Pregătirea pentru viața de adult.

Vise și realizări.

Încă de la naştere, viaţa unui copil este asemenea

unei liste a începuturilor: începe să meargă, începe să
vorbească, începe şcoala. Şi cât de mult se bucură
părinţii de fiecare nouă reuşită a micuţilor lor! De fapt,
e exact ce-şi doresc să vadă: Copiii lor cresc!
Adolescenţa e şi ea o piatră de hotar, pe care nu
toţi părinţii o întâmpină cu braţele deschise. Iar
reţinerea lor e de-nţeles. La urma urmei, cărui părinte
îi place să-şi vadă copilul ascultător devenit adolescent capricios? Însă adolescenţa este o
etapă esenţială în procesul de creştere.
În trecut, cercetătorii credeau că, până la vârsta de cinci ani, creierul unui copil se
dezvoltă aproape complet. În prezent însă, ei sunt de părere că, deşi mărimea creierului nu se
modifică semnificativ după acea vârstă, funcţiile lui se modifică considerabil. Când ajung la
pubertate, copiii trec printr-o adevărată revoluţie hormonală, care le schimbă modul de a
gândi. De exemplu, în timp ce copiii mici văd lucrurile în termeni concreţi, în alb şi negru, să
spunem aşa, adolescenţii tind să gândească abstract, mergând la rădăcina problemei . Ei îşi
formează convingeri pe care nu se sfiesc să şi le exprime.

Adolescenţa este vârsta marilor experienţe şi experimente

cruciale, iniţiate şi trăite de adolescent pentru prima oară în viaţă.

Adolescenţii trec prin reale crize existenţiale şi de

identitate. Traversarea acestor experienţe cruciale este o
condiţie obligatorie în pregătirea adolescentului de asumarea
de roluri şi statusuri ca viitor adult. În acest sens, el stabileşte
despre mediul său de viaţă, decide cum acţionează cu cine se
întâlneşte şi în ce locuri, fără însă a ţine seama de
consecinţele şi şi riscurile unora dintre experienţele sale. Un loc esenţial în adolescenţă îl
ocupă relaţiile sociale. La această vârstă indivizii dezvoltă dorinţa de libertate şi de explorare
a spaţiilor necunoscute, dincolo de ceea ce este spaţiul familial şi cel şcolar sau al vecinătăţii
imediate. Discriminarea de vârstă, este trăită intens şi contradictoriu de către adolescent
fiindcă el crede că nu i se recunoaşte noua sa poziţie socială de către familie, şcoală şi mediul
său de viaţă.
 Relaţiile părinţilor cu adolescenţii
Au particularităţi ce le deosebesc de raporturile din
copilărie. Dacă în copilărie, insul este integrat în actul
satelitizării de familie, cu efecte benefice pentru creşterea şi
dezvoltarea sa, adolescentul tinde să fie autonom de familie.
Părinţii nu mai sunt modele, dimpotrivă, ei devin obiectul unor
critici severe, ceea ce este natural, pentru că la această vârstă
spiritul critic este definitoriu, iar exersarea lui cu privire la conduita şi mentalitatea părinţilor
ajută la formarea abilităţilor de interacţiune concomitent cu aspiraţia adolescentului către
individualitate, uneori exacerbată. Între părinţi şi adolescenţi relaţiile pot fi tensionate,
ajungând până la ruperea lor, situaţie generată de neînţelegerea din partea părinţilor a
problemelor reale ale adolescentului şi de spiritul excesiv de autonomie al adolescentului.

Părinţii, şi în general adulţii, caută să-l socializeze pe

adolescent orientându-l spre ceea ce va face în viitor, spre
viaţa de adult, acordând o importanţă redusă problemelor
specifice vârstei lui. OrI, adolescentul trăieşte puternic tot
ce se întâmplă cu el în prezent fiindcă el se confruntă cu
aspecte concrete ale propriei vieţi, pentru el grave, şi, de
aceea, el este preocupat, înainte de toate, de rezolvarea
acestora, fiind mai puţin interesat de pregătirea pentru ceea ce va face în viitor. Odată cu
vârstă adolescenţei, individul îşi dă seama că dispune de elan, forţă şi posibilităţi de a
produce ceva, de a schimba mediul căruia îi aparţine, că poate să-şi construiască un mod de
viaţă propriu. El face în acest fel trecerea de la generaţia familială la generaţia socială.
Apariţia, la adolescent, a reprezentărilor despre sine determină orientarea lui către unele
norme şi valori ale adulţilor ce vizează în special egalitatea tânărului cu cei maturi, dorind să
semene cu aceştia. De altfel, una din aspiraţiile cele mai frecvente ale adolescentului este cea
de a fi adult. De aceea, adolescentul nu mai acceptă vechile norme şi reguli ce stăteau la baza
raporturilor sale, copil fiind, cu adultul.

Vise Adolescentine
De ce toţi adulţii pretind că noi la vârsta noastră nu avem nici o
grijă? Vârsta adolescenţei e una dintre cele mai grele (dacă nu cea
mai) perioade din viaţa unui om. Încercăm să ne descoperim pe
noi înşine şi ne pierdem prin labirintul de sentimente al sufletelor
noastre. Vrem să aflăm care este rostul nostru în viaţă, pentru ce
am venit pe lume şi visăm să facem lucruri măreţe. Dar ce putem
face, până la cincisprezece ani? Nimic concret. Apoi, de la
cincisprezece ani încolo, ni se cere să ne maturizăm. Să privim
lumea „aşa cum trebuie”. Mulţi dintre noi se conformează,
devenind „adulţi serioşi”. Alţii continuă să viseze.