cresterea si
afirmarea constiintei de sine, ca mobil al dorintei evidente de a deveni independent. Situatia
de tutela, de tipul aceleia din copilarie, este mai greu suportata. În fine, a treia consta în
erotizarea, în continuare, a vietii afective. Se dezvolta sentimente superioare- morale, estetice,
intelectuale - baza lor reprezentând-o largirea cunoasterii.

Intensitatea trairilor afective face ca perioada adolescentei sa se caracterizeze adesea

ca perioada a pasiunilor si a furtunilor afective, o perioada de romantism în viata omului si de
spontaneitate, de poezie. Totodata, ea este perioada autonomizarii morale. E o etapa de mare
sensibilitate morala, ce se caracterizeaza prin încercarea si dorinta de a se ajunge la un sistem
moral explicit.

► Vointa. Adolescenta este perioada în care se modifica, devenind deosebit de bogat,

momentul deliberativ al actului volitiv, când între motivele actiunilor s-a ajuns la o ierarhizare
care este în strânsa legatura cu experienta în domeniul în care urmeaza sa se actioneze.
În luarea hotarârii, preadolescentul este prompt, dar la adolescent timpul este mai îndelungat,
deoarece el reflecta mai temeinic asupra mijloacelor realizarii actiunii precum si a
consecintelor ce decurg din aceasta.

În executia hotarârii preadolescentul nu trece totdeauna imediat la executia ei, ci adesea

amâna îndeplinirea celor propuse. Adolescentul da dovada de mai multa perseverenta,
scopurile actiunilor sale având o motivatie mai puternica. Pe aceasta perseverenta se dezvolta
calitatile vointei: initiativa, perseverenta, principialitatea scopului etc.

● Caracteristicile cele mai importante ale adolescentei sunt:

1. dezvoltarea constiintei de sine;

2. afirmarea propriei personalitati;
3. integrarea treptata în valorile vietii

Dezvoltarea constiintei de sine

Adolescenta se manifesta prin autoreflectare, prin constiinta ca existenta proprie se

deosebeste substantial de a celorlalti oameni, reprezentând o valoare care trebuie pretuita si
respectata.

Adolescentul încearca, cu înfrigurare, sa se cunoasca si sa se autoevalueze în raport cu

realizarile sale si ale altora. El se întreaba adeseori, ,,cine sunt eu?", iar raspunsurile ce si le da
se bazeaza pe maturizarea intelectual-afectiva foarte evidenta pentru unii adolescenti, chiar
de la 16 ani, iar pentru altii la 18 ani.

Constiinta de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea

subiectului la sine însusi, la propriile trairi, iar pe de alta parte, confruntarea acestora,
compararea lor cu lumea în mijlocul careia traieste. Cel mai înalt nivel al constiintei de sine
este atins de elev atunci când el se poate privi ca subiect al activitatii sociale, ca membru al
colectivului. Un factor de seama al constiintei de sine îl constituie activitatea scolara si natura
relatiilor cu adultii, aprecierile acestora fata de calitatile si munca adolescentului.

O caracteristica a adolescentei este si proiectarea idealului în viitor; un aspect al

acestei preocupari este interesul pentru profesia pe care o va îmbratisa, determinându-l
la reflectie asupra vietii sale interioare. Capacitatea de a se preocupa de propria persoana nu
înseamna însa fuga de societate. Caracteristica principala a adolescentului este un
puternic impuls catre actiune. Acum dispar dorintele vagi si apar telurile bine conturate,
visarea ia forme constiente. Aspectele generale ale întregii perioade evidentiaza o serie de
caracteristici ce aduc o nota de specificitate în raport cu celelalte etape ale dezvoltarii umane.

Adolescentul este confruntat obiectiv si subiectiv cu schimbari multiple legate de

maturizarea sexuala si de descoperirea dimensiunilor realitatii sociale. Apartenenta la o
anumita familie si la un anumit grup presupune adaptarea si depasirea situatiilor infantile, de
frustrare, nesiguranta si dependenta. La aceasta se adauga cunoasterea propriului potential, a
vocatiilor, lucru care permite adolescentului sa-si manifeste atitudinile si preferintele.

În dezvoltarea constiintei de sine, imaginea corporala contribuie la organizarea

identificarii caracteristicilor organice, pe care adolescentul încearca sa le perceapa în
profunzime si cu un fel de admiratie. W. James surprinde dialectica dezvoltarii constiintei de
sine si a distantei care se creeaza între ,,eu" si ,,sine ". Eul este cel ce cunoaste si este
constient, sinele reprezinta latura cunoscuta. Sinele poate fi material (atunci când se refera la
tot ce poseda adolescentul ) si social (când se refera la rolul, statutul, identitatea
adolescentului). El este astfel expresia activitatii psihice în care se remarca mai ales sfera
emotiilor si dorintelor. Atât în cazul sinelui cât si al eului, perceptia adolescentului poate
îmbraca o forma negativa sau pozitiva. Când intervin esecuri scolare, când estimarea de sine
este scazuta, tânarul are tendinta de a se subestima, nu are încredere în fortele proprii si nu
manifesta initiativa si perseverenta în activitate (motivatie si vointa deficitara).

Succesele, o familie suportiva, valorizarea propriului potential duc la încredere în sine,

la dorinta de a se afirma si realiza. În obtinerea acestei imagini pozitive, adolescentul se
raporteaza la cei din jur si la atitudinea acestora fata de el. Aparitia conflictelor si a frustrarilor
în aceasta perioada este frecventa. Apar astfel tensiuni în procesul cautarii de sine si
raportarea la modul de a fi si a se comporta a acelor din jurul lui sau în îndeplinirea rolului,
statutului, a relatiei dintre vocatie si exercitarea anumitor meserii.

Aceste tensiuni pot fi minimalizate daca familia poseda metodele educationale optime
si adecvate adolescentului. Adevarul cel mai important în relatia dintre parinte si copil ramâne
deschiderea comunicarii dintre cei doi.
 Enumar câteva dintre stilurile educationale, încercând sa evidentiez care ar fi cel mai
potrivit în aceasta perioada.

1. stilul autocratic - adolescentul nu are voie sa-si exprime nici o opinie sau sa ia
singur vreo decizie;

2. stilul autoritar - chiar daca adolescentul îsi exprima anumite opinii, deciziile finale
le iau parintii;

3. stilul democratic - adolescentul contribuie cu judecata proprie, îsi impune propriile

pareri si opinii, dar deciziile trebuie vizate de parinti;

4. stilul echilibrat - parintii si copiii joaca acelasi rol în emiterea opiniilor, dar si

luarea deciziilor (participare egala).

Stilul echilibrat este cel mai adecvat, el permitând valorizarea adolescentului,

dezvoltându-i respectul fata de sine, responsabilitatea, mentinând optima comunicarea dintre
parinte si copil.

Când conflictele si frustrarile îmbraca forme acute si când acestea se prelungesc în

timp, pot aparea tulburari comportamentale (abandon scolar, furt, minciuna, violenta etc),
tulburari emotionale (depresie, anxietate).

Pe fondul acestor distorsiuni psihice pot aparea premisele delincventei juvenile care
pot duce tânarul pâna în pragul crimei, consumului de droguri, furtului etc. Tot din aceste
motive suicidul pare sa caracterizeze o anumita categorie a tinerilor de aceasta vârsta.
Dramele nerezolvate, marile nerealizari ale vârstei sunt factorii cei mai importanti care
creeaza premisele suicidului. Considerat un fenomen grav, suicidul nu poate fi tratat decât
terapeutizând tânarul de la primele semne (tristete, apatie, izolare).

O alta problema a adolescentilor ramâne abuzul sexual, cu toate consecintele ce decurg

din acest fenomen.

Adolescentul se constituie pe sine prin continue cautari si diferentieri fata de altii,

proces nelipsit de tensiuni si conflicte. Personalitatea adolescentina nu evolueaza linear, ci cu
oscilatii, cu perioade de inegalitate si chiar dizarmonii din care se pot dezvolta structuri
pozitive sau negative.

Afirmarea propriei personalitati

Descrierea, oricât de schematica, a ,,portretului" adolescentei nu poate

ignora problema originalitatii ca atribut predilect al indivizilor care o traverseaza. Dorinta de
originalitate reprezinta, din punct de vedere psihologic, o caracteristica esentiala a
adolescentei, numita tendinta afirmarii de sine, tendinta de afirmare a propriei personalitati.

Dorind sa atraga atentia asupra sa, adolescentul se considera punctul central în jurul

caruia trebuie sa se petreaca toate evenimentele. Fortele proprii sunt considerate superioare
fata de ale celorlalti oameni, opinie care decurge dintr-o insuficienta cunoastere de sine.
Acesta doreste ca toate actiunile sale sa fie cunoscute si apreciate de adult.

Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescentii cautând sa se

evidentieze prin fizicul bine conformat, îmbracamintea care diferentiaza, care scoate în relief
propria persoana. Vizibila este si o alta expresie a tentatiei originalitatii în adolescenta -
limbajul ,,colorat", presarat cu expresii ,,cautate", cu neologisme si arhaisme. Adolescentul îsi
alege cu grija cuvintele, utilizeaza din abundenta citate si expresii celebre, maxime si cugetari
savante despre care insinueaza ca i-ar apartine. În privinta limbajului, adolescentei îi este
proprie si tendinta de ermetizare a acestuia, de folosire a unei vorbiri ,,cifrate", si anume, a
unei vorbiri populate de expresii argotice. De obicei, circulatia acestui fel de limbaj are loc în
cadre restrânse, în grupuri spontan constituite si combaterea acestui fenomen necesita eforturi
educative prelungite.

În strânsa legatura cu limbajul, tentatia originalitatii se exprima si în corespondenta

adolescentilor, caracterizata prin aceeasi ,,ploaie" de citate, prezenta în limbajul lor.

Dominanta pentru tentatia originalitatii la aceasta vârsta este prezenta spiritului

de contradictie. În special discutiile dintre adulti, la care iau parte si adolescentii, ajung
repede sa fie monopolizate de întrebarile iscoditoare ale acestora din urma, de afirmarea
spiritului lor de contradictie. Nu de putine ori, adolescentul se contrapune în discutie chiar
când e constient de faptul ca nu are dreptate. El e mobilizat atunci de aceeasi statornica
tentatie de a atrage atentia asupra sa, de a se afirma, de a fi luat în seama.
 Adolescentii manifesta tendinta de a se afirma nu numai individual ci si în grup: vor sa
activeze, sa se distreze împreuna. Ei sunt atrasi si de viata politica; în politica adolescentul
vede o înalta activitate sociala.

3. Integrarea sociala

Esenta integrarii sociale consta în atasamentul din ce în ce mai constient si mai

activ la grupul caruia îi apartine (clasa, scoala, marele organism social). Cu cât înainteaza în
vârsta, cu atât el este mai obiectiv în judecatile sale, aprecierile efectuându-se în functie de
criteriile sociale pe care si le-a însusit. Dorinta de a cunoaste valorile sociale si culturale se
manifesta riguros si tenace. Integrarea adolescentilor în aceste valori ale colectivitatii
contribuie la formarea conceptiei despre lume si viata.Datorita experientei de viata limitata si
a lipsei unor criterii de autoapreciere corecta, adolescentii au nevoie de consiliere si
îndrumare discreta, fiind sprijiniti sa-si formeze idealul de viata, sa-si perfectioneze judecatile
morale si sa-si ridice nivelul constiintei si al conduitei morale.

Concluzii :

De regula, adolescentii se confrunta cu probleme de genul:

● Teama de a-si asuma responsabilitatea: o relatie de prietenie presupune o

responsabilitate fata de celalalt partener care, printre altele, trebuie ajutat atunci când are
nevoie.
 ● Teama de a nu fi manipulat: astfel de persoane sunt deosebit de atente sa observe
comportamente de manipulare chiar acolo unde nu este cazul.

● Teama de a nu-l deranja pe celalalt: datorita acesteia relatia între cei doi se
depreciaza întrucât se instaleaza un zid care nu le mai permite sa-si împartaseasca
sentimentele.

Foarte multi oameni îsi petrec viata încercând sa-si atinga scopurile, iar adolescenta
este doar primul pas spre împlinirea lor. În toate societatile au existat si vor exista legaturi
între parinti si copii (mamele se ocupa în special de copii la vârste mici), în toate societatile
copiii vor considera parintii responsabili de necesitati, reusite si insuccesele lor.

Relatiile între parinti si copii presupun un mecanism deosebit, filtrat social; ele au la
baza statuarea comunicarii în care se realizeaza un model, un patern de conduita. În cadrul
acestor relatii, parintii încearca sa socializeze copiii, contribuie la modificarea si
perfectionarea stilului de interrelationare din copilarie; ambele parti ale ecuatiei au nevoie de
deprinderi, abilitati sociale pentru facilitarea intercomunicarii.

Daca în timpul copilariei parintii sunt cei care initiaza efectiv copilul în stabilirea
relatiilor în familie, extinse apoi la grupul de joaca, în timpul adolescentei parintii nu mai
reusesc sa supravegheze minorii decât cu mare dificultate. În copilarie, procurarea de jucarii,
alimentatia, curatenia, conversatia reprezinta apanajul exclusiv al adultului. În adolescenta,
tinerii aspirând la un alt statut decât cel de ,,copil", se împotrivesc dorintei parintilor de a nu
întârzia, de a avea grija deosebita pentru studiu, de a nu intra în relatii cu persoane rau
intentionate, periculoase, de a nu-si crea si adopta modele ,,facile". Parintii vorbesc si transmit
enorm copilului în perioada micii copilarii, ei învata efectiv sa vorbeasca, sa participe la
dialog. Copiii pun întrebari la care parintii încearca sa raspunda; ei ar trebui sa ofere
raspunsuri cât mai adecvate dezvoltarii psihice a copilului.

O serie de studii audizeaza abilitatile parentale de conduita, regulile ca si drepturile

parintilor în speranta decelarii efectelor asupra educatiei, asupra cresterii si statuarii unor
stiluri, moduri de comportament. În fond, multi autori scriu despre binomul ,,acceptare -
respingere" ca fiind cel mai important în interrelatia parinti-copii (inclusiv adolescenti).

Fluctuatiile inerente sociale, economice induc modificari si diferentieri culturale

în ,,aparatul" psiho-moral de conduita, de comunicare între parinti si copii. Acesta contine
abilitati, capacitati de interrelationare dar si nevoia permanenta de a cunoaste evolutia sociala
si individuala a copilului, puberului, adolescentului.

Abordarea afectiunii (dragoste parinteasca), petrecerea unui volum de timp

considerabil împreuna cu minorul, tratarea acestuia cu delicatete, aplicarea flexibila a balantei
recompenselor mai degraba decât a critica si a fi ostil determina o buna imagine a parintilor în
acceptia copiilor.

Daca, dimpotriva, copiii sunt respinsi de parinti (reactiile sunt diferite tata/fiu,
mama/fiica) ei au mai multe sanse sa evolueze la pubertate si adolescenta spre: delincventa,
agresivitate, conduite nevrotice, conduite atipice (schizofreniforme).
În consecinta, sansele lor sunt mai reduse de ,,a vira" spre conduite civilizate, de a fi
prietenosi, de a avea capacitati de comportament civilizat, de a fi cooperanti, de a purta de
grija altora.

Recomandari:

■ Pentru adolescent este apreciata ca benefica ,,supravegherea democratica". Este de

preferat o abordare permisiva, egalitara a adolescentului fata de una autoritara, de respingere.

■ Comportamentul parintilor caracterizat prin caldura afectiva, rasplata acordata

pentru merite. Aceasta are consecinte favorabile în achizitionarea de catre adolescent a unor
itemi structurali ai personalitatii lui, a independentei de a avea o identitate, auto-evaluarii etc.

■ În familiile cu dezvoltare normala, adolescentii sunt mult mai cooperanti, sunt

veseli, învata sa spuna glume, sa râda si sa se bucure

■ S-a constatat ca acesti adolescenti învata cu mai multa usurinta sa stocheze si sa

distribuie informatia, fata de adolescentii cu tulburari de comportament la al caror ,,viraj"
parintii si grupul asista de multe ori fara sa stie cum si de ce sa intervina.

În adolescenta, centrul de greutate al comunicarii se deplaseaza de la nivelul exclusiv

al familiei la nivelul grupului de colegi si prieteni. În perioada furtunoasa, frumoasa si
tumultuoasa, plina de mari inegalitati psihosociale, tânarul devine un veritabil participant la
dialog, de multe ori fara sa comunice nimic adultului si cel mai adesea parintilor. Astfel
putem afirma ca adolescentii devin ,,experti" în a nu transmite nimic, în a nu comunica.
 Bibliografie:

Cretu, T.,  Psihologia vârstelor , Editura Polirom, Iasi, 2010

Golu, P., Psihologia învătării şi a dezvoltării, Editura Fundatiei Humanitas Bucuresti, 2011

Golu, F., Pregatirea psihologica a copilului pentru scoala, Colectia Psihologia

copilului&Parentig, Editura Polirom, Iasi, 2009

Panisoara, G., Psihologia copilului modern, Colectia Psihologia copilului&Parentig,

Editura Polirom, Iasi, 2011