Limbajul profesional în româna actuală

Unitatea de învăţare nr. 4

UMORUL ÎN LIMBAJUL PROFESIONAL

Cuprins Pagina

4.1 Obiective educaţionale

4.2 Aspecte teoretice în analiza umorului
4.3 „A spune” glume la locul de muncă
4.4 Umorul situaţional şi funcţiile sale în mediul profesional
4.5 Lucrare de verificare
4.6 Surse bibliografice
4.7 Sugestii de rezolvare a exerciţiilor
4.8 Rezumat

4.1 Obiective educaţionale

După studiul Unităţii de învăţare nr. 4, cursanţii trebuie să ştie:

ü să delimiteze funcţiile umorului în cadrul comunicării profesionale;

ü să apeleze și să indice sursele bibliografice utile în studiul umorului;
ü să descrie şi să exemplifice funcţiile umorului în context profesional;
ü să folosească mijloacele teoretice de analiză a umorului în cadrul
limbajului profesional.

4.2 Aspecte teoretice în analiza umorului

Atât umorul, cât şi ironia au fost considerate de Grice (1975) drept

încălcări ale principiului cooperării, întrucât ele violează, sub diverse forme, una
sau mai multe dintre maximele calităţii, cantităţii, relevanţei sau manierei1.
Sperber şi Wilson (1981) încearcă prin „teoria menţionării”2 să explice aparenta
natură non-cooperantă a ironiei, teorie preluată de Attardo (1994: 277-285) şi în
cazul glumelor. Plecând de la o contradicţie evidentă (între statutul non-
cooperant al glumelor şi faptul că, într-o interacţiune verbală, umorul se
dovedeşte a fi un factor de succes conversaţional), Attardo afirmă că „maximele
lui Grice nu sunt cu adevărat violate, ci încălcarea lor este doar jucată de
narator” (1994: 277). Parcurgând materialul cules de el, Attardo descoperă că o
serie de glume nu se încadrează nici în teoria griceană a încălcării maximelor,

1
O discuţie amănunţită asupra acestui aspect în Attardo (1994: 274-277)
2
mention theory - o teorie care încearcă să explice mecanismul ironiei şi prin care se presupune că orice enunţ
este, de fapt, ecoul unui alt enunţ. “Menţionarea“ ar trebui înţeleasă în sens filosofic, ca distincţie între folosirea
cuvântului şi menţionarea lui.
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

nici în teoria menţionării. El continuă demersul teoretic privind umorul,

încercând să explice trei probleme:
1) natura statutului comunicativ al textelor umoristice;
2) balanţa dintre explicit şi implicit;
3) statutul relativ al maximelor.
Analizând primul aspect, Attardo ia în considerare posibilitatea definirii
umorului ca un mod diferit de a comunica, bazat pe conceptul de non-bona fide.
În practică, se stabileşte o ierarhie a principiilor cooperării. Pe această scală,
principiul gricean al cooperării se află la capătul nemarcat, fiind urmat de
principiul cooperării în cheie umoristică, principiu care-l respectă în linii mari pe
cel originar, dar permite violări ale maximelor atâta timp cât ele sunt restabilite,
odată cu recunoaşterea intenţiei umoristice. În realitatea comunicării, spune
Attardo, „vorbitorii angajaţi în comunicarea uzuală folosesc remarci umoristice,
pe care receptorii le decodează, le interpretează ca atare şi le folosesc
împreună cu celelalte informaţii pentru a-şi construi propria lor versiune a
contextului comunicativ” (1994: 287).
Pornind de la analiza statutului comunicativ al glumelor, Attardo atrage
atenţia asupra importanţei implicitului în construirea şi performarea secvenţelor
umoristice. Existenţa unui scenariu alternativ este menţinută în limitele
ambiguităţii semantice până în final, când poanta se dezvăluie, şi receptorul
trebuie să declanşeze mecanismele de reinterpretare a informaţiilor primite
până atunci şi să adopte o altă perspectivă, cea umoristică. Receptorul
actualizează astfel scenariul alternativ, cel al glumei, folosind canale de inferare
a sensului (Attardo 1994: 290).
Uneori cheia performării unei glume reuşite se află în ceea ce implică
aceasta, nu în informaţiile transmise direct, explicit. Pentru ca mecanismul
glumei să funcţioneze corect, anumite informaţii trebuie să rămână nerostite, şi
astfel, maxima griceană a cantităţii este, în mod necesar, încălcată. Apare astfel
o maximă a cantităţii de non-bona fide, care se opune maximei originare (prin
faptul că nu oferă toate informaţiile necesare) şi care atrage după sine
obligativitatea încălcării maximei relevanţei. Conform maximei relevanţei a lui
Grice, vorbitorul trebuie să furnizeze pe tot parcursul secvenţei numai informaţii
adecvate temei propuse, astfel încât textul produs să poată fi procesat de către
destinatar fără probleme, să nu existe ambiguităţi, subiectul să fie clar delimitat
în cadrul interacţiunii şi să prevină eventualele interpretări greşite. Respectarea
acestor precepte ar face imposibilă orice glumă. Construirea textului umoristic
se bazează aşadar pe încălcarea cel puţin a maximelor cantităţii şi relevanţei şi,
implicit, pe înşelarea aşteptărilor destinatarului.
Attardo identifică patru tipuri de interacţiuni umoristice: rostirea glumelor
(joke telling), glumele conversaţionale, tachinările şi umorul ritual (ritual joking)
(1994: 320 - 322).
Întrucât tachinările şi umorul ritual sunt situaţii particulare, datorită, pe de o
parte, prezenţei elementului critic în tachinări, şi pe de altă parte, a puternicei
ancorări a glumelor rituale în specificul unei culturi, în cele ce urmează, ne vom
baza pe distincţia dintre rostirea glumelor şi glumele conversaţionale.
„Umorul standard” (Hatch şi Ehrlich 1993: 506) cuprinde acele glume care
sunt anunţate şi rostite ca atare, pe când glumele situaţionale apar spontan într-
o conversaţie. Glumele standard pot fi reciclate ori de câte ori contextul
situaţional permite introducerea unei glume în conversaţie. Relaţia dintre o
glumă conversaţională, spontană şi contextul în care ea apare este mult mai

2
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

strânsă. O astfel de glumă este inerent dependentă de context. Ea poate fi cel

mult repovestită, prin reconstruirea verbală a contextului în care a apărut,
transformându-se astfel într-o glumă standard.

4.3 „A spune” glume la locul de muncă3

Attardo (1994: 300-319) sistematizează demersurile teoretice anterioare şi

face o descriere a celor trei faze ale rostirii unei glume standard (prefaţarea,
rostirea şi reacţia la glumă). Rostirea glumelor constituie tipul de interacţiune
umoristică cel mai familiar. Participanţii la conversaţie anunţă explicit sau
implicit că vor face o glumă, uneori chiar prin expresii tipice precum: Da’ pe asta
o ştii? sau O ştii pe aia cu...? După prefaţarea şi rostirea glumei, urmează
reacţia auditoriului, manifestată prin râs spontan, râs întârziat sau chiar prin
tăcere (Attardo 1994: 307). După rostirea unei glume, nu sunt, în general,
stabilite reguli privind accesul la cuvânt, oricare dintre participanţii la
conversaţie putându-se autoselecta, fie pentru a continua subiectul întrerupt
prin rostirea glumei, fie pentru a spune o altă glumă. Declanşarea glumelor
poate fi dictată de factori situaţionali sau sociali, iar continuarea lor se face, în
general, cu glume similare (din aceeaşi arie tematică sau cu poante
asemănătoare). Cu toate acestea, „rostirea glumelor rămâne tipul de
interacţiune umoristică cel mai puţin structurat şi cel mai independent de
context” (Attardo 1994: 321).
În locurile de muncă actuale, acest tip de performare a glumelor, prin
rostirea lor, este rar folosit şi se limitează, în general, la momentele de pauză.
Rostirea glumelor standard este favorizată de munca de birou şi limitată în
secţiile de producţie, datorită specificului activităţii desfăşurate (muncă
automatizată, un număr redus de persoane etc.) şi contextului situaţional
(nivelul mai ridicat de zgomot, întâlnirea echipelor se face uneori doar la orele
de masă etc.).
Umorul performat la locul de muncă poate avea particularităţi legate de
comunitatea de practică. Se vorbeşte despre umorul medicilor, “umorul
lingviştilor”4, umorul de birou, umorul muncitorilor, umorul ziariştilor, umorul
politicienilor5 etc. Scenariile pe care sunt construite glumele, tipicul poantelor,
coerenţa tematică şi tipologia personajelor ne îndreptăţesc să afirmăm existenţa
unui tip aparte de umor – umorul profesional. Constrângerile, chiar tabu-urile
care cenzurează anumite manifestări ale umorului la locul de muncă, situaţiile
în care acesta apare, mijloacele de transmitere (de la cele tradiţionale – prin viu
grai, la cele moderne – prin internet6) şi îndeosebi aspectele funcţionale ale
umorului performat la serviciu sunt caracteristici specifice contextului
comunicativ al umorului profesional.

3
Ne referim aici atât la rostirea glumelor, prin inserarea lor în conversaţii, cât şi la transmiterea lor în scris, prin
mijloace adecvate – afişe, mesaje de tip e-mail, documente ataşate etc.
4
Termenul îi aparţine Rodicăi Zafiu (2001: 142)
5
Pentru o analiză şi din perspectivă umoristică a tipurilor de politicieni şi a moravurilor acestora, vezi dr. Florin
Tudose, Psihopolitica. Fals tratat de psihopatologie socială, Ed. Infomedica, Bucureşti, 1996.
6
Rostirea glumelor este înlocuită cu transmiterea şi recepţionarea lor în formă scrisă, mesajele fiind însoţite
adesea de emoticon-uri şi smilies care transmit intenţia umoristică a autorului. Odată intrate în mediul
electronic, glumele sunt transmise şi retransmise rapid. Autorul glumei nu urmăreşte „pe viu” reacţia
destinatarilor, ci poate primi cel mult un mesaj scurt, de evaluare a acesteia.

3
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

Umorul a intrat în contextul profesional dintr-o serie variată de surse,

printre care amintim:
Ø spaţiul limbajului familiar;
Ø perioada şcolarizării şi influenţele background-ului socio-cultural;
Ø surse literare (culte sau populare);
Ø surse istorico-politice (moştenirea sloganurilor din perioada comunistă,
modificate ironic sau umoristic);
Ø alte culturi (prin contact direct cu mediul de provenienţă, din culegeri,
antologii etc).
Rostirea glumelor în mediul profesional instaurează un anumit tip de
cenzură interioară a indivizilor, care selectează subiectele tabu şi le evită atunci
când componenţa grupului şi situaţia de comunicare impun acest lucru. Există
situaţii profesionale în care nu e acceptată nici o glumă, iar atunci când
contextul o permite, aceasta trebuie să fie adecvată. Printre subiectele sigure în
rostirea glumelor la serviciu se află munca în sine şi opusul ei, lenea.
Analizând umorul în limbajul familiar, Zafiu remarcă un tip aparte de umor
prezent în ceea ce autoarea numeşte “expresii ale inutilităţii”. Acestea
“ridiculizează şi reduc la absurd tentativele de acţiune, negând eficienţa
diverselor eforturi umane” (2001: 261-263). Expresiilor de tipul: “a tăia frunză la
câini”, “a umbla după cai verzi pe pereţi”, “a face frecţie la piciorul de lemn” ş.a.
li se adaugă o serie de construcţii aparţinând contextului de “parodiere a
ineficienţei politice şi economice din timpul comunismului” (2001: 261-263).
Denumirile de instituţii fictive, neproductive prin definiţie: “fabrica de împachetat
fum”, Cooperativa “Munca în zadar” şi cele de ocupaţii inutile: “ajutor de băgător
de seamă”, “tăietor de frunză la câini” se îmbină cu pastişe ale sloganurilor
oficiale care îndemnau la muncă.
&Exemplul 1
Noi muncim, nu gândim,
Socialismul construim!

Noi ne facem că muncim

Ei se fac că ne plătesc.

Haide, frate, să muncim,

Dă, Doamne, să nu găsim!

Sus munca, să n-ajungem la ea!

Aceste expresii se regăsesc şi în evaluări critice de tipul “Are-un chef de

muncă… vorba aia: Haide, frate, să muncim / Dă, Doamne, să nu găsim”.
Folosind expresia de mai sus, vorbitorul face, în mod indirect, o apreciere la
adresa colegului de muncă, pe care-l caracterizează după faptele sale, ca
neavând chef de muncă. Rostirea acestor glume apare cu preponderenţă în
medii profesionale muncitoreşti, iar participanţii la situaţia de comunicare au
vârste apropiate de anii pensionării. Amintirea sloganurilor este urmată de
rememorări ale unor evenimente care s-au petrecut în anii tinereţii lor.
Inutilitatea depunerii vreunui efort la locul de muncă este tema predilectă a
numeroase texte umoristice, rostite fie în mediul profesional, fie în cel familial.
Principala sursă de inspiraţie rămâne tot înţelepciunea populară, fiecare
expresie cunoscând diverse variante.

4
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

&Exemplul 2
Cine-i harnic şi munceşte ori e prost, ori nu gândeşte.
Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea. Cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa.
Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea. Cine stă şi nu munceşte are tot aşa.
Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea. Cine stă şi leneveşte are mai ceva.

Cine se scoală de dimineaţă doarme mai puţin.

Cine se scoală de dimineaţă a dormit foarte prost şi cască toată ziua.
Cine se trezeşte mai de dimineaţă doarme toată ziua în papuci.
Cine se scoală de dimineaţă n-are decât!
Cine se scoală de dimineaţă îi vede pe ceilalţi dormind.
Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge. Cine îşi ia şi un mijloc de
locomoţie ajunge şi mai departe...

În exemplele de mai sus, am menţionat numai două dintre proverbele care

au suferit mutaţii umoristice (Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea şi Cine se
scoală de dimineaţă departe ajunge). Adaosul, reinterpretarea, rescrierea în
cheie non-bona fide înşeală expectaţiile receptorului şi creează premisa
umoristică de interpretare. Conţinutul unor astfel de texte nu stârneşte o reacţie
prin râs spontan din partea receptorului, ci mai degrabă una de râs întârziat sau
chiar de tăcere. Adevărul unora dintre poantele textelor (5, 8 sau 10) poate fi
incontestabil şi evidenţierea lui în astfel de texte ne face doar conştienţi de
existenţa lui.
În afară de simpla transformare a unor sloganuri politice (exemplul 1) sau
a unor expresii (exemplul 2), imaginarul umoristic foloseşte şi versificaţia în
metro popular drept pretext pentru acceaşi temă extrem de prolifică a inutilităţii.
&Exemplul 3
Dimineaţa cântă cucu,
Fraierii se duc la lucru.

Doi paşi înainte şi trei înapoi,

C-aşa-i munca pe la noi.

Transformarea proverbelor, aforismelor şi a versificaţiei populare în

structuri umoristice este urmată şi de modificarea unor scenarii mai extinse.
Sub titlul “Cugetare a filozofului chinez Chang Ying Yue”, prin poşta electronică
circulă următorul text a cărui poantă rezidă în diferenţieri de ordin semantic între
sensul propriu şi cel figurat al cuvântului “bou”.
&Exemplul 4
Cel care, toata ziua
E activ ca o albină,
E puternic ca un taur,
Munceşte precum un cal,
Şi care seara se-ntoarce rupt de oboseală precum un câine,
Ar trebui să consulte un veterinar, căci este foarte probabil să fie un bou.

Dincolo de tonul impersonal al “cugetării”, scenariul propus în exemplul de

mai sus se apropie de structura unei glume obişnuite, prin faptul că poanta
răstoarnă orizontul de expectaţii al receptorului şi oferă posibilitatea unei
reinterpretări a “cugetării” în cheie umoristică.

5
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

Textele marcate stilistic de mediul comunicării profesionale devin şi ele, în

mod paradoxal, suport al umorului profesional. Procedurile şi regulamentele de
ordine interioară ale organizaţiilor sunt pastişate în texte umoristice care conţin
mini-scenarii adaptate din acest context. Ele circulă prin intermediul poştei
electronice sau sunt afişate ostentativ în birouri.
&Exemplul 5
Regula 1: Şeful are întotdeauna dreptate.
Regula 2: Cînd şeful nu are dreptate, se aplică regula 1.

Circularitatea unei astfel de glume frizează absurdul, dar faptul că ea

apare afişată în birouri denotă predispoziţia colegilor de muncă pentru astfel de
scenarii. Texte similare pastişează regulamentele de ordine interioară şi etica
muncii în birourile comune.
&Exemplul 6
Reguli de respectat la birou:
Ø umple tabla de plută cu tot felul de desene, fotografii ale cunoscuţilor,
familiei, prietenului... căţel, pisică etc... că doar pentru aia e făcută. La ce ne-ar
mai trebui tăbliţa de plută?
Ø de pe birou să nu carecumva să lipsească: poza iubitului, soţului,
căţelului, soacrei; mini-maimuţoi şi mini-cutiuţe inutile, dar drăguţe; colecţia de
căni de cafea; resturile de biscuiţi, stiksuri, fel de fel de nimicuri de care, firesc,
nu ai cum să te desparţi (ce dacă eşti la serviciu?? nu trebuie să te simţi bine în
mediul în care lucrezi?)
Ø dacă cumva ai avut noroc să ai boxe la calculator, nu fi egoist!!! Dă-le
mai tare să asculte şi colegii de birou, nu contează că au treabă! Cui nu îi place
puţină muzică? Mai ales muzica ta!!! Privirile lor nu sunt rele...sunt doar un pic
stresaţi, aşa că dă mai tare şi eventual bagă şi ceva antrenant poate îi reanimi.
Ø dacă ai mobil, nu carecumva să îl iei cu tine când pleci din birou!!! Ba
dimpotrivă: dă-i soneria la maxim ca să îl auzi în cazul în care ai ieşit un pic să
iei aer, şi în plus aşa o să şi afli că a sunat. Să vezi ce săritori sunt colegii şi
cum or să se îngrămădească ei să te anunţe că a sunat!
Ø nu uita, dacă ai un sandwich cu salam, ceapă, usturoi să îl mănânci
musai în birou, plimbându-te cu el ca şi când ai tamâia, pentru că nimic nu face
atât de bine şi nu te binedispune precum un miros de ceapă la prima oră a
dimineţii. Colegii tăi or să îţi mulţumească pentru asta!
Ø la telefon, reţine, SE VORBEŞTE TARE, ca să te audă nu numai
interlocutorul, dar şi noi... deoarece dacă vei uita să spui ceva o să te ajutăm, şi
o să îţi putem da sfaturi, că doar suntem la curent cu subiectul discutat. Şi în
plus... aşa mai aflăm şi noi ce fel de om eşti: cum vorbeşti cu soţia, cu soacra,
cu copilul (ce a mâncat şi ce a mai făcut), care este atitudinea ta faţă de
colaboratori.
Ø dacă cumva ai primit un nou parfum te rugăm să îţi dai cu el peste tot,
în aşa fel încât atunci când treci pe hol să se ştie că ai trecut tu. Cu ocazia asta
aflăm şi noi pe unde eşti şi în ce corp al clădirii te afli.
Ø la sfarşitul zilei nu te mai chinui să îţi speli cana de cafea şi să îţi arunci
resturile de mâncare... ai văzut desenul ăla animat cu piticii ăia care apar
noaptea şi fac curat? Ei bine, piticii există!!!
Ø când vezi un coleg plin de treabă du-te la el şi întreabă-l ce îi mai face
soţia... ce film a mai văzut.... Dacă îţi spune că se grăbeşte să dea un raport, nu

6
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

te lăsa învins, insistă! Vino cu pozele tale şi arată-i-le! Povesteşte-i tu ceva

drăguţ! 7

În acest exemplu, umorul are o tentă agresivă. Situaţiile neplăcute, dar

plauzibile, care pot apărea atunci când oamenii lucrează în birouri comune sunt
exagerate şi un asemenea text pare un manifest de luptă contra moravurilor
unei colectivităţi. Apar stereotipii situaţionale şi caracterologii care provin
adesea din prejudecăţi: dezordonatul, nesimţitul, băgăciosul, pierde-vară,
bârfitorul ş.a. În mod paradoxal, în ciuda modului umoristic la care apelează
autorul, textul îşi îndeplineşte rolul său etic. Colegii de birou devin mai sensibili
la problemele pe care le pot cauza celor din jur şi evită pe viitor să fie încadraţi
în galeria personajelor negative descrise mai sus.
Nu la fel se întâmplă când umorul şi absurdul se împletesc în scenarii
umoristice de tipul legilor lui Murphy. Umorul rezidă uneori tocmai în
veridicitatea unor astfel de precepte. Deşi sfidează bunul simţ, ele au darul de a
oferi o alternativă aspectelor mai puţin logice (sau care ţin de hazard) şi de a
explicita bizareriile comportamentale care îi caracterizează uneori pe cei
implicaţi într-o anumită activitate.
&Exemplul 7
· Adeseori, două luni petrecute în laborator pot economisi două ore petrecute
în bibliotecă.
· Teoria este sprijinită atâta timp cât sunt asigurate fondurile.
· Dacă rezultatele nu se cunosc dinainte, fondurile îţi vor fi refuzate.
· Ştiinţa este credinţa în ignoranţa experţilor.

În exemplele 6 şi 7, specificul unor asemenea “culegeri” de “învăţături”

este dat de prezenţa poantei la finalul fiecărui paragraf al textului. Este mai
degrabă o glumă în lanţ, decât una singulară. Acest fapt reiese şi din modul în
care reacţionează oamenii la cele prezentate. Fiecare se recunoaşte sau nu în
situaţiile amintite, admite sau nu veridicitatea scenariului propus şi, implicit, râde
sau nu la citirea glumei. Tocmai aglomerarea secvenţelor umoristice face
imposibilă o reacţie singulară.
La polul opus se află glumele foarte lungi, cu situaţii repetitive, care
măresc suspansul în rândurile receptorilor.
&Exemplul 8
Povestea unei furnici8:
În fiecare zi, devreme de tot, venea la serviciu Furnica cea harnică,
productivă şi bucuroasă de munca ei. Acolo îşi petrecea ea zilele, muncind cu
sârg şi fredonând un cântecel. Era harnică, productivă şi bucuroasă de ce
făcea, dar, vai, nu o superviza nimeni.
Bondarul, preşedinte şi director general, a considerat că aşa nu se mai
poate şi a creat un post de supervizor, pe care a angajat un Gândac cu multă
experienţă. Prima grijă a Gândacului a fost aceea de a standardiza ora de
sosire şi de plecare de la muncă, şi a elaborat şi nişte rapoarte minunate pe
această temă.

7
Textul circulă prin poşta electronică.
8
Pentru păstrarea efectului lecturii textului, am redat ortografia şi punctuaţia originale la cuvinte precum
“bufnitză”, “paianjenitză” etc.

7
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

Curând s-a văzut că era nevoie şi de o secretară care să pregătească

rapoartele, şi, ca urmare, au angajat o Paianjenitză, care a organizat o arhivă şi
s-a ocupat şi de telefoane. Şi în tot acest timp, Furnica era harnică, productivă
şi se bucura de munca ei. Muncea şi iar muncea. Şi din când în când fredona o
melodie. (…)
Curând Furnica harnică, productivă şi bucuroasă de munca ei, a încetat să
mai fredoneze o melodie şi a început să se vaiete că pierde vremea cu
hârţoagele pe care o puneau să le completeze, în loc s-o lase să lucreze.
Şi atunci, Bondarul, preşedinte şi director general, a hotărât că e
momentul să ia măsuri: s-a creat postul de administrator general al
departamentului în care lucra Furnica harnică, productivă şi bucuroasă de
munca ei. (…)
Furnica nu prea mai cânta, şi pe zi ce trece devenea tot mai agitată şi mai
nervoasă. (…)
Dar între timp, Bondarul preşedinte şi director general, reanalizând cifrele,
ajunse la concluzia că departamentul în care lucra furnica harnică, productivă,
şi ceva mai puţin bucuroasă de munca ei, nu mai aducea acelaşi profit ridicat ca
până acum. Şi l-a contactat pe Bufnitză, renumitul consultant în afaceri, ca să-i
ceară un diagnostic al situatziei. (…)
Aşa că Bondarul, preşedinte şi director general, a trebuit să urmeze sfatul
consultantului care-l costase câteva zeci de mii de euro, şi să o concedieze pe
Furnica harnică, productivă şi furioasă, care pe vremuri era harnică, productivă
şi bucuroasă de munca ei.
Morala:
Să nu cumva să-ţi treacă prin minte să fii o Furnică harnică, productivă şi
bucuroasă de munca ei! Este mult mai oportun să fii sau o Lacustă sau un
Gândac, inutil şi incompetent. Incompetenţii nu au nevoie de supervizori, asta o
ştie toată lumea. Pe ei nu-i stresează nimeni!
Dacă, totuşi, nu te poţi împiedica să fii harnic şi productiv, să nu cumva să
arăţi că eşti bucuros de munca ta. Asta n-au să ţi-o ierte niciodată! Inventează
din când în când că ţi s-a întâmplat o nenorocire. Fă pe victima ! Fă în aşa fel
încât să nu le fie ciudă că te bucuri de ce faci!
Iar dacă, în ciuda acestor sfaturi, te încăpătzânezi să fii o Furnică harnică,
productivă şi bucuroasă de munca ei, apucă-te de o activitate independentă, cel
puţin aşa nu vor trăi pe spinarea ta toţi Bondarii, Gândacii, Păienjenii, Muştele,
Lăcustele, Broaştele si Bufnitzele!

Odată parcurse elementele de pregătire şi de rostire a glumei, autorul ar

trebui să recepteze reacţia publicului. Gluma din exemplul de mai sus are forma
unei fabule, în care esenţială este morala. Fabulele s-au constituit dintotdeauna
în veritabile surse de umor de calitate, mici naraţiuni urmate de o morală plină
de adevăr. În exemplul de mai sus, poanta nu rezidă atât în întorsătura de
situaţie pe care a luat-o textul narativ, aşa cum ne-am aştepta, cât în secvenţa
finală, în “morala” aşa-zisei fabule. “Sfaturile” cuprinse aici sunt cele care
stârnesc râsul. “Istorioara cu poantă” (Zafiu 2001: 284), a urmat drumul
anevoios al trecerii de la oralitate la scris, fiind supusă unor modificări de ordin
tematic şi stilistic. Personajele, succesiunea momentelor subiectului, tonul şi
efectele stilistice folosite în partea narativă sunt potrivite unei fabule. În
“morală”, tonul se schimbă şi autorul foloseşte registrul familiar pentru a oferi
receptorilor “sfaturile” sale.

8
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

“Rostirea” glumelor nu este rezervată, exclusiv, spaţiului pauzelor. Atunci

când ea apare în cadrul unei interacţiuni, poate avea rol de argument sau de
exemplu. Vorbitorul, atunci când alege să includă o glumă în intervenţia sa, o
face pentru a sublinia o idee, astfel încât ea să fie mai bine receptată şi reţinută
de către interlocutor.
&Exemplul 9
Context: Un curs de iniţiere în meseria de consultant în asigurări, la care
participă managerul unei agenţii, trainer-ul firmei şi 15 aspiranţi.

(1) DRAGOŞ: De fapt, cineva spunea că orice veţi învăţa, în acest curs sau
ulterior cursului, împreună cu managerii dvs., nu vom avea niciodată
pretenţia că o să vă dea soluţii magice, dar cu certitudine o să vă
micşoreze şansa de a greşi. Da? Ok. E bine cu această structură?
Doriţi să schimbaţi ceva? Spuneţi da, că oricum nu schimbăm nimic.
(2) PARTICIPANŢI: (râs)
(3) DRAGOŞ: Înainte de a vi-l da pe Bogdan să vă prezinte compania şi
problematica, daţi-mi voie să vă spun o povestioară care mie mi-a
plăcut foarte mult, şi anume: A fost un concurs. La linia de start, s-au
aliniat câteva broscuţe... un număr considerabil. Concursul consta în a
se căţăra aceste broscuţe pe un pisc. Şi sigur. Aliniate. La start.
Hotărâte. Să câştige. S-ajungă-n vârf. Prima... Se dă startul... De pe
margine cei care trebuia să le încurajeze, sceptici fiind: „A, păi cum să
reuşiţi? Păi voi credeţi că prin salturile astea care de abia vă fac să
mergeţi doi centimetri o să reuşiţi să ajungeţi în vârful piscului? Uitaţi-vă
la ele! N-o să reuşiţi niciodată!”. Sigur că, cu cât urcau mai mult, era tot
mai dificil, tot mai greu, parte din ele se opreau şi abandonau, cei de pe
margine: „Huuuu, nu se poate, e imposibil! Cum să ajungă o broscuţă
în vârful muntelui?” Mai abandonau dintre ele... Cele de pe margine „E
imposibil! Nu credem! Nu vedeţi cât vă chinuiţi?” Şi, la un moment dat,
din toate broaştele, una mai pipernicită, mai micuţă sărea în continuare.
Toţi: „Nebuno, o să-ţi frângi gâtul!” Nimic. Ea mergea mai departe. Şi
într-un final, ajunge în vârf de munte. Sigur, curioasă lumea, în jurul ei,
întrebări: „Cum de ai reuşit? Cât ţi-a trebuit să te antrenezi? Fantastic,
ce rezistenţă la efort!” şi punând toate aceste întrebări nu primeau nici
un răspuns (pauză). Broscuţa era surdă.
(4) PARTICIPANŢI: (râs)
(5) DRAGOŞ: Nu efortul de a ajunge până sus era mare, ci efortul de a nu
asculta ce-ţi spun ceilalţi. Nu efortul de a reuşi vă va face oameni de
succes, ci efortul de a nu vă lăsa opriţi din drumul vostru de cei care n-
au avut succes. Cu certitudine în cursurile de început în asigurări vin
foarte mulţi oameni şi voiam să vă spun de la început ca să ştiţi ce vă
aşteaptă. Numai de la începutul acestui an, în aceste cursuri, în
această agenţie, au trecut peste 100 de persoane. Au rămas sub 10.

Secvenţa umoristică este inserată în discursul lui Dragoş pentru a

argumenta mai bine ideea reuşitei în domeniul asigurărilor. El execută două
mişcări strategice de pregătire a intervenţiei sale din (5): una de prefaţare, cu
rol de testare a reacţiei auditoriului la glumă şi alta de argumentare, de
persuadare a auditoriului în vederea corectei receptări a mesajului său.

9
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

În secvenţa (1), vorbitorul îşi pregăteşte poanta printr-o succesiune de

întrebări: Da? Ok. E bine cu această structură? Doriţi să schimbaţi ceva?, la
care tot el răspunde (încălcând condiţia de sinceritate): Spuneţi da, că oricum
nu schimbăm nimic. Reacţia auditoriului prin râs îi dă vorbitorului semnalul că
are în faţă un grup care îl urmăreşte şi care a răspuns încurajator glumei sale.
În (3), Dragoş îşi continuă demersul printr-o “povestioară”, cu aspect de
fabulă umoristică a cărei morală este prezentată în (5). Dragoş face toate
demersurile unui performer autentic, în vederea captării atenţiei publicului (în
acest caz, cursanţii joacă rolul publicului): Daţi-mi voie să vă spun o povestioară
care mie mi-a plăcut foarte mult, şi anume… Firul narativ al glumei urmăreşte
toate momentele subiectului, iar suspansul dinaintea poantei este marcat prin
pauză. Aparent, rolul “rostirii” glumei este acela de a crea bună-dispoziţie în
rândul cursanţilor şi de a înlesni introducerea celui de-al doilea prezentator,
Bogdan. De fapt, Dragoş se foloseşte de umor pentru a face o mişcare de
persuadare anticipativă, fabula urmând să fie argumentul final, decisiv, pentru
susţinerea ideii sale de reuşită în carieră.
Scenariile propuse în exemplele de până acum au o puternică notă
prescriptivă şi nu trezesc o reacţie autentică, descrisă de obicei prin sintagma
“râs cu lacrimi”. Zafiu remarcă faptul că “tipul anecdotic bazat pe dialog şi cu
poantă lingvistică este cel mai puţin afectat de trecerea” de la codul oral la cel
scris (2001: 285). „Păstrarea surprizei şi a capacităţii subversive” (Zafiu 2001:
286) sunt condiţiile de reuşită ale unui banc bun. Dincolo de regulile codului,
performarea oricărui text umoristic trebuie să beneficieze de o interpretare
mentală (în cazul codului scris) sau orală (pentru cel oral) adecvată. Umorul
rămâne o stare de spirit pe care trebuie să ai capacitatea de o recepta o dată
cu textul. Altfel, întreaga plăcere a actului umoristic se pierde. Atunci când
gluma rostită încorporează elemente de naraţiune şi dialog, iar abilităţile
performerului sunt cu adevărat valorificate, reacţia prin râs este iminentă.
În timpul pauzelor, rostirea glumelor nu se mai realizează din considerente
care ţin de retorică, ci face parte din ritualul unei echipe solidare. Tipul de umor
folosit, subiectele abordate, succesiunea rostirii poantelor şi numărul de
vorbitori implicaţi în schimbul conversaţional dau varietate umorului din cadrul
profesional. Muncitorii unei secţii de producţie lucrează de mult timp împreună
şi şi-au format o serie de obişnuinţe comunicaţionale legate de umor. Ei
folosesc poreclele, fie pentru a desemna ca apelativ participanţii la situaţia de
comunicare, fie pentru a face referire la cineva absent. De asemenea, ei
creează instanţe de umor neforţat, necenzurat, adesea cu subiecte tabu pentru
mediul profesional al muncii de birou. “Rostirea” înseamnă în mare măsură
performare, iar vorbitorul trebuie să aibă calităţi actoriceşti pentru a izbuti
crearea unui efect umoristic autentic. Atunci când participanţii se cunosc de mai
mult timp, între ei apare un soi de complicitate, un parteneriat care se manifestă
şi prin umor. Atunci când umorul este spontan, efectul este garantat, chiar dacă
“subiectul” sau “obiectul” interacţiunii umoristice nu este întotdeauna la fel de
reuşit ca acela al unei glume standard.
?Exerciţiul 1
Folosindu-vă de exemplele de mai sus şi de propria experienţă, numiţi trei
situaţii în care pot apărea enunţuri umoristice de tipul glumelor în comunicarea
profesională.
Folosiţi pentru răspuns spaţiul liber din chenar.

10
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

4.4 Umorul situaţional şi funcţiile sale în mediul profesional

Cel de-al doilea tip de umor frecvent întâlnit în comunicarea la locul de

muncă este cel situaţional, care apare spontan, natural, într-o interacţiune şi se
opune “umorului standard” (Hatch şi Ehrlich 1993: 506). Multe dintre studiile
despre umorul situaţional de la locul de muncă au apărut în reviste de
specialitate din domeniul managementului, administrării afacerilor, psihologiei
sociale şi comunicării şi au evidenţiat beneficiile sociale şi psihologice ale
umorului pentru activitatea organizaţiilor. Umorul cooperant de la locul de
muncă este considerat un mijloc de creştere a productivităţii şi o strategie a
managerilor de a gestiona întâlnirile cu personalul9.
Cercetările lingvistice s-au focalizat asupra tipurilor de umor înregistrate în
mediul profesional şi asupra funcţiilor îndeplinite de acesta. O atenţie deosebită
s-a acordat importanţei umorului pentru încurajarea creativităţii, în
dezamorsarea situaţiilor conflictuale, în situaţii care reclamă remedierea unui
FTA de tipul ordinelor, criticilor şi insultelor, în construirea şi menţinerea relaţiei
de colegialitate şi în controlul relaţiei de putere. În interacţiunile în care puterea
relativă este asertată, umorul poate fi folosit cu rol represiv, de către superiori,
pentru a-şi afirma autoritatea şi controlul, dar şi pentru a menţine aparenţele de
colegialitate. Atunci când e folosit de către subordonaţi, umorul poate fi un
mijloc de contestare a controlului exercitat de superiori, o formă de critică social
acceptată care poate implica o intenţie comunicativă mai greu de demonstrat.
Dacă umorul standard este mai independent de context şi are o distribuţie
similară celei din conversaţia fatică (vezi capitolul 6), umorul conversaţional,
deşi poate fi favorizat de contextul general al unei interacţiuni, este strâns legat
de contextul local al acesteia. O simplă aluzie, o comparaţie inspirată, o vorbă
aruncată la întâmplare pot trezi resorturi cognitive speciale şi declanşa subit o
secvenţă umoristică.
&Exemplul 10
Context : Adaptare după un interviu cu un voluntar despre instanţe de umor
spontan apărut la locul de muncă. Voluntarul nu avea reportofonul asupra sa
pentru a putea înregistra secvenţa, iar când s-a îndreptat spre birou să-l ia,
ceilalţi colegi s-au retras din conversaţie şi secvenţa umoristică s-a încheiat
brusc.

Într-un birou comun, lucrează patru persoane care primesc vizita unui
inspector responsabil cu controlul medical periodic al angajaţilor firmei. Acesta
le oferă formulare cu analizele care trebuie făcute. Cei patru citesc formularul şi

9
Holmes (2006: 29) oferă o trecere în revistă a acestor abordări.

11
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

ajung la un paragraf referitor la efectuarea anumitor analize într-un laborator

specializat din străinătate. Cristina a întrebat unde anume, iar inspectorul a
răspuns: la Paris, la Londra… Cristina le povesteşte că a auzit la televizor că
într-un laborator din Londra s-ar efectua anumite teste genetice din care să
rezulte moştenirea strămoşilor până la începuturile lanţului genetic al
respectivei persoane… Inspectorul confirmă cele spuse de Cristina şi acest fapt
declanşează o secvenţă umoristică spontană, al cărei subiect era care
persoană din ce fel de maimuţă se trage. Unul era urangutan, întrucât era
roşcat, altul cimpanzeu, altul gorilă etc. Secvenţa continuă cu dezvăluiri ale
calităţilor fiecărei maimuţe în raport cu cealaltă…

Dispoziţia pentru umor poate fi stimulată de factori diverşi. Am văzut în

situaţia de mai sus cum, un fapt aparent banal, dar în afara rutinei zilnice de la
locul de muncă, poate declanşa mecanismul construirii în comun a secvenţei
umoristice. Participarea tuturor celor prezenţi face dovada coeziunii grupului şi
afirmă tipul de umor cooperant. Pe cât de repede este declanşat umorul
spontan, pe atât de repede se stinge atunci când condiţiile de familiaritate şi
securitate comunicativă nu sunt propice.
De foarte multe ori, vorbitorii revin asupra unei glume spontane,
repovestind-o sau făcând aluzii la poanta ei mult timp după interacţiunea
iniţială.
&Exemplul 11
Context: La terminarea programului de lucru, Maria se află încă prinsă în
rezolvarea unor probleme de serviciu. Nicoleta se pregăteşte de plecare acasă.
Ana îşi bagă capul pe uşa biroului în care se află Maria şi Nicoleta.

(1) ANA: Mai aveţi?

(2) NICOLETA (dă din cap înspre Maria): Crede că-i ridică cineva statuie…
(3) ANA: Hai să prindem maşina de şi un sfert…
(4) MARIA (ridicându-se şi dând să-nchidă calculatorul): Soclul e deja gata…
(5) NICOLETA: Slabe şanse!

Scenariul la care Nicoleta şi Maria fac aluzie pare să provină dintr-o glumă
conversaţională, declanşată cândva (nu neapărat între vorbitorii prezenţi) în
mod spontan, şi care, prin repovestire, a ajuns un fel de leitmotiv al omului care
munceşte mai mult decât alţii (în acest caz, peste program). Maria recunoaşte
scenariul la care face aluzie Nicoleta (replica 2) şi îi răspunde în acelaşi spirit
(replica 4). Fără a avea acelaşi impact asupra receptorilor ca la prima audiţie,
glumele spontane repovestite rememorează situaţia iniţială, reconstituie
momentul şi, în acelaşi timp, îşi îndeplinesc rolul declanşator de bună dispoziţie
şi asigurarea solidarităţii de grup. Aceste funcţii sunt similare cu cele ale
intertextualităţii din teoria literară.
Umorul este recunoscut drept un spaţiu specific activităţilor comunicative
de cooperare (Holmes 2006). Oamenii care se cunosc şi au un simţ comun al
umorului tind să-şi construiască replicile umoristice pe enunţurile ante-
vorbitorilor, generând o structură circulară. În locurile de muncă în care relaţiile
colegiale sunt puternice şi echipele sudate, acest tip de umor apare frecvent şi
îndeplineşte o funcţie socială specială, de construire şi menţinere a solidarităţii
unui grup (Holmes 2006: 33).
&Exemplul 12

12
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

Context: Cristian, care lucrează în filiala din Bucureşti a organizaţiei, a întârziat

la şedinţa de consiliu, care are loc la Braşov. După ce se scuză, spunând că a
fost un trafic imposibil, Cristian este luat în primire de membrii board-ului astfel:

(1) DORIN: Şi tocmai a început furtuna...

(2) SIMION: Au căzut copaci pe drum..
(3) ŞTEFAN: Chiar în faţa maşinii tale..
(4) SIMION: Şi uite aşa...
(5) ŞTEFAN: Ai rămas mai sărac cu zece dolari10.

Membrii consiliului supralicitează scuza lui Cristian, inventând pretexte

suplimentare pentru întârzierea lui. Traficul imposibil este augmentat de furtună,
copaci căzuţi pe drum chiar în faţa maşinii pe măsură ce participanţii
construiesc prin replici succesive (1, 2, 3) scenariul umoristic. Poanta glumei
este pregătită în replica 4 şi constă în menţionarea sumei de zece dolari,
reprezentând amenda pentru întârziere. Ai rămas mai sărac cu zece dolari este
o observaţie care oscilează între o replică umoristică şi una ironică. Din
informaţii neoficiale, cuantumul amenzii reprezintă o sumă infimă în comparaţie
cu salariul lui Cristian. Prin urmare adjectivul sărac (replica 5) este interpretabil
în cheie ironică.
Umorul situaţional este folosit aici cu rol de atenuare a unei critici, ca o
strategie a politeţii pozitive, de menajare a eului personal al lui Cristian. El ştie
că a întârziat şi că va primi amenda stabilită, dar faptul că nu este criticat direct,
ci într-un mod social acceptat, prin umor, indică familiaritatea relaţiilor dintre
participanţi.
În exemplele 10, 11 şi 12 am prezentat situaţii de umor apărute în cadrul
unor colective unite, care colaborează de mai mult timp împreună. Exemplul
următor prezintă două funcţii sociale diferite ale umorului: de mijloc strategic de
management al relaţiei de putere şi de “construire” a relaţiei de colegialitate,
într-un grup în curs de constituire.
&Exemplul 13
Context: În prima oră a unui curs de pregătire pentru meseria de consultant în
asigurări, managerul îi întreabă pe aspiranţi care sunt obiectivele lor.

(1) DRAGOŞ: Bun, Lucian, obiectivul tău?

(2) LUCIAN: Carieră.
(3) DRAGOŞ: De care?
(4) LUCIAN: …în asigurări.
(5) DRAGOŞ: …profesională, da? că-n asigurări poţi să-ţi faci o carieră de...
client de nota 10.
(6) CEILALŢI: (râs)
(7) DRAGOŞ: Ok, Gabi? Te ascultăm.
(8) GABI: Pe mine nu mă interesează o carieră...pe mine mă interesează banii.
(9) TOŢI: (râd)

Dragoş îi selectează pe rând pe participanţii la curs pentru a le adresa

aceeaşi întrebare, referitoare la obiectivele lor profesionale. (replicile 1 şi 7).

10
Amenda stabilită de comun acord între membrii consiliului pentru întârzierea la şedinţe este de zece dolari şi
se aplică indiferent de motivul invocat de întârziat.

13
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

Lucian răspunde plin de seriozitate (replica 2), dar incomplet. Dragoş revine
pentru clarificări (replica 3), pretinzând că nu a înţeles exact obiectivul lui
Lucian. Dragoş îşi provoacă interlocutorul, care cade în capcana propriei sale
seriozităţi, fără să-şi dea seama de implicaţiile răspunsului său (replica 4).
Poanta vine în replica 5 şi rezidă în deosebirile evidente între o carieră
profesională în asigurări şi una de client. Reacţia auditoriului prin râs este
spontană, chiar dacă se recunoaşte un act premeditat în gluma făcută de
Dragoş. Managementul relaţiei de putere este evident în acest exemplu. Atât
prin poziţie, cât şi prin cunoştinţele în domeniu, Dragoş este superior celorlalţi
participanţi. El îşi afirmă autoritatea şi declanşează o secvenţă umoristică pe
care o controlează de la început, până la sfârşit: de la inserarea întrebării-
capcană (De care?), la rostirea poantei şi până la încheierea secvenţei.
Tachinarea lui Lucian de către Dragoş se constituie şi într-o formă de
atenţionare a cursanţilor cu privire la interpretările diverse pe care le poate avea
un enunţ, mai ales atunci când este incomplet. Folosirea umorului cu rol
strategic este pronunţată în cazul lui Dragoş, întrucât el urmăreşte crearea unei
legături între el şi colectivul în curs de constituire. Umorul este un mod
acceptabil de impunere a autorităţii în acest caz, chiar faţă de oameni relativ
necunoscuţi.
Dragoş pune capăt râsului colectiv, chemând la ordine cursanţii (Ok), şi îşi
selectează următorul interlocutor (Gabi? Te ascultăm). Răspunsul lui Gabi este
foarte hotărât (rândul 8), ca o replică pertinentă la indecizia lui Lucian.
Pragmatismul Gabrielei (Pe mine nu mă interesează o carieră... pe mine mă
interesează banii) vine în contradicţie cu obiectivul lui Lucian, dar fiind probabil
mai realist, mai aproape de ceea ce fiecare dintre cursanţi aşteaptă de la
această meserie, ei se recunosc în spontaneitatea Gabrielei şi reacţionează
prin râs, la modul în care aceasta şi-a formulat opinia. În această situaţie,
umorul are o funcţie de construire a relaţiei de colegialitate între participanţii la
curs. Reacţia colegilor de curs la replica Gabrielei este una de încurajare, ei
aderând la ideea interesului pentru bani, ca la un deziderat comun.
În exemplul de mai sus avem două instanţe de umor situaţional. În timp ce
primul, declanşat de Dragoş, e construit cu o oarecare anticipaţie, cel declanşat
de Gabi este spontan, involuntar, fiind cauzat şi de opoziţia de opinii dintre
Lucian şi Gabi. Umorul ca strategie de management al relaţiei de putere apare
în replicile 1-7, în timp ce umorul cooperant, colegial apare în replicile 8 şi 9.
Marea majoritate a cazurilor de umor spontan ocurente în şedinţe, apar
către sfârşitul interacţiunii, fapt care reflectă pre-condiţiile de existenţă a acestui
tip de umor: el se dezvoltă într-o atmosferă familiară, atunci când vorbitorii se
adaptează stilului interacţional al interlocutorilor (Holmes 2006: 33). În exemplul
13, relaţiile de colegialitate sunt în curs de formare, iar atmosfera creată de
Dragoş şi de participanţi indică o mare deschidere către conlucrare şi un simţ al
umorului convergent între interactanţi.
?Exerciţiul 2
Daţi un exemplu de remarcă umoristică cu funcţie de păstrare a relaţiilor de
colegialitate în cadrul unui colectiv.
Folosiţi pentru răspuns spaţiul liber din chenar.

14
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

Umorul situaţional nu este întotdeauna unul cooperant. Cercetările actuale

din sfera umorului interacţional evidenţiază şi o latură contestatară a acestuia
(Taylor şi Bain 2004). Distincţia pe care Holmes (2006: 33-35) o face între
umorul situaţional bazat pe cooperare (supportive humour) şi cel bazat pe
contestare (contestive humour) e construită în funcţie de orientarea pragmatică
a enunţului. Spre exemplu, contribuţiile cooperante acceptă, întăresc,
elaborează şi dezvoltă propunerile sau argumentele cuprinse în intervenţiile
precedente, în timp ce contribuţiile contestatare provoacă, neagă, pun sub
semnul întrebării sau subminează argumentele prezentate în intervenţiile
anterioare. În exemplul 12 avem o situaţie de umor cooperant, în care vorbitorii
construiesc împreună scenariul umoristic; cu fiecare replică, ei elaborează o
situaţie fantezistă pentru a sublinia propunerea originară. Umorul contestatar
presupune replici care se subminează reciproc. Contribuţiile participanţilor nu
vin să întărească intervenţia precedentă, ci să o provoace, contestându-i
acurateţea sau validitatea.
&Exemplul 14
Context: Preşedintele de şedinţă, Doru, planifică împreună cu Bogdan, un
membru mai tânăr al echipei, modul în care să înfrângă opoziţia într-o şedinţă
viitoare.

(1) DORU: O să cedeze când le vei prezenta tu datele astea.

(2) BOGDAN: Să sperăm că au citit aceleaşi manuale ca şi tine...
(3) DORU (zâmbind): E bună... o s-o ţin minte.

Doru încearcă să-l convingă pe Bogdan de validitatea punctului său de

vedere (replica 1). Bogdan nu e convins de reuşita demersului şi contestă
opinia lui Doru printr-o intervenţie umoristică (replica 2). Prin gluma sa
conversaţională, Bogdan atenuează efectul coroziv pe care orice critică îl are
asupra eului şi autorităţii unui superior. Folosirea strategică a umorului în acest
caz este singurul mod acceptabil de a contesta opinia unui superior sau de a
refuza ducerea la îndeplinire a unei sarcini de serviciu. Doru recunoaşte gluma
şi o apreciază, luând act de poziţia lui Bogdan (replica 3).
Prin strânsa dependenţă faţă de context, umorul situaţional este greu de
anticipat şi de structurat discursiv. Contribuţiile participanţilor pot fi singulare
sau, dimpotrivă, generoase, alcătuind secvenţe umoristice de mari dimensiuni,
strâns ancorate în interacţiune şi având funcţii sociale distincte.

4.5 Lucrare de verificare

? Verificare 1
Menţionaţi rolul umorului în comunicarea profesională. (20 DE PUNCTE)
Folosiţi pentru răspuns spaţiul liber din chenar.

15
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

? Verificare 2
Comparaţi din punctul de vedere al inserării în discurs rostirea glumelor şi
umorul conversaţional. (20 DE PUNCTE)
Folosiţi pentru răspuns spaţiul liber din chenar.

? Verificare 3
Care credeţi că este rolul umorului în cadrul unei şedinţe informale ? Discutaţi
acest fapt din perspectiva rolului preşedintelui de şedinţă. (20 DE PUNCTE)
Folosiţi pentru răspuns spaţiul liber din chenar.

? Verificare 4
Ţinând cond de faptul că, în comunicarea profesională, umorul poate fi singurul
mod social acceptat de a contesta opinia unui superior sau de a refuza
îndeplinirea unei sarcini de serviciu, analizaţi interacţiunea de mai jos precizând
strategiile folosite de CAROL. (40 DE PUNCTE)

Context: Carol primeşte cu întârziere o sarcină de serviciu care trebuia

finalizată până la 31 decembrie anul trecut. Ina încearcă să negocieze un nou
termen limită, la care Carol face o contrapropunere.
(1) CAROL: la sfârşitul anului trebuia să fie gata
(2) INA: e depăşit…la sfârşitul lui februarie
(3) IRINA: sfârşitul lui februarie
(4) CAROL: 29
(5) INA: anul ăsta nu are 29
(6) CAROL: 31 da? 31.
Folosiţi pentru răspuns spaţiul liber din chenar.

Punctaj total : 100 de puncte.

16
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 4

4.6 Surse bibliografice

Titlurile de mai jos cuprind trimiterile bibliografice care nu au apărut în

capitolele anterioare.
Attardo, Salvatore (1994) Linguistic Theories of Humour, Berlin. New York:
Mouton de Gruyter.
Hatch, M. J. şi S.B. Ehrlich (1993) Spontaneous humour as an indicator of
paradox and ambiguity in organizations. Organization Studies 14 (4): 505
– 526.
Holmes, Janet (2006) Sharing a laugh: Pragmatic aspects of humour and
gender in the workplace, Journal of Pragmatics 38: 26-50.
Sperber, Dan şi Deidre Wilson (1981) Irony and the use-mention distinction, în
Peter Cole (ed.), Radical Pragmatics, New York-London: Academic: 295 –
318.
Sperber, Dan şi Deidre Wilson (1986) Relevance. Communication and
Cognition, Blackwell, Oxford.
Zafiu, Rodica (2001) Diversitate stilistică în româna actuală, Bucureşti: Editura
Universităţii din Bucureşti.

4.7 Sugestii de rezolvare a exerciţiilor

?Exerciţiul 1
Glumele pot apărea la începutul programului (pentru a face trecerea spre
activitatea propriu-zisă), în pauzele de masă / de cafea (pentru a ajuta la
destinderea atmosferei), la începutul unei şedinţe (în aşteptarea tuturor celor
convocaţi, aici umorul având rol de trecere mai uşoară a timpului) şi oricând în
mijlocul activităţii, atunci când atmosfera este marcată de tensiune şi se doreşte
întărirea sentimentului de solidaritate şi de colegialitate.

?Exerciţiul 2
„Nu mai sta pe gânduri, că le şifonezi!” – o remarcă umoristică adresată unui
coleg mai retras, cu intenţia de a-l înveseli, de a-i alunga grijile.

4.8 Rezumat
Umorul este un concept dificil de delimitat teoretic sau de exemplificat
exhaustiv. Am analizat şi exemplificat parţial tematica şi tipurile de texte-sursă
ale umorului creat şi performat la locul de muncă. Deşi ceea ce oamenii
folosesc drept pretext pentru o glumă nu variază foarte mult faţă de viaţa
obişnuită, motivele care îi determină să contribuie la umorul conversaţional pot
fi uşor diferite la locul de muncă. Fie că este spontan sau a intrat deja în ritualul
activităţii de zi cu zi (spre exemplu, în situaţii în care marchează trecerea de la
un subiect la altul în cadrul unei şedinţe sau având rol de time filler (Holmes
2006) în aşteptarea tuturor celor implicaţi), umorul are capacitatea de a
destinde atmosfera într-un timp relativ limitat.
Umorul contribuie la coeziunea socială, clădind sentimentul de
apartenenţă la un colectiv, de solidaritate şi colegialitate.

17