Cursul 6

Monica Lovinescu și Virgil Ierunca în exil

Prezenţa informaţiilor vreme de patruzeci de ani despre Monica Lovinescu şi

Virgil Ierunca (Untaru) în dosarele Securităţii, în diversele rapoarte şi note informative,
este acum dovedită. Felul cum sunt înfăţişaţi, monitorizarea lor, depinde mult de gradul
de cultură a celor ce scriu notele sau rapoartele informative 11 precum şi de momentele
istorice prin care trece regimul de la Bucureşti. Dosarele cuprind note informative,
planuri de măsuri, rapoarte, încercări de racolare, însumând măsurile luate de organele
represive ale statului comunist român împotriva unor cetăţeni care doreau doar impunerea
principiilor de libertate în România.
Date despre Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca şi despre legăturile acestora cu
oameni de cultură din ţară care doreau ca libertatea cuvântului şi alte drepturi
fundamentale ale omului să fie respectate, consideraţi de securitate disidenţi
anticomunişti, sunt cuprinse şi în Cartea albă a Securităţii: istorii literare şi artistice
1969-1989 (1996). Referitor la informaţiile identificate în lucrare despre diverşi scriitori,
mai ales despre cei care prin diferite căi au avut legături cu familia Ierunca, am cercetat
un material, de 17 pagini imprimate de Monica Lovinescu, bineînţeles cu comentariile
sale referitor la ce scria în documentele securităţii şi care considera ea că este adevărul.
În dosarele predate de către SIE spre CNSAS se găsesc informaţii despre
metodele şi mijloacele prin care erau urmăriţi de către Securitate Monica Lovinescu şi
Virgil Ierunca, concomitent cu supravegherea persoanelor cu care aceştia veneau în
tangenţă prin diverse filiere. La fel şi măsurile luate în cadrul organelor de control ale
statului comunist, pentru a împiedica acţiunile întreprinse de soţii Ierunca şi efectul
nefavorabil pentru regimul comunist al activităţii lor.
Relatări despre cum apărea Virgil Ierunca în faţa Securităţii aflăm din mai multe
dosare întocmite de instituţie, care îl privesc direct pe el sau pe cei cu care era în contact
şi care se găseau şi ei în vizorul Securităţii. Cele mai substanţiale date despre metodele şi
mijloacele de urmărire ale lui Virgil Ierunca ne sunt înfăţişate în dosarul nr. I 6376, vol. 1,
din fondul Informativ, deschis în 14 martie 1970, pe numele Untaru Virgil – Ierunca, cu
menţiunea: fugit în Franţa.
 Strângerea informaţiilor despre Untaru Virgil se intensifică începând cu anul 1965,
context în care dosarul de urmărire pe ţară se schimbă în dosar de urmărire individual (4
mai 1965). Printre motivele care au stat la baza preschimbării în dosar individual este
faptul că este considerat trădător de patrie. Arhivarea datelor despre acesta se realiza prin
intermediul diverselor rapoarte. Pentru buna îndeplinire a obiectivelor informativ-
operative ale Securităţii în privinţa lui Virgil Ierunca, s-au întocmit de-a lungul anilor
inclusiv mai multe planuri de măsuri.
Urmărirea informativă a lui Virgil Ierunca se îmbogăţeşte cu date cuprinse în
volumul II al dosarului nr. I 6376. Acesta are titlul Dosar de urmărire informativă nr. 249.
privind pe ”Lădeşteanu”. Din documentele pe care le conţine, observăm că relatările din
acest dosar încep la data de 30 martie 1971 şi încetează la 5.02.1974. Aici găsim mai
multe date cu referire la biblioteca familiei Monica Lovinescu-Virgil Ierunca. Într-un
raport am identificat o descriere a situaţiei imobilului ce aparţine lui Untaru Virgil
Ierunca din Paris, de pe strada Francois Pinot 8. În prezentare se înfăţişează şi locul unde
este aşezată biblioteca, „o cameră mai mică şi încă două în care se află o vastă bibliotecă”,
cadru din care, după părerea noastră, ne putem face o imagine asupra inportanţei acesteia
în viaţa familiei Ierunca.
Privitor la biblioteca familiei Monica Lovinescu – Virgil Ierunca se spune într-o
notă din 1.XII.1970 a Consiliului Securităţii Statului, Inspectoratul de Securitate al
judeţului Cluj că „Ierunca, … a spus că doreşte să vină în ţară şi să doneze biblioteca sa
Academiei Române. […] Ierunca este dispus să-şi dea biblioteca. Acesta e un lucru
mare”.
Printre modalităţile utilizate de Securitate de a se informa despre familia lui Virgil
Ierunca sunt şi notele informative. O metodă de a afla referinţe despre Virgil Untaru,
Monica Lovinescu şi eventualele lor uneltiri împotriva statului, utilizată de Securitate este
interceptarea corespondenţei, care după cum am constatat se realizeată din plin de-a
lungul anilor. În acest sens menţionăm o cerere adresată de către Direcţia Regională MAI
Piteşti, către Dir. Reg. MAI Piteşti, Biroul II, datată 18 mai 1957, prin care se solicită
acesteia din urmă, interceptarea scrisorilor dintre Dumitru Untaru şi Bălăcioiu Ecaterina,
precum şi descoperirea eventualelor canale ilegale de corespondenţă şi o cerere adresată
Biroului F, datată 13 iunie 1957, cu precizarea să se intercepteze corespondenţa internă şi
externă a numiţilor Untaru Dumitru şi Bălăcioiu Ecaterina.
Ecaterina Bălăcioiu, mama Monicăi Lovinescu era considerată suspectă de
spionaj în favoarea statului francez, motiv pentru care i s-a deschis, la data de
27.XII.1956, dosarul cu nr. I 2761 în mai multe volume, pe numele ei. În dosar se
regăsesc o parte din telegramele şi scrisorile dintre Ecaterina Bălăcioiu şi fiica sa, traduse
deoarece erau scrise în limba franceză iar unele şi fotocopiate, alături de o serie de note
de urmărire ale mamei Monicăi Lovinescu şi un plic cu 10 fotografii de la supravegherea
Ecaterinei Bălăcioiu. Dosarul cuprinde şi alte informaţii privind măsurile luate pentru
supravegherea eficientă a mamei Monicăi Lovinescu, care au legătură cu activitatea
acesteia, considerată de securitate împotriva siguranţei naţionale.
Ecaterina Bălăcioiu a fost condamnată la închisoare prin Sentinţa nr. 28, din 12
februarie 1959, dată de Tribunalul Militar al Regiunei a II-a Militară, în care mai sunt
condamnate un număr de şase persoane. Se precizează aici că „Inculpata Bălăcioiu
Ecaterina (fost proprietară a circa 190 ha) începînd din anul 1947 pînă la arestare a
ascultat cu regularitate emisiunile instigatoare ale posturilor de radio imperialiste şi în
special emisiunile postului de radio Paris unde funcţiona în calitate de crainică pentru
emisiunile in limba romîna fica sa Ierunca Monica soţia trădătorului de patrie Ierunca
Virgil iar ştirile transmise le comenta în mod ostil regimului democrat din R.P.R.
împreună cu coinculpatul Diaconescu Stelian”. Prin urmare este condamnată la „18 ani
temnită grea şi la 10 ani degradare civică […] Se dispune confiscarea totală a averi
personală”.
În cercetarea fondului informativ am identificat şi date despre Monica Lovinescu, în
contextul arestării mamei sale. Astfel, într-o notă a Direcţiei I-a, din 29 septembrie 1959,
semnată Roman, sunt cuprinse informaţii dintr-o telegramă a rezidenţei Paris în care se
arată că Monica fiind îngrijorată de soarta mamei sale, despre care crede că este arestată,
vrea să intervină în favoarea acesteia. Astfel, se menţionează în rezoluţie, „Mama lui
Monica Lovinescu este cu adevărat arestată. Monica ştie precis acest lucru. … Putem
iniţia o combinaţie de a o recruta pe Monica Lovinescu în schimbul eliberării mamei
sale”.
 O notă, datată 7 mai 1979, priveşte activitatea literară şi critică a Monicăi
Lovinescu, fiind analizat volumul Unde Scurte: jurnal indirect, publicat de aceasta în
1978 la Madrid. Se afirmă despre cartea ei că este o culegere de tablete cu subiect literar
şi politic, scrise în vederea difuzării la postul de radio Europa Liberă, majoritatea având
un conţinut duşmănos şi doar câteva cuprinzând analize ale unor cărţi publicate în Franţa,
în mare parte de emigranţi din ţările Europei de Est sau de scriitorii disidenţi din ţările
socialiste. Din punct de vedere literar, contribuţiile Monicăi Lovinescu, se precizează, că
nu au nici o valoare, cuprinzând analize părtinitoare, tributare unei concepţii politice
inacceptabile, al cărei scop este de a nega total literatura care se scrie în ţară şi de a o
reduce la numai câţiva rătăciţi.
Alături de alţi exilaţi care au avut legături cu postul de radio Europa Liberă şi
cărora Securitatea le-a întocmit de-a lungul timpului mai multe fişe personale, sunt şi
Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Fişa personal a Monicăi Lovinescu elaborată cu
acest prilej, este printre cele mai cuprinzătoare în comparaţie cu a celorlalţi exilaţi.
Alături de alte date, se spune că este şefa subredacţiei de la Paris a Secţiei pentru
România a Europei Libere şi se încheie cu afirmaţia că Monica Lovinescu „se află în
relaţii permanente cu aproape toate elementele ostile din mediul literar al emigraţiei
româneşti din Franţa, S.U.A. şi R.F. Germania”.
Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca ca membrii activi şi însemnaţi ai exilului au
fost în atenţia Securităţii în aproape toată perioada comunistă, încercându-se împiedicarea
activităţii acestora dedicată luptei pentru respectarea drepturilor omului în România.

Bibliografie

Anarela MESEŞAN (CHIŞ),

EXILUL ROMÂNESC DIN PERIOADA COMUNISTĂ, REFLACTAT ÎN FONDUL
BIBLIOTECII DE LA PARIS APARŢINÂND CUPLULUI MONICA LOVINESCU-
VIRGIL IERUNCA, Teză de doctorat, Universitatea din Oradea
***, Partidul, securitatea si cultele 1945-1989, Coord. Adrian Nicolae Petcu, Bucuresti,
Editura Nemira & Co, 2005
Baciu, Nicolae, Agonia României 1944-1948: Dosarele secrete acuză, München, Editura Jon
Dumitru Verlag, 1988
Ierunca, Virgil, Subiect si predicat, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993
Ierunca, Virgil, Trecut-au anii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2000
Lovinescu, Monica, Jurnal esenţial, Bucureşti, Editura Humanitas, 2010
Lovinescu, Monica, Jurnal inedit: 2001-2002, Ediţie îngrijită de Astrid Cambose, Bucureşti,
Editura Humanitas, 2014
Lovinescu, Monica, Jurnal, vol. I-VI, Bucureşti, Editura Humanitas, 2002 – 2006
Tismăneanu, Vladimir Etica neuitării: eseuri politico-istorice, Bucureşti, Editura Humanitas,
2008
Tismăneanu, Vladimir, Scrisori din Washington: reflecţii despre secolul douăzeci, Iaşi,
Editura Polirom, 2002
Ungureanu, Cornel, La vest de Eden: o introducere în literatura exilului, Timişoara, Editura
Amarcord, 1995