Unitatea de învăţare 3.

POETICA INOVAŢIEI

Cuprins

3.1. Introducere................................................................................................................. 24
3.2. Obiectivele unităţii de 24
învăţare...................................................................................
3.3. Teoria romantică occidentală..................................................................................... 25
3.4. Wordsworth şi Coleridge, precursori ai poeticii moderne......................................... 26
3.5. Rezumat....................................................................................................................... 28
3.6. Test de autoevaluare................................................................................................... 29

3.1. Introducere
Unitatea de învăţare 3 conţine două subcapitole dedicate problemelor care i-au
preocupat pe teoreticienii perioadei romantismului, perioadă caracterizată prin
schimbări majore în ceea ce priveşte viziunea despre artă. Scriitorii n-au mai fost
atât de încorsetaţi de reguli, pe care trebuiau să le respecte în creaţiile lor, pentru
ca acestea să fie considerate demne de a fi citite. În aceste două subcapitole vom
urmări în ce constă instituirea unui nou tip de poetică, poetica inovaţiei.

3.2. Obiectivele unităţii de învăţare 3

După parcurgerea unităţii de învăţare, studenţii vor fi capabili:
- să prezinte câteva caracteristici ale doctrinei romantice germane şi franceze;
- să arate, în linii generale, care sunt cele mai importante idei cu privire la arta
poetică ale lui Wordsworth;
- să enumere câteva dintre concluziile extrem de moderne pentru acea dată ale
lui Coleridge;

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2 h.

 3.3. Teoria romantică occidentală

Între anii 1760 şi 1860 se produc două mari revoluţii care atrag după ele schimbări importante
în societăţile europene, dar apoi şi peste ocean: Revoluţia Franceză şi Revoluţia Industrială
din Anglia. O nouă clasă socială se afirmă, mai întâi la nivel economic, apoi şi politic:
burghezia. Aceasta aduce cu sine propriile valori, liberalismul, raţionalismul, iar la scară
macrosocială naţionalismul.

DEFINIŢIE
Sensibilitatea şi arta romantice preţuiesc subiectul şi unicitatea vocii artistului, nu obiectul,
aşa cum se întâmplase până atunci. Spontaneitatea, pasiunea, geniul şi libertatea acestuia
devin valori care trebuie să caracterizeze creaţiile artistice.

Emblematice pentru estetica romantismului sunt câteva culturi. Mai întâi cea germană; mulţi
dintre scriitorii reprezentativi de aici au avut şi aptitudini de poeticieni, de exemplu Novalis,
Schlegel sau Hoffmann. Printre subiectele preferate de discuţie s-au numărat:

 frumosul pe care îl considerau relativ, precum în idealismul kantian;

 imaginaţie şi ponderea ei în actul artistic;
 simbolul şi aluzia în artă;
 enigma şi misterul ca teme artistice.

Cel mai important rol în popularizarea romantismului l-a avut în Franţa Doamna de Staël. În
anul 1800 ea publica lucrarea De la littérature în care compara cultura franceză, prea
tributară, considera ea, tradiţiei greco-latine, cu cea germană, dar şi engleză, mai apropiate de
romantism. Şi ea pleda pentru libertatea imaginaţiei, pe care o considera mai importantă într-o
operă literară decât raţiunea.

Identificaţi elementele definitorii ale gândirii estetice romantice.

Exemplu
Novalis, care era în asentimentul majorităţii romanticilor, considera poezia
nu o simplă creaţie, de care poţi să faci abstracţie dacă doreşti, ci o activitate
esenţială, o stare a fiinţei noastre.
 Prefaţa la Cromwell semnată de Victor Hugo reprezintă un moment simbolic
 în afirmarea ideologică a romantismului francez. Aici scriitorul se declară
vehement împotriva modelelor şi a tradiţiilor. Geniul modern, susţinea el pe
drept cuvânt, are caracteristici diferite de cele ale geniului antic, deci nu are de
ce să se supună unor reguli nepotrivite lui, ci potrivite mai degrabă
Antichităţii.

3.4. Wordsworth şi Coleridge, precursori ai poeticii moderne

Chiar dacă Wordsworth şi Coleridge, importanţi poeţi romantici englezi, nu sunt autorii unui
sistem critic bine articulat, ei sunt totuşi consideraţi teoreticieni ai romantismului. Astfel,
reţine atenţia Prefaţa semnată de ei la volumul comun de poezii Lyrical Ballads, din 1798.
Reeditat în 1800, volumul a beneficiat de o Prefaţă, văzută ca primul „program” al
romantismului englez, însă această prefaţă era scrisă doar de Wordsworth, iar Coleridge nu a
mai fost de acord cu ea.

Wordsworth
Printre temele discutate de teoretician se numără:
 întoarcerea la natură, pe care o propusese şi Rousseau (deci nu era ceva nou),
importantă pentru Wordsworth întrucât, spunea el,
♦ era cea mai directă cale de a susţine sensibilitatea ameninţată de
fenomenele industrializării şi ale urbanizării,
♦ viaţa simplă, rurală, aproape de natură reprezenta o salvare,
♦ emoţiile şi trăirile profunde, pure puteau fi revelate prin comuniunea
cu natura.
 cultivarea imaginaţiei poetice – care nu se opune raţiunii, cum se credea în mod
greşit, ci o completează – deoarece
♦ prin intermediul ei poetul, fiinţă cu o sensibilitate excepţională,
înţelege lumea.
 preţuirea poeziei, despre care avea o viziune destul de clasică, dat fiind faptul că
o considera o activitate raţională şi nu rezultatul unei inspiraţii haotice, poezia
fiind „începutul şi sfârşitul oricărei cunoaşteri”, vizând adevărul general despre
care vorbise şi Aristotel.
 limbajul poetic să fie inspirat de limbajul cotidian, evitându-se totuşi
banalitatea, pentru că poezia neoclasică, ce se scria pe atunci, folosea un limbaj
 artificial ce nu transmitea nicio emoţie cititorului.

Coleridge
Posteritatea îl consideră autorul uneia dintre cele mai importante teorii romantice ale
limbajului poetic şi pentru că a abordat teme care mai târziu, în secolul XX, vor fi de maxim
interes. De pildă:
 a comparat limbajul poetic cu limbajul ştiinţei, iar concluzia la care a ajuns e
valabilă şi astăzi → în cazul poeziei este dominantă funcţia estetică, ceea ce
diferenţiază poezia de alte tipuri de limbaj;
 frumosul nu este propriu doar modelelor fonice sau tropilor în poezie, el apare şi
la nivel semantic, deci acolo unde sunt temele, motivele literare;
 nefiind de acord cu sugestiile lui Wordsworth pentru poeţi, adică să idealizeze
rusticul şi să poetizeze obişnuitul conversaţional, pentru că n-ar exista diferenţe
semnificative între vorbirea uzuală, proză şi, pe de altă parte, poezie, Coleridge
separă hotărât, în special ca valoare, limbajul prozei de limbajul poeziei,
susţinând superioritatea acestuia din urmă.
Biographia Literaria, apărută în 1817, reprezintă revanşa lui Coleridge faţă de Prefaţa din
1800 a lui Wordsworth. Această lucrare are un caracter mai degrabă eteroclit, autorul vorbind
despre:
 propria devenire intelectuală,
 tezele lui Wordsworth pe care le analizează în detaliu,
 chestiuni de estetică, poetică şi filosofie,
 imaginaţia poetică, facultate superioară, mai presus de fantezie (care e doar o
modalitate a memoriei) şi care reprezintă atuul poetului demiurg, dând forţă
imaginilor poetice, reconciliind contrariile – generalul cu concretul, ideea cu
imaginea, judecata cu entuziasmul – într-o viziune superioară, unificatoare,
capacitate pe care proza nu o deţine.
Există o formulă foarte cunoscută, pentru că a fost adeseori citată, şi care-i aparţine lui
Coleridge: în creaţia poetică (mai ales cea care se bazează pe ficţiune) cititorul
experimentează „suspendarea voluntară a principiului incredulităţii” – willing suspension of
disbelief – ceea ce presupune că, odată ce începe lectura, cititorul nu-şi mai pune întrebări în
legătură cu adevărul celor citite, nu mai este incredul, şi asta pentru că e conştient că e vorba
de ficţiune, deci nu e cazul să mai pună la îndoială veridicitatea a ceea ce se prezintă!
 DEFINIŢIE
Wordsworth şi Coleridge se numărără printre iniţiatorii poeticii inovaţiei care presupune
revolta împotriva regulilor, canoanelor, într-un cuvânt împotriva limitărilor de orice fel ale
artei. Această poetică e preocupată de valorizarea individualismului, a libertăţii creatoare şi
a noutăţii, a imaginaţiei.

Arătaţi care sunt ideile pe care atât Wordsworth cât şi Coleridge le-au discutat
cu privire la limba poetică; care au fost observaţiile lor şi ce recomandări le
făceau celor preocupaţi de poezie.

Să ne reamintim...
Cuvintele-cheie ale acestor două subcapitole sunt:
 estetica romantismului;
 imaginaţie;
 frumos;
 geniu;
 natură;
 poezie;
 limbaj poetic.

3.5. Rezumat
Unitatea de învăţare 3 prezintă alte etape ale reflecţiei teoretice, poetice asupra
artei literare. Odată cu romantismul, concepţia despre cum trebuie făcută arta se
schimbă radical. Poetica inovaţiei presupune abrogarea regulilor care
reglementaseră secole de-a rândul creaţie artistică. În această epocă se vorbeşte
mult despre importanţa libertăţii pe care trebuie s-o aibă artistul şi despre
imaginaţia care este o calitate esenţială, nu o abatere nedorită de la raţiune. Se
impun şi noi surse de inspiraţie, iar scriitorului nu i se mai cere să fie foarte
cultivat pentru a-i imita cât mai exact pe clasici. I se cere mai degrabă să fie
spontan, să înţeleagă natura, dar şi societatea, care avea nevoie de sensibilitatea
lui şi de înţelegerea sa mai profundă a lucrurilor. Wordsworth şi Coleridge nu
renunţă complet la tradiţia teoretică, însă o îmbină în mod vizionar cu teme de
reflecţie şi idei care vor fi intens dezbătute în secolul XX.
3.6. Test de autoevaluare (vezi rezolvarea în Anexa 1)
1. Comentaţi următoarele afirmaţii ale lui Wordsworth şi Coleridge: „Poetul
este un om înzestrat cu o sensibilitate mai vie, cu mai mult entuziasm şi mai
multă delicateţe, care cunoaşte mai bine firea omenească şi are un suflet mai
cuprinzător decât se presupune că au în mod obişnuit ceilalţi oameni (...) La
aceste calităţi el a adăugat tendinţa de a fi impresionat mai mult decât alţi
oameni de lucruri absente ca şi cum ele ar fi prezente, capacitatea de a evoca în
el însuşi pasiuni, care sunt într-adevăr departe de a fi identice cu cele provocate
de evenimente reale, dar care seamănă (mai ales în ce priveşte aspectele plăcute
şi încântătoare ale comunităţii de simţire) cu pasiunile provocate de evenimente
reale mai mult decât cu orice altceva ce alţi oameni sunt obişnuiţi să simtă în ei
(...). Poetul a dobândit o mai mare uşurinţă şi capacitate de a exprima ceea ce
gândeşte şi simte, dar mai ales acele gânduri şi simţăminte care, din propria sa
hotărâre, sau prin structura minţii sale, se nasc în el fără o cauză exterioară
imediată” (Wordswoth, Prefaţa la Lyrical Ballads, din Arte poetice.
Romantismul, p.132).
2. „Poetul, conceput în desăvârşirea lui ideală, pune în mişcare întreg sufletul
omului, subordonând facultăţile acestuia una alteia potrivit cu valoarea şi
demnitatea lor respectivă. El răspândeşte un ton şi un spirit de unitate care le
îmbină şi (ca să spunem aşa) le contopeşte prin acea forţă magică şi unificatoare
căreia i-am dat în exclusivitate numele de imaginaţie. Această forţă, pusă mai
întâi în acţiune de voinţă şi intelect şi ţinută sub controlul lor permanent, deşi
blând şi neobservat (...) se arată în echilibrul sau împăcarea unor însuşiri
contrare sau discordante: a identităţii cu deosebirea; a generalului cu concretul;
a ideii cu imaginea; a individualului cu reprezentativul; a senzaţiei de noutate şi
prospeţime cu lucruri vechi şi familiare; a unei stări de emoţie mai puternică
decât cea obişnuită cu o ordine mai strictă decât cea obişnuită; a judecăţii mereu
treze şi stăpânirii constante de sine cu entuziasmul sau sentimentul profund ori
vehement; şi, îmbinând şi armonizând firescul cu artificialul, continuă să
subordoneze arta naturii, maniera – subiectului şi admiraţia noastră pentru poet
– atracţiei noastre faţă de poezie” (Coleridge, Biographia Literaria, p.151)