Katherine Verdery – Socialismul ce a fost și ce urmează

„Stafia” care a bântuit pentru mai bine de jumătate de secol continentul european și care a
dus la numeroase schimbări de ordin politic, economic, cultural, social și mai ales modificări la
nivelul mentalului colectiv, a generat, o dată cu declinul și prăbușirea întregului edificiu creat, un
flux impresionant de lucrări și studii, de analize și interpretări. Spre deosebire de numeroase
lucrări, care sunt rezultatul unor cercetări de arhivă, cartea de față este produsul direct al unor
studii directe, pe teren, realizate de antropologul american Katherine Verdery în România, între
anii 1973 și 1989.

Obţinând doctoratul la Stanford University, autoarea devine profesor de antropologie la

Universitatea din Michigan, iar de numele ei se leagă numeroase proiecte despre diverse
probleme din Romania: naţionalismul, problemele etnice, transformarea sistemului politic si
economic după 1990 etc. De asemenea este presedintele asociaţiei „American Association for the
Advancement of Slavic Studies”, membru în consiliu de administraţie al „Social Science
Research Council” fost membru în consiliu de conducere al asociatiei „American
Anthropological Association”.

De la începutul cercetării sale în România (1973) şi până la prima publicarea a acestei

cărţi în 1996, lui Katherine Verdery i-au alte trei lucrări şi un articol: Transylvanian Villagers:
Three Centuries of Political, Economic and Ethnic Change (University of California Press,
1983), Compromis şi Rezistenţă: Cultura română sub Ceauşescu (Humanitas, Bucureşti, 1994),
National Ideology Under Socialism: Identity and Cultural Politics in Ceausescu’s Romania
(University of California Press, 1991) şi The elasticity of land: problems of property restitution
in Transylvania in „Slavic Review”, 53 (4), p.1071-1109, 1994.

Socialismul și modul în care acesta a fost implementat și a funcționat, a atras atenția

asupra problemelor majore cu care democrațiile capitaliste, liberale se confruntau și la care nu au
reușit încă să găsească un răspuns coerent, o rezolvare: inegalitatea socială, foametea, sărăcia,
exploatarea. Înfătuirea programelor socialiste, care capătă un aspect mesianic, a fost îngreunată
și chiar coruptă în esență de către politicile monstruoase, aspre, dezumanizante, prin care sute de
mii de oameni au fost terorizați și chiar uciși. Această distanțare de la idealul socialist-marxist, i-
a dus pe unii susținători și observatori să își abandoneze concepțiile stângiste anterioare și să
privească curentul socialist dintr-un alt unghi – lucru care a dus la apariția conceptului de
socialism real sau practicat/practicabil. Practic, aceste trăsătări nefaste și îmbinarea lor cu cele
pozitive, rareori prezente de facto, au pus în dificultate întreaga cercetare a fenomenului socialist.

Contextul Războiului Rece a marcat considerabil atât realizarea lucrării, prin diferitele
piedici, cât și modul în care era perceput socialismul, ca alternativă a capitalismului. Având în
vedere demarcarea, delimitarea pe o axă ideologică est – vest, accentul căzând pe polii de putere
opuși, URSS și SUA, cercetarea a fost fundamental marcată de această antiteză, socialismul real
având întotdeauna de pierdut, mai ales în cadrul studiilor vestice.

În ceea ce privește lucrarea de față, sunt necesare 3 întrebări la care ar trebui să

răspundem:

1. De ce spațiul sud-est european, implicit România?

2. Cum, în ce mod a fost realizată cercetarea? (probleme, constrângeri, etc.)
3. De ce socialismul, postsocialismul?

În primul rând, cercetarea a venit pe fondul detensionării relațiilor și interesului

regimurilor comuniste de a avea acces la tehnologiile Occidentului, consecința imediată fiind
schimbul de cercetători și înființarea fundațiilor precum International Research and Exchanges
Board. Spațiul sud-est european nu a fost deci, un spațiu prea cercetat de către antropologi, iar
orice studiu în acest orizont reprezenta o muncă de pionierat. La toate acestea se adaugă și
fașcinația, spiritul aventurii Cortinei de Fier și a ceea ce se află în spatele ei. De ce România?
Răspunsul este unul aparent simplu, deoarece regimul de la București era unul mai deschis, lipsit
de tulburări interne, propice unor cercetări de teren.

În ceea ce privește restricțiile și impedimentele apărute, acestea se referă la tipurile de

subiecte abordate și atitidunea față de acestea, statutul științelor politice și inferioritatea
antropologiei și deplasarea într-o țară socialistă.

Postsocialismul și studiul acestuia oferă trei seturi de posibilități și oportunități, după cum
anunță și autoarea. În primul rând, este vorba despre o mai bună înțelegere a regiunii, a ceea ce
se întâmplă în regiune, a schimbărilor prin care sunt nevoiți est-europenii să treacă pentru a ieși
din socialism. ( Întrebări de la p. 20).

În al doilea rând, poate fi adusă o critică constructivă a formelor economice și politice

liberal-capitaliste occidentale prin orizontul celor care trăiesc construcția lor. (Privatizare,
jefuirea bogățiilor țării, pauperizare, corupție, superficialitate).

În ultimul rând, este posibilă o mai bună înțelegere a ceea ce a fost socialismul real, fie
privit ca sistem sui generis sau ca o versiue vulgarizată și prost-înțeleasă a capitalismului.
Totodată, un alt imbold al studiului este reprezentat de necesitatea eliminării noțiunilor stereotipe
de abordare conceptuală a socialismului, deseori propagate de mass-media, dar și a eliminării
imaginilor utopice, mesianice a socialiștilor occidentali care nu au trăit în acest sistem. Mai mult
de atât, criticii capitalismului ar putea utiliza studiul socialismului în căutarea de noi alternative
la problemele endemice ale societății actuale.

Studiul deubutează cu o analiză comprimată, ideală a socialismului, lăsând la o parte

veleitățile și diversele nuanțe pe care acesta le ia în lumea reală. Descompunerea sistemului
socialist, duce la o mai bună înțelegere a modului în care acesta a funcționat, lăsând loc unei
reflecții limpezi a naturii și a consecințelor sale. Totodată, un astfel de model euristic, poate ajuta
la evidențierea unor aspecte problematice ale perioadei de tranziție și anume: schimbările
survenite în statului proprietății, privatizarea, schimbarea naturii consumului etc.

Producția

Fragilitatea socialismului are drept fundament sistemul de planificare centralizată, care de

facto¸ nu era nici planificat și nici prea centralizat. Economiile socialiste sunt denumite economii
de lipsuri date fiind lipsurile apărite ca urmare a umflaării bugetelor și al stocării de materiale de
către directorii de la nivelele inferioare. Lipsa de forță de muncă din socialism a modificat
statutul muncitorului socialist; acesta era mai bine poziționat față de omologul său în spațiul
capitalist. (stocul de forță de muncă)
Supravegherea și redistribuirea paternalistă

Pentru ca nemulțumirea să nu devină o opozișie fățișă, partidul comunist a dezvoltat

mecanisme ce aveau scopul de a-i menține pe muncitori docili și a-și păstra legitimitatea:
aparatul de supraveghiere și redistribuirea produsului social.

Prima mare industrie a socialismului este cea a producției de dosare. Oamenii reali sunt
reflexia dosarelor, ei exista prin intermediul dosarelor. Nu conta veridicitatea celor scrise în
dosare, ci era mai mult vorba de cantitate, nu de calitate. Acest lucru a dus la scăderea încrederii
generale a oamenilor în oameni, urmărindu-se sporirea dependenței acestora față de sistem.

Trecând la partea pozitivă a precarității legitimității și a încercării de legitimare a puterii,

în centrul atenției se află promisiunile de redistribuire a bunurilor și bunăstarea socială. Traduse
conceptual drept „paternalism socialist”, ideologia comunistă „se hrănea” prin intermediul
redistribuirii bunurilor și a oferirii unei bunăstări sociale. (Hrană, haine, locuri de muncă,
locuințe). Practic, regimurile comuniste s-au menținut atât timp cât economia de lipsuri a rezistat
presiunii redistribuirii. „Legea dinamicii” socialismului presupune acumularea nu de profituri
pentru în cazul capitalismului, ci de resurse care să fie ulterior redistribuite. Practic, era mai mult
decât o tendință spre autarhie: se urmărea, mai mult decât reducerea dependenței față de exterior,
se urmărea sporirea dependenței celor dinăuntru. Așadar, important pentru birocrația socialistă a
fost acapararea, atât a resurselor, cât mai ales a resurselor care să genereze alte resurse, deci a
mijloacelor de producție.

Prin redistribuire, statul își păstra legitimitatea, controlul, deci ideile precum cele
referitoare la eficiența în vânzări, profituri sporite erau irelevante; se urmărea sporirea puterii
distributive, și folosirea tuturor resurselor disponibile în circuit. De aceea s-a pus accentul pe
industria grea, în dauna celei de consum, pentru ca statul să rămână în controlul bunurilor, să iși
păstreze puterea de distribuție. În sistemul socialist exista o tensiune între ceea ce era necesar
pentru legitimrea lui – redistribuirea bunurilor – și ceea ce era necesar pentru puterea lor –
acumularea lucrurilor la centru. Neglijând consumul în favoarea constituirii unei baze de resurse,
s-a ajuns la diviziune a economiei. Există o economie oficială, organizată formal de socialism și
o economie neoficială, informală denumită și economia a doua. Această „piață neagră” era
ținută în viață de eforturile depuse de oameni pentru a face rost, legal sau mai puțin legal, de
produsele necesare, în condițiile în care statul nu putea să satisfacă aceste nevoi. Acest tip de
economie a parazitat-o pe prima, transformând consumul dintr-un act socio-economic precum în
capitalism, într-un act politic. (blugii ca manifestare a puterii de a procura produse inexistente pe
piața statului). Nevoile nu sunt date, nu sunt create, dezvoltate, extinse, practic nu mai sunt
numite pentru a putea fi satisfăcute de un anumit produs precum se întâmplă în cazul
economiilor capitaliste, prin reclame, ci în socialism nevoile au căpătat un caracter de bază,
marcă a egalitarismului socialist. Antropologul John Borneman a văzut în această relație dorințe
și bunuri o deosebire importantă între capitalism și socialism: capitalismul face ca o dorință să
devină concreta, specifică, chiar dacă lucrurile sunt mereu în mișcare, socialismul trezea dorințe
fără a le focaliza.