În acest domeniu, subiectul vârsta adolescenţei este un fel de piatră filozofală, un

domeniu incert, dar fascinant în acelaşi timp. Unii se aventurează să îl pătrundă, pe când alţii
fug de el fiind prea complex, chiar complicat. De aici şi multitudinea de opinii contradictorii.
Adolescenţa a fost considerată vârstă de aur, a marilor realizări, vârsta marilor elanuri,
integrării sociale, vârsta participării la progresul social dar şi ingrată, a crizelor, anxietăţii,
nesiguranţei, insatisfacţiei, contestaţiei, marginalităţii, subculturii, vârsta dramei, cu tot ce are
ea ca strălucire, dar şi artificiu etc. etc. Ceea ce este mai interesant este faptul că ambele
tabere au dreptate. Diversitatea opiniilor se bazează pe mai mulţi factori: pe de o parte este
vorba de unicitatea caracterială care caracterizează fiinţa umană ceea ce generează un proces
complex de dezvoltare şi o multitudine de situaţii, dar mai ales faptul că adolescenţa este o
perioadă de tranziţie, de transformări structurale, psihologice, fiziologice. Aflat între două
vârste diametral opuse: pubertate şi vârsta adultă, adolescentul este un mozaic din toate
punctele de vedere. Predomină însă o serie de trăsături specifice vârstei adulte spre care se
îndreaptă. Este vârsta rebelă, când adolescentul iese din universul copilăriei şi se îndreaptă
către lumea adultă, dar urmându-şi propriul drum. Începe ruperea de autoritatea familiară şi
integrarea în grupul celor asemenea lui. Adolescentul nu se poate rupe încă definitiv de
familie, ci doar parţial, el este încă dependent material de aceasta. Apar acum aspiraţiile de
viaţă, dar şi primele obstacole serioase cu largi implicaţii asupra viitorului adult. Acestea au
rolul de a realiza creşterea gradului de conştientizare. Începe să conştientizeze valoarea notei
şi a examenelor care îi pot influenţa viitorul prin posibilitatea / imposibilitatea alegerii unei
profesii. Tot acum pot apărea şi atitudini opozante, de refuz, repulsie de învăţătură, de
cunoaştere, acte de rebeliune, uneori gratuită motivată doar de dorinţa de a fi altcumva, de a fi
împotriva a tot ce înseamnă autoritate, constrângere.
Adolescenţa este perioada modificărilor nu numai în planul psihic ci şi fizic. Este
perioada creşterii accelerate a corpului, a transformărilor interne ale organismului care au
rolul de a-l pregăti pe copil pentru viaţa adultă. Apar acum şi modificări la nivel sentimental.
Creşte sensibilitatea, se reorganizează planul afectiv - motivaţional, apar sau se reorganizează
sentimentele şi pasiunile. Întâlnim o serie de modificări şi în planul intelectului, înregistrându-
se acum dezvoltarea capacităţilor intelectual - reflexive, precum imaginaţia sau inteligenţa,
ceea ce vor duce ulterior la formarea conştiinţei de sine. Adolescentul capătă astfel o nouă
percepţie asupra realităţii prin apropierea lui către lumea valorilor, construindu-şi o identitate
proprie.
Toate aceste transformări se realizează diferit de la individ la individ. Astfel putem
întâlni o trecere calmă la unii sau violentă la alţii.
Adolescenţa poate fi denumită şi perioada contradicţiilor dramatice, deoarece poate
exista o ruptură între aspiraţii şi posibilitatea de realizare a acestora ceea ce poate duce la
grave probleme de ordin individual sau chiar social. Nemulţumit de el şi de propriile realizări
adolescentul poate săvârşi acte cu implicaţii deosebit de grave în plan social (este vorba aici
de delincvenţă, acestea fiind adesea asociate prin implicarea în anturaje cu grave influenţe:
bande, găşti cu un vădit comportament antisocial. Este vorba de acei neadaptaţi la condiţiile
impuse de societate), sau frustrările personale să fie îndreptate asupra propriei persoane (fuga
de acasă ca o încercare de refuzare a autorităţii familiale, sau consumul de droguri, ori
încercări de sinucidere).
În continuare voi prezenta detaliat câteva aspecte legate de această vârstă, şi anume
particularităţile anatomo-fiziologice, dezvoltarea psihică şi personalitatea adolescentului.
Din punct de vedere anatomo-fiziologice, adolescenţa este perioada finală a dezvoltării
organismului. Acum ritmul creşterii începe să se atenueze treptat, corpul începe să se
redreseze adolescentul câştigând în înălţime între 20 - 30 cm, şi 4 - 5 kg în greutate anual.
Scheletul creşte rapid în această perioadă ceea ce va avea repercusiuni asupra stării de
sănătate. Spre sfârşitul adolescenţei se poate spune că deja avem în faţă pe viitorul adult, asta
din punct de vedere anatomo-fiziologic. Chiar dacă manifestă stabilitate sub aspect biologic,
adolescenţii sunt încă fragili, sunt incapabili de efort îndelungat, obosesc repede, apărând
pericolul surmenajului fizic. Este şi perioada de maturitate sexuală. Unii autori tind să pună pe
seama contradicţiilor dintre noile potenţe fiziologice şi tabuuri, unele dintre crizele acestei
vârste.
Din punct de vedere psihic, este perioada în care se va finaliza structura psihică a
individului. Este perioada a ceea ce se poate exprima prin sintagma cererii şi a ofertei. Este
perioada când adolescentul se vede nevoit să facă faţă cerinţelor societăţii, dar se poate vedea
uneori neputincios în faţa unor astfel de cerinţe. De asemenea apar contradicţii şi între ceea ce
aşteaptă el de la viaţă şi ce i se oferă în schimb.
Nevoile adolescentului sunt pe de o parte generate de trebuinţele pe care le resimte din
noua perspectivă în care se află, dar sunt şi alte nevoi care au evoluat din perioadele anterioare
şi au căpătat o nouă formă datorită noii situaţii în care se află individul. Nevoile
adolescentului capătă o serie de forme precum: nevoia de creaţie cu valoare socială, apare
reciprocitatea afectivă, nevoia de a împărtăşi sentimentele, nevoia de prietenii elective.
Un loc important în viaţa adolescentului îl capătă relaţii cu cei de sex opus, care de cele
mai multe ori capătă forma unor relaţii platonice, romantice cu o importantă încărcătură de
reverie şi fantezie. Au loc acum acele furtuni afective, ruperi  spectaculoase şi dramatice de
prietenii. Apare prima iubire care are implicaţii profunde asupra vieţii afective a
adolescentului şi a viitorului adult.
Începe acum nevoia de singularizare, de manifestare ca personalitate de sine stătătoare,
de a ieşi din umbră, de a produce ceva nou, original şi excentric. Nevoia de a se rupe de
tipare, face din adolescent un luptător. El va căuta cu orice prilej să-şi întreacă prietenii în
orice ceea ce face: ceea ce duce nu de puţine ori la comportamente antisociale, deviante, la
afişări depravate sexuale, chiar dacă nu le găseşte întotdeauna plăcute. Important este la
această vârstă să fii altfel şi să fii apreciat, chiar dacă nu-ţi face nici o plăcere ceea ce faci. Se
întâmplă ca adolescentul să rămână robul unor astfel de comportamente.
Lăsând la o parte această latură negativă, este bine să menţionez şi câteva aspecte
pozitive. La această vârstă apar şi primele creaţii cu adevărat valoroase. Se trece de la stadiul
de consumator la cel de creator. Exemplele de personalităţi care şi-au început cariera la vârsta
adolescenţei sunt numeroase. Amintesc aici pe M. Eminescu, Norbert Wiener, Mendelson
Bartholdy, N. Grigorescu etc. etc.
Noile cerinţe implică şi nevoia dezvoltării psihicului şi mai ales a unor instrumente ale
acestuia. Se remarcă acum consolidarea structurilor gândirii logico formale, a capacităţii de
interpretare şi evaluare, de planificare, de anticipare, de predicţie, spiritul critic şi autocritic.
Apare gustul pentru raţionament şi atitudinea critică pentru valori. Se dezvoltă în aceeaşi
măsură şi imaginaţia, dar şi limbajul. La această vârstă se dezvoltă debitul verbal, fluenţa dar
şi flexibilitatea verbală. Se elaborează algoritmi şi stereotipii verbale, dar tot acum pătrund şi
cuvinte parazite, excesele de exclamaţii, superlativele, vulgarismele, agramatismele (de care
unii nu vor scăpa toată viaţa), neglijenţa în stilul comunicării fie ca insuficienţă cognitivă, fie
din teribilism (e valabilă şi aici observaţia anterioară).
În plan afectiv el va dovedi reciprocitate deoarece sensibilitatea afectivă se îmbogăţeşte
foarte mult, se erotizează, apar sentimente superioare precum prietenia şi dragostea.
Aceste forme ale maturizării, intelectuale şi afective, îl vor ajuta pe adolescent să se
poată raporta atât la sine cât şi la alţii.
Cât priveşte conduita adolescentului, Jean Rousselet remarca trei tipuri:
1)      conduita revoltei
2)      conduita închiderii în sine sau a reveriei, a tipului introvertit;
 3)      conduita exaltării şi afirmării confruntare deschisă cu ceilalţi, dezinteres pentru
viitorul material, lupta de dragul luptei, obţinerea satisfacţii indiferent de consecinţe. Pot
apărea şi unele tentative de suicid datorită imposibilităţii satisfacerii tuturor dorinţelor.
Apare acum conflictul între generaţii din punct de vedere al valorilor morale şi al
comportamentelor. Tot acum adolescentul îşi descoperă identitatea vocaţională ca urmare a
procesului de autocunoaştere.