SIMBOLISMUL este un curent literar care s-a manifestat în a doua jumătate a

secolului secolului al XIX-lea, aparut ca o reactie romantism, la naturalism si la parnasianism

(poetii parnasieni cultivau o poezie rece, impersonală). Simbolismul marchează începutul
poeziei moderne.
Precursorul simbolismului și al poeziei moderne este poetul francez Charles Baudelaire,
prin volumul său ”Florile răului”(1857), autorul poeziei ”Corespondențe”, considerată o
adevărată artă poetică pentru simbolismul francez.
Apariția curentului literar este legată de publicarea, în 1886, de către Jean Moreas, a
scrisorii intitulate ”Le Symbolisme”, devenită manifestul literar al noii mișcări și în care
propune numele curentului simbolist, care se va impune în fața altor denumiri a acestei noi
orientări, având în vedere că existau mai multe grupări: decadentism (Paul Verlaine),
instrumentalism (René Ghil)
Simbolismul pune pune accent pe valorile muzicale si simbolice ale cuvântului, pe
stările sufleteşti vagi, pe sugestie, mister, corespondente între planul exterior și planul interior.
Poezia simbolistă este exclusiv o poezie a sensibilității pure (poetul simbolist nu este interesat
nici de poezia naturii în sine, nici de poezia socială)

fr. symbolisme = semn de recunoaştere

Reprezentanți: Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarmé

Reprezentanți în literatura română: Al. Macedonski, Dimitrie Anghel, Ştefan Petică, Ovid.
Densusianu, Ion Minulescu, GEORGE BACOVIA

CARACTERISTICI ALE SIMBOLISMULUI

● Cultivarea celor….”3S”:
- Folosirea simbolului pentru a sugera corespondentele între diferite elemente ale
universului, legăturile ascunse dintre lucruri;
- Cultivarea sugestiei pentru a exprima stări inefabile, vagi, confuze, specifice
universului poetic (pentru simboliști, poezia este o artă a sugestiei – a numi un
lucru înseamnă a-i răpi misterul, ”a-l sugera, iată visul”, spunea Stephane
Mallarmé);
- Principiul corespondentelor intre senzaţii, adică sinestezia, care este o imagine
artistică de tip complex, rezultată dintr-o percepție simultană, fondată pe o asociere
de senzații distincte (olfactive, tactile, auditive, vizuale)
● Tehnica corespondențelor: echivalențe care se stabilesc între stări interioare(trăiri,
senzații, sentimente) și anumite elemente exterioare din natură, din realitatea
înconjurătoare.
● Preferinţa pentru imagini vagi, fluide, fără contur și cultivarea stărilor vagi, imprecise,
cu ajutorul simbolurilor și a tehnicii sugestiei.
● Predispoziția pentru reverie, visare, evadarea în spații exotice, îndepărtate.
● Utilizarea aceleiaşi recuzite de teme si motive: nevrozele, descompunerea universului,
decadența, disoluția materiei, iubirea (asociată cu moartea, nu mai este o cale de salvare
din infernul cotidian ca la romantici, motiv de reverie si de nevroză), oraşul (element al

1
 izolării), evaziunea, ploaia, toamna parcul, culori, instrumente muzicale, florile, petale si
pietre preţioase, ţinuturi exotice, singurătatea, monotonia, tristeţea, pustiul, starea de
spleen (stare specifică simboliștilor, tristetea fara obiect si fara o cauza anume,
monotonia). Simboliștii se consideră poeți damnați.
● Primatul muzicalităţii versurilor, muzicalitatea este obţinuta prin căutarea ritmului si a
rimelor perfecte, prin eufonii, refren, repetiţii, laitmotiv (”Muzica înainte de toate”- Paul
Verlaine)
● Cultivarea versului liber

În literatura română, cel dintâi teoretician și reprezentant al simbolismului a fost poetul

Alexandru Macedonski. În câteva articoleteoretizează poetica simbolistă: ”Despre logica
poeziei”(1880), ”Poezia viitorului” (1892), iar opera sa poetică se situează la confluența a două
mari curente, romantism și simbolism.
”Arta versurilor nu este nici mai mult nici mai puțin decât arta muzicii”
”Logica poeziei este nelogică, într-un mod sublim”
”Simbolismul, în gr. ”symbolon”, altfel zis ”semn”, este numele dat modului de a se exprima
prin imagini, spre a da naștere, cu ajutorul lor, ideii”.