Modernitate si postmodernitate

Tabel comparatin între modernitate și postmodernitate :

Modernitate Postmodernitatea
Curent de gândire caracterizat prin Curent de gândire caracterizat prin punerea
Definiție promovarea ideii de progres social în discuție a ideilor de modernitate, având
prin cunoaștere și rațiune. în vedere eșecul lor pentru progres social.
A început să se nască în timpul
Sursă Renașterii (secolul al XV-lea) și s-a Mijlocul secolului 20 (anii 70 și 80).
cristalizat în secolul al XVIII-lea.
Pesimism.
Critica presei ca axe de putere.
Narațiunea progresului prin
Critica dinamicii consumatorilor.
cunoaștere.
Respingerea pierderii vieții private.
Caracteristici Închinarea gândirii raționale.
Întrebarea asupra noilor procese de
Viziunea antropocentrică.
comunicare.
Schimbarea structurilor politice.
Critica permanentă.
Preocupare pentru mediu.

Ce este modernitatea?
Modernitatea este înțeleasă ca fiind o mișcare intelectuală care și-a avut originile filozofice în
secolul al XV-lea, în timpul Renașterii, dar care s-a cristalizat în secolul al XVIII-lea. În acel
moment, propunerile sale s-au materializat în sfârșit în lumina schimbărilor politice,
economice, sociale și culturale care au avut loc în acel moment.

Modernitatea a promovat individualitatea, utilizarea rațiunii, protecția drepturilor cetățenilor

și o nouă ordine politică care a fost cheia reorganizării structurilor de putere în Europa, prin
introducerea unor concepte precum statul național și separarea puterilor.

Caracteristicile modernității

Ideea progresului în modernitate se învârtea în jurul a trei axe esențiale:

 Omul ca o nouă măsură a lucrurilor.

 Rațiunea și știința ca metode de interpretare a realității.
 O nouă structură politică administrativă.

Mai detaliat, acestea ar fi unele dintre caracteristicile esențiale ale modernității:

Narațiunea progresului prin cunoaștere

Modernitatea ridică o idee de progres și evoluție socială bazată pe cunoaștere și exprimată în

știință, economie, filosofie, drept și politică ca cunoaștere centrală. În modernitate nu există
loc pentru narațiunea mitologică sau mistică pusă de religie.

Închinarea gândirii raționale

Modernitatea propune o eliberare a gândirii doctrinare în schimbul subiectivității și gândirii
individuale. Conform acestui curent de gândire, rațiunea și logica trebuie să înlocuiască
doctrina religioasă ca resursă pentru a explica natura lucrurilor.

Viziunea antropocentrică

Pentru modernitate, omul este noul epicentru al lumii, întrucât toată rațiunea și logica și, prin
urmare, toate metodele și știința care vor permite progresul social încep de acolo.

Schimbarea structurilor politice

Sfârșitul modelului feudal a adus cu sine o nouă formă de diviziune politică teritorială
propusă de modernitate: statul național.

Acestea sunt porțiuni din teritorii definite, cu o populație constantă și o structură de putere
împărțită în trei instituții centrale:

 Executiv : dirijat de oricine dispune și execută legile.

 Ramura legislativă : dirijată de cei care creează legile.
 Sistemul judiciar : condus de cei care aplică legile.

Ce este postmodernitatea?
Postmodernitatea este un curent de gândire care a apărut la mijlocul secolului al XX-lea ca o
critică a modernității.

Principalul său argument este că modelul propus de mișcarea predecesorului a eșuat, în timp
ce ideea de progres prin cunoaștere nu este suficientă pentru a atinge bunăstarea societății.

Deși nu există un punct de plecare și de sfârșit clar pentru postmodernitate, căderea Zidului
Berlinului în 1989 este văzută ca punctul culminant al postmodernității. În timp ce
schimbările globale provocate de atacurile din 11 septembrie marchează declinul acestui
sistem de gândire.

Caracteristicile postmodernității

Respingerea ideilor ridicate de modernitate a fost firul comun al postmodernității și a fost

exprimată în diferite caracteristici:

Pesimism

Postmodernitatea este responsabilă de sublinierea eșecului nu numai al modernității, ci al

tuturor modelelor politice, economice și sociale care au apărut din aceasta. Pentru gândirea
postmodernă, noua dinamică globală este incompatibilă cu propunerea modernității.

Critica presei ca axe de putere

Pentru postmodernism, mass-media sunt (împreună cu puterea economică) noile centre de

putere datorită capacității lor de a influența masele. În consecință, se generează o omogenizare
a gândirii care este contrară viziunii critice necesare pentru a promova schimbări în ordinea
stabilită.

Critica dinamicii consumatorilor

Potrivit postmodernității, dinamica capitalistă condusă de Revoluția Industrială a fost

înlocuită de o economie bazată pe consum. Acest lucru determină producția masivă de bunuri
și servicii care, în majoritatea cazurilor, sunt de natură efemeră sau consumabilă.

Negarea pierderii vieții private

Apariția internetului, a internetului și a rețelelor sociale a determinat o serie de schimbări

tehnologice și sociale care duc la pierderea confidențialității individuale în schimbul
informațiilor și comunicării instantanee.

Întrebarea noilor procese comunicaționale

În postmodernitate, mesajul nu mai este atât de relevant, ci modul în care este prezentat și
impactul pe care îl poate avea, dincolo de conținutul său. În plus, există o supraexpunere la
informații și o tendință de conținut efemer și irelevant.

Critica permanentă

În postmodernitate, religia, politica, sistemul economic și dinamica socială sunt permanent

puse la îndoială, în încercarea de a găsi răspunsuri care să permită găsirea de noi căi de
progres și avansare.

Preocupare pentru mediu

În postmodernitate există o mai mare conștientizare și dovezi ale schimbărilor generate de

industrializare. Acest lucru a generat noi mișcări dedicate protecției resurselor naturale și a
ecosistemelor acestora.

Rețineți totuși că conceptul de postmodernitate se referea inițial la o mișcare artistică și

culturală, mai mult decât politic. Cu toate acestea, a servit ca sursă de inspirație pentru
mișcările sociale care au încorporat chestionarea meta-povestirilor (explicații despre
funcționarea societății cu pretenția de universalism) în modul lor de abordare a politicii.

Pentru a o spune și mai succint, termenul „postmodernitate” se referă la o situație

socioculturală a unui anumit timp, care este cea a sfârșitul secolului XX și începutul
secolului XXI (datele variază în funcție de autor). Iar termenul „postmodernism” se referă la
o atitudine și o poziție epistemică (de a genera cunoștințe), care este și rezultatul situației
socioculturale din același timp.

Origini și caracteristici principale

Începuturile postmodernității variază în funcție de referință, autor sau tradiția specifică care
este analizată. Există cei care spun că postmodernitatea nu este o eră diferită, ci o actualizare
sau o extensie a modernității în sine. Adevărul este că limitele dintre una și cealaltă nu sunt
complet clare. Cu toate acestea, putem lua în considerare diferite evenimente și procese care
au fost relevante pentru a genera transformări importante.

1. Dimensiunea politico-economică: globalizare

Termenul „postmodernitate” diferă de termenul de globalizare prin faptul că primul reprezintă
statul cultural și intelectual, iar cel de-al doilea reprezintă organizarea și expansiunea globală
a capitalismului ca sistem economic și democrația ca sistem politic.

Cu toate acestea, ambele sunt concepte conexe care au puncte de întâlnire diferite. Și acest
lucru se întâmplă deoarece postmodernitatea a început parțial din cauza procesului de
transformare politică și economică care a generat ceea ce putem numi „societăți
postindustriale”. Societăți în care relațiile de producție au trecut de la concentrarea pe
industrie la concentrarea în principal pe managementul tehnologiei și comunicare.

La rândul său, globalizarea, al cărei boom este prezent în postmodernitate, se referă la

expansiunea globală a capitalismului. Printre altele, acesta din urmă a avut ca rezultat
reformularea inegalităților socioeconomice afișate de modernitate, precum și a stilurilor de
viață puternic bazate pe nevoia de consum.

2. Dimensiunea socială: mass-media și tehnologiile

Acele instituții care, în vremuri anterioare, ne defineau identitatea și susțin coeziunea socială
(pentru că ne făceau foarte clare rolurile noastre în structura socială, cu aproape nicio
posibilitate de a imagina ceva diferit), își pierd stabilitatea și influența. Aceste instituții sunt
înlocuite de intrarea noilor media și tehnologii.

Acest lucru creează o supunere importantă față de aceste mass-media, deoarece acestea sunt
poziționate ca singurele mecanisme care ne permit să cunoaștem „realitatea”. Unele teorii
sociologice sugerează că acest lucru creează o „hiperrealitate” în care ceea ce vedem în mass-
media este chiar mai real decât ceea ce vedem în afara ei, ceea ce ne face să concepem într-un
mod foarte îngust fenomenele lumii.

Cu toate acestea, în funcție de modul în care este utilizată, noile tehnologii au generat și
efectul opus: au servit ca un instrument important de subversiune și întrebare.

3. Dimensiunea subiectivă: fragmente și diversitate

După cel de-al doilea război mondial, timpul pe care îl cunoaștem ca modernitate a intrat într-
un proces de destrămare și transformare care a slăbit stâlpii ordinii și ai progresului
(principalele caracteristici ale revoluțiilor științifice și sociale), astfel încât de atunci încolo
Critica raționalității excesive se extinde, precum și o criză a valorilor care marcaseră
relațiile tradiționale.

Acest lucru are ca unul dintre efectele sale un număr mare de dispozitive pentru construirea
subiectivităților: pe de o parte, se generează o fragmentare semnificativă a acelorași
subiectivități și procese comunitare (individualismul este întărit și se generează și fugitive
legături și stiluri de viață accelerate, care se reflectă de exemplu în modă sau în industria
artistică și muzicală).
Pe de altă parte, este posibil să se facă diversitatea vizibilă. Indivizii atunci suntem mai liberi
să construim atât identitatea noastră, cât și articulațiile noastre sociale și sunt inaugurate
noi modalități de a înțelege lumea, precum și noi și noi înșine.

Adică, din gândirea postmodernă, este respins idealul realizării unui mod de gândire cât mai
obiectiv și, prin urmare, adaptat la realitate în aspectele sale cele mai fundamentale și
universale. Se acordă prioritate poveștilor alternative care explică fațete ale realității care nu
sunt cele mai frecvente sau cele care primesc cea mai mare atenție.

Pe de altă parte, această respingere a narațiunilor cu pretenția de universalitate a fost criticată

pentru că a fost considerată o scuză pentru legitimarea relativismului de tot felul, lucru care
lasă în afara dezbaterii „cunoașterea populară” asociată culturilor non-occidentale sau străină
moștenirea iluminismului: medicina chineză, credința în spirite, mișcări identitare radicale etc.