Aceasta este versiunea html a fişierului

http://www.play-forumtheatre-change.org/RO/RO%20tf%20ghid.pdf.
G o o g l e generează automat versiuni html ale documentelor căutate pe web.
Pentru un link sau un semn de carte la această pagină, folosiţi următoarea adresă:
http://www.google.com/search?q=cache:NxUs9KLOyxcJ:www.play-forumtheatre-
change.org/RO/RO%2520tf%2520ghid.pdf+%22teatru+interactiv
%22+filetype:pdf&hl=ro&ct=clnk&cd=8&client=opera

Google nu este afiliat cu autorii acestei pagini şi nici nu este responsabil pentru conţinutul
ei.
Aceşti termeni din căutare au fost evidenţiaţi: teatru interactiv

Page 1
Page 2
Page 3

CUPRINS
Introducere..........................................................................................3
Teatru pentru schimbare comunitară ..............................................8
Când şi de ce folosim Teatrul Forum? ............................................15
Dezvoltarea grupului de lucru ........................................................20
Procesul specific atelierelor de lucru .............................................24
Cum să găsim problema locală
cea mai potrivită pentru piesă ......................................................31
Dezvoltarea scenariului .................................................................35
Management şi P.R. .........................................................................40
Repetiţiile .........................................................................................48
Jokerul ...............................................................................................55
Momentul adevărului .....................................................................59
Provocări, dileme ............................................................................65
.............................................................71
Glosar de termeni .............................................................................72
Biografie Paolo Freire .....................................................................74
Biografie Augusto Boal ...................................................................75
Bibliografie recomandată ..............................................................76
AnexePage 4

Exemple de piese dezvoltate în

comunităţile cuprinse în proiect
........77
RO (ARDC) A doua piesă din Ogra ................................................78
RO (MASE) Scenariu Ocniţa ..........................................................81
IT (Colleferro) TF pentru incluziune socială .................................83
PL (AHE) Avortul ............................................................................85
BG (WCIF) Piesa din Koprivshtica ...............................................86
HU (IKE) Mentorul cel rău ..............................................................88Page 5

Ludovica Iarussi
Primăria Comunei Colleferro
Intervenţia culturală, ca metodă de educaţie a adulţilor (folosirea artei, teatrului,
desenelor
etc.) ce permite explorarea şi înţelegerea comportamentelor civice, este un instrument
important
pentru a dezvolta comunităţi creative şi pentru a ajuta adulţii să-şi înţeleagă mai bine
rolul în
societate, ca şi nevoile de dezvoltare proprii şi/ sau ale comunităţii din care fac parte.
Acest tip de intervenţie este un instrument care ajută oamenii să exploreze într-un mod
creativ şi constructiv nevoile locale, stimulează creativitatea - un „ingredient”-cheie al
gândirii
strategice pozitive - şi întăreşte sentimentul identităţii locale (ceea ce permite o implicare
mai
profundă în viaţa comunităţii).
Teatrul Opresaţilor (TO) a fost dezvoltat de regizorul de teatru brazilian Augusto Boal în
perioada anilor '50-'60.
Eforturile sale au fost focalizate de ideea de a transforma teatrul dintr-un „monolog” - aşa
cum este în cazul pieselor tradiţionale - într-un „dialog” între audienţă şi scenă. Pentru a
realiza
aceasta, Boal a experimentat multe tipuri de teatru interactiv.
Explorările sale au avut la bază asumpţia că dialogul este dinamica comună şi sănătoasă
dintre toţi oamenii, că toţi oamenii îşi doresc şi sunt capabili de dialog, iar când un dialog
se
transformă într-un monolog apare opresiunea. Astfel, teatrul devine un instrument
extraordinar
ce poate transforma monologul în dialog. „În timp ce unii oameni fac teatru” spune Boal,
„noi toţi
suntem teatru”.
Proiectul a reunit parteneri din şase ţări europene, ce nu au avut experienţe anterioare
similare de colaborare pentru testarea unei metodologii inovatoare cea a Teatrului Forum
(TF) în
contexte atât de diferite, cu scopul de a dezvolta competenţele civice ale adulţilor şi de a-i
ajuta să-şi
dezvolte înţelegerea asupra rolului şi nevoilor lor în comunitate şi chiar în societate.
TF oferă o cale prin care adulţii îşi explorează nevoile şi posibilele soluţii, jucând
situaţiile (de
opresiune) aşa cum le simt şi le trăiesc. TF este un mod prin care adulţii îşi pot înţelege
situaţia şi pot
explora într-un mod creativ şi flexibil nevoile şi posibilele soluţii. TF oferă participanţilor
oportunitatea de a proiecta în exterior şi a prezenta problemele din viaţa lor şi de
asemenea de a
căuta soluţii.
TF este o tehnică creată special pentru a ajuta oamenii să-şi asume un rol activ în viţa lor
şi a
comunităţii, indiferent dacă este vorba de implicarea factorilor de decizie locali în
rezolvarea unor
probleme sau de căutarea unor soluţii direct la nivelul membrilor comunităţii (natura
problemelor
poate fi extrem de diversă).
Ca metodă, TF încurajează învăţarea ce oferă oamenilor posibilitatea de a comunica mai
uşor, de a vedea lucrurile din noi perspective şi de a depăşi stereotipurile. De asemenea,
TF
promovează egalitatea şi posibilitatea de a crea o viziune. Scopul nostru este de a
influenţa pozitiv
structurile asociative locale în analiza problemelor locale. De asemenea, sperăm ca prin
această
INTRODUCERE
Proiectul Teatru Forum
Contextul şi ideea centralăPage 6

metodă să creăm un mediu de lucru stimulant şi flexibil, astfel încât noi metode şi noi
tipuri de
relaţii să poată fi explorate şi articulate pentru a răspunde nevoilor membrilor
comunităţii. Astfel
ne putem asigura că şi cei opresaţi/ lipsiţi de putere au o voce ce este auzită şi luată în
considerare.
Există o bază comună pentru aplicarea metodologiei TF pentru diferite grupuri ţintă. Prin
schimbul de informaţii între parteneri a fost facilitată dezvoltarea unor servicii specifice
nevoilor
grupurilor ţintă şi practicienilor ce lucrează în domeniul educaţiei pentru adulţi.
Principalele obiective ale proiectului TF au fost:
q
Să dezvolte metodologia de aplicare a Teatrului Forum ca metodă de lucru cu adultii ce
are ca
rezultat dezvoltarea competentelor civice si cresterea capacitatii lor de a avea un rol activ
si
responsabil in cadrul propriei comunitati
q Sa imbunatateasca capacitatile organizationale ale partenerilor de a dezvolta servicii de
informare, ghidare si consiliere pentru adulti si pentru specialistii in educatia adultilor si
promovarea acestor noi competente organizationale la nivel national si european
q Dezvoltarea unei retele de cooperare intre organizatiile europene ce folosesc metode
culturale pentru promovarea competenţelor civice
Grupurile ţintă ale proiectului au fost vizate astfel:
q
Organizaţiile partenere pentru a-şi dezvolta şi promova capacitatea de implicare în
domeniul educaţiei pentru adulţi prin folosirea metodologiei TF
q Peste 1200 de adulţi din comunităţile în care partenerii au testat metoda au câştigat o
mai
bună înţelegere a rolului lor în viaţa comunităţii, ca şi în raport cu nevoile individuale şi
comunitare de dezvoltare
q Practicieni şi reprezentanţi ai instituţiilor active în domeniul educaţiei adulţilor din
ţările
partenerilor au participat la ateliere naţionale şi internaţionale şi au împărtăşit experienţe,
primind totodată materialele de prezentare dezvoltate în cadrul proiectului
q Alţi beneficiari sunt/ vor fi instituţiile/ organizaţiile ce intenţionează să folosească TF în
cadrul programelor proprii; aceştia primesc informaţiile privind experienţele din proiectul
nostru prin intermediul metodelor de diseminare ale proiectului.
q Proiectul urmăreşte să ajute persoanele din grupul-ţintă să aibă o înţelegere mai clară a
mediului în care trăiesc şi să devină mai responsabili. Persoanele marginalizate vor putea
exprima problemele şi sentimentele lor fără inhibiţii şi vor înţelege că pot deveni „voci
sonore”
(opiniile lor vor fi luate în considerare).
Aplicând această metodă la nivel european putem dezvolta un instrument puternic pentru
a
ajuta oamenii să fie mai implicaţi în viaţa comunităţii şi să influenţeze politicile publice.
Acesta
poate fi şi un exemplu pentru grupurile dezavantajate, cărora le poate demonstara că au
puterea de
a schimba situaţia şi de a-şi rezolva problemele.
Partea inovativă a proiectului şi a metodologiei de lucru a constat în utilizarea Teatrului
Forum la nivel de comunitate, acordându-se o atenţie specială nevoilor de dezvoltare
personală şi
construirii unei înţelegeri comune privind dimensiunea europeană a vieţii comunitare.
Acest proiect este inovativ în raport cu experienţa anterioară a fiecărui partener,
dezvoltând
o metodă ce îmbogăţeşte abordările folosite de parteneri.
Dimensiunea multinaţională a proiectului este importantă deoarece oferă posibilitatea de
a
Obiectivele proiectului şi grupurile ţintă:
ParteneriPage 7

testa metodologia TF în condiţii socio-economice diferite şi, chiar mai mult, în medii
profesionale
diferite.
Deşi sectorul neguvernemental se dezvoltă tot mai mult în toate ţările partenere,
comunicarea între ONG-uri dincolo de graniţele naţionale este destul de limitată. Acest
proiect a
pus organizaţiile partenere într-o situaţie tipică unei comunităţi ce beneficiază de
facilitare
comunitară: partenerii au avut oportunitatea de a învăţa din experienţă, au ajuns să se
cunoască în
timp ce se străduiau împreună să depăşească dificultăţile şi să-şi îndeplinească sarcinile
asumate.
De asemenea nivelul multinaţional la care se face diseminarea rezultatelor proiectului
este
crucial pentru atingerea obiectivelor sale.
Organizaţiile implicxate în acest parteneriat oferă deja servicii de educaţie a adulţilor şi
sunt
interesate să exploreze noi metode care să faciliteze procesele de învăţare la adulţi.
este o organizaţie
neguvernamentală şi non-profit ce promovează participarea civică în România şi Europa
de Est.
Principalele tipuri de activităţi constau în programe ce urmăresc să educe şi să cultive
valori şi
atitudini care să determine oamenii să-şi asume un rol mai activ şi responsabil în viaţa
propriei
comunităţi, crescând nivelul participării cetăţenilor în procesele de dezvoltare
comunitară.
Expertiza specifică este în domeniul dezvoltării comunitare, al educaţiei civice şi
mobilizării
comunitare.
organizează cursuri pentru adulţi la nivel
naţional, pentru cei interesaţi fie să înveţe într-un nou domeniu, să dobândească o nouă
abilitate,
fie doresc să se perfecţioneze. De asemenea organizează cursuri de alfabetizare şi iniţiere
în
matematică. Reprezentantul organizaţiei pentru acest proeict este specialist în artă
dramatică şi a
fost conducătorul unei şcoli de Artă Dramatică timp de mulţi ani. Organizaţia a oferit
instruire şi
asistenţă pentru ceilalţi parteneri.
este o instituţie guvernementală, administrând oraşul
Colleferro, care este în prezent unul din cele mai importante centre industriale din centrul
Italiei.
Municipalitatea are 123 de angajaţi. Instituţia are o vastă experienţă în dezvoltarea şi
implementarea programelor de asistenţă pentru diferite grupuri din comunitate. Expertiza
cheie
adusă în acest proiect este în domeniul incluziunii sociale şi dezvoltării economice. A mai
fost
implicată în 4 proiecte Socrates, un proiect EQUAL (PRASSI), două proiecte Leonardo
da Vinci şi
un proiect FP5 (INFOCITIZEN).
este o organizaţie
neguvernamentală şi non-profit ce susţine organizaţii comunitare din întreaga Bulgarie în
procesele de dezvoltare a capacităţilor lor şi susţine comunicarea şi relaţionarea între
aceste
grupuri de organizaţii cărora le oferă instruire. De asemenea, identifică şi instruieşte sau
perfecţionează traineri pentru ONG-uri, cu un interes special pentru profesioniştii ce
lucrează
direct la nivelul comunităţilor. În ultimii doi ani WCIF a implementat programul
„Moştenire Vie”
în Bulgaria, ce include un puternic accent pe dezvoltarea comunitară prin cultură.
Expertiza
specifică este în demeniul dezvoltării organizaţionale a ONG-urilor, educaţia adulţilor şi
programele culturale.
este o organizaţie neguvernamentală non-
profit, promovând educaţia pentru adulţi în diferite domenii, pentru oamenii ce trăiesc în
comunitatea Istenkút. Scopul său principal este să crească implicarea membrilor
comunităţii în
viaţa acesteia, prin: organizarea unor evenimente comunitare, studii, publicaţii, servicii
pentru
membrii comunităţii şi activităţi sociale relevante pentru satisfacerea nevoilor locale. IKE
este o
mică şi dinamică organizaţie comunitară, cu expertiză specifică în conducerea unui centru
de
educaţie comunitară, în mediul comunitar şi în teatrul comunitar.
Asociaţia Română de Dezvoltare Comunitară (România)
Ministerul Educaţiei Divizia Operaţii (Malta)
Primăria Colleferro (Italia)
Fundaţia Workshop pentru Iniţiativă Civică (Bulgaria)
Asociaţia Comunitară Istenkút IKE (Ungaria)Page 8

Academia de Studii Umaniste şi Economice din Lodz (Polonia)

Fundaţia Media Art & Experiment Social (România)
Rezultate şi produse ale proiectului
Un Ghid Metodologic “STEP BY STEP”
este în prezent cea mai
mare universitate privată din Lodz, al doilea oraş ca mărime în Polonia. Ea este autorizată
şi
acreditată ca instituţie de învăţământ superior de către Ministerul educaţiei din Polonia.
În
prezent, peste 18.000 de studenţi învaţă în cele nouă departamente ale Academiei. Ceea
ce distinge
aceasta academie de altele este extraordinarul accent pe creativitate, oferit tuturor
studenţilor.
Aceasta oferă o oportunitate unică de dezvoltare personală şi de abordare holistică a
rezolvării
problemelor. Academia participă în majoritatea programelor educaţionale ale Uniunii
Europene.
este organizaţie neguvernamentală
non-profit ale cărei scopuri sunt: implementarea modelelor inovative de lucru, prin
explorarea
altor practici culturale; împărtăşirea de cunoştinţe, practici, abilităţi, prin organizarea
unor
proiecte şi programe de învăţare culturală şi interculturală şi investiţii în profesionişti din
domeniul cultural, ce pot contribui semnificativ la producerea unor schimbări de durată şi
sustenabile în cultura şi artele din Europa Centrală şi de Est. Expertiza specifică este în
domeniul
producerii, prezentării şi promovării programelor media, documentarelor TV, filmelor de
scurt
metraj, educaţiei şi documentării în aceste domenii şi participarea în programe şi
parteneriate cu
instituţii similare.
q
Organizaţiile partenere îşi dezvoltă capacităţile organizaţionale de a oferi servicii de
educaţie
a adulţilor prin metodologia TF;
q Peste 75 de practicieni în dezvoltare socială din cinci ţări în care a fost testată metoda
(partenerul maltez având rolul de expert şi consultant) şi-au dezvoltat cunoştinţele,
abilităţile şi
atitudinile necesare pentru a lucra cu metoda;
q Ateliere de lucru şi conferinţe au fost organizate în ţările partenerilor pentru schimb de
experienţă şi pentru promovarea metodologiei TF şi a competenşelor organizaţionale ale
partenerilor;
q Un Ghid metodologic privind aplicarea metodei şi un material video privind bunele
practici
- ambele disponibile atât în engleză cât şi în limbile naţionale ale partenerilor;
q Un web-site dedicat metodei TF ca metoda de educaţie a adulţilor, cu versiuni în
limbile
naţionale ale partenerilor şi în engleză;
q Realizarea unor primi paşi în crearea unei platforme de colaborare sub forma unei reţele
a
practicienilor în TF: site-ul web şi noi aplicaţii pentru susţinerea dezvoltării acestei reţele;
q Expoziţii fotografice în toate ţările partenerilor, prezentând imaginii din toţi paşii
parcurşi în
cadrul proiectului.
Experienţa câştigată în timpul implementării acestui proiect este un prim pas pentru
lărgirea
ariei de aplicare a metodei, atât din punct de vedere teritorial cât şi conceptual. Acest
lucru este
posibil deoarece partenerii au explorat aplicarea metodei în arii unde nu existau
experienţe
similare anterioare.
Ghidul pe care l-am dezvoltat pornind de la experienţele din proiect nu este un manual
operaţional şi cu atât mai puţin nu este o alternativă la cărţile lui A. Boal. Acesta este un
aspect
important ce trebuie clarificat de la început: opera şi munca lui Augusto Boal sunt piatra
de temelie
a oricărei experienţe de TF.
Cartea aceasta poate fi descrisă cel mai bine ca o călătorie ce oferă practicienilor în
dezvoltare
socială atât informaţii privind bazele teoretice ale metodei cât şi exemple desprinse din
procesul de
implementare, bazându-se în toată structura sa pe informaţiile culese în implementarea
metodei.Page 9

Desigur, am învăţat toate acestea aplicându-le, dar am beneficiat şi de ajutorul

consultanţilor. Experienţa noastră va fi cu adevărat valoroasă în măsura în care o vom
putea
împărtăşi, oferind şi altor practicieni posibilitatea de a înţelege paşii pe care i-am urmat în
implementarea metodei.
Vedem acest Ghid Metdologic ca un insturment ce va putea fi folosit la nivel European
de
către organizaţiile interesate să aplice şi să dezvolte metodologia TF.
Structura cărţii reflectă experienţe reale descrise succint, ceea ce le face mai uşor de
înţeles.
Nu lipsesc însă nici fundamentele teoretice.
Capitolul Teatru pentru schimbare comunitară oferă o vedere de ansamblu asupra
metodei,
originilor şi istoriei sale. Primele întrebări la care încercăm apoi să răspundem sunt unde
şi pentru
ce poate cineva să folosească această metodă. Răspunsurile oferite sunt de asemenea
bazate pe
experienţele din proeict.
O dată decizia luată asupra aplicării metodei, următoarele capitole vor ghida cititorul prin
etapele de parcurs pentru a ajunge la o piesă de TF - Construirea grupului de lucru,
Selectarea
problemei, Dezvoltarea scenariului, Management şi PR, Repetarea piesei, Joker-ul,
Momentul adevărului.
După ce toate materialele disponibile au fost studiate şi metoda aplicată, orice practician
constată că de fapt TF este mai mult decât o metodă de lucru. TF este o idee vie, o
experienţă de
învăţare şi o provocare continuă pentru cei implicaţi. Din acest motiv este întotdeauna
folositor un
moment de reflecţie asupra experienţelor trăite şi a materialelor studiate. Şi noi am făcut
acest
lucru, uneori găsind răspunsuri la întrebările cu care ne-am confruntat, alteori nu.
Capitolul
Provocări / Dileme cuprinde aceste înterbări şi răspunsurile identificate prin lectură şi/
sau
practică.Page 10

Alfred Mallia
Ministerul Educaţiei Malta, Divizia Operaţii
“Convingerea că exiustă un actor în fiecare din noi
este forţa ce stă la baza unei forme de artă dramatică ce caută
să trezească conştiinţe şi să schimbe vieţi”
Angusto Boal
Sfârşitul anilor 70 reprezintă începutul câtorva grupuri de teatru comunitar de-a lungul
Europei. Aceste grupuri se descriu ca fiind “catalizatori culturali”. Croind reprezentaţii
pentru un
public realtiv cunoscut, aceste companii de teatru sperau să schimbe audienţa într-un fel,
chiar şi în
mică proporţie. Sperau ca publicul din anumite tipuri de comunităţi să se schimbe datorită
acestor
reprezentaţii, iar efectul să fie de mai lungă durată. Totuşi, astfel de spectacole au adus un
oarecare
progres social şi chiar o anumită dezvoltare politică.
Aceste grupuri de teatru comunitar ofereau de multe ori povestiri, inforamţii documentare
şi
imagini care ridicau întrebări de o importanţă fundamentală pentru public. Punctul de
plecare al
acestor grupuri teatrale era cultura comunitară. Cum scopul grupurilor comunitare de
teatru era
schimbarea culturii comunitare,ele lucrau cu o profundă implicare a politicului în teatru.
O personalitate care a influenţat grupurile teatrale, pe lângă asistenţii sociali, educatori şi
pedagogi, a fost Augusto Boal, activistul brazilian de teatru care a dezvoltat propria sa
metodă de
teatru politic. Viziunea lui Boal este cuprinsă în tehnicile dramatice care tranformă
spectatorul
pasiv într-un spect-actor activ prin exersarea unor strategii care aduc schimbarea la nivel
personal
şi social spre beneficial întregii comunităţi.
Boal a fost influenţat de către alt brazilian - educatorul Paolo Freire. În cartea sa,
Pedagogia
opresaţilor, Freire a descries o abordare a educaţiei bazată în special pe proces, nu pe
obţinerea unui
rezultat final quantificabil. Pentru Freire învăţarea are loc prin dialog mai debragă decât
print
metoda de “depozitare a educaţiei”, în care studenţii lipsiţi de minte sunt încărcaţi cu
informaţii de
către experţi.
Abordarea teatrală a lui Boal derivă din cartea lui Paolo Freire, Pedagogia opresaţilor.
Boal a
adus un omagiu lui Freire prin a numi prima sa carte Teatrul opresaţilor. La fel ca Freire,
Boal a dorit
să implice în mod activ oamenii care sufereau de opresiune în propriul proces de eliberare
prin
dezvoltarea pieselor şi prin prezentări participative mai degrabă decât prin prezentarea
unui
produs deja finit. Amândoi au sprijinit conceptul de educaţie orientată spre acţiune,
participativă
şicentrată pe rezolvarera problemelor, în aşa fel încât participanţii să aibă posibilitatea de
a-şi
asuma un rol activ în auto-educare şi în luarea deciziilor.
În Pedagogia opresaţilor, Freire discută conceptele de capitalizare/depozitare şi de punere
a
problemelor ca două categorii ale educaţiei. Capitalizarea percepe elevii ca pe obiecte
care
depozitează cunoşltinţe, iar conceptual de punere a problemelor vede elevul ca pe un
gânditor
critic şi mai degrabă ca pe un subiect decât un obiect. Freire a refuzat abordarea “de sus
în jos” a
predării, mdetodă care tratează adulţii analfabeţi ca pe nişte copii. El a promovat o
abordare bazată
pe premiza că cei care erau învăţaţi erau fiinţe inteligente care meritau respect.
Freire şi-a bazat metodologia pe conceptul de conscientizaçao (trezirea conştiinţei), în
care cel
TEATRU PENTRU SCHIMBARE COMUNITARĂ
Similarităţi între filosofiile lui Freire şi BoalPage 11

care învaţă percepe contradicţiile sociale şi economice şi se simte că are puterea de a

acţiona
împotriva elementelor opresiunii.
Pe de altă parte, Boal descrie două tipuri principale de “teatru al oprimaţilor”
Dramaturgia
simultană şi Teatrul Forum (TF). În primul caz, actorii opresc piesa la un punct critic şi
întreabă
publicul care cred că sunt rezultatele. Aici pot interveni o sumedenie de scenarii. Acest
tip de teatru
dă putere publicului şi îl implică în a determina cursul scenelor prezentate. În TF publicul
devine
realmente parte din scenele care se repetă, exersând strategii de schimbare psihologică şi
socială.
Freire şi Boal sunt brazilieni, amândoi au fost arestaţi şi închişi, amândoi s-au întors
acasă şi
au muncit în diferite arii de activitate pentru a-i ajuta pe confraţii brazilieni care trăiau la
marginea
societăţii şi amândoi au câştigat o reputaţie internaţională.
Freire şi Boal s-au cunoscut prima dată în anul 1960, când Boal s-a întors din turneu cu
Teatrul Arena în nord-estul Braziliei, unde a crescut Freire. Freire a influenţat decisiv
gândirea lui
Boal, indirect, în practica sa. Cei doi au devenit prieteni apropiaţi în ultimii ani în aşa
măsură încât
atunci când Freire a murit, Boal a afirmat “Sunt foarte trist. Mi-am pierdut ultimul tată.
Acum tot ce mi-
a rămas sunt fraţii şi surorile mele.” (Teatrul Legislativ: p. 129). Cei doi au apărut
împreună într-o
platformă publică referindu-se la efectul eliberator al educaţiei şi răspunzând întrebărilor
la cea
de-a doua Conferinţă anuală a Pedagogiei Opresaţilor, organizată la Omaha în martie
1996.
În 1997 Freire şi Boal au fost recompensaţi cu titlul de Doctor Honoris Causa în Ştiinţe
Umane
la Universitatea din Nebraska, la Omaha. Cu aceea ocazie, Boal i-a oferit lui Freire
Medalia
oraşului Rio de Janeiro. Boal a fost împuternicit să îi ofere medalia în calitate de membru
al
Camerei Legislative a oraşului Rio.
Pentru că prezida ceremonia, Boal a ţinut o cuvântare în care a afirmat că Paolo Friere
“într-
un fel 'de-complicat' de a preda, a creat ceva extrem de simplu, mult mai uman decât
autoritarismul prezent
care a plasat obstacole în calea celor care învaţă... Cu Paolo Freire, am învăţat să
învăţăm…Pentru mine ca să
exist, Paolo Friere trebuie să existe…” (Teatrul Legislativ: p 129).
Refice, locul de naştere al lui Paolo Freire era unul dintre cele mai sărace şi subdezvoltate
comunităţi ale Lumii a Treia la începutul anilor 20. Fără a fi afectat de această situaţie,
Paolo Freire a
avut o copilărie fericită, aparţinând clasei de mijloc. Tatăl lui, ofiţer, a fost o persoană
bună,
inteligentăşi capabilă de a dărui multă afecţiune şi nu aparţinera nici unui cerc religios.
Mama lui,
catolică, era de asemenea dulce şi bună; părinţi toleranţi şi răbdători cu cei patru copii ai
lor.
Asemenea atmosferă a făcut posibil ca cei patru copii să trăiească emoţiile, să reflecteze
asupra
vieţii şi să crească într-o atmosferă de reculegere religioasă.
Când familia a plecat să locuiască la Jaboatao în perioada de recesiune economică,
tânărul
Paolo a început să devină conştient de procesele sociale şi de sărăcia în care se zbăteau
prietenii lui.
Freire s-a întors în Refice pentru a urma liceul, mama lui convingând directorul unei şcoli
particulare să-l primească la cursuri. Mai târziu, Paolo s-a întors ca profesor de limba
portugheză la
aceeaşi şcoală.
Moartea tatălui a fost o experienţă dureroasă pentru tânărul de doar 13 ani, Paolo. A
învăţat
ce înseamnă suferinţa când şi-a văzut mama, văduvă, luptând să crească cei patru copii. A
doua sa
soţie se referea la acea parte a vieţii lui ca la “o perioadă plină de dificultăţi şi fericiri,
trăită intens, care l-a
învăţat cum să armonizeze şi să echilibreze a avea cu a nu avea,a fi cu a nu fi, a vrea cu a
nu vrea” (The Paulo
Freire Reader: p. 14).
La vârsta de 22 de ani Paolo a fost acceptat la Şcoala de Drept din Refice. Chiar dacă a
absolvit această şcoală, nu a practicat niciodată dreptul, iar faptul că a ales să fie profesor
l-a scutit
de a se înrola ca soldat în timpul celui de-al doilea război mondial. În această perioadă
Paolo şi-a
Paolo Freire scurtă biografiePage 12

petrecut mult timp citind, studiind şi luând notiţe, învăţând spaniola, freanceza şi engleza.
Când a ocupat funcţia de director al Departamentului de Educaţie şi Cultură din
Pernambuco, a venit în contact cu domeniul educaţiei adulţilor şi a înţeles că oamenii
aveau nevoie
de educaţie şi alfabetizare pentru a-şi asigura un standard de viaţă mai înalt.
Contactul cu sărăcia încă de tânăr l-a făcut să descopere ceea ce el numea “cultura
tăcerii”
aparţinând celor oprimaţi. Freire a înţeles că ignoranţa şi letargia oamenilor săraci erau
produsel
direct al situaţiei economice, sociale şi politice. În loc să fie sprijiniţi să răspundă
realităţilor
situaţiei lor, aceşti oameni erau marginalizaţi şi lăsaţi la periferia societăţii.
Freire, fiind un educator progresist, a crezut că munca educaţională pentru democratizare
se
poate realiza dacă procesul de alfabetizare se făcea nu pentru adulţi ci cu adulţii direct
interesaţi,
iniţiind un dialog cu aceştia, în care profesorul nu era singurul care avea rolul de a
împărtăşi
cunoştintele şi de a controla gândirea şi puterea creativă a celor care învaţă.
Dialogul în sine era perceput ca o activitate de cooperare care cerea respect, implicând nu
doar o singură persoană în dialog cu o alta, ci profesorul lucrând împreună cu elevii săi.
Procesul
poate fi perceput ca un act de împuternicire a comunităţii şi de construire a capitalului
social.
Pentru a-şi atinge scopul Freire a propus un sistem de educaţie a adulţilor care să
încurajeze
cooperarea, luarea deciziilor, participarea, responsabilitatea socială şi politică şi
implicarea
oamenilor în viaţa publică, întrucât împreună ei pot să aibă o influenţă, să schimbe ceva.
Freire vorbeşte de conceptul de “capitalizare” a educaţiei în care cei care învaţă sunt
transformaţi în receptacole umplute de profesori cu informaţii prin intermediul educaţiei
narative.
Educaţia devine astfel o artă a depozitării cunoştinţelor, în care elevii sunt priviţi ca nişte
depozite,
iar profesorii sunt depozitarii.
Pe de altă parte, un educator umanist se străduieşte să îi sprijine pe elevi să se implice
într-o
gândire critică şi să aibă încredere în oameni şi în puterea creativă a acestora. Educatorii
care sunt
cu adevărat angajaţi să îi împuternicească pe elevi adoptă educaţia “rezolvării de
probleme”, unde
profesorul nu mai e cel care învaţă pe alţii, intrând el însuşi în dialogul învăţării cu elevii
săi, printr-
un process de învăţare reciproc. “Prin intermediul dialogului, profesorul şi elevii săi
împărtăşesc acelaşi
spaţiu vital, apărând noi termeni: profesorul-student şi studentul-profesor.” (Pedagogia
opresaţilor: p.
80).
Ideea de a construi o “pedagogie a speranţei” sau o “pedagogie a oprimaţilor” şi o
metodologie de
aplicare a constituit o parte importantă a muncii lui Freire. Un element esenţial a fost cel
dedicat
cenceptului de conştientizare - dezvoltarea conştiinţei - o conştiinţă care e înţeleasă ca
având
putere să transforme realitatea înconjurătoare. Insistenţa lui Freiere pe situaţiile
educaţionale din
viaţa elevilor a deschis o serie de posibilităţi practice pentru educatorii din învăţământul
informal.
Metodologia lui Freire s-a dovenit de un real succes şi guvernul acelor vrenuri a aprobat
o
programă în toată Brazilia. Aceste curricule au fost considerate o adevărată ameninţare la
adresa
stabilităţii politice şi sociale şi au fost oprite în 1964, când Freire a fost închis ca trădător.
A fost eliberat după 70 de zile şi sfătuit să părăsească Brazilia. Freire a călătorit în alte
ţări ale
Americii de Sud şi în Europa ţinând lectorate despre metodele sale pedagogice.
Lucrările sale au adus multe inovaţii teoretice şi au avut un real impact în dezvoltarea
practicii educaţionale în primul rand, în mod special pentru învăţământul informal şi
educaţia
populară.
Augusto Boal s-a născut la Rio de Janeiro în 1931 într-o familie portugheză. Tatăl lui,
Jose`
Augusto Boal, a fost exilat din Portugalia în 1914 după ce a refuzat să suţină ţara în cel
de-a doilea
Augusto Boal - scurtă biografie Page 13

război mondial, întorcându-se doar penru scurt timp în ţără în 1925, pentru a se însura cu
logodnica sa, Albertina Pinto, şi pentru a pleca definitiv în Brazilia.
Boal a avut o copilărie fericită. Părinţii lui, cu atitudini liberale, trăiau din punct de
vedere
economic destul de confortabil. Deşi interesat de teatru de la o vârstă fragedă, (punând în
scenă
mici povestioare împreună cu fraţii, surorile şi verişorii lui) Boal s-a apucat de teatru abia
după ce a
terminat cursurile Şcolii Naţionale de Chimie de la Universitatea din Brazilia. A plecat la
New
York şi a urmat cursuri de chimie şi teatru. A studiat Shakespeare, drama modernă, regia
de teatru,
teatrul grec şi scrierea de piese de teatru.
Fiind încă la New York, Boal a devenit corespondentul voluntar al revistei Curierul de
Sao
Paoloşia intervievat artiştii pe care dorea să-i întâlnească.
A devenit memebru al Grupului de Scriitori, grup nou format din dramaturgi care
obişnuiau
să se întâlnească în cenaclu. Aşa cum spunea Boal, această perioadă a fost “primul grup
de teatru
după cel al fraţilor mei” (Hamlet şi fiul brutarului: p. 130). La sfârşitul anului academic,
Boal s-a dus
să-şi ia rămas bun de la John Gassner, tutorul lui, despre care Boal spunea că este “Papa
scriitorilor de
teatru” (Hamlet şi fiul brutarului: p. 131). Gassner îl vedea pe Boal ca pe un scriitor de
teatru, fapt
care l-a determinat pe acesta să mai rămână şi să-şi continue studiile la Universtitatea din
Columbia. Grupului de Scriitori i-a dat lui Boal posibilitatea de a-şi regiza două dintre
piesele sale
la New York în 1955, “Calul şi Sfântul” şi “Casa de peste drum”, piese de teatru în care
au jucat
chiar membrii grupului.
La întoarcerea sa în Brazilia, în 1955, s-a angajat ca regizor la Teatrul Arena, înfiinţat în
1953
de cître Jose` Renato care a dorit ca oraşul Sao Paolo să aibă o companie profesionistă de
teatru la
standarde de producţie înalte. Boal îşi aminteşte reacţia lui la prima sa vizită la Teatrul
Arena
“când m-am dus prima oară să văd Teatrul Arena, am întrebat naiv: “Unde este teatrul?”
Încet, m-am
dumirit că acela era de fapt Teatrul, o cameră de cinci pe cinci metri... puţin mai mare
decât o sufragerie…”
(Hamlet şi fiul brutarului: p. 142). Spaţiul putea fi utilizat doar pentru jocul pe mijlocul
scenei. Boal
şi-a petrecut următorii 15 ani lucrând la Arena ca regizor şi scriitor.
Pe când era regizor la Arena, Boal a dorit să creeze un teatru bazat pe experienţa locală
mai
mult decât pe cea străină. Împreună cu colaboratorii săi, el a început să dezvolte filozofia
care a dus
la “Teatrul Oprimaţilor”(TO). Era o tradiţie ca publicul să fie invitat să discute piesa după
sfârşitul
spectacolului. Boal a simţit că acestă practică restrânge rolul publicului de a fi doar
privitor al
acţiunilor prezentate. Arena Conta Zumbi a reprezentat cristalizarea experiemntelor
făcute de Boal
cu actorii de la Arena. Sistemul cu Joker s-a născut odată cu Zumbi. Aşa cum spunea şi
Boal,
Jokerul era “…maestrul de ceremonii, regizorul, managerul de scenă care explica
înţelesurile ascunse…
(Hamlet şi fiul brutarului: p. 242)
În timpul unui turneu prin nord-estul Braziliei Boal a experimentat tehnica opririi acţiunii
de către public şi intervenţia acestuia în scenariul piesei, sugerând schimbările pe care
actorii
trebuiau să le facă în acord cu opiniile oamenilor şi cu soluţiile propuse de aceştia la
problemele lor
colective. S-a întâmplat o dată ca o femeie din public să fie atât de revoltată că actorul nu
a înţeles
sugestiile ei încât s-a urcat pe scenă pentru a demonstra ea însăşi ce dorea să spună.
Aceasta a
marcat naşterea Teatrului Forum(TF) şi momentul în care spectatorul s-a tranformat în
spect-actor.
TF implică dezvoltarea unei piese scurte care prezintă o situaţie de opresiune, în faţa unui
public ţintă care trebuie să identifice personajele opresiunii. La sfârşitul reprezentaţiei,
publicul
este întrebat de Joker (un facilitator special) dacă vreunul dintre personaje ar fi putut juca
într-un
mod care ar fi putut schimba finalul piesei. Dacă situaţia prezentată este familiară
publicului,
acesta va dori să se implice prezentându-şi opiniile pentru schimbarea situaţiei.
Piesa se joacă a doua oară. De această dată publicul are posibilitatea de a opri acţiunea şi
de a
înlocui personajele pentru a-şi demonstra propriile opinii în privinţa schimbării. Prin
particparea
publicului, acesta este investit cu puterea de a imagina schimbarea, de a practica
schimbarea, de a Page 14

reflecta în mod colectiv asupra opiniilor prezentate şi de a genera schimbarea socială. Cu

cuvintele
lui Boal “un Forum adresează o întrebare publicului pentru a căuta răspunsuri. Întrebarea
trebuie să fie
clară. Dacă spect-actorii intervin şi oferă alternative şi dacă ne gândim că Forumul
îmbogăţeşte înţelegerea
publicului, idea centrală trebuie sa fie perceptibilă tuturor”. (Teatrul Legislativ: p 62)
Brazilia a cunoscut regimul militar între 1964 şi 1968. Ultima perioadă a fost mult mai
represivă. La scurt timp după publicarea cărţii sale “Teatrul Oprimaţilor”, Boal a fost
arestat şi
torturat “Tortura este un proces odios. Ca şi dragostea, se face pe trupul gol...Trupul şi
sufletul îţi
amintesc...Imaginile nu scad niciodată în intensitate! Vocile încă ţipă - nu tac niciodată.”
(Hamlet şi fiul
brutarului: 290, 291).
Detenţia lui Boal a atras atenţia opiniei publice din ţara sa şi din exterior şi sute de artişti
au
cerut eliberarea sa. După 3 luni Boal a fost eliberat cu avertismentul că o a doua
încarcerare i-ar fi
fatală. Astfel Boal a părăsit Brazilia pentru a se retrage în Argentina împreună cu aoţia sa
Cecilia şi
cu fiul său Fabian. Fără el, Teatru Arena nu a supravieţuit.
În exil, Boal a consolidat tehnicile şi principiile TO. Munca desfăşurată de el în
Argentina şi
Peru şi implicarea lui în teoriile educaţionale ale lui Freire l-au ajutat în mod semnficativ
să-şi
cristalizeze ideile. Boal a plecat din Buenos Aires să predea tehnicile teatrale într-un
program de
alfabetizare lansat în Peru. Programa cunoscută sub numele de ALFIN avea ca obiectiv
principal
eradicarea analfabetismului. Principiile pedagogice ale proiectului se bazau pe teoriile lui
Freire.
Aşa cum sublinia şi Freire în metodologia sa, în care elevii puteau să facă tranziţia de la
obiect la
subiect, Boal a dezvoltat şi tehnicile sale pentru TO.
Intenţia sa în cadrul proiectului ALFIN era să nu îi înveţe pe elevi teatrul ca artă ci mai
degrabă să-l facă un instrument, un limbaj utilizat pentru identificarea nevoilor de
învăţare. În
această perioadă a dezvoltat Teatrul Imagine, o tehnică în care expresia fizică era utilizată
în loc de
cuvinte pentru a exprima sentimente, idei şi atitudini.
După moartea preşedintelui Juan Peron în 1974, climatul politic din Argentina a devenit
din
ce în ce mai periculos. In 1976, anul în care hunta militară a preluat puterea în Argentina,
Boal şi
familia sa au plecat în Portugalia. Acolo a devenit directorul artistic al noului grup teatral
BARACA (A Barraca) şi a predat la Conservatorul Naţional din Lisabona.
Punctul decisiv în cariera lui Boal a venit în anul 1978 când i s-a oferit o catedră la
Universitatea Sorbona. Metoda sa de predare în TO a fost primită cu atât entuziasm la
Paris încât s-
a deschis un Centru pentru Teatrul Opresaţilor (CTO). Munca sa la centru a inclus şi
diseminarea
metodei: echipe de facilitatori erau iniţiaţi şi mai târziu conduceau sesiunile de TF,
atelierele
răspândindu-se în aşa anvergură încât în 1981 s-a organizat primul Festival Internaţional
de TO la
Paris. Printre tipurile de opresiuni aduse în discuţie se includeau şi singurătatea şi teama
de
deşertăciune. Boal şi-a dat seama că aceste tipuri de opresiune internă poat afecta
libertatea
individului şi a dezvoltat un atelier de lucru numit “Poliţistul în cap/The Cop in the
Head” pentru
a explora natura acestor sentimente şi opresiuni.
Rezultatul acestor ateliere de lucru s-a materializat într-o carte publicată în 1990
“Curcubeul
dorinţei”(publicată in limba engleză în 1995) care prezintă credinţa lui Boal despre
potenţialele
virtuţi terapeutice ale teatrului şi puterea lui de a transforma vieţi.
În cartea sa, Boal expune principiile Teatrului Imagine, care se bazează pe o serie de
exerciţii,
care eludează limbajul, prin care participanţii întrupează sentimentele şi experienţele lor.
Debutând cu o selecţie de teme, particpanţii “sculptează” imagini proprii utilizînd atât
trupul lor
cât şi pe al colegilor. Aceste imagini imobile sunt apoi însufleţite printr-o serie de mişcări
bazate pe
exerciţii interactive.
1979 a marcat începutul reîntoarcerii la democraţie în Brazilia. Exilaţii şi deţinuţii politici
se
puteau acum întoarce în Brazilia fără nici o consecinţă, iar cei care participaseră la
practicile
represive erau achitaţi. Deşi a avut posibilitatea de a se reîntoarce în Brazilia în 1979,
Boal a decis să Page 15

amâne acest lucru până în 1986. Boal s-a întors în Brazilia ca facilitator, aducând cu sine
tehnicile
pe care le dezvoltase în exil. A fost desemnat să se ocupe de componenta teatrală a unui
nou
program al Centrului pentru Politici Educaţionale Integrate (CIEPS) adresat copiilor din
zonele
sărace ale oraşului Rio. Boal a folosit metodele TO şi TF în lucrul cu elevii, profesorii şi
animatorii
culturali. Programul a funcţionat câteva luni, dar a trebuit închis din cauza lipsei de
fonduri
guvernamentale. Un aspect pozitiv este acela că o mulţine de grupuri de teatru comunitar
au
continuat să funcţioneze şi datorită acestora Boal a luptat să deschidă un Centru de TO în
Rio.
În tot acest timp Boal a făcut turnee în toată lumea. A condus ateliere de lucru, a făcut
lectorate şi a continuat să-şi dezvolte metodele. Una dintre metodele prezentate într-un
turneu la
New York a fost tehnica Teatrului Invizibil.
Teatrul Invizibil constă într-o secvenţialitate de scene repetate, prezentate într-un spaţiu
public, non-teatral, pentru a capta atenţia trecătorilor care nu îşi dau seama că privesc un
spectacol
repetat anterior. Boal consideră că Teatrul Invizibil este o formă de teatru simultană cu o
scenă de
viaţă, deşi repetată anterior, întâmplându-se într-un timp şi spaţiu real şi în care actorii îşi
asumă
responsabilitatea pentru consecinţele acţiunilor întreprinse în cadrul piesei. Prin Teatrul
Invizibil
este iniţiat un dialog bazat pe atragerea atenţiei asupra unei probleme sociale.
Grupul lui Boal a utlizat tehnica Teatrului Invizibil pe Insula Ferry, în New York. “Un
reporter de la The Wall Street Journal a venit şi a întrebat actorii cum se simt după ce au
prostit spectatorii.
Ei au răspuns că nu era vorba de o decepţie; piesa era despre deşeuri. În piesă, doi actori
aruncau hârtii pe jos
când se plimbau. Alţi doi actori protestau şi spuneau: “Trebuie să luaţi de pe jos aceste
hârtii pentru că nu
sunteţi la voi acasă. Oraşul este al meu şi al tuturor”. Apoi cel care aruncase hârtiile
spunea: “Nu-mi pasă.
Creez noi locuri de muncă penru că cineva trebuie să facă curat.”. Apoi trecătorii
interveneau şi începeau să
discute despre curăţenia oraşului şi multe alte probleme ale New York-ului…Este teatru
atunci când
repetăm dar când mergem în Insula Ferry este realitate. Omul care a aruncat gunoiul pe
jos, chiar arunca
gunoiul acela. Este o acţiune planificată, dar reală, nu mai este ficţiune.” (Interviu luat în
martie 1992 de J.
Cohen-Cruz).
În 1992, an electoral în Brazilia, membrii Centrului pentru TO din Rio au decis să se
alăture
Partidului Muncitoresc condus de Lula (Luis Inacio da Silva, 1945) şi care a câştigat o
mare
popularitate. Centrul s-a oferit să 'teatralizeze campania electorală' (Teatrul Legislativ,
p.12). În
toamna aceluaşi an, Boal a concurat pentru poziţia de legislator al oraşului Rio, împreună
cu alte o
mie de persoane. Boal a fost ales pe unul din cele patruzici şi cinci de locuri. Datorită
aceastei
poziţii a lui Boal, Centrul s-a relansat şi a putut organiza cea de-a şaptea ediţie a
Festivalului
Internaţional de TO, care a atras 150 de practicieni de TO din toată lumea.
Alegerea lui Boal în camera legislativă i-a dat posibilitatea de a se pune în serviciul
cetăţenilor propunând noi reforme legislative pentru beneficiul comunităţilor. Aşa cum
TF
tranformă spectatorii în actori, Teatrul Legislativ transformă cetăţeanul într-un legislator.
Obiectivele TF sunt de a releva şi explora eforturile pentru schimbare a marginalizaţilor
şi
cetăţenilor exploataţi, prin exersarea unor modalităţi de a interveni asupra acestor
opresiuni cu
forţele proprii, în vreme ce Teatrul Legislativ “caută să meargă mai departe şi să
transforme dorinţa în
lege” (Teatrul Legislativ: 20).
În perioada 1992-1996 în care Boal a deţinut funcţia politică, s-au înfiinţat 19 grupuri de
teatru comunitar, care au funcţionat în diferite părţi ale oraşului. Prin contribuţia lor şi
avîndu-l pe
Boal ca legislator, au fost votate 13 legi care acopereau probleme diverse, de la cea a
discriminării
sexuale până la protecţia martorilor.(Teatrul Legislativ: 102-13).
“…am adus ceva în plus la TF ce nu aveam înainte. Până acum făceam TF pentru a
înţelege mai bine
situaţiile, pentru a ne pregăti pentru acţiune. Dar în acest caz (TL) am adăgat ceva diferit:
ar putea exista o
lege care să soluţioneze această problemă? Şi dacă da, ce lege?apoi ne-am deplasat către
altă comunitate, am
făcut acelaşi spectacol şi am comparat legea propusă aici cu cea de dinainte şi am întrebat
care era mai bună. Page 16

Am analizat toate legile propuse şi ne-a venit ideea să facem un forum în care am întrebat
dacă putem schimba
situaţiile cu legile existente sau dacă este necesară altă lege care să îmbunătăţească
situaţiile existente”.
(Interviu luat în martie 1992 de J. Cohen-Cruz).
Deşi a pierdut alegerile din 1996, pe când era încă parlamentar de Rio, Boal a dezvoltat o
formă de teatru pe care l-a denumit Teatrul Legislativ şi pe care l-a implementat în
comunităţile
locale pentru a identifica problemele cu care se confruntă oraşul. Utilizând conceptul de
TF a
reuşit să afle ce tip de legislaţie este necesar pentru a soluţiona problemele oraşului. Prin
intermediul celor 19 grupuri de teatru comunitar au fost votate 13 legi acoperind domenii
sociale
diverse.
Pe lângă activitatea din Brazilia, Boal şi-a continuat călătoriile prin lume. Prin scrierile şi
atelierele sale de lucru, Boal a reuşit să influenţeze mulţi oameni de teatru şi organizaţii
pentru
schimbare socială din lume.
Prin convingerea sa că toţi oamenii sunt de fapt nişte Actori (participând la joc) şi în
aceeaşi
măsură şi Spectatori (pentru că observă), Boal militează pentru aducerea schimbării prin
dinamizarea Spect-actorilor şi prin afirmarea faptului că dialogul este comun şi necesar
între toate
fiinţele din lume. Atunci când dialogul devine monolog, se instaurează opresiunea. Aici
teatrul
devine un instrument extraordinar de transformare a monologului în dialog prin
participarea
activă a Spect-actorilor.
TF este probabil cea mai răspândită şi cunoscută practică dintre toate tehnicile TO, poate
şi
pentru că TF are o asemănare superficială în mai multe aspecte cu teatrul convenţional şi
permite
publicului să păstreze o distanţă securizantă înainte de a participa la provocările impuse
de
problemele încă nesoluţionate. Page 17

Violeta Niţulescu
Fundaţia Media Art & Social Experiment
Teatrul Forum are multe nume diferite: Teatrul Opresaţilor, Teatru pentru Viaţă, Teatru
pentru Schimbare, Teatru Democratic şi chiar şi Teatrul Provocării. Toate aceste nume
sunt
importante în raport cu semnificaţia şi aplicaţiile acestui tip de teatru.
TF este o metodă de a face teatru dezvoltată de Augusto Boal în anii '60, la început în
Brazilia
şi apoi în Europa, în prezent răspândită în întreaga lume, ce foloseşte teatrul ca un limbaj,
ca un
instrument pentru cunoaşterea şi schimbarea ralităţii, atât în exteriorul cât şi în interiorul
persoanelor. „TF este un proces de a gândi împreună”, spune Boal.
O definiţe a opresiunii oferită de Boal: „Opresiunea este o relaţie în care există numai
monolog, nu
dialog”. Teatrul oferă de asemenea un cadru de grup pentru activităţi de gândire
colectivă, analiză
şi aplicare a valorilor culturale.
Boal a folosit el însuşi tehnicile TF într-o serie de proiecte inovative de schimbare socială
implementate în diferite ţări, de la sănătate mintală în Calcutta, la procesul legislativ în
Brazilia,
unde a fost ales legislator al Rio de Janeiro. Răspândită din ce în ce mai mult în întreaga
lume,
această formă participativă de teatru este folosită atât de artişti, cât şi de ONG-uri şi alte
instituţii ce
doresc să-şi promoveze mesajele de schimbare socială.
Societatea civilă, în special, foloseşte TF în diferite domenii, ca: centre de educaţie
developmentală, asociaţii ce lucrează cu persoane cu dizabilităţi, ONG-uri ce luptă contra
rasismului, proiecte de egalitate a genurilor, organizaţii ce asistă refugiaţii sau migranţii,
proiecte
de incluziune socială etc.
Acest teatru interactiv este de asemenea un instrument pentru analiza şi explorarea
problemelor de opresiune, ce pot apare oriunde în familie, la şcoală, în comunitaăţi
locale, la locul
de muncă, ca şi problemele corelate cu
diferite „disfuncţionalităţi” sociale, ca
şomajul, violenţa domestică,
rasismul, sărăcia.
TF este un spectacol interactiv
de teatru, în care audienţa este
invitată să-şi demonstreze ideile
privind alegerile pe care le face în ceea
ce privesc structurile civice şi
aspectele vieţii de zi cu zi, pentru a
găsi soluţii de abordare a
disparităţilor privind nivelul de trai.
Interactivitatea acestui gen de teatru
este dată de „privilegiile” acordate
audienţei: spectatorii urcă pe scenă,
înlocuiesc personajele şi încearcă să rezolve o situaţie.
Mai mult, TF este un proces ce începe cu mult înainte de prezentarea piesei. Oamenii
implicaţi într-un grup de lucru pentu această metodă trebuie să fie conştienţi de la început
că
CÂND ŞI DE CE FOLOSIM TEATRUL FORUM?Page 18

urmează să joace un rol deopotrivă delicat şi provocator: ei sunt „agenţi ai schimbării”.

Această schimbare poate fi uneori (foarte rar) dramatică, dar de obicei se produce cu paşi
mici şi nu există nici o posibilitate de a prevedea în avans ce se va întâmpla de fapt. O
persoană
implicată în TF trebuie să fie pregătită să facă faţă unor schimbări dramatice dar şi
frustrării
generate de cazul opus: rezistenţa status-quo-ului. Indiferent cât de mică sau de
dramatică,
schimbarea apare totdeauna când se lucrează cu TF.
Facilitatorii merg într-o comunitate, unde lucrează cu oamenii timp de câteva luni, pe o
anumită situaţie/ aspect/ problemă. Ei fac diferite activităţi împreună, pentru a se asigura
că vor
putea „activa” audienţa, dezvoltă împreună o piesă bazată pe o problemă considerată
importantă
pentru comunitate. Membri ai comunităţii, care ştiu puţin unii despre alţii la început, îşi
dau seama
de-a lungul procesului că au scopuri şi interese comune. Ei nu mai sunt entităţi separate,
sunt o
comunitate.
Folosind TF, oamenii primesc o „voce” şi sunt provocaţi să reacţioneze la anumite
situaţii.
Dar această experienţă nu este una doar cognitivă, este o pregătire pentru realitate: când
te
confrunţi cu o problemă pe care ai rezolvat-o pe scenă ştii deja cum să reacţionezi. Un
grup de
actori prezintă o scurtă piesă ce dezvoltă un subiect de interes pentru audienţă. În
momentul de
maximă tensiune/ criză piesa ia sfârşit. Atât actorii cât şi spectatorii au prin această
experienţă
posibilitatea de a „ieşi în afara lor”, dincolo de temerile şi frustrările personale, dincolo
de
interesele şi grijile proprii şi de a „intra” într-o altă realitate, prin intermediul rolurilor pe
care şi le
asumă. Astfel, ei pot să încerce alternative şi chiar să vadă lucrurile din perspectiva
„inamicului”.
Securitatea pe care o oferă domeniul fanteziei, suspendarea realităţii, împreună cu mediul
securizant al grupului de lucru, oferă energia necesară pentru creativitate, înţelegere şi
rezolvarea
problemelor. TF poate fi un instrument puternic; el trebuie folosit cu responsabilitate.
Pentru a
putea crea mediul de lucru securizant, necesar desfăşurării procesului, din experienţa
acumulată
de echipa MASE, considerăm că este o idee bună să fie folosit ca facilitator un
profesionist (o
personă cu experienţă anterioară în TF şi în gestionarea proceselor de grup).
Scopul TF este de asemenea de a face oamenii mai conştienţi de anumite probleme sau
soluţii
la care aceştia nu s-au gândit până atunci. Scenariile folosite în TF sunt create în aşa fel
încât să
stimuleze participarea audienţei prin discuţie, joc de rol şi împărtăşirea experienţelor.
Luând în
considerare volumul mare de informaţii ce există azi despre TF, putem spune că a avut un
impact
ridicat în toate tipurile de comunităţi, atât în cele cu nivel de educaţie mai ridicat, cât şi în
cele cu un
nivel scăzut. Deghizate în ficţiune, situaţiile din viaţa de zi cu zi sunt mai uşor acceptate
de oameni,
indiferent de nivelul de educaţie. În timpul spectacolelor s-a putut observa cum oameni
care în
mod normal nu ar fi vorbit despre problemele prezentate, au dorit să se exprime, au
reacţionat;
mesajul rămâne imprimat în mintea spectatorului.
În primul rand, lucrăm cu oameni din comunităţi care au, atât ca indivizi cât şi
colectivitate,
propriile percepţii asupra vieţii. Rolul TF este de a facilita o adevărată „voce” a lor,
reflectând acele
percepţii şi stimulând dialogul la nivel comunitar, astfel încât, o dată desluşit şi articulat
prezentul,
TF ca mod de „coagulare”, de dezvoltare comunitară
TF un instrument atât în educaţia adulţilor, cât şi a copiilor
TF instrument pentru conştientizare
TF un instrument pentru descoperirea puteriiPage 19
creatorii piesei, ca şi comunitatea, să poată exersa acest prezent şi totodată să poată
inventa şi
exersa viitorul.
Mai specific, TF este un teatru pentru exersare, construit pentru oamenii care vor să
descopere căi de a lupta împotriva opresiunii din viaţa lor. În Teatrul Opresaţilor,
opresiunea este
definită, în parte, ca o dinamică de putere bazată mai degrabă pe monolog decât pe
dialog, o relaţie
de dominare şi control care împiedică persoana opresată să fie ea însăşi şi să-şi exercite
drepturile
de bază. În contramăsură, Teatrul Opresaţilor este un teatru participativ, ce adoptă forme
democratice şi cooperante de interacţiune între participanţi. Teatrul este conceput nu ca
un
spectacol, ci mai degrabă ca un limbaj destinat să: 1) analizeze şi discute problemele de
opresiune şi
putere; şi 2) să exploreze soluţii de grup pentru aceste probleme. Acest limbaj este
accesibil tuturor.
Depăşind separarea dintre actor şi spectator - cel ce observă, dar nu îi este permis să
intervină, TF este accesibil „spect-actorilor”, ce au oportunitatea atât de a acţiona cât şi
de a observa
şi care se implică într-un proces de dezvoltare a propriei puteri, prin dialogul ce ajută
adoptarea
unei gândiri critice. Actul teatral este astfel trăit ca o intervenţie conştientă, ca o repetiţie
pentru
acţiunea socială, avându-şi rădăcinile într-o analiză colectivă a problemelor comune de
opresiune.
, la întrebarea „
” răspunsul este extrem de simplu: oricând este
necesar să luptăm împotriva unei opresiuni.
Deoarece acest tip de teatru şi-a demonstrat eficacitatea ca instrument
pentru conştientizare, pentru dezvoltare comunitară, pentru procese educative - atât
pentru adulţi
cât şi pentru copii - , pentru dezvoltare personală, pentru capacitarea oamenilor pentru
acţiune, pe
scurt este un instrument important pentru generarea schimbării.
În proiectul nostru accentul a fost pus pe folosirea TF ca un instrument, ca un mediu de
învăţare, creând un cadru ce oferă oamenilor oportunitatea de a „exersa realitatea” aşa
cum doresc
pentru a-şi conştientiza comunitatea referitor la problemele cu care se confruntă şi
posibilele soluţii
pentru acestea. Am folosit TF ca un instrument de învăţare deoarece unul din obiectivele
acestei
metode este să elibereze participanţii de opresiune (interioară şi exterioară), astfel încât să
devină
capabili să-şi schimbe realitatea, vieţile şi poate chiar comunitatea/ societatea în care
trăiesc.
Piesele prezentate în comunităţile în care am lucrat au reuşit să producă schimbări, în
unele cazuri
cel puţin prin conştientizarea unor comunităţi pasive cu privire la problemele proprii.
Din punctul de vedere al organizaţiilor noastre (cei şapte parteneri din proiect) scopul
pentru care folosim TF poate fi cel exprimat direct prin piesă (să rezolvăm o problemă
care este a
noastră) sau putem folosi TF pentru a contribui la realizarea unui obiectiv mai general al
organizaţiei (promovarea cetăţeniei active), ca unul din instrumentele de lucru pe care le
folosim
pentru a produce schimbare socială şi dezvoltare.
Pentru a clarifica această distincţie şi a îmbogăţi acest subiect cu experienţe directe din
viaţa
proiectului, prezentăm succint obiectivele organizaţionale ale partenerilor (pentru
realizarea
cărora s-a folosit TF) şi subiectele (temele) pieselor din comunităţi. Se poate observa uşor
diferenţa
între aceste două nivele, care vine să confirme larga aplicabilitate a acestei metode.
TF o oportunitate pentru dezvoltarea personală
În concluzie
când folosim FT
De ce să folosim TF?Page 20

Scopul urmărit de organizaţie

RO (ARDC) testarea TF ca instrument pentru creşterea sustenabilităţii proceselor de
dezvoltare comunitară
HU (IKE) îmbogăţirea abordării organizaţiei cu un instrument eficient
RO (MASE) pentru a redescoperi participarea şi dialogul
- Este FT întotdeauna relevant? Oamenii din Ocnita erau într-o situaţie foarte periculoasă
deoarece se surpa terenul, din acest motiv TF nu li s-a părut că ar putea avea vreun
impact
pozitiv în viaţa lor. Discutând cu facilitatorul şi-au dat însă seama că o parte dintre
problemele cu
care se confruntă pot fi abordate prin TF, chiar dacă pentru altele TF nu era potrivit
(inundaţiile)
- Ocnita într-o şcoală profesorii au dorit să folosească TF ca un instrument pentru
îmbunătăţirea comunicării
PL(AHE) pentru a testa şi perfecţiona TF ca una din metodele din kit-ul de training
- pentru a dezvolta abilităţi în gândirea creativă
- pentru a mări presiunea asupra aspectelor actuale/ fierbinţi şi eventual penmtru a pregăti
terenul pentru Teatrul Legislativ
- pentru a învăţa cum să foloseşti TF ca un instrument pentru rezolvarea conflictelor în
unele
situaţii de training
- ca o metodă de a preda o limbă străină
IT (Colleferro) pentru a oferi servicii mai complexe comunităţii, folosind TF ca un
instrument
pentru explorarea problemelor specifice şi pentru găsirea soluţiilor
BG (WCIF) ca un instrument de dezvoltare comunitară
- pentru îmbunătăţirea comunicării în organizaţie şi cu partenerii săi
Temele pieselor din comunităţi
RO (MASE)- Rm.Valcea (adolescenţi din liceul local) prăpastia dintre profesori şi elevi,
opresiunea şi violenţa în şcoli şi corupţia profesorilor
- Ocniţa- un sat ce a trăit o tragedie
acum câţiva ani, când au fost
alunecări de teren, cu mulţi şomeri ce
se confruntă cu sărăcia şi violenţa
domestică
RO (ARDC)- familile obligă copiii să
rămână acasă să muncească, nu le
dau voie să meargă la şcoală/ studii
- conflicte în comunitate generate
de împărţirea drepturilor de
proprietate asupra pământului
- furtul recoltelor de porumbPage 21

HU (IKE) mentorul rău (probleme în relaţia mentor-voluntar)

- fuga părinţilor - conflictul între generaţii
- aniversarea lui Judith (conflict familial)
- femeile în educaţia adulţilor
BG (WCIF)- lipsa implicării civice
- lipsa serviciilor medicale de urgenţă
- conflicte în comunitate datorate competiţiei acute pentru turişti (competiţie economică)
- copiilor nu li se permite să meargă la activităţi sportive
- o persoană în vârstă de care se teme toată lumea
- cum acceptă un grop/ echipă schimbarea, provocările
- în WCIF: piesă prezentată partenerilor WCIF din Bulgaria lucrând într-o comunitate
- în WCIF: cum poţi face lobby într-o comunitate pentru rezolvarea unei probleme
PL(AHE)- avortul (un mare tabu în societatea Poloneză)
- homosexual dezvăluind familiei realitatea orientării sale sexuale
(alte idei explorate:intoleranţa, drogurile, lipsa securităţii, şomajul)
IT(Colleferro) - într-un spital: lipsa comunicării
- un grup de tineri: şomajul în rândul tinerilor
- un centru pentru pacienţi cu probleme mentale:relaţiile dintre pacienţii din centru şi
relaţiile cu
ceilalţi oameni din comunitate (izolarea)
- persoane în vârstă: lipsa securităţii oferită de autorităţi/ sentimentul vulnerabilităţiiPage
22

Violeta Nitulescu
Fundaţia Media Art & Social Experiment
„Teatrul Opresaţilor este teatrul persoanei întâia plural.”
Augusto Boal
La începerea unui proiect de Teatru Forum (TF) trebuie parcurşi câţiva paşi pentru
dezvoltarea grupului de lucru:
q Selectarea comunităţilor
q Selectarea membrilor grupului de lucru şi construirea/ dezvoltarea, consolidarea
coeziunii
grupului
Selectarea comunităţilor este primul pas, având o influenţă importantă în derularea
ulterioară a procesului de aplicare a metodei TF. Selecţia este făcută de fiecare
organizaţie şi/sau
facilitator conform propriilor criterii/scopuri. În unele cazuri sunt alese comunităţi cu care
s-a
colaborat anterior, alteori comunităţi noi. Lucrând cu comunităţi noi, procesul poate fi
folosit şica o
modalitate de abordare a lor pentru construirea unor relaţii de încredere, ce vor facilita
dezvoltarea
cooperării şi pentru alte proiecte
viitoare. Înainte de selecţia
propriu-zisă a unor comunităţi
este necesar să cunoaştem cât mai
multe despre locurile şi oamenii
în/cu care dorim să lucrăm.
Desigur, este posibil să încercăm
şi experimente, cu mai puţină
documentare - lucruri minunate
se pot întâmpla şi în astfel de
cazuri,
dar există totdeauna
riscul de a pierde timp şi resurse
astfel.
BG (WCIF) în
proiectele locale
dezvoltate în cadrul proiectului TF, s-a lucrat cu un set de criterii pentru selecţia
comunităţilor:
- experienţă anterioară de activare/participare civică
- comunităţi mici
- colaborări anterioare ale WCIF cu comunitatea
- resurse de dezvoltare la nivelul comunităţii (în special capital social)
După selectarea comunităţilor WCIF a anunţat în comunităţi existenţa unei poziţii de
„coordonator local” pentru care persoanele interesate din comunitate au aplicat. Această
persoană-cheie pentru implementarea proiectului a fost selectată în fiecare comunitate,
dintre
membrii comunităţii. Ulterior, sarcina de a forma grupul de lucru a fost realizată de aceşti
coordonatori locali.
DEZVOLTAREA GRUPULUI DE LUCRUPage 23
PL (AHE) alegerea comunităţii trebuie corelată cu explicaţia pe care intenţionăm să o
oferim
acesteia pentru implementarea proeictului. Grupul de studenţi pe care l-am selectat pentru
proiectele noastre erau deja înscrişi la studii culturale, ceea ce a făcut ca ei să înţeleagă şi
să
accepte mult mai uşor ideea unui experiement.
RO (ARDC) Din experienţa acumulată de noi, la alegerea unei comunităţi este foarte
important
să cunoaştem:
- profilul comunităţii (cu un accent special pe structurile de relaţionare/putere leadership
şi
istoricul activităţilor culturale)
- motivaţia participanţilor (oamenii). Am folosit un formular de aplicare şi am primit
astfel
informaţii privind motivaţia alegerii/dorinţei de a participa în proeict. Din păcate, deşi
formularul
se adresa organizaţiilor/grupurilor de iniţiativă locale în multe cazuri răspunsurile s-au
dovedit a
fi puncte de vedere personale ale persoanei ce a completat formularul, necunoscute şi/sau
neîmpărtăşite de grup. Pe viitor considerăm necesară o perioadă de timp mai lungă pentru
selecţia comunităţilor, care să permită facilitatorilor să cunoască mult mai bine
comunităţile
aplicante.
O situaţie complet diferită este cea în care o comunitate sau un grup fie cere asistenţă
pentru a
lucra cu metoda, fie constituie un mediu închis, clar determinat în care facilitatorul
urmează să
lucreze. În aceste cazuri nu mai vorbim de selecţia comunităţii.
HU (IKE) în două din proiectele noastre am lucrat cu două grupuri deja constituite,
sarcina
noastră fiind aceea de a cristaliza mici nuclee în cadrul acestor grupuri, formate din
oameni
interesaţi să aplice metoda TF
O dată ce facilitatorii au o comunitate cu care încep să lucreze, ei trebuie să atragă
oameni din
comunitate pentru a participa în cadrul grupului de lucru TF. Întrucât acest Ghid include
un
capitol distinct privind promovarea şi management-ul, aceste aspecte nu le vom relua
acum.
Pentru a putea implementa un proiect de TF într-o comunitate (implicarea membrilor
comunităţii în dezvoltarea şi prezentarea unei scurte piese) este nevoie să existe un grup
de lucru
dezvoltat special pentru acest proiect.
Desigur, în unele comunităţi pot exista grupuri de iniţiativă sau organizaţii civice,
interesate
să aplice această metodă. Dar voinţa organizaţională nu este materialul potrivit pentru
structura
grupului de lucru.
TF nu este o reţetă miraculoasă, ci un proces viu, ce necesită un mare consum personal,
fiind
extrem de solicitant pentru persoanele implicate. Motivaţia personală puternică şi
entuziasmul
sunt necesare pentru toţi membrii grupului.
RO (ARDC) În Lipovu ONG-ul local a aplicat pentru a aduce un proces de TF în
comunitatea lor.
Facilitatorul s-a bazat pe membrii acestei organizaţii locale de-a lungul întregului proces
de
implementare a proiectului, membrii grupului de lucru fiind de asemenea o parte din
membrii
organizaţiei. În comunitatea Şişeşti aplicaţia a venit tot din partea ONG-ului local, dar
acesta nu
a oferit sprijin facilitatorului în desfăşurarea procesului. Facilitatorul a trebuit să
identifice în
comunitate alte persoane interesate să participe în proiect.
Persoanele cheie din comunitate (lideri formali/ informali) trebuie informate cu privire la
proiectul ce urmează a fi implementat şi dacă e posibil, chiar convinse să se implice.
Aducerea lor în
grupul de lucru poate fi de multe ori un avantaj, dar se poate întâmpla să constituie şi un
dezavantaj în anumite situaţii.Page 24

BG (WCIF) în toate cele trei comunităţi, coordonatorii locali au fost în fapt doar lideri
formali,
rezolvând aspecte administrative, dar în fiecare grup au existat şi lideri informali, foarte
importanţi pentru proces
IT (Colleferro) implicarea directă a autorităţilor a fost un factor favorizant, deoarece
facilitatorii
au putut astfel să folosească media locală pentru promovarea proeictului
BG (WCIF) în Bania Luka liderii informali din grupul de lucru erau totodată implicaţi în
politică,
iar la începerea perioadei electorale au considerat că trebuie să se retragă din grupul de
lucru
pentru TF. Acest fapt a influnţat negativ întregul grup, iar proiectul a fost oprit.
HU (IKE) am implicat o persoană foarte respectată în comunitate, care apoi a devenit o
parte
importantă a procesului
IT (Colleferro) persoanele cheie/ autorităţile pot de asemenea să blocheze procesul.
Facilitatorii au lucrat în grupuri deja formate (în cadrul unor instituţii) iar persoanele
cheie au fost
foarte utile pentru a uşura accesul la aceste grupuri. Cel de al patrulea grup cu care au
lucrat (un
grup de tineri) nu era însă constituit (urma a fi dezvoltat) şi ca atare nu avea nişte lideri ce
puteau
fi abordaţi. Chiar mai rău, tinerii au reacţionat negativ la prezenţa autorităţilor în proces.
RO (ARDC) în comunitatea Ogra una din persoanele implicate în proces acceptată ca
lider
cultural de comunitate a dorit atât de mult să impună întregului grup propriile puncte de
vedere
încât în anumite momente aproape a „deturnat” întregul proces.
Tehnicile folosite pentru a atrage oamenii într-un proeict de TF sunt extrem de variate.
Întregul proces este similar decantării. Mulţi curioşi se poate întâmpla să vină pentru o
sesiune sau
două, dar puţini vor fi cei ce vor rămâne constanţi de-a lungul întregului proiect.
Facilitatorul va
începe să lucreze pentru dezvoltarea coeziunii grupului încă de la prima sesiune, chiar
dacă
compoziţia grupului nu este încă definitivată. Avansând pe această cale „materialul” din
care este
format grupul devine din ce în ce mai dens, până la momentul în care compoziţia
grupului e clar
delimitată şi constantă.
Atragerea/ selectarea participanţilor la acest grup de lucru poate fi uneori un proces uşor,
alteori extrem de dificil. Oricum, pentru fiecare proiect avem nevoie de oameni care au
cel puţin un
oarecare interes/ curiozitate şi entuziasm pentru explorarea şi aplicarea unor abordări
inovative,
aşa cum este TF.
RO (MASE) În Ocnita fcilitatorul a folosit afişe pentru a promova proiectul (chiar a
încercat să
folosească un pic de confuzie) spunând oamenilor că ar putea să-şi facă un nume în
teatru, dar
această abordare s-a dovedid total ineficientă. Schimbând stategia, el a încercat să
identifice în
comunitate persoane care aveau experienţă anterioară în teatru/ activităţi culturale şi
această
nouă abordare a avut succes.
PL (AHE) pentru formarea grupului de lucru a fost o idee foarte bună corelarea
experienţei
trainerilor (obişnuiţi să lucreze cu oamenii) cu cea a persoanelor experimentate în teatru.
RO (MASE) Imaginează-ţi că eşti un facilitator ce vine dintr-un alt oraş într-un mic sat.
Ce poţi
face? Mergi la primar, autorităţi locale, preot şi probabil şi la şcoală pentru a vorbi cu
profesorii.
Este important să vorbeşti cu persoanele cheie din comunitate, dar acest lucru nu este
întotdeauna cheia succesului. Plecând de la experienţa MASE, Constantin a avut întâlniri
cu
primarul din Ocniţa, care a fost destul de entuziasmat de proiect, dar cu toate astea a
existat o
perioadă în care nu a venit nimeni la întâlniri. Chiar îl tachuinam pe tema „singurătăţii”
lui în timp
ce aştepta viitorii actori să apară... Un alt aspect observat încă de la început de Constantin
a fost
că grupul nu reuşea să fie atent la detalii şi nu era deloc „disciplinat”. Putem spune că
selectarea
grupului de lucru a fost pentu el o experienţă de coşmar. Oamenii evitau să ia orice
decizii,
aşteptau ca alţii să le spună ce să facă; toate soluţiile erau aşteptate din exterior. Dacă o
Page 25

persoană renunţa să mai participe la proiect şi alţii îi urmau exemplul, fără să aibă măcar
idee de
ce. Pur şi simplu considerau că nu este posibil un astfel de proiect şi nu mai veneau. Un
alt
„inamic” local al proictului a fost o anumită istorie negativă a activităţilor culturale: pe
vremea
regimului dictatorial comunist oamenii erau obligaţi să facă „voluntariat” în programul
naţional
„Cântarea României” şi după orele de program trebuiau să joace teatru, să danseze
dansuri
populare sau să facă sport pentru a-şi îndeplini aşa numita „datorie faţă de ţară”. În acea
perioadă primarul, directorul şcolii şi binenţeles conducătorul local al partidului erau
responsabili pentru realizarea acelor activităţi.
Unii oameni s-au temut că proiectul pe care li-l propunem va fi ceva similar.Page 26

Alfred Mallia
Ministerul Educaţiei Malta, Divizia Operaţii
Când ne apucăm să organizăm atelierele de teatru trebuie să ne cunoaştem participanţii şi
numărul acestora. Deşi pare mai uşor lucrul în grupuri mici, se poate să nu avem la
îndemână luxul
acestei opţiuni. Să ne amintim însă ca Boal lucra cu câte 40 sau 50 de persoane o dată.
Un lucru important este selecţia exerciţiilor pe care avem de gând să le facem pentru
fiecare
sesiune. O sesiune ar trebuie să includă exerciţii care se bazează pe fizic, pe simţuri, pe
lucru în
perechi, pe lucrul în grup, pe imporvizaţie şi pe reflectarea muncii care a fost depusă până
în acel
moment. Este important să ne sfătuim cu cineva familiarizat cu abordările Teatrului
Forum şi ale
atelierelor de lucru specifice, care să ne facă propuneri de lucru, să observe particpanţii
din grup şi
să ajute participanţii să treacă peste inhibiţii şi obstacole.
Atelierele de lucru ajută liderul de grup să cunoască mai bine particpanţii. Pe parcusul
atelierului se poate observa cine poate lua conducerea şi cui îi place să fie condus; cine
este liderul
de grup şi cui îi este dificil să lucreze în echipă, cine este creativ şi cine imaginativ. Ce
este cel mai
important este că în acest fel oamenii învaţă mult unii de la alţii.
Liderul atelierului de lucru trebuie să ştie că într-un grup relativ omogen poate identifica
mai
bine interesele commune şi poate explora mai lesne colectivitatea. Acesta a fost cazul
majorităţii
comunităţilor implicate în prezentul proiect. Pe de altă parte, un grup mai divers şi-ar
putea găsi
mai greu un consens pentru explorarea unei anumite teme, care la rîndul ei s-ar putea să
nu fie
prioritară pentru toţi membrii grupului.
Este bine de ştiut că tehnicile din TF sunt extrem de flexibile şi sunt create pentru a fi
inclusive. Este imperativ pentru liderul de atelier să facă clar încă de la început tuturor
participanţilor că nu există seturi de reguli standard care sunt de aşteptat să fie
îndeplinite. Liderul
de atelier de lucru trebuie să creeze o atmosferă în care toţi participanţii să se simtă în
siguranţă
când lucrează şi să simtă că propria lor contribuţie este valorizată şi respectată; o
atmosferă în care
oamenii să aibă încredere şi în care grupul să lucreze ca o unitate dinamică şi creativă.
Spaţiul în care se desfăşoară
atelierul de lucru este de asemenea
important: ar fi bine să se reţină
faptul că nu este nevoie de un studio
de teatru sau o scenă clasică pentru
pregătirea reprezentaţiilor. Orice
spaţiu suficient de larg ca să-i
includă pe toţi participanţii este
optim pentru pregătire. Este de
datoria liderului de atelier să se
asigure că spaţiul de pregătire este
optim din punct de vedere al
siguranţei particpanţilor pentru
desfăşurarea exerciţiilor. Dacă
spaţiul este limitat, liderul va
adapta exerciţiile şi jocurile care
PROCESUL SPECIFIC ATELIERELOR DE LUCRUPage 27

implică alergarea. În astfel de spaţii restrânse liderul poate imprima un ritm mai lent al
mişcării.
Liderul de grup trebuie să ia în considerare grupul în sine atunci când iniţiază pregătirea.
Sesiunile de pregătire trebuie desfăşurate în aşa fel încât să ajute participanţii să se
dezvolte
progresiv. Liderul trebuie să observe comportamentul participanţilor în momente
specifice.
Trebuie să afle motivele pentru care se comporta aşa mai degrabă decât să le ceară doar
să facă
linişte şi să se concentreze. Poate particpanţii nu au înţeles exerciţiul sau râd pentru a-şi
ascunde
nervozitatea. Liderul trebuie de asemenea să se asigure că s-au creat toate oportunităţile
pentru a
discuta cu participanţii după efectuarea exerciţiilor. Aceste discuţii ajută participanţii să
se
exprime, să reflecteze la modul în care s-au simţit, să împărtăşească experienţe şi să
crească din
punct de vedere personal şi social.
Majoritatea exerciţiilor sunt preluate din cartea ”Jocuri pentru Actori şi Non-actori”
scrisă de
Augusto Boal şi tradusă de Adrian Jackson, publicată de editura Routledge. Lidrul de
atelier
trebuie să ştie că şi celelalte exerciţii care nu sunt cuprinse în cartea lui Boal trebuie să
slujească
interesului grupului şi să-l dezvolte ulterior.
Desenaţi un cerc în aer folosind mâna dreaptă. Faceţi acelaşi lucru şi cu mâna stângă. E
simplu. Încercaţi din nou dar cu ambele mâini şi veţi descoperi că nu mai e atât de
simplu.
Toată lumea trebuie să dea mâna cu cineva şi să-şi rostească numele. Pot doar să strângă
mâna celeilalte persoane când au apucat mâna celeilelate rostind numele către precedenta.
Participanţii stau faţă în faţă, aliniaţi unii în faţa celorlalţi în două şiruri paralele, la 2
metri
distanţă. Ambele şiruri numară în direcţii opuse. Liderul strigă un număr şi două personae
având
respectivele numere fug să înhaţe o batistă sau alt obiect plasat la mijlocul distanţei dintre
cele două
şiruri. Persoana care apucă batista trebuie să se străduiască să dea batista şirului de care
aparţine
fără să fie atinsă de către oponenţi.
Participanţii stau aşezaţi pe un şir şi când aud semnalul sonor, cursa începe. Câştigătorul
este
ultima persoană care ajunge acasă. Odată ce cursa începe, particpanţii trebuie să se mişte
continuu,
în mişcări pe cât de lente posibil. Fiecare participant trebuie să facă paşi pe cât de mari
posibil,
fiecare pas trecând de nivelul genunchiului. Nici un participant nu trebuie să stea cu
ambele tălpi
pe podea în acelaşi moment, ci mişcînd picioarele încontinuu.
Fiecărui membru al grupului i se dă un număr de la 1 la 4. Dacă sunt mai mult de patru
persoane, se începe din nou numărarea de la 1 la 4 şi aşa mai departe. Grupul merge de
jur
împrejurul camerei ţinundu-se aproape unii de ceilalţi. La un anumit număr rostit de lider,
acea
persoană leşină în mişcare lentă şi trebuie prinsă de către ceilalţi participanţi înainte să
atingă
podeaua.
1. Participanţii formează o coadă în ordine alfabetică (începând de la litera A) uitlizând
nume. Ei pot pune întrebări privind numele celorlalţi; coada trebuie să se formeze pe cât
de repede
posibil.
Sincronizarea braţului stâng şi drept
Salutul de bună ziua
Jocul cu batista
Cursă în ritm lent
Jocul de-a leşinul
Formarea unei cozi Page 28

2. Participanţii formează o coadă în ordine alfabetică (începând de la litera Z) . Nu

rosteşte
nici un nume. Coada se formează în cel mai scurt timp posibil.
Se lucrează în echipe, un
partener (liderul) îşi plasează palma la
20 de centrimetri distanţă faţă de
chipul celuilalt. Partenerul la rândul
lui trebuie să păstreze distanţa faţă de
palma liderului. Liderul începe o serie
de mişcări, în sus şi în jos, stânga,
dreapta, înainte şi înapoi, etc,
contorsionând partenerul în jurul
propriului corp, încercând pe cât
posibil să păstreze distanţa iniţială.
Mişcările mâinii trebuie să fie
constante ca viteză. Rolurile se
inversează.
Fiecare participant încearcă să găsească o poziţie a corpului în aşa fel încât să aibă a
suprafaţă
de contact cât mai mică cu podeaua. Trebuiesc încercate toate variantele utilizând
mâinile,
picioarele, o mână şi un picior, spatele, pieptul, etc.
Un binecunoscut joc al copiilor. Scaunele se pun în cerc, mai puţin cu unul la număr
decât
participanţii. Se aude o melodie pe care liderul o opreşte din când în când. Când muzica
se opreşte,
toţi particpanţii încearcă să se aşeze pe un scaun şi desigur unul rămâne fără. Persoana
care rămâne
fără scaun, scoate un scaun şi jocul reîncepe. Jocul continuă până când rămâne o singură
persoană.
Particpnaţii sunt rugaţi să formeze un cerc. Un voluntar este rugat să stea în centrul
cercului.
Toţi strâng cercul până ajung umăr la umăr. Persoana din centru închide ochii. Păstrând
corpul
absolut drept, aceasta se lasă spre ceilalţi particpanţi, care o împing în direcţie opusă. Toţi
din cerc
trebuie să sprijine persoana din centru să nu cadă şi să îi menţină poziţia în mijlocul
cercului.
Particpanţii se ţin de mâini formând un cerc elastic şi apoi se depărtează, degetele lor
continuând să se atingă, corpurile lor depărtându-se pe cât de mult posibil. După câteva
momente,
fac acelaşi lucru însă în direcţie opusă, revenind spre centrul cercului, şi îngrămădindu-
se,
încercând să ocupe pe cât de puţin spaţiu posibil. Jocul se continuă, putându-se adăuga şi
un
exerciţiu de voce - când particpanţii se depărtează vocalizează sunete care exprimă
dorinţa de a se
atinge unii pe ceilalţi.
Participanţii fac din nou un cerc şi se ţin de mână. Ei nu trebuie să slăbească strânsoarea
mâinilor pe toată durata exerciţiului. O persoană începe să se mişte încet înainte,
trăgându-şi după
sine vecinul şi călătoreşte peste şi pe sub mâini către partea opusă a cercului şi toţi devin
atât de
încolăciţi încît nu se mai poate nimeni mişca, ca nişte noduri. Apoi alt participant face la
fel, apoi
altul, şi altul, până când toţi au făcut toate nodurile posibile şi nimeni nu se mai poate
mişca. Foarte
încet, în tăcere, fără zgomot şi cu mâinile încă strânse, fiecare încearcă să se desfacă din
lanţ şi să
Să conduci un partener
Contact pe suprafaţă minimă
Scaunele muzicale
Cercul încrederii
Cercul din noduri Page 29

ajungă în poziţia iniţială.

Lucrând în perechi - o persoană închide ochii iar cealaltă ţine de mână persoana
“nevăzătoare” şi o conduce de-a lungul camerei. Particpanţii schimbă rolurile şi repetă
exerciţiul.
Exerciţiul se poate repeta, de data asta fără ţinere de mână. Cel care stă lângă persoana
“nevăzătoare”, fără să o atingă, trebuie să o conducă prin cameră utilizând doar
comenzile
'dreapta', 'stânga', 'înainte', 'înapoi', 'stop'. Trebuie menţionat că 'dreapta', 'stânga'
înseamnă 90 de
grade la dreapta sau la stânga. Particpanţii schimbă rolurile şi repetă exerciţiul.
Doi participanţi stau spate în spate, fiecare încercând să-l maseze pe celălalt cu spatele.
Participanţii stau într-un cerc, ca-ntr-un şir. Fiecare persoană îşi pune mâinile pe spatele
celui
din faţa lui, păstrând distanţa la o lungime de braţ. Apoi, cu ochii închişi, fiecare încearcă
să
găsească punctele tari de pe spatele partenrului din faţă, de pe gât, de pe cap, umeri, şira
spinării.
După ce au trecut câteva minute, toţi se întorc 180 de grade şi reiau exerciţiul cu celălalt
partener,
păstrând ochii închişi, evitând coliziunea cu ceilalţi, în aşa fel încât cercul să îşi schimbe
direcţia. Se
repetă exerciţiul.
Acelaşi exerciţiu descris mai sus, dar participanţii stau faţă în faţă, masându-şi unul altuia
faţa.
Doi parteneri dansează cu un măr prins între frunţile lor, fără a fi ţinut cu mâinile. Mărul
nu
trebuie să le scape pe jos.
Participanţii stau culcaţi pe spate. Închid ochii şi îşi întind braţele şi picioarele până când
ating alte trupuri cu picioarele şi degetele. Liderul invită unul dintre participanţi să
înceapă să se
mişte uşor, transmiţând o mişcare către degetele sau piciorele altei persoane la care
ajunge. Aceasta
începe la rândul ei să transmită mai departe impulsul, până când tot grupul întins pe jos
vibrează.
Apoi liderul spune grupului să ducă gradual vibraţia la un punct culminant, iar apoi să
descrească intensitatea acesteia până la liniştirea definitivă a întregului grup.
Exerciţiul se repetă. De data aceasta se trasmite întregului grup şi un sunet (de exemplu,
zumzet) odată cu mişcarea. Aşa ca în exerciţiul precedent, când întreg grupul zumzăie şi
se mişcă
acesta este rugat să ducă totul la un moment de maximă intensitate. Odată ce acest
moment este
atins, grupul este rugat să descrească intensitatea zgomotului şi mişcării gradual, până la
liniştirea
toală. Cu ochii închişi particpanţii sunt rugaţi să se mişte în aşa fel încât să nu mai atingă
pe nimeni.
Participanţii se plimbă prin cameră în mod straniu şi neobişnuit. Din când în când liderul
spune: 'Stop!' şi toţi îngheaţă mişcările. Fiecare persoană trebuie să justifice poziţia
stranie sau să
spună ceva ce dă sens acelei poziţii.
Stând în cerc, un participant vine în centrul lui şi bate un ritm care-i vine în minte.
Ceilalţi
Conducând un orb
Masajul spatelui
Masaj în cerc
Masaj faţă în faţă
Dansul mărului
Impulsuri la semnal
Mergi, opreşte-te, justifică
RitmPage 30

imită ritmul. Când cel din centru se duce la locul lui, vine un altul, bate un ritm şi ceilalţi
îl imită.
Exerciţiul continuă până ce toţi participanţii au bătut câte un ritm.
Un participant vine în centrul cercului fredonând un ritm sau imitând un instrument. Unul
câte unul toţi participanţii se alătură acestuia, completând ritmul acestuia imitând un
instrument.
Exerciţiul continuă până ce toţi participanţii creează o orchestră de sunete. Liderul
conduce grupul
până la un moment de climax apoi progresiv comandă scăderea intensităţii sunetelor.
Liderul invită participanţii să se gândească la părţile unei maşini şi la un sunet specific
acesteia. Apoi invită un participant în mijlocul cercului să repete mişcarea unei părţi a
maşinii
împreună cu sunetul specific. Apoi invită pe altcineva în mijlocul cercului să facă acelaşi
lucru. Se
repetă până ce fiecare participant a fost în mijlocul cercului. Liderul spune grupului că
acea
maşinărie urmează să ajungă la un climax sonor, ca apoi gradual să descrească
intensitatea
sunetului până când maşinăria rămâne fără combustibil şi se opreşte.
Lucrând în perechi, A şi B stau faţă în faţă. Aceştia se ţin de mâini, nemişcaţi. A iese din
imobilitate pe când B este imobil. A ia o nouă poziţie în relaţie cu B, creând o imagine cu
totul nouă.
Acum A devine imobil iar B îşi schimbă poziţia. A şi B continuă să lucreze cu schimbul,
improvizând împreună serii de posibile relaţionări.
Participanţii sunt rugaţi să-şi amintească din trecutul lor nişte situaţii în care s-au simţit
fără
putere. Li se dau câteva minute pentru a-şi împrospăta memoria. Grupul este apoi divizat
în
subgrupuri de câte patru persoane. În cadrul fiecărui sub-grup, participanţii pe rând
sculptează
fiecare o imagine a propriei lor experienţe, utilizând propriile lor trupuri. În fiecare caz,
sculptorul
respectivei imagini poate dori să se alăture grupului care îi întruchipează imaginea. Odată
ce o
persoană a creat o imagine, grupul poate dori să o repete şi să reia întreaga serie de
imagini.
Puneţi câte o etichetă pe spatele fiecărei personae. Grupul se mişcă în cerc şi fiecare
particpant se uită pe spatele celuilalt. Apoi în perechi, încearcă prin mimă să spună ce a
văzut pe
spatele celuilalt - fac o scurtă mimă pentru a indica ce au văzut, fără a vorbi între ei. Nu
se permite
discuţia. După o anumită perioadă de timp, liderul roagă participanţii să se mişte prin
cameră
repetându-se procesul anterior de două sau trei ori. Liderul roagă participanţii să spună ce
este
scris pe spatele lor. Se verifică prin confruntarea cu eticheta.
Participanţii se dispun în perechi şi spun cinci lucruri despre ei partenerului. Apoi celălalt
partner spune întregului grup ce a aflat.
Participanţilor li se dă o anume situaţie pe care o au de mimat şi ceilalţi trebuie să
ghicească ce
este:
q Bei o ceaşcă de ceai şi o muscă îţi intră în cană;
q Te uiţi la un meci de tenis;
Creând armonie
Creând o maşinărie
Statuile în pereche
Statui în grupuri
Mima care circulă
Să ne prezentăm
MimaPage 31

q Încerci să citeşti un ziar într-o zi cu vânt;

q Eşti un poştaş care aduce scrisori şi te muşcă un câine de gleznă;
q Faci un duş şi sună telefonul;
q Citeşti un ziar în tren şi o persoană voluminoasă se aşează lângă tine.
Într-un cerc fiecare participant spune o propoziţie şi mimează o acţiune. Participantul B
repetă propoziţia lui A şi mimează acţiunea. B spune propoziţia şi mimează acţiunea,
adugând şi
propoziţia şi acţiunea lui A. De exemplu: Aseară la 8 am luat cina (şi mimează); aseară la
8 am luat
cina (mimă) şi m-am uitat la ştiri (mimă).
Stând în cerc cu ochii închişi, participanţii încep să reproducă un sunet caracteristic.
Actorii
memorează sunetul făcut de o persoană de la dreapta şi de la stânga lor, apoi cu ochii
deschişi, se
răspândesc fără zgomot prin încăpere. La un semnal din partea liderului, actorii încep să
reproducă acel sunet caracteristic şi să se regrupeze într-un cerc, prin găsirea sunetului pe
care l-au
memorat.
Trimiteţi jumătate din grup într-o parte şi cealaltă în cealaltă parte a sălii. Spuneţi
participanţilor că se plimbă într-o zi pe stradă şi întâlnesc un vechi prieten. Daţi
participanţilor un
scurt exemplu al conversaţiei care poate avea loc. Cereţi participanţilor să facă pereche cu
cineva
din partea opusă.
Lăsaţi cinci minute pentru conversaţie.
Comparaţi ce se întâmplă în diferite perechi.
Liderul împarte grupul în grupurile A şi B.
Liderul spune grupului A că sunt străini în oraş şi vor să afle care este numărul
autobuzului
care merge spre oraşul lor, cât timp durează să ajungă acolo şi când soseşte următorul
autobuz.
Liderul spune grupului B că sunt în oraşul lor natal şi aşteaptă un autobuz într-o staţie şi
că
au dificultăţi de auz. Li se cere să se împrăştie prin cameră şi să-şi imagineze că aşteaptă
autobuzul.
Înainte de a aduce înăuntru grupul A., liderul le spune că merg pe stradă şi vor vedea pe
cineva aşteptând un autobuz într-o staţie şi că îi vor pune întrebările la caredoresc să afle
răspuns.
Cele două grupuri se potrivesc în perechi şi interacţionează.
Liderul prezintă situaţia (de exemplu părinţii iau micul dejun şi vorbesc neliniştiţi despre
fiul lor care a lipsit toată noaptea şi încă nu s-a întors acasă). Liderul invită un voluntar să
ia partea
părinţilor. După un timp liderul îi întrerupe pentru a prezenta pe fratele/sora fiului care
lipseşte şi
care tocmai s-a trezit. Părinţii o implică pe aceasta în conversaţie. Liderul spune că alt
participant se
alătură grupului, de această dată luând rolul bunicilor care locuiesc în casă. Liderul invită
alt
participant să intre în scenă în rolul fiului care a lipsit de acasă. Apoi tot acesta prezintă şi
alte
personaje, de exemplu mama/tatăl prietenului băiatului, etc. Ultimul personaj prezentat
este un
poliţist.
Luând şi mimând
Caută-ţi mama ca un pinguin mic
Întâlnind un vechi prieten
Cerând informaţii
Improvizaţie progresivăPage 32

Discutaţi ce se întâmplă şi propuneţi o nouă abordare pentru fiecare personaj

Nu este ceva inedit ca membrii unui grup să continue discuţia după ce au ieşit din
atelierul de
lucru. Aceste discuţii stimulează ideile pentru munca viitoare şi conduc la evaluarea de
sine. Unele
exerciţii pot fi dureroase pentru participanţi pentru că li se cere să-şi amintească lucruri
mai puţin
plăcute. În asemenea situaţii liderul trebuie să fie atent, să empatizeze şi să ajute
participanţii să
depăşească experienţele dureroase din viaţa lor, oprind continuarea exerciţiilor care
împărtăşesc
amintiri mai puţin plăcute. Finalmente, este important ca fiecare sesiune de lucru să fie
încheiată
prin exerciţii calme, care să sprijine participanţii să reflecteze la munca lor şi la
experimentele
desfăşurate până atunci. Page 33

Gabriella Benedek
Botond Deák
Peter Peták
Angela Thiesz
Tímea Szalay
Asociaţia Comunitară Istenkut
Este întotdeauna o provocare pentru comunităţi să implementeze un proiect de TF
deoarece
el implică un tip de confruntare cu principalele lor probleme şi în ultimă instanţă cu ele
însele. Deşi
este riscant să te angajezi într-o astfel de confruntare, nu trebuie să uităm că prin TF nu
avem nimic
de pierdut: cel puţin problema va fi identificată, menţionată şi apar chiar speranţe de
rezolvare.
„Facilitatorul” aşa cum l-am numit noi în acest Ghid (şi în proiect am lucrat tot cu acest
concept) poate fi fie o persoană ce abordează grupul din exterior pentru a-i oferi
posibilitatea de a
lucra cu metoda TF, fie un membru al grupului care poate ghida grupul de-a lungul
procesului de
TF.
În fapt, aceasta este principala diferenţă între facilitator şi liderul unui grup: în timp ce
liderul
îşi exercită rolul influenţând dinamica grupului prin voinţa şi carisma sa, facilitatorul este
doar o
sursă de imput metodologic şi un factor de echilibru în grup. Deşi un lider local poate să
joace rolul
facilitatorului în procesul de TF, asumându-şi acest rol el/ea nu trebuie să-l folosească
pentru a-şi
consolida puterea de decizie în grup. Atunci când o persoană „facilitează” un proces de
TF, trebuie
să fie foarte atentă şi să se asigure că grupul îşi exprimă cu adevărat, fără nici o
constrângere,
voinţa.
Alegerea subiectului piesei nu este doar un proces ce începe după ce ideea prezentării
unei
piese devine clară pentru grupul de lucru. Această alegere este de fapt un proces ce
începe de la
primii paşi pe care-i facem într-o comunitate sau într-un proiect nou.
RO (MASE) în Ocniţa oamenii se întrebau dacă TF este cea mai bună cale pentru
rezolvarea
problemei lor, sau dacă n-ar fi mai bine să încerce să aplice alte metode.
Găsirea problemei locale celei mai potrivite ca temă pentru piesă este un proces bilateral,
deoarece trebuie să fie rezultatul unei cunoaşteri reciproce şi aceasta este piatra de
temelie a
construirii unei relaţii. Ca un prim pas, principala activitate trebuie să fie
, care
constă în construirea de relaţii şi cercetarea problemelor acute care există în comunitate şi
sunt
resimţite de membrii ei, după cum se menţionează şi în capitolul anterior. În acest proces
trebuie să
avem grijă să implicăm comunitatea şi liderii de opinie locali. Dacă este posibil e de
preferat ca
aceştia să fie abordaţi individual. Facilitatorul va culege mai uşor date dacă va lucra cu
mai multe
grupuri de dimensiuni mici. Întâlnindu-se de câteva ori cu aceeaşi oameni, aceştia se vor
simţi mai
confortabil şi este mai probabil ca după câteva întâlniri să devină mai deschişi.
Aceste interviuri de „orientare” îl ajută pe facilitator să construiască relaţii mai apropiate
(de
prietenie) cu câţiva membrii ai comunităţii, în timp ce şi ceilalţi înţeleg tot mai bine
riscurile şi
avantajele experimentului de dezvoltare comunitară şi rezolvare a problemelor pe care el
îl
CUM SĂ GĂSIM PROBLEMA LOCALĂ CEA MAI
POTRIVITĂ CA TEMĂ PENTRU PIESĂ
cercetarea terenuluiPage 34

propune prin TF. Astfel, facilitatorii pot înţelege problemele locale şi cunoaşte membrii
comunităţii. De asemenea, acest interval de timp ajută facilitatorul să atragă oameni spre
grupul de
lucru. Totodată, oamenii acceptă prezenţa facilitatorului şi experimentează modul lui de a
lucra cu
comunitatea.
Un alt efect pozitiv este dat de faptul ca oamenii în timp ce se întâlnesc, vorbesc, ajung să
se
cunoască mai bine şi devin tot mai deschişi pe măsură ce încrederea dintre ei creşte,
aspect foarte
important pentru dezvoltarea piesei. O dată ce facilitatorul ajunge să cunoască bine
comunitatea şi
membrii ei, iar grupul de lucru înţelege clar conceptul de TF, procesul de identificare a
unei
probleme locale prin consens este tot mai facil.
De asemenea, trebuie să fim conştienţi că diferiţi paşi din procesul de implementare a TF
pot
să se suprapună în mod natural: grupul de lucru începe să testeze diferite subiecte, în timp
ce încă
lucrează la construirea identităţii sale de grup, sau o temă poate fi abandonată după ce
grupul a
decis la un moment dat să o selecteze şi a început construirea scenariului. Acestea sunt
doar câteva
posibilităţi, propria dumneavoastră experienţă poate fi substanţial diferită, dar cu toate
acestea
bogată şi de succes.
Facilitatorii trebuie să se limiteze la un rol de simplă orientare a grupului de lucru şi să
evite
să ia decizii în locul grupului. Probabil momentul crucial în acest proces de selectare a
temei este cel
în care grupul ia decizia asupra situaţiei/ temei pentru care vor să lucreze. Facilitatorul
trebuie să-
şi folosească intuiţia pentru a determina momentul de tensiune, în care grupul vrea cu
adevarat să
joace.
Următorul pas acum este să creăm o situaţie care să poată fi accesibilă tuturor actorilor, în
funcţie de dorinţa lor. Extrem de important este să „simţim” interesul şi creativitatea
grupului de
lucru pentru o temă sau alta. Toate ideile produse prin reflecţie comună trebuie reţinute,
deoarece
ele pot reapărea de-a lungul procesului.
IT (Colleferro) deoarece am lucrat cu pacienţi dintr-un centru de îngrijire pentru persoane
cu
probleme de sănătate mentală, facilitatorii au simţit că îşi impun prea mult propriile
percepţii
(aceasta deoarece pacienţii sunt obişnuiţi să li se spună ce să facă tot timpul). În cele din
urmă,
membrii grupului de lucru au ales singuri problema pe care să lucreze, aceasta fiind
foarte
relevantă pentru ei.
Trebuie să ne reamintim mereu (nu doar în relaţie cu pregătirea propriu-zisă a piesei) că
TF
este o metodă ce ajută o comunitate să depăşească o criză într-un mod creativ, să renunţe
la un tabu,
să ofere soluţii sau chiar să aibă un impact imediat asupra realităţii şi nu trebuie să ne
propunem ca
audienţa să treacă printr-un proces de catharsis într-un sens teatral tradiţional.
Deşi este esenţial ca decizia asupra temei să aparţină membrilor grupului de lucru, pentru
a
putea ajunge la FT ca rezultat al acestui proces, facilitatorul trebuie să ofere acestora un
set de
criterii cu care să lucreze. Deoarece facilitatorul (asemeni unui ghid) este responsabil
pentru
desfăşurarea întregului proces, el are şi responsabilitatea de a ghida procesul de alegere a
temei.
Este de asemenea important ca membrii grupului de lucru să se implice, să fie motivaţi
pentru a
lucra împreună şi pentru a juca în public. Rolul facilitatorului este şi acela de a-i ajuta să
conştientizeze semnificaţia şi dificultăţile TF fără să-i descurajeze.
În afară de aspectele menţionate mai sus, care sunt criteriile ce trebuiesc avute în vedere
pentru a găsi o temă suficient de bună?
Tema trebuie să fie:
, adică o situaţie/ problemă reală, specifică, acută şi cel puţin parţial conştientizată
de comunitate
RelevantăPage 35

RO (ARDC)În Lipovu principala dificultate în alegerea subiectului piesei a constituit-o

dorinţa
membrilor grupului de a prezenta o situaţie ce îi deranja doar pe ei, ca membrii ai ONG-
ului
local: slaba implicare a membrilor comunităţii în activităţile organizate de ei. Facilitatorul
a
trebuit să depună eforturi pentru a-i face să înţeleagă că publicul trebuie să vadă
prezentată o
problemă care-l afectează direct pentru a putea reacţiona. După aceasta, grupul de lucru a
început să exploreze diverse probleme ce afectau comunitatea.
, în sensul că trebuie să se refere cât mai direct la membrii comunităţii, astfel încât ei
să o poată percepe ca reală.
PL(AHE) atunci când alegi o problemă trebuie să te gândeşti că un subiect poate fi dificil
pentru
spect-actorii tăi, astfel încât trebuie să te decizi dacă vrei cu adevărat să o alegi sau nu,
dar
trebuie să-ţi asumi în mod conştient consecinţele.
, adică încă aşteaptă o soluţie, este
posibilă o schimbare
cel mai bine este ca decizia să fie luată
prin consens,
, astfel încât să poată sta la baza unei piese de TF (poate fi prezentată într-o
scurtă piesă).
PL(AHE) facilitatorii au lucrat cu două grupuri de studenţi care au ales să abordeze
probleme
care nu erau şi ale lor (homosexualitatea şi avortul), astfel încât au fost nevoiţi să se
documenteze asupra subiectelor deoarece era o situaţie aparte - o temă mai largă decât
realitatea lor imediată, dar afectând multe persoane la nivelul societăţii
RO (ARDC) Criteriile folosite în Lipovu sunt:
- severitatea problemei - afectează cu adevărat vieţile oamenilor sau este doar puţin
deranjantă
- frecvenţa - este un caz izolat sau o situaţie curentă
- numărul de persoane afectate - este o problemă la nivelul comunităţii, sau afectează
doar
câteva persoane
- impactul în comunitate - sunt oamenii conştienţi de problemă şi văd efecte cauzale
- problema este cumva în competenţa autorităţilor locale - pentru a face posibilă în viitor
trecerea spre Teatrul Legislativ
- este posibil să oferim un exemplu pozitiv (o soluţie este posibilă)
- este actuală - este una din cele mai acute probleme din prezent
- soluţia este accesibilă pentru comunitate
Paleta tehnicilor folosite de grupurile de lucru pentru a explora diferite teme şi a găsi idei,
opinii şi abordări este limitată doar de propria lor imaginaţie şi voinţă liberă. Desenele,
brainstorming-ul, statuile, discuţiile, cercetările, media, exerciţiile, interviurile în
comunitate sunt
doar câteva idei.
PL (AHE) tehnicile folosite pentru identificarea temelor au fost diverse: brainstorm,
discuţii
directe, exerciţii, testarea opiniilor exprimate în media.
Credibilă
Nefinalizată (ceva poate fi schimbat de către oameni)
Acceptată (agreată de toţi membrii grupului de lucru)
PrezentabilăPage 36

RO (ARDC) Într-o comunitate membrii grupului de lucru, împreună cu facilitatorul, au

mers în
comunitate şi au întrebat oamenii despre problemele lor. Apoi au folosit acest imput
pentru a
găsi o temă. În celelalte două comunităţi grupul a făcut o listă de probleme, le-a discutat
şi a
încercat să le selecteze pe cele care îndeplineau în cea mai mare măsură criteriile
explicate de
facilitator.
BG (WCIF) - în Koprivshtica am început de la poveşti personale şi am folosit exerciţii,
statui;
problema nu a fost aleasă într-un prim moment pentru ca apoi să începem să lucrăm pe
ea, ci
decizia a apărut în mijlocul procesului. Pornind de la poveştile personale, am făcut o listă
de
probleme, având în minte şi criteriile. Apoi am dezvoltat mici scenarii şi chiar am testat
fiecare
problemă într-o mică piesă, prezentată doar membrilor grupului.
Dificultatea ce apare în această fază este de a armoniza diferitele propuneri şi de a lua o
decizie privind tema ce va fi prezentată. Se poate întâmpla ca o temă asupra căreia toţi
membrii
grupului sunt de acord să nu fie cea mai acută. Sau, ca cea mai acută problemă să
despartă grupul,
cauzând serioase conflicte de interese. Această situaţie pune sub semnul întrebării
utilitatea TF în
raport cu coeziunea emoţională a grupului. Este important să evităm conflictele inutile
sau totala
dezintegrare a grupului. Membrii grupului trebuie să-şi investigheze propriul potenţial
emoţional
şi competenţele pentru a putea rezolva astfel de probleme.
Situaţia este mai simplă dacă întregul grup se poate decide asupra unei probleme bine
definite, pe care o consideră de maximă importanţă.
Expresiile imediate ale gândurilor sunt pline de sensuri. Cunoaşterea colectivă se bazează
totdeauna pe emoţiile individuale. TF este imperativ: prezintă mereu aspecte care te
obligă să
vorbeşti. Oricum, facilitatorul trebuie sa aiba răbdare şi să aştepte ca toţi membrii
grupului să
înţeleagă procesul de selecţie şi temele propuse.
HU (IKE) în capitală este un grup mare de blocuri, iar oamenii din această arie au rugat
IKE să-i
ajute să aplice TF pentru o problemă pe care deja o aleseseră: deoarece nu fuseseră
consultaţi
în legătură cu un squar ce urma să se construiască în zona lor doreau să influenţeze
procesul
de luare a deciziei.
Grupul poate oricând să testeze orice temă care este definită suficient de clar. Ei au doar
jocul
şi vorbele pe care le propun, iar rolul facilitatorului este restrâns la ghidarea lor. O dată ce
grupul
ajunge la un consens testând temele, aceasta dovedeşte că alegerea a fost corectă. Fiecare
situaţie de
improvizare trebuie să creeze un spaţiu ce poate fi ocupat de oricine din grup.
Din experienţa echipei noastre a apărut important să lăsăm cuvântul „teatru” deoparte
pentru a nu descuraja. Din acest motiv am promovat proiectul naţional sub denumirea de
„Public
Ado”. Acest nume înseamnă altceva decât să joci teatru şi face mai uşor pentru audienţă
să ia
legătura cu proiectul mai târziu. Page 37

Alfred Mallia
Ministerul Educaţiei Malta, Divizia Operaţii
Înainte de a începe să lucrăm pentru construirea scenariului trebuie să fim siguri că
dinamica
grupului de lucru este optimă, că membrii săi se simt bine şi lucrează bine împreună. Un
grup ce nu
„funcţionează” bine se poate diviza în această fază a procesului, în timp ce unul suficient
de matur
va fi consolidat de acest proces. Rolul facilitatorului în acest moment este extrem de
important:
trebuie să-şi asume rolul de „profesor”. Aşa cum un bun profesor poate să ajungă la
rezultate bune
folosind orice metodă, facilitatorul va putea ajunge la
rezultate bune dacă se asigură că grupul lucrează într-
adevăr bine împreună, scopul fiind comun şi clar.
Improvizaţia este esenţială pentru a ajuta grupul
să înceapă să gândească liber, creativ, fără a impune
limite imaginaţiei. Uneori oamenii îşi blochează
imaginaţia deoarece se tem că ideile pe care le vor
propune nu sunt originale. Trebuie însă să
conştientizăm că de multe ori ideile care la un moment
dat ne apar ca fiind cele mai evidente sunt în fapt cele
mai originale.
Abia după ce a lucrat cu grupul diferite
improvizaţii pentru a-i ajuta pe membrii grupului să-şi
descătuşeze imaginaţia, să devină mai apropiaţi
(creşterea coeziunii grupului) şi să-şi folosească
impulsurile creative, facilitatorul poate începe să
lucreze cu grupul pentru crearea unui scenariu.
În Etropole, BG (WCIF) facilitatorul a încurajat
grupul să-şi folosească imaginaţia pentru a
dezvolta scenariul. Grupul de lucru s-a
scindat în trei grupuri mici, fiecare dezvoltând
şi prezentând celorlalte câte o scurtă piesă.
După aceasta membrii grupului mare au
discutat toate cele trei piese prezentate şi s-
au decis pentru alegerea uneia din ele. Apoi
întregul grup a continuat să lucreze împreună
pentru a dezvolta piesa aleasă pentru
experienţa de TF.
Improvizaţiile grupului pot conduce la găsirea
unui scenariu ce poate fi apoi repetat şi prezentat ca
piesă de TF. Pentru ca aceasta să se întâmple trebuie să lucrăm mai mult timp pe aceste
improvizaţii pentru a reuşi să conturăm şi să finisăm un scenariu. În domeniul TF este de
dorit ca
DEZVOLTAREA SCENARIULUIPage 38

piesa să fie dezvoltată pe baza eforturilor creative ale grupului de lucru. Facilitatorul
trebuie să
stimuleze discuţiile dintre membrii grupului, imaginaţia lor, şi să-i încurajeze să răspundă
şi să-şi
aducă contribuţia. Dintre ideile prezentate, membrii grupului trebuie să analizeze/ filtreze
şi să
decidă pe ce vor lucra în continuare şi la ce vor renunţa. Piesa pe care o vor dezvolta va fi
rezultatul
eforturilor lor conjugate şi oricine din grup poate considera că rezultatul îi aparţine în
parte. Acest
lucru îi determină pe „co-autori” să se simtă responsabili faţă de munca lor, să respecte
programul
repetiţiilor şi termenele limită stabilite. Când toţi membrii grupului sunt mulţumiţi de
forma la
care a ajuns scenariul pe care lucrează ei trebuie să fie atenţi ca această formă finală să
aibă
vitalitatea, forţa şi prospeţimea necesare pentru a oferi o experienţă interesantă audienţei
ce va
participa la TF.
În BG (WCIF) într-o comunitate grupul de lucru a discutat subiectul ales şi a produs
scenariul.
Aceasta s-a realizat prin discuţii şi nu prin improvizaţii. Apoi scenariul a fost şlefuit în
cadrul
repetiţiilor pentru prezentarea piesei.
Există multe căi prin care poate fi dezvoltat un scenariu pentru o piesă. Acestea sunt
câteva
din abordările ce pot fi folosite:
q Situaţia în care o stare de fapt/problemă este punctul de plecare
q Personajele sunt principala preocupare - se pleacă de la personaje
q Situaţia în care dialogurile modelează piesa
O piesă poate fi construită lucrând în jurul unei teme. Ca o picătură în centrul unui iaz, ce
creează în jurul său valuri concentrice, tema poate fi dezvoltată într-o situaţie, o intrigă şi
un grup
de personaje. Membrii grupului pot folosi surse diverse pentru a-i ajuta să dezvolte tema
într-o
piesă. Dintre aceste surse, câteva sunt: experienţele personale, cercetările, ziarele,
interviurile,
mărturiile martorilor oculari ş.a.
În Ocniţa RO (MASE) scenariul a fost dezvoltat pornind de la o situaţie reală din viaţa de
zi cu zi.
În această abordare grupul de lucru începe cu crearea unui personaj. Apoi grupul dezvoltă
caracterul, explorând conflictele ce există în această persoană şi între el/ea şi alte
personaje pe care
grupul doreşte să le introducă în piesă.
În Vâlcea, RO (MASE) un grup de tineri a dezvoltat un scenariu pornind de la un
personaj-un
profesor corupt, pe care în realitate ei îl cunoşteau.
Dialogul are o natură dramatică, iar frânturile de conversaţie auzite din întâmplare ne pot
impresiona şi ajuta să dezvoltăm o scenă pornind de la ele. Punctul de pornire al unui
asemenea
demers îl constituie o conversaţie auzită întâmplător într-un supermarket, restaurant, într-
o staţie
de autobuz, într-o anticameră sau în orice alt loc în care oamenii se întâlnesc şi stau de
vorbă.
Grupul dezvoltă apoi piesa pe baza ritmului replicilor, pauzelor şi tăcerilor din dialogul
surprins
întâmplător.
Situaţia în care o stare de fapt/problemă este punctul de plecare
Personajele sunt principala preocupare - se pleacă de la personaje
Situaţia în care dialogurile modelează piesaPage 39
Într-unul din proiectele poloneze PL (AHE) grupul a schiţat o mică listă de acţiuni ce nu
constituiau în fapt un scenariu cu adevărat. Membrii grupului au continuat să improvizeze
dialogurile şi textul creat până când au fost mulţumiţi de rezultat.
Pentru un astfel de exerciţiu este util să folosim un reportofon pentru a putea observa
pauzele, momentele de tăcere şi frazele ce apar într-o situaţie reală. O dată ce dialogul
începe să se
dezvolte, locul şi situaţia sunt mai uşor de identificat. Prin această construcţie bazată pe
dialog se
va contura tot mai clar un conflict, care la rândul său va ajuta grupul să continue
dezvoltarea
dialogului.
În cadul cursului ce a avut loc în România la începutul proiectului pentru a pregăti
facilitatorii ce urmau să lucreze cu metoda în diferite comunităţi din ţările partenerilor, a
fost
prezentată şi exersată dezvoltarea unui scenariu pornind de la o temă. Membrii grupului
trebuiau
sa pornească de la o experienţă personală. Fiecare membru al grupului a primit o foaie de
hârtie şi
markere colorate. Ei au fost rugaţi să se gândească la o situaţie nedemocratică pe care fie
au trăit-o
personal, fie au fost martori la aceasta cândva. Membrii grupului au fost rugaţi să se
concentreze pe
această situaţie pentru a şi-o putea reaminti cât mai exact, cu toate reacţiile şi
sentimentele pe care
le-au trăit atunci. Apoi au realizat desene care reprezentau experienţele asupra cărora s-au
oprit.
Apoi au fost rugaţi să formeze grupuri de cinci persoane. În aceste mici grupuri fiecare
membru a explicat celorlalţi desenul şi astfel au fost împărtăşite poveştile şi experienţele.
Fiecare
grup a trebuit să aleagă dintre cele cinci poveşti pe cea care considerau că reprezintă cel
mai bine
tema propusă iniţial. Fiecare grup a trebuit să discute motivele care l-au determinat să
aleagă o
anume poveste.
Odată ce grupurile au fost mulţumite de alegerile făcute, fiecare a trebuit să realizeze
cinci
tablouri diferite (statui) pentru a
împărtăşi povestea aleasă de
grup membrilor celorlalte
grupuri. Grupurilor li s-a dat
libertatea de a începe poveştile
prezentate fie de la momentul
ilustrat în desenul ales urmând a
continua desfăşurarea acţiunii
ulterior respectivului moment,
fie de a porni acţiunea dinainte
de momentul prezentat în desen
urmând ca succesiunea scenelor
să se termine cu momentul din
desen. Fiecare grup a trebuit să se
asigure că toţi membrii grupului
participă în tablourile prezentate
(nu neapărat în toate). Ideea de
bază a fost ca toţi membrii
grupului să participe la
realizarea „naraţiunii” prin tablourile create. Întrucât sunetele şi dialogurile nu erau
permise,
personajele trebuiau create folosind doar limbajul corpului şi expresiile faciale. Recuzita
şi
costumele trebuiau improvizate din materialele existente în sala de curs sau doar
imaginate.
Dezvoltarea unui scenariu pornind de la o temăPage 40

Cele cinci tablouri

trebuiau prezentate într-o
succesiune rapidă, audienţa
închizând ochii între tablouri
pentru a da membrilor
grupului ce prezenta
povestea timp să-şi schimbe
locurile/expresia. Pe de altă
parte, întrucât aşa audienţa
nu vedea decât tablourile
finite (şi nu mişcarea
„actorilor” dintr-un tablou în
altul) era mai uşor de
perceput şi înţeles povestea
prezentată. La finalul fiecărei
prezentări s-a discutat despre
imaginile prezentate,
membrii audienţei punând
întrebări pentru a înţelege şi
mai bine situaţiile prezentate.
Fiecare astfel de prezentare, prin continuarea improvizării şi dezvoltarea personajelor,
poate
fi dezvoltată într-o scurtă piesă ce poate fi repetată şi prezentată ca o experienţă de TF.
Cu textul în faţă, actorii pot începe să lucreze la dezvoltarea personajelor. Şi de această
dată
multă muncă de improvizare e necesară pentru a putea construi un personaj. Putem
începe
încercând să răspundem la următoarele întrebări:
q Ce face personajul când este singur/ă?
q Ce face personajul când este cu alţii?
q Ce spune personajul când este singur/ă?
q Ce spune personajul când este cu alţii?
q Ce spun alţii despre ea/el?
q Cum se poartă alţii cu personajul?
q Cum reacţionează în general personajul la ceilalţi?
Răspunzând acestor întrebări vom fi siguri că personajul creat nu este superficial şi fals.
Improvizaţia va ajuta la crearea fizică a caracterului, a contextului în care trăieşte şi a
reacţiilor sale
în diferite situaţii. Actorii vor putea de asemenea să experimenteze dacă piesa va fi mai
bine
realizată jucând într-un stil vesel sau trist. Fiecare membru al grupului trebuie să
contribuie la
crearea fiecărui personaj din piesă. Aceasta va face ca piesa să folosească bine energiile
grupului şi
să fie interesantă pentru toţi. Odată ce toate detaliile au fost explorate şi „culese”, fiecare
actor va fi
capabil să construiască un personaj solid, tridimensional. Munca pentru dezvoltarea
personajelor
trebuie să continue de-a lungul repetiţiilor, iar actorii trebuie să continue să simtă şi să
gândească şi
să gândească şi să simtă.
Dezvoltarea personajelorPage 41

Ce spune Boal despre scenariu

Conform lui Boal, „Textul trebuie să definească clar natura fiecărui personaj. Trebuie să
îl
identifice cu precizie, astfel încât spect-actorii să poată recunoaşte cu uşurinţă
filosofia/principiile
fiecăruia. Soluţiile iniţiale propuse de protagonist (în cadrul modelului) trebuie să conţină
cel puţin
o „eroare” politică sau socială ce va fi analizată în timpul sesiunii de forum. Aceste erori
trebuie
exprimate clar şi repetate cu atenţie în situaţii bine definite. Piesa iniţială - modelul -
trebuie să
prezinte o greşeală, un eşec, astfel încât spect-actorii să fie incitaţi să găsească soluţii şi
să inventeze
noi căi de a face faţă opresiunii. Noi punem întrebări bune, dar audienţa trebuie să ofere
răspunsuri
bune. Piesa poate fi jucată în orice gen (realism, simbolism, expressionism etc.) cu
excepţia
suprarealismului: stilul nu contează atâta timp cât obiectivul este de a discuta situaţii
concrete prin
intermediul teatrului”. (Boal: Games for Actors and Non-Actors: p. 242)Page 42
Florina Rizoaica
Asociaţia Română de Dezvoltare Comunitară
Lucrul cu metoda TF este totdeauna un proces fascinant, indiferent dacă eşti un începător
sau
mai experimentat. Prins în vârtejul emoţiilor, conceptelor şi experienţelor generate
natural de
teatru, uneori poate fi dificil să acorzi atenţie aspectelor mai „prozaice” ale acestui
proces, cumsunt
managementul şi promovarea.
Totuşi, aceste aspecte sunt extrem de importante pentru rezultatul final şi pentru proces.
Dificultatea stă chiar în simplitatea lor, este foarte posibil să nu li se acorde atenţie
deoarece devin
evidente numai atunci când apare o situaţie de criză. Pe de altă parte, întregul proces
poate fi
planificat, administrat şi coordonat cu o înţelegere clară chiar de la început.
Din experienţa noastră directă, în special în primele luni, facilitatorii au avut tendinţa să
se
concentreze mai mult pe metodă şi mai puţin pe alte aspecte ale procesului, care includ
strategii de
promovare a iniţiativei şi atragerea oamenilor în grupul de lucru. De asemenea, strategia
de
promovare folosită de un alt partener s-a dovedit ineficientă şi a creat timp de câteva luni
întârzieri
ce ar fi putut fi evitate.
Deşi acum este extrem de uşor să înţelegem aceste situaţii şi să spunem ce s-ar fi putut
face, la
momentul respectiv lucrurile arătau complet diferit: stranii, neaşteptate, consumând multă
energie.
Experienţa câştigată în aranjarea acestor atât de importante „mici detalii” ale procesului
este
de asemenea un rezultat important al proiectului.
Acest capitol poate fi privit ca o listă de verificare, prezentând câteva din cele mai simple
şi
importante aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare cu multă atenţie atunci când
implementăm metoda TF.
Nu există o „reţetă” privind implementarea acestei metode, întregul proces fiind flexibil
şi
fluid, pe măsură ce fiecare situaţie particulară e explorată, procesul se adaptează. Acesta
este un
element dinamic, ce face fiecare experienţă valoroasă şi nouă, dar care aduce totodată
dileme şi
incertitudine.
Pentru a putea folosi metoda eficient, facilitatorul trebuie să aibă o imagine clară a
orizontului de timp disponibil, atât la nivel general (cadrul de lucru, resursele necesare),
cât şi
specific (când planifică fiecare sesiune şi eveniment).
Procesul de identificare a paşilor/ sarcinilor individuale şi a resurselor poate fi început în
cadrul echipei de proiect, dar trebuie continuat pentru fiecare caz particular în
interacţiunea cu
comunitatea. Este util să împărtăşeşti acest proces cu grupul de lucru cât mai mult, pentru
a-i ajuta
să dezvolte un sentiment de proprietate asupra procesului.
HU (IKE) într-una din comunităţi au pierdut o lună deoarece a trebuit să promoveze
proiectul şi
să cunoască comunitatea mai bine şi abia apoi şi-au putut da seama că respectiva
comunitate
nu era de fapt interesată de proiect
MANAGEMENT ŞI P.R.
Planificaţi-vă muncaPage 43

RO (MASE) în Ocnita vremea (o iarnă extrem de grea) a constituit a problemă serioasă

pentru
întregul proces, care a trebuit amânat două luni
Desigur, orice plan de lucru şi program pot servi doar ca un punct de referinţă.
Comparând
situaţia reală cu cea planificată şi resursele disponibile cu cele identificate ca necesare,
putem
determina ariile sensibile şi punctele tari ale intervenţiei. Astfel, planul de lucru este un
instrument
util, ajutând facilitatorul să înţeleagă mai bine contextul specific şi să prevină crizele.
PL(AHE) pentru unul din grupuri a apărut o pauză foarte mare în mijlocul procesului,
datorită
vacanţei de vară. Ei au trebuit aproape să o ia de la început când au reluat lucrul pe
proiect. Ar fi
fost mai bine să terminăm repetiţiile şi să prezentăm piesa aşa cum puteam înainte de
vacanţă
Pentru fiecare sesiune facilitatorul ar trebui să planifice obiectivele şi activităţile, pornind
de
la planul general de lucru şi luând în considerare caracteristicile