Proto-literatură religioasă, cronici și alte texte istorice
LITERATURA ISTORICĂ LITERATURA RELIGIOASĂ
În limba slavonă / latină (roșu)
Cronică la curtea lui Ștefan
cel Mare, scrisă în limba
slavonă la curtea
domnitorului (originalul nu a
fost găsit).
Sec.
XVI
MOLDOVA
Cronicarii moldoveni oficiali
(de curte)
MACARIE (d.1558) scrie din
porunca lui Petru Rareș o
cronică începând cu 1504,
sfârșitul domniei lui Ștefan
cel Mare până în 1541. O
continuă ulterior acoperind
Psaltirea Șcheiană, Traduceri ale unor psalmi
Codicele în limba slavonă. Originea
Voronețean, și datarea lor este incertă,
Psaltirea dar cel mai probabil
Hurmuzachi, provin din Maramureș. S-
Psaltirea au păstrat doar copii
Voronețeană incomplete, descoperite
în secolul al XIX-lea. Se
caracterizează prin
rotacism (transformarea
lui -n intervocalic în –r):
bine > bire, lumină >
lumiră
Învățăturile lui Operă parenetică,
Neagoe Basarab pedagogică, spirituală,
către fiul său, religioasă, cu valențe
Theodosie (1512- literare.
1521) * (Anexe)
Diaconul Coresi – Datorită influenței
primele tipărituri în luterane, apare
limba română necesitatea traducerii
textelor religioase în limba
 perioada 1541-51. română / vie din limba de
cult slavonă1. Diaconul
Coresi (d.1583) tipărește
EFTIMIE - nu cunoaște a mai întâi cărți în slavonă
doua parte a cronicii lui și, începând cu Catehism
Macarie, astfel scrie o (întrebare creștinească) –
cronică cuprinzând 1559 cărți religioase în
aproximativ aceeași română. Traducerile sunt
perioadă (1541 -1554) făcute, în general, din
versiuni în limba slavonă
SEC.
sau maghiară, existând
XVI AZARIE continuă a doua inclusiv preluări ale
versiune a lui Macarie (1551- vechilor texte rotacizante.
1574). Ex: 1559 – Catehism
(Întrebare crestineasca)
1561 – Tetraevangheliar
1564 – Cazania (numita si
Cazania I) sau Tâlcul
Evangheliei;
Molitvenicul
1570 – Psaltirea
1577 – Psaltirea slavo-
română
1581 – Evanghelia cu
învățătură

1
Traducerile în limbile populare ale Bibliei și ale altor cărți de cult se justifică prin ruptura dintre limba de cult și populație. În afară de preoți (și este discutabil
și în cazul acestora, mai ales în sate), textele, cântecele și ritualurile religioase nu erau înțelese de creștini. Justificarea apare și în primele tipărituri: “Și
Dumnezeu așa au fost lăsatu și prorocilor și apostolilor: să grăiască în limba cum înțeleg și grăesc oamenii… Și Pavel apostolul la Corintu, 155, cum mai bine
<<în besereacă cinci cuvinte a grăi cu înțeles, să învețe și alalți, decît un tunereacu de cuvinte în limba striină”. Prefață la Moltivenic apud Al. Piru, Istoria
literaturii române. De la origini până la 1830¸Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p. 56.

Sec.
XVI
ȚARA Nu s-au păstrat cronici în
ROMÂNEASCĂ slavonă. Există o prelucrare
în latină a faptelor lui Mihai
Viteazul, tradusă, probabil,
din poloneză (se oprește la
1597).
Nicolaus Olahus (1493-1568),
prelat catolic de origine
română. În volumul Hungaria
(1536-37) (scris în latină)
susține cu argumente
originea comună, latină a
populațiilor din România.
În limba română
Literatură vernaculară Scrisoarea lui
Neacșu din
Câmpulung (1521)
Palia de la Orăștie Primă încercare de
(1582) traducere a Bibliei în
română (în Transilvania).
S-au tradus doar Facerea
și Ieșirea din limba
maghiară (fiind
consultată și Biblia
slavonă), cu rezultate
discutabile.
Palia de la Orăștie Primă încercare de Comment [D1]: Palia – de la paleo
(vechi, în lb. greacă).
(1582) traducere a Bibliei în
română (în
Transilvania). S-au
tradus doar Facerea și
Ieșirea din limba
maghiară (fiind
consultată și Biblia
slavonă), cu rezultate
discutabile.
 Literatura vernaculară Pravila de la
Govora (1640) –
traducerea primei
cărți de legi
bisericești și laice.

(notă: limba română – nenumită încă astfel – înlocuiește slavona în actele de cancelarie ca limbă
oficială la sfârșitul secolului al XVI- lea (Moldova, 1574-89, Țara Românească, 1594. În biserică este
folosită până în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea).

CRONICARII Varlaam Mitropolitul Moldovei în

MOLDOVENI - este primul cronicar a cărui operă
s-a păstrat în copie.
- problema interpolărilor
Sec. provocat intense dezbateri, nefiind
XVII clar mult timp care este contribuția
lui Grigore Ureche și care sunt
intervențiile sau completările
ulterioare ale altor autori (Simion
Dascălul)
- Letopisețul Țării Moldovei (1642-
47) acoperă perioada 1359-1594.
Grigore Ureche - surse: diverse cronici poloneze,
(1590?-1647) latinești, pe care le coroborează și
amendează când este cazul,
letopisețul lui Eustratie Dragoș
(necunoscut). Mărturiile tatălui său
(pentru ultimii ani).
- conștiința propriei misiuni de istoric
(Vasile timpul domnitorului Vasile
Moțoc) (? – Lupu (1632 - 1653)
a 1657) - - traduce din limba slavonă
Moldova Cazania sau Cartea
româneasca de învatatura
duminecele
preste an si la praznicele
împaratesti si la svânti mari
(1642-43)– conține
comentarii / interpretări la
evanghelii de folosit în
liturghie și vieți ale sfinților
(hagiografii).
- a fost una dintre cele mai
populare / răspândite cărți
din sec. XVII-XVII și a
îmbunătățit mult limba
literară românească,
 și a necesității obiectivității, dar eliminând regionalisme,
abordarea detașată, neutră este ameliorând sintaxa
amestecată cu doze de (apropiind-o mai mult de
subiectivism și, din cauza surselor cea latină), dar având și
lacunare, cu speculații. De calități literare (artă narativă,
asemenea, apar explicații de elemente fantastice ș.a.)
origine divină pentru diverse Vezi Anexa 2
evenimente.
-argumente (nu foarte
convingătoare sau datate) despre
originea comună a românilor
- arta portretului și calitățile
narative ale anumior pasaje au
inspirat diverse opere literare, mai
ales în perioada pașoptistă și post-
pașoptistă: Despot-vodă de V.
Alecsandri, Alexandru Lăpușneanu,
de C. Negruzzi. V. Anexa 2
a) poemul filosofic Viața lumii Udriște - printre cei mai importanți
(~1672). Scris simultan cu Năsturel oameni de cultură din Țara
SEC. traducerea Psalmilor de către (1596-1657) Românească
XVII Dosoftei, poemul glosează pe teme Țara - traduce, printre altele,
comune (fortuna labilis, ubi sunt)ale Românească romanul popular Varlaam și Comment [D2]: Nu are legătură cu
mitropolitul Varlaam de mai sus
literaturii clasice. Este de remarcat Ioasaf
însă aspectul stilistic, acesta
contribuind la dezvoltarea primelor
Miron Costin încercări lirice din literatura
(1633 – 1691) română. Conține, de asemenea, și
un manual de interpretare a
versurilor și aceasta fiind o primă
mostră de critică literară (fie și
 incipientă).
b) De neamul moldovenilor din ce
țară au ieșit strămoșii lor (~1686) –
o sinteză neterminată din diverse
surse străine (mai ales lucrarea lui
Toppeltin, Originile și căderea
transilvanilor) menită să
demonstreze originea romană a
moldovenilor. Deși conține și
destule inexactități sau naivități,
lucrarea este prima încercare de
argumentare serioasă a
continuității daco-romane pe
teritoriul Moldovei și va inspira
eforturile istorice mai bine
documentate din secolele XVIII –
XIX.
c) Letopisetul Țării Moldovei de la
Aron Voda încoace, de unde este
SEC. părăsit de Ureche – vornicul (1675)
XVII - continuă cronica lui Grigore
Ureche și este singura sursă
credibilă despre această perioadă
din istoria Moldovei (1594-1661), tot
în copii, dar mai bine conservate și
mai fidele față de original.
Perspectiva este mai implicată
deoarece autorul scrie despre
evenimente recente sau la care a
participat și abandonează
explicațiile religioase.
 Vezi Anexa 2
Spre deosebire de cele Simion Tipărește pentru prima oară
CRONICILE moldovenești ele sunt asumat Ștefan (? – în limba română Noul
MUNTENE partinice (scrise din perspectiva 1656) Testament (1648 – Alba Iulia)
asumată și interesată a unei familii Transilvania Din punct de vedere
boierești). filologic, apare ideea stabilirii
a) Letopisețul canctacuzinesc sau unei limbi-etalon, cu cât mai
Istoria Țării Românești de când au puține variabile dialectale
descalecat pravoslavnicii creștini care să fie înțeleasă în toate
(1290 – 1688), atribuit lui Stoica țările românești.2
Ludescu, reprezintă punctul de
vedere al familiei Canctacuzino,
cea mai importantă facțiune
politică de la sfârșitul secolului al
XVII-lea, începutul secolului al XVIII-
lea.
Este caracterizată prin
distorsionarea faptelor, preocupată
de denigrarea adversarilor familiei
și elogierea boierilor / domnitorilor
asociați cu familia Canctacuzino
(pamflet vs. panegiric). Pasajele
obiective sunt rare.
b) Letopisețul Bălenilor sau Istoriile
domnilor Țării Românești, atribuit lui
Radu Popescu (1655-1729)
reprezintă replica adversarilor

“Bine ştim că cuvintele trebuie să fie ca banii, că banii aceia sunt buni carii îmblă în toate ţărâle, aşea şi cuvintele acealea sânt
2

bune carele le înţeleg toţi. Noi derept aceia ne-am silit, de încăt am putut, să izvodim așia cum să înțeleagă toți, iar să nu vor
înțeleage toți, nu-i de vina noastră, ce-i de vina celuia ce-au răsfirat rumânii printr-alte țări, de s-au amestecat cuvintele cu alte limbi
de nu grăesc toți într-un chip”, apud Al Piru, op.cit, p. 88.
 familiei Canctacuzino. Acoperind,
în linii mari aceeași perioadă și
compilând aceleași surse până în
perioada contemporană cronicii,
aceasta are mai multe valențe
literare decât cea a
SEC. Canctacuzinilor, fiind scrisă de un
XVII autor mai cultivat și mai interesat
de redarea atmosferei epocii. În
rest, se folosesc aceleași
procedee: insulte și calomnii la
adresa adversarilor politici și elogii
pentru tabăra din care face parte
autorul (argumente pro domo).
Vezi Anexa 3
Dosoftei Printre alte opere, tipărește
(1624 – 1693) Psaltirea în versuri (1673),
Moldova transpunând în poezie
psalmii biblici, după modele
deja existente (Clément
Marot, Jan Kochanovski) pe
care le adaptează cu
succes la formele
rudimentare ale limbii
românești de atunci. Dincolo
de conținutul intenționat ca
fiind pentru uz strict religios,
Psaltirea este cea mai
importantă contribuție la
crearea limbajului poetic
românesc, autorul inventând

SECOLUL Dimitrie în limba română:
XVIII Cantemir (1673 a) Divanul sau gâlceava
– 1723) înțeleptului cu lumea (1698)
- primul eseu filosofic scris în limba
română.
b) Istoria ieroglifică (1705)
considerată prima operă literară
autentică, luând în calcul și intenția
artistică a autorului de a crea o
operă de ficțiune. Roman cu
“cheie”, oferită de autor,
parabolic, filosofic și satiric. Vezi
Anexa 5
c) Hronicul vechimei a romano-
sau rafinând tehnici de
versificație și melodicitate,
creând figuri de stil originale
etc, obținând altfel un prim
limbaj autentic poetic.
Vezi Anexa 2
Biblia de la Prima traducere integrală a
București Bibliei, din inițiativa
(1688) domnitorului Șerban
Canctacuzino. Aceasta
sintetizează și rafinează
traducerile anterioare,
începute de Coresi,
continuate de Simion Ștefan
sau de Nicolae Milescu
Spătarul (traducerea
Vechiului Testament).
Antim Mitropolit al Țării Românești
Ivireanul între 1708 și 1716. Contribuția
(1660-1716) sa literară provine din cele
28 de Didahii (predici)
Adresate direct unui public
divers, ele se mulează pe
limbajul (românesc) și
așteptările acestuia. Autorul
creează un discurs persuasiv,
simbolic, și eficace în egală
măsură, reușind să dezvolte
stilistic limba literară (fără a-și
propune în mod direct asta).
Vezi Anexa 3
 moldo-vlahilor (1719-22)
- lucrare erudită care continuă
eforturile lui Miron Costin (De
neamul moldovenilor) și Constantin
Canctacuzino de a demonstra
originea romană comună a
locuitorilor români din cele trei țări.
Deși are argumente pertinente,
SECOLUL multe dintre ele reluate și
XVIII îmbogățite de la autorii anteriori,
conține și exagerări voite, Cantemir
insistând, de exemplu, asupra
originii romane pure a românilor,
considerând că dacii au fost
exterminați și că nu au existat
popoare invadatoare după
retragerea romanilor. Această
ideologie va fi continuată și
amplificată de reprezentanții Școlii
Ardelene.
În limba latină, printre altele:
a) Istoria creșterii si descreșterii
Imperiului (Curtii) Otoman(e)
b) Descriptio Moldaviae
(Descrierea Moldovei) (1714-1716)

Ion Neculce Letopisetul Țării Moldovei (~1733-

(1672 – 1745) 1743), completat de o serie de
legende populare extrase din
cronici sau din tradiția orală,
intitulată O samă de cuvinte.
 Acoperă perioada 1661-1743 din
istoria Moldovei, autorul bazându-
se, conform propriei afirmații, în
mare parte pe experiența
personală, nu pe surse istorice.
Cronica lui Neculce a avut un
impact mai mare în dezvoltarea
literaturii, prin calitățile narative și
stilistice (oralitatea, redarea
expresivă a limbajului popular)
decât în îmbogățirea tradiției
cărților istorice. Din legendele lui
Neculce, s-au inspirat (sau le-au
transpus direct) Alecsandri,
Bolintineanu, Negruzzi sau
SECOLUL Sadoveanu iar, din punct de
XVIII vedere stilistic, Creangă a fost
considerat un spirit afin. Neculce nu
avea ambiții intelectuale și, de
aceea, cronica sa folosește un
limbaj apropiat de cel popular,
fără pretenții de literarizare pe
model latin (ca la Costin sau
Cantemir). Autorul este colocvial în
abordare, dar urmează cu atenție
evenimentele istorice, fiind mai
interesat decât predecesorii săi de
latura anecdotică și trivială. Vezi
Anexa 3
Cronicile au caracteristici comune.
Sunt lacunare în ceea ce privește
 perioada parcursă, au avut, de
asemenea, probleme de atribuire și
Cronicile de obiectivitate și, în general, cu
muntene din excepția Istoriei Țării Românești a
secolul al XVIII- lui Constantin Canctacuzino, nu se
lea ridică la nivelul științific sau artistic
al celor moldovenești.
a) Istoria vietii luminatului si
preacrestinului domnului Țării
Românesti,
Io Constandin Brâncoveanu
Basarab Voievod,scrisă de Radu
Greceanu, acoperă domnia lui C.
Brâncoveanu (1688-1714)
b)Anonimul Brâncovenesc (1688-
1717)
c) Istoria Țării Rumânești (….)
(1716) de Constantin Canctacuzino
- prima critică științifică a izvoarelor
privind originea romană a
românilor, autorul oferind
argumente pertinente și astăzi.
SEC.XVIII Sub influența iluminismului și
- XIX datorită educației primite la Viena
în universități catolice, apare o
generație de intelectuali greco-
catolici, cunoscută ulterior sub
numele de Școala Ardeleană, care
vor coagula câteva idei comune în
activitatea și opera lor:
puritatea românilor, continuitatea
ȘCOALA romanilor pe teritoriul vechii Dacii,
ARDELEANĂ unitatea etnică a tuturor românilor.
Ideile acestor scriitori aveau o
factură militantă, fiind menite să
obțină recunoașterea egalității în
drepturi și reprezentare politică a
românilor din Ardeal. Deoarece se
confruntau cu ostilitatea și cu
prezentarea calomnioasă a istoriei
românilor, apar și exagerări
polemice și supralicitări ale istoriei
românilor. Unele sunt preluate de la
D. Cantemir, altele sunt originale,
de exemplu: tratarea excesiv
latinizantă a limbii române,
principiul scrierii etimologice,
respectând grafia din limba latină
(ex: gheață – glacie, cal – cauall, cheie –
claue, pâine – pane), eliminarea
cuvintelor considerate alogene,
transformarea sintaxei sau a
categoriilor gramaticale (conjugări
și declinări, cazuri etc), neologisme
doar din limbile latine, dar și idei
viabile, precum introducerea
alfabetului latin în locul celui chirilic.
Vezi Anexa 4
Opere reprezentative:
Samuil Micu. Gheorghe Șincai -
Elementa linguae Daco-Romanae
sive Valachicae (1790) – prima
lucrare de gramatică sistematică a
limbii române.
Samuil Micu - Scurtă cunoștință a
istoriei românilor, 1796
Gheorghe Șincai - Hronica
românilor și a mai multor neamuri
(…) – 1811
Petru Maior - Istoria pentru
începutul românilor în Dachia,
Buda, 1812