Radio Europa Liberă – o voce a societății românești

Perioada Răzbiului Rece, caracterizată de competiție de tip „king of the hill”, a

antrenat, în ambele tabere ale conflictului, toate mijloacele necesare pentru impunerea și
promovarea unui anumit curent de opinie, unei anumite ideoligii, cu scopul final de a
submina credibilitatea unei părți și de a rămâne astfel, la final, o singură câștigătoare. Fiind
un nou tip de război, câmpurile de luptă au suferit modificări și s-a trecut de la o confruntare
deschisă, armată, la una de tip psihologic, care vizează întocmai gândirea, modul de acțiune și
mentalitățile oamenilor, încercându-se în acest mod, obținerea unei victorii totale, fără a se
apela la forța militară, deci înainte de a exista o confruntare propriu-zisă.
Sfârșitul Celui De-al Doilea Război Mondial și instaurarea regimurilor comuniste care
au început o ofensivă propagandiscă de proporții cu obiectivul clar de a co-opta o masă cât
mai mare de oameni la principiile comunist-sovietice în vederea legitimării preluării puterii,
de altfel prin metode aparent democratice, au reprezentat catalizatorul derulării unor
operațiuni sistematice, clandestine, de război psihologic, printre care se numără și propagarea
de știri și informații, pe calea undelor radio, statelor comuniste aflate în spatele Cortinei de
Fier. Geneza ideei de constituire a posturilor de radio internaționale Europa Liberă si
Libertatea poate fi identificată în perioada cuprinsă între anii 1947-1948, perioadă în care se
încheie procesul de instaurare a comunismului și a cenzurii sovietice ce bloca răspândirea
liberă a informațiilor. În această perioadă, atât Congresul, cât și diverși reprezentanți ai lumii
corporatisete americane au decis să coopereze în vederea difuzării de știri și informații din
lumea liberă în statele aflate după Cortina de Fier.
Primul pas a fost reprezentat de înființarea Free Europe National Committee, cu
sediul la New York, în ianuarie 1949 la inițiativa Departamentului de Stat al SUA și având
drept principal promotor pe generalul american Lucius Clay, unul dintre organizatorii
debarcării în Normandia și delegat în cadrul Comisiei Aliate de Control din Germania 1.
Printre directorii și șefii de servicii ai societății, anomin înregistrată, s-au numărat Alan
Dulles, viitorul director CIA și Dwight. D. Eisenhower, viitorul președinte al SUA. Prima
emisie a postului Radio Europa Liberă a avut loc la 4 iulie 1950, în Cehoslovacia și a avut un

1
Mihai Pelin, Operațiunile „Melița” și „Eterul”. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate, Editura
Albatros, București, 1999, p. 13.
program cu o durată de 30 de minute prin care se anunța faptul că postul reprezintă o voce a
cehilor și slovacilor liberi, că militează pentru demascarea și denigrarea persoanelor aflate în
angrenajul comunist, fiind de fapt un mesaj prin care populația era înștiințată de faptul că nu
este singură, că nu a fost abandonată2. Au urmat, mai apoi, emisiuni regulate către Ungaria,
Bulgaria și Polonia și chiar către Albania.
Încă de la început, Free Europe, a dispus de secții naționale, pentru fiecare stat aflat
sub ocupație sovietică. Din secția română au făcut parte, încă de la lansarea programului, doi
emigranți, în persoana lui Mihail Fărcășanu și a lui Anghel Rugină 3. Deși inaugurarea
postului s-a petrecut în iulie 1950, redacția s-a constituit mai târziu, iar prima emisiune a fost
transmisă la data de 29 octombrie 1951, primul director fiind publicistul Alexandru
Gregorian4.
Audiența postului, în cazul României, a crescut pe măsură ce regimul lui Nicolae
Ceaușescu a accentuat metodele de control a societății, societatea românească devenind din
ce în ce mai izolată, atât față de Occident, cât și față de statele vecine, iar propoganda și
dezinformarea cunoșteau o creștere proporțională cu mizeria materială și spirituală a
populației5. Seria de evenimente a anului 1977 a dus la o sporire a încrederii și interesului
acordat de români postului de radio, dar fiind faptul că acesta a fost un sprijin și o modalitate
de comunicare în contextul cutremurului din seara de 4 martie, devenind totodată și o
imagine reprezentativă a opoziției și a mișcării disidente. La Europa Liberă au fost citite
numerose scrisori ale opozanților regimului, printre care amintim Paul Goma, Vasile
Paraschiv, Vlad Georgescu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, a făcut cunoscute intențiile unor
grupuri precum Grupul de acțiune Banat sau Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din
România, dar și mesajele unor membri ai partidelor istorice, fie prezenți în România, precum
Ion. C. Brătianu sau Ion Puiu, fie din străinătate precum Ion Rațiu sau Radu Câmpeanu 6. În
decursul ultimului deceniu comunist, unele estimări susțineau faptul că postul este ascultat de
80-90% din populației, lucru exprimat și prin unele scrisori trimise.
De-a lungul perioadei de funcționare, Europa Liberă a reprezentat una dintre cele mai
periculoase instituții dată fiind activitatea sa contra regimului, care a alocat astfel, sume de
bani și mijloace diverse cu scopul de a o contracara. Astfel au fost desfășurate operațiuni

2
Richard H. Cummings, Securitatea contra Radio Europa Liberă, trad. de Traian Bratu și Lia Galic, Editura
Adevărul Holding, București, 2011, pp. 20-21.
3
Mihail Pelin, op.cit., p. 13.
4
Ibidem, p. 13.
5
Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (editori), Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă.
Vol. I 1979-1985, Editura Polirom, Iași, 2010, p. 10.
6
Ibidem, p. 12.
precum „Melița” care avea drept scop identificarea, obturarea și controlul canalelor de
comunicației dintre cetățeni și Europa Liberă, dar și infiltrarea unor agenți ai Securității
printre membrii posturilor occidentale. După anul 1978 și refugierea generalului Ion Pacepa,
operațiunea a suferit o reorganizare completă, iar noua operațiune declanșată „Eterul”
conferind o dimensiune sângerosă confruntării dintre Securitate și Europa Liberă7.
În anii 1980, obsesia lui Nicolae Ceaușescu cu privire la activitatea postului de radio a
cunoscut o aprofundare, acesta luând anumite măsuri radicale prin care se urmărea eliminea
persoanelor importante sau cu mare audiență, Securitatea plănuind o serie de atentate și
asasinări. Amintim aici, atentatul asupra Monicăi Lovinescu din 1977, implicațiile în moartea
lui Noel Bernard care a murit de cancer, pachetele bombă trimise lui Nicolae Penescu, Paul
Goma și Șerban Orescu, atentatul de la Munchen produs de teroritul angajat de regimul de la
București, Carlos, atacul asupra lui Emil Georgescu și multe altele.
În ceea ce privește scrisorile adresate Europei Libere, venite din România a cunoscut
o scădere constantă, datorată politicii de interceptare a corespondenței. Dacă în 1965 numărul
acestora era de aproximativ 3.500, în decursul ultimului deceniu comunist, a scăzut la
aproximativ 500 de scrisori anual.
Scrisorile trimise la Europa liberă provin de la toate categoriile societății, de la simpli
țărani, muncitori, tehnicieni, funcționari, tineri, studenți, intelectuali și chiar membrii ai
nomenclaturii și Securității. Dacă tinerii și studenții trimit cărți poștale emisiunilor de muzică
solicitând diverse dedicații pentru aniversări etc., candidații la emigrare, în special etnici
germani, se adresează emisiunilor dedicate drepturilor omului, în care prezintă abuzurile la
care este supusă întreaga societate8. Faptul că scrisorile provin din toate mediile sociale și de
la persoane cu ocupații diverse este reliefat și de modul în care aceste scrisori erau semnate:
fie erau alese pseudonime sau inițiale, fie formule anodine precum „Un ascultător”, „Un
român”, dar și formule mai sugestive precum „Un elev din România”, „Un tânăr veterinar”,
„Un inginer român”, „O fostă deținută politică mâhnită”, „O mamă nefericită”, „Un pamflet
din România” etc. Începând cu anii 1980 începe să crească frecvența scrisorilor colective
semnate „Un grup de...”, însă nu poate fi dovedită durata lor în timp și nici numărul exact de
persoane din care era format grupul sau dacă era vorba într-adevăr de un grup.
Printre scisorile primite la Europa Liberă sunt si cele trimise de comuniștii
dezamăgiți, ilegaliști, activiști sau membri de partid. Astfel, toate aceste scrisori ajută la
construirea un puzzle al vieții cotidiene din perioada comunistă, reprezentând un adevărat

7
Ibidem, p. 13.
8
Ibidem, p. 16.
concert pe mai multe voci, diferite, însă care cântă la unison. Prin diversitatea aspectelor
societății care sunt abordate prin scrisori, pe poate urmări, beneficiind de o privire multi-
unghiulară, deteriorarea vieții și generalizarea mizeriei morale și materiale9.
Scrisorile aveau o tripla destinație. În primul rând, erau adresate directorilor postului
Noel Bernard și Vlad Georgescu și chiar redactorilor. Informațiile erau o sursă importantă în
vederea realizării unei legături mai strânse cu țara, iar Europa Liberă avea rolul de a
contrabalansa propaganda oficială, în special în ultimul deceniu comunist.
În al doilea rând, scrisorile erau trimise către autoritățile române, direct lui Nicolae
Ceaușescu, din dorința de a informa și de a spera la o schimbare.
În al treilea rând, scrisorile erau adresate chiar concetățenilor, românii adresându-se
românilor, stabilind astfel un dialog.
Urmărirea postului de radio a devenit o dată cu trecerea timpului și adâncirea
problemelor societății o formă de rezistență pasivă, de sfidare, fie individuală, fie de grup,
oferind posibilitatea de a critica, de a prostesta, de a mobiliza românii și de a se elibera de
frustrările interioare.

9
Ibidem¸ p.19.
 ”Un grup de 16 muncitori dintr-o fabrică bucureșteană, decembrie 1981,
difuzată la 23 mai 1982.

Scrisoare,

Suntem un mic grup de români, în număr de 16 persoane, de la o întreprindere care

are peste 3.000 de muncitori. Datorită postului de radio Europa Liberă, (pe) care îl ascultă cu
multă plăcere și interes aproape toți cetățenii și chiar milițienii, securiștii și membrii de
partid, suntem ținuți la curent cu evenimentele din lumea întreagă. De asemenea, multe știri
din propia țară nu le-am cunoaște dacă nu le-ar fi difuzat postul de radio Europa Liberă.
Stimate domnule director, dezastrul economic din țara noastră este catastrofal. Acest
lucru îl vede tot poporul, dar nu înțelegem de ce îl acceptă. În fabrica noastră, care numără,
după cum v-am spus, peste 3.000 de muncitori, toți sunt nemulțumiți și nu-și vorbesc, după
cum se spune la noi, făcând bisericuțe. Am încercat să-i atragem, să facem ceva, le-am vorbit
de sindicatul SLOMR, dar am constatat următoarele: majoritatea sunt la curent cu emisiunile
postului de radio Europa Liberă, toți sunt de acord că ar fi trebuit făcut ceva, dar când este
vorba de a se trece la acțiune, nimeni nu mai suflă un cuvânt. Le este frică. Această frică,
dacă nu ar exista, în special neîncrederea că cel cu care vorbești nu te tradează, s-ar ajunge la
un rezultat. Ne lipsește un conducător cu inițiativă și răspundere. Suntem numai muncitori cu
greutăți familiale, și desigur că fiecare se gândește că, dacă l-ar lua Securitatea, ce va deveni
familia sa? Nu avem nici un intelectual printre noi care să gândească și să știe când și unde să
pună punctul pe i. Mulți, foarte mulți dintre muncitori, la ora de pauză nu au ce mânca. Cele
15 minute stau triști, singuri și fumează. Iar cei ce au câte ceva la ei, unii împart cu câte un
coleg, alții mănâncă retrași și stingheriți. Când avem ocazia, deschidem discuția despre
sindicatul Solidaritatea din Polonia, pe moment spiritele se aprind, încep discuțiile și fiecare
vine cu câte o propunere. Dar, datorită neînțelegerilor, totul se lasă baltă. Toți 16 ne-am
împărțit pe diferite sectoare și, cu toate eforturile noastre, încă nu am dat roade. Toți își dau
seama că muncesc din greu dar nu pentru bunăstarea lor, ci pentru a întreține o clică ale cărei
burți sunt prea sătule. Această clică este prea bine cunoscută la noi în țară, cât și în străinătate
(clica sau, mai bine zis, cum este cunoscută la noi în țară, sub denumirea de mafia ceaușistă).
23 de milioane muncesc nu pentru bunăstarea țării, așa cum pretinde dl Ceaușescu, ci pentru
huzurul și capriciile familiei ceaușiste. Cultul personalității ceaușiste a ajuns la apogeu.
Miliția și Securitatea, deși sunt bine plătite și aprovizionate, pentru că de așa ceva nu se pot
plânge, totuși au ocazia de a-și exprima părerile în cercuri restrânse cu siguranța că mai
departe nu se va auzi, iși exprimă nemulțumirea.
Vă rugăm ca această casetă să fie difuzată în cadrul emisiunii drepturile omului,
sâmbată seara. De ce am ales tocmai această emisiune? Vă voi explica. Datorită faptului că
această emisiune se transmite sâmbătă seara și este reluată duminică seara, majoritatea
ascultorilor nu scapă această emisiune. De la război au trecut 36 de ani, iar azi, în loc de
nivelul de trai ridicat pe care l-a promis partidul, avem cartele, ne lipsește pâinea, carnea și
multe altele necesare. Ar fi multe de spus, stimate domnule director, dar suntem convinși că
dvs. le știți mai bine ca noi. Niciunul din cei 16 colegi nu a făcut cerere de a pleca din țară și
nici nu vrem să placăm pentru că vrem să luptăm și să ne dezrobim țara de cotropitorii
nesăbuiți care au căzut pe capul nostru (familia și clica mafioților Ceaușescu). Transmitem pe
această cale cele mai calde și sincere urări de bine și prosperitate eroicului popor polonez și
sindicatului Solidaritatea, în frunte cu bravul ei conducător, Lech Walesa. Poate că într-un
viitor apropiat va înțelege și poporul român să urmeze exemplul poporului polonez,
scuturându-se de jugul asupritor al comunismului. Vă mulțumim cu deosebit respect pentru
difuzarea acestei benzi și vă urăm multă, foarte multă sănătate și să ne tineți la curent cu toate
știrile ca și până acum! La Mulți Ani pe 1982!”