Sunteți pe pagina 1din 5

Adolescentii din ziua de azi nu mai au aceleasi preocupari ca altadata.

Acum au aparut noi tehnologii,fel de fel de cluburi chiar si


televizorul ocupa o mare parte din timpul liber o data cu aparitia diferitelor canale de televiziune.
Ei stau toata ziua pe mess, pe HI5, si-ar dori ca toata saptamana sa fie libera, sa nu mearga la scoala, sa poata iesi linistiti prin
cluburi si discoteci.
Preocuparile tinerilor in societatea de astazi sunt foarte diferite. Modalitatiile de petrecere a timpului liber, diversitatea mijloacelor
de informare, alegeerea prietenilor constituie pentru tineri prilejuri de descoperire a unor modele si valori diferite.
Tinerii din ziua de azi au preocupari din ce in ce mai variate.Unii dintre ei practica un sport :fotbal,tennis,atletism. Unii tineri sunt
preocupati cu cititul,cu excursiile sau pur si simplu asculta muzica. Preocuparile variaza de la individ la individ in functie de
domeniul de interes .Cele mai mari 2 hobby-uri ale adolescentului roman dupa parerea mea sunt fotbalul si muzica. Cei mai multi
tineri au ca modele in viata fotbalisti sau oameni din lumea muzicii. Tanarul din ziua de azi nu mai citeste asa mult,el preferand sa
vada un film sa asculte muzica sau sa stea degeaba. Desigur uitatul la filme sau ascultatul muzicii nu sunt niste lucruri rele ,ele chiar
ajutand tanarul sa se relaxeze.
Adolescentii mai au si "pasiuni" negative pentru ei cum ar fi fumatul si bautura.Tinerii din ziua de azi incep inca de la varste fragede
sa consume alcool si sa fumeze.
In ceea ce priveste prezenta la anumite momente cultural-artistice, tinerii afirma ca nu participa niciodata la: concerte de muzica
clasica (69%), opera (73%), teatru (54%), expozitii (66%). Principalele motive ce ii impiedica sa participe la astfel de manifestari
sunt: lipsa de interes (32%), lipsa de timp (31%), lipsa prietenilor ce au astfel de interese (12%), pretul ridicat al biletelor (11%).
Genurile de muzica preferate sunt: disco-pop (36%), dance (28%), latino (28%), house (23%), rock (20%).
Referitor la tehnologia informatiei si comunicarii, sursele de informare preferate de tineri sunt: radio-tv (31%), internet (23%),
serviciu specializat (21%), scoala (9%).
O alta preocupare a tinerilor o reprezinta revistele. Adolescentilor le place sa citeasca reviste despre actorii sau canteretii lor favoriti.
Revista „Hei!", revista pentru tineret, apare bilunar. Ea, contine doua pagini despre lumea muzicii a filmului, si nu numai. Ofera si
trei topuri, precum si nelipsita pagina psihologica .De asemenea, in fiecare numar psihologul raspunde scrisori de la cititori.
Credinta si-a pierdut aproape orice mai insemna pentru tineret. Muzica
promoveaza in general "liber-cugetatorii" .
In crestinism distractiile sunt considerate manifestari firesti chiar necesare pentru om, alaturi de odihna si de activitati religioase si
sociale. Pentru tineri distractiile pot fi considerate prilejuri de socializare, de manifestare a sentimentelor dar si de consolidare a
legaturilor de solidaritate cu ceilalti, iar uneori chiar de inlaturare a plictiselii.
Viata adolescentilor este populata de familie, prieteni, studiu, activitati profesionale, precum si de preocupari psihologice, filosofice.
Asadar, familie, prieteni, studiu si preocupari psihologice si filosofice - toate aceste notiuni populeaza universul adolescentului
roman. E normal, sustin psihologii, bazandu-se pe cifre potrivit carora 49 la suta dintre liceeni sunt preocupati de dezvoltare
personala, 31 la suta de relatia cu parintii, si, pentru mai tarziu, de confortul material, intr-un procent de 20 la suta. Multi adolescenti
tind sa-si dezvolte imaginea de sine in baza unor aptitudini sau abilitati, prin comparatie cu ceilalti sau cu o imagine idealizata
despre ceea ce ei ar trebui sa fie. Din aceasta cauza, ei pot ajunge sa se considere lipsiti de valoare, deoarece nu exceleaza in
anumite domenii sau nu relationeaza. De altfel, potrivit studiului Ordes, 42 % dintre respondenti declara ca au o incredere scazuta in
ei, iar 58 % ca au o stima de sine crescuta pentru ca sunt acceptati de gasca, dar si pentru ca sunt multumiti de aspectul lor fizic....

Cu ceva vreme în urmă Angel_nr1 cerea ajutor cu privire la un referat despre adolescenţă. Îi sugeram atunci câteva soluţii
pentru realizarea unui referat �ca la carte�. Tot atunci îi spuneam că o să revin cu o însemnare pe această temă. Azi, când mi-am
deschis jurnalul, am văzut o notiţă de-a ei şi mi-ama adus aminte. Aşa că o să încerc să scriu despre adolescenţă, chiar dacă nu sunt
în formă de zile mari şi poate că o să iasă o tâmpenie. Aşa că dacă până la urmă o să ajung să vorbesc despre oale şi cratiţe, să nu vă
mire. De parcă ar mai fi ceva care să vă mire la mine.
Cum îţi recomandam, ar trebui să începi prin a aborda subiectul din diferite prisme ştiinţifice. Eu o să încep cu cea
psihologică (sic!). În acest domeniu, subiectul vârsta adolescenţei este un fel de piatră filozofală, un domeniu incert, dar fascinant în
acelaşi timp. Unii se aventurează să îl pătrundă, pe când alţii fug de el fiind prea complex, chiar complicat. De aici şi multitudinea
de opinii contradictorii. Adolescenţa a fost considerată vârstă de aur, a marilor realizări, vârsta marilor elanuri, integrării sociale,
vârsta participării la progresul social dar şi ingrată, a crizelor, anxietăţii, nesiguranţei, insatisfacţiei, contestaţiei, marginalităţii,
subculturii, vârsta dramei, cu tot ce are ea ca strălucire, dar şi artificiu etc. etc. Ceea ce este mai interesant este faptul că ambele
tabere au dreptate. Diversitatea opiniilor se bazează pe mai mulţi factori: pe de o parte este vorba de unicitatea caracterială care
caracterizează fiinţa umană ceea ce generează un proces complex de dezvoltare şi o multitudine de situaţii, dar mai ales faptul că
adolescenţa este o perioadă de tranziţie, de transformări structurale, psiho � fiziologice. Aflat între două vârste diametral opuse:
pubertate şi vârsta adultă, adolescentul este un mozaic din toate punctele de vedere. Predomină însă o serie de trăsături specifice
vârstei adulte spre care se îndreaptă. Este vârsta rebelă, când adolescentul iese din universul copilăriei şi se îndreaptă către lumea
adultă, dar urmându-şi propriul drum. Începe ruperea de autoritatea familiară şi integrarea în grupul celor asemenea lui.
Adolescentul nu se poate rupe încă definitiv de familie, ci doar parţial, el este încă dependent material de aceasta. Apar acum
aspiraţiile de viaţă, dar şi primele obstacole serioase cu largi implicaţii asupra viitorului adult. Acestea au rolul de a realiza creşterea
gradului de conştientizare. Începe să conştientizeze valoarea notei şi a examenelor care îi pot influenţa viitorul prin posibilitatea /
imposibilitatea alegerii unei profesii. Tot acum pot apărea şi atitudini opozante, de refuz, repulsie de învăţătură, de cunoaştere, acte
de rebeliune, uneori gratuită motivată doar de dorinţa de a fi altcumva, de a fi împotriva a tot ce înseamnă autoritate, constrângere.
Adolescenţa este perioada modificărilor nu numai în planul psihic ci şi fizic. Este perioada creşterii accelerate a corpului, a
transformărilor interne ale organismului care au rolul de a-l pregăti pe copil pentru viaţa adultă. Apar acum şi modificări la nivel
sentimental. Creşte sensibilitatea, se reorganizează planul afectiv � motivaţional, apar sau se reorganizează sentimentele şi
pasiunile. Întâlnim o serie de modificări şi în planul intelectului, înregistrându-se acum dezvoltarea capacităţilor intelectual �
reflexive, precum imaginaţia sau inteligenţa, ceea ce vor duce ulterior la formarea conştiinţei de sine. Adolescentul capătă astfel o
nouă percepţie asupra realităţii prin apropierea lui către lumea valorilor, construindu-şi o identitate proprie.
Toate aceste transformări se realizează diferit de la individ la individ. Astfel putem întâlni o trecere calmă la unii sau violentă
la alţii.
Adolescenţa poate fi denumită şi perioada contradicţiilor dramatice, deoarece poate exista o ruptură între aspiraţii şi
posibilitatea de realizare a acestora ceea ce poate duce la grave probleme de ordin individual sau chiar social. Nemulţumit de el şi de
propriile realizări adolescentul poate săvârşi acte cu implicaţii deosebit de grave în plan social (este vorba aici de delincvenţă,
acestea fiind adesea asociate prin implicarea în anturaje cu grave influenţe � bande, găşti � cu un vădit comportament antisocial.
Este vorba de acei neadaptaţi la condiţiile impuse de societate), sau frustrările personale să fie îndreptate asupra propriei persoane
(fuga de acasă � ca o încercare de refuzare a autorităţii familiale, sau consumul de droguri, ori încercări de sinucidere).
În continuare voi prezenta detaliat câteva aspecte legate de această vârstă, şi anume particularităţile anatomofiziologice,
dezvoltarea psihică şi personalitatea adolescentului.
Din punct de vedere anatomofiziologic, adolescenţa este perioada finală a dezvoltării organismului. Acum ritmul creşterii
începe să se atenueze treptat, corpul începe �să se redreseze� adolescentul câştigând în înălţime între 20 � 30 cm, şi 4 � 5 kg în
greutate anual. Scheletul creşte rapid în această perioadă ceea ce va avea repercusiuni asupra stării de sănătate. Spre sfârşitul
adolescenţei se poate spune că deja avem în faţă pe viitorul adult, asta din punct de vedere anatomofiziologic. Chiar dacă manifestă
stabilitate sub aspect biologic, adolescenţii sunt încă fragili, sunt incapabili de efort îndelungat, obosesc repede, apărând pericolul
surmenajului fizic. Este şi perioada de maturitate sexuală. Unii autori tind să pună pe seama contradicţiilor dintre noile potenţe
fiziologice şi tabuuri, unele dintre crizele acestei vârste.
Din punct de vedere psihic, este perioada în care se va finaliza structura psihică a individului. Este perioada a ceea ce se poate
exprima prin sintagma �cererii şi a ofertei�. Este perioada când adolescentul se vede nevoit să facă faţă cerinţelor societăţii, dar
se poate vedea uneori neputincios în faţa unor astfel de cerinţe. De asemenea apar contradicţii şi între ceea ce aşteaptă el de la viaţă
şi ce i se oferă în schimb.
Nevoile adolescentului sunt pe de o parte generate de trebuinţele pe care le resimte din noua perspectivă în care se află, dar
sunt şi alte nevoi care au evoluat din perioadele anterioare şi au căpătat o nouă formă datorită noii situaţii în care se află individul.
Nevoile adolescentului capătă o serie de forme precum: nevoia de creaţie cu valoare socială, apare reciprocitatea afectivă, nevoia de
a împărtăşi sentimentele, nevoia de prietenii elective.
Un loc important în viaţa adolescentului îl capătă relaţii cu cei de sex opus, care de cele mai multe ori capătă forma unor
relaţii platonice, romantice cu o importantă încărcătură de reverie şi fantezie. Au loc acum acele �furtuni� afective, ruperi
spectaculoase şi dramatice de prietenii. Apare �prima iubire� care are implicaţii profunde asupra vieţii afective a adolescentului şi
a viitorului adult. Vezi aici şi însemnarea mea First love. Parcă aşa se numea.
Începe acum nevoia de singularizare, de manifestare ca personalitate de sine stătătoare, de a ieşi din �umbră�, de a
produce ceva nou, original şi excentric. Nevoia de a se rupe de tipare, face din adolescent un �luptător�. El va căuta cu orice
prilej să-şi întreacă prietenii în orice ceea ce face: ceea ce duce nu de puţine ori la comportamente antisociale, deviante, la afişări
depravate sexuale, chiar dacă nu le găseşte întotdeauna plăcute. Important este la această vârstă să fii altfel şi să fii apreciat, chiar
dacă nu-ţi face nici o plăcere ceea ce faci. Se întâmplă ca adolescentul să rămână robul unor astfel de comportamente.
Lăsând la o parte această latură negativă, este bine să menţionez şi câteva aspecte pozitive, nu sunt atât de sadic. La această
vârstă apr şi primele creaţii cu adevărat valoroase. Se trece de la stadiul de consumator la cel de creator. Exemplele de personalităţi
care şi-au început �cariera� la vârsta adolescenţei sunt numeroase. Amintesc aici pe M. Eminescu, Norbert Wiener, Mendelshon
Bartholdy, N. Grigorescu etc. etc.
Noile cerinţe implică şi nevoia dezvoltării psihicului şi mai ales a unor instrumente ale acestuia. Se remarcă acum
consolidarea structurilor gândirii logico � formale, a capacităţii de interpretare şi evaluare, de planificare, de anticipare, de
predicţie, spiritul critic şi autocritic. Apare gustul pentru raţionament şi atitudinea critică pentru valori. Se dezvoltă în aceeaşi
măsură şi imaginaţia, dar şi limbajul. La această vârstă se dezvoltă debitul verbal, fluenţa dar şi flexibilitatea verbală. Se elaborează
algoritmi şi stereotipii verbale, dar tot acum pătrund şi cuvinte parazite, excesele de exclamaţii, superlativele, vulgarismele,
agramatismele (de care unii nu vor scăpa toată viaţa), neglijenţa în stilul comunicării fie ca insuficienţă cognitivă, fie din teribilism
(e valabilă şi aici observaţia anterioară).
În plan afectiv el va dovedi reciprocitate deoarece sensibilitatea afectivă se îmbogăţeşte foarte mult, se erotizează, apar
sentimente superioare precum prietenia şi dragostea.
Aceste forme ale maturizării, intelectuale şi afective, îl vor ajuta pe adolescent să se poată raporta atât la sine cât şi la alţii.
Cât priveşte conduita adolescentului, Jean Rousselet remarca trei tipuri:
1) conduita revoltei � ceea ce nu cred că mai e cazul să o dezvolt;
2) conduita închiderii în sine � sau a reveriei, a tipului introvertit;
3) conduita exaltării şi afirmării � confruntare deschisă cu ceilalţi, dezinteres pentru viitorul material, lupta de dragul
luptei, obţinerea satisfacţii indiferent de consecinţe. Pot apărea şi unele tentative de suicid datorită imposibilităţii satisfacerii tuturor
dorinţelor.
Apare acum conflictul între generaţii din punct de vedere al valorilor morale şi al comportamentelor. Tot acum adolescentul
îşi descoperă identitatea vocaţională ca urmare a procesului de autocunoaştere.

Căutarea identităţii personale reprezintă un ţel al vârstei adolescente. Adolescentul se întreabă „cine sunt eu?” Nu e sigur de ceea ce
vrea să fie, dar ştie ce nu vrea să fie. Îi este teamă ca nu cumva să fie un nimeni, o imitaţie a unei imagini, o piesă dintr-un joc vechi.
E nesupus şi rebel nu atât pentru a-i sfida pe părinţi, ci pentru a experimenta conţinutul propriei identităţi şi autonomii. Uneori
opoziţia sa poate fi extremă.
Adolescenţa e timpul nesiguranţei, a neîncrederii în sine, a suferinţei; timpul dorinţelor absolute şi al pasiunilor arzătoare, al
interesului pentru social şi al agoniei private. Vârstă a inconsecvenţei şi a ambivalenţei.
Anna Freud susţine că e firesc pentru un adolescent să se comporte inconsecvent şi impredictibil. Să lupte cu pornirile sale şi să le
accepte. Să-şi iubească părinţii şi să-i urască (ambivalenţă nn). Să-i fie rşine când mama lui este afectuoasă faţă de el în prezenţa
altora şi, deodată, să dorească a vorbi cu ea probleme de suflet. Să crească prin imitare şi identificare cu ceilalţi simultan cu căutarea
asiduă a propriei identităţi. Să fie mai idealist, artist, altruist decât a fost sau va mai fi vreodată şi în acelaşi timp să fie egocentrist,
egoist şi calculat. La orice altă vârstă o asemenea contradicţie ar fi semnul unei dereglări a personalităţii. Dar acum un asemenea
comportament indică faptul că este nevoie de timp pentru consolidarea noii personalităţi, că adolescentul se află într-o etapă a
căutărilor, a probelor, a încercărilor şi că nu se grăbeşte să închidă uşa diferitelor ocazii de a experimenta.
Un adolescent declară „sunt flămând de experienţă, iar ei (părinţii) mă hrănesc cu explicaţii”. Iar o adolescentă completează: „mă
prefac pentru ca ceilalţi să nu mă desluşească. Iată de ce îmi dispreţuiesc mare parte din existenţă. Întotdeauna acţionez diferit faţă
de ceea e simt cu adevărat. Sunt un om prietenos, dar profesorii mă consideră o fiinţă rece. Îi urăsc atât de mult încât imi vine să le
spun:la dracu cu voi, oameni egoişti care vă credeţi superiori. Sunt la fel de valoroasă ca şi voi. Alături de oameni care au încredere
în mine fac treabă bună. Când sunt cu oameni care mă tratează ca pe un accesoriu la o maşină, devin proastă. Tot ce îmi doresc de la
viaţă e să am pe cineva care să mă accepte aşa cum sunt”.

Lumea adolescentului este o lume complexă de nevoi şi perspective. Adolescentul are o puzderie de „orizonturi de înţelesuri”.
Adolescentul începe să definească – faţă de sine şi faţă de ceilalţi – cine sunt şi ce doresc. Pe măsură ce adoelscentul descoperă cine
este, el experimentează diferite roluri. Iniţial acest proces de experimentare este unul exterior. Îmbrăcămintea reprezintă modul cel
mai simplu şi evident de a începe această experimentare a rolurilor. Deodată adolescentul poartă un anumit tip de haine sau îşi
vopseşte părul în diferite culori. Multe dintre aceste tipuri de comportament sunt parte a procesului de auto-descoperire, ca şi de
auto-exprimare. Curiozitatea părinţilor, care este inevitabil însoţită de scepticism, îi dă de înţeles adoelscentului că părintele a luat
act de aceste schimbări şi că îi oferă posibilitatea de a ajunge la propriile concluzii care, în majoritatea cazurilor, îl va ajuta să
continuie procesul de experimentare, concomitent cu formarea unei identităţi personale. Alături de transformările externe, au loc
schimbări interne. Experimentând diferite roluri, adolescentul caută să le împace cu ceea ce simte. Identitatea personală implică
explorări şi întrebări de natură spirituală. Fiind crescut într-o anumită religie, adolescentul poate începe să îşi pună o serie de
întrebări, ceea ce nu însemană automat depărtarea faţă de religie.
Explorarea şi dezvoltarea identităţii personale e un proces în doi paşi: primul pas îl reprezintă definirea a ceea ce nu eşti (care în
majoritatea cazurilor înseamnă a nu fi precum părinţii tăi) şi apoi concentrarea asupra a ceea ce eşti şi asupra a cine eşti.

Orizontul social cuprinde problemele şi eforturile sociale ale lumii publice a acolescentului: indivizii cu care îşi petrece timpul,
evenimentele la care ia parte, şi comportamentele pe care le adoptă sau nu.
În liceu, universul social capătă un nou înţeles. Pentru puţini adolescenţi, el devine centrul existenţei lor şi mijlocul prin care ei îşi
câştigă şi conservă prestigiul. Pentru alţii, el devine nenorocirea exitenţei lor. Dar pentru majoritatea adolescenţilor, universul social
reprezintă un punct central al vieţii de liceu. În anii care precedă liceul, dezideratul social este de a „te potrivi”. Scopul majorităţii
copiilor de această vârstă este de a fi acceptaţi într-un grup şi de a se simţi bine în interiorul acestuia. De obicei în grupul de prieteni
copiii nu pot fi „ei înşişi”; majoritatea se supun regulilor nescrise ale grupului. Această stare de fapt începe să se schimbe o dată cu
intrarea la liceu. Iniţial este important pentru adolescent să aibă un grup cu care să „piardă vremea”. În sens minimal, acest lucru
înseamnă că ei au cu cine lua masa sau cu cine să vorbeşti ocazional la telefon. În sens maximal, acest lucru semnifică existenţa unei
vieţi sociale, care să fie „orchestrată” de către grup.
Pentru adolescenţii care nu găsesc un grup în care să se simtă în siguranţă, anii adolescenţei pot fi extrem de dureroşi. Orizontul
social le poate consuma energiile, făcându-i să neglijeze alte aspecte ale vieţii lor: fie că devin obsedaţi de modul în care ar putea să
se afilieze unui grup, fie decid că nu au nevoie de un grup, fie resimt un semntiment acut de singurătate şi se auto-învinuiesc pentru
eşecul personal în potrivirea cu un anumit grup. În liceu, adolescenţii devin conştienţi de diferenţele etnice şi de rasă, precum şi de
cele de natură economică. Pentru cei cu joburi, munca reprezintă un mijloc de a prelua controlul asupra propriei existenţe.
Grupul social este un spaţiu propice cunoaşterii de sine. Finalmente, adolescenţiii vor învăţa să se disocieze de grup şi să ia propriile
decizii, începând să aibă un control conştient asupra propriei existenţe. Dar ei se pot detaşa de grup abia după ce au fost membrii
acelui grup. Pe măsură ce adolescentul îşi afirmă independenţa faţă de părinţi, „spaţiul ocrotitor” al grupului social capătă o
importanţă sporită. Acest grup le oferă un loc de „azil” faţă de familia pe care o „părăsesc”. Importanţa şi atracţia exercitată de grup
sunt cu atât mai mari cu cât, din diverse motive, părinţii nu sunt de acord cu anumiţi prieteni sau grupuri.

PRIETENIA
Pentru adolescent prietenia intimă reprezintă un aspect fundamental al existenţei. Prietenia reprezintă un mediu securizant în care
adolescenţii pot experimenta noi comportamente şi feluri de a fiinţa; ei pot învăţa despre ei înşişi prin feedbackul şi apecierea
prietenilor de încredere; ei învaţă cum să accepte defectele prietenilor; ei pot descoperi modelul de prieten care sunt ei şi modelul de
prieten pe care şi-l doresc; ei pot învăţa care sunt componentele unei prietenii: sprijinul, vulnerabiliatea, empatia, onestitatea,
încrederea şi responsabilitatea. Prin natura sa, adolescenţa e o etapă a vieţii în care individul de concentrează asupra lui însuşi; în
acelaşi timp, prin intermediul prieteniei şi a interesului faţă de bunăstarea altora,acest egocentrism este ajustat de compasiune şi
empatie.
Prietenii se simt în largul lor unii în prezenţa celorlalţi, şi sunt prin urmare mult mai deschişi să înveţe despre sine şi despre lumea
din jur. Prietenia îi îmvaţă pe adolescenţi cum să rezoşve conflictele interpersonale. Ei învaţă să asculte părerea celorlalţi şi să
ajungă la un compromis.
Prieteniile strânse eliberează famlia de presiuni, încurajându-l pe adolescent să abandoneze copilăria şi să se adapteze cu succes
vieţii de adult.

FAMILIA ŞI EVENIMENTELE COTIDIENE

Aşteptările părinţilor fixează standarde ale comportamentelor acceptabile sau corespunzătoare. Aceste standarde au în vedere notele,
înfăţişarea, activităţile extra-şcolare, prietenii, conduita. Ele se traduc în primul rând în priorităţile trasate în mod explicit de căre
părinţi: conştiinciozitate, onestitate, asumarea adevărului, obţinerea de note bune, asumarea unei vieţi echilibrate şi asumarea
responsabilităţii pentru propriile acţiuni. În al doilea rând este vorba de comportamentul şi atitudinile asumate de adolescent pe baza
modului în care se comportă părinţii (şi ceilalţi membrii ai familiei) şi nu în funcţie de ceea ce aceştia susţin. Adolescenţii încep să-
şi perceapă părinţii ca pe oameni reali – având comportamente inadecvate, greşeli sau inconsecvenţe. „Este ciudat. Când eram copil,
imi doream să fiu asemeni tatălui meu. Credeam că e perfect. Dar pe parcurs mi-am dat seama de slăbiciunile şi imperfecţiunile lui.”
Acum, pentru prima dată în viaţa lor, mulţi adolescenţi se simt singuri, şi mulţi îşi condamnă o perioadă părinţiii pentru faptul de a fi
„umani”. Adolescenţiii sunt speriaţi şi vulnerabili; şi cum vulnerabilitatea nu conferă siguranţă, furia e alternativa cea mai uşoară.
Atunci când e furios, omul pare stăpân pe situaţie, în loc să recunoască o vulnerabilitate care l-ar umili.
Părinţiii comit adeseori greşeala de a-şi evalua copiii prin comparaţia cu fraţiii lor mai mari.
Adeseori adolescenţiii adoptă un anumit comportament pur şi simplu pentru a fi în opoziţie faţă de părinţi.

Adolescentii de astazi au un nou model educativ: viata de grup. Cauta valoarea si frumusetea nu in conflictualitate ci in propriul
psihic si propriul corp. Se intalnesc pentru a fi, nu pentru a face, iar intre baieti si fete aplica egalitatea de sanse. Psihiatrul Gustavo
Pietropolli Charmet aprofundeaza aceste aspecte la 'Festivalul Mintii', desfasurat la Sarzana /oras in Liguria, provincia Spezia, nord-
vestul Italiei/, in intervalul 31 august-2 septembrie.
Actuala generatie de adolescenti este tacuta. Nu se aude zgomotul utopiilor ei si nici nu ajunge la urechile adultilor urletul de
protest si nici contestarea impotriva a toate. Cronica de scandal se obstineaza sa vaneze episoade izolate care implica grupuri de
adolescenti ce comit actiuni violente, dar efortul de a generaliza semnificatia nu este credibil. Intre timp se inmultesc cercetarile.
Generatiile precedente de adolescenti nu au fost ascultate atat de mult. Cu toate acestea, ceea ce se intampla efectiv in lumea
adolescentilor nu este usor de inteles, iar opacitatea ei faciliteaza denigrarea din partea lumii adultilor.
O 'sonda' de explorare ce ar putea contribui la iluminarea noului mod de a strabate adolescenta de catre aceasta generatie poate fi
aceea de a examina relatia lor cu creativitatea si distructivitatea. Abandonarea iluziilor si marilor privilegii ale copilariei actuale nu
este usoara. Adolescentii trebuie sa faca un efort deosebit pentru a crea noi relatii care sa garanteze succesul rasunator obtinut in
familie, in calitate de copii. In acelasi timp, trebuie sa exercite o anumita violenta asupra lor insisi si asupra lumii familiare pentru a
reusi sa transforme copilul-fiu in adolescent-subiect social si sexuat. In contextul actual, procesul de despartire de copilarie nu mai
are conotatiile contestarii si conflictului intre generatii, nici in familie, nici la scoala si nici in strada. Convietuirea pasnica intre
adulti si tineri se prelungeste in timp, iar familia devine 'lunga', cu alte cuvinte capabila sa ii pastreze pe copiii pina peste 30 de ani.
Nu luptand impotriva autoritatii tatalui sau anxiozitatii mamei isi cuceresc adolescentii sentimentul propriei valori. 'Conflictul
oedipian', asa cum il defineau odata psihanalistii, anticipand o perceptie sociala extinsa, s-a atenuat mult. Adolescentii de astazi nu
cred ca pentru a-si cuceri propria libertate si identitate trebuie 'sa ucizi simbolic tatal' si sa te pui la adapost de mangaierile mamei,
mergand sa se culce in sacul de dormit in mansarda.
Actuala generatie de adolescenti a crescut in interiorul unui model educativ care ii determina sa caute in propria minte si in
propriul corp valoarea si frumusetea, si nu in conflictul social sau familial. In societatea 'narcisismului', 'fluida' si globalizata,
adolescentii sesizeaza ca nimic nu impiedica incercarea de a pune construirea autonoma si creatoare proprie in centrul propriului
interes si al efortului de a creste. Acest lucru favorizeaza ascensiunea unei puternice vocatii de exprimare si comunicative, ce are
drept finalitate cautarea propriei identitati 'autentice' si 'profunde'.
Deoarece este vorba de a face sa apara din profunzimea propriei minti adevarata dorinta, proiectul autentic, iubirea sincera,
optiunea personala, adolescentii recurg la canale de exprimare adesea diferite de cuvant. Canta la instrumente muzicale, picteaza
ziduri, danseaza in grup, petrec un timp nelimitat in comunicarea virtuala fara corp, fara pudoare si iluzorie, produc imagini si le
transmit locuitorilor Terrei de-a lungul autostrazilor informatice, scriu jurnale secrete, construiesc bloguri. Pe scurt, incearca sa
exprime un continut personal folosind cele mai variate canale de comunicatie.
Finalitatea este insa narcisista, nu relationala. In grup si in comunitate se cauta pe ei insisi, nu relatia. Incearca sa devina faimosi
si vizibili in scopul de a intelege cat valoreaza si cine sunt cu adevarat. Acest lucru iti da dreptul sa presupui ca Narcis l-a inlocuit in
mare masura pe Oedip si ca actualii adolescenti cultiva mai mult furmusetea propriei persoane decat cucerirea puterii si destituirea
dictatorilor.
Din acest motiv, comportamentele lor distructive sunt mai putin zgomotoase si vizibile. Survin preponderent in mintea lor si in
interiorul relatiilor de grup si de cuplu. In mintea lor, institutiile adultilor sunt doborate de denigrarea narcisista si sfarsesc eliminate
de un val de plictiseala de negestionat. Vechea scoala, politica, organizarea sociala nu suscita patimi. Adesea adolescentii casca, dar
nu sunt furiosi, sunt plictisiti. Viata de grup este foarte diferita de cea a generatiilor trecute. Se intalnesc pentru a fi, nu pentru a face.
Relatiile de cuplu s-au schimbat: baietii si fetele au revizuit radical contractul care ii uneste. Aceasta este prima generatie care aplica
radical sansele egale. Aceasta inseamna ca amplul repertoriu de traditii, mituri si ritualuri al generatiilor precedente a fost distrus
tacit de actuala generatie de adolescenti. Par ca nu au nimic nou de propus. In realitate, este posibil sa fi transformat lumea lor cu
mult mai mult decat au reusit sa o faca foarte zgomotoasele generatii precedente, mai ales cea a parintilor lor, care se lauda atat ca
au facut atat de multe revolutii.
Fiecare generatie de adolescenti isi creeaza propriile mituri si valori si incearca sa distruga ceea ce reprezinta un obstacol in calea
realizarii propriilor noi obiective. Aceasta generatie, aceasta si datorita noilor tehnologii si posibilitati de comunicare la distanta,
pare orientata spre extinderea si legitimizarea valorii 'Sinelui' prin intense activitati de exprimare. Aceasta inseamna o activitate
radicala de redefinire a importantei valorilor si institutiilor care dominau frontul generatiei precedente.
Adultii care interactioneaza cu noii adolescenti raman adesea nesiguri privind valoarea etica a actiunii lor. Parinti si profesori nu
sunt inca obisnuiti sa impartaseasca importanta narcisismului in cresterea persoanei. Acest lucru face sa fie complexe relatiile
educative: adultilor li se pare ca o anumita doza de etica mazochista este inevitabila. Noii adolescenti sunt de parere insa ca sunt
educati sa creada ca realizarea adevaratului 'sine' este principala chestiune etica si ca o falsa supunere ar insemna a nu asculta de
mama si de tata.