Sfârșit de secol XIX – început de secol XX.

Simbolismul european și românesc.

Alexandru Macedonski - poezia
Literatura română III, Curs 2, conf. dr. Georgeta Moarcăs
Simbolismul european - mișcare literară sf. sec. XIX,
Franța
Simbolism:
Moment de sinteză al ideilor romantice și anti-romantice anterioare, primă încercare
de structurare a experienței poetice moderne (M.Călinescu, Conceptul modern de
poezie, p. 101)
- 1885, Jean Moréas în apărarea decadenților acuzați de „obscuritate” (Verlaine,
Mallarmé)
- 1886, manifest „Le Symbolisme” – definirea decadentismului ca simbolism (gr.
Symbolon = „semn”); revista „Le Symboliste”
- 1886, Verlaine, revista „Le Décadent”
- 1886 – René Ghil, Traité du Verbe – „doctrina Cuvântului” - instrumentalism

→ două direcții în poezia nouă franceză:

- simboliștii (Mallarmé) – evaziunea din real, poezie formalistă, interes pentru
sonoritatea cuvintelor
+ grupare mistică, a magilor, Josephin Péladan („în afară religiilor nu există mare
artă”)
- decadenții (Verlaine, Rimbaud, Jules Laforgue): aspecte întunecate ale existenței
urbane (cafenele sordide, cârciumi, ospicii, spitale, bâlciuri); personaje ca vagabonzi,
alcoolici, nebuni, femei pierdute, acrobați); dezolare, tristețe grea
Simbolismul european
• Important: efortul de înnoire a poeziei declanșat în epoca postromantică de
Charles Baudelaire, Florile răului, 1857
• Simbolism vs. Parnasianism (v. Muntele Parnas, locul muzelor în mitologia
greacă - curent anti-romantic, poezie descriptivă, relatare impersonală,
formalism, depersonalizarea liricii/dezumanizarea liricii)
• Guy Michaud: simboliștii doreau să descopere esența poeziei
„poezia nu este numai emoţie, iubire, ci ridicarea la conştiință a acestei
emoţii; că atitudinea poetică nu este numai afectivă, ci şi cognitivă,
simultan. Altfel spus, poezia implică un anume mod de cunoaştere.”
Cunoaștere analogică: „poetul intuieşte că totul se ţine în Univers, că
există o conivenţă [complicitate] secretă între lume şi el, şi iată-l
determinat de propria experienţă să purceadă nu de la multiplicitatea
aparenţelor, ci de la unitatea originară a creaţiei” - și în programul
romantic – simbolism = neoromantism; v. Baudelaire Correspondances
(Corespunderi)
Simbolul ar revela „corespondențele” secrete dintre lucruri.
Charles Baudelaire, Corespunderi

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc

Şi scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceaţă;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viaţă
Şi toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.
 
Ca nişte lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund.
 
Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca nişte câmpii,
– Iar altele bogate, trufaşe, prihănite,
 
Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă
Tot ce vrăjeşte mintea şi simţurile-ncântă.
Trad. Al. Philippide
Charles Baudelaire, Corespunderi
• Simbolul revelează corespondențele secrete între lucruri
• Poezia = sugestia unei realități de dincolo de aparențe

Stéphane Mallarmé: „A numi (s.a.) un obiect este a suprima trei sferturi

din desfătarea poemului, care e făcut din fericirea de a ghici puţin câte
puţin; a-l sugera – iată visul” – cultivarea muzicalității interne,
sugerarea inefabilului, a ideii “Muzica şi Literele sunt faţa alternativă,
aici deschisă către obscur, scânteietoare dincolo, cu certitudine, a unui
fenomen, unicul, numit idee”

• Muzicalitatea versului, vagul, căutarea nuanței, aluzia, renunțarea la

emfază și patetism
Modelul ideal al poeziei simboliste (v. Matei Călinescu)
• Modelul ideal al poeziei simboliste (cf. Conceptul simbolist de poezie, Matei Călinescu,
Conceptul modern de poezie, Paralela 45, 2009, p. 101-110)
Poezia pură = poezia vs. Valori nonestetice ca:
• adevărul logico-științific, limbaj denotativ; (după 1850 exigență de bază a poeticii S.) Importanța
intuiției pentru restabilirea unui contact cu realitatea profundă a lumii
• Morala, didacticismul, pentru că poezia = act gratuit
• Liricizarea poeziei – „Lirismul, purificat de implicațiile sentimentale, redevenit (conform etimologiei
sale) vibrație muzicală, se va opune tuturor structurilor non-muzicale” (104)
• limbaj autonomizat, muzical, intraductibil vs. structuri narative, descriptive, ideologice (retorica,
anecdoticul)
Ut musica poesis: Paul Verlaine, Arta poetică („De la musique avant toute chose”)
• impresionismul = muzicalizarea picturii
• muzicalizarea poeziei - interioară
Starea poetică
• emoții specific poetice, de esență muzicală; sunt fragile, dezvăluie corespondențe altfel ascunse între
lucrurile lumii
• Stările poetice se simt în singura zonă reală a sufletului de către eul profund, fundamental, creator –
procesul de estetizare a vieții interioare vs. eul empiric
Limbajul poetic - Două aspecte ale limbajului:
• comunicare practică;
• mod de expresie și producere a stărilor poetice ale eului estetic (aisthesis = senzație)
• Poetul = un ales, inițiat, oficiază un ritual
• În spațiul european modernismul a asimilat simbolismul și l-a negat (fenomen de
ruptură)
• În spațiul românesc modernismul apare în prelungirea simbolismului (fenomen de
continuitate); „orice istorie a poeziei românești începe, așadar, cu simbolismul;
debutul poeziei moderne este din această cauză foarte greu de stabilit, și în orice
caz marii simboliști, întrucât o fac posibilă, sunt inseparabili de ea.” (Manolescu
2003: 10)
Simbolismul românesc
• „Celui dintâi curent poetic, simbolismul, continuă să i se opună curente
ideologice sau general literare fără legătură cu poezia – sămănătorismul,
poporanismul.” (Manolescu 2003: 7)
• Depășirea fazei posteminesciene, modernizarea limbajului poetic
• Explorarea lumii moderne – orașul – sincronizarea cu spiritul timpului
• Spiritul citadin, neadaptarea, fronda boemă, apăsarea provincială, decepțiile
(Lidia Bote, Simbolismul românesc, Editura pentru Literatură, 1966)
• O nouă perspectivă asupra condiției umane: melancolia, nostalgia, spleen-ul,
nevroza, evaziunea
• „Fondul său este un puternic sentiment de izolare și inadaptare, producător
de melancolie, nostalgie, spleen, dorință de eliberare și evaziune,
complicată, în unele cazuri, cu forme de adevărată nevroză.” (Bote 1966: 6)
• Considerat de adversari produs „exotic” – criteriu exterior, superficial
• Influența poeziei franceze + mediu receptiv = sinteză originală, autohtonizată
(Bacovia, Ion Pillat) (Lidia Bote, „Prefața” la Antologia poeziei simboliste
românești, Minerva, 1972)
Simbolismul românesc
• Cadrul estetic și ideologic precede creația propriu-zisă
• Teoretizat de: Al. Macedonski 1880-1899, Șt. Petică, 1900, T. Arghezi, 1904, Ovid
Densușianu, 1905
• Primul volum integral simbolist: Ștefan Petică, Fecioara în alb (1902)
• 1908 Ion Minulescu, Romanțe pentru mai târziu – impunerea formulei simboliste
• Durata: apogeul mișcării 1908-1912; depășit după 1914, 1920

• „Literatorul” (Al. Macedonski) – articole prin care definește poezia nouă

(1880-1899); experiența instrumentalismului înainte de poezia lui Rene Ghil
D. Micu – două simbolisme: → Al. Macedonski - „Literatorul”
→ Șt. Petică, 1902, Fecioara în alb; continuat de Dimitrie
Anghel, Ion Minulescu, Elena Farago
După 1900 – singura grupare cu program simbolist în jurul revistei „Viața nouă” (1905-
1925), „revistă modernistă”, Ovid Densușianu (promovează literatura de inspirație
citadină, susține intelectualizarea poeziei, europenizarea literaturii în spirit latin),
inspirat de simbolistul belgian Emile Verhaeren, definește simbolismul drept poezie
a luptei și a dragostei de viață
Important: nu definirile teoretice, cât expresiile poetice specifice
Simbolismul românesc – Alexandru Macedonski (1854-1920)
 Contribuție decisivă la schimbarea, modernizarea sensibilității
noastre poetice – și prin activitatea revistei și cenaclului
„Literatorul” (1880-1919, cu intermitențe)
 „prin temerara proclamare a noutății, prin orizontul lor literar cu
adevărat deschis spre viitor, prin conștiința excentricității lor
sensibile, situației lor liminare – aurorale și crepusculare
totodată -, simboliștii lui Macedonski constituie baza poeziei
noastre moderne, adică a poeziei noastre de până astăzi.”
(Negoițescu 1991: 131)
 Formula poetică simbolistă +romantism + parnasianism
 Poeți și teoreticieni ai poeziei (Al. Macedonski, Ștefan Petică)
 Influența franceză
Simbolismul românesc – Alexandru Macedonski (1854-1920)
 Antijunimist, antimonarhist (pamflete, poezii politice), filofrancez
 Revolta, poetul își deplânge mizeria socială; poet damnat, blestemat
 Macedonskianism (tipologie morală înrudită cu don-quijotismul și bovarismul, propusă de
Adrian Marino) – „miraj și himeră lucidă, voluptate a mistificării și totodată a demistificării”
(Marino 1967: 730)
 Conflict principal: idealitate vs. realitatea materiei, conflict ce reverberează și în alte dualități
fundamentale (Marino 1967)
 himeră vs. luciditate
 elevație (impuls ascensional, extaz, exaltare) vs. prăbușire
 voință vs. fatalitate
 vitalitate, energie, bravură vs. extincție
 revolta socială vs. setea de liniște

 „Macedonski este un poet al iluzionării, așa cum Eminescu este poetul lucidității.” (Augustin
Pop 1981: 7)

 Afinități baudelairiene în poezia lui Al. Macedonski (Adrian Marino, Opera lui Alexandru
Macedonski, Editura pentru Literatură, 1967, p. 87)
- perfecțiunea formală
- Cultul „estet” al frumosului
- Nostalgii exotice
- Pasiunea pentru „ideal”
Al. Macedonski, Plecare (vol. Excelsior, 1895) – comparație cu poezia lui
Mallarmé, Briză marină – ambele tratează tema simbolistă a evaziunii

Întindeți pânzele, băieți...

Un vânt subțire se ridică,
Albastra mare se despică,
Pe cer alunecă nori creți...
Întindeți pânzele, băieți...
Un vânt subțire se ridică.

Urcați în vârfuri de catarg

Și puneți steagul de plecare:
Durerea mea dacă e mare,
Pământu-acesta este larg...
Urcați în vârfuri de catarg
Și puneți steagul de plecare:

De unde sunt și cine sunt

Voiesc să uit pe vecinicie...
Ah! de-ar sufla o vijelie
În valuri s-aflu un mormânt...
De unde sunt și cine sunt
Voiesc să uit pe vecinicie...
Stéphane Mallarmé , Briză marină
Vai! carnea-i tristă, cărțile – le-am citit, pe toate,
Să fug de-aici ! Departe! Simt păsări îmbătate
De ceruri și de spume necunoscute-n vânt!
Nimic, nici parcul palid în ochiul meu răsfrânt

Nu-mi va reține pieptul muiat în valuri grele,

O, nopți, nici limpezimea pustie-a lămpii mele
Pe foaia ocrotită de albul ei păgân,
Nici tânăra femeie cu pruncul mic la sân.
Ah, voi pleca ! Tu navă, ridică-n balansare
Ancora spre limanuri exotice cu soare!

Un vechi Plictis, ce-n crude speranțe se destramă,

Mai crede-n fluturarea din urmă de năframă !
Și poate-aceste pânze, ademenind furtuni,
Sunt dintre cele-mpinse de vânturi în genuni,
Nici țărm mănos, nici pânze – pierduți, pierduți cu toții...
Dar, inimă, ascultă cum cântă mateloții!
(trad. Ștefan Aug. Doinaș)
Al. Macedonski, Pe balta clară (vol. Excelsior, 1895)
Pe balta clară barca molatică plutea...
Albeți neprihănite curgeau din cer; - voioase
Zâmbeau în fundul apei răsfrângeri argintoase;
Oh! alba dimineață, și visul ce șoptea,
Și norii albi - și crinii suavi - și balta clară,
Și sufletul – curatul argint de-odinioară –

Oh! sufletul! – curatul argint de-odinioară.

-Captarea unei emoții concentrate în jocul imprecis de oglindiri, de reflectări a zorilor în apa bălții
-Programul simbolist poate fi asociat cu impresionismul în pictură prin accentul pus pe ideea de nedefinit și
de modificare a percepției care depinde de lumina zilei

„Nu prin imitație, ci prin elanuri spontane gusta jocurile luminii din pictura
impresionistă, derivată apoi în muzica propriu-zisă și în poezia simbolistă. (...)
Exemplară e, în acest sens, poema fragmentară, de pură sugestie muzical-cromatică,
scăldată în irizarea luminii” (Negoițescu 1991: 160)
Al. Macedonski, Cântecul ploaiei (vol. Flori sacre, 1912)
comparată cu G. Bacovia, Rar (vol. Plumb, 1916)
Plouă, plouă,  Atmosferă pluvială dar nu atât de
Plouă cât poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă agresivă și apăsătoare ca în poezia
Durerea cea veche, cea nouă... bacoviană, versurile macedonskiene au
Afară e trist ca și-n casă, -
Plouă, plouă. o tonalitate jucăușă
Plouă, plouă,  Diferență de asumare a situației, la
Plouă cât poate să plouă...
Zadarnic vor cântece clare
Macedonski pare să fie mai degrabă o
Ca florile umezi de rouă plângere, jelanie, la Bacovia este o
Cei vecinic scutiți de-ntristare... –
Plouă, plouă. situație asumată și o repliere în fața
agresiunilor naturii
Plouă, plouă,
Plouă cât poate să plouă...
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plâng amândouă...
Viața-și urmează-ndârjirea...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cât poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cântecul ploaiei de cobe... –
Plouă, plouă... –
Al. Macedonski, Rondelul rozelor ce mor (ciclul Poema rondelurilor,
1916-1920)
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, și mor și-n mine –
Ș-au fost atât de viață pline,
Și azi se sting așa ușor.

În tot se simte un fior.

O jale e în orișicine.
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, și mor și-n mine –

Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmășaguri de suspine,
Și-n marea noapte care vine
Duioase-și pleacă fruntea lor... –
E vremea rozelor ce mor.
-Cultul estet al frumosului, dorința de a construi poeme perfecte formal

Poema rondelurilor (1916-1920) - „subtilitatea decadentă a simțurilor”

(I. Negoițescu, Istoria literaturii române, vol. I, (1800-1945), Minerva, 1991, p. 159)
Bibliografie
Boldea, Iulian, Simbolism, modernism, tradiționalism, avangardă, Editura Aula, Brașov,
2002
Bote, Lidia, Simbolismul românesc, Editura pentru Literatură, 1966
Bote, Lidia, „Prefața” la Antologia poeziei simboliste românești, Minerva, 1972
Călinescu, Matei, Conceptul modern de poezie, ed. a III-a, Paralela 45, Pitești, 2009
Manolescu, Nicolae, Despre poezie, Editura Aula, Brașov, 2002
Manolescu, Nicolae, Poeți moderni, Editura Aula, Brașov, 2003
Marino, Adrian, Opera lui Alexandru Macedonski, Editura pentru Literatură, 1967
Negoițescu, Ion, Istoria literaturii române, vol. I, (1800-1945), Minerva, 1991