Flavius Guia

A FI SAU A NU FI … MODERN
– însemn ri dintru începutul unui nou veac cre tin –

Antimis
Editura virtual
 Cuvânt de început

Însemn rile care alc tuiesc con inutul acestei c r ulii au constituit la vremea lor simple
atitudini publicistice. Ele s-au pl m dit în mod disparat de-a lungul ultimilor doi ani de
zile i, prin natura împrejur rilor, au circulat pân acum doar în mediul unui public care
nu poate fi caracterizat altfel decât drept unul restrâns. Constatarea c punându-le
împreun , aceste texte se întregesc i se lumineaz reciproc, precum i receptivitatea fa
de ele a unor înalte personalit i ale Bisericii noastre i a prietenilor de la Funda ia
"Antimis", m-au încurajat s apelez la acest cadru pentru publicarea lor i sub forma de
fa .

Sunt dator a adar cu o l murire asupra selec iei cuprinse aici.

Autorul nu este nici literat, nici teolog, nici filosof, specialitatea sa venind dinspre
“ tiin ele exacte”. Ca atare, eseurile de fa nu au preten ia de a se încadra în rigorile
academice specifice acestor domenii. În acest mod se poate câ tiga îns libertatea unei
apologii i a unei m rturisiri de credin sincere i directe, imposibil în condi iile unor
constrângeri care ar impune deta area sau “obiectivitatea”.

Trebuie spus din capul locului c toate rândurile adunate aici sunt scrise sub impulsul
unui ideal plin de speran . Nu un "ideal" abstract oarecare, ci acela al transform rii
omului prin credin i prin el a întregului s u mediu social. Iar “speran a” amintit nu
este una de natur utopic-naiv , cum c asemenea transform ri s-ar putea petrece de azi
pe mâine, mai ales în condi iile lumii moderne de azi. Ea exprim mai degrab o
încredere nem rginit în acele posibilit i latente ale persoanei umane care rodesc doar
atunci când omul tr itor “în lume” î i asum adev rata sa menire: aceea de colaborator al
lui Dumnezeu, "c ci noi împreun -lucr tori cu Dumnezeu suntem..." (1.Cor, 3,9)

Pentru îndrept irea acestei atitudini exist suficiente temeiuri i modele, atât în cadrul
tradi iei cre tine în general, cât i a celei române ti în particular. Cititorul va descoperi cu
siguran o parte din ele înc de la lectura primelor texte. Cealalt parte, care nu se poate
distinge explicit, dar care i-a pus o pecete hot râtoare pe forma ia autorului, o constituie
acele modele vii care l-au c l uzit pe drumul credin ei, drum pe care a apucat, asemeni
multor altor tineri, abia dup ce poporul român i-a recucerit libertatea cu pre ul sângelui.
Aceast tendin adânc înr d cinat în structura noastr sufleteasc este simptomatic .
Tinerii români de azi descoper i se îndreapt c tre acelea i valori spirituale pentru care
au fost închi i i au suferit tinerii de acum mai bine de o jum tate de veac. Dintre ace ti
oameni, care au d ruit multor tineri din zona Banatului –printre care i mie- din
preaplinul credin ei lor, i-a aminti cu recuno tin pe p rintele meu duhovnic Ioan
Negru iu, pe socrul meu Marcel Cazacu, laolalt cu mul i al ii.

Ordinea acestei selec ii nu este cea cronologic a scrierii lor. Punctul de plecare, ceea ce
se constituie în “prologul” acestei c r i, reprezint o privire în sufletul omului, mai precis
în structura sa interioar . Reu im noi oare s con tientiz m cu adev rat c suntem zidi i
dup chipul i asem narea lui Dumnezeu?

La rândul s u, “epilogul” nu este altceva decât surprinderea sensului de mi care al istoriei

pe care o tr im cu to ii aici i acum, sens determinat tocmai de aceast alc tuire l untric
a contemporanilor no tri. Dar câ i realiz m Cine este de fapt Alfa i Omega, Începutul i
Sfâr itul acestei curgeri temporale ce se vars în ve nicie?

Celelalte texte se g sesc plasate undeva între aceste dou hotare, încercând s articuleze
asupra universului interior i exterior al omenirii de azi o viziune str juit în permanen
de prezen a –fie ea manifest , fie tainic - a Creatorului tuturor celor v zute i nev zute.

Las pe seama altora încadrarea acestei concep ii pe care am schi at-o aici sumar i care
str bate paginile de fa practic de la început pân la sfâr it. Ceea ce am încercat în ele
este mai degrab transmiterea unei st ri de spirit. Manifestat îndeosebi ca o atitudine de
prezen în mijlocul lumii contemporane, c reia s nu-i ignore tendin ele i fr mânt rile,
ea este inspirat în acela i timp din permanen ele tradi iei cre tin-ortodoxe care ne
define te i pe noi, românii.

Alunecarea pe panta rigorismului este o posibilitate i un risc care înso e te în mod

inevitabil un asemenea demers. S-ar putea aduce citate imbatabile din Sfin ii P rin i ai
Bisericii care s anatemizeze practic toate aspectele decadente specifice lumii de azi.
P catele firii omene ti nu sunt de dat recent , fiind acelea i dintotdeauna. Dar s nu
uit m un lucru: aceast tradi ie s-a cristalizat într-o lume a c rei concep ie de via era
integral cre tin i care a comb tut cu cerbicie orice abatere sau tendin care risca s -i
submineze temeiurile. Ceea ce ast zi pare a fi regula, extinzându-se pe o scar
generalizat , în trecut era simpla excep ie. Pân i ereticii credeau în Dumnezeu, chiar
dac credin a lor era una gre it .

Viziunea care domin lumea în ziua de azi este îns una secular , dac nu una de-a
dreptul materialist-atee. De aceea, o critic par ial , oricât de bine fundamentat , nu va
putea avea acel efect t m duitor pe care mustrarea la adresa unei abateri sau a alteia l-ar
avea într-un univers p truns în totalitate de valorile cre tine. Asemenea atitudini pot duce
cel mult la pretexte pentru izolarea de o lume pe care n-o în elegem i care refuz la
rându-i s ne în eleag .

Or, nu aceasta este Calea. Mântuitorul nu a venit doar pentru cei drep i sau doar pentru un
grup de "ale i", pe care s -i salveze cu titlu de exclusivitate din marasmul unei lumi
viciate. i nici nu a venit pentru a mântui lumea doar de unele p cate. Dimpotriv . El a
venit pentru a cuceri în sens spiritual întreaga omenire, adresând apostolilor i
m rturisitorilor S i din veac îndemnul: "Îndr zni i! Eu am biruit lumea!" (Ioan 16,33)

A adar, ce ne împiedic s îndr znim? Ce ne împiedic s începem chiar cu propria

noastr persoan , biruind mai întâi obtuzitatea, scepticismul i nep sarea din noi,
înlocuindu-le cu virtu ile cre tine ale credin ei, speran ei i dragostei?
Eseurile de fa nu sunt studii de teologie i nu doresc s se substituie sau s stea pe
acela i plan cu Tradi ia i cu înv turile Bisericii. Ele sunt simple pagini pl m dite în
anii de început ai unui nou secol i mileniu. E înc prea devreme pentru a putea percepe
i altceva dincolo de semnifica ia banal , pur calendaristic , a trecerii acestui prag. Dar
un ochi treaz i o aten ie îndreptat înspre semnele i culorile ce ne înconjoar parc se
impune, totu i.

Dac gândurile împ rt ite aici vor reu i s provoace o cât de mic scânteiere în aceast
direc ie în sufletul celui care le cite te, atunci ele î i vor fi atins pe deplin scopul.

Decembrie 2002

Prolog: dimensiuni ale existen ei omene ti

Omul contemporan i-a pierdut profunzimea tr irii i limpezimea privirii

spirituale, vie uind în sfera din ce în ce mai opac i mai aglomerat a agita iilor
cotidiene. Actele sale sociale sau politice sunt la rândul lor lipsite de o viziune în stare s
se ridice deasupra orizontului material, tr dând un optimism facil, aproape naiv s-ar putea
spune. Drumul exterior pe care i-l croie te omenirea nu mai urm re te o finalitate
transcendent , care s ias din planul orizontal al istoriei. Pe plan sufletesc peisajul apare
la fel de dezolant. C ile labirintului care duce c tre centrul existen ial al fiin ei umane
sunt astupate cu noroiul vie ii tumultoase de zi cu zi. Omul s-a înstr inat atât de esen a sa
l untric , cât i de menirea sa metafizic . Dar cel mai trist este faptul c el r mâne
prizonier în sfera opac i superficial în care a intrat în mod deliberat, ajungând s nu- i
mai pun nici m car problema atingerii unor realit i mai profunde, fie înl untrul, fie în
afara sa.

Omul care se consider “m sura tuturor lucrurilor” alearg neîncetat dup

cunoa terea de sine, nedându- i seama c pentru a i-o reînsu i, nu este nevoie decât de
un efort de voin i de o privire rug toare i smerit îndreptat înspre t riile cerului. Nu
se poate spune c omul nu a fost prevenit sau c nu a fost îndrumat pe aceast cale. Dar
profe ii au strigat în pustiu. În 1927, în scrierea sa de mare succes la acea vreme “Un nou
Ev Mediu”, filosoful rus Nikolai Berdiaev punea acestei st ri de lucruri un diagnostic
f r echivoc:“Umanismul, el însu i, î i prime te adev rata sa umanitate de la cre tinism.
Antichitatea nu era capabila s i-o dea. Dar umanismul, în dezvoltarea sa, a separat
umanitatea de fundamentele sale divine. i iat c atunci când umanismul -la sfâr it- a
desp r it pe om de divinitate, el s-a întors, în acela i timp, împotriva omului i s-a pus s
distrug chipul acestuia; pentru c omul este chipul i asem narea lui Dumnezeu. Când
omul nu a mai vrut s fie decât chipul i asem narea naturii -adic un om natural- el s-a
supus, prin aceasta, chiar for elor elementare inferioare i i-a înstr inat chipul. Omul
este din nou h r uit de demonii în fa a c rora este neputincios a le rezista i de care nu
se poate ap ra. Centrul spiritual al personalit ii omene ti s-a pierdut. Întoarcerea
umanismului contra omului constituie tragedia timpurilor moderne.”

De atunci au trecut mai bine de trei sferturi de veac, îns “omul vremii noastre nu
are timp”, ne spune Ernest Bernea. “El nu are timp pentru sine, pentru familie, pentru
prieteni, pentru nimeni, nu are timp s cugete, s lucreze, s se odihneasc , nu are timp
s tr iasc . i-a pus roti ele lui Mercur la picioare i i-a dat drumul” (“Cel ce urc
muntele”). Golul sufletesc, o adev rat cavern care a s pat în substan a l untric a
omului, este umplut cel mai adesea cu surogate efemere, f r consisten . “Nou ,
oamenilor de azi, ne lipse te r gazul sufletesc, nu mai putem sta de vorb cu noi în ine,
nu mai putem fi st pâni la noi acas , adic în interiorul nostru”, continu gânditorul
român.

Ce ar trebui s se întâmple, ce zguduiri ar trebui s se produc pentru ca omul s -

i recâ tige plenitudinea sufleteasc , s dobândeasc acea stare infinit mai autentic i
mai apropiat adev ratei sale naturi, pe care o invoc i Ernest Bernea:“Pe omul bogat
suflete te i st pân pe rosturile sale proprii i de îl doare via a, el o tie îndruma c tre un
act de crea ie. Purtat de acelea i doruri albastre ale salv rii, el face s rodeasc bogat
fiece clip , fiece suflu pân la temeliile lumii i ale sufletului s u însu i. Acest om nu e
frânt niciodat ; el bea din plin, f r oprire, aburii calzi i aroma i ai vie ii. Poate fi
trudit, poate fi întristat, dar niciodat nerodit, sf râmat; el poate avea dureri c -i om,
r mas om, alungat de doruri peste puterile sale, dar lui nu-i este furat clipa, stins
prezen a spiritului creator i, în acest fel, înl turat via a în condi iile potrivite naturii i
destinului s u propriu” ?

Într-un dialog imaginar între cei doi mari gânditori cre tini aminti i mai devreme,
un posibil r spuns al lui Berdiaev la întrebarea cum î i poate reg si fiin a uman t ria i
sensul ar putea suna: “Avem puternice motive s credem c puterile creatoare ale omului
nu pot fi regenerate i identitatea omului restabilit decât printr-o nou epoc de
ascetism religios. Numai o astfel de epoc , singur o astfel de epoc , revenind la sursele
spirituale ale omului, va putea s concentreze toate puterile acestuia i s împiedice ca
identitatea sa s se pulverizeze cu totul. Omul trebuie s ajung la aceasta, ajuns odat
la culmea istoriei sale noi. Nu mai trebuie s se bizuie pe o nou rena tere de nici un fel
dupa sec tuirea puterilor sale spirituale, dup r t cirea în pustiul vie ii, dup zguduirea
a a de puternic a identit ii omene ti. Dac ar trebui s se stabileasc o analogie, ar
trebui s se spun atunci c ne apropiem nu de Rena tere, ci de un început întunecos de
Ev Mediu i c va trebui s trecem printr-o nou barbarie civilizat , printr-o nou
disciplin , printr-un nou ascetism religios, înainte de a vedea n scând zorile unei noi i
inimaginabile Rena teri.”
 Ce înseamn aceast reg sire, aceast posibil transformare, decât urmarea unui
“îndemn la simplitate”? Pentru a- i reînnoda leg turile cu absolutul, omul trebuie s -L
caute pe Dumnezeu prin rug ciunea i prin fapta sa: “Rug ciunea este d ruire total ,
tainic leg tur cu datele permanente ale firii, liber supunere a durerilor creatoare,
în l tor contact cu Dumnezeu. Lini tea i bucuria ce o întov r esc sunt semnele acestei
rodnice leg turi i ale propriei noastre dep iri. Adev rata via interioar se între ine
prin fapt . Credin a f r fapt e ca o floare f r rod: se arat într-o frumuse e
trec toare. Omul viu mân pa ii iu i pe drumurile crea iei; f ptur a lui Dumnezeu,
devine p rta la lucrarea dumnezeiasc .” (Ernest Bernea – “Îndemn la simplitate”)

Leg turile cu eternitatea au fost rupte prin revolta omului care pretindea c este
înl n uit de ele. Omul s-a desc tu at, apucând-o pe panta libert ii anarhice, uitând c
dup deschiderea por ilor cerului, acum dou milenii, când Dumnezeu a luat trup
omenesc, a existat i o mân de oameni care L-a urmat în deplin libertate. Uitare care
înseamn de fapt o nou r stignire a Sa. A fi liber nu înseamn îns a fi “liber de
Dumnezeu”, afirm Berdiaev: “Con tiin a, morala, artele, statul, economia trebuie s
devin religioase, în mod liber îns , i din interior, iar nu prin constrângere. Nici o
teologie nu conduce din afar procesul con tiin ei mele i nu îmi impune norme.
Con tiin a este liber . Îns nu mai pot realiza scopurile con tiin ei f r s ma întorc spre
experien a religioas , f r o ini iere religioas în misterele existen ei. În aceasta sunt
deja un om al Evului Mediu, nu un om al istoriei moderne. Nu caut autonomia religiei,
caut libertatea în religie. Nici o ierarhie eclesiastic nu conduce i nu regularizeaz azi
via a social i via a statului. Nici un clericalism nu va putea s foloseasc for a extern .
Nu pot recrea statul i societatea, supus îns descompunerii, decât în numele
principiilor religioase. Eu nu caut autonomia statului i a societ ii în religie. Nu vreau,
pentru nimic în lume, s fiu eliberat de Dumnezeu, vreau s fiu liber în Dumnezeu i
pentru Dumnezeu.”

Sensul adev rat al libert ii cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe om nu poate fi

acela care duce la autodegradarea spiritual a fiin ei sale. Un om într-o condi ie
deteriorat , în care s-a împins de unul singur, nu- i mai poate însu i chemarea deplin a
libert ii. Un asemenea om nu poate decât s - i anuleze treptat propria libertate,
sec tuindu- i astfel posibilit ile creatoare. C ci a fi cu adev rat liber înseamn a crea, a
f ptui. Înseamn a d rui continuu, f r a te consuma. Înseamn a arde, sporind totodat
suflete te. Acesta este sensul autentic al libert ii omene ti. Iar fapta de crea ie a omului
poate fi în eleas “pe de-o parte în sens material, a a cum apare în via a mecanic
actual , când omul lucreaz ca o ma in : materie din materie, elemente, func iuni,
scopuri materiale. Pe de alt parte, fapta poate fi privit în sensul ei spiritual, ca o
func iune a ordinii superioare, a destinului nostru de oameni. În acest fel, a f ptui
înseamn a fi activ interior, a rodi pe calea credin ei i dragostei, înseamn crea ie.
Fapta în în eles de colaborare a omului la opera lui Dumnezeu, este legat de sensul
adânc i permanent al trecerii omului prin lumea aceasta. Omului nu-i este îndeajuns s
cunoasc cuvântul lui Dumnezeu, nu-i este de ajuns s aib credin i s dea ascultare
înnoirii, ci trebuie s lucreze neobosit, s fie un “împlinitor cu fapta”.” (Ernest Bernea
– “Îndemn la simplitate”)
 Mai este omenirea de ast zi în stare s urmeze asemenea îndemnuri? Pentru câ i
dintre noi înseamn ele cu adev rat ceva? Câ i dintre noi lu m aminte la ele, înainte de a
ie i din nou în tumultul de afar , agitându-ne i alergând zi de zi dup efemere
“realiz ri” exterioare?

Despre principiul unirii min ii cu inima

Meditând asupra semnifica iei mereu actuale a faptului Întrup rii Domnului, ne
reamintim c tradi ia Bisericii ne înva c "Dumnezeu s-a f cut om, pentru ca omul s
devin dumnezeu". Dar cum se poate în l a o creatur muritoare la un statut pe care
aproape c nici nu îndr znim a-l concepe? Ce anume permite aceast transfigurare? Unde
anume, înl untrul nostru, se produce o asemenea transformare? Pentru aceasta va trebui
s în elegem semnifica ia acordat de înv tura Bisericii termenului de "inim ".

Inima, privit sub aspect spiritual, reprezint conform tradi iei ortodoxe centrul
existen ial al persoanei umane. De aici â nesc toate facult ile i manifest rile omene ti
cum ar fi gândurile, ra iunea, voin a, sentimentele. “Omul bun, din vistieria cea bun a
inimii sale scoate ce este bun; iar omul r u din vistieria cea rea a inimii sale scoate ce
este r u. C din prisosul inimii îi gr ie te gura.” (Luca 6,45)

În inima omului este imprimat icoana chipului lui Dumnezeu. Aici se afl
l ca ul care prime te gr untele de mu tar al împ r iei cerurilor: "împ r ia cerurilor
este înl untrul vostru." (Luca 17,21)

În acest l ca al inimii, atunci când este purificat de zgura p catelor, str luce te
chipul divin din om în splendoarea sa originar , împlinind asem narea cu Creatorul
atotputernic: "Ferici i cei cura i cu inima, c aceia vor vedea pe Dumnezeu." (Matei 5,8)

Cuvintele de mai sus cuprind succint toat concep ia r s ritean asupra originii,
existen ei i sensului fiin ei umane. Omul înseamn a adar mult mai mult decât un animal
dotat cu ra iune i liber arbitru. Cu toate acestea, "omul modern" refuz s - i însu easc
acest adev r i consecin ele care decurg din el. Inima ca centru spiritual îi este complet
necunoscut , facult ile ei manifestându-se în direc ii opuse adev ratei sale naturi.
 Patimile trupe ti i suflete ti întineaz str lucirea chipului divin din om, iar
ra iunea orgolioas î i reneag adev ratul temei, ipostaziindu-se într-o entitate autonom .
Din moment ce puterile i lucr rile fiin ei umane î i ignor centrul spiritual din care
â nesc, nu e de mirare c vremurile pe care le tr im sunt marcate în acela i timp de un
hedonism i de un ra ionalism împinse pân la extrem. Mai mult, aceast opacitate duce
adesea la conflicte schizofrenice între partea ra ional i cea afectiv a omului.
Nemaifiind perceput leg tura, temeiul lor comun, aceste atribute ale fiin ei umane tind
adesea s o ia razna în direc ii opuse. Psihologi, psihanali ti i psihiatri încearc prin
mijloace i teorii care mai de care mai sofisticate s rezolve enigma fiin ei umane, s -i
cunoasc abisurile suflete ti, s -i restabileasc echilibrul interior. Ceea ce se poate ob ine
prin aceste metode pur ra ionale poate fi îns cel mult o cunoa tere par ial , atunci când
nu se ajunge la una de-a dreptul fals .

Un remarcabil punct de plecare pentru adev rata cunoa tere de sine a omului, în
special a celui modern, îl poate constitui replica Sfântului Grigorie Palama adresat lui
Varlaam în cadrul disputei isihaste din secolul al XIV-lea. Cei care cunosc am nuntele
teologice ale acestei dispute se vor gândi de îndat la “vederea luminii necreate”, la
“îndumnezeirea prin har” sau la teologia “energiilor divine necreate”. Este adev rat c
acestea repezint încununarea tr irii mistice a celor ce se învrednicesc de asemenea daruri
divine. Dar începutul oric rui urcu ascetic trebuie s fie unul umil, care s plece de la
cunoa terea de sine a omului a a cum a fost ea experiat în via a lor duhovniceasc de
c tre stâlpii Bisericii care sunt Sfin ii P rin i. Dac proced m altfel, încercând s “ardem”
etapele fire ti, risc m ca toat apoteoza teologiei mistice ortodoxe s fie pentru noi o
magnific formul , dar redus la un simplu ablon ra ional, lipsindu-ne orice în elegere
spiritual a ei, ca s nu mai vorbim de distan a ce ne separ de experierea ei propriu-zis .

Cum poate avea loc a adar adev rata cunoa tere de sine a omului în accep iunea
sfin ilor care au tr it fiecare treapt a acestui urcu spre unirea cu Dumnezeu?

“Noi îns nu socotim cuno tin a dobândit prin ra ionamente i silogisme drept
adev rata opinie despre lume, ci pe aceea care e dovedit prin fapte i via , care
singur e nu numai adev rat , ci i sigur i neschimbat ; orice ra ionament, se spune, e
r sturnat de un alt ra ionament; via a îns , cine o r stoarn ? Ba socotim c nici pe sine
însu i nu se poate cunoa te cineva prin metodele distinc iunii, silogismului i analizei,
dac nu- i cur mintea printr-o c in obositoare i printr-o ascez sus inut , de orice
vanitate i r utate. C ci cine nu- i face mintea astfel, acela nu- i d seama, cu toate
cuno tin ele lui, de micimea proprie, lucru care formeaz un început bun pentru a se
cunoa te pe sine însu i.” (Sf. Grigorie Palama –cf. Via a i înv turile Sf. Grigorie
Palama de Dumitru St niloae, Ed. Scripta, 1993, p.185)

Cunoa terea cea mai sigur se dobânde te a adar tocmai prin aceast experien a
tr irii spirituale, în primul rând printr-o purificare de p cate, iar nu prin specula ii ale unei
ra iuni care s-a înstr inat de propriul temei. În loc s vagabondeze în c utarea unor
r spunsuri iluzorii, facultatea ra ional a omului trebuie s se reîntoarc smerit la matc ,
înspre centrul existen ial a c rui lucrare este, mai precis în inim :
 “Voind deci s examin m i s îndrept m puterea noastr mintal cu cea mai
scrupuloas vigilen , prin ce am examina-o dac nu ne-am aduna mintea rev rsat
prin sim uri afar i n-am mâna-o spre cele din untru i spre inima îns i, c mara
cuget rilor.” (Sf. Grigorie Palama, op.cit, p.168)

Interiorizarea min ii în inim dezvolt în om un sim spiritual care prefigureaz

“cununa luptei virtuoase”:

“Inima dreapt , zice Solomon, caut o sim ire (Pilde 27,21), pe care acela i o
nume te, în alt loc, spiritual i divin . Spre aceast sim ire to i P rin ii îndeamn
zicând: “Mintea spiritual e îmbr cat f r îndoial într-un sim spiritual, care fiind i
nefiind în noi, s nu încet m a-l c uta.” Vezi c chiar când vrea s se opun cineva
p catului sau s dobândeasc virtutea sau s ob in cununa luptei virtuoase, sau mai
bine zis sim ul cel spiritual ca arvun a cununei pentru lupta cea virtuoas , chiar în
cazurile acestea e necesar s - i adune mintea înl untrul trupului i înl untrul s u?” (Sf.
Grigorie Palama, op.cit, p.168)

Aceasta este treapta a doua a urcu ului spre des vâr ire, cea în care lucr rile
min ii sunt filtrate prin sim irea inimii. Mintea î i reg se te adev ratul temei, p trunzând
astfel în tainele vie ii spirituale într-un mod ce dep e te cunoa terea pur ra ional . Prin
aceast întoarcere c tre sine îns i, mintea omeneasc poate fi preg tit pentru a-L
contempla pe Dumnezeu.

“Noi îns nu numai c suntem în trup i în inim , ci i mintea îns i o mân m

în untru. Condamne-ne deci cei ce întreab cum ar putea mâna cineva mintea în untru,
când ea nu e separat de suflet, ci chiar e în el. Ace tia nu- i dau seama c altceva e
fiin a min ii i altceva e lucrarea ei. (…) C ci neprimind adev rul simplu al înv turii
duhovnice ti, cei excita i i exercita i de dialectic spre contraziceri, cum spune Sfântul
Vasile cel Mare, schimb puterea adev rului în probabilitatea sofismelor cu ajutorul
contrazicerilor falsei cuno tin e. Numai a a pot lucra cei ce, f r a fi duhovnice ti,
pretind s disting i s înve e cele duhovnice ti. C ci desigur n-au uitat c mintea nu e
ca vederea, care pe celelalte le vede, pe sine îns nu, ci ea ac ioneaz i asupra
celorlalte când are trebuin s le cerceteze, ac iune numit de Dionisie cel Mare
mi care în linie dreapt , dar se întoarce i ac ioneaz i asupra sa, când se prive te pe
sine, ac iune numit mi care circular . Lucrarea aceasta din urm a min ii e mai înalt
i mai proprie pentru ea, prin aceasta ridicându-se mintea uneori deasupra sa i se
împreun cu Dumnezeu.” (Sf. Grigorie Palama, op.cit, p.169)

Aceast unire mistic cu Dumnezeu, al C rui Har coboar i înv luie întreaga
fiin a omului care s-a învrednicit de ea, constituie apoteoza vie ii cre tine. E un “sfâr it
f r de sfâr it”, c ci aceast înaintare c tre Dumnezeu nu are hotar. Ea nu se încheie
niciodat . Omul se spiritualizeaz în totalitatea sa, focalizându- i în inim , în centrul s u
existen ial, atât mintea, cât i toate afectele, sim urile i dorin ele naturale.
 “Nu numai c întreaga parte poftitoare a sufletului meu ai cultivat-o pentru Tine,
ci i orice scânteie din trup a acestei pofte, întorcându-se c tre izvorul ei, s-a aprins
dup Tine, s-a legat de Tine, s-a lipit de Tine.” (Sf. Grigorie Palama, op.cit, p.172)

Omul sfin it devine p rta prin întreaga sa fiin la dumnezeire, unindu-se în mod
negr it cu slava necreat a lui Dumnezeu, cu energiile ce â nesc în mod etern din natura
Sa nep truns .

“Când v d cuvio ii b rba i în ei în i i acea lumin dumnezeiasc – i o v d când

se învrednicesc de împ rt irea îndumnezeitoare a Duhului Sfânt, când îi cerceteaz
negr it razele des vâr itoare- atunci v d însu i ve mântul îndumnezeirii lor, mintea lor
fiind umplut de slav i de str lucirea nespus de frumoas ce izvor te din harul
Cuvântului, a a precum trupul Cuvântului s-a umplut de slav pe munte prin lumina
dumnezeiasc ce izvora din dumnezeirea Lui. C ci slava pe care a dat-o Tat l Lui, a dat-
o i El celor ce ascult de El, cum spune cuvântul Evangheliei, i a voit ca s fie ace tia
cu El i s vad slava Lui. (Ioan 17, 22-24)”( Sf. Grigorie Palama, op.cit, p.178)

Cuvintele de mai sus nu inten ioneaz a fi un “ghid practic de îndumnezeire". A a

ceva nici nu este posibil. Citatele alese din scrierile sfântului Grigorie Palama au doar
menirea de a pune în lumin adev rata înv t tur despre rostul i natura autentic a
omului, pe care majoritatea semenilor no tri din ziua de azi o uit sau o ignor . Concret,
aceast coborâre a min ii în inim se realizeaz sub îndrumarea unui duhovnic, practicând
cunoscuta "rug ciune a inimii" i nu citind despre experien ele altora.

Mul i se vor întreba atunci ce semnifica ie pot avea toate acestea pentru omul
zilelor noastre, c ci cei care ajung în final la vederea lui Dumnezeu sunt oricum o
minoritate infim ? Ce relevan poate avea atunci aceast posibilitate pentru marea mas
a oamenilor care tr iesc în societate, nicidecum într-o m n stire sau în pustnicie?

i totu i, acest principiu al unirii min ii cu inima are o însemn tate mult mai larg
decât o b nuiesc unii. Putem, înainte de toate, s con tientiz m prezen a inimii noastre ca
centru spiritual. Ca urmare, putem cu to ii -chiar suntem chema i c tre aceasta- s
practic m virtu ile care izvor sc din "c mara cea bun a inimii noastre", cum spune
evanghelistul. Atunci când ne rug m, atunci când particip m la Sfânta Liturghie, atunci
când jertfim ceva, atunci când iubim, atunci când f ptuim sau atunci când cre m din
punct de vedere intelectual sau spiritual, s o facem mereu din inim , iar nu din ra iune
pur , calcul contabil sau iner ie.

M-a opri aici îndeosebi asupra laturii creatoare a fiin ei umane, care în vremurile
noastre r t ce te departe de centrul s u existen ial, producând opere de o sterilitate
dezolant . Se încearc f r succes suplinirea lipsei de substan spiritual printr-o
abunden de citate livre ti, artificii stilistice sau ingeniozit i pre ioase. Se caut mereu
"originalitatea", fie a stilului, fie a concep iei. Dar, în loc de a c uta s fim "originali" cu
orice pre , am face mai bine s încerc m s fim personali, ceea ce este cu totul altceva.
Fiin a uman devine persoan abia atunci când con tientizeaz prezen a chipului lui
Dumnezeu din inima sa. Iar odat ce ne trecem gândurile i cuvintele prin inim , crea iile
cap t amprenta inconfundabil i unic a persoanei noastre. Strict vorbind, orice scriere
sau crea ie inspirat din tradi ia cre tin nu face decât s repete ceea ce s-a mai spus deja,
i înc de nenum rate ori. Dar ceea ce iese cu adev rat din inim , merge la rândul s u în
inima celui care se împ rt e te din gândurile i ideile transmise sub o form sau alta.
F r aceast comunicare spiritual , f r aceast comuniune sau cuminecare dintre inimile
oamenilor, nu ar putea exista o tradi ie vie, ci doar litera moart pe care risc m s-o
vener m în chip idolatru, uitând unde este adev ratul s la al împ r iei lui Dumnezeu.

Se poate spune pe drept cuvânt c acest principiu al unirii min ii cu inima este
specific, mai mult chiar, este chintesen a spiritualit ii cre tinismului r s ritean. Mul i
consider c deosebirile fa a de cre tinismul apusean, care separ tr irea i ra iunea, sunt
astfel insurmontabile. Dac raport m ortodoxia separat la catolicism i la protestantism,
s-ar putea ca a a s stea lucrurile. i totu i, se pot g si i în apus germenii unei posibile
apropieri, sau cel pu in a unei concep ii familiare nou , celor din r s rit. Inutil s
men ionez c acest apus s-ar putea s nici nu con tientizeze aceasta, l sând s cad în
uitare acele spirite (mult prea "ne-moderne") care ar putea contribui la o mentalitate
ecumenic apt s rodeasc cu adev rat. O întâmplare fericit ne-a prilejuit descoperirea
operei scriitorului, poetului si filosofului religios german care a fost Friedrich Alfred
Schmid-Noerr (1877-1969). Ascenden a sa religioas ambivalent , tat catolic i mam
evanghelic , i-a format o structur spiritual particular , cu care noi cei din r s rit suntem
familiari.

Nu este aici cadrul potrivit pentru a insista cu am nunte asupra scrierilor lui
Schmid-Noerr, care zac probabil neluate în seam pe rafturile bibliotecilor. Dar un
fragment din arta sa poetic frapeaz i ne p trunde, de parc r s ritul i apusul cre tin nu
ar fi desp r ite de pr pastia unor secole întregi de mentalit i i concep ii esen ial
diferite: "Was das rasche Wort erdacht/ Muss zuerst ins Herz sich senken. /Nur aus
Schweigens tiefster Schacht /Will sich der Kristall uns schenken! // So gedachtes, wird
Gedicht. /Es verwandeln sich Gedanken /Wenn der Liebe innres Licht /Leuchtet in
kristallnen Schranken."

În traducere liber : gândurile iu i care ne str fulgereaz mintea trebuie s se

coboare mai întâi în inim . Doar de acolo, din adâncurile t cerii, ni-se d ruie te cristalul.
Astfel, cugetarea devine vers, gândurile fiindu-ne transfigurate atunci când lumina
l untric a dragostei lumineaz în c mara cristalin (a inimii).

În câteva scurte expresii poetice ni-se descrie aici o mistic foarte ... ortodox :
puritatea cristalin a inimii, iluminarea l untric prin lumina dragostei, coborârea min ii
în inima astfel purificat i iluminat . Iat deci c modelul unirii min ii cu inima poate
servi i ca o punte de leg tur între cele dou p r i ale Europei cre tine, dac ele vor
con tientiza într-o bun zi pe deplin acest lucru.
 A fi sau a nu fi …modern

“Cu adev rat în afara modernit ii nu se afl decât cel pentru care afirma ia “Viu este
Domnul Dumnezeul nostru” a devenit o realitate istoric necesar . Aici fiecare cuvânt
este important. Conteaz atât faptul c Dumnezeu ESTE, c Dumnezeu care e principiul
universal, este VIU, c Dumnezeu este DOMNUL i c este al NOSTRU – al oamenilor
vii, muritori, concre i, irepetabili. Nu ‘zeul’ i nici ‘zeii’ ne mai pot salva. Ci numai
Dumnezeu.”(H.R. Patapievici - “Omul recent”)

Pentru a putea ajunge la aceast m rturisire de credin a autorului “Omului

recent” , cititorul trebuie s str bat densitatea a nu mai pu in de 125 de pagini de excurs
filosofic menit s preg teasc terenul, pagini în care sunt deslu ite sistematic geneza i
mecanismele “modernit ii”. Într-o exprimare lapidar , aceasta este în eleas de c tre
H.R. Patapievici esen ialmente ca o pierdere de substan spiritual odat cu fiecare
progres ce are loc în plan material. Modernitatea nu este a adar altceva decât procesul de
demontare treptat , bucat cu bucat , a afirma iei “Viu este Domnul Dumnezeul nostru”
pân la golirea ei complet de orice con inut. Pentru a nu fi modern, e necesar a adar o
aderen interioar integral la acest crez. Restul c r ii are un caracter mai mult
descriptiv, constituindu-se într-o fresc detaliat i o critic plin de acribie a
manifest rilor fenomenului modern. Este dificil, dac nu imposibil, de a realiza un
comentariu succint al acestei monumentale lucr ri care este “Omul recent”. Cel mai
pertinent rezumat îl constituie, f r îndoial , chiar “cuvântul înapoi” care con ine
transcrierea unei conferin e unde autorul î i trece în revist practic întreaga carte,
revelând în mod comprehensibil i pe un num r restrâns de pagini mecanismul înl n uirii
ideilor i logica arhitecturii interne a lucr rii.

Ducând în spate balastul unui instrumentar f r excep ie “modern”, autorul

realizeaz admirabilul tur de for al dep irii modernit ii prin ea îns i, f r “ajutor” din
afar . Nu se poate s nu sar în ochi rolul absolut marginal pe care îl joac sursele
“tradi ionale” în cadrul opulentei bibliografii de la finalul lucr rii. “Nu sunt un modern,
pur i simplu, ci un modern tulburat” (p.441). Astfel sun autocaracterizarea unui H.R.
Patapievici ajuns la cap tul c l toriei. O stare sufleteasc ce se aseam n sedimentelor de
zgur de pe fa a i salopeta unui miner care a depus un efort titanic la s parea unui tunel
prin pântecele modernit ii ie ind, în final, la Lumin . Reziduurile “modernit ii” r mân
vizibile la tot pasul i acum, în pragul dep irii: “Deci: fi i moderni! Dar – nihil sine
Deo”. O asemenea “tulburare” de ordin interior poate fi în acela i timp o stare de trecere
c tre o lini te plin de certitudini limpezi, atunci când sedimentele tulburi ale
“modernit ii” ce au fost dizlocate în urma unei opera ii de o asemenea anvergur se vor
fi depus în stratul ce le revine în mod firesc, cel din zonele joase ale sufletului. Întrebarea
fundamental este: era drumul urmat absolut necesar? Are el un caracter normativ? Nu
cumva exist un traseu interior prin care putem dep i condi ia modernit ii care s nu fie
neap rat mai “u or”, dar cel pu in mai direct, mai firesc? Unul care s pun m rturisirea
de credin în mod natural chiar la temelia unei lucr ri similare, mai degrab decât la
concluzii? Este evident c acest crez impregna de fapt structura sufleteasc a autorului
înc de la bun început. i atunci de ce trebuie s afl m timp de 125 de pagini ce este
“modernitatea”, s -i urm rim toate “chinurile facerii”, pentru ca apoi s ni-se pun în
fa o scurt i cuprinz toare defini ie negativ a ei? Semifica ia faptului pentru care
“Omul recent” a fost scris a a, i nu altfel, ar putea fi i aceea c opusul în cauz reface
implicit traseul unei evolu ii spirituale particulare ce a avut loc pe plan interior. Este
notorie fronda teribilist a d-lui H.R.Patapievici la adresa tradi iei manifestat în zorii
lans rii d-sale pe orbita public . Între timp am fost îns martorii unei cre teri ce a ajuns în
punctul de a oferi o solu ie la aporia concilierii unei vie i în lumea aceasta, “modern ”, cu
toate seduc iile i avatarurile ei pe de-o parte, i o vie uire în plenitudinea sferei spirituale
pe de alta.

“Dac revizuim atitudinea modernit ii fa de tradi ie i atitudinea tradi iei înse i fa

de modul tradi ional de a vedea tradi ia (sic!), r spunsul meu este c da, exist un mod
de a fi modern, care ar putea elimina excesele dezumanizate ale modernit ii. (p.458)”

Poate fi aceast solu ie definitiv , sau este ea fatalmente doar provizorie? Iat o
întrebare care vine s completeze în mod natural interoga ia precedent asupra unicit ii
traiectoriei urmate. Cele ce urmeaz se constituie într-o încercare de dezvoltare a acestor
aspecte.

Ignorarea deliberat a surselor tradi ionale se tranform în handicap atunci când

încerc m s deslu im sensul în care “tradi ia trebuie s - i revizuiasc atitudinea
tradi ional fa de tradi ie”. Ce se în elege de fapt prin “tradi ie”? Un concept în sensul
lui R.Guénon, care înglobeaz religiile omenirii în mod transcendent i care permite
citirea unor scrieri cum ar fi “Domnia cantit ii i semnele vremurilor” în orice cheie, fie
ea cre tin , islamic , etc.? Un asemenea concept se poate dovedi extrem de util, pentru c
abstractizarea este minimal , dar, fiind o simpl “defini ie” care con ine o multitudine de
verific ri, nu are cum fi supus revizuirii. Sensul care îi este acordat de Guénon
epuizeaz f r rest posibilit ile de a avea un concept unic pentru toate curentele
religioase. Aceasta nu înseamn nicidecum c “toate religiile sunt la fel”, ci doar c , într-
adev r, marile religii ale omenirii au foarte multe elemente comune pentru a se permite
aducerea lor sub umbrela unui singur concept care s fie contrapus apoi desacraliz rii
moderne. Modernitatea, dup cum just remarc Guénon (autor absolut marginalizat de
c tre H.R.P.), poate fi privit i ca o reducere la “cantitate”, o “omogenizare” pe seama
unei pierderi în plan calitativ, sau “spiritual”. Pe plan filosofic problema a fost deja pus
i rezolvat acum mai bine de o jum tate de veac, chiar dac în al i termeni. Poate a a se
explic de ce dl. Patapievici a fost nevoit s adopte o cale alternativ , radical nou ,
întorcând mai degrab modernitatea împotriva ei îns i decât s o contrapun conceptului
generic de “tradi ie”. În fond, acest demers aduce cu sine i un câ tig: avatarurile
modernit ii sunt intuite atât din exterior, cum au f cut-o al ii, dar au ajuns acum s fie
subminate i din sfera lor interioar , fiind comb tute chiar cu propriile arme (fiecare
pas re pre limba ei piere!). Putem spune c de-acum modernitatea este “încercuit ” din
punct de vedere filosofic. R mâne doar de v zut cât va mai dura pân la “capitularea” ei
definitiv …
 Conceptul de “tradi ie” este îns prea general pentru a putea surprinde i
diferen ele evidente dintre religii, diferen e care nu in doar de aspecte formale. Dl.
Patapievici are dreptate în principiu când afirm c “tradi ia trebuie s se priveasc
altfel”, dar nu mai depune efortul investig rii dac nu cumva exist un precedent de
aceast natur în istoria omenirii. C ci acesta exist . De-acum îns trebuie s p r sim
terenul filosofiei, al specula iei omene ti, i s ne aplec m asupra Revela iei divine.
Întruparea, propov duirea, moartea i Învierea lui Hristos au spulberat definitiv “modul
tradi ional de a privi tradi ia”. Tradi ia a fost împlinit , ea a rodit prin întruparea
Domnului, dar în acela i timp nu mai exist loc de întors. O alt revizuire a ei este
imposibil . “Tradi ia” a devenit de-acum Sfânta Tradi ie. Iar diferen a dintre aceast
Sfânt Tradi ie i “tradi ia” pur i simplu este pilduit i în Evanghelii prin parabola
smochinului f r rod. Simpla citire a textelor de la Marcu 11, 12-14 sau Matei 21, 18-19
nu este suficient pentru p trunderea în elesului adânc al acestor pasaje. Adev ratul sens
este deslu it doar prin recurs la Sfânta Tradi ie, la scrierile Sf. Maxim M rturisitorul.
Astfel, în volumul al treilea al Filocaliei, la pagina 77 putem citi: “Dumnezeu Cuvântul,
care toate le chivernise te cu în elepciune în vederea mântuirii oamenilor, a pov uit mai
înainte firea prin lege, întrucât aceasta încuviin a o slujire mai trupeasc a lui
Dumnezeu.(…)
De aceea zice: “Venind iar i din Betania la Ierusalim”, adic dup ce- i
d ruise lumii prezen a ascuns în chipul i umbra legii, a venit înc odat la firea
omeneasc prin trup. A a trebuie în eles cuvântul: “venind iar i, a v zut un smochin în
cale, neavând decât frunze.” Adic a v zut slujirea trupeasc a legii, cea în umbre i
chipuri, sus inut de o predanie nest t toare i vremelnic , a ezat a a zicând “în cale”,
constând numai din chipuri i rânduieli trec toare. i v zând-o pe aceasta Cuvântul,
împodobit pompos i str lucitor de înveli urile din afar ale formelor trupe ti ale legii,
ca un smochin de frunzele sale, i neaflând road drept ii care s hr neasc Cuvântul,
a blestemat-o. Mai bine zis a rânduit s nu mai acopere adev rul, în bu indu-l cu
chipurile legii. Iar ceea ce a urmat s-a ar tat în fapt, uscându-se cu totul frumuse ea
legalist ce- i avea fiin a numai în chipuri i prin aceasta stingându-se fala Iudeilor în
leg tur cu ea. C ci nu era lucru îndrept it, nici potrivit, ca, dup ce s-a ar tat pe fa
Adev rul roadelor drept ii, s mai fie atra i în chip am gitor de frunze cei ce trec prin
aceast via ca pe un drum, încât s lase roada cea bun a Cuvântului.”

Dl. Patapievici are dreptate dac prin “tradi ie” în elege un smochin cu o bogat
coroan de frunzi , îns f r rod, care nu face decât s umbreasc Adev rul. Sau dac
prin “tradi ie” în elegem liter moart i habitudini iner iale. Dar Sfânta Tradi ie este cea
care a schimbat complet “modul tradi ional de a privi tradi ia”. Cheia spiritual în care
acest mare p rinte al Bisericii care este Sf. Maxim în elege s interpreteze Scripturile este
pilduitoare în acest sens. Toate textele scripturistice au atât un în eles literal, imediat, dar
i o multitudine de sensuri spirituale, ele gr ind în limbaj omenesc despre lucruri la a
c ror cuno tin mintea uman nu poate ajunge prin resurse proprii. Acces la în elegerea
lor o au doar cei care sunt vrednici, prin tr irea lor, de a primi iluminarea prin harul
dumnezeiesc.

Aducând vorba despre acest tip de cunoa tere spiritual am atins un nou punct
care a fost complet ignorat în opusul lui H.R.Patapievici. Conform tezei autorului, din
punct de vedere epistemologic modernitatea începe odat cu Bacon i Descartes, dup
care, pentru a ajunge la o cunoa tere cât mai obiectiv i mai nefalsificat a lumii, e
nevoie ca intelectul s se debaraseze de orice fel de idei, supersti ii sau preconcep ii. S
se transforme, cu alte cuvinte, într-o “tabula rasa”, pentru ca, autonomizându-se în acest
fel, s poat primi (de unde?) adev rata cunoa tere a firii. “Or, aceast metod nu este,
formal vorbind, deloc diferit de metoda de golire a inimii de toate patimile i
reprezent rile în el toare, pe care cre tinismul mistic a practicat-o în vederea aducerii
lui Hristos în inima postulantului. (p.66)” O asemenea compara ie între o stare
existen ial (caracterizat prin inima purificat de patimi i mintea de reprezent ri
în el toare) i o metod abstract de ordin intelectual o poate face, chiar con tientizând
c este doar “formal ”, numai cineva care gânde te în tipare … moderne! De fapt dl.
Patapieivici nici nu t g duie te acest fapt.

S remarc m deocamdat c la începutul secolului al XVII-lea, epoca celor doi

filosofi aminti i, credin a în Dumnezeu nu era înc pus în discu ie. Se reclama doar
autonomia intelectului pentru o mai bun cunoa tere a naturii, ceea ce este un demers cât
se poate de legitim. Atâta doar, a a cum observ i H.R.Patapievici, acest tip de
cunoa tere s-a extins de-a lungul secolelor în chip totalitar i în sfere care nu in de
competen a sa, uzurpând astfel treptat pozi iile de inute de religie în mentalitatea
oamenilor. Separarea credin ei de “cunoa terea tiin ific ” a condus în final la triumful
abuziv al acesteia din urm , exilându-L pe Dumnezeu din aceast lume. Dar, dac e s
mergem pân la adev ratele origini ale modernit ii, ar trebui s ne întoarcem i mai mult
în timp, în epoca scolasticilor, sau chiar în epoca disputei în jurul lui filioque. Atunci s-a
produs de fapt separarea care a generat de fapt tot irul de transform ri i schimb ri de
perspective care ne-a adus unde suntem ast zi. Este vorba de separarea dintre tr irea
mistic i teologia speculativ . Aceast separare s-a produs în lumea catolic pentru a
permite ra iunii s cunoasc realitatea ce ine de sferele spirituale prin sine îns i, având
la dispozi ie doar instrumentarul filosofiei antice i faptele revela iei. La prima vedere
demersul nu pare a fi ilegitim, c ci pe de alt parte nimeni nu pune în discu ie tr irea
cre tin a unui Toma de Aquino. Dar în acest mod, introducând o metod ce se deosebea
radical de tradi ia cre tin comun de pân atunci (“quod ubique, quod semper, quod ab
omnibus creditum est” -Vincen iu de Lerin) , s-a creat o bre în dispozitivul adev ratei
cunoa teri, cea “în sens tare” (pentru a folosi terminologia d-lui H.R.P.), bre l rgit de
Bacon i Descartes prin extinderea acestei separ ri de la domeniul teologiei la cel al
tiin elor naturii. Piatra pe care au rostogolit-o scolasticii s-a tranformat încetul cu încetul
într-o avalan irezistibil .

Putem spune f r a gre i c primul conflict de amploare dintre “modernitate” i

“tradi ie”, adic cel dintre concep ia separ rii planurilor cunoa terii i tr irii i cea a
unit ii lor a avut loc prin disputa isihast de la mijlocul secolului al XIV-lea. Precursorul
“modernit ii” (a c rui parte este inut de dl. Patapievici cu alt ocazie), este …
Varlaam, iar cel care, sprijinit pe Sfânta Tradi ie, s-a opus unei asemenea metodologii de
a teologhisi a fost Sf. Grigorie Palama.

Este de remarcat c preten ia lui H.R.Patapievici dup care rezolvarea dilemei

dintre a fi sau a nu fi modern poate consta într-o conciliere simetric dintre o a a-zis
modernitate “bun ”, “f r excese”, “la locul ei” i aderarea existen ial la crezul “Viu
este Domnul Dumnezeul nostru” nu se poate sus ine în sens “tare”. Însu i autorul afirm
c asumarea în mod real a acestui enun implic a fi automat în afara modernit ii.
Desigur, pot exista “încremeniri în proiect”, pozi ii de compromis sus inute pân în
pânzele albe sau pur i simplu st ri de “tulburare”. Dar asemenea atitudini nu au nici o
influen asupra viabilit ii per se a unei teze. A NU FI MODERN nu înseamn a tr i în
grote sau a nu te folosi de fax sau de e-mail, ci înseamn a avea o alc tuire interioar
complet cur at de toat zgura depus de veacurile “moderne”. Dac prin “modernitatea
bun ” în elegem automobilul sau computerul, desigur c dl. Patapievici are dreptate.
Numai c d-sa nu s-a referit la aceste aspecte, ci la latura mai pu in material a
modernit ii, cea care ine de viziunea ei asupra existen ei. “Moderni” suntem cu to ii,
într-un fel sau altul, pentru c suntem produsul educa iei unei societ i de tip “modern”
care i-a pus o amprent decisiv pe formarea fiec ruia dintre noi. Dar aceast “boal ”
î i are leacul ei, încât ne putem imagina un proces de exorcizare treptat a reziduurilor
“moderne”, ajungând la limit în starea de cur enie i ingenuitate a sufletului.

În sens mai “slab”, a nu fi modern înseamn a fi “tradi ionalist”, adic a trece

totul prin filtrul unei tradi ii asimilate interior, nu una îngânat iner ial sau regretat
nostalgic. Ea constituie pentru individ o surs constant de for spiritual , de elan
creator, de plenitudine sufletesc . Poezia lui Eminescu, filosofia lui Noica, muzica lui
Enescu sau sculptura lui Brâncu i, tr gându- i seva primordial din izvoarele tradi iei
române ti i fiind abia în al doilea rând “moderne”, au str puns barierele etnicului,
intrând în universalitate. Toate crea iile lor poart astfel în mod inevitabil o amprent
profund româneasc . Ele respir un aer românesc chiar i atunci când dep esc orizontul
inspira iei strict folclorice din domeniile poeziei, muzicii, artei plastice sau în elepciunii
populare. C ci "tradi ia" cuprinde i folclorul, dar nu se reduce doar la el. Inspira ia dintr-
un asemenea filon cu caracter de permanen are asupra fiin ei umane un efect fortifiant,
permi ând focalizarea energiilor interioare într-o singur direc ie, cea esen ial . Omul
care tr ie te într-un asemenea sistem de valori, de care îl leag nu obi nuin a sau
constrângerile externe, ci dragostea, contribuie la rândul s u la perpetuarea “tradi iei”
c reia îi apar ine, conferindu-i via i o perpetu actualitate. Recursul la tradi ie nu
înseamn doar întoarcere spre trecut, ci i deschidere spre viitor. Nu înseamn anularea
poten ialului creator al individului ci, dimpotriv , sporirea sa, pentru c aici g sim
“singurul cadru care confer sens ac iunilor i vie ilor noastre” (p.198).

Cei care se bazeaz doar pe propriile for e, refuzând în mod deliberat asemenea
surse de inspira ie, nu fac de multe ori altceva decât o risip extraordinar de efort
argumentativ (chiar dac stârnesc adesea murmure admirative prin asemenea performan e
pur intelectuale) pentru redescoperirea unor adev ruri … deja cunoscute. F r a sim i
nevoia de a formula atât de pregnant i de explicit atunci când nu e cazul, pericolele i
avatarurile modernit ii sunt percepute de cel ce se raporteaz la un filon tradi ional într-
un alt mod, fiind intuite prin facultatea “deosebirii duhurilor”. Reticen ele lui H.R.
Patapievici fa de “tradi iile” în genere, (p.409) sau fa de ceea ce d-sa nume te
“ideologiile tradi ionaliste” (p.198) care apar atunci când “tradi iile” nu se mai pot
men ine decât recurgând la for , se pot elimina prin recursul nu la “tradi iile” oarecare, ci
la Sfânta Tradi ie, cea vie i adev rat . Atunci când aceasta reprezint chintesen a unor
tradi ii specifice, cum ar fi cazul nostru, al românilor (neam c ruia îi apar ine i
H.R.Patapievici), i dac eforturile noastre se îndreapt înspre c utarea Adev rului ei i
n zuiesc la vie uirea în Duhul ei, primejdia steriliz rii dispare cu des vâr ire.

În sens absolut, “a nu fi modern” este totuna cu a fi … sfânt. Acesta este cap tul
drumului la care poate ajunge aventura spiritului omenesc, poposind la sânul
Dumnezeirii. Aceasta este adev rata întoarcere acas a omului care a r t cit autonom prin
veacurile unor lumini … întunecate.

S recapitul m deci punctul de vedere al d-lui Patapievici:

O revizuire a atitudinii modernit ii fa de tradi ie. Un proces imposibil, caci ar

însemna sinucidere. Instinctul de conservare func ioneaz perfect i în cadrul curentelor,
nu doar la nivelul individului. Modernitatea, care înseamn esen ialmente o lips , nu
poate decât s dispar dac golul spiritual s pat de ea în sânul Fiin ei se va umple treptat,
treptat. Dac to i modernii s-ar “tulbura” într-o bun zi asemeni d-lui Patapievici,
modernitatea ar înceta pur i simplu s mai existe. S-ar întâmpla un fenomen asem n tor
cu “perestroika”, cu tentativa (e uat ) de “reformare” a comunismului în acela i timp cu
p strarea esen ei sale. Rezultatul real va fi, în mod inevitabil, pr bu irea întregului
e afodaj. O asemenea stare de “tulburare” nu poate fi a adar una de echilibru, ci cel mult
începutul unui proces de sedimentare i limpezire interioar , o treapt intermediar pe
drumul unei “convertiri” c tre o stare în care structura sufleteasc a individului devine
alta decât fusese înainte. La unii acest proces poate dura mai pu in, la al ii mai mult, iar
la al ii s-ar putea s nu ia sfâr it niciodat . Dar, a a cum spuneam i mai devreme, o stare
existen ial de “tulburare” nu poate fi viabil în sens “tare”.

Revizuirea atitudinii tradi iei fa de tradi ie. Aceasta avut deja loc acum dou
mii de ani. Mai mult decât atât nu se poate imagina, iar de atunci tim c nu va mai avea
loc o nou Revela ie. Trebuie doar s ne reamintim în permanen acest lucru, pe care
suntem ispiti i adesea a-l da uit rii.

R mâne înc o posibilitate, exact cea care n-a fost amintit . Aceea a revizuirii
atitudinii tradi iei fa de bun tatea modernit ii, aceea de a pune valorile “moderne” la
locul cuvenit, f r a le absolutiza. Dar situarea fundamental este de aceast dat în
interiorul tradi iei i nu al modernit ii, adic invers decât la dl. Patapievici. Atâta timp
cât tradi ia s-a aflat în permanent defensiv în fa a asaltului irezistibil al modernit ii, ea
a manifestat în mod consecvent tendin a diaboliz rii în bloc adversarului. Atunci îns
când am asistat la o contraofensiv temporar a tradi iei, nu se mai poate sus ine c
modernitatea a fost respins integral. Ea a fost utilizat , dar exclusiv în modul care îi este
propriu, cel instrumental, fiind astfel despuiat de tendin ele sale dizolvante. Atât
constrângerile for ei brute, cât i pulsiunile anarhice pot fi îmblânzite i îmbunate printr-o
dragoste care le transfigureaz . Principiul disciplinei cazone devine legea unei jertfe
voluntare, înscris în inimi, iar setea de mi care neîngr dit se transform în elan creator
i dor de înf ptuire ziditoare. Dragostea înseamn plenitudine sufleteasc , singura stare în
care libertatea poate rodi cu adev rat. Precedente exist , i a teapt doar s fie
descoperite de publicul larg în realitatea lor nefalsificat i nediabolizat . C ci, s nu ne
închipuim c “modernitatea”, pus în fa a spectrului desfiin rii ei prin umplerea cu un
con inut spiritual a golului existen ial ce-o define te, s-a dat în l turi de la lovirea i
diabolizarea fenomenelor care-i amenin au a a-zisele “temeiuri”. Dar pân atunci, pân
când oamenii “recen i” vor avea parte de aceast descoperire, va trebui probabil s mai
a tept m…

Limitele modera iei

“Întrucît progresul nu mai este recunoscut ca o categorie politic , reac ionarul,

care nu era definit decît prin refuzul progresului, a p r sit scena politic . Locul s u a
fost luat de extremist. i asta pentru c valoarea central a democra iilor este ast zi
modera ia, iar refuzul modera iei poart numele de extremism. (…) Spre deosebire de
reac ionar - care refuz evolu ia sau schimbarea - extremistul vrea cu tot dinadinsul s
produc rupturi i dezechilibre. Din fericire, resursele modera iei sînt mai bogate decît
cred adversarii ei de ieri sau de azi.” (Cristian Preda – “Elogiu modera iei”, Dilema
Nr. 483, 14-20 iunie 2002)

Citatul de mai sus con ine o descriere precis a ipostazelor “omului recent”. Dou
fe e ale aceleia i monede. Dou atitudini ale omului care i-a pierdut leg tura cu
Dumnezeu. Dou principii care- i sunt insuficiente sie i, producând în mod necesar
reac ii de sens contrar. Principiul democra iei liberale, al toleran ei indiferente, datorit
lipsurilor sale care nu pot fi suplinite prin resurse proprii, poate degenera adesea în
contrariul s u: în extremism, intoleran , totalitarism. Grani a este mult mai vag decât
pare, trecerea ei în momente de criz neputând fi împiedicat prin formula paradoxal
a… “excesului de modera ie”! Ca s ne d m seama de acest lucru, e suficient s ne
reamintim lec iile istoriei. Este posibil ca resursele actuale ale modera iei s fie mai mari
decât presupun unii, dar ele sunt fatalmente limitate. “Modera ia” în sensul în eles de
autorul citat mai sus nu poate fi prin natura ei decât limitat , denotând o stare de
sa ietate, de echilibru social, de bun stare material . O asemenea modera ie nu poate fi
posibil decât în acest context, anume într-un mediu de abunden care înstr ineaz fiin a
uman de firea sa cea adev rat .

Iat c cercul se închide, iar rolurile se inverseaz . “Modera ia” zilelor noastre
care caut s conserve starea de fapt, care dore te men inerea echilibrului actual, se
încadreaz perfect în defini ia dat mai sus … reac ionarismului! Atâta doar c spirala
nihilist pe care a apucat-o istoria în ultimele veacuri urc acum pe o treapt superioar .
În trecut curentul revolu ionar, “progresist”, care s-a stabilizat în timp dând na tere
“modera iei” epocii noastre, avea cel pu in preten ia de a veni cu propria viziune asupra
omului i a lumii, bazat pe ra iunea autonom . “Extremismul” de ast zi nu pare a fi îns
decât o form oarb i instinctiv de protest, fiind fie lipsit de orice principii care s
treac dincolo de natura strict biologic a omului, fie revendicându-se crispat i
demagogic de la ni te principii teoretic valabile, dar pe care nu le întruchipeaz în
autenticitatea lor. A a stând lucrurile, orice dezechilibru care ar merge în aceast direc ie
nu poate fi decât un pas înainte spre disolu ie, spre anarhie. “Modera ia” î i are a adar
îndrept irea ei în acest context, dar nu trebuie s se uite c ea î i con ine germenii
propriei descompuneri. Nu-i poate combate, pentru c nu are anticorpii necesari.
Du manul nu este un corp str in, c ci posed aceea i gen a “modernit ii”. Este doar
reversul medaliei cu efigia omului autonom. Cuvintele de mai jos, referitoare la o ar cu
un sistem-model în ceea ce prive te modera ia, pacea social i toleran a, î i au astfel
tâlcul lor subtil, ce merge mult mai departe decât a inten ionat probabil s spun autorul
lor:

“Singurul lucru care m nelini te te în leg tur cu Elve ia este u urin a cu care
i-au g sit refugiul acolo Lenin, Bakunin, Kropotkin - prea s-au sim it bine în Elve ia,
pentru ca apoi s plece i s fac în afara Elve iei ceea ce n-au îndr znit sau n-au putut
s fac acolo.” (Andrei Ple u – “Un reper simpatic i atr g tor”, Dilema nr. 483,14-20
iunie 2002)

Resursele de modera ie nu pot ajunge la nesfâr it pentru a opri definitiv acest

vârtej al “progresului necontenit” care se în urubeaz în continuare în jos, cu toate c
uneori suntem prea îmb ta i de efemerul clipei pentru a-i sim i mi carea istoric . inând
cont de alternativa distructiv ce pare a ni-se oferi la acest tip de “modera ie”, sunt de
în eles tendin ele care o consider (aproape cu disperare) ca unicul liman salvator de la o
c dere în neant.

i totu i, este vorba de situarea pe o pozi ie iluzorie. O modera ie care, la nevoie,

nu este capabil s - i dep easc aceast condi ie printr-o mi care creatoare de sens
contrar descompunerii anarhice, nu poate fi rânduit în categoria virtu ilor. Numele ei
adev rat este “mediocritate”.

“Î i tiu faptele: tu nu e ti nici rece, nici fierbinte. O, de-ai fi rece sau fierbinte!
A a, pentru c e ti c ldicel -nici fierbinte, nici rece- , am s te v rs din gura Mea. De
vreme ce tu zici: sunt bogat i m-am îmbog it i de nimic n-am nevoie!, i pentru c tu
nu tii c tu e ti cel tic los i vrednic de plâns i s rac i orb i gol, te sf tuiesc s
cumperi de la Mine aur l murit în foc ca s te’mbog e ti, i ve minte albe ca s
te’mbraci i s nu se dea pe fa ru inea goliciunii tale, i alifie ca s - i ungi ochii i s
vezi.” (Apoc., 3,15-18)

Omul zilelor noastre, “îmbog it i care de nimic n-are nevoie” se afl în realitate
într-o stare profund de infirmitate, din care nu poate ie i de unul singur. i atunci el se
retrage în cochilia “modera iei” pentru a se feri de mon trii pe care îi produce nu atât
somnul ra iunii, cât trufia acesteia. Ad post nesigur i fragil pentru o asemenea creatur
infirm i “vrednic de plâns”…

Ochii, orbi i de p cat, au nevoie de alifia mesajului dumnezeiesc pentru a fi în

stare s vad starea de mizerie spiritual în care se g se te omul. Trupul omului trebuie s
se îmbrace mai apoi în haina alb a virtu ilor, iar sufletul s se îmbog easc cu aurul
l murit în foc al credin ei neclintite. Dumnezeu cere din partea noastr limpezimea
privirii spirituale, puritatea des vâr it a gândului i a faptei, înso it de str lucirea de aur
a comorii l untrice care este Împ r ia Sa.

Dac îndr znim s ie im din cochilia în care suntem tenta i s ne refugiem adesea
pentru a fugi de adev rata noastr condi ie, constat m c pentru a face fa rafalelor
t ioase de afar avem nevoie de altceva decât de “modera ie”. Într-o serie de aspecte
aceasta poate fi la locul ei, dar însu irile cardinale ale sufletului cre tin: credin a,
n dejdea i dragostea se cer practicate f r limit . Omul poart în sine chipul lui
Dumnezeu, sufletul s u cuprinde o frântur de eternitate i nesfâr ire. Iar tocmai prin
aceste atribute, prin înzestrarea fiin ei umane cu asemenea scântei ale “numelor divine”,
poate ea s – i dep easc starea de m rginire i limitare în care aparent se afl .
Lep dând modera ia acolo unde aceasta este un balast, omul se poate avânta pe drumul
f r limit care corespunde menirii sale autentice: apropierea de Dumnezeu.

Dumnezeu nu i-a iubit creatura cu o dragoste “moderat ”, trimi ându- i chiar

propriul Fiu pentru a se jertfi spre mântuirea oamenilor. Nu numai jertfa suprem , dar i
jertfa b trânei care î i d ultimul b nu este altceva decât “modera ie”. “Modera ia” este
g selni a omului contemporan, care încearc s - i degreveze responsabilitatea proprie
prin înfiin area de structuri sociale menite s suplineasc absen a jertfei individuale.
“Modera ia” este cochilia în care ne ascundem de frig atunci când nu suntem îmbr ca i în
hainele albe ca z pada dobândite de la Dumnezeu. i, în fine, “modera ia” este starea de
lâncezeal a sufletului care nu este în stare s scoat la lumin i s valorifice comoara de
aur pre ios din adâncurile sale, cea care-i deschide poarta spre eternitate.

Privind condi ia uman în întregimea ei, principiul modera iei are a adar o
aplicabilitate exterioar i limitat la aspecte nu dintre cele mai semnificative. În ceea ce
are omul mai propriu, distingându-l de toate celelalte creaturi, acest principiu este îns un
balast inerent naturii sale care caut instinctiv starea de confort c ldicel. Firea uman se
teme s se avânte în ceva ce-i pare necunoscut, pentru c nu are credin , speran i
dragoste decât cel mult în cantit i “moderate”. Omul se teme s - i urmeze chemarea,
p rându-i c ar trebui s mearg pe ap … Dar chemarea r sun necontenit: “ i Duhul i
Mireasa zic: Vino! i cel ce aude, s zic : Vino! i cel însetat s vin , cel ce vrea s
primeasc ’n dar apa vie ii.” (Apoc. 22,17)

Pentru a nu se dezintegra l untric în vârtejul evenimentelor contemporane, omul

nu are a se refugia în “modera ie”, ci a r spunde chem rii lui Dumnezeu i a miresei Sale,
care este Biserica, dup pilda apostolului Ioan: “Da, vin curând – Amin! Vino, Doamne
Iisuse!” (Apoc. 22,20)
 Bisericile în societate

Rândurile care urmeaz nu vor avea nici un con inut cu caracter dogmatic. Ele nu
vorbesc despre Dumnezeu în mod direct, cât despre reflexe în plan social ale credin ei
cre tine, a a cum s-au manifestat ele în cazul bisericilor tradi ionale (Ortodox i
Catolic ), precum i în cazul bisericilor de tip evanghelic sau ale diverselor secte.
Diferen ele de vederi i de atitudini ale acestor culte fa de fenomenul politic i istoric,
împreun cu modul cum în eleg ele s transforme lumea de aici din perspectiva credin ei
lor, sunt elemente care confer subiectului abordat tensiunea care, sper, îl face interesant
de dezb tut.

S încep cu punctul de vedere "sectar". Toat argumenta ia acestor secte

împotriva bisericilor tradi ionale se bazeaz pe afirma ia c acestea au înregistrat un e ec.
Cum adic ? Uita i-v în jur, oameni buni, în toate rile unde aceste biserici sunt religii
"oficiale". Nu vede i ce decaden este în randul acestor popoare, cum se dedau ele la
distrac ii, alcool i pl ceri, nu vede i corup ia din sânul clerului? To i ace ti oameni vor
suferi mânia lui Dumnezeu, ei nu vor fi mântui i, ci damna i pe veci! Numai la noi, la
cultul nostru se poate reg si credin a cre tin autentic , în stare pur , dezb rat de toate
viciile i p catele lumii înconjur toare. E adev rat, în sânul acestor grup ri via a
religioas comunitar poate fi mult mai pur i mai virtuoas decât excesele tumultoase
ale lumii de afar .

Dar îndrept e te oare acest lucru ignorarea faptului c actuala civiliza ie

european s-a zidit prin virtu ile a milioane de cre tini, îndruma i de bisericile
tradi ionale? i oare, pe lâng spiritualitatea adev rat a multor laici ortodoc i sau
catolici, via a ascetic i virtuoas a comunit ilor monastice nu las prin puritatea ei mult
în urm acele grup ri sectare?

Grup ri care se bazeaz pe o idee fundamental putred , str in adev ratei

înv turi cre tine: este, dup caz, cea a predestin rii sau a mântuirii numai prin credin .
Faptele bune de pe acest p mânt nu ar juca deci nici un rol în mântuirea sufletului, ele
fiind un semn, o consecin a st rii de mântuire dobândit prin predestinare sau doar pe
calea credin ei. Aceasta a fost una din tezele fundamentale i la Martin Luther. Mul i vin
i cu citate biblice în sprijinul acestei teorii, mai ales din Epistolele Sf. Ap. Pavel. F r a
intra în argumenta ii teologice, voi face apel mai departe în special la bunul sim pentru a
l muri aceast problem .
 Se poate închipui un universalism sectar (ce no iune cu iz de stru o-c mil !)
îmbr i ând întreg globul p mântesc? Nu ar ap rea atunci i în sânul acestor culte tocmai
acele fenomene de dezm i decaden pe care ele le hulesc atât? Doar omenirea este
p c toas înc de la c derea din Rai, i va fi a a pân la sfâr itul lumii! P catele firii
umane sunt cunoscute i arhicunoscute de mii de ani. Toate aceste grup ri manifest îns
o sl biciune fundamental , care provine tocmai din putreziciunea principiului de care
aminteam mai sus. Ele de fapt nici m car nu încearc la modul serios s "cucereasc
lumea" în chip spiritual, ci s se izoleze de ea, închistându-se într-un grup închis, de
"ale i". Cei din afar , spun ei, sunt i a a damna i i sorti i iadului. Singurele fapte pe care
le putem face, este s -i recrut m în rândurile noastre pe acei oameni în care nu s-a trezit
înc lumina "adev rului" i s -i aducem pe calea "mântuirii".

Acesta este un punct de vedere fundamental anticre tin si antibiblic. Mântuitorul

s-a apropiat cu iubire dumnezeiasc de TO I oamenii, inclusiv de cei mai p c to i i mai
desfrâna i, al c ror prototip îl reprezint Maria Magdalena. Adev rata credin cre tin
este chemat s îmbr i eze întreaga lume, cu toate p catele ei, ea având tocmai rolul s o
vindece de acestea. Iisus Hristos a murit i a înviat tocmai pentru a deschide calea
eliber rii de p cate pentru to i oamenii. Drumul este deschis, numai c omul trebuie s
p easc pe el, luându- i crucea în spinare. Ce imagine biblic mai sugestiv decât
aceasta doresc unii, pentru a ajunge la concluzia c mântuirea se ob ine i în urma
încerc rilor p mânte ti ale purt rii propriei cruci, r spunzând chem rii lui Dumnezeu?
Chemare care este adresat TUTUROR oamenilor.

"Lumea de afar " nu este spurcat , ci chemat pe calea sfin eniei.

Acest fapt st în contradic ie cu teologia protestant . Pentru aceasta, Dumnezeu

este undeva sus, departe de lume, existând o ruptur de ordin fizic între lumea de jos i
divinitate. Icoanele i crucile din altarele bisericilor tradi ionale nu ni-l fac mai apropiat,
spun ei; prin ele nu s-ar realiza o intimitate a sim urilor noastre fizice cu lumea nev zut ,
cu "cerurile". Mântuirea din aceast lume nu poate avea loc decât prin credin , c ci este
absurd s crezi c ea se poate dobândi prin fapte cum ar fi "cump rarea" iert rii p c telor,
practicate cândva în Biserica Catolic . Scopul misionarismului cre tin ar fi ca atare
r spândirea Bibliei pe o arie cât mai larg , i, cu voia lui Dumnezeu, sufletele care vor
crede i au fost h r zite de c tre El mântuirii, vor afla Cuvântul Lui. Lumea de aici este
îns goal de Duh i poate fi exploatat în folosul oamenilor. Nu degeaba aceast
atitudine a dat na tere societ ii capitaliste, care a înflorit în rile preponderent
protestante.

Dincolo de specificul s u dogmatic, misiunea pe care i-o asum Biserica Catolic

este una de administrare al tezaurului credin ei l sate de Mântuitor. Papa, "vicarul lui
Hristos", este cel c ruia i-au fost l sate "cheile Împ r iei Cerurilor", împ r ie care se
afl de fapt în sufletele noastre, dup cum a propov duit Mântuitorul. Ce altceva este el,
conform acestei interpret ri simbolice, decât un administrator? Iar sarcina care îi revine
este de a- i îndeplini cât mai eficient misiunea încredin at . O premis absolut necesar în
vederea atingerii acestui scop este prin urmare domina ia politic a institu iei papale pe o
arie cât mai întins . Expresia concret a acestei nevoi de domina ie a puterii spirituale
asupra celei p mânte ti o g sim în bula “Unam Sanctam” a papei Bonifaciu al VIII-lea
din anul 1302. Mai mult, este proclamat autoritatea de principiu a papei asupra oric rui
cre tin botezat, indiferent de confesiune, confesiunile diferite de cea catolic putând fi
readuse la aceasta prin orice mijloace, orice împotrivire însemnând de fapt o împotrivire
fa de Dumnezeu.

Nevoia aceasta de eficien a dus la impunerea unor pa i programa i, absolut

necesari de urmat în vederea mântuirii sufletului: indulgen e, pelerinaje, etc. Faptele
bune, necesare în vederea mântuirii conform tradi iei cre tine (ortodox i catolic
deopotriv ), pot fi prescrise. Urmarea acestor prescrip ii de c tre popula ia credincioas
are drept rezultat un talant "greu" pe talgerul pozitiv al balan ei în vremea judec ii din
urm . Tocmai aceast viziune legalist asupra mântuirii sufletelor a provocat revolta
radical a lui Martin Luther. Din acest motiv, solu ia oferit de el sare în cealalt extrem ,
a mântuirii exclusiv prin credin . Ceea ce a f cut de fapt papalitatea, nu a fost altceva
decât o educa ie a popula iei în ceea ce prive te faptele i ac iunile din lumea de aici.
Credem c acesta a fost un factor decisiv în formarea "spiritului de civiliza ie" care
caracterizeaz actualmente Occidentul, chiar dac acesta este ast zi puternic secularizat.
Privite dintr-o perspectiva istoric , secular , rezultatele acestei educa ii nu au fost prin
urmare tocmai rele.

Împ r ia Cerurilor se afl îns în inima omeneasc , iar nimeni în afar de

Dumnezeu nu poate st pâni cheile care deschid inimile tuturor oamenilor. Ar însemna o
for are, o violentare a principiului libert ii instituit de însu i Dumnezeu. Omul este liber
fie s p c tuiasc , fie s p easc pe calea mântuirii. Simbolul cheilor d ruite Sf.Ap.
Petru a fost interpretat gre it, mult prea simplist, am putea spune.

În teologia ortodox , acest conflict dintre preeminen a fie a credin ei, fie a
faptelor în vederea atingerii mântuirii nu exist . Mântuirea este privit ca o devenire, ca
un traseu pe calea des vâr irii spirituale, i nu ca o stare predestinat sau judecat în mod
contabil, prin determinarea cantit ii de fapte bune sau de credin . La început este
necesar credin a. F r acest bagaj nu se poate porni la drum. Dar credin a f r fapte este
moart , iar faptele care nu izvor sc din credin nu au aceea i rodnicie. Cei doi factori
necesari des vâr irii se întrep trund i se poten eaz reciproc, pe m sur ce sufletul se
purific i viziunea asupra rosturilor vie ii p mânte ti i spirituale devine tot mai
profund .

Oamenii care au în suflete adev rata lumin a credin ei, comit i fapte
transformatoare de lume. Nu din ordinul unor patriarhi, mitropoli i sau preo i, ci dintr-o
necesitate l untric de a- i exprima mul umirea fa de Dumnezeu pentru darurile
credin ei i pentru ajutorul oferit sporirii acestora. Omul i Dumnezeu sunt parteneri pe
acest drum al mântuirii. Dumnezeu, cu nesfâr ita-I bun tate, umple inimile oamenilor
credincio i cu harul S u. Dar i omul trebuie s d ruiasc , nu din obliga ie sau urmând
vreo prescrip ie, ci din propria-i plenitudine spiritual primit de la Dumnezeu. Darurile
acestea sunt tocmai faptele cre tine, cele care sfin esc i transform lumea de aici. Ele nu
sunt rodul unei st ri predestinate, cum consider grup rile de factur protestant , ci
izvor sc din libera voin a fiin ei umane. Dac ar fi a a, un om deja mântuit nu ar fi în
stare s comit vreo fapt rea. C ci dac ar comite-o, nu s-ar putea afla într-o stare de
mântuire! Omul gre e te îns pân la moarte. Nimeni nu este f r de p cat, decât numai
Fiul lui Dumnezeu. Oricine, ajuns oricât de sus pe calea des vâr irii, mai poate c dea în
abis. Aceast lupt întru sporirea credin ei i a faptelor bune trebuie s dureze pân la
sfâr itul vie ii.

inând cont de aceast superioritate a viziunii ortodoxe în ceea ce prive te rela ia

dintre credin i fapte, se poate pune întrebarea: de ce credin a ortodox nu a dus la un
tip de societate superior celui din apus, ba s-ar putea spune c dimpotriv ?

În restul spa iului voi încerca s dau un r spuns la aceast întrebare.

R spunsul este simplu: din cauza condi iilor istorice vitrege. rile balcanice au
suferit secole de asuprire otoman , iar Rusia a f cut un salt din Evul Mediu direct în
comunism. Într-o ar prepondent ortodox , rolul educativ la adresa maselor nu revine în
exclusivitate clerului, ci trebuie s revin i unei elite laice. Statul i credin a nu trebuie
privite ca entit i separate, dar nici nu trebuie c utat nici o rela ie de subordonare între
ele, cum a impus-o papalitatea. Ele trebuie s se întrep trund . Istoria ne ofer modelul
“simfoniei” bizantine dintre puterea spiritual i puterea lumeasc , model care nu a mai
fost repetat, nici adaptat eventual în alte tipare specifice timpului sau locului în nici o ar
ortodox din ultimele trei secole. Rusia, începând cu Petru cel Mare, a trecut la o serie de
reforme de tip "occidental", care au alterat dezvoltarea fireasc i organic a unui sistem
propriu. Iar în rile Române de pild , s-a trecut de la regimurile turco-fanariote direct la
un regim secular, tot de tip occidental. Roadele au fost iar i catastrofale, pentru c talpa
rii nu s-a reg sit defel în regimurile politice pe care le vota, f r s în eleag de fapt
mare lucru din programele lor.

Pentru a ie i în întâmpinarea obiec iei dup care o întrep trundere a religiosului

cu politicul ar duce la o sacrificare a libert ii individuale, a a cum se întâmpl în
regimurile politice fundamentaliste necre tine, amintesc un citat din "Manualul omului
politic cre tin" de Horia Cosmovici: “Omul politic cre tin, prin ordinea pe care o
stabile te, trebuie s creeze tipul de cetate care -far a nesocoti realit ile acestei lumi-
s ajute, în modul cel mai eficace posibil, persoana uman s se ridice la Cetatea
arhetip, care este Cerul, DAC O VREA.” Acesta trebuie s fie elul primordial al
oric rei politici sau implic ri sociale de tip cre tin: de a preg ti un mediu social cât mai
s n tos spiritualice te, un ogor cât mai rodnic, pentru ca s mân a înv turii evanghelice
s poat încol i apoi în mod liber în cât mai multe suflete.

Poporul român a dus o lips constant de o adev rat elit slujitoare care s îl
educe i s îl formeze, una adaptat la spiritualitatea ortodox , cea proprie i fireasc
pentru români. Genera ia de elit a României din anii '30, care este ast zi atât de
apreciat , nu a apucat s - i dea adev rata m sur a posibilit ilor sale creatoare, tot din
cauza vitregiei i brutalit ii condi iilor istorice. A venit apoi R zboiul Mondial, cu
inconsecven ele i trecerile cunoscute dintr-o barc în alta, dup care a urmat o jum tate
de secol de t v lug comunist. În final, înc o epoc de bâjbâial somnambulic în
c utarea zadarnic a propriei identit i. Aceasta este mo tenirea "spiritual " a României
actuale. Aici ne afl m în realitate.

Totul are îns i un mare avantaj: resursele de exprimare social i politic ale
Ortodoxiei au r mas intacte. Probabil c Dumnezeu a hot rât p strarea lor ca rezerv
pentru crâncenele vremuri de ateism i apostazie care stau înc înaintea noastr .
Substan a spiritual a Occidentului s-a consumat, acesta ducându- i traiul opulent, dar
totodat steril, pe panta unui declin lent i ireversibil. Doar spiritualitatea ortodox este
cea care ar putea trezi din amor eal atât estul cât i vestul, dând Europei acel "suflet" pe
care îl dore te i Papa Ioan Paul al II-lea. Ortodoxia nu este "antioccidental ", cum afirm
unii care nu o în eleg de loc, ci a teapt doar înm nuncherea unor condi ii istorice optime
i a unor personalit i creatoare de înalt calibru spiritual, pentru a porni ofensiva "în duh"
la adresa dezm ului i decaden ei din est i din vest deopotriv .

Va fi a a doar dac va hot rî Dumnezeu? Dar faptele oamenilor ce rol vor avea?
Toate întreb rile i r spunsurile fundamentale ale acestui început de mileniu se învârt în
cele din urm în jurul rela iei dintre credin i fapte. Adâncimea acestei problematici este
îns nesfâr it , insondabil ... tim doar cu siguran c înm nuncherea celor doi factori
are o for uria , transformatoare de lume.

La S rb toarea Na terii Domnului, în anul mântuirii 2000

S rb torim, iat , dou milenii de când s-a produs un fapt uimitor i inaccesibil
ra iunii omene ti: Dumnezeu Cel Atotputernic S-a pogorât din ceruri i S-a f cut Om.
Amintirea acestui eveniment va fi s rb torit probabil cu mult fast i mare pomp în
întreaga lume cre tin . S nu ne l s m îns în ela i de aparen e: omenirea anului 2000 nu
este deloc preg tit suflete te pentru a în elege adev ratele dimensiuni ale acestui
eveniment unic. Fastului exterior îi corespunde pe plan interior o goliciune i o s r cie
spiritual cumplit . Întruparea nu poate fi în eleas cu mintea, ci doar cu sufletul, care la
oamenii de ast zi a devenit din p cate atât de opac sferelor spirituale. De aceea, pentru
majoritatea oamenilor Cr ciunul anului 2000 se reduce la o simpl evocare festiv , dar
totu i iner ial , a unui fapt petrecut cândva, în negura vremurilor.

Cum a fost posibil îns venirea Mântuitorului în lume? Ce a fost altfel acum
2000 de ani, iar ast zi este ca i inexistent în omenire?
 Raspunsul la ambele întreb ri const într-un singur cuvânt: SMERENIA.
Acceptând s Se coboare la condi ia de om, Dumnezeu ne-a oferit cea mai covâr itoare i
deplin pild de smerenie. Mai mult, El nu a venit în lume într-o atmosfer de lux i de
fast, asemeni copiilor de regi i împ ra i, ci în cele mai modeste condi ii, în anonimitatea
ieslei Bethleemului.

Acest lucru nu a fost posibil decât ca urmare a smereniei oamenilor i a preg tirii
lor suflete ti pentru a-L primi pe Dumnezeu. Harul Domnului poate lucra în lume doar în
parteneriat cu omul, doar dac omul în elege chemarea ce îi este adresat i î i exercit
libertatea în sensul împlinirii voii lui Dumnezeu. i iat c s-a g sit o fiin uman ,
Sfânta Fecioar Maria, care prin smerenia i puritatea ei sufleteasc a fost g sit vrednic
spre a deveni Maica Mântuitorului nostru.

i intrând îngerul la ea, a zis : Bucur -te, ceea ce e ti plin de har, Domnul este cu tine.
Binecuvântat e ti tu între femei. (Luca 1,28)

i îngerul i-a zis : Nu te teme, Marie, c ci ai aflat har la Dumnezeu. i iat vei lua în
pântece i vei na te Fiu i vei chema numele Lui Iisus. (Luca 1, 30-31)

i a zis Maria : Iat roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul T u! (Luca 1,38)

Sufletul Fecioarei s-a plecat voii lui Dumnezeu, simplu i firesc, umplându-se în
aceea i clip de Harul Duhului Sfânt. Iar în pântecele Preacuratei i-a aflat s la matern
Însu i Mântuitorul lumii, Cel care S-a n scut acum 2000 de ani.

Cu toat simplitatea lui, ast zi mul i nu sunt în stare s în eleag pe deplin acest
fapt. Dumnezeu a venit pe p mânt în chip de om, a venit în carne i oase, iar nu în chip
de n luc . El trebuia s Se nasc din femeie, atât pentru a- i putea asuma condi ia uman
în întregimea ei, cât i pentru a restaura ordinea dumnezeiasc stricat de p catul primilor
oameni.

Du m nie voi pune între tine i între femeie, între s mân a ta i s mân a ei; aceasta î i
va zdrobi capul, iar tu îi vei în epa c lcâiul. (Facere 3,15)

Biruin a asupra for elor r ului care l-au ispitit pe om la c dere avea s se produc
tot prin firea omeneasc , întrep truns îns în mod nedesp r it cu cea divin . Fiul Omului
a fost în acela i timp om adev rat i Dumnezeu adev rat. Cuvântul lui Dumnezeu, n scut
din Tat l Ceresc mai înainte de to i vecii, trebuia s vin pe lume din pântecele unei
femei. Dar El nu putea s vin pe lume ca urmare a z mislirii dintr-un tat omenesc,
adic dintr-o creatur . Raporturile dintre Creator i crea ie nu pot fi niciodat inversate.

Ceea ce am încercat s explic m aici prin mijloacele ra iunii este în realitate un

profund fapt de credin , a c rui în elegere des vâr it se poate atinge doar printr-o
deplin purificare interioar , doar printr-o autentic tr ire cre tin , str b tut de Harul
Duhului Sfânt. Gradul de în elegere al faptului întrup rii este totodat i o "m sur a
cre tin t ii noastre".

Acum 2000 de ani, Dumnezeu venea pe lume în carne i oase. Ce ne-a r mas
ast zi în urma acestui fapt, dincolo de amintirea sa i dincolo de cuvintele i înv tura
Mântuitorului? Ne-a p r sit oare Dumnezeu odat cu în l area Sa la Ceruri? Iar
l s mântul S u, adic Biserica, este oare altceva decât o simpl form f r con inut?

Dumnezeu a fost, este i va fi mereu în mijlocul nostru, pân la sfârsitul

veacurilor! Începând cu Rusaliile, Duhul Sfânt, Mângâietorul, este de-a pururi al turi de
oameni, fiind mereu prezent în Biserica lui Hristos. În elegerea acestui fapt transcende
iar i sfera în elegerii uscate, ra ionale. Adev rata credin este ca o ploaie care ud huma
sufletului, alungând seceta spiritual i f când s rodeasc acea s mân pus de
Dumnezeu în sufletul fiec rui om.

Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, c ci apa pe
care i-o voi da Eu se va face în el izvor de ap curg toare spre via a ve nic . (Ioan 4,14)

tim cu to ii în teorie c Harul este prezent în Biseric , tim c Sfintele Taine

lucreaz indiferent de virtu ile sau p catele personale ale preo ilor, dar apa cea vie,
izvoarele unde poate fi potolit setea de spiritualitate a omului, sunt tot mai rare i mai
greu de g sit. În bun tatea, mila i dragostea Sa nesfâr it , Dumnezeu î i trimite Harul
S u în Biserica cea dreptcredincioas pentru a nu l sa oamenii s moar de sete i s se
usuce spiritual, cu toat nevrednicia multor slujitori ai ei. Dar cât de departe sunt aceste
pic turi de Har, aceast "ra ie de supravie uire" transmis prin aceia care î i exercit o
simpl meserie, de torentele de ap vie care se revars în lume prin Sfin ii care s-au
smerit i i-au acordat ritmurile vie ii în deplin armonie cu voin a lui Dumnezeu!

Daca înseteaz cineva, s vin la Mine i s bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis
Scriptura, râuri de ap vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul
pe Care aveau s -L primeasc acei ce cred în El. (Ioan 7,37-39)

Cum trebuie s privim noi acest Cr ciun jubiliar? În cea mai deplin simplitate i
smerenie. S nu ne l s m fura i de festivismele f r con inut, ci s ne alipim urechea de
p mânt, pentru a asculta clipocitul torentului de ap vie care curge subteran, ascuns
vederii noastre. Din timp în timp i din loc în loc acest torent izbucne te la suprafa ,
dând na tere la adev rate oaze în de ertul spiritual al lumii actuale. S c ut m apa vie a
acestor oaze în locuri modeste i ascunse, asemeni ieslei Bethleemului, nel sându-ne
în ela i de Fata Morgana a n lucilor str lucitoare. S încerc m s devenim i noi, dac nu
izvor, m car purt tori ai apei celei vii, pentru a putea uda cu ea râna uscat a neamului,
spre a o face cât mai roditoare spiritualice te, întru m rirea lui Dumnezeu.
 Îndemn la umilin

R ul nu poate sta niciodat la aceea i mas cu Binele, nu îi poate suporta

apropierea. Fuge ca de t mâie din fa a oglinzii care i-se pune în fa , fuge de posibilitatea
de a- i contempla în ea hido enia propriei imagini. Oglinda este fie mânjit cu noroi, fie
spart de c tre derbedeii i huliganii care paraziteaz i desfigureaz ordinea crea iei lui
Dumnezeu.

De câte ori nu ne-am sim it oare revolta i în fa a grosol niilor, minciunilor i

nedrept ilor de care au avut i au mereu parte for ele doritoare de regenerare moral a
societ ii i a neamului românesc? Dar cum oare s-ar putea manifesta în alt mod for ele
r ului?

Toate aceste încerc ri nu sunt altceva decât trepte în drumul spre biruin a
spiritual . Cheia urcu ului este umilin a, adic poarta prin care p trunde harul lui
Dumnezeu în sufletul omenesc. Biruin a asupra r ului din lume trebuie s înceap întâi
de toate cu biruirea r ului din noi. Pe lâng încordarea deplin a voin ei noastre omene ti,
acest lucru nu este cu putin decât în cea mai profund umilin . Numai astfel putem fi
vrednici de ajutorul dumnezeiesc, de ad parea noastr cu apa vie din izvorul nemuritor de
energie spiritual care â ne te din Împ r ia Cerurilor. Numai astfel este posibil
autodep irea. Numai astfel putem birui încerc rile.

Nu trebuie s ne întristeze faptul de a cunoa te statura i calibrul spiritual al

înainta ilor, fa de priveli tea dezolant care se deschide atunci când privim ast zi în noi
în ine sau în jurul nostru. Aceast discrepan trebuie s fie pentru noi un îndemn la
umilin . Ne umilim pentru a ne putea în l a.

Aceste lucruri le putem înv a i din pildele înaintemerg torilor pe lâng care ne
sim im atât de mici. Ei au tiut s se umileasc i mai mult decât noi, f când din aceasta
condi ia unui sui c tre Cer.

Dovad stau m rturiile a doi mari scriitori i tr itori cre tini, al c ror destin s-a
întrep truns inseparabil cu izbucnirea curat a energiilor spirituale române ti din secolul
XX: filosoful Ernest Bernea i poetul Radu Gyr.

“Umilin a nu înseamn i nu se na te din servilism, pentru c ea este for

interioar , expresie a tr irii noastre pe treptele superioare ale lumii acesteia. Umilin a
este una din c ile pe care omul ia cuno tin de starea sa i de sensul existen ei sale.
Prin umilin , omul nu se înjose te, nu se n ruie pe sine, ci se înal , se zide te.
Recunoa terea sl biciunii noastre înseamn dovada unei adev rate for e. Pentru ca
cineva s mearg pe calea umilin ei, conceput în sens ontologic, trebuie s dispun de o
mare for interioar . (…) Umilin a înseamn dep ire, înseamn cre tere prin ceea ce
este dincolo de existen a noastr aparent . De aceea, ea nu înseamn depresiune,
dec dere, moarte, ci, dimpotriv , înt rire, în l are, înviere. Judecat în roadele ei
materiale i formale, umilin a poate însemna sl biciune, poate s însemne retragere.
V zut îns în roadele ei spirituale, ea este o cale ce duce c tre biruin a luminii nestinse.
De aceea poate fi socotit drept una dintre marile for e de care dispune omul pentru
formarea personalit ii sale i câ tigarea adev rului. În via a noastr de ast zi umilin a
vine ca o repara ie a omului descompus în întunericul egoismului i autodiviniz rii.”

(Ernest Bernea – “Îndemn la simplitate”)

i iat cum ne îndeamn Radu Gyr la umilin , prin versu-i nemuritor:

Metanie

Doamne, f din umilin

Pod de aur, pod înalt.
i din lacrim velin ,
Ca pe-un pat adânc i cald.

Din lovirile nedrepte,

Faguri fac -se i vin.
Din înfrângeri, sc ri i trepte;
Din c deri, urcu alpin.

Din otrava pus -n can ,

F miresme ce nu pier.
i din fiecare ran ,
O c delni spre cer.

i din ori ice dezastru

Sau crepuscul stins în piept,
Doamne f l stun albastru
i d zâmbet în elept.

Dac vom ti s ne umilim, vom fi condu i în tot ceea ce facem de mâna

invizibil a lui Dumnezeu, iar calea cea adev rat ni se va deschide de la sine. Dac
refuz m, vom fi condu i de propriile noastre orgolii, patimi i vanit i într-o fund tur
f r ie ire, fiind înc una din genera iile pierdute pentru neamul românesc.
 Adev rul cre tin

În zilele noastre asist m la o puternic mediatizare a unor teorii pe cât de

“senza ionale”, pe atât de ieftine, despre originile i esen a cre tinismului. Se sus ine fie
c Iisus Hristos nici m car nu ar fi existat, scrierile legate de El fiind expresia unor mituri
ale epocii respective, fie c El a existat, dar religia pe care a propov duit-o nu ar fi în
fond decât un plagiat al diverselor religii p gâne ale antichit ii. În aceast disput
artificial iscat în jurul autenticit ii religiei cre tine, cei care sus in aceste teze ignor
replicile, directe sau indirecte, furnizate de literatura cre tin tradi ional în sprijinul tezei
istoricit ii persoanei lui Iisus Hristos. O contribu ie ce s-ar vrea cât de cât serioas ar
trebui s in cont de regula elementar de a trata (m car pentru a o combate) i literatura
care sus ine un punct de vedere contrar, nu s o expedieze cu o u urin care indic fie o
arogan stupid , fie neputin a de a face fa problemei, fie amândou la un loc.
Metodologia folosit nu face decât s denote o s r cie intelectual care se reduce
în esen la o simpl opinie: "eu nu cred c Iisus a existat cu adev rat", sau "chiar dac a
existat, el a fost un profet, un ini iat, un magician, dar nu a fost Dumnezeu". Se aduc
informa ii, dar nu se vede nici o conexiune între informa iile aduse, nici un fir logic, nici
o argumenta ie c reia ele ar fi destinate s -i serveasc . Totul se reduce la a a ridica
semne de întrebare sau la exprimarea anumitor curiozit i intelectuale, legitime pân la
un punct, dar nu mai mult. Aceste ipoteze i semne de întrebare prezentate în spe a
amintit de scrieri pseudo-teologice nu pot fi îns ridicate la rang de ra ionament valabil,
lipsindu-le orice fel de rigoare argumentativ .
Oare dintr-o simpl asem nare formal -dac lu m de pild cifra de 12 apostoli-
se pot trage concluzii cu atâta u urin ? Se poate oare afirma f r a clipi din ochi c
autorii Evangheliilor s-au fixat în mod artificial asupra acestui num r (inventând apostoli
fictivi sau trecându-i sub t cere pe al ii), pentru a corespunde cu num rul zodiilor anului
solar? Care s fi fost sensul unui asemenea demers? Simbolistica acestei cifre este
universal , iar scopul unei noi religii nu este de a distruge complet tradi iile anterioare.
Dac despre Hristos s-ar fi scris c a avut 11 apostoli, ar fi fost acesta un argument în
plus în favoarea istoricit ii Sale, în vreme ce 12 indic contrariul? S fim serio i! De ce
s refuz m cu orice pre interpretarea cea mai la îndemân : aceea c au fost într-adevar
12 apostoli, 12 fiind num rul care simbolizeaz plenitudinea, perfec iunea? De ce nu am
admite c Hristos a fixat acest num r în mod deliberat, El nef când nimic sub semnul
hazardului, ci sub cel al proniei divine (ce cuvânt de nep truns pentru agnostici!), iar în
urma sinuciderii lui Iuda S-a aratat lui Saul din Tars, pentru a-l chema s completeze
armonia ce fusese spart i pentru a-l destina s propovaduiasc neamurilor p gâne?
O alta mostr de pseudo-logic preluat din scrierile i interpret rile cât se poate
de "originale" ale acestor teologi, interesa i mai pu in de adev r i de rigoare, cât de
efectele de senza ie produse de "ipotezele" lor, este urm toarea. Se face observa ia c
Epistolele Sf. Pavel nu se refer la persoana istoric a lui Iisus Hristos ci doar la o
divinitate mai mult sau mai pu in abstract cu acest nume, în vreme ce datarea cunoscut
a Evangheliilor este ulterioar cu vreo 20 ani. Înseamn acest lucru (bazat pe informa iile
fragmentare care s-au p strat) c Evangheliile au fost scrise "la comand ", pentru a
portretiza mai am nun it o figur de "erou" în carne i oase, care s corespund
imagina iei colective despre divinitatea descris în epistolele pauline? Sau ar trebui s
concluzion m mai degrab c m rturiile despre via a Mântuitorului erau cunoscute la
vremea Sf. Apostol Pavel în cadrul comunit ilor cre tine, fie chiar numai în versiune
oral , acesta neconsiderând necesar s aminteasc în epistolele sale am nunte despre care
se presupunea a fi cunoscute de c tre cei c rora le scria? Pe baza premiselor existente,
cred c orice om dotat cu ra iune nu poate trage decât concluzia a doua. Dar aceast
concluzie are i o implica ie interesant . Anume c Evangheliile sunt de fapt mai vechi
decât se crede, i ar fi i normal ca vechimea lor veritabil s fie anterioar celui mai
vechi fragment de papirus care a fost g sit pân în prezent, ca s nu mai vorbim de
eventualele versiuni orale care au putut circula înaintea scrierii primei evanghelii.
Este deci surprinz tor cum din sumedenia de semne de întrebare care implic o
mul ime de r spunsuri posibile (ramase neanalizate), ace ti pseudo-teologi reu esc s
trag concluzia f r echivoc c persoana lui Hristos este o simpl fic iune. Literatura
serioas pe aceast tem indic f r excep ie tocmai contrariul. Evangheliile sunt
documente istorice cât se poate de valabile, adev rate reportaje ale activit ii de
r spândire a înv turilor "Legii celei noi" de c tre Iisus Hristos. Teologii competen i de
toate confesiunile (exceptându-i pe ace ti "disiden i") sunt în deplin acord asupra
chestiunii existen ei istorice a lui Iisus Hristos. i atunci de ce s d m credit tocmai
"disiden ilor"?
Un ateu sau un agnostic de bun-sim ar trage cel pu in cealalt concluzie, aceea c
Iisus a fost un simplu om, iar religia care este legat de acest om este o compila ie a
religiilor p gâne ale antichit ii, grefat pe un trunchi iudaic. Argumentele ar consta într-
o serie de asem nari frapante ce se pot constata între reperele vie ii p mânte ti a lui Iisus
Hristos i alte zeit i p gâne: na tere suprafireasc , moarte, înviere dup trei zile, etc.
Datorit acestor similitudini, unii se gr besc s trag concluzii pripite i superficiale, f r
s bage de seam c sunt de fapt victime ale propriilor idei preconcepute. Un ateu, sau
unul care nu crede într-un Dumnezeu personal, va ajunge întotdeauna la aceast
concluzie, la care practic îl oblig "credin a" sa aprioric . C ci non-existen a lui
Dumnezeu, la fel ca i existen a Sa, este la urma-urmei tot un act de credin , oricât ar
încerca ace tia s sus in contrariul.
Ce relevan pot avea îns aceste asem n ri pentru un cre tin (culoarea
confesional având aici mai pu in importan )? Constituie ele cumva o demonstra ie
ra ional , f r cusur, a falsit ii credin ei sale? Nicidecum. Dac Hristos a fost cu
adev rat Fiul lui Dumnezeu, El nu avea nevoie s plagieze religiile pe care a venit s le
înlocuiasc . Admi ând totu i c religia cre tin ar putea fi o sintez a religiilor i a
gândirii antichit ii, oricine are un dram de bun -credin trebuie s recunoasc faptul c
aceast sintez este una cu adev rat genial , care întrece cu mult presupusele surse de
inspira ie.
Cum pot fi totu i interpretate aceste similitudini? În primul rând ca o pe o
confirmare a universalit ii omenirii, indiferent de ev sau spa iu istoric. Putem constata c
nostalgia omului dup paradisul pierdut i setea sa de transcendent se manifest sub o
varietate limitat de forme. Omenirea este marcat de câteva arhetipuri universale, pu ine
la num r. De pild cultele religioase sunt caracterizate în marea lor majoritate de temple,
altare, preo i. Acest lucru poate s conduc i la o alt concluzie decât aceea c religiile s-
ar fi plagiat una pe alta. Dup izgonirea sa din paradis, omul i-a p strat o serie de
amintiri ancestrale transmise din genera ie în genera ie, chiar dac mesajul în întregimea
sa p lise iar chipul lui Dumnezeu din sufletul s u se întunecase. Noaptea nu a fost îns
total , iar Biserica recunoa te frânturi din Adev rul divin i în cadrul religiilor p gâne.
Orizontul de a teptare al oamenilor din cele mai diverse culturi con inea elemente
comune, iar venirea lui Hristos nu a f cut decât s împlineasc aceste a tept ri. Ar fi fost
de-a dreptul de mirare dac mesajul cre tin s-ar fi constituit într-o noutate absolut fa
de religiile p gâne pe care urma s le înlocuiasc , mai ales în ceea ce prive te unele
aspecte exterioare ale cultului. Nu are euharistia similitudini "frapante" cu o serie de
practici p gâne? Nu se s rb tore te Na terea Domnului exact în aceea i dat în care
p gânii serbau ziua soarelui? Dac ar fi fost altfel, dac deosebirile ar fi fost radicale,
atunci în mod sigur cre tinismul nu ar fi ajuns s fie ast zi religia cea mai r spândit de
pe glob. Pentru un cre tin asem n rile indic mai degrab altceva, i anume
universalitatea credin ei sale. Cuvintele "Eu sunt Calea, Adev rul i Via a" se adreseaz
întregii omeniri, indiferent de specificul cultural sau etnic, orice fiin uman putând g si
în tradi ia din care provine elemente comune cu plenitudinea revela iei divine manifestat
prin Hristos.
Primii oameni, cei pe care c derea lor în p cat i-a azvârlit din rai în istorie, au
mo tenit amintirea vie ii paradisiace, a prezen ei permanente a harului divin. Dar chipul
lui Dumnezeu din sufletul omului s-a spart în cioburile feluri ilor idoli i zeit i prin care
se manifesta nevoia de religiozitate inerent sufletului omenesc. Religiile p gâne mai
p streaz a adar frânturi din Adev rul dumnezeiesc, care a fost restaurat în totalitate abia
prin venirea lui Hristos. Acest adev r primordial este anterior religiilor p gâne, este sursa
lor primar , iar mesajul lui Hristos nu face decât s ni-l comunice în toat plenitudinea sa.
Dac e s tragem concluzii cine pe cine a influen at, atunci acestea trebuie trase exact
invers decât o fac unii! Nici religiile egiptene, nici cele babiloniene i nici misterele
antice nu sunt deci "Alfa i Omega". Dumnezeu Însu i este "Alfa i Omega", începutul i
sfâr itul! Iar între acest început i acest sfâr it, Crucea Mântuitorului despic în dou
întreaga istorie omeneasc . Aventura c derii omului în istorie este ireversibil , iar odat
cu venirea lui Hristos s-a restaurat posibilitatea mântuirii sale. De data aceasta îns ,
"uitarea" Adev rului divin, asemeni celei ce a urmat c derii din rai, este imposibil .
Dumnezeu Însu i a f g duit c Biserica Sa nu va fi biruit nici de por ile iadului.
Ce facem îns cu religiile ezoterice i oculte, cu tot acest bagaj de informa ie
transmis din genera ie în genera ie din vremuri str vechi? Pentru unii, caracterul stufos al
acestora ar putea denota o superioritate fa de simplitatea mesajului cre tin, pe care l-ar
con ine implicit i pe care l-ar fi "servit" maselor ca bun de uz comun, cunoa terea
deplin i adev rat fiind rezervat unor ini ia i. Al ii, cum ar fi René Guénon, consider
c principial pot exista unii oameni atât de înainta i în procesul des vâr irii spirituale
încât, “p trunzând unitatea principial a tuturor tradi iilor, nu mai sunt lega i de o
form tradi ional particular ”.
Evangheliile resping îns cu hot râre o asemenea interpretare. Chiar admi ând c
în elepciunea ocult a omenirii ar putea con ine unele adev ruri, sau c în profunzimea
lor unele mistici necre tine ar tinde s se apropie tot mai mult de cea cre tin , exist o
diferen radical între acestea i esen a cre tinismului. Saltul calitativ f cut de la
unificarea unor asem n ri sub forma unor concepte utile de lucru (“Tradi ia”) pân la
teoretizarea identit ii (chiar i transcendente) a tuturor tradi iilor nu poate fi un demers
legitim, atâta timp cât piatra din capul unghiului este diferit . Doar cre tinismul pretinde
c aceasta este însu i Dumnezeu Care a luat trup omenesc, i c mai presus de orice
tiin sau cunoa tere, ezoteric sau nu, st dragostea. S ne reamintim cuvintele
Sf.Apostol Pavel, care spun totul:
1. De a gr i în limbile oamenilor i ale îngerilor, iar dragoste nu am, f cutu-m-am
aram sun toare i chimval r sun tor.
2. i de a avea darul proorociei i tainele toate le-a cunoa te i orice tiin , i de a
avea atâta credin încât s mut i mun ii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. i de a împ r i toat avu ia mea i de a da trupul meu ca s fie ars, iar dragoste nu
am, nimic nu-mi folose te.
4. Dragostea îndelung rabd ; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuie te, nu
se laud , nu se trufe te.
5. Dragostea nu se poart cu necuviin , nu caut ale sale, nu se aprinde de mânie, nu
gânde te r ul.
6. Nu se bucur de nedreptate, ci se bucur de adev r.
7. Toate le sufer , toate le crede, toate le n dajduie te, toate le rabd .
8. Dragostea nu cade niciodat . Cât despre proorocii - se vor desfiin a; darul limbilor
va înceta; stiin a se va sfâr i;
9. Pentru c în parte cunoa tem i în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e des vâr it, atunci ceea ce este în parte se va desfiin a.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, sim eam ca un copil; judecam ca un copil;
dar când m-am f cut b rbat, am lep dat cele ale copilului.
12. C ci vedem acum ca prin oglind , în ghicitur , iar atunci, fa c tre fa ; acum
cunosc în parte, dar atunci voi cunoa te pe deplin, precum am fost cunoscut i eu.
13. i acum r mân acestea trei: credin a, n dejdea i dragostea. Iar mai mare dintre
acestea este dragostea. (I Corinteni, Cap.13)
Dragostea este cea dintâi dintre virtu i, pentru c din dragoste pentru creatura Sa,
Însu i Fiul lui Dumnezeu S-a coborât la condi ia uman , a b ut din cupa amar a
suferin ei i S-a l sat ucis, pentru a triumfa apoi asupra mor ii "cu moartea pe moarte
c lcând". Dragostea lui Dumnezeu este de atunci în permanen prezent în lume i
lucreaz necontenit.
Unde î i au lucrurile de mai sus corespondentul în cadrul oric rei alte religii? Iat
o întrebare foarte simpl , la care to i ace ti "speciali ti" sau ezoteri ti nu vor ti s
r spund . Unde este deci adev rul? Refuzând r spunsul lui Iisus: "Eu sunt Calea,
Adev rul i Via a", nevoia de a satisface setea de cunoa tere i de a r spunde la marile
întreb ri existen iale ce fr mânt fiin a uman va fi satisfacut cu un surogat, cu o
"pluralitate" de "adev ruri", exprimând chipurile curiozitatea nepotolit a omului, ce
refuz a se osifica în "dogme" imuabile. Realitatea este c îns i aceast "pluralitate a
adev rurilor" este la rândul ei o dogm , i înc una care duce la somnul ra iunii,
îmb tându-ne cu un agnosticism comod ce refuz s dea piept cu provoc rile pe care le
implic adeziunea la credin a cre tin . i atunci e mai simplu s se spun c din moment
ce nu putem cunoa te un singur Adev r, orice teorie, orice religie î i are gradul ei de
legitimitate, are doza ei de adev r cu "a" mic.
De i este bazat pe o serie de "dogme", spre deosebire de atitudinea de mai sus,
credin a cre tin este departe de orice confort l untric i de orice stare de somnolen a
ra iunii. Dimpotriv . Practicarea ei cere un efort continuu, aduce cu sine sui uri i
coborâ uri, bucurii i dezn dejdi. Poate s spun cineva care a citit hagiografii (biografii
de sfin i) c via a acestora a fost una comod , sau c st rile lor de beatitudine pot fi
asemuite cu un confort interior de sorginte hedonist ? Credin a deschide noi dimensiuni
sufletului omenesc, angajând omul în totalitatea fiin ei sale. Un lucru se poate spune cu
certitudine: cei care o au, sunt mai boga i suflete te decât cei care mai scormonesc dup o
dezlegare “alternativ ” a enigmei fiin ei umane, e uând în final într-o "pluralitate" de
r spunsuri care la urma-urmei nu implic nici un angajament existen ial. Nici unul, în
afar poate de acela de a lupta pentru "demitizarea" credin ei în general i a celei cre tine
în special. Dar atunci cum mai r mâne cu "pluralitatea" adev rurilor? Sau ne întoarcem
iar la dogmele materialismului dialectic de sorginte marxist-leninist ?

Suferin i Înviere

Ne afl m în ajunul Sfintelor Pa ti, cea mai important s rb toare cre tin , zi în
care Biserica pr znuie te minunea Învierii Mântuitorului, a triumfului vie ii asupra
mor ii, a deschiderii por ilor mântuirii pentru omenirea c zut în p cat. Fiul lui
Dumnezeu, întrupat în om, ne-a ar tat care este calea salv rii: suferin a, crucificarea i
moartea, pentru a putea învia apoi în trup de slav , prefigurând astfel prin pilda Sa
destinul întregii omeniri.

Hristos a înviat din mor i, pârg celor adormi i. C de vreme ce printr-un om a venit
moartea, tot printr-un om a venit i învierea mor ilor. C dup cum to i mor în Adam, tot
a a vor învia întru Hristos.
(I Corinteni, 15,20-22)

Mul i oameni încearc s - i justifice neputin a de a crede prin argumentul c un

Dumnezeu atotputernic i bun nu ar fi putut crea o astfel de lume, în care suferin a pe
care o vedem la tot pasul pare a se înst pâni pe destinul nostru, al oamenilor. Vedem
catastrofe devastatoare, boli incurabile, avem parte de atentate, de r zboaie, de lovituri i
contra-lovituri, vedem suferind sau murind fiin e nevinovate, pân i copii neprih ni i,
vedem copii sau tineri cuprin i de o adev rat frenezie a crimei i a distrugerii, ucigându-
i orbe te semenii înainte de a- i pune cap t propriei vie i.

Mul i dintre noi nu în eleg aceast tain , r mânând împietri i în mentalitatea

omenirii din vremurile în care ea nu L-a cunoscut pe Hristos. Fie se consider c r ul i
suferin a pricinuite de al i oameni trebuiesc r spl tite cu aceea i moned , amplificând
astfel la nesfâr it irul distrugerilor, fie r mân cu sufletul frânt i împietrit în fa a
atotputerniciei stihiilor naturii sau a monstruozit ii demente de care dau dovad unii
criminali dezaxa i. În fa a unor asemenea lucruri, o parte din semenii no tri se revolt
împotriva acelui Dumnezeu în care de fapt nu doresc s cread . Este i acesta un paradox
al unei cre tin t i descre tinate, o consecin a laiciz rii i a golirii de substan a
mesajului cre tin.

Omenirea necre tin -p gânii sau evreii- a considerat dintotdeauna c suferin ele
de care are parte sunt fie o pedeaps divin , încercând s îmbuneze pe urm divinitatea
sup rat prin jertfe materiale sau chiar umane, fie au considerat c aceste jertfe i
suferin e vor d rui colectivit ii lor binecuvântare de sus, le vor da dreptul i putin a de a
se bucura în viitor de bel ug material i de putere p mânteasc , asupra altor oameni.
Acestea ar p rea c pot fi singurele beneficii ale suferin ei din punct de vedere necre tin,
anume de a asigura perpetuarea bun st rii i puterii p mânte ti a unei colectivit i dintr-o
lume orizontal , desp r it de divinitate printr-o pr pastie de netrecut. Suferin a are
totu i, un sens.

Din punctul de vedere al ideologiei artificiale a individualismului modern, care

prive te omul ca fiind rupt sau fiind deasupra oric rei comunit i na ionale sau religioase
din care ar trebui s fac organic parte, suferin a î i pierde îns orice sens. Nu exist nici
o dep ire transcendent a ei –este chestiunea personal a fiec rui individ dac el crede în
a a ceva sau nu- i nici nu se recunoa te existen a unei colectivit i care ar putea
beneficia de pe urma suferin ei indivizilor care o compun, indivizi situa i mai presus de
orice. i ce poate fi mai tragic decât o omenire care nu mai g se te sensul suferin ei,
r mânând neputincioas i cople it de disperare?

Ace ti oameni nu realizeaz faptul c Dumnezeu a biruit r ul i moartea din lume

tocmai prin propria Sa suferin i moarte pe cruce. Ei nu realizeaz c suferin a i
moartea au intrat în lume ca urmare a degrad rii naturii omene ti produs prin p catul
originar, omul fiind incapabil s dep easc aceast stare prin propriile sale resurse
interioare. Pentru aceasta a fost nevoie de întruparea, de patimile, de moartea i de
Învierea Fiului lui Dumnezeu, Care i-a asumat întreaga condi ie uman , în toat
plenitudinea ei, nedesfigurat îns de p cat. Iisus Hristos ne-a ar tat prin pilda Sa c
soarta omului nu este neantul, ci învierea, c substan a spiritual din care este pl m dit
fiin a uman este nemuritoare, ea r mânând dincolo de trupul supus mortific rii, urmând
ca la venirea vremii s învieze în trup de slav i s ajung la condi ia sa etern :

Iar când fiin a aceasta stric cioas se va îmbr ca în nestric ciune i fiin a aceasta
muritoare se va îmbr ca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: înghi itu-s-a
moartea întru biruin . Unde- i este, moarte, biruin a? Moarte, unde- i este boldul?
 (I Corinteni, 15,54-55)

Dac Mântuitorul a înviat prin propria Sa putere dumnezeiasc , oamenii vor învia
tot prin puterea lui Dumnezeu i pot ajunge la des vâr irea spiritual aici, pe p mânt,
numai cu ajutorul S u. Tot sensul vie ii de aici trebuie s convearg spre momentul
suprem al Învierii. Atunci omenirii îi va fi d ruit o alt condi ie, în func ie de gradul s u
de des vâr ire spiritual , de roadele aduse de talan ii s di i de Dumnezeu în sufletele
oamenilor, de puterea lor de d ruire i de jertf , pe scurt: din capacitatea noastr de a ne
apropia cât mai mult de pilda lui Hristos, care trebuie s ne fie model i c l uz , fiindu-ne
atunci cu siguran i ajutor spre mântuire.

Dumnezeu a rânduit omenirea în colectivit i na ionale, i nu întâmpl tor. Pentru

a face posibil trimiterea Fiului S u în lume spre a- i împlini menirea, El a ales un neam
prin care s preg teasc aceast venire, un neam care s fie capabil s în eleag i s
valorifice în folosul întregii omeniri mesajul de mântuire adus de Hristos, Care a venit s
umple cu duh cadrele legilor morale care fuseser date anterior. Codurile morale, oricât
de cuprinz toare ar fi ele, reu esc cel mult s îngr deasc par ial r ul din lume, nicidecum
s -l elimine sau s -l dep easc . Singura alternativ posibil este cea urmat de
Mântuitor: jertfa voluntar , care deschide omenirii noi orizonturi i c i spre a fi urmate de
c tre cei care doresc s p easc pe acela i drum al crucii, împin i de aceea i dragoste i
putere de d ruire.

Semnifica ia unor asemenea gesturi jertfelnice este mai u or de perceput i de

transmis în cadrul aceleia i comunit i de limb i de cultur , care este capabil s le
în eleag i s le valorifice într-un mod mai imediat, dar i s le depoziteze în tezaurul
s u de valori colective care se perpetueaz din genera ie în genera ie. Datoria oric rui
neam, a oric rei culturi, este de a conferi acestor valori o circula ie universal , atunci
când roadele lor sunt de natur s îndrepte i restul omenirii pe c ile lui Dumnezeu.
Acesta a fost, este i va trebui s fie menirea suprem a neamurilor, aceea de a depune la
picioarele Tronului Dumnezeiesc întregul lor patrimoniu colectiv de credin , jertf i
crea ie, spre împ rt irea întregii omeniri, nu spre folosul lor exclusiv i egoist.

În aceast S pt mân a Patimilor, nu putem s nu ne aducem aminte cu pietate de

patimile Neamului Românesc, atât de greu încercat în ultima jum tate de veac de for ele
întunecate care au lucrat în lume sub masc comunist , i care lucreaz poate i în ziua de
azi sub alte m ti. Nu putem s nu ne îndrept m gândurile c tre cei care au fost închi i,
tortura i sau “reeduca i” tocmai pentru c profunda lor credin refuza compromisul i
pactul cu diavolul. Nu putem s l s m s cad în uitare suferin ele i încerc rile lor,
ispitele la care au fost supu i pentru a fi distru i moralmente, ei totu i rezistând i
r mânând în credin a lor. Suferin a româneasc a în l at un adev rat imn pentru crucea
grea care i-a fost dat spre a fi purtat , fiindu-i cu siguran scris s - i reverse într-o zi
rodul mântuitor peste neamul nostru i peste întreaga omenire. Suferin a, moartea i
chinul au fost dep ite i biruite printr-o extraordinar puritate a tr irii, dându-ne n dejdi
pentru marea clip a Învierii.
 Valorificarea suferin ei se poate face numai în acest mod, numai a a poate avea ea
un sens, iar roadele dep irii ei vor r mâne de-a pururi ca ni te m rg ritare de pre în
sufletele genera iilor prezente i viitoare.

Poetul suferin ei române ti este i va r mâne inegalabilul Radu Gyr, care a

transformat zbuciumul i chinurile unei genera ii de suflete întemni ate în efluvii de soare
i de în l are spiritual .

IISUS ÎN CELUL
de Radu Gyr

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celul .

O, ce trist i ce'nalt p rea Crist !
Luna venea dup El, în celul
i-L facea mai înalt i mai trist.

Mâinile Lui p reau crini pe morminte,

ochii adânci ca ni te p duri.
Luna-L b tea cu argint pe ve tminte
argintându-I pe mâini vechi sp rturi.

Uimit am s rit de sub p tura sur :

- Doamne, de unde vii, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gur
i mi-a f cut semn ca s tac.

S'a a ezat lâng mine pe rogojin :

- Pune-mi pe r ni mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie i rugin
parc purtase lan uri cândva.

Oftând i-a întins truditele oase

pe rogojina mea cu lib rci.
Prin somn lumina, dar z brelele groase
lungeau pe z pada Lui, v rgi.

P rea celula munte, p rea c p ân

i mi unau p duchi i guzgani.
Am sim it cum îmi cade capul pe mân
i-am adormit o mie de ani...

Când m-am trezit din afunda genun ,

miroseau paiele a trandafiri.
Era noapte i era lun ,
numai Iisus nu era nic iri...
 Am întins bra ele, nimeni, t cere.
Am intrebat zidul : nici un r spuns !
Doar razele reci, ascu ite'n unghere,
cu suli a lor m'au str puns...

- Unde e ti, Doamne ? Am urlat la z brele .

Din lun venea fum de c ui...
M-am pip it... i pe mâinile mele,
am g sit urmele cuielor Lui.

Care poate fi o posibil menire a noastr , a românilor, în aceast lume atât de

steril i de îndep rtat de o asemenea în elegere profund cre tin a rosturilor vie ii i ale
suferin ei?

“Misiunea poporului român în lume nu poate fi decât una singur , ca de altfel a

oric rui alt popor, i anume aceea de a influen a dezvoltarea spiritual a na iunilor
sec tuite de ra ionalism, pragmatism i materialism, lansând în circuitul politico-social
al umanit ii tot excesul de suflet, tot spiritualismul i idealismul care s-au acumulat în
adâncul fiin ei sale. Când na iunile europene, obosite de c ut ri am gitoare, se vor
vedea amenin ate de pericolul alunec rii fatale pe panta materialismului, i nu vor mai
g si în sine nici o scânteie regeneratoare, atunci poporul român (generos i în elegator)
î i va începe adev rata sa misiune în aceast lume. (…) Balan a istoriei va avea nevoie
de comoara inepuizabil a sufletului s u pentru a-i reda Occidentului pietrificat în
dogme tiin ifice via a i sensul uman. (…) S sper m c poporul român (n scut i
crescut din esen e) va ti atunci s toarne cu generozitate în cupa golit a Occidentului
tot preaplinul sufletului i spiritualit ii cu care l-a înzestrat Dumnezeu.”
(FAUST BR DESCU – Sufletul poporului român)

Dac vom fi vrednici în fa a lui Dumnezeu, vom avea i puterea de a ne împlini aceast
chemare!

Vinerea Mare, 2002

 În c utarea temeiurilor Europei

Num rul 477 din 3-9 mai 2002 al revistei "Dilema" con ine un notabil discurs
rostit de c tre dl. Andrei Ple u cu prilejul lu rii în primire a premiului "Josef Bech".
Distinc ia este acordat figurilor care au jucat un rol proeminent în efortul de unificare
european , proiect care domin cu febrilitate tendin ele politice actuale ale continentului
nostru. Intitulat "Europa, spiritul critic i imagina ia", cuvântarea personalit ii de mare
anvergur cultural care este dl. Ple u a surprins cu siguran pe mult lume, care se
a tepta poate la un discurs festivist, poleit cu exprim ri elegante, a a cum ne-a obi nuit
acest estet al cuvântului scris sau rostit. Din punct de vedere stilistic cuvântarea a împlinit
a tept rile, fapt dealtfel de domeniul eviden ei atunci când este vorba de cineva ca dl.
Ple u. Îns adev ratul miez al discursului, ideile care transpar dincolo de rotunjimea
frazelor, care nu decad în eufemisme, se constituie într-o critic r spicat la adresa lipsei
temeiurilor, a lipsei unui liant menit s ofere consisten acestei construc ii europene la
care se lucreaza deja cu o frenezie care dep e te pe alocuri limitele lucidit ii. Desigur,
dl. Ple u nu poate fi numit un “eurosceptic”. Critica rostit s-a dorit a fi una constructiv ,
plin de imagina ie, f când o serie de constat ri de bun-sim i punând câteva întreb ri-
cheie la care se pare c înc nu s-a g sit un r spuns.

Viitorul european se construie te într-un ritm debordant, dar lipse te parc un

respiro, lipsesc momentele de cump nire grav a deciziilor care vor marca în mod
hot râtor viitorul nostru pe termen lung. Dincolo de fa ada discursurilor fervente despre
unificarea Europei nu se ascunde, adesea, nimic altceva decât un entuziasm i un
optimism iluzoriu, care- i camufleaz lipsa temeiurilor în spatele unei cortine de vorbe
goale.

“Exist deja o "limb de lemn" a discursului comunitar, exist cli ee, euforii de
protocol, abuz gesticulatoriu. Oricît de nobil ar fi subiectul, oricît de actual, nu po i s
nu te întrebi uneori, în surdin , ce e cu aceast infla ie verbal , de ce sim im nevoia s
reiter m, neobosi i, aceea i previzibil demonstra ie, s cînt m, la toate ocaziile, aceea i
melodie? E discursul despre Europa o caracteristic a spiritului european? “

Discursurile interminabile despre proiectul unei asemenea entit i nu pot suplini

efortul necesar pentru descoperirea esen ei sale. Nu o poate face nici tentativa de
întrupare în planul concret a pl smuirilor ei din intelectul omenesc, locul unde ea a fost
de fapt z mislit . Simplele rea ez ri structurale, reformele, construc iile politico-
economice, toate acestea nu fac altceva decât s zideasc un cadru exterior care- i
a teapt de undeva, de oriunde, sufletul care s -i dea via .

“Vrem o Europ unit , dar nu putem dep i nivelul unor opera iuni de
infrastructur . Ne lipse te viziunea, marea idee restauratoare, marele simbol
întemeietor. Ceea ce risc m s ob inem este o splendid cochilie vid , o Europ
ar toas , dar f r interioritate. tiind asta, chiar i cei mai cinici tehnicieni ai unific rii
nu pot fi scuti i de oarecari accese de mauvaise conscience. Iar pentru a le uita, ei
organizeaz mari adun ri festive în care se vorbe te, se vorbe te mult i triumfal, despre
miracolul integr rii, despre "casa comun " a Europei, despre un vis pe cale de a se
împlini. “

Poate fiin a uman s fie creatoare i în planul esen elor? Poate omul crea ceva ce
este dincolo de forme? Este omul creator de suflet? Sau el poate mai degrab doar
modela i ajusta lumea creat , alipindu-se în acela i timp de valorile cu caracter de
permanen care îi marcheaz condi ia? Aici apele se despart, dar trebuie spus din capul
locului c cei care cred c omul poate fi creator în cel mai pur sens al cuvântului
dovedesc o trufie luciferic . Omul nu poate decât s scoat la lumin , punând totodat
pecetea talentului, a geniului i a efortului s u pe lefuirea acelor esen e care îi sunt date
s le cunoasc i s le comunice semenilor. La crea ia lor nu poate fi îns nicidecum
p rta . Aceasta este o prerogativ exclusiv divin . Temeiurile pe care omul dore te s - i
zideasc via a trebuiesc c utate, descoperite, dar nu putem avea preten ia s le f urim noi
în ine ex nihilo, ca un fruct al propriei noastre imagina ii i cuget ri. Cuvântul lui
Dumnezeu are putere creatoare, El poate aduce la via i sus ine dup aceea în existen
proiectele divine ale lumii create, cuvântul sau gândul omului îns nu.

Pân i termenii folosi i în mod curent în spa iul politic european denot lipsa
unei cuget ri mai profunde asupra posibilelor temeiuri:

“În loc de unificare, se folose te, uneori, i cuvîntul "l rgire", înc i mai
echivoc. Cum s "l rge ti" o unitate istoric ,teritorial , cultural , cum s l rge ti un
organism viu f r s -l ucizi? Oricît de bine inten ionat , ideea generoas a "unific rii
europene" sufer , cum vedem, de pe urma unei reflexii insuficiente i a unor formul ri
superficiale i nefericite. Dac exist , Europa nu trebuie "unificat ", ci doar egalizat
respiratoriu, integrat în parametrii firescului. Verbiajul de care aminteam la început
caut , îns , s dea iluzia unei terminologii legitime i a unei doctrine coerente,
acoperind cu rumoarea sa non alant o problematic mai complicat i mai
dureroas .“

Ceea ce se poate "extinde" sau "l rgi" const doar în mecanisme i structuri, care
se pot multiplica orizontal pe o arie geografic tot mai extins . Problema-cheie cu care ne
confrunt m este îns aducerea la normalitate a unui organism viu care ar trebui sa aib ,
mai precis s - i reg seasc , un suflet propriu.

Descoperirea temeiurilor spirituale ale continentului nostru, dac ele exist cu

adev rat, este o intreprindere dificil , care s-ar putea s presupun o profund
transformare a mentalit ii curente. Partea de r s rit a Europei este puternic marcat în
urma deceniilor de distrugere sistematic cauzat de regimurile comuniste. Partea de apus
i-a înecat r d cinile în opulen a societ ii de consum care tr ie te înc din iluzia
modernit ii i a progresului necontenit, tinzând s imprime aceast pecete i rilor care
abia au reînceput s se obi nuiasc cu libertatea. Atunci când progresul exterior ne
îndep rteaz tot mai mult de temeiurile noastre, exist îns riscul producerii unei rupturi
iremediabile, apare posibilitatea de a pierde ceea ce de fapt vrem s c ut m. Cei care
afirm c pentru transform rile la care asist m în prezent sau pentru cele prev zute a avea
loc în viitor nu e nevoie de nici un fel de temei mai adânc, acestea fiind o simpl evolu ie
“natural ” a unei societ i umane dotat cu mijloace tot mai avansate de comunicare sau
de circula ie, se în eal profund. Dac Europa nu este în stare s - i descopere acest suflet,
toat construc ia care poart pentru conformitate acest nume nu poate duce mai devreme
sau mai târziu decât la un dureros e ec.

“Un proiect de anvergura unific rii europene are nevoie de un liant pe m sur .
Sub ce idee tutelar vrem unificarea? Proiectul în sine e vechi. Europa a fost unit
cîndva, fie prin folosin a unui idiom nivelator (latina în Evul Mediu, franceza mai tîrziu,
engleza ast zi), fie prin universalitatea credin ei: Respublica christiana , în variantele ei
imperiale: Bizan ul la r s rit, Sfîntul Imperiu Romano-German la apus. (...) Se face, în
acest sens, încercarea de a înlocui vechea uniformitate religioas a continentului cu un
soi de "religie profan ", aceea a drepturilor omului i a guvern rii democratice.
Domeniul de valabilitate al acestei religii dep e te îns frontierele Europei i, ca atare,
nu poate constitui atributul ei specific. În plus, valorile de acest tip, adoptate de mult
vreme în Occident, nu s-au dovedit suficient de viguroase i de consistente pentru a
ac iona persuasiv asupra aspiran ilor la integrare veni i dinspre est. Revolu ia Francez
a înc lcat în mod sîngeros omului pe care tocmai le proclamase, votul democratic l-a
adus la putere pe Hitler, iar Europa valorilor seculare, de dup iluminism, Europa
modern , a economiei de pia i a democra iilor parlamentare, a produs dou r zboaie
mondiale i dou variante de totalitarism criminal, cu efectul dramatic al propriei ei
scind ri, din care cu greu caut s - i revin . “

Mai sus sunt enumerate posibilele idei întemeietoare, i este greu de crezut c ar
putea fi imaginate i altele decât cele lingvistice, politice sau religioase. Din moment ce
se dore te ca Europa viitorului s fie mai mult decât o simpl pia de schimburi
economice sau decât o simpl colaborare pe plan politic, posibilele principii care ar putea
s -i stea la baz trebuiesc c utate în afara materiei brute. În procesul "unific rii" europene
sunt amalgamate o serie de deziderate fire ti privind colaborarea i apropierea dintre
na iuni cu tendin a mai mult sau mai pu in m rturisit de a f uri o identitate "european ".
Totodat , se resimte în mod acut o men ionare explicit a sursei din care eman
principiul autorit ii exercitat de Uniune asupra statelor ce o compun, i care le va
limita suveranit ile na ionale. Constitu iile acestor state statueaz c sursa autorit ii lor
este poporul, care i-o exercit prin reprezentan ii s i ale i în mod liber i democratic.
Imperiile trecute î i fixau izvorul autorit ii lor în transcendent. Observa ia just f cut de
dl. Ple u este c în cazul construc iei actuale a edificiului european un asemenea temei
lipse te cu des vâr ire. Se sper doar c , într-o bun zi, el ar putea fi "inventat".

În acest punct se impun o serie de observa ii: poate fi o limb de circula ie

mondial , cum ar fi ast zi cazul limbii engleze, s constituie temeiul unificator al
Europei? Dac vorbim de "globalizare" ar însemna s schimb m subiectul. Ceea ce se
caut este de fapt o posibil "identitate european " care s devin competitiv în cadrul
fenomenului "globaliz rii" i care s contrabalanseze procesul de "americanizare" a
mentalit ilor. Se caut a adar un element distinctiv, iar nu unul nivelator.
 În perioada imperiului roman, limba latin a fost r spândit în primul rând prin
structurile politice ale ocupa iei romane, care a constituit de facto coloana vertebral a
imperiului. F r acest a ez mânt politic, nici limba latin nu s-ar fi r spândit pe o
asemenea arie i la un nivel de mase. Limba este, dup cum se vede, un temei insuficient,
dac nu este înso it i de altceva. Nu avem încotro i trebuie s facem un salt pe t râmul
politic. Dac în trecut aceast "unificare", privit exclusiv din punct de vedere politic,
f r nici un alt adaos, a însemnat invariabil "ocupa ie", figurile emblematice fiind aici
Cezar i Napoleon (dar i un Hitler sau Stalin!), ast zi se caut tot o unificare de tip
politic, bazat de aceast dat pe democra ia liberal i pe religia "drepturilor omului".
Numai c , a a cum a remarcat i dl. Andrei Ple u, aceste idei nu sunt specifice doar
Europei. Ele pot fi preluate ca accesorii, nu îns i ca piatr de temelie.

Ideea libert ii, fundamental pentru condi ia uman , este îns un bun la care nu
se poate renun a. Privite din perspectiv istoric , proiectele de unificare întemeiate
exclusiv pe elementul politic au sacrificat aceast idee pe altarul for ei militare, singurul
mijloc care a putut s opreasc (temporar) tendin ele centrifuge ale na iunilor care se
sim eau oprimate. Tot din perspectiv istoric , putem constata c singurul liant care a
putut asigura o stabilitate de ordinul secolelor a fost cel religios, dublat, fire te, i de
componentele politic , militar i lingvistic . Acestea au fost o serie de accesorii
indispensabile, dar ele nu s-au constituit niciodat în piatra din capul unghiului.
Emblemele acestei unit i au fost papalitatea în Apus, respectiv împ ratul de drept divin
al Imperiului Bizantin (formul caracterizat de unii, peiorativ, drept "cezaro-papism").
Aceast prim idee, a principiului religios, singurul care a dovedit în decursul istoriei c
poate furniza unui edificiu politic integrator o stabilitate milenar , este a adar de re inut.
Se va spune c el a generat o serie de excese, cum au fost cruciadele, inchizi ia,
r zboaiele fratricide, c aceste excese au dat na tere unor contra-reac ii manifestate prin
reform i mai apoi prin iluminism, a c rui mo tenitoare direct este societatea zilelor
noastre. S-a întâmplat a a în primul rând pentru c ideea de libertate a fost adesea
sacrificat ideii de subordonare fa de autoritatea politico-religioas . Libertatea r nit a
reac ionat adesea impulsiv, "s rind peste cal" i producând la rându-i alte excese, poate i
mai mari. Totu i, nu putem s nu facem observa ia c aceste fenomene sunt specifice în
marea lor majoritate Apusului i institu iei papale. Ele caracterizeaz într-o m sur
infinit mai mic spa iul ortodox, care i-a g sit un ritm de via mult mai echilibrat, cu
toate cataclismele istorice care au trecut i peste el.

Ce s-a întâmplat îns la umbra acestui principiu religios, dac arunc m o privire
de-a lungul curgerii secolelor? Din germenii planta i cândva, în negura vremurilor, au
r s rit i s-au dezvoltat, încetul cu încetul, fenomenele na ionale, care au izbucnit în
istorie pe plan politic, cultural i economic. Secole sau milenii întregi de tradi ie
neîntrerupt au cristalizat ceea ce putem numi identit ile na ionale ale popoarelor
Europei. La unele mai devreme, la altele mai târziu, dar tr s turile esen iale ale fiec rei
na iuni s-au dezvoltat în conformitate cu zestrea con inut în acea s mân pierdut în
vreun col de lume, i care a prins acolo r d cini. "Lumea veche", adic Europa, bazinul
mediteranean i Asia, st pe temelia unor culturi milenare. Ulterior au fost colonizate i
"lumile noi", aducându-se "civiliza ia" peste structurile fragile ale locului, peste acele
societ i incapabile s fac fa i s asimileze creator cultura de import, l sându-se în
final devorate de c tre aceasta. Pân s se poat vorbi i aici de "tradi ii" asemeni celor
din "lumea veche", va mai trebui s treac îns ceva vreme.

Privit din aceast perspectiv , ce înseamn a adar Europa, care ar fi semnul ei

distinctiv? Europa este în primul rând o diversitate de na iuni i de tradi ii milenare bine
închegate i individualizate, care sunt unite între ele i care se deosebesc totodat de
restul lumilor "vechi" prin acela i element: religia cre tin . Dac ini ial fenomenele
na ionale au ap rut tocmai prin emanciparea de principiul religios, la umbra c ruia au
crescut de fapt, nu au lipsit i viziunile politico-spirituale care au c utat s reîmpace
neamurile cu Dumnezeu. C utarea unui "suflet" al Europei nu poate a adar s fac
abstrac ie de nici unele din aceste date esen iale care definesc "europenitatea". Acestea nu
sunt simple pl smuiri ale min ii omene ti, ci realit i concrete care- i afl temeiul în
transcendent. Dac în cazul religiei nu mai e nevoie de explica ii suplimentare, pentru a
l muri problema în cazul na iunilor, din moment ce ne-am oprit deja la Andrei Ple u, nu
e nevoie s mergem mai departe, de i s-ar putea numi cu u urin i al i autori români
(teologi, filosofi sau oameni politici) care au expus idei similare. Oricum, este v dit c
ascenden a spiritual pe linia Constantin Noica - Nae Ionescu a l sat unele urme
inconfundabile i în viziunea care îi este proprie d-lui Andrei Ple u.

Ideea c ut rii temeiurilor unor fenomene legate de existen a i de crea ia

omeneasc într-o lume transcendent este prezent la Andrei Ple u tot într-un discurs,
rostit de aceast dat în fa a unui select public european, cu prilejul Festivalului de
Muzic Simfonic de la Lucerna. Textul s u este reprodus i în Dilema nr. 452 din 26
oct.-1 nov. 2001 sub titlul "Îngerii i muzica lumii". Dup o prim parte în care dl. Ple u
expune, cu rafinamentu-i cunoscut, ideea reverbera iilor muzicii omene ti în lumile
angelice, în partea a doua subiectul r mâne legat de "îngeri", privi i de data aceasta ca
"îngeri p zitori ai na iunilor". Na iuni care, iat , î i afl i un temei în plan transcendent.
Desigur, acest temei poate fi nesocotit, poate fi valorificat prost, dar poate fi i slujit în
mod adecvat: totul depinde de liberul arbitru, de con tiin a na iunilor respective i de
raportarea lor la Dumnezeu. Dar s d m din nou cuvântul d-lui Andrei Ple u.

“To i marii înv ati ai cre tinismului timpuriu sunt de p rere c , în economia
divin , fiecare semin ie î i are îngerul ei p zitor. Nu doar individul uman are, prin
urmare, un înger, ci i poporul din care face parte. Iat , în acest sens, un pasaj
semnificativ din Vasile cel Mare (sec.4): " tim înc de la Moise si de la Profe i c exist
îngeri înainte-st t tori ai tuturor na iunilor... Aceste c petenii i guvernatori pu i s
ocroteasc i s supravegheze popoarele ce li s-au dat în grij sunt f r de num r".

Faptul c fiecare na iune se afl în grija unui înger ar trebui s ne dea un

sentiment de lini te încrez toare. Realit ile ar trebui s confirme acest sentiment, în a a
fel încît istoria lumii s arate ca o perpetu petrecere cîmpeneasc . P rin ii Bisericii s-
au întrebat îns i ei, cum ne întreb m si noi ast zi, cum se explic r zboaiele, ura inter-
etnic , deriva temporar a cîte unei na iuni înspre inumanitate. În mare, putem vorbi de
trei r spunsuri posibile. Unul este al Sfîntului Pavel: exist i îngeri c zu i, care, la un
moment dat, se substituie protectorilor ini iali ai popoarelor. Ei devin "st pînitorii
acestei lumi" i se str duiesc s -i îndep rteze pe oameni de Dumnezeu. Un al doilea
r spuns se refer la strategia general a îngerilor (fie c sunt ai individului, sau ai unei
colectivit i): ei au însemnate puteri spirituale, dar nu pe aceea de a manipula voin a
omului. Darul suprem oferit de Creator creaturii sale privilegiate este libertatea. Iar
pentru ca omul s fie liber interior, el trebuie s aib posibilitatea de a alege între bine i
r u, cu riscul implicit de a alege r ul. La fel popoarele. Îngerii lor nu au dreptul s le
îngr deasc , în vreun fel, liberul arbitru. Asta înseamn c orice popor î i poate
nesocoti, dac vrea, tutela angelic , l sîndu-se ispitit de impulsuri inferioare. Mai
interesant, din punctul meu de vedere, este îns un al treilea r spuns. Po i gre i nu numai
întorcînd spatele îngerului, ci, dimpotriv , idolatrizîndu-l, acordîndu-i o obedien i un
cult care, în mod normal, nu se acord decît lui Dumnezeu. Acest tip de eroare repet ,
întrucîtva, eroarea îngerilor c zu i. Cauza c derii lor a fost pornirea orgolioas de a
uzurpa tronul Tat lui, sentimentul c sunt egali cu El. Eroarea na ionalismelor agresive
const i ea în supradimensionarea instan ei na ionale, în amplasarea valorilor ei
deasupra tuturor celorlalte valori. Na iunea ia locul iubirii de aproape, ia locul
în elepciunii, ia, la urma urmelor, locul lui Dumnezeu. Cînd natiunea devine un Absolut,
Absolutul devine relativ. Uit m c "patria noastr este - cum spune Apostolul Pavel - în
ceruri" si facem din a ez mîntul nostru p mîntesc un templu idolatru, o limit opac ,
singura ra iune de a fi a vanit ii noastre.

N-a vrea s se în eleag c , din perspectiv nou-testamentar , problema

na ional trebuie dispre uit sau minimalizat . Apartenen a la o na iune sau alta este un
dat providen ial, a a cum este culoarea ochilor, statura i tot ce alc tuie te identitatea
noastr particular . Ca atare, aceast apartenen are un sens i creeaz o r spundere.
Nu te na ti întîmpl tor într-o anumit na iune: exist o marc destinal în aceast
împrejurare, exist o comunitate istoric cu ceilal i, exist , mai ales, formidabila
comunitate de limb care leag , în adînc, pe to i utilizatorii ei. i exist un rost al
fiec rei na iuni în istoria lumii care, neîmplinit, las vacant o por iune important a
acestei istorii. Identitatea na ional e un fapt de la sine în eles, care lucreaz în noi clip
de clip . Na iunile sunt o realitate foarte puternic înc i diversitatea lor este "sarea
p mîntului". De aceea, o anumit demagogie comunitar , i o proast în elegere a
"globaliz rii" încercînd s anticipeze o umanitate vag , incolor , stereotip , merg, de
fapt împotriva eviden elor i împotriva bunului-sim . Problema nu este a abandona sau a
eluda tema na iunilor, ci a o pune la locul ei, f r emfaza secolului 19, f r idolatrie,
f r obsesia confrunt rii du m noase i a suprema iei exclusiviste. Asumarea identit ii
na ionale trebuie, cu alte cuvinte, s ia chipul unei ofensive a creativit ii i nu pe acela
al unei triviale competi ii tribale. Pentru ca demonii care dormiteaz în sufletul tensionat
al fiec rui popor s nu ias la iveal , îngerii na iunilor trebuie adu i sub controlul unui
principiu mai înalt decît ei. Altfel spus, nu- i vei onora cum se cuvine identitatea
na ional , dac nu vei lucra în numele unor valori situate deasupra "localului", a
idiomaticului, a etnicit ii primare. A sluji, halucinat, îngerul na iunii e o erezie nefast .
A sluji, împreun cu el, duhul comunitar e calea legitim , calea cu adev rat îngereasc ...
“

La aceste cuvinte nu ar mai fi multe de ad ugat. Ele sunt în consonan cu o

întreag tradi ie de gândire i sim ire care a c utat dintotdeauna s împace particularul cu
universalul, diversitatea local cu unitatea general , libertatea cu puterile ordonatoare,
creativitatea individului cu tiparele zestrei ancestrale a tradi iei pe care acesta a mo tenit-
o din str mo i. Singurul principiu unificator între aceste fa ete ale condi iei umane nu
poate fi decât cel spiritual al dragostei ca atribut al unui Dumnezeu personal, Care
troneaz deasupra tuturor i Care este în acela i timp izvorul de unde ele â nesc, albia
invizibil care le poart în curgerea lor la vale, cât i oceanul unde ele se vor rev rsa în
final, ajungând din nou la lini tea i unitatea lor primordial . Tensiunea poten ial care
exist în sânul acestor diade d na tere la fr mânt ri, este produc toare de istorie, este
for a motrice a unui uvoi tumultos care curge mereu la vale pe firul timpului. Între aceste
principii omul, prin atitudinea sa nesocotit , poate fi generator de conflict, în alte situa ii
ele putând fi pentru el surs de inspira ie i de t rie interioar . Dac ne raport m corect la
ele, acestea pot s se poten eze reciproc, rodind în chip creator.

De câte ori omul s-a opus interior c ii de minim rezisten , de câte ori a refuzat
s se refugieze în comoditate, pragamatism i utilitarism, acordând întâietate valorilor
spirituale, el a creat prin aceast a ezare l untric a sa opere durabile, care înfrunt
secolele. El se g sea totodat în armonie cu acea curgere istoric care a cunoscut
învolbur ri doar la suprafa a unor ape ale c ror profunzimi lini tite l sau totu i s se
întrevad care sunt adev ratele temeiuri ale lumii.

În epoca "modern " a zilelor noastre, principiul care domin aproape f r rest
atitudinile omului i strategiile sale de viitor este, dimpotriv , cel al confortului,
pragmatismului i utilitarismului. În plan profund suntem martorii unui dezechilibru
radical: se caut a se impune cu orice pre triumful câte unui principiu asupra perechii
sale, uitându-se care sunt adev ratele temeiuri i care este perspectiva d t toare de
echilibru. Asist m la triumful generalizat al elementului abstract, universal, îns golit de
orice con inut, redus la o simpl categorie intelectual , f r leg turi cu Izvorul d t tor de
via . Curgerea apelor din ziua de azi este tot tumultoas (când a fost îns istoria altfel?),
dar tulbure i lipsit de profunzime. Nu exist adâncimile limpezi i lini tite care las s
întrevad c în tot ceea de intreprinde omul, el ar ine cont de un temei care s se afle
dincolo de fiin a sa, cu ale sale capricii i tendin e nest pânite. Aceasta este observa ia
fundamental care se poate face asupra direc iei actuale a procesului de unificare
european , putându-se pune pe drept cuvânt în discu ie preten iile sale de viabilitate pe o
scar mai întins a timpului istoric. Pentru aceasta îi lipse te încordarea creatoare, care nu
poate decât s se anemieze pân la dispari ie pe drumul c tre o int terestr al c rei
principal con inut este bun starea i confortul. Drum ce ocole te efortul anevoios, dar
plin de rod, de a cl di o oper în armonie cu ordinea universal .

Ca s revenim în actualitate, care este soarta la care sunt condamnate rile est-
europene, pentru care “integrarea european ” este o direc ie de mar indiscutabil ? Tind
aceste ri oare c tre un ideal, indiferent de ce natur , î i pun popoarele din partea de
r s rit, luate în ansamblu, asemenea probleme? Sau motivele acestei orient ri sunt de fapt
mult mai profane, inând de “nevoia” în care s-au g sit ele în urma c derii
comunismului? Observa ia de mai jos provine de asemenea din cuvântarea d-lui Andrei
Ple u rostit cu ocazia lu rii în primire a premiului amintit:
 “Strivite de urgen a sincroniz rii, h ituite de exigen ele acquis-ului comunitar,
ele [ rile ex-comuniste] în eleg integrarea european tot ca pe o curs cu caracter
economic. Exist , e drept, i mici ajust ri legislative (care includ, de-a valma, drepturile
minoritarilor, reclamele de ig ri, protec ia animalelor .a.), dar accentul cade pe
speran a unui nivel de trai mai bun. Pentru majoritatea popula iei est-europene,
integrarea înseamn , s nu ne facem iluzii, c p tuire i nimic mai mult. “

Cum spuneam mai devreme, dl. Andrei Ple u nu este un euro-sceptic. În definitiv,
discursul din care am prezentat aici largi fragmente a fost rostit tocmai la o festivitate în
care erau r spl tite meritele domniei sale în cadrul procesului de unificare european .
Spre cinstea sa, dl. Ple u nu i-a pierdut luciditatea i spiritul critic, producând cu aceast
ocazie un discurs cu un mesaj inechivoc. Ideile exprimate ar fi putut fi formulate chiar
mai tran ant i mai ap sat, lucru pe care dl. Ple u l-a evitat cu deferen , ferindu-se de
orice asperit i în limbaj. Ele ar fi putut servi drept ingrediente unei critici cu adev rat
devastatoare la adresa unui proiect care exceleaz prin construirea de forme, în aceea i
m sur în care exceleaz prin lipsa de substan spiritual care s -i asigure soliditatea.
C utarea temeiului, a sursei autorit ii pe care este fundamentat actuala construc ie
european nu a dus aparent la nici un r spuns concret, r mânând la stadiul semnelor de
întrebare. Este i acesta un mod de a evita cu elegan concluzia tran ant dup care acest
temei nu este altceva decât o utopie mundan , de o spe poate mai rafinat decât altele
similare din trecutul nu prea îndep rtat.

Totu i, ce va fi dac asemenea semnale de alarm , mai mult sau mai pu in

transparente, vor r suna în pustiu? Ce va fi atunci când construc iei europene îi va fi b tut
ultimul cui, care îi va fixa ultimele detalii mi c toare, conferindu-i o rigiditate greu de
modificat, în ea nereg sindu-se r spunsuri la nici unele din întreb rile care fr mânt omul
îngrijorat de lipsa de temeiuri a propriului viitor? Va r mâne dl. Andrei Ple u fidel
propriilor principii, despre care presupunem c în cazul domniei sale transcend simplul
orizont cultural, atingând i straturi existen iale? Le va exprima la fel de deschis ca i
acum? Sau se va înclina t cut în fa a unui fapt împlinit, în fa a unei anumite Europe care
nu va voi s tie nimic despre acele lumi îngere ti care pentru dl. Ple u înseamn mai
mult decât simple figuri de stil? Întrebarea adresat unei personalit i de prim-rang,
r spl tit cu un premiu european, dar care pretinde în acela i timp c ine la propriile
principii, nu este superflu . Într-o bun zi, când lucrurile vor fi limpezi i vor lua o
turnur ireversibil , dl. Ple u va trebui s g seasc o ie ire din aceast DILEM .

Post scriptum: Un r spuns la posibila “dilem ” a d-lui Andrei Ple u a venit la scurt
vreme dup scrierea rândurilor de mai sus. În ele am plecat de la premisa (gre it oare?)-
c dl. Ple u s-a angajat la modul sincer i serios în c utarea adev ratelor temeiuri ale unei
viitoare Europe unite. Demersurile domniei sale par a se limita de fapt la o simpl
lozinc având un “coeficient de seduc ie” ridicat, pentru a face “integrarea european ”
mai atr g toare i din punct de uman, sufletesc, nu doar pur economic, material i
pragmatic.
 “Ca o uniune institu ional s devin apetisant , s devin seduc toare, e nevoie
de mai mult decît de reguli i principii omogenizante. Acum cîteva s pt mîni îmi
permiteam s spun - nu e o noutate, e o platitudine mai curînd - c Europei îi lipse te
deocamdat o idee mare, un simbol întemeietor. Un prieten, domnul Andrei Cornea, mi-a
spus: "adev rul e c mi-ar fi fric s vin iar o idee mare peste noi i s ne aduc la cine
tie ce isterie ideologic obligatorie". I-am dat dreptate într-un fel i am reanalizat ce
voiam s spun. Voiam s spun pur i simplu c Europei îi trebuie un coeficient de
seduc ie - pentru noi, cel pu in, cei din Est. Avem nevoie s ne i plac ceva acolo, nu
numai s apreciem responsabil avantajele, ci s fim i sedu i cumva, i asta am în minte
cînd spun c e nevoie de o idee european , de un simbol întemeietor. Am vrut s spun c
e nevoie de persuasiune, de seduc ie.” (Dilema Nr. 483, 14-20 iunie 2002)

Speriat probabil de posibilele consecin e ale unor accente critice prea radicale i
ale unor idei cât se poate de valabile, dar care ies din abloanele curente, dl. Ple u se
retrage din straturile profunde pe care a apucat s le r scoleasc prin cuget rile sale pe o
pozi ie de modera ie i inocen , la nivelul unui simplu joc estetico-cerebral din categoria
acelora care constituie principala preocupare a majorit ii intelectuale de la noi i de
aiurea. Cu tot acest vizibil pas înapoi, îmi permit s interpretez în continuare cuvintele
discursului amintit al d-lui Ple u în sensul lor originar, care merge mult mai adânc decât
interpretarea de suprafa pe care ne-o sugereaz ulterior autorul lor. Ar fi dealtfel p cat
ca un om de valoarea d-lui Ple u s se limiteze de bun voie la nivelul … lozincilor
propagandistice i al simplelor acroba ii intelectuale f r con inut!

Epilog: sensul istoriei

Motto: „Sufletul omenesc este astfel alc tuit încât nu poate evita setea de absolut i dac
nu este orientat c tre binele i frumuse ea suprem , ea se îndreapt c tre instincte i
cade sub influen a zonei nefaste a r ului metafizic. Când omul nu îl recunoa te pe
Dumnezeu, când nu iube te for a sa creatoare i frumuse ea ce o genereaz , el se
apleac cu pasiune în toate direc iile egoismului i apetitului care pot s însemne tot
atâtea false mistici: setea de domina ie i împilare, setea de avere material , mistica
sexual i alte daruri de acest fel. Setea de absolut trebuie satisfacut oricum, f r nici o
distinc ie a direc iei, f r nici o rezerv calitativ . Omul î i caut puncte de sprijin acolo
unde succesul este mai u or de realizat. Urm rile sunt dintre cele mai grave. Unde nu
mai lucreaz credin a în Dumnezeu via a moral a omului se descompune, deoarece
aceast via se descentreaz i ordinea spiritual care unific i guverneaz dispare.“
(Ernest Bernea - “Crist i condi ia uman ”)

Structurarea societ ii omene ti într-un anumit moment istoric nu este altceva

decât un reflex al viziunii antropologice care domin mentalitatea colectiv a epocii
respective. Societatea este croit pe baza defini iei omului acceptat drept valabil în acel
moment. În iner ia i tendin a de stabilizare care caracterizeaz orice alc tuire
omeneasc , aceasta tinde la rândul s u s formeze i s educe oamenii dup chipul i
asem narea sa. Nu exist societ i “neutre” i “incolore” din acest punct de vedere, nici
m car cele zise “liberale”. Asemenea tendin e de conservare a mentalit ii generale au
fost întotdeauna scoase în cele din urm din echilibrul lor relativ de un impuls
revolu ionar, care a n ruit lumea cea veche, înlocuind-o cu alta nou , conform cu
viziunea asupra omului adus de curentul schimb rii.

Toate revolu iile au pretins a fi un progres afirmând c zidesc o societate mai

dreapt , care elimin r ul prezent în vechea orânduire. La o privire mai atent , observ m
îns ni te diferen e fundamentale între transform rile social-istorice care au avut loc în
ultimele dou milenii. Din punctul nostru de vedere, aceast distinc ie are totodat i un
caracter de judecat de ordin moral.

Pe de-o parte este viziunea cre tin asupra omului, care a adus o cotitur radical
în istorie i ale c rei influen e au modelat decisiv peisajul lumii pân în ziua de azi.
Defini ia omului este în acest caz cea mai cuprinz toare, incluzând dubla natur , atât
biologic , cât i spiritual a fiin ei umane. R ul este privit ca o consecin a c derii în
p cat, iar eliminarea sa nu se poate face decât printr-o întoarcere spre interior, printr-un
efort de regenerare moral al omului, întrep truns totodat cu harul divin. Omul
transformat în sens cre tin transform i societatea în care tr ie te, armonizând-o cu
credin a sa. Biserica este centrul iradiant i garantul men inerii acestei stabilit i spirituale
peste negura veacurilor. Cre tinismul nu a propus nici un model concret de organizare
social , nu a avut nici un „program politic“. Remediul r ului social este o consecin a
transform rii în bine a omului. Pe lâng caracterul ei teocentric, nu trebuie pierdut din
vedere rolul omului în concep ia cre tin . Privit ca o coroan a crea iei divine, omul cu
dubla sa natur este cheia de bolt pe care se sprijin în final edificiul social. Înainte de a
transforma societatea, trebuiesc transforma i indivizii. Iat de ce revolu ia cre tin a fost
una nonviolent dinspre partea ei, ea izbândind prin sângele atâtor martiri pentru credin a
în Hristos. Abia dup aceast izbând au ap rut lupt torii care, punându-se sub semnul
Crucii, au biruit tentativele du mane de a distruge prin violen a ez mântul cre tin al
lumii.

În cazul revolu iilor cu caracter antropocentric, lucrurile se prezint diametral

opus. Se pretinde c omul este în centrul viziunii asupra lumii. Dar, în mod paradoxal,
r ul social este privit ca o consecin a organiz rii defectuoase a societ ii, fiind c utat în
afara omului. Fie se pun în discu ie rela iile economice, fie structurile sociale, fie se
remarc poten ialul de conflict prezent între diversele religii sau diversele confesiuni.
OMUL este îns dat cu totul la o parte, iar cauzele sunt c utate doar într-o serie de
STRUCTURI cu un caracter mai mult sau mai pu in artificial. Consecin ele au fost pe
m sur : modificarea structurilor nu a putut avea loc decât pe cale violent . Îns i
societ ile democratice actuale sunt fundamentate pe victoria principiilor Revolu iei
Franceze, care a fost înso it în mod fatal de orori i violen e de nedescris. Ca s nu mai
vorbim de revolu ia comunist . Spre deosebire de cre tinism, toate aceste concep ii
manifest o tendin invers : întâi transform societatea - cu orice mijloace - pentru ca
apoi s modeleze i s educe cet eanul pe care i-l doresc a sta la baza societ ii
respective. Având în mân toate pârghiile educa ionale i mediatice, diriguitorii acestor
societ i practic un adev rat experiment de laborator pe seama a miliarde de con tiin e
omene ti.

Cu toate c aceste concep ii antropocentrice pretind c pun pe primul plan

OMUL, viziunea lor asupra acestuia este una incomplet , fiind amputat de aspectul
spiritual. Eroarea este cumplit , iar dintr-o perspectiv cre tin - care prive te omul în
toata plenitudinea sa - ea este purt toare de consecin e fatale. Rândurile lui Ernest Bernea
care stau ca motto textului de fa gr iesc în acest sens un mesaj limpede.

În societ ile care nu sunt fundamentate pe valori religioase, setea de absolut

inerent naturii umane î i caut împlinirea pe c ile cele mai perverse, fiind o surs
constant de r u moral, cu efecte i în plan social. Stabilitatea aparent a rilor
democratic-capitaliste nu trebuie s ne în ele. Privit la o scar a timpului mai mare - de
ordinul secolelor bun oar - acest tip de societate este lipsit de orice perspective.

Bun starea economic se manifest ca un anestezic al pulsiunilor omene ti de a

sparge tiparele mediocrit ii, canalizate fie înspre bine, fie înspre r u. Omului mul umit
de condi ia sa, hr nit cu surogate spirituale, îi este potolit în acest mod setea de absolut
care-l consum interior. inând cont îns de relativismul moral care predomin azi în
lume, nu este greu de b nuit pe ce pant vor apuca stihiile ce se vor dezl n ui atunci când
izvorul - de natur material fiind - care potole te aceast sete va seca în mod inevitabil
într-o bun zi. O zguduire major a lumii „capitaliste“, o criz economic „global “ care
va afecta lumea, va deschide larg por ile anarhiei. Remediul acesteia va fi g sit - în ce
altceva? - decât într-o dictatur „global “ de tip comunist. Se va spune c sistemul
comunist este falimentar din punct de vedere economic i c omenirea va avea totu i
în elepciunea s nu reproduc gre elile trecute. Nu o va face, pentru c o posibil surs de
inspira ie ar putea fi modelul... chinez. Acesta îmbin perfect teroarea totalitar cu
eficien a economic a unui sistem de tip capitalist. Experimentul chinez, efectuat deja pe
o mas uman de ordinul miliardelor, ar putea fi generalizat f r probleme la întreaga
umanitate.

Noul tip de societate va fi privit ca o apari ie legic i necesar , fiind privit ca

singura modalitate de organizare pe ruinele lumii celei vechi. Lumea liberal de ast zi nu
are nici o finalitate istoric , ea nefiind decât o stare de tranzi ie, mai lung sau mai scurt ,
c tre o societate de tip comunist. La ce altceva poate s duc apriga lupt împotriva
valorilor spirituale i na ionale practicat ast zi la scar mondial ? Cine ar mai putea
împiedica triumful final al comunismului - un sistem aparent mort - dac cei care mai
cred în Dumnezeu se vor reduce la o mân de oameni?

Nu tim dac realizatorii filmului „Titanic“ s-au gândit s mearg atât de departe
în simbolistica lor, dar paralela cu lumea dezvoltat contemporan este perfect . Aceasta
navigheaz cu incon tien în ape aparent lini tite, cu o încredere nem surat în
posibilit ile ei materiale i tehnice, savurându- i traiul îndestulat i lipsit de griji.
No iunea de catastrof istoric îi este complet str in . Nici nu se simte nevoia unor b rci
de salvare - adic valori spirituale. Cei care atrag aten ia asupra acestui fapt sunt
dispre ui i i du m ni i. Ele sunt considerate a ocupa un loc inutil, diminuând confortul
pasagerilor celei mai luxoase nave din istoria omenirii. Lipsa acestora se va resim i îns
în mod dureros atunci când pe apele aparent lini tite ale istoriei va ie i în cale un ghe ar
de care se vor zdrobi i în fa a c ruia vor r mâne neputincioase toate realiz rile tehnice i
materiale.

Omenirea trebuie s tie c poate cel mult supravie ui stihiilor naturale i istorice,
dar nu le poate influen a sau st pâni. N-a putut i nu va putea niciodat . Studiind istoria,
vedem cum odat la dou zeci, la cincizeci sau la o sut de ani apari ia unor catastrofe
istorice, a unor cotituri radicale, este în cele din urm o regul de care se pare c lumea de
azi nu vrea s mai in cont. Iar o poten ial ciocnire ar avea un efect devastator asupra
unei lumi care i-a pierdut reperele morale.

Omenirea se gânde te ast zi tot mai mult la o ecologie natural , pentru a p stra
mediul înconjur tor cât mai intact i mai nepoluat pentru genera iile care vor veni.
Aproape nimeni nu se gânde te îns la o ecologie a spiritului, în sensul de a transmite
genera iilor viitoare un m nunchi de valori moral-spirituale cât mai intacte i mai
nepoluate de otr vurile ideilor de tip ateist-materialist. Am putea spune c dimpotriv ...
Ceea ce se urm re te este tocmai diluarea acestor valori, aggiornarea lor cu spiritul lumii
contemporane, r pindu-le astfel orice posibilitate real de influen .

Cei care cred îns c îl pot elimina pe Dumnezeu din istorie prin felurite
subterfugii se în eal . Într-o bun zi vor realiza - prea târziu pentru ei - realitatea
cuvintelor Domnului în toat m re ia lor cutremur toare: „Eu sunt Alfa i Omega, Cel
Dintâi i Cel de pe Urm , Începutul i Sfâr itul.“ (Apoc. 22,13)

NOT : Motivele grafice care înso esc aceste scrieri (inclusiv coperta) provin din
sculpturi în lemn realizate de Gheorghe V.Cazacu , R d u i, 1924.