George-Luțu Pristavu

A existat confesionalizare în Transilvania epocii moderne timpurii?

Confruntarea diverselor paradigme de interpretare cu privire la conceptul de

„confesionalizare” a ținut capul de afiș al scenei istoriografice ani la rând. Începând cu anii ’80,
cercetătorii Wolfgang Renhard și Heinz Schilling au adus în discuția academică acest proces
complex ca fiind unul cu dimensiuni social-politice, afectând nu numai religia și biserica, ci
întregul sistem1. Aceștia au definit confesionalizarea ca fiind acel sistem ideal de colaborare
strânsă între puterea politică și cea ecleziastică cu scopul principal de a uniformiza relieful
religios, de a crea instituții educaționale, de a controla riturile și de a disciplina societatea, totul
realizându-se într-o manieră top-down.
De-a lungul timpului, paradigma confesionalizării propusă de cei doi cercetători a primit
numeroase critici, unele în legătură cu periodizarea procesului, altele în legătură cu aspecte ce țin
de implicațiile sociale ale confesionalizării, iar cele mai multe au venit pe fondul eficienței
propriu-zise. Astfel, cercetătorul Luise Schorn-Schutte a rezumat critica paradigmei în câteva
puncte esențiale. În primul rând, nu se poate vorbi despre o confesionalizare reușită în totalitate
după modelul top-down propus, ci de mai multe modele aplicate în funcție de o serie de variabile
precum confesiune, sistem politic sau aspecte etno-lingvistice. Mai mult de atât, procesul nu a
dus la disciplinare și formarea unor comportamente dezirabile, controlate de către actorii
confesionalizării, existând o rezistență activă a celor de „jos”2. În al doilea rând, nu se mai poate
lua drept veridic aspectul legat de fundamentalitatea procesului, fiindcă pot fi observate și
domenii ale vieții care nu au fost atinse de acesta. În ultimul rând, paradigma confesionalizării a
adus în față conflictul „celor de sus” cu „cei de jos” generat de rezistența la proces, neluând î
seamă aspecte specifice micro-istoriei, a vieții individuale de zi cu zi.
După această scurtă punere în temă cu conceptele pe care le vom aborda în discuția de
față, vom încerca să aplicăm paradigma și în spațiul transilvănean cu scopul principal de a
observa dacă poate fi vorba sau nu de confesionalizare. Vom avea în vedere specificul politico-
confesional al Transilvaniei, atitudinea față de diversitatea confesională, influența statului juridic
intern, extern a factorilor decizionali și a celor funciari. Mai apoi, vom compara perspectivele a

1
Ute Lotz-Heumann, ‘The Concept of "Confessionalization": a Historiographical Paradigm in Dispute‘, Memoria y
Civilización (MyQ, 4, 2001), p. 96.
2
Ibidem, p. 113.

1
George-Luțu Pristavu

trei cercetători care s-au aplecat asupra acestui subiect, anume Graeme Murdock, Edit Szegedi și
Krista Zach și vom concluziona cu o opinie proprie.
Față de spațiul Imperiului sau al fostului regat ungar, Transilvania se remarcă printr-o
alcătuire politico-confesională originală. Pe plan intern, puterea politică era deținută de către cele
trei stări care aveau un cuvânt de spus în chestiunile juridice, religioase și fiscale, în timp ce
principele, ales din 1571 de către stări, conducea politica externă, arma și o parte din finanțe 3.
Complexitatea situației Transilvaniei a fost datorată și faptului că unii nobili protestanți au reușit
să câștige unele privilegii pentru confesiunea lor, ca urmare a sprijinului acordat regalității și prin
intermediul distribuției voturilor în Dietă4.
În ceea ce privește raporturile de putere efectivă, Zach exprimă poate fi observat faptul că
politica princiară și presiunile factorilor funciari nu au fost un factor decisiv în procesul de
confesionalizare. Argumentul acestuia are în vedere faptul că domeniile senioriale erau foarte
des transferate, precum și procesul de restructurare a proprietăților ca urmare a stingerii unor
familii, lucru care a dus coagularea unor mari mari seniori (Rakoczi, Bathory sau Szapolyai) 5. Cu
toate acestea, cercetătorul nu ajunge la o concluzie prea puternică legată de aplicarea principiului
valabil în Europa Centrală cuius regio, eius religio, pentru că încă nu există dovezi suficiente
care să-l susțină.
Din punct de vedere religios, în Transilvania nu a existat de jure o confesiune de stat,
sistemul religios fiind cel al religiilor recepte6. Pe de o parte, acest sistem îi limita puterile
princepelui de a interveni, însă pe de altă parte era legea (împotriva) inovației care îl obliga pe
acesta să intervină7. Astfel, conform lui Graeme Murdok, confesionalizarea în Transilvania a fost
un proces „slab”, prin discuții, predică, instituții educaționale, prin oferirea de titluri ereditare sau
funcții regale8. Relația strânsă dintre puterea politică și cea ecleziastică poate fi observată și prin
intermediul susținerii active și eforturilor depuse în sens educațional. Astfel, Gabor Bethlen și
principii din familia Rakoczi au oferit un spijin activ bisericii reformate în vederea dezvoltării

3
Krista Zach, ‘Stări, domeniu seniorial şi confesionalizare în Transilvania. Reflecţii asupra disciplinării sociale (1550-
1650)’ Studia Universitatis „Babeş-Bolyai”, Historia, 53/1-2 (2008), p. 105.
4
Graeme Murdock, ‘Principatul Transilvaniei în epoca confesională’‚ Studia Universitatis „Babeş-Bolyai”, Historia,
53/1-2 (2008), p. 64.
5
Krista Zach, op.cit., p. 115.
6
Edit Szegedi, ‘Politica religioasă a principilor reformaţi‘ Studia Universitatis „Babeş-Bolyai”, Historia, 53/1-2
(2008), pp. 78-79.
7
Ibidem, p. 79. Legea împotriva inovației obliga atât instituțiile religioase, cât și principele să intervină pentru a
apăra ortodoxia, punctul de reper teologic fiind anul 1571.
8
Murdok, op.cit., p. 64.

2
George-Luțu Pristavu

centrelor de educației, a tipăririi de texte, în timp ce clerul solicita din partea acestora
îndeplinirea unui standard de disciplină mult mai ridicat9. Sprijinul s-a materializat prin
înfiițarea unei academii la Alba Iulia în 1622 și prin finațarea pastorilor și studenților în vederea
urmării unor universtități protestante din Occident. Cercetătorul ajunge la concluzia că avem o
variațiune calvină cu specific transilvănean a confesionalizării moderne. La această concluzie au
contat faptul că nu era o măsură pragmatică și nici realizabilă a uniformiza confesiunea din
Transilvania, nefiind, de altfel, nici benefică în lupta contra absolutismului habsburgic10.
Totodată, diviziunea religioasă și structura pe stări a împiedicat impunerea unei singure
confesiuni prin prisma pericolului iminent de dezordine publică.
În această dezbatere academică a intervenit și Edit Szegedi, care a venit cu o formulă de
compromis. Astfel, concluziile la care a ajuns, au fost acelea că a existat o confesionalizare în
Transilvania, însă a fost una parțială. Rolul principilor a fost fundamental, însă nu fiindcă au
reușit să se impună pe plan confesional, ci fiindcă au eșuat. Astfel, eforturile în politica religioasă
a dus la o complicare a peisajului confesional. Deși la Cluj sabatarienii au fost convertiți forțat,
structura administrației fiind modificată, biserica unitariană nu a dispărut, subliniind astfel
limitele confesionalizării11.
Krista Zach ajunge la o concluzie asemănătoare în prinvința unei confesionalizări
limitate, punctând faptul că într-un stat al stărilor în care funcționează un sistem al religiilor
recepte, uniformizarea confesională este una limitată, nefiind posibilă o confesionalizare de stat,
ci una fragmentată12. Libertatea religioasă, precum și structura duală princeps și regnum a
conferit Transilvaniei o altă evoluție de contramodel, aflându-se în contratimp.
Concluzionând, procesul de confesionalizare în Transilvania este unul cu multiple valențe
specificile, complexitate datorată structurării politice și religioase. De asemenea, o concluzie
tranșantă nu poate fi exprimată dat fiind faptul că paradigma confesionalizării încă pune
probleme la nivelul cercurilor academice, neexistând un consens. Personal, ne raliem la poziția
mai echilibrată a lui Edit Szegedi, considerând că a fost vorba de o confesionalizare în
Transilvania, doar că ea a cunoscut ale nuanțe spre deosebire de Europa Centrală și a fost
realizată parțial.

9
Ibidem, p. 69.
10
Ibidem, p. 75.
11
Edit Szegedi, op.ci., p. 88.
12
Zach, op.cit., p. 125.

3
George-Luțu Pristavu

Bibliografie

 Ute Lotz-Heumann, ‘The Concept of "Confessionalization": a Historiographical

Paradigm in Dispute‘, Memoria y Civilización (MyQ, 4, 2001), 93-114.
 Graeme Murdock, ‘Principatul Transilvaniei în epoca confesională’‚ Studia Universitatis
„Babeş-Bolyai”, Historia, 53/1-2 (2008): 59-75.
 Edit Szegedi, ‘Politica religioasă a principilor reformaţi‘ Studia Universitatis „Babeş-
Bolyai”, Historia, 53/1-2 (2008): 76-99.
 Krista Zach, ‘Stări, domeniu seniorial şi confesionalizare în Transilvania. Reflecţii asupra
disciplinării sociale (1550-1650)’ Studia Universitatis „Babeş-Bolyai”, Historia, 53/1-2
(2008): 100-126.