Sunteți pe pagina 1din 2

Importanţa celor şapte ani de acasă

Grădiniţa Step by Step Galaţi


Prof.Nicoleta Teleucă

Copilăria timpurie reprezintă cea mai importantă perioadă din viaţa unui individ prin
consecinţele durabile pe care le are asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. Ultimele cercetări au
demonstrat şi argumentat modul în care trebuie abordată aceasta perioadă de vârstă insistând pe
practicile adecvate de îngrijire şi educaţie a copilului mic.Ideea centrală este aceea ca fiecare
copil este unic iar unicitatea lui reprezintă punctul de plecare în toate deciziile luate în privinţa
lui, cu scopul primordial de a-l ajuta să se dezvolte deplin.Pentru fiecare dintre noi, familia a
jucat şi joacă un rol foarte important în vieţile noastre.
Familia este unicul grup social caracterizat de determinările naturale şi biologice,
singurul în care legăturile de dragoste şi consanguinitate capătă o importanţă primordială. J.S.
Bruner considera că, admiţând ca toţi oamenii sunt în esenţa lor umani, această umanitate este
dată de tipul de copilărie pe care l-au trăit.
Familia este primul grup social din care face parte copilul. Este una din cele mai vechi
forme de comunitate umană, o instituţie stabilă, cu rosturi fundamentale pentru indivizi şi pentru
familie. Mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai vieţii, se dezvoltă şi se formează
pentru viaţa îl oferă familia. Ea are rolul central în asigurarea condiţiilor necesare trecerii prin
stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiţii ce stau la baza structurării personalităţii individului.
Cei 7 ani de acasă reprezintă o oglindă a educaţiei pe care părinţii o oferă copiilor în
prima parte a copilăriei. Specialiştii susţin că regulile de comportament şi educaţie oferite în
primii 7 ani de viaţă ai copilului sunt definitorii pentru formarea lui ca adult.
Părinţii sunt primii educatori deoarece ei sunt primii cu care copilul interacţionează constant încă
din prima zi a vieţii.Familia este modelul pe care copilul îl imită; modul de viaţă al familiei este
principalul reper în viaţă al copilului, el este internalizat puternic în anii copilăriei.
Când spunem că un copil are cei 7 ani de acasă ne gândim la un copil bine crescut, care ştie
să se poarte cuviincios cu cei de vârsta lui şi cu adulţii, cunoscând bunele maniere şi regulile
morale.Comunicarea intrafamilială influenţează decisiv dezvoltarea psihofizică a copilului,
formarea personalităţii lui din acest punct de vedere. Copiii îşi observă proprii părinţi cum
acţionează, aceştia fiind primele lor modele. Pedagogul John Locke, convins de puterea
exemplului în familie, de ambianţa şi climatul acesteia şi de înclinaţia către imitaţie a copilului,
se adresa părinţilor: „ Nu trebuie să faceţi în faţa copilului nimic din ceea ce nu vreţi să imite”.
Rezultatele unor cercetări făcute au demonstrat că dezvoltarea copilului este influenţată în
proporţie de 70,63% de familie. Rolul pozitiv al familiei în procesul socializării este demonstrat
de natura legăturii afective particulare şi diversificate care îi uneşte pe membri, de rolul
securizant necesar lentei maturizări a copilului, de faptul că, datorită permanenţei sale, îl învaţă
pe copil să trăiască în durabil.
Se poate astfel afirma că importanţa familiei în primii ani de viaţă este covârşitoare încât
dă naştere unui fel de determinism al traiectoriei viitoare şi faptul că integrarea în societate este
în bună măsură determinată de achiziţiile făcute în copilarie,în urma cărora copilul va construi,
din perspectiva celor învăţate, realitatea pe care o cunoaşte.
Influenţa pe care societatea o exercită prin familie este colosală, copilul fiind în întregime
culturalizat în raport cu societatea din care face parte, iar familia începe, pe o configuraţie
psihologică specifică, să dezvolte personalitatea de bază.
Părinţii transmit valori, credinţe şi concepţii despre lume, cunoştinţe, obiceiuri şi limbă,
iar evoluţia personalităţii copilului rezultă tocmai prin integrarea acestor semnificaţii, criterii,
simboluri şi modele acţionale, care poartă denumirea populară de,,cei 7 ani de acasă”.
Raportându-se regulilor societăţii, familia creează temelia personalităţii copilului. Nerespectând
ansamblul de norme şi valori elaborate social, părinţii îi vor forma şi copilului un sistem deficitar
de personalitate, cauză a unui echilibru precar, sursă a unor impedimente de adaptare.
Aceasta este perioada cea mai importantă, fiind temelia pe care se clădeşte o fiinţă cu
diverse aptitudini şi preferinţe, cu un comportament normal sau deviant. Aşa cum ne creştem şi
ne educăm copiii, aşa cum ne comportăm noi, aşa vor trăi şi se vor manifesta pe viitor. Copiii
cresc şi se formează în viaţă într-un univers pe care-l creează părinţii.
BIBLIOGRAFIE
Şchiopu, U., Verza, E., Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995
.Ghid de bune practice pentru educaţia timpurie a copiilor între 3 la 6/7 ani MEC, Bucureşti,
(2008)