Sunteți pe pagina 1din 11

În fiecare zi suntem bombardaţi cu sute de reclame pe calea

mass-media. Există mii de produse pe piaţă la care se fac reclame.Nu


e de mirare că publicitatea a ajuns să fie evitată.Într –o lume agitată,
obosiţi după un program lung,veniţi de la serviciu, oamenii nu mai
au răbdare pentru a urmări şi spoturile publicitare, ajungând să le
evite.Ingredientul care pare că-i ajută,oprindu-i să schimbe canalul,
este umorul.
Un spot publicitar amuzant atrage aşadar atenţia,asigură
memorabilitatea spotului şi, nu în ultimul rând,declanşează o emoţie
pozitivă, favorabilă brand-ului.
În prezent, umorul are o mare importanţă în publicitate, la
acesta apelând tot mai mulţi specialişti în domeniu, deoarece este o
modalitate prin care se reuşeşte captarea publicului, care doreşte să
uite de grijile cotidiene măcar pentru câteva momente şi să aibă
parte şi de o,,porţie bună de râs”. Însă, deşi pare la îndemâna tuturor,
umorul este un gen dificil,care ridică aşteptări destul de mari din
partea audienţei.
 Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, umorul este
definit ca fiind ,,înclinare spre glume şi ironii, ascunse sub o
aparenţă de seriozitate; veselie, haz”
 Încercări de definire a umorului au venit însă din domenii de
activitate diverse, folosofi, psihologi, sociologi sau antropologi
căutând să determine elementele care compun acest fenomen.
Efectul pe care l-a creat această împărţire a studiului pe mai
multe domenii a creat o dificultate la nivel lexical. Sfera
semantică a noţiunii de umor s-a lărgit considerabil, fiind
aglomerată de termeni (comic, satiră, ironie, sarcasm, anecdotă,
râs, etc.) aparent sinonimici, dar în esenţă diferiţi.
 Deseori, acesti termeni corelaţi ajung să se confunde cu
definiţiile atribuite conceptului de umor.
 Nicolai Hartmann arată că umorul şi comicul sunt fără
îndoială fenomene strâns legate între ele, însă în timp ce
comicul ţine de obiect, fiind calitatea acestuia, umorul
ţine de cel care contemplă sau cel care creează(de poet, de
actor).Sunt fenomene diferite, aşa încât nu este acceptabil
să se considere că umorul ar fi alături de comic un al
doilea fenomen de acelaşi gen şi nici că umorul ar fi
subordonat comicului ca o specie a acestuia.
 Umorul şi râsul sunt două fenomene diferite, deoarece
activitatea de „a râde” nu este în mod obligatoriu o parte
constitutivă a umorului, acestea având capacitatea de a se
manifesta independent unul de celălalt.
 Surpriza( poanta )se construieşte obligatoriu din două
secvenţe, prima orientându-l pe cititor spre opusul a ceea ce
urmează. În cazul poantei, întâlnim două planuri: tensiunea şi
destinderea.Este principiul oricărui banc , ce conţine un prim
element declanşator al atenţiei (o întrebare ,de pildă: ,,Ştii de
ce poartă oltenii geanta diplomat?”) şi a doua parte (răspunsul)
, care trebuie trebuie să contrarieze, să contrazică (nu să
dezamăgească) aşteptarea noastră.(,, Degeaba!”) Tensiunea
reprezintă punctul culminant al poantei şi captează atenţia la
cote maxime, în timp ce destinderea dezvăluie esenţa poantei şi
provoacă râsul.
 - De ce se intinde pateul??
 - O fi si el obosit
 Ambiguitatea este un mecansm umoristic care apare
atunci când o situaţie sau o expresie nu este îndeajuns
de explicită, încât poate lăsa loc interpretărilor.
 Deseori, reclamele folosesc ambiguitatea lexicală,
concretizată prin jocuri de cuvinte sau prin expresii şi
locuţiuni cu dublu înţeles. În publicitate avem
exemplul promoţiilor Sprite ,,Fiare pentru fiara din
tine” , Lion-,,Periculos de bun” sau exemplul mărcii de
bere Skol ,, E limpede că-i bună…”. Pe lângă
amibiguitatea lexicală îşi face loc şi ambiguitatea
sintactică. Ea se manifestă prin posibilitatea
schimbării sensului unei construcţii sintactice, ca în
exemplul: „Avansaţi, căci stă un domn prost pe scară!”
 Prin jocul dublului sens crede că se poate întreţine
curiozitatea cumpărătorului , fiind orientat spre o
caracteristică majoră a produsului, ca în exemplul:
,,Apa e vitală... Apă, fără baie de mulţime
„(Acelaşi joc al dublului sens îl regăsim şi într-o
variantă ceva mai eleborată şi mai subtilă a ceea
ce se numeşte calamburul vizual-procedeu grafic
laborios de folosire a cuvintelor în combinaţie cu
desene sau imagini.Relevant în acest caz este
exemplul rucsacului cu bretele galbene ce
întruchipează litera M., specifică restaurantelor
McDonad’s)
 Principalele genuri de umor, fiind şi cele mai
utilizate, sunt următoatele:
 Ironia Subtilă,jucăuşă şi corozivă în acelaşi
timp,ironia ar putea fi definită ca fiind opusul a
ceea ce spui, însă o astfel de exprimare ar risca
confuzia cu alte figuri de stil precum metafora,
antifraza sau litota.Mai mult decât atât ironia nu
este doar o ,,zicere pe invers “Ceea ce o defineşte
cu adevărat este simularea.
 Procedee ironice
 Inversiunea – în acest caz avem de-a face cu un subtiact
de ranversare logică.,,De ce aruncaţi scrumul pe terasa
mea?”...,,De ce vă puneţi terasa sub ţigările mele?”
 Transpunerea prin intermediul căreia se obţine un
efect comic, transpunând expresia naturală a unei idei în
alt ton.,,L-a căutat mama lui şi nu l-a găsit “…,, Mama lui?
Mama lui de om nerecunoscător!”
 În cazul ironiei, am putea spune că râdem cu mintea, nu cu
inima, ironia fiind încadrată în categoriile de umor ce
necesită logică.
 Audi a lansat campania ,,Audi AllRoad Quatro” în anul
2000 , ce s-a desfăşurat sub titlul ,,Ideal ar fi să ai una şi
bună” aducând în discuţie mitul dualităţii soţie-amantă,
mit ce este uşor de ironizat.
 La baza discursului parodic stă imitaţia, dar nu
cea fidelă (plagiatul, pastişa), ci imitaţia subtilă,
creatoare. Ca procedeu, parodia e simplă.Ea
presupune un model şi un text construit pe
principiul preluării elementelor-cheie din textul
model,în aşa fel încât să fie lesne observabili şi
imitatorul şi imitatatul.De aici rezultă câteva
exigenţe majore pentru parodist:talentul de
imitator,intuiţia ,inventivitatea,ironia fină. Dacă
modelul parodiat nu este recunoscut, înseamnă ca
parodia nu a fost una reuşită, iar imitatorul nu a
studiat cu atenţie personajul imitat.
 Paradoxul este o minciună şi un adevăr spuse în
acelaşi timp.Studiat de logicieni şi de filosofi,
paradoxul continuă să uimească.Plasat între
ironie şi absurd, el pare capabil să îmbrace
multiple haine străine –de la calambur la sofism-
,dar fără să-şi piardă vreodată propria şi
inconfundabila identitate.În orice caz,chiar
paradoxul se comportă paradoxal, devreme ce îşi
capăta autonomia oscilând între adevăr şi fals,
nefiind nicodată nici una, nici alta.