Limbajul profesional în româna actuală

Unitatea de învăţare nr. 1

COMUNICAREA ÎN MEDIUL PROFESIONAL

Cuprins
1.1. Obiective educaţionale
1.2. Interdisciplinaritate
1.3. Scurt istoric al cercetării limbajului profesional românesc
1.4. Procesul de comunicare
1.5. Limbajul profesional – delimitări teoretice
1.6. Lucrare de verificare
1.7. Surse bibliografice
1.8. Sugestii de rezolvare a exerciţiilor

1.1 Obiective educaţionale

După studiul Unităţii de învăţare nr. 1, cursanţii trebuie să ştie:

ü să identifice caracteristicile contextului de comunicare profesională;

ü să apeleze și să indice sursele bibliografice utile în studiul limbajului
profesional;
ü să descrie coordonatele procesului de comunicare în mediul
profesional;
ü să folosească mijloacele teoretice de analiză a limbajului profesional.

1.2 Interdisciplinaritate
Locul de muncă reprezintă un context social important şi, prin
aceasta, oferă un punct de interes major în cercetarea sociolingvistică şi
în activitatea analiştilor discursului, interesaţi de legătura dintre limbă şi
societate şi de modul în care aceasta este construită şi reflectată în
interacţiunea verbală obişnuită (de zi cu zi). Este un spaţiu cu un potenţial
foarte vast de cercetare pentru sociolingvişti, întrucât priveşte explicit
probleme precum limbajul, puterea şi politeţea, comunicarea
interculturală, aspecte legate de comunicarea intergen, precum şi
chestiuni mai generale privind folosirea limbajului în acest cadru.
Schimbarea apărută în ultimele două decenii în preocupările ştiinţelor
sociale s-a reflectat în poziţionarea comunicării interpersonale ca un punct
cheie atât pentru cercetătorii, cât şi pentru practicienii interesaţi de modul
de funcţionare şi dezvoltare a organizaţiilor. Multitudinea cercetărilor
legate de limbajul profesional se manifestă în numeroase discipline
precum lingvistica, studiile organizaţionale (de resurse umane, de relaţii
publice etc.), managementul, etnometodologia, ştiinţele comunicării,
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 1

psihologia socială, sociologia şi ramura pedagogiei care priveşte educaţia

adulţilor.
În ciuda acestui interes crescut, abia în ultimii ani au apărut studii
asupra comunicării la locul de muncă bazate pe date „reale”, culese din
interacţiuni autentice şi din observaţii directe ale participanţilor la
comunicare în cât mai multe contexte de activitate comunicativă la locul
de muncă. Multe studii de comunicare organizaţională, spre exemplu, se
bazează pe materiale provenite din surse secundare, cum ar fi propria
experienţă la locul de muncă, interviuri cu angajaţi în poziţii cheie şi
observaţii anecdotice (numai din când în când, numai anumite aspecte,
numai ceea ce i se pare relevant unui anumit cercetător etc.). Cercetarea
lingvistică şi etnometodologică asupra discursului instituţional se bazează
pe date autentice de limbă.
Cursul de faţă descrie şi exemplifică modalități de realizare
comunicativă ale limbajului profesional românesc actual, bazându-se pe
date autentice de limbă culese în zece organizaţii diferite ca dimensiuni,
structură organizatorică şi obiect de activitate.

1.3 Scurt istoric al cercetării limbajului profesional românesc

Cercetarea comunicării la locul de muncă în ţara noastră numără

puţine contribuţii recente, însă preocupările legate de acest domeniu au
început în urmă cu aproape jumătate de secol, prin mai multe studii
aparţinând Tatianei Slama-Cazacu, bazate pe anchete efectuate în
sectorul industrial. Cercetătoarea pleacă de la premisa că limbajul trebuie
studiat la faţa locului, în procesul muncii şi o face „în peste 75 de locuri”
de muncă diferite (Slama-Cazacu 1999: 464), aplicând metodologia
contextual-dinamică. Slama-Cazacu (1999: 232) descrie studiul dinamic
drept “urmărirea fenomenelor de limbaj în cursul activităţilor – iar printre
acestea, al activităţii fundamentale, munca”. Componenta contextuală a
metodologiei propuse de cercetătoare se referă nu doar la “interpretarea
faptelor lingvistice”, ci şi la “însuşi modul de a le culege” (Slama-Cazacu
1999: 233). Faptele de limbă sunt surprinse în contextul dinamicii lor
discursive prin observaţie directă, convorbiri sau interviuri, înregistrări ale
unor scurte schimburi verbale pe banda de magnetofon şi prin fotografii
care surprind comunicarea gestuală. Publicate succesiv între anii 1962 şi
1964, rezultatele au fost sintetizate şi completate de către cercetătoare în
Psiholingvistica. O ştiinţă a comunicării (1999: 463-501).
Slama-Cazacu atrage atenţia nu doar asupra limbajelor tehnice, de
specialitate sau profesionale, ci mai ales asupra particularităţilor mesajului
în context profesional. Ea enumeră particularităţi „de ordin sintactic,
morfologic, fonic (pentru transmiterea mesajelor în condiţii de zgomot, la
distanţă etc.)”, referindu-se concomitent la „utilizarea diverselor sisteme
de semne, modalităţile diverse de circulaţie a mesajelor (<<reţelele>>), tot
ceea ce este modificat sau modificabil în mesaje din cauza utilizării lor în
timpul şi în funcţie de scopurile muncii” (Slama-Cazacu 1999: 463). Un
deziderat important al cercetării sale este şi analiza efectului mesajelor din
punctul de vedere al eficienţei activităţii desfăşurate.
Abordând acest domeniu, Tatiana Slama-Cazacu şi-a propus
determinarea principiilor generale rezultate, pe de o parte, din influenţa

2
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 1

comunicării prin limbaj asupra muncii (din perspectivă psihologică) şi, pe

de altă parte, din influenţa muncii asupra comunicării prin limbaj (din
perspectiva psiholingvisticii, a lingvisticii teoretice şi a celei aplicate).
Cercetătoarea identifică rolurile limbajului în procesul muncii ca fiind:
a) de a instrui;
b) de a informa;
c) de a planifica munca;
d) de a evalua;
e) de a coordona.
Influenţa muncii asupra comunicării se manifestă, pe de o parte,
“asupra alegerii unui anumit sistem de exprimare-receptare (…), a unei
anumite căi de distribuţie, în comunicare, a unei anumite direcţii de
circulaţie a mesajelor”, iar pe de altă parte, “asupra procesului efectiv de
codare sau de decodare” (Slama-Cazacu 1999: 466-467).
Dincolo de folosirea limbajului articulat, se remarcă utilizarea în
procesul muncii şi a altor mijloace: vocale (fluieratul), acustice (clopote,
claxonări, sonerii, sirene etc), mimico-gesticulatorii sau vizuale. O
observaţie interesantă este legată de rolul gestului, care capătă o
importanţă deosebită în anumite contexte profesionale, întrucât devine o
componentă a frazei, înlocuind uneori componenta verbală, propriu-zis
lingvistică (Slama-Cazacu 1999: 468).
Ansamblul mijloacelor prin care s-a putut realiza cercetarea
comunicării în procesul muncii în anii 1960 a fost completat ulterior de
către cercetătoare prin analiza modificărilor de terminologie şi de cod date
de transformările tehnice din industria românească a anilor 1980
(introducerea automatizării şi folosirea computerului). Contribuţiile Tatianei
Slama-Cazacu (prin analiza contextual-dinamică) la definirea specificului
comunicării în procesul muncii din mediul industrial sunt remarcabile
pentru perioada în care acestea au fost făcute, cercetarea ei reprezentând
o activitate de pionierat în domeniu.
Împreună cu Tatiana Slama-Cazacu afirmăm că “o asemenea
cercetare este dintre cele mai pasionante” (1999: 464) şi confirmăm
necesitatea abordării ei holistice, prin toate mijloacele puse la dispoziţie
de tehnica modernă.
?Exerciţiul 1
Daţi exemple de mesaje care apar în context profesional şi pot fi
condiţionate de zgomotul (ex. din secţie, de pe şantier etc.) şi / sau
distanţa dintre interlocutori.
Care credeţi că este eficienţa lor într-un astfel de context ?
Există posibilitatea de a le înlocui prin alte mijloace (vocale, acustice,
mimico-gesticulatorii, vizuale) ?
Folosiţi pentru răspuns spaţiul liber din chenar

3
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 1

1.4 Procesul de comunicare

Componentele procesului de comunicare
Din punctul de vedere al ştiinţei comunicării, procesul de
comunicare înseamnă în esenţă transmiterea unei informaţii de către un
emiţător, către un receptor, printr-un canal. Din acest fapt reiese că
„procesul comunicării presupune mai mult decât un participant; anume, pe
lângă emiţător (sau emitent), unul sau mai mulţi receptori potenţiali.” (van
Cuillenburg, Scholten, Noomen, 2000, 25). Însă comunicarea nu se
încheie odată cu preluarea informaţiei. Informaţia poate exercita o anumită
influenţă asupra receptorului, modificându-i opiniile, ideile sau
comportamentul. Astfel procesului de comunicare i se adaugă o
componentă intenţională ce reiese din efectul pe care emiţătorul doreşte
să-l provoace receptorului prin informaţia transmisă.
Modelului elementar al comunicării i se mai pot adăuga alte câteva
elemente care fac posibilă explicarea mai exactă a acestui mecanism:
codarea, decodarea şi „zgomotul de fond”:

emiţător codare canal decodare receptor efect

zgomot de fond

Dacă un emiţător doreşte să transmită informaţie unui receptor, aceasta

trebuie să fie inteligibilă. Codată corespunzător, informaţia este transpusă
în mesaj oral sau în scris, iar ulterior în semnale care pot străbate canalul
spre receptor. Receptorul trebuie să decodeze mesajul transpus în
semnale şi să -l interpreteze. Interpretarea mai poate fi îngreuiată de un
surplus irelevant de informaţie sau de zgomotul de fond. (van Cuillenburg,
Scholten, Noomen, 2000, 27). Erorile de codare sau de decodare, precum
şi zgomotul de fond sunt factori care pot influenţa reuşita în comunicare.
Comunicarea în mediul profesional prezintă toate elementele
acestui proces. Emiţătorul (şeful, adjunctul, colegul etc) doreşte să
transmită un mesaj (anunţ, ordin, rugăminte, informaţie etc.) printr-un
canal (prin telefon, fax, e-mail, faţă-în-faţă etc.), către unul sau mai mulţi
receptori. El codează informaţia sub formă de mesaj verbal, pe care
receptorul îl va decoda conform datelor situaţiei de comunicare pe care le
are la dispoziţie. Un zgomot de fond pronunţat (spre exemplu, în cadrul
unei secţii de producţie) poate determina modificări majore în structura
mesajului codat de către emiţător. De asemenea, el poate influenţa major
şi în capacitatea de receptare şi de decodare a mesajului.
Conform schemei comunicării, descrisă de R. Jakobson (1964),
contextul comunicativ este elementul care integrează toţi ceilalţi factori ai
procesului de comunicare: emiţătorul, receptorul, referentul (obiectul,
fenomenul, situaţia extraverbală), mesajul (despre referent), codul
(sistemul de semne recunoscute atât de către emiţător, cât şi de către
receptor) şi canalul (deschis între cei doi poli ai comunicării, cel al emiterii
şi cel al receptării).

4
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 1

Canalul este factorul comunicării care creează distincţia dintre scris

şi oral. În folosirea canalului scris datele contextului pot fi suprimate, pe
când în comunicarea orală, datele contextului imediat sunt implicite.
Diferenţele legate de canalul de comunicare sunt marcate prin caracterul
reversibil al rolurilor de emiţător şi receptor în comunicarea orală, spre
deosebire de caracterul ireversibil al acestor roluri în comunicarea scrisă.
Mesajul este la rândul lui influenţat de canalul folosit de participanţii la
actul de comunicare. Scripta manent sau scrisul implică formulări
definitive, pe când verba volant sau vorba „zboară”, permiţând
participanţilor la comunicarea orală să negocieze sensurile şi să permită
re-formulări, clarificări, uneori chiar prin folosirea unor mijloace non-
verbale şi / sau paraverbale.

?Exerciţiul 2
Precizaţi componentele comunicării în următorul text :
MARCELA : Să ştii că aşa nu se mai poate…
DAN : [dă din cap aprobator]
MARCELA: Ţi-am mai spus că trebuie să porţi boneta.
DAN : aveţi dreptate…
MARCELA : dacă vine vreo inspecţie, pe mine mă sancţionează şeful, că
nu ţi-am spus.
DAN : Nu, că io-s de vină.
MARCELA : Ştiu că e prea cald cu ea, dar n-am ce face.
DAN : Aveţi dreptate.
Folosiţi pentru răspuns spaţiul liber din chenar

Funcţiile limbajului
Fiecărui factor care intervine în procesul de comunicare îi este
asociată câte o funcţie:
- funcţia emotivă (centrată pe emiţător)
- funcţia conativă (centrată pe receptor)
- funcţia referenţială (centrată pe referent)
- funcţia metalingvistică (centrată pe cod)
- funcţia fatică (centrată pe canal)
- funcţia poetică (centrată pe mesaj).
?Exerciţiul 3
Folosind Dicţionarul de ştiinţe ale limbii, familiarizaţi-vă cu expresiile
gramaticale funcţiilor limbajului şi recunoaşteţi funcţia actualizată în
următorul text :
Folosiţi pentru răspuns spaţiul liber din chenar
Săgeată înainte înseamnă « sens unic ».

5
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 1

1.5. Limbajul profesional – delimitări teoretice

Condiţionări pragmatice şi sociolingvistice
Definită pe larg drept studiul limbajului în relaţie cu utilizatorii,
pragmatica cercetează alegerile pe care aceştia le operează,
constrângerile la care se supun, modul în care ei folosesc limbajul în
cadrul interacţiunii sociale şi efectul asupra celorlalţi participanţi la actul de
comunicare. Dintre multiplele aspecte care conturează problematica
pragmaticii generale, vom utiliza cu preponderenţă noţiuni legate de
principiile şi strategiile communicative şi câteva observaţii privind teoria
actelor de vorbire şi analiza conversaţională. Studiul principiilor se îmbină
cu practica performanţei conversaţionale, incluzând toate aspectele uzului
limbii, înţelegerii mesajului şi adecvării la situaţia de comunicare.
Interpretarea strategiilor comunicative performate atât la polul emiterii, cât
şi la cel al receptării oferă imaginea complexităţii procesului de
comunicare în mediul profesional. Abordarea limbajului profesional se
înscrie în linia unei pragmatici aplicate, axată pe probleme ale interacţiunii
comunicative specifice unui context în care eficienţa este foarte
importantă.
În analiza limbajului profesional este necesar a se ține cont de un
aspect sociopragmatic major, şi anume modul în care uzul limbii în mediul
profesional suferă constrângeri de natură socială, fiind în permanenţă
condiţionat de variabile precum: puterea relativă a participanţilor la actul
de comunicare, distanţa socială şi gradul de interferenţă al unui act de
amenințare a imaginii interlocutorului (face threatening act - FTA) (Brown
şi Levinson 1987: 15).
Problematica sociolingvistică este prezentă în observaţiile privind
aspecte ale registrului limbii folosit de interlocutori, în funcţie de
background-ul lor socio-cultural, de apartenenţa etnică, de gen, vârstă sau
clasă socială. Fenomenul multilingvismului, noţiuni precum prestigiul,
puterea, politeţea şi relaţia limbajului cu ideologia sunt alte aspecte care
ne ajută să identificăm modul în care participanţii îşi definesc identitatea
comunicativă. Locutorii exploatează aspectele mai subtile sau mai
evidente ale limbajului pentru a-şi construi relaţiile sociale (cu
interlocutorii, cu publicul sau chiar cu persoane absente) şi identitatea (în
raport cu societatea, în general şi cu ceilalţi participanţi la actul
comunicării, în special).
Cooperare şi politeţe
Comportamentul adecvat social depinde de observarea şi
respectarea unor principii generale şi a unor norme specifice subsumate
conceptului de politeţe. Definită ca practică a organizării actului lingvistic,
politeţea face ca acesta să fie receptat ca inofensiv şi în conformitate cu
aşteptările sociale ale participanţilor. Fiind o noţiune normativă a oricărei
societăţi, politeţea face parte din cadrul unui management comunicativ
eficient. Leech (1983) oferă o abordare generală în analiza politeţii,
propunând principiul cooperării, care, în accepţiunea lui Grice (1975),

6
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 1

este fundamentul tuturor conversaţiilor. Acesta presupune că locutorii

angajaţi într-o interacţiune doresc să coopereze şi aşteaptă un
comportament similar, cooperant, din partea interlocutorilor. Un alt
principiu de bază în interacţiunea comunicativă este principiul politeţii,
propus de Leech. El sugerează o sumă de maxime (spre exemplu,
maxima tactului, a generozităţii şi a modestiei) care guvernează
comportamentul comunicativ al participanţilor. Brown şi Levinson (1978,
1987) iau drept punct de plecare tot principiul cooperării. Modelul lor de
politeţe se bazează pe două noţiuni primare: raţiune şi imagine. Vorbitorii
sunt dotaţi cu raţiune pentru a lua decizii în cunoştinţă de cauză şi în
conformitate cu propriul interes. Imaginea persoanei are două faţete: un
eu negativ şi unul pozitiv. Imaginea negativă reflectă dorinţa vorbitorului
de a nu fi constrâns de alţii în acţiunile sale, iar imaginea pozitivă reflectă
dorinţa de a fi acceptat şi recunoscut de ceilalţi. Arta politeţii este aceea
de a pune în balanţă aceste două dorinţe şi de a ţine cont că fiecare
interactant simte nevoia să-şi satisfacă atât eul negativ, cât şi pe cel
pozitiv.
Astfel se minimalizează apariţia unui face threatening act şi se măresc
şansele unei participări constructive la interacţiune.
Cercetarea lingvistică beneficiază în ultima vreme de aportul
metodologic şi teoretic al “orientării interacţioniste” (Ionescu-Ruxăndoiu
2002: 6-7). “Premisa condiţionării reciproce a activităţilor care se
desfăşoară la polul emiterii şi al receptării” (Ionescu-Ruxăndoiu 2002: 6)
constituie şi punctul de plecare al analizei noastre. Măsura în care are loc
această condiţionare depinde de situaţia de comunicare (în special de
canalul folosit de vorbitori). În procesele complexe de comunicare
interactivă, specifice mediului profesional (spre exemplu, în şedinţe), am
identificat texte scrise şi interacţiuni verbale care funcţionează drept
“replici” într-un “dialog” perpetuu al “continuumului conversaţional de la
locul de muncă” (Holmes 2000: 36). Un mesaj de tip e-mail poate
declanşa o comunicare orală directă, care poate conduce la o conversaţie
telefonică ulterioară sau la un raport scris amănunţit. Recunoscând
importanţa cercetării interacţiunilor face-to-face, trebuie să remarcăm
totodată insuficienţa lor deontologică în procesul muncii. Aici, poate mai
mult decât în alte domenii, fixarea în scris a datelor importante constituie
un element vital al unei comunicări eficiente.
Necesitatea unui corpus de analiză
Dacă documentele scrise sunt mai uşor de catalogat şi de studiat,
analiza interacţiunii verbale nu se poate efectua în lipsa unui corpus
reprezentativ, cuprinzând înregistrări directe ale unor conversaţii
spontane. Prin urmare, analiza bazată pe corpus (corpus linguistics)
surprinde fenomenele interacţionale autentice, spontane, aşa cum au fost
ele produse şi receptate, în contextul lor specific. În acest curs, vom folosi
analiza unor exemple de interacţiune verbală autentică pentru a arăta
strategiile utilizate de către vorbitori şi de către receptori în codarea şi,
respectiv, decodarea mesajelor.
Interacţiune în context profesional
Plecând de la considerentele strict lingvistice înspre cele de ordin
cognitiv, psihologic, sociologic etc. antrenate de analiza interacţiunii
verbale (Ionescu-Ruxăndoiu 2002: 7), abordarea noastră se îndreaptă

7
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 1

înspre ceea ce Schegloff (1991) descrie drept “structură socială” şi anume

“o preocupare pentru (relaţiile de) putere şi statut şi distribuţia lor în cadrul
unor formaţiuni sociale precum: clasele, grupurile etnice, grupurile
alcătuite în funcţie de vârstă, gen şi relaţii profesionale” (în Jaworski, A. şi
Coupland, N. (eds) 2001: 108). Formaţiunile sociale alcătuite pe baza
relaţiilor profesionale includ comunităţile de practică (Eckert şi McConnell-
Ginet 1992), în general, şi organizaţiile în care ele îşi desfăşoară
activitatea, în particular. Astfel, identitatea socială relativă a participanţilor
la interacţiune devine relevantă nu doar la nivelurile de organizare
conversaţională (Ionescu-Ruxăndoiu 1999: 43), ci şi la nivel discursiv sau
ideologic.
Concomitent, contextul comunicativ se lărgeşte dinspre
componenta lui lingvistică, înspre cele non-lingvistice (gestică, mimică
etc.), iar la un alt nivel, înspre contextul social particular şi cel ideologic
general. Lărgirea conceptului de context influenţează şi analiza efectelor
acestuia asupra producerii şi a receptării enunţului. Condiţionările
contextuale explică adesea alegerile operate de vorbitori la nivelul
producerii textului şi oferă un ghid de interpretare corectă a mesajelor la
polul receptării. Principiile şi strategiile comunicative ne oferă chei
suplimentare în interpretarea interacţiunilor de la locul de muncă.
Principiul şi maximele cooperative descrise de Grice (1975), se axează pe
obiectivele ilocuţionare ale comunicării, pe când principiul şi maximele
politeţii (dezvoltate de Brown şi Levinson 1978, 1987) acordă importanţă
obiectivelor sociale, de interrelaţionare comunicativă. Folosirea strategiilor
subiacente principiilor şi maximelor se face în scopul eficientizării
comunicării, dar şi al realizării obiectivelor tranzacţionale ale
interlocutorilor din mediul profesional.
La nivelul discursului, vom discuta structura specifică textelor sau
interacţiunilor, în măsura în care aceasta prezintă o oarecare recurenţă şi
poate fi considerată caracteristică pentru un anumit tip de discurs. Gradul
ridicat de formalism al discursului profesional se manifestă cu precădere
la nivelul comunicării în scris, în timp ce comunicarea orală directă poate
căpăta şi accente informale.
Termenul de context poate fi raportat la niveluri diferite de analiză.
Nivelul local al unui enunţ este nivelul discursiv cel mai apropiat, dat de
intervenţia în curs, cea precedentă şi cea următoare. Interpretarea
sensului precis al enunţului în primul rând la nivel local este necesară
pentru trecerea spre un al doilea nivel de relevanţă pentru analiza
contextului, cel al relaţiilor dintre participanţi: statuturile lor relative,
situarea pe scara ierarhică a organizaţiei, perioada de timp de când
lucrează împreună ş.a. În timp ce unii teoreticieni consideră astfel de
relaţii fixe, date, reprezentanţii constructivismului social argumentează
faptul că participanţii îşi construiesc rolurile sociale pe parcursul
interacţiunii. În contexte sociale diferite, oamenii tind să accentueze
aspecte diferite ale identităţii lor sociale.
Contextul mai cuprinde factori precum locul în care se desfăşoară
schimbul verbal şi cunoştinţele anterioare pe care participanţii le introduc
în interacţiune: jargonul tehnic, abrevierile specifice unei anumite activităţi
sau organizaţii etc. Asemenea informaţii ajută analistul să distingă

8
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 1

nivelurile de semnificaţie şi să interpreteze corect conversaţia de la locul

de muncă.
Puterea – concept cheie în comunicarea profesională
În cele din urmă aducem în discuţie semnificaţia socială a
discursului la un nivel socio-contextual mai larg. La nivel instituţional,
gama strategiilor acceptate de manifestare a puterii este constrânsă de
ideologia dominantă şi de valorile pe care ea le promovează. Astfel
managerii pot fi direcţi, asertivi, urmărind cu îndârjire obiectivele
tranzacţionale ale organizaţiei sau, dimpotrivă, cooperanţi, concilianţi şi
axaţi pe relaţiile de colegialitate de la locul de muncă. În ce măsură aceste
abordări sunt instanţe de manifestare a unei atitudini faţă de autoritate şi
care sunt valorile după care o organizaţie îşi ghidează activitatea sunt
aspecte contextuale mai largi, propuse de analiza critică a discursului
(CDA). Un concept important în CDA este acela de putere. În general,
perspectiva CDA este una “din afara puterii”, analizând “presiunile de sus
şi posibilităţile de rezistenţă la inegalităţile din relaţiile de putere care apar
drept convenţii sociale” (Wodak şi Meyer 2001: 3). În cursul de faţă vom
aborda atât perspectiva teoretică a CDA, cât şi un punct de vedere al
celor aflaţi “la putere” în mediul profesional.
Identitate şi context comunicativ
Comunicarea apare ca un instrument în procesul de creaţie a unor
lumi proprii, nu doar ca o activitate pe care o desfăşurăm în interiorul
acestora. Accentul pus pe aspectele dinamice ale interacţiunii cade şi
asupra modului în care oamenii, grupurile şi categoriile sociale îşi
construiesc propria identitate în şi prin limbaj.
Contextul profesional este un creuzet în care se îmbină identităţi
multiple: şeful, subordonatul, colegul, amicul, membrul echipei, individul,
reprezentantul organizaţiei, femeile, bărbaţii, tinerii, vârstnicii, majoritarii,
minoritarii etc. Toţi se manifestă comunicativ şi îşi dezvăluie una sau alta
dintre identităţi, în funcţie de condiţionările şi constrângerile contextuale
din momentul enunţării. Rolul analistului este să descopere care identitate
se activează, în ce context şi prin ce mijloace, astfel încât eficienţa
rezolvării problemelor de la locul de muncă să nu aibă de suferit, iar
obiectivele tranzacţionale şi sociale ale indivizilor să se dezvolte într-un tot
unitar armonios.
Limbajul profesional
În cele ce urmează vom folosi termenul de limbaj profesional în
următoarea accepţiune: limbajul folosit în comunicarea în mediul
profesional, la locul de muncă, între membri ai aceluiaşi colectiv sau
organizaţie. Pentru a uşura înţelegerea relaţiilor de comunicare, vom
apela şi ne vom referi doar la acele procese de comunicare care se
desfăşoară în cadrul unei instituţii sau organizaţii, între colegi, excluzând
astfel relaţiile cu terţii (clienţi, beneficiari ai serviciilor unei instituţii sau
organizaţii).

9
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 1

1.6. Lucrare de verificare

?Verificare 1
Numiţi trei caracteristici ale comunicării în mediul profesional şi
argumentaţi specificitatea lor. (30 DE PUNCTE)
Folosiţi pentru răspuns spaţiul liber din chenar
1)

2)

3)

?Verificare 2
Construiţi un text în care funcţia predominantă să fie cea metalingvistică.
(20 DE PUNCTE)
Folosiţi pentru răspuns spaţiul liber din chenar

?Verificare 3
Explicaţi relaţiile profesionale din textul următor, răspunzând punctual
cerinţelor :
Context: Marius, îşi abordează superiorul, pe Cornel, în încercarea de a
obţine o zi liberă.
1 MARIUS: Pot să vorbesc ceva cu tine?
2 CORNEL: Sigur, ia un pic loc…
3 MARIUS: Ştii... e o vreme aşa faină…
4 CORNEL: îhî
5 MARIUS: ştii mă gândeam că ar merge un schi în weekend
6 CORNEL: da... spune-mi care-i problema?
7 MARIUS: aş fi vrut să-mi iau o zi liberă vineri, dacă se poate...
Folosiţi pentru răspuns spaţiul liber din chenar
1) Enumeră cele trei variabile sociolingvistice specifice comunicării (10
PUNCTE)
-
-
-

2) Arată modul în care interacţiunea este condiţionată de context şi de

canalul de comunicare (20 DE PUNCTE)

10
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 1

3) Discută modul în care Marius îşi pregăteşte replica 7. (20 DE

PUNCTE)

Punctaj total: 100 de puncte.

1.7 Surse bibliografice

Bidu-Vrănceanu, Călăraşu, Ionescu-Ruxăndoiu, Mancaş, Pană-

Dindelegan (2001) Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti: Nemira.
Brown şi Levinson (1978, 1987) Politeness: Some Universals in Language
Usage, London: Cambridge University Press.
Eckert şi McConnell-Ginet (1992) Communities of Practice: where
language, gender and power all live. Apărut în Kira Hall, Mary
Bucholtz & Birch Moonwomon (eds.) Locating Power: Proceedings of
the Second Berkeley Women and Language Conference, Berkeley
CA: Berkeley Women and Language Group: 89-99.
Grice, H.P. (1975) Logic and conversation, în Peter Cole şi Jerry L.
Morgan (eds) Syntax ans Semantics. Vol. 3, Speech Acts, New York:
Academic Press: 41-58.
Holmes, Janet (2000) Politeness, power and provocation: how humour
functions in the workplace, Discourse Studies 2, 2: 159-185
Ionescu-Ruxăndoiu, L. (1999) Conversaţia. Structuri şi strategii, ediţia a
doua, Bucureşti. All.
Ionescu-Ruxăndoiu, L. (coord.), (2002) Interacţiunea verbală în limba
română actuală. Corpus. Schiţă de tipologie, Bucureşti: EUB.
Leech, G. (1983) Principles of Pragmatics, Cambridge University Press,
Cambridge.
McQuail, D. (1999) Comunicarea, Iaţi: Institutul European.
Schegloff, E. A. (1991) Talk and Social Structure, în Jaworski, A. şi
Coupland N. (eds) The Discourse Reader, London şi New York:
Routledge, 2001: 107-120.
Slama-Cazacu, T. (1999) Psiholingvistica. O ştiinţă a comuncării,
Bucureşti: All Educational.
van Cuilenburg, Scholten, Noomen (2000) Ştiinţa comunicării, Bucureşti:
Humanitas.
Wodak şi Meyer (eds.) (2001) Methods of Critical Discourse Analysis,
London: Sage Publications.

11
 Stanca MĂDA - Limbajul profesional în româna actuală, Unitatea 1

1.8 Sugestii de rezolvare a exerciţiilor

?Exerciţiul 1
Pentru a fi eficiente, mesajele transmise în condiţii de zgomot sau distanţă
mare între participanţi pot fi modificate prin:
- reducerea lungimii lor (transmiterea strictă a informaţiei, fără
alte detalii ce nu se pot auzi sau înţelege)
Ex: Stai! Opreşte! în loc de: Stai pe loc, că poate cădea ceva peste tine...
- completarea sau chiar înlocuirea mesajului verbal cu
semnale non-verbale (acustice, vizuale etc.)
Ex: Cod de sunete transmise printr-un fluier sau printr-o sirenă, semnale
luminoase care, prin convenţie, înseamnă diferite lucruri. În mod
asemănător funcţionează codul de semnalizare acustică şi luminoasă în
caz de pericol.

?Exerciţiul 2
Participanţii la actul de comunicare sunt Marcela şi Dan, care îşi
alternează rolurile de emiţător şi de receptor, fapt specific comunicării
orale.
Referentul actului de comunicare este: obligativitatea purtării bonetei la
locul de muncă.
Canalul folosit: oral, fapt atestat de alternanţa rolurilor şi de folosirea
mijloacelor non-verbale.
Codul: limba română.
Mesajul constă în succesiunea propriu-zisă a replicilor.
Contextul: este cadrul unei secţii de producţie din sectorul alimentar (unde
normele de igienă impun purtarea bonetei), comunicarea are loc între şef
(Marcela) şi subaltern (Dan), etc.

?Exerciţiul 3
Funcţia actualizată în text este cea metalingvistică.

12