Sunteți pe pagina 1din 3

PROGRAM DE GRANTURI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA DISCRIMINĂRII

(pentru ONG-uri)

10 iulie 2015

Context:
Fundația Soros-Moldova este o organizație neguvernamentală, nonprofit și apolitică, înființată în anul 1992 de
către filantropul George Soros în scopul promovării valorilor societății deschise în Moldova. Fundația contribuie
la democratizarea societății prin elaborarea și implementarea unor programe în diverse domenii, precum:
media, reforma judiciară, buna guvernare, participare civică și sănătate publică.

Programul Egalitate și Participare Civică (EPC) al Fundației și-a stabilit drept una din priorități pentru ultimii ani
ridicarea nivelului de cunoaștere și înțelegere a fenomenului discriminării în rândul cetățenilor și factorilor de
luare a deciziilor. În scopul realizării acestei priorități, programul EPC a desfășurat câteva programe de granturi
în urma cărora peste 15 organizații neguvernamentale au fost finanțate să desfășoare campanii pentru
prevenirea și combaterea discriminării persoanelor din grupurile marginalizate, să elaboreze studii relevante
domeniului și actuale contextului, precum și să desfășoare alte activități. În linii generale, proiectele finanțate
până acum includ activități de informare și sensibilizarea cu privire la diferite grupuri discriminate și necesitatea
implementării eficiente a cadrului legal care să protejeze victimele discriminării; de promovare a drepturilor
persoanelor cu dizabilități mentale și fizice, a toleranței față de copii de etnie Roma, a egalității de gen și a
toleranței față de membrii comunității LGBT, precum și altele. Mai multe detalii despre proiectele finanțate pot fi
găsite la această adresă: http://soros.md/page/proiecte-antidiscriminare.
Adițional, a fost formată o platformă de date cu privire la manifestarea fenomenului discriminării în Moldova prin
elaborarea unui studiu sociologic privind percepția populației vizavi de fenomenul discriminării și efectuarea
unei cercetări privind monitorizarea modalităților de mediatizare a grupurilor social-vulnerabile în cadrul a cinci
posturi de televiziune. Prin intermediul organizațiilor partenere, Fundația a susținut elaborarea altor studii
importante dezvoltării domeniului (pentru mai multe detalii, accesați: http://soros.md/page/1321).

Scopul programului de granturi:


Scopul programului de granturi este de a contribui la diminuarea discriminării și promovarea diversității și
toleranței, prin intermediul organizațiilor neguvernamentale din Moldova, în domenii precum angajarea în
câmpul muncii, educație, acces la bunuri și servicii etc., pe criteriu de dizabilitate, stare a sănătății, vârstă, sex,
orientare sexuală, origine etnică și alte criterii.

Programul de granturi planificat pentru 2015 își propune să construiască pe experiența inițiativelor finanțate
anterior, dar și să susțină idei noi în domeniul promovării nediscriminării și diversității. Reieșind din experiența
precedentă a Fundației Soros-Moldova, în acest an, programul de granturi va acorda prioritate propunerilor
înaintate din partea organizațiilor neguvernamentale, care sunt înregistrate și activează în afara muncipiului
Chișinău. Capacitatea și interesul aplicanților de a lucra în parteneriat cu alte organizații, naționale sau locale,
în scopul transferării cunoștinețelor și experienței privind diminuarea problemelor de discriminare, va fi unul din
criteriile importante în evaluarea cererilor de finanțare.

Prin intermediul prezentului program de granturi, Fundația urmărește:


- Să consolideze colaborarea dintre organizațiile neguvernamentale care protejează drepturile omului
și/sau lucrează cu grupurile vulnerabile expuse discriminării, și juriști/avocați, pentru a contribui la
diminuarea discriminării;
- Să încurajeze organizațiile neguvernamentale și alte instituții relevante să aplice Legea cu privire la
asigurarea egalității și alte instrumente legale pentru a proteja și îmbunătăți calitatea vieții grupurilor
vulnerabile;
- Să documenteze și să promoveze modele care ar diminua din stereotipuri și ar crea mijloace eficiente
de promovare a schimbărilor la nivel de politici publice;
- Să sensibilizeze și să responsabilizeze autoritățile publice și alți subiecți vizați cu privire la fenomenul
discriminării și promovarea egalității și diversității;
- Să abiliteze grupurile discriminate în a-și cunoaște și revendica drepturile prin desfășurarea activităților
de advocacy.

Eligibile de a participa în cadrul acestui concurs de granturi sunt organizațiile neguvernamentale apolitice,
nonprofit, legal constituite în Republica Moldova, care au mandat și sunt active în promovarea drepturilor
omului, au experiență de lucru cu grupuri vulnerabile, au capacități de a administra proiecte, sunt înregistrate și
activează în afara municipiului Chișinău. Prioritate se vor acorda proiectelor, în cadrul cărora organizația
aplicantă, care activează în afara municipiului Chișinău, formează parteneriate cu alte organizații
neguvernamentale (locale sau naționale), interesate de promovarea principiilor egalității și diversității.

Nu sunt eligibile pentru acest program organizațiile patronale, sindicatele, organizațiile academice, științifice,
culturale, ecologice, sportive și religioase. Nu vor fi finanțate proiecte care nu se înscriu în scopul acestui
program, cele cu caracter religios, proiectele în domeniul protecției mediului, competițiile sportive, proiectele
incomplete sau depuse de organizații neeligibile. Fundația nu susține cereri de ajutor umanitar și proiecte de
cercetări tehno-științifice, nu oferă granturi pentru suport general instituțiilor și organizațiilor.

Durata proiectului nu va depăși 12 luni.

Mărimea maximă a grantului este de 22.750,00 dolari S.U.A. Nu există o limită minimă de buget pentru
acordarea finanțării.

Criterii de evaluare a cererilor de finan țare:

 Experiența organizației aplicante în gestionarea proiectelor, inclusiv experiența în domeniul promovării


drepturilor omului și lucrului cu grupurile vulnerabile;
 Relevanța obiectivelor și activităților proiectului cu prioritățile programului de granturi;
 Conținutul cererii de finanțare:
o Analiza riguroasă a problemei, cauzelor și efectelor, o documentare critică a situației privind
discriminarea beneficiarilor proiectului;
o Gradul de implicare a beneficiarilor și a factorilor interesați în activitățile proiectului;
o Nivelul de implicare a organizației partenere în implementarea activităților și evidența
experienței și interesului comun față de scopul proiectului. Structura clară a parteneriatului și
delimitarea responsabilitățlor fiecărui partener;
o Strategie și metode de implementare realiste și bine formulate, de pe urma cărora vor beneficia
un grup concret de persoane;
o Abordare inovatoare în soluționarea problemei identificate;
o Plan de acțiune coerent și bine formulat;
o Rezultate clare şi realiste;
o Impactul proiectului asupra grupului țintă și comunității;
o Durabilitatea proiectului;
o Resurse umane suficiente și competente pentru implementarea proiectului;
 Bugetul proiectului și analiza raportului cost-eficacitate (bugetul este rezonabil și corelat cu activitățile
proiectului).

Cererile vor fi examinate și aprobate de către membrii Juriului Programului Egalitate și Participare Civică, în
conformitate cu criteriile de evaluare și condițiile de eligibilitate expuse mai sus. Decizia privind acordarea
finanțării va fi luată până la sfârșitul lunii septembrie 2015, rezultatele concursului urmând a fi plasate pe site-ul
Fundației Soros-Moldova.

Dosarul organizației aplicante va include următoarele documente:

 Formularul completat al cererii de finanțare


 Bugetul proiectului
 Chestionar pentru verificarea capacității de administrare a grantului
 Copia statutului organizației
 Copia acordului fondatorilor/procesul verbal de constituire
 Lista fondatorilor și componența consiliului director/de administrare cu date de contact
 Copia certificatului de înregistrare al organizației
 Rapoartele anuale de activitate pentru ultimii doi ani cu indicarea surselor de finanțare;
 Acordul/Confirmarea de colaborare cu organizația/iile parteneră/e (în document vor fi indicate
responsabilitatile fiecărei părți privind implicarea în realizarea obiectivelor proiectului);
 Curriculum Vitae al directorului organizației, directorului de proiect, contabilului, echipei de
implementare a proiectului, precum și experților nominalizați în proiect (Vă rugăm să Vă asigurați că ați
inclus următoarele detalii: angajatori precedenți, perioada de angajare, funcțiile ocupate, obligațiuni/
responsabilități, experiența de administrare a granturilor, experiența în domeniul relevant acestui
proiect).
 Alte materiale pe care le considerați relevante (dovezi ale activității organizației - buletine, ziare,
pliante, articole etc.)

Depunerea dosarului: Dosarul complet, în limba română, va fi prezentat la următoarea adresă, nu mai târziu
de 5 august 2015, ora 13.00: str. Bulgară 32, Chișinău MD-2001, Fundația Soros-Moldova. Pe dosar se va
indica următoarele: Programul Egalitate și Participare Civică, concurs de granturi pentru prevenirea și
combaterea discriminării. Versiunea electronică a cererii de finanțare, bugetului și chestionarului pentru
verificarea abilității de gestionare a grantului va fi transmisă obligatoriu și la adresa de email: elesan@soros.md.
Vă rugăm să vă asigurați de recepționarea unui mesaj de confirmare privind preluarea dosarelor. În lipsa
acestuia, Fundația nu poartă răspundere pentru dosarele expediate, dar care nu au fost recepționate.

Dosarele incomplete sau depuse după data limită, nu se vor lua în considerare. Dosarele depuse nu se
restituie, cu excepția fotografiilor și copiilor lucrărilor artistice, materialelor video și audio.

Detalii suplimentare pot fi solicitate de la directoarea programului Egalitate și Participare Civică, Elena Leşan,
prin intermediul poștei electronice (elesan@soros.md) sau telefon: 022-270031, 274480.

S-ar putea să vă placă și