Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA

Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă


Facultatea de Istorie şi Filosofie
Specializarea : Managementul securităţii în societatea contemporană
Disciplina: R e l i g i e ş i P o l i t i c ă î n R e l a ţ i i l e I n t e r n a ţ i o n a l e

America şi lumea musulmană


(Referat semestrial pentrul cursul
Religie şi Politică în Relaţiile Internaţionale )

Autor: Adrian HALIP, IDD Cj, anul 1

Iunie, 2010

Page 1 of 10
Abstract:

Prin această lucrare am urmărit, în primul rând, să-mi lărgersc


orizontul cunoaşterii prin asimilarea de noi cunoştinţe ce se
acumulează în timpul pregătirii unei lucrări de specialitate.
Deasemenea, am vrut să clarific anumite noţiuni ce s-au regăsit în
timpul predării cursului şi în timpul studiului individual.
Metodologia folosită este una formată din lucrările ce se pot accesa
pe internet precum şi din lucrările ce se regăsec în bibliografia
necesară înţelegerii acestui curs. Lucrarea ce am creat-o
demonstrează importanţa religiei pe scena internaţională şi
surprinde elemente definitorii islamului ce intră în contrast cu
celelalte religii. Deasemenea, am evidenţiat şi modul în care
America relaţionează cu acest fenomen islamic precum şi modul în
care islamul reuşeşte să se dezvolte într-o Americă a zilelor noastre.

Introducere:

Lucrarea această este creată din dorinţa de a aborda două teme ce


se află momentan în centrul scenei politice mondiale. Aceste puteri,
Islamul pe de o parte şi America pe de alta reprezintă două curente
diferite, opuse. În timp ce prin America eu înţeleg progres,
modernism, salt tehnic, prin Islam eu văd cult, tradiţie, religie,
familie. Complementare, aceste două curente se întâlnesc la graniţa
a două lumi. Războinici, cu un cult al apartenenţei puternic dezoltat,
islamicii reacţionează la pericolul ce vine din partea Americii prin
legile, modul de percepţie şi forme de organizare.
Datele acumulate în timpul cursului îmi permit să am o imagine
relativ clară a modului de desfăşurare a acestei cioncniri pe scena
mondială. Însă experienţa redusă în acest domeniu nu-mi permite să
înţeleg în totalitate chestiunile de fineţe emergente unui domeniu
aşa de complex şi încarcat de tradiţie ca cel al religiei. Prin această
lucrare am vrut să demonstrez că imaginea construită de media faţă
de acest fenomen este oarecum distorsionată, realitatea fiind una
mai complexă şi cu puternice implicaţii economice. Am vrut să
demonstrez că generalizarea este incorectă şi am demonstrat că
musulmanii diferă între ei ca mod de abordare al religiei. Acest fapt
rezultâ în conflicte ce se regăsec în interiorul islamului. Abordarea
acestei teme este una de natură ştiinţifică deoarece am încercat să
încadrez un fenomen între anumite graniţe folosind date exacte,
neinfluenţate de subiectivism. Părerile mele au un caracter neutru
deoarece nu favorizez nici una din cele două culturi.

Page 2 of 10
1. Religia, statul şi politica în America
Literaratura recentă a politicii şi a ştiinţelor sociale ne
impresoionează prin formalism. În urmă cu două decade, se punea un
accent covârşitor asupra separării dintre structura societăţii şi
modul ei de funcţionare aşa cum se specifică în două lucrări de
specialitate: cea a lui David Easton ce priveşte teoriile politice şi
în cea a lui Talcott Parson ce priveşte teoriile sociale1. Într-un mod
ciudat, acest formalism îşi are originea într-un model clasic
european: în termeni Maxişti, un dualism între bază şi structură; în
termenii lui Durkheim, un loc liber între contractual şi organic; iar
în viziunea lui Weber, o luptă continuă între autoritatea carismatică
şi cea raţională. Întreaga terorie politică şi socială a asumat
duaismul nu doar ca un model, ci ca un mod de structurare al
gândirii.2
Metafizica dualismului are o tradiţie religioasă atât în cultura cât
şi în statul Vestic. Schisma s- a adâncit mult mai adânc decât
certurile denominale, transformându-se în tradiţie, în credinţe
moştenite de la generaţie la generaţie: noţiuni ce ţin de profan şi de
sacru, de divin şi material. Aşa, s-a evoluat într-o adevărată
arhitectură diferită a celor două tărâmuri. Unele tărâmuri aparţineau
Cezarilor, adică claselor conducătoare, alte tărâmuri aparţineau
Papei. Aşadar este de presupus că D-zeu a creat aceste două tărâmuri
distincte, care deşi interacţionează într-un mod nearmonios, rămân
diferite şi separate. Astfel , D-zeu rămâne un furnizor al unui sistem
metafizic ciudat de cecuri şi balanţe.
În cultura Vestică, tradiţia Vestică, oamenii nu cresc având
credinţa cum că politicul şi tradiţia sunt un tot unitar. În vest, ideea
dominantă este a unui dualism al celor două.3 Se spune că originea
conştiinţei creştine se regăseşte în opus ei, în cea politică. Oamenii
de ştiinţă ce se ocupă cu studiul socialului, nu au studiat această
teorie a dualismului ci mai de grabă au acceptat-o ca pe ceva de sine
stătător. Marele zid ce separă religia şi politica, în termenii de
politică Americană , este deasemenea văzut ca un zid ce separă
empiricul de teologic, ştiinţificul de religios.4
Atunci când ne referim la religiozitatea poporului american
întâlinim două opinii. Prima, expusă cel mai bine de către
scriitoarea britanică Harriet Martineau expune faptul că americanii
poartă credinţa asemeni unei haine uşoare, fără să-i acorde prea
mare importanţă. Americanii, prin credinţă primesc o corecţie
nesemnificativă petntru modul destrăbălat în care îşi duc viaţa.O

1
Yvonne, Yazbeck , Haddad & John, L., Esposito, Musliums on the Americaniyation Path, Oxford,
London, 1999
2
Humayun, Ansari, The Infield Within, Muslims since 1980, C. Hurst&Co., United Kingdom.
3
D. Kellner, Globalization and the Postmodern Turn, 2004
4
Nadia Anghelescu.. Introducere în islam, Bucureşti: Editura Enciclopedică, 1993

Page 3 of 10
altă perspectivă este cea a lui G. K. Chesterton care a caracterizat
americanii ca fiind un popor a cărui inima este însăşi biserica.
Aceste contradicţii apar poate pentru că America este un ciudat
amestec între secular şi religios5. Acestă contradicţie poate să apară
şi din faptul că oamenii privesc religia din puncte de vedere
diferite. Ce face ca o persoană să fie religioasă ? Răspunsul este
următorul: participarea la serviciul religios o perioadă lungă de
timp, un comportament drept, generozitate din punct de vedere
financiar faţă de cei necăjiţi, în concluzie, un amestec între toate
aceastea. Religia e ceva ce se naşte numai sub auspiciile unei
instituţii pe care o numim biserică, sau este ceva ce vine dinadâncul
sufletului omenesc ? Răspunsul la această întrebare nu este unul
simplu, deoarece religia se află la graniţa unor concepte, idei ce
generează uneori definiţii conflictuale6.
Atunci când ne referim la religia americană, există două
concepte ce se află în conflict. Astfel, ne refrim la religia formală şi
cea informală. Mai simplu, vorbim de religia bisericii (când vorbim
de o religie ce pune biserica în centrul oricăror instituţii religioase)
şi de religia oamenilor, a poporului.7 Cu toate că cele două forme
ale religiei interacţionează şi nu ar trebui să fie tratate ca fiind
polar opuse, ele tind să scoată în evidenţă două domenii diferite.
Religia formală, de cele mai multe ori descrisă ca fiind oficială,
instituţională sau organizată. Această formă este compusă din
diferite doctrine religioase ale căror baze sunt puse de către
instituţii religioase specializate şi care sunt implementate de
profesionişti. Doctrinele sunt împărtăşite maselor prin liturghii sau
alte ritualuri. De cele mai multe ori, această religie poartă numele
de religia care vine de sus, din ceruri. Religia polpulară, religia
maselor se referă la modul în care indivizii înţeleg şi pun bazele
unei religii personale. Unii oameni de ştiinţă privesc religia
informală ca fiind stratul de sub religia formală.8 Aşa cum afirmă
Kim, religia formală are în vizor obiectivele sacre, ţn timp ce religia
populară este tărâmul religie asociate cu profanul. Religia populară
pune accentul pe nevoile lumeşti ale enoriaşilor, de ajutor, de
sprijin, securitate emoţională, protecţie de ghinioane şi de
împlinirea nevoilor materiale. Există însă ciocniri între aceste două
moduri de a interpreta credinţa. Leaderii religioşi consideră că
religia populară nu este mai mult decât un amestec de superstiţii
care nu fac decât să-l îndepărteze pe dreptcredincios de adevărata
cale. Pentru a înţelege cu adevărat religia, noi trebuie să avem în
vedere cele trei moduri de manifestare ale acesteia: crez, instituţie
5
George, Braswell, Jr,, Islam and America, Broadman&Homan Publishers, Dallas, Texas.
6
D. Kellner, Globalization and the Postmodern Turn, 2004
7
Yvonne, Yazbeck , Haddad & John, L., Esposito, Musliums on the Americaniyation Path, Oxford,
London, 1999
8
Kambiz, GhaneaBassiri, Competing Visions of Islam in the United States, Grove Press, 841 Broadway,
New York.

Page 4 of 10
şi social-cultural. Cu toate că aceste moduri nu surprind total
posibilităţile de manifestare ale credinţei, prin acestea însă, religia
se poate manifesta politic. Prin aceste trei modalităţi, religia devine
un actor puternic pe scena politicului, realizându-se astfel legătura
dintre laic şi religios.

2.Cele două lumi musulmane

Civilizaţia musulmană poate fi împărţită în două lumi. Pe de o


parte lumea arabă şi pe de alta, lumea non-arabă. Acestă diferenţiere
nu se bazează pe emergenţa istorică a musulmanilor de-a lungul
timpului, ci are relevanţă dacă ne referim la compoziţia etnică a
musulmanilor.9 Lumea arabă este compusă din câteva sute de
milioane de oameni ce vorbesc araba şi aderă la cultura arabică. Se
întinde din Maroc în Vest şi până în Iraq la Est. Mulţi dintre
membrii islamului trăiesc astăzi în Europa de Vest şi America, dar
există şi o importantă minoritate arabă în ţările de pe continentul
African. Lumea arabă este originea civilizaţiei musulmane şi şi-a
păstrat caracteristicile proprii în interiorul acestei civilizaţii.10
Arabii se constituiesc într-o etnie cu câteva trăsături comune cum ar
fi limbă, moştenire istorică, şi o cultură comună.11 Lumea
musulmană nonarabă este la fel de mare ca cea arabă, constituită din
câteva etnii cu un trecut diferit, cu limbi diferite şi culturi diferite.
Evoluţia lumii musulmane nonarabe coincide cu răspândirea religiei
lui Mohamed din peninsula Arabică în diferite direcţii.
Aproape toate statele musulmane au fost create în opoziţie cu
colonialismul occidental. Aşadar, doar câteva state din lumea
musulmană cum ar fi Turcia, Arabia Saudită, Iran, Afganistan si
Butan nu au fost niciodată colonizate de puterile Europene. Multe
dintre ţările musulmane au trebuit să poarte un război de eliberare
înainte de a deveni state independente şi de a înlătura jugul
coloniştilor. Atât în lumea arabă musulmană cât şi în cea arabă
nemusulmană câştigarea independenţei statale şi politice s-a dovedit
a fi controversată. Acest lucru a determinat izbucnirea unor
puternice violenţe politice ce a condus la implicarea unor puteri
străine într-un fel sau altul. Dovadă este implicarea masivă a
americanilor în Iraq.
Lumea arabă de astăzi este alcătuită dintr-un număr de state
independente ce colaborează în slab organizata Ligă a Statelor
Arabe. Aceasta este compusă din: Algeria, Bahrain, Comoros,
Djibouti,Egipt, Iraq, Iordania, Kuweit, Liban, Libia, Mauritania,
Maroc, Oman, Palestina, Qatar, Arabia Saudită, Somalia, Sudan,
9
Benjamin, Barber, Jihad versus McWorld : modul în care globalizarea şi tribalismul remodelează lumea,
2002
10
Thomas, L., Friedaman, The Lexus and the Olive Tree, 2002
11
lfred-Louis de Prémare. Originile islamului. Între scriitură şi istorie. Traducere: Mircea Anghelescu.
Chişinău: Editura Cartier, . 2004

Page 5 of 10
Siria, Tunisia, Emiratele Arabe Unite si Yemen. Guvernul egiptean
a propus ligii Arabe în anul 1945 să se creeze o organizaţie compusă
din state suverane care nu este nici o uniune dar nici o federaţie.
Liga Arabă încearcă să promoveze interesele statelor membre.Liga
Arabă a servit ca un forum pentru membri în interiorul căruia statele
şi-au putut regla politicile şi au putut lua hotărâri în ceeea ce
priveşte problemele de interes comun12. Aşa, s-au putut soluţiona şi
câteva dispute ce priveau statele arabe cum ar fi războiul civil din
Liban. Liga a sprijinit deasemenea crearea unei politici economice
comune, exemplu pentru aceasta fiind înfinţarea Cărţii Economice
Comune a Arabilor. Deasemenea s-a pus accent pe păstrarea culturii
arabice, precum şi pe promovarea drepturilor copilului(Manour
1992).
În lumea musulmană non-arabă, statele naţiuni şi-au stabilit
identitatea funcţie de etniile din care fac parte. Iran a reuşit să-şi
menţină independenţa dar petrolul pe care îl posedă a atras prea
mult interes şi interferinţă vestică, până când un regim şiit a fost
ales la sfârşitul unei ere sunite. Odată cu dispariţia imeriului indian,
două mari ţări musulmane au apărut cu toate că India încă mai
adăposteşte între graniţele proprii o puternică minoritate
musulmană.13 Însă emergenţa acestor ţări musulmane nu au condus
automat spre o instaurare clară a unei democraţii europene care să
pună accent pe drepturile şi libertăţile cetăţeanului liber. În urma
studiilor de specialitate s-a dovedit că majoritatea ţărilor
musulmane au obţinut un scor mediu sau scăzut în ceea ce priveşte
modul de respectare al drepturilor omului.Excepţie o face India cu
puternica ei minoritate musulmană.
Modalitatea prin care se încearcă păstrarea unui oarecare control
asupra unei populaţii ce doreşte din ce în ce mai multe drepturi
datorită contactului cu civiliţaţiile vestice este orientarea spre
religie. Familiile regale din Arabia Saudită, Jordania, Maroc,
Bahrain, Qatar şi emiratele arabe unite sunt nesigure şi simt nevoia
de a-şi întări legitimatea prin intermediul religiei. În republicile
musulmane, stabilitatea constituţională este rară. După ce şi-au
declarat independenţa, multe din ţările musulmane au schimbat
regimul nu numai o dată ci chiar de mai multe ori14. Iran şi
Afganistan, cele două ţări care nu au fost niciodată colonizate sunt
caracterizate de o puternică instabilitate politică. Afganistan rămâne
împărţită în triburi chiar şi până astăzi iar Iran a optat pentru un
regim religios. Libia şi Iraq au constituţii cu influenţă sovietică.
Având în vedere lipsa democraţiei în ţările musulmane,
instabilitatea internă a acestora nu este ceva de mirare. De ce
12
lfred-Louis de Prémare, Originile islamului. Între scriitură şi istorie. Traducere: Mircea Anghelescu.
Chişinău: Editura Cartier, . 2004
13
John L. Esposito, What every body has to know about Islam, Oxford University Press, New York, 2002
14
Benjamin Barber, Jihad versus McWorld : modul în care globalizarea şi tribalismul remodelează lumea,
2002

Page 6 of 10
cetăţenii unor ţări musulmane nu ar dori drepturi umane în general
şi drepturi politice în particular ? Însă sunt şi alte surse de
instabilitate politică în ţările musulmane. Unde apare fragmentarea
religioasă iar comunităţile musulmane sunt mari, atunci acolo
instabilitatea politică este uşor de bănuit. Acolo unde islamul ia
contact cu alte religii, instabilitatea politică este o caractristică.
Exemplul clar îl dau statele de la graniţa cu Rusia şi fostele Hanate
ale lui Gengis Khan.15
O mare populaţie musulamnă locuieşte în India. Acolo
prevalează confruntările între musulmani, hinduşi şi creştini, în
ciuda neutralităţii religioase formale adoptată de către India.
Tensiunile au degenrat în ultimul timp datorită creşterii
naţionalismului hindus, provocat de manifestările cu caracter
islamic. În multe din societăţile scindate din punct de vedere
religios, între musulmani şi celelalte religii conflictele au degenerat
în manifestări violente.16 Un exemplu recent îl întâlnim în Coasta
de Fildeş, ce a fost scindată în două părţi, Sudul creştin şi Nordul
musulman. O altă sursă de instabilitate politică în ţările musulmane
o constituie conflictele dintre diferitele grupuri islamice. Istoric,
există trei mari grupuri: suniţii, şiiţii şi karijkeşii. Ruptura dintre
şiiţi şi suniţi este în mare parte centrată pe politica din Iran şi pe
relevanţa ei pentru celelalte ţări musulmane cum ar fi Iraq cu
puternica majoritate şiită în sud.
Înafara lumii islamice, unde musulmanii întâlnesc alte civilizaţii,
se naşte, de obicei, conflict armat. Palestina şi Kasmir sunt poate
cele mai grăitoare exemple pentru lucrul mai sus specificat. Aceleaşi
tensiuni se întâlnesc şi în Balcani17, de-a lungul graniţelor sudice
ale Rusiei, precum şi în Asia de Sud-Est de care aparţine Timorul de
Est aparţinând creştinilor, eliberat de sub Indonezia musulmană.
Apariţia fundamentaliştilor islamici a agravat situaţia. Odată cu anul
1998 turbulenţele generate de lumea islamică s-au agravat. Motivul
este apariţia grupării teroriste la nivel mondial, numită al-Qaeda.
Toate religiile lumii înglobează mişcări fundamentaliste dar
cearacteristic la mişcării fundamentaliste islamice este faptul că
mişcarea este una relativ nouă şi că în ultimele decade a primit un
sprijin important. Fundamentalismul islamic reprezintă o puternică
provocare pentru lumea musulmană şi alimentează conflictul dintre
această lume şi celelalte. Intern, a fost o sursă ce a generat
puternice violenţe, exemple fiind Algeria şi partea superioară a
Egiptului.18 Extern, a condus la conflicte între state, drept exemplu
distrugerea talibanilor de către Statele Unite. Ceea ce trebuie

15
Barnaby, Rogerson, Moştenitorii Profetului Mahomed. Cauzele schismei dintre şiiţi şi sunniţi.
Traducere: Anca Delia Comăneanu. Iaşi: Polirom.
16
Nadia Anghelescu.. Introducere în islam, Bucureşti: Editura Enciclopedică, 1993.
17
M. Juergensmeyer, Terror in the Mind of God. The Global Rise of Religious Violence, 2001
18
Yvonne, Yazbeck, Haddad, The muslims of America, Oxford Univeristy Press, New York, 2003

Page 7 of 10
subliniat aici, este faptul că violentul fundamentalism islamic
îndepărtează ţările islamice de evoluţia normală.

3. Identitatea musulmanilor în America

Identitatea poate fi o proprietate imaginară a fiinţelor omeneşti


dar efectele acesteia asupra societăţii sunt cât se poate de reale, atât
la nivelul individual cât şi la cel colectiv manifestat sub forma
comunităţilot, naţiunilor, etniilor şi civilizaţiilor. Identitatea
conectează individualul la colectiv; stabileşte relaţii ale căror
natura este politică şi care sunt cunoscute sub numele de „identităţi
politice”. Prin continua formare a lui „eu” şi a „noi”, individualul şi
socialul se modifică reciproc.19
Construcţia sau cristalizarea unei identităţi etnice implică două
procese: crearea de graniţe şi darea unei semnificaţii fenomenelor ce
se desfăşoară în interiorul graniţelor. Comunitatea musulmană drept
exemplu, trasează o graniţă clară între cine este şi cine nu este
musulman. Deasemenea, specifică ce este o societate musulmană şi
ceea ce nu este una prin identificarea caracteristicilor colectivului şi
punerea lor în contrast cu caracteristicile celorlalte comunităţi.
Astfel, construcţia unei comunităţi presupune identificarea
simbolurilor şi a graniţelor apoi interpretarea acestora.20 În trecut,
societăţile musulmane se bazau pe două surse ce le confereau
identitate - idelaurile islamice şi etnicitatea. Cu evoluţia ramurei de
ştiinţe numită jurisprudenţă, a apărut o nouă modalitate de
diferenţiere bazată pe şcoala jurisprudenţei ce a condus spre o nouă
formă de pluralism islamic. Sursele de iedntitate care conduc spre
formarea unei identităţi musulmane în America de Nord sunt
subiective, intersubiective, idealiste, structurale şi istorice21.
Sursele subiective sunt dependente de forma proprie pe care o dă
omul experienţelor trecute. Identitatea subiectivă apare printr-un
discurs autobiografic din punct de vedere politic. Sursele
intersubiective sunt un amalgam de memorii de grup, care odată ce
devin dominante oferă un bun exemplu de identificare
intersubiectivă. Membrii Asociaţiei Studenţilor Musulmani oferă un
bun exemplu de identificare intersubiectivă. Prin aceste organizaţii
ei capătă o identitate distinctă ce este consecinţa a unor valori şi
experienţe împărtăşite în comun.
În America de Nord, spre deosebire de alte ţări în care tradiţia
musulmană este prezentă, moscheile actuale sunt clădiri ce au fost
construite iniţial să servească altor scopuri: biserici abandonate,
loje masonice, case funerare, teatre, depozite şi magazine. Un studiu
19
David Wessels, "Religion and Globalization, An Introduction to International Relations and Religion,
2007
20
John, L., Esposito, Islam, C. Hurst&Co., England, 2004
21
Alfred-Louis de Prémare, Originile islamului. Între scriitură şi istorie. Traducere: Mircea Anghelescu.
Chişinău: Editura Cartier, 2004.

Page 8 of 10
efectuat în urmă cu câţiva ani specifică faptul că mai puţin de o sută
din miile de moschei existente în America au fost construite cu
scopul principal de a servi drept lăcaşe de cult pentru musulmani.
Cu toate că musulmanii sunt prezenţi de mai mult de un secol în
America de Nord, un influx masiv de musulmani s-a făcut simţit în
anul 1965 când a fost întocmită legea liberalizării imigrării în
America. Simultan, a început o largă conversie spre islam a
cetăţenilor americani, în special a celor de culoare. Lipsa fondurilor
i-a împiedicat însă pe pionierii musulmani să construiască
moschei22. Eu consider moscheile una din principalele mărturii ale
existenţei musulmanilor în America. Prin ridicarea unor asemenea
edificii, islamul căpătă un aspect formal în America, ceea ce-i
permite sau îi acordă dreptul de a se implica în politica statului
respectiv, implicit de a cere drepturi şi a reprezenta societatea
musulmană.
Prezenţa musulmanilor în America nu este un fenomen de mirare.
Un imens amalgam de culturi şi popoare, America reprezintă poate,
locul ideal unde o cultură poate câştiga noi adepţi prin transmiterea
cuvântului profetului Mohamed. Populaţia de culoare, o populaţie
fără tradiţie în America s-a dovedit potrivită pentru a accepta
conversia, reconversia fiind un cuvânt nepotrivit. Ceea ce nu mă
miră este continua creştere a populţiei musulmane în America, în
ciuda denigrării acestui cult de către autorităţile Americane. Aşa
cum am specificat în capitolul anterior, unde civilizaţia musulmană
ia contact cu alte culturi, un conflict violent este iminenet. Acest
lucru este dovedit pe contitnentul nord american de ferventele
atacuri teroriste îndreptate în primul rând asupra statului american
şi în al doilea rând asupra populaţiei civile.
Deşi părerea mea nu este una de specialitate, eu consider că lipsa
conflictelor de pe teritoriu american între civilizaţia musulmană şi
membrii celorlalte culte religioase este imposibilă. Pentru a
soluţiona acest conflict, eu cred că americanii au încercat să mute
războiul de pe teritoriul lor pe teritoriul altor state musulamne,
exemplele cele mai clare fiind Iraq-ul şi Afganistanul. Coabitarea
unei religii ce uşor, uşor capătă pe scena naţională curentul unui
extremism religios şi libertatea pe care şi-o asumă poporul
necredincios din America este o sursă sigură de conflict, SUA
transformându-se petru extremiştii islamişti într-un simbol al răului
general care pentru a fi distrus trebuie trecut prin foc.

Concluzii:

Islamul a fost şi va fi o manifestare a unei credinţe puternic


legată de tradiţie, de un trecut încărcat de însemnătate şi marcat de
o serie întreagă de manifestări violente. A pune faţă în faţă islamul
22
Nadia Anghelescu, Introducere în islam, Bucureşti: Editura Enciclopedică, . 1993.

Page 9 of 10
şi America reprezintă o provocare ce generează puternice conflicte
ideatice şi politice. Prin instituţionalizarea credinţei, s-a permis
accederea acesteia în viaţa politică ce deseori este guvernată de
interese economice şi teritoriale. Astfel, această luptă ideatică se
manifestă printr-un război dureros ce afectează progresul şi
dezvoltarea armonioasă a ţărilor prinse în această luptă. Deşi pare
greu de crezut, islamul este o religie ce a prins pe continentul
american. Nmărul adepţilor este în continuă creştere cu toate că
religia musulmană este o religie restrictivă ce intră în conflict cu
stilul de viaţă american.
Eu consider că toate aceste diferenţe vor continua să existe dar
oamenii vor învăţa să le asimileze, vor învăţa că numai prin
colaborare se pot obţine adevărate progrese acestea reprezentând
factorul mobilizator pentru om indiferent de religie, cult sau etnie.

Bibliografie:

1.Barnaby, Rogerson, Moştenitorii Profetului Mahomed.


Cauzele schismei dintre şiiţi şi sunniţi. Traducere: Anca Delia
Comăneanu. Iaşi: Polirom

2. B e n j a m i n , B a r b e r , J i h a d v e r s u s M c W o r l d : m o d u l î n c a r e
globalizarea şi tribalismul remodelează lumea, 2002

3. D. Kellner, Globalization and the Postmodern Turn, 2004

4. George, Braswell, Jr,, Islam and America, Broadman&Homan


Publishers, Dallas, Texas.

5. Grace Davie, "Europe: The Exception that Proves the Rule?"


în Peter Berger, (ed.), The Desecularization of the World. Resurgent
religions and World Politics, 1999

6. John, L., Esposito, Islam, C. Hurst&Co., England, 2004

7. Nadia, Anghelescu, Introducere în islam, Bucureşti: Editura


Enciclopedică, . 1993

Page 10 of 10