. Este cazul "Caragiale - Caion".

Învinuirea lui Caragiale de plagiat (cazconsumat şi perfect

demonstrat drept o calomnie aproape inexplicabilă) şi-a jucat totuşi rolulnefast în literatura
noastră. Fiindcă, oricum, "cazul" a existat, nimeni nu se mai trudeşte a intraîn esenţă. Vorba
lui Mircea Iorgulescu: "Sciitorii mai vechi sau mai noi sînt astfel denunţaţi ca plagiatori: nu se
mai spune "şi Caragiale a fost acuzat" ci "şi Caragiale a plagiat"" (!)."Cazul", clinic după mine,
"C.A. Ion[escu]" ar fi fost cu adevărat ridicol, dacă nu era şi trist.Suscită un anumit interes...
psihiatric insistenţa calomniatorului. După ce se dovedeşte că"Năpasta" nu (prea) are nici în
clin nici în mînecă cu "Puterea întunericului" a lui Tolstoi,"acuzatorul" recurge la o elementară
falsificare, fabricînd o "traducere" a unui inexistentscriitor maghiar. Mai mult, îşi construieşte o
legendă, inventînd studii, pe care le-ar fi editat înFranţa. Delavrancea, avocat şi... anchetator,
demonstrează falsul şi calomnia minuţios,argumentat şi pedant într-o "aventură juridică"
demnă de un film poliţist. Discursul său în judecată este exemplar şi chiar îmi vine să întreb:
este cunoscut acest text studenţilor de lamultele facultăţi de drept de la noi? Mă refer  la
Basarabia, căci în România, bănuiesc pledoaria este cunoscută oricărui jurist.Cartea pe care
încerc să o prezint este una deopotrivă interesantă şi utilă. Merită felicităriîntreaga echipă:
editura care a răspuns provocării lui Dorin Tudoran, Pavel Balmuş care aadunat - credem -
cele mai relevante "cazuri" literare/ juridice/ etice cu privire la plagiat, înfine, Dan C.
Mihăilescu, cel care a fixat, în prefaţă, dimensiunea etică a fenomenului şi aîncins spiritele,
pentru ca cititorul să vrea să vadă întregul serial de fapte... "delicate".Evident - am auzit-o de
la mai mulţi - aşteptam şi unele fapte şi tentative mai... autohtone (mărefer la spaţiul
basarabean). Mai cu jumătate de gură s-a vorbit la noi despre plagiatulincontestabil al lui
Vasile Stati (da, exact, cel care, mai nou, a demonstrat un alt caz clinic:"Dicţionarul român-
moldovenesc"). Ce-i drept, despre plagiatul său nu s-a prea scris... deloc(se putea oare?),
discutîndu-se despre el doar în cafenele "literare" şi la biroul C.C. - ului. S-a22
 
scris cîte ceva (Em. Galaicu-Păun, E. Lungu, N. Leahu) despre "împrumuturile" - nerestituite!-
din Stănescu, Blaga, Barbu... ale lui V. Matei şi despre transcrierea fidelă a unor
texte străinede către Traianus...Povestea propriu-zisă e veche şi "copiştii" de azi şi-ar putea
revendica drept "nănaşi",... pentru"înnobilarea" listei, pe Voltaire sau Alfred de Musset. Mai
ales că, fiind o faptă cam scîrboasă,mulţi oponenţi sau adversari ai "procedeului" vor ezita să
intre în polemici.Un caz
minor
, pe care voi încerca să-l reproduc mai jos, e "interesant" doar prin faptul cădemonstrează ...
perenitatea/ perpetuarea viciului. Raisa Leahu, fosta mea colegă de profesorat (şi soţia lui
Nicolae Leahu) mi-a arătat cîndva un
comentariu literar - model,
"scris" de o profesoară dintr-un oraş basarabean, care repeta, cuvînt cu cuvînt, un
comentariudintr-o revistă bucureşteană de prin anii '70. Am "rîs" şi poate am fi uitat cazul,
daca "gluma"nu s-ar fi repetat... în cîteva reviste, pînă s-a îngroşat de tot. Ne-am exprimat
nedumerirea şirevolta (era şi firesc, autorii din România, pe lîngă faptul că nu şi-au ridicat
binemeritateleonorarii şi nu şi-au citit numele sub materialele publicate, erau în drept
să spună: "dlor, ăştia-snişte handicapaţi, nici un comentariu propriu nu pot să închege") exact
în momentul cîndautoarea mai depusese la una din redacţii cîteva "materiale didactice noi".
Strînsă cu uşa,"autoarea" s-a justificat
senin
: am vrut să ajut profesorii şi elevii din Basarabia cu materialeutile, pe care... le-am
conspectat la diverse stagieri. Trebuie să spun că "generozitatea" i-a fostrăsplătită deplin:
doamna şi-a luat, în timp, diploma de "grad didactic superior"... "în bazamaterialelor didactice
1
publicate".Fiind o afacere care aduce glorie şi bani... fără efort deosebit şi fără har, de ce am
spera că plagiatul e un viciu (doar) al trecutului? ________________________________ 
•
Plagiatul la români, selecţie: Pavel Balmuş, prefaţă: Dan C. Mihăilescu, EdituraARC, 2004,
198 p. Fiindcă ne referim la o carte despre "paternitatea" ideilor şitextelor, precizăm: ideea
acestei lucrări "trist-amuzante" a fost sugerată edituriiARC (în persoana lui Eugen Lungu şi
Gheorghe Chiriţă) de către Dorin Tudoran.M-am făcut, involuntar, "avocatul" lui Donici
şi Negruzzi - fără a nega/tăgăduifaptele! - din simplul motiv că, lăsat neexplicat, fenomenul
poate deveni ...argument de apărare pentru unii impostori literari: "Ce vreţi, dlor, de la mine,
dacăşi Negruzzi a plagiat!?"MARIN SORESCU(fragment dintr-un interviu din 1984)......... Mai
greu e cu critica, din cauza unui cu totul desuet sentiment de milă. Mi-e milă desubiect. Şi
până nu-mi înving această stare, cu totul neavenită pentru profesie, nu voi puteascrie Istoria
literaturii române de azi, nici controversată, cum a făcut (sau cum face) cu multădibăcie
Eugen Simion (tocmai a publicat un excelent volum III din Scriitori români de azi)
şinici polemică, aşa cum a publicat Eugen Barbu un prim volum. Ce va fi probabilcontinuată cu
„Cacialmaua”. Se pare că el va fi criticul generaţiei tinere şi instrumentelenu-i lipsesc
. Cu o Istorie a literaturii române contemporane, cam deplasată, autorul o numeşte„exactă”,
ne ameninţă în Tomis Alex. Ştefănescu, surprinzător de superficial când trece laarticole mai
mari.....Târgu-Mureş, 25 februarie 1984
Revista 22